La nivel declarativ, toate companiile private sunt împotriva unui regim autoritar, condus de indivizi cu probleme legale. Slăbirea justiției crește rata infracționalității și nivelul de teamă din rândul popendulației, care va începe, treptat, să consume mai puțin, rezultând în cifre de afaceri mai mici.
La nivel strategic, teama e bună. Ține angajatul legat de locul de muncă, dependent de serviciu, deschis la ore de muncă mai multe și la alte abuzuri. Tot la nivel strategic, a avea de-a face cu niște politicieni corupți e un lucru bun. Cu ei se pot negocia abuzurile asupra angajaților. Câte controale de la ITM ați văzut la companii? Câteva pe an, la zeci de mii de companii? E loc de negociere. Plus, actorii politici sunt ocupați mare parte din timp să fure de la stat, nu au treabă cu companiile private, iar dacă ar vrea să fure de la companii private, ei bine, paguba ar urma să fie recuperată de la angajați.
La nivel dureros, situația este explicată foarte bine aici: nimeni nu vrea aplicarea legii de fapt. De aia se protestează cu jumătate de gură, de aia nu există lideri ai protestelor, de aia orice. Cerem normalitate și o țară ca afară, dar tot ne bucurăm la o șpăguță mică sau la un băgat în fața celor care ar merita. Ați văzut ce repede l-au porcăit pe Mălin Bot, nu? E nevoie de câteva controale la Iarina Demian și la Volvo, și gata, Chirilă va prinde și el aluzia.
3 paragrafe și am explicat tot ce editorialiștii și guriștii țării nu vor să explice. Nu se va schimba nimic, dați click pe un link afiliat.
Ceea ce ai pus la nivel strategic nu este deloc strategic. Nu știu la ce categorie l-aș încadra, dar, oricum, nu e deloc așa. Pentru că, din punct de vedere al unui business, a avea un politicieni corupți induce un risc destul de mare. Dacă la următorul deal nu mai vrea 10% ci 15%? Dacă aia de la ITM nu vrea șpagă și-mi dă amendă? Dacă șpaga e mai mare? Businessurile acestea cu „lasă că ne descurcăm noi” nu ies niciodată din mediocritate și întotdeauna dispar la prima schimbare de mediu (se schimbă partidul, ministrul, primarul…)… Din contră, pe măsură ce un business începe să atingă un anumit nivel, încearcă să reducă astfel de riscuri intrând în legalitate. De ce nu se leagă X instituție de anumite firme? Nu fiindcă primește șpagă. În nici un caz. Ci tocmai pentru că știu că de acolo nu au nimic, ci din contră, pot avea probleme pentru că ăia au avocați pe care instituțiile nu și-i permit. Și atunci, mai bine calcă buticul din colț unde sigur găsește ceva.
ce facem dacă tu vrei să îmi dai amendă, dar eu plec și îți las 1.000 oameni în șomaj? sau 5.000?!
Ce prost esti. Sau troll. Daca esti troll: fain troll, brava
Ca firma in Romania e mai usor sa dai o spaga/sponsorizare la filiala locala a partidului-stat, angajezi nepoata fiica nevasta liderului decat sa indeplinesti toate cerintele de mediu munca control calitate dotare tehnica etcetc. Pnl udmr pmp si 80% dintre romani vor acelasi lucru ca si psd. Competitie in club exclusivist inchis. Si Europa nu reuseste sa-i cuminteasca pe unguri si polonezi cine sa se mai uite si la noi? Asta este fereastra de timp perfecta pentru ei si daca nu cade o bomba atomica pe parlament nu vor renunta.
Europa este un vis umed al popoarelor din est, care au avut nevoie de o raza de lumina in care sa creada. Europa aceasta nu a existat si nu exista, ea este o clica de interese de nivel extrem de inalt, care se rasfrang intr-un sistem economico-social ce arunca umbre din ce in ce mai asemanatoare cu cele ale fascismului.
Singurele reusite, victorii, varfuri, cum vreti sa le spuneti, pot veni doar de la noi – asa zisele proptele externe sunt mai mult pietre de moara.
@nicu
Ungurii si polonezii isi apara identitatea lor istorica si nationala,
ceea ce birocrarii de la Bruxelles nu pot accepta , pentru ca sapa la temelia imperiului fara istorie si fara chip pe care incearca sa il construiasca – prin anularea treptata a tuturor granitelor.
Tot respectul pentru vecinii nostri care inca au coloana vertebrala, si care isi cinstesc prezentul si isi sfintesc viitorul.
Alexxxxxxxxx a venit cu texte din cărțile comuniste care încercau să prostească oamenii cu cacaturi, in timp ce comunistii furau su pubeau șaua pe popor.
Ba vasile, tu crezi că Andrei Mureșan ar fi votat cu „barbarii de tirani”, care erau comuniștii?
Europa este și va fi cea mai buna soluție pentru zona asta de Europa, unde furtul, jmekeria, corupția, sunt sădite in „identitatea națională”. Un cacat.
Uneori mă întreb de ce nu-si baga picioarele Europa, de ce se mai chinuie?
Prostovanilor, noi „ca Europa” ar trebui să ne luptam (economic, bineinteles) cu alte „imperii”, precum Rusia, SUA, China, Australia, Japonia…
Luați niște ziare din Australia, de exemplu, și citiți-le… dată nu vom fi „Europa”, vom începe sa nu mai contăm.
@alexxx Nigel Farage is that you hun? You won get over it
@ Animaloo , nici ca trol nu e bun, cacaturile alea merg la antena 3 nu aici pe un blog elevat de bricolaj
@Cristi
Din pacate e realitatea curenta. Textele comuniste preamareau clasa muncitoare si defaimau asupritorii (de regula marii proprietari de pamanturi, capitaluri si mijloace de productie).
Solutia nu este Europa decat pentru niste oameni fara chip si fara identitate. Europa nu poate avea identitate pentru ca este mult prea fragmentata istoric pentru a putea avea asa ceva.
Solutia este competenta, munca, cinstea, si cultivarea virtutilor de catre fiecare popor in parte. Asa vor aparea si politicieni demni (sau mai demni) decat cei de acum, asa va merge inainte si tara.
Nu uitati ca de fiecare data cand RO s-a alipit prin tratate diverse la comertul/politica/ unui mare imperiu (otoman, tarist, habsburgic, austro-ungar) totul s-a sfarsit tragic.
@animaloo
Te astept la mine in pestera, am eu ulei , lemne , ceaun. Dar sa vii cu un chibrit…
@Cristi
Andrei Mureșan n-ar fi votat cu niciun „barbar tiran”, fie că e din est… fie că e din vest.
Viciile ăstea au fost însămânțate de influențele altora, inclusiv de cei pe care românii ca tine îi adoră orbește. Tu de unde crezi, sincer, că vorba lui Roman, în care industria românească „e un morman de fiare vechi”, își are originile?
Forță de muncă ieftină, oameni care se vor benevoli și nesiliți de nimeni drept sclavi, din cauza xenofiliei.
Vezi tu, ceea ce nu foarte mulți economiști o să-ți spună pe față e că tot ce a înseamnă colonialism și sclavie, n-au fost lucruri rele pentru exploatatori. Știi de ce? Mână de lucru ieftină, aproape gratis. Cu ăștia, s-a construit infrastructură pe nimic. Problema colonialismului de rit vechi era că funcționa pe bază de asuprire și violență. Nuuuu, dacă vrei sclavie loială, primește-i pe cei care-ți sunt adulatori.
Soarta nefericită e că românii (inclusiv cei de la conducere) preferă să lucreze cu străinii și să fure de la alți români (a ne fura căciula, știi vorba) decât ca românii să lucreze împreună. Știu că pare șocant dar nu poți să fii patriot și xenofil în același timp.
Aaa, și să nu uităm de resursele naturale (care nu ne mai aparțin). Mai e un pic, se duc și ălea, și-au văzut de treabă străinezii, iar românii tot nu pricep că nimeni nu ne vrea binele. Asta e soarta oamenilor înrobiți (în cazul nostru, xenofili), mereu în căutarea unui stăpân, să primim dictate.
Cine mă??? „Noi ca Europa”? Care „noi”? Unde suntem noi conducători, la cât de xenofili sunt majoritatea românilor? Eu nu cred că știi ce vorbești…
Nu știu cu ce te încălzește că Franța și Germania și popoarele acestora vor beneficia de lucruri în comerț. Cu ce să mă încălzească pe mine asta, român? Auzi, „noi ca Europa”…
Poate nu-ți dai seama dar nemții și francezii le fac cu ochiul rușilor. Rușii, pe de altă parte, dispun de bani. Coasta de Azur, de exemplu, e compromisă de mafia rusă, Barcelona la fel, iar nemții vor gazele cu „Nord Stream” 1 & 2.
„Noi ca Europa”… JAL-NIC, soarta tristă și frustrantă a xenofilismului manifestat…
Înșiră-le.
Manualele de propagandă rusă ar trebui actualizate.
În anul 2017 să zici că UE e imperiu sau să foloseștii expresii fără conținut ca Solutia este competenta, munca, cinstea, si cultivarea virtutilor… sau …sfintesc viitorul este o cruntă inadecvare.
Chiar, ce dracu înseamnă a sfinți viitorul?
@AI_Core
Cand se planteaza un copacel, se spune o scurta rugaciune. Pentru viitorul copacelului.
Dihotomia „sau cu UE sau cu Rusia” este o forma de propaganda. Ca pe vremurile lui Dej – si inainte de el chiar – „daca nu este cu noi – inseamna ca este impotriva noastra”. Politica tertului exclus… Adica nu poti fi tu insuti, poti fii doar daca te „dai” cu unul sau cu altul… Ghici cine are de castigat din forma asta de mentalitate ?
@Vali
Asta cu eu plec și rămâi cu X șomeri e o prostie. Nici măcar multinaționalele nu o iau așa în considerare. Totul se reduce la „cât mă costă” și „ce riscuri presupune”. Chiar nu are nici o legătură cu autoritățile locale. Oricât ar fi ele de aplecate și unse în prealabil cu vaselină, dacă în Excelul de la centru costurile sunt pe roșu, decizia e papa. Vezi cazul Nokia de la Cluj.
ce spui tu este „nu e ca tine, dar e ca tine”.
când nu va mai fi ieftin să stai aici, pleci. de aia negociezi cu corupții, ca și companie.
in pestera? Asta e de iarna nu? ca ma gandeam ca sub pod. Bun chibrit, ca vad ca lumea iti da de mancare
„Chiar, ce dracu înseamnă a sfinți viitorul?” cred ca expresia vine din traducerile agramate din rusa in romana a textelor de propaganda bolsevica din perioada interbelica, iar de atunci s-a perpetuat cumva.
… practica continuata de sputnik si co.
Eram in Otopeni, așteptam un avion. Lângă mine, lasat de vreun turist, un ziar din Australia. Iau sa-l frunzaresc… articole ample despre relațiile comerciale intre Australia și China. Cu cifre, multe zerouri, despre import/export. Noi contracte, noi „relații bilaterale”.
Citeam ziarul și mă intrebam, jubilam: cu ce ne ocupăm în Europa? Cu Grecia, carr nu mai știe cum sa frece menta pe bani europeni? Cu România, unde sunt (em) atât de proști încât nu pot, sau nu vor sa fsca lucruri, deși l i se dau bani, doar sa vrea sa-i acceseze?
Aproape ii plângeam de milă Germaniei. Sunt buni, foarte buni, dar mici pe o scenă internațională cu coloși precum China, de exemplu.
Să facem aici o Europa puternică, asta ar trebui să fie interesul nostru pe plan mondial.
Dar noi, noi ce facem? Dragnea, Ponta, vile, parcuri pe dealuri. Mi-e milă de UE, n-au cu cine…
@Animaloo
Te-am chemat unde stau eu, nu unde stai tu.
Basic stuff…
@alexx: capsali, nu stiam ca scrii sub un pseudonim.
@alxzen
In dreapta hienele rusesti, in stanga eurocratii fara chip, in mijloc – tarile din estul Europei. Cu oricare te dai, sfarsesti mort – fie la propriu fie la figurat. Nu accept acest joc ori-ori-ori. Este o forma de manipulare penibila si nu aduce servicii Romaniei.
In caz ca nu ai observat , poporul asta sufera de cultul mesianic, sa vina cineva sa ne salveze. Dar acel cineva nu trebuie sa fie chiar oricine , trebuie sa vina „cineva” altfel diversi gigei si propaganda isi fac treaba ,iar ala se umple de penibil pana sa apuce sa faca si el ceva concret.
Nu avem lideri pentru ca toata lumea stie ca daca te bagi in troaca , te mananca porcii , vezi alde Nicolicea , Serban Nicolae.
Cand peste 30-40 % din locuitorii tarii se vor repsecta pe sine insasi ( nu aruncat gunoi pe jos , nu dat spaga, facut reclamatie cand ceva se intamplat,etc.) abia atunci poti sa zici ca suntem pe drumul de a avea o tara ca afara. Daca vezi ca nu merge cu vorba buna se rezolva cu amenda si cu o mai buna colectare a taxelor si amenzilor astfel incat sa te usture si te gandesti de 3 ori inainte sa faci o gainarie. Pentru asta e nevoie de o justitie sanatoasa , vezi ce se intampla zilele astea Q.E.D.
„Să vină cineva să protesteze”
Toți influenceri scriu despre lipsa unui lider dar dacă îi întrebi de ce ei nu fac asta îți vin imediat cu vreo 10 motive pt care nu sunt ei ăia.
Ar fi interesant si aici pornirea unei discutii.
Nu cred ca mai este valabila aplicarea ideei de lider.
Ar trebui sa existe un grup unit de 3-5 persoane cu rezistenta mare la linsaj. Imediat ce vor iesi in fata vor fi asaltate public, vor fi cautate si in cele mai adanci zone ale internetului pentru defaimare si compromitere.
Apoi sa zicem ca se formeaza acest grup si oamenii vin in jurul lor sa faca ce?
Trebuie sa ne raspundem la intrebarea ce vrem si apoi la intrebarea cu cine facem?
Ce vreau eu:
– banii administrati de stat sa fie contabilizati pana la ultimul banut; sa stim cine a dat aprobare sa ajunga banii la x, cine a hotarat sa faca cu bani y; cred ca asta e prima nevoie: toti cetatenii la final de an macar, sa primeasca un raport cu bani dati catre stat si ce s-a implementat cu ei. (initial vroiam sa scriu: statul sa nu mai fure, dar cand nu stii cati bani are statul, e foarte simplu sa nu stii cat fura si tragi concluzia gresita ca statul nu fura)
– persoanele din posturi cheie: ministrii si alte functii importante, sa aiba o anumita experienta in domeniul pe care urmeaza sa il administreze si sa fie adutiati de o comisie speciala pentru ocuparea functie (de asemenea in timpul audientelor, atat publicul de specialitate cat si presa trebuie sa aiba acces )
– etc… e mult de scris… dar trebuie sa venim cu idei si sa avem intr-un final o lista, un ceva… nu mai merge cu Jos Dragnea, ca pleaca ei vin altii, trebuie cumva sa si schimbam ceva.
Si cel mai important trebuie sa invatam sa dezbatem civilizat (cu argumente, structurat, nu cu a mea e mai mare, ba a mea e mai mare).
Probabil nu e cel mai bun exemplu (nu cunosc prea bine sistemul de lobby din US), dar merita vizionat filmuletul de mai jos pentru idea discutiei civilizate cu autoritatile si formarea unor grupuri de lucru pentru propunerea unor legi (ceea ce la noi nici la nivel de idee nu a aparut) https://www.youtube.com/watch?v=bW-TDUZOTRo&t=19s
@ciprian – bine punctat. Lumea nu stie ce vrea. Iar putinii care stiu, consider ca au mize mici.
Ce spui tu e de bun simt.
Eu vreau altceva, pentru ca nu cred in sistemul asta politic. Nu cred ca se schimba nimic daca la putere e psd, usr sau pmp (chit ca si eu urasc psd). Daca e Dragnea, Ciolos, sau Ilie Nastase. E un sistem bolnav, care te obliga la aliante dubioase. Un sistem care promoveaza mica intelegere pentru a’ti pastra job’ul, si care ii permite psd’ului sa controleze tot – desi presedintele e altcineva. Dar lumea iubeste sistemul asta politic, asa ca din pacate nu prea pot sa ma identific cu protestele, si nu protestez cu cine stie ce convingere
@Ciprian: Hai in Romania, lucrurile sunt reglementate 90% in felul in care zici tu (ma rog, mai putin superaberatia aia cu “la sfarsit de an sa primesti raport cu ce s-a facut cu banii mei”).
Fara caterinca, tot ce se cere cu atata ardoare este deja, in mare parte.
Voi ati inteles, punctual, de ce se protesteaza? PUNCTUAL, VA ROG! Nu ca “se fura” ca “scapa hotii” sau “se dezincrimineaza abuzul”. Sau daca imi ziceti asa, puneti si articolu’ de (proiect de) norma legislativa (asta inseamna Lege, OUG, HG etc stiti voi, ca sunteti baeti mari), pls. #nojoke
Merci!
@Emilio
Nu o sa-ti dau nici un numar sau articol de lege pentru ca nu le-am citit.
Probabil unii sunt mai informati, pe altii ii ia valul, nu pot raspunde in numele tuturor.
Eu, daca as fi la Bucuresti (ca-n oraselul meu nu conteaza), as protesta de teama. De teama partidului stat care face si desface doar pentru binele propriu si care creste de la o zi la alta si acapareaza totul! Din greata de a constientiza ca sunt cateva sute de oameni (parlamentari, primari, directori de companii si institutii de stat) care au tesut o increngatura de relatii si conduc tara ca pe o feuda.
Ti se pare OK sa se moara cu zile in spitale? Educatie sa fie doar la nivel declarativ? Sa-ti trebuiasca pcr la 90% din institutiile statului cu care reactionezi? Sa vezi ca nu se face aproape nimic pentru crearea unor conditii mai bune de trai ptr popendulatie (infrastructura, atragere fonduri europene, locuri de munca, diverse proiecte de dezvoltare etc)?
Cand ti se pun bete-n roate la tot pasul daca nu cotizezi la ‘bunul mers al lucrurilor’ ori protestezi si speri sa se schimbe ceva ori ti se face lehamite si-ti cauti normalitatea altundeva. Sunt deja vreo 4 milioane de romani care au fost goniti in toate zarile de sistemul caruia nu-i vezi decat o vina nesemnificativa, de 10%. In rest, totul e OK, reglementat si merge ca-n povesti, nu?
Poate in bula ta…
@Ciprian – in acest text pe care tot la Zoso l-am gasit ca si recomandare se explica de ce nu exista un lider http://sociollogica.blogspot.com/2017/11/revolutia-si-victoria-sa.html
„am scris un articol foarte bun pe blog. prevăd 12 like-uri. dați click pe un link afiliat https://l.profitshare.ro/l/4123671”
Vrei sa crezi ca ai scris un articol foarte misto, dar este exact cum a scris Cristi mai sus.
Companiile mari nu isi permit fluctuatii dinastea, azi platimt taxe atat, maine mai mult, poimaine mai schimbam o lege.
Daca as fi lucrat anula asta la o companie mare pe partea de finante cred ca innebuneam. Nici nu vreau sa ma gandesc cat analize au fost nevoiti sa faca pentru fiecare aberatie scoasa pe gura de guvernanti ca sa aiba backup plan pentru anul urmator. Ti-o spun sincer, cu experienta de 1 an de zile, de calcule saptamanale pentru un business case care a fost intors pe toate partile poate poate o sa iasa.
Companiile mari sunt in criza de personal calificat si cu siguranta situatia politica si economica actuala nu ii ajuta. Pentru cei bine pregatiti trendul este in continuare: ai primit oferta, ai plecat. Singurii care mai ramanem pe aici suntem cei care nu avem curajul sa plecam, avem un blocaj mental spoate, nu stiu exact ce ne tine aici (recunosc ca sunt in aceeasi situatie, ma amenint ca plec plec, dar nu reusesc sa fac pasul, dar incet incet, o sa se intample, azi citim despre legislatia fiscala din alte tari, maine cautam siteuri de joburi, poimaine ne uitam pe niste chirii… incet incet ne acomodam cu ideea si pa)
Apropo de amenzi, exact cum a spus si Cristi, companiile de stat nu au oameni pregatiti si nu au oameni suficienti. Ca sa verifici companiile mari, cred ca trebuie sa dublezi/triplezi numarul de angajati. Gandestete ce inseamna sa verific acte pentru o companie cu minim 1000 de angajati si mii de furnizori.
Personal cred ca incertitudinea nu ajuta pe nimeni. Este de ajuns sa te tina prost, din punct de vedere al educatiei si al sanatatii. Aia e o certitudine.
Cat de bune sunt institutiile statului la recuperat bani de la smecheri? Condamnarea aluia nu inseamna nimic atat timp cat baiatu a ramas cu milioanele
Io as face un minister condus de un neamt, numai cu nemti in personal, a carui unica atributie ar fi sa recupereze miliardele de euro din umflari de licitatii in institutii publice din Romania. Neamtul e f bun pe zona asta. I-as da 20% din cat recupereaza si bombonica la desert
ceea ce pierd din vedere marii strategi ai sistemului feudal de inspirație asiatică (greco-turc-chinez-rus) este că asiaticii au un bazin mare de „talente” de promovat în funcții înalte prin pile datorită numărului popendulației (prin mijlocitori, tranzacționări de influență) și că sistemul merge scârțâind, dar merge și așa, în schimb la noi, românii au acces prin natura limbii la alte piețe pe care să-și vândă munca, și-și cam dau cu tesla-n coaie promovând în continuare sistemul ăla de comisionare prin middle-men – băbăieți, voi nu țineți pasul cu istoria, de când a apărut internetul s-a cam dus dracu’ sistemu’ vostru, metoda tranzacționării de influență este pe cale de dispariție
„Slăbirea justiției crește rata infracționalității și nivelul de teamă din rândul popendulației, care va începe, treptat, să consume mai puțin, rezultând în cifre de afaceri mai mici.”
Cum anume va scădea consumul o rata crescut a infracționalității si o teamă crescută ? Adica daca mi-e frică nu mă mai duc să iau pâine sau cum sau daca e infracționalitatea mare nu ma mai duc sa iau pâine de frica sa nu-mi fure cineva portofelul ? Ce ai vrut sa zici ?
1. dacă îți fură cineva ghiozdanul de 200 lei, mâine nu îți mai iei unul de 200, că poate ți-l fură iar, iei unul de 100.
2. dacă ți-e teamă că te dă afara, nu mai cumperi așa des haine, electronice, prostii.
Hai una mai simplă.
Nu poți să începi nicio afacere mică într-o zonă mai săracă că ești furat din 3 părți:
– de guvern
– de angajați
– de hoți care îți sparg magazinul odată la 2 luni.
Pai da, dar daca nu-mi fura ghiozdanul de 200 de lei nu mai cumparam nimic, nici macar ala de 100.
Calculul care il au in cap, mai toate companiile private este unul simplu si oarecare cinic, cat timp profitul exista, ei vor face afaceri in Romania, indiferent de piedici. In momentul in care profitul dispare sau marja de profit se duce intr-o zona in care nu este confortabila, incep discutiile, incep ingrijorarile si tot asa. Iar exemplul cumva tras de par care imi vine in cap este fix de la fabrica Dacia, care nu va avea nici o problema sa mute productia in Maroc, in decursul a catorva luni, daca situatia din Romania nu se mentine pe plus, iar de aici las imaginatia fiecaruia sa zburde. Asa declarativ si strategic lucrurile vor ramane la fel, cat timp profitul va cel care trebuie, in momentul in care acesta numai este plecam fara menajamente, vezi cazul Nokia de la Jucu.
La nivel dureros, lucrurile nu se vor schimba asa de repede, precum fiecare va vrea si asta va creste migratia si mai mult, aceasta se va rasfrange asupra nivelului strategic si declarativ, maneaua ca nu gasim oameni continuand, PSD urmand sa faca ceea ce nu a facut nici un partid de la Revolutie incoace curatenie in bugetari pentru a se mai putea sustine un alt cincinal, eventual niste stimulente pentru companiile private care angajeaza bugetari proaspat concediati.
Asa ca in mare nu se va schimba nimic, vom protesta, vor trece legile putin cosmetizate, lumea va merge inainte, numai ca pentru votantul PSD sau simpatizantul sau, 2018 va fi anul in care va realiza cat de mult votul sau a contat, pentru ceilalti, 2018 va fi anul in care amenintarile cu plecatul din tara se vor duce in ceva concret si vor pleca, noi considerandu-i in continuare cetateni romani si cu o stransa legatura cu tara.
Lucrurile sunt ceva mai complexe de atat. Poate pare incredibil, dar sunt companii mari – un exemplu e Continental – care in anumite facilitati de productie din romania au pierderi imense. Numai dumnezeu stie cum invart cifrele si raportarile in asa fel incat sa dea bine, sau poate li se rupe si lor si celor de la corporatia mama. Dar realitatea e ca se arunca pe fereastra zilnic cu sute de mii de euro in produse scrap. Si nu, nu produc de milioane pe zi, in asa fel incat scrapurile astea sa fie neglijabile.
Traim in era bulshit jobs-urilor. Statele sustin marii angajatori prin subventii si ajutoare mai mult sau mai putin directe, pentru a da de lucru oamenilor. Orice. Uita-te in marile companii cam ce fac efectiv oamenii. Plimba hartii, completeaza excel-uri, dau mailuri. Productia efectiva ocupa un procent nesemnificativ chiar si din activitatea unei companii ce are asta ca obiect principal. Si ma refer aici la corporatii, nu la micile afaceri.
Statele sunt concepute intr-un mod stufos si concep la randul lor proceduri extra-stufoase pentru orice, tocmai pentru a fi cat mai multi oameni implicati. Nu vrei sa stii ce implica un export de marfa, de exemplu. De la proceduri vamale la cele fiscale, transporturi si asa mai departe. Un lucru banal de simplu…e transformat intr-o poveste intreaga cu zeci sau sute de oameni implicati si zile intregi de munca. Sa produci marfa x pt clientul y inseamna efectiv 10 minute, dar tot balastul ce sustine activitatea asta e o intreaga nebunie. Cand ar putea sa fie atat de simplu. Doar cand te apleci cu atentie asupra a orice iti dai seama ca poate fi facut extrem de simplu, dar din ratiuni nestiute e complicat pana la absurd.
De fapt, ratiunea e una singura: trebuie sa dam de lucru unui numar cat mai mare de oameni, altfel nu o sa aiba de unde sa castige bani si vor iesi pe strada sa dea in cap. Oricat de avansata ar fi omenirea…functioneaza tot pe niste principii de baza de acum 1 milion de ani. Asta pana se va ajunge la agreementul cu venitul garantat per cap de om la nivel mondial. Cand orice om va incasa pur si simplu o suma de bani din care sa poata trai, doar pt ca e om si locuieste pe planeta asta. Atunci multi nu vor mai da buluc sa munceasca si vom putea intra in sfarsit in normalitate…sa avem exact atatea locuri de munca de cat chiar e nevoie si cei care nu muncesc sa aiba din ce trai, fara sa dea in cap pe strada sau sa fure.
wow, John, acesta este comenteraiul anului..este unul din cele mai relevante si infricosatoare lucruri pe care le-am citit in ultimii ani
John, tu meriti un premiu Nobel pentru economie. Si zi asa, dureaza efectiv 10 minute sa faci marfa x pentru y. Cum anume faci marfa aia? Intorci inelul Arabelei pe deget si gata? Bai pulifricule, tu ai muncit in viata ta sa intelegi ce inseamna sa produci o chestie? Sa o proiectezi intai, ca trebuie sa aiba o forma si o functionalitate, apoi sa o industrializezi, adica sa concepi un mod de a reproduce chestia in milioane de exemplare cu costuri minime, timp minim, eficienta maxima si calitate constanta. Tu ai idee ce inseamna si cat dureaza sa concepi un simplu circuit integrat pentru un telefon, masina sau computer?
O luna sau chiar doua dureaza creearea conceptului, o face un inginer/departament de concept, apoi 6 luni dureaza proiectarea efectiva in scule dedicate a schemei si layout-ului de siliciu de catre 2-10 ingineri, dupa complexitate, 4-6 saptamani producerea siliciului, o luna testarea, apoi daca iese bine din prima inca 3 luni calificarea pentru productie. S-a facut un an, daca totul a mers perfect. De obicei nu iese din prima, siliciul e capricios, oamenii nu sunt masini, orice chip merge in proportie de 80-90% la prima mana. Urmeaza 1-2 revizii de aducere la functionalitatea din concept. Adica inca 3-6 luni. Se face 1 an si jumate. In timpul asta cineva din productie pregateste partea de productie efectiva, cineva pregateste testarea industriala, ca nu vrei sa vinzi produse defecte sau care se defecteaza dupa o zi sau o luna.
A durat 4 ani crearea primului tranceiver LTE, Erricsson a incercat asta, cu eforturi uriase. Intre timp s-au schimbat tehnologiile de siliciu, a reluat totul pe alta tehnologie. 4 ani ca sa poti avea o viteza pe mobil de peste 21Mbit si sa fie compatibil chip-ul cu standardele anterioare si cumva compatibil cu ceva mai rapid in viitor.
O masina dureaza 3 ani, din momentul lansarii unui model, incepe deja proiectarea urmatorului model, folosind aceleasi motoare si cutii de viteze. Apar gadgeturi noi, tehnologii noi, standarde noi. Toate trebuie testate si aprobate.
Da, 10 minute e suficient. Restul freaca menta degeaba.
@Cristi.. dacă ai ajuns să spui „zona asta de Europa, unde furtul, jmekeria, corupția, sunt sădite in “identitatea națională”. Un cacat” ..înseamnă că n-ai înțeles nimic din articolul ăla cu geamurile sparte. Nu e nimic sădit.. doar neșansa de a trăi o perioadă comunistă în care oamenii au trebuit să se „descurce”, la fel cum fac și acum, sub o conducere așa cum o știm cu toții. Exemplul cu New York-ul este elocvent.. oriunde se poate întâmpla le fel, nu ține neapărat de „gena” unui popor. Asta e, acum toți suntem psihologi și sociologi. Așa se întâmplă când unii promovează sistematic idea că românii sunt o nație de căcat și nu au realizat nimic notabil (inclusiv pe acest blog a fost lăudată cartea unuia Lucian Boia).
Oare cum ar fi ca toata lumea sa respecte legile?
Ai gresit, ai platit.
Oare cum ar fi ca sa dispara plata cu cash?
Cumperi flori, folosesti cardul
Platesti popa, folosesti cardul
Taxa de autostrada -> folosesti cardul.
Ia ghici, cu cat s-ar reduce evaziunea fiscala, dar spaga?
AAAA, scuze, am uitat ca e la putere PSD-ul si ca primul ministru isi ia salariul in mana.
Grozav exemplu!
Cu nimic. De când a intrat cultul cardurilor, nu s-a diminuat nicio evaziune fiscală, s-a amplificat.
Băncile au spălat și continuă să spele bani pentru corupți, mafioți, carteluri, bogătani și alții… nu, noi să fim fericiți cu cardul, sigur-sigur nu se va mai fura nimic, nu?
De când s-a introdus cardul în România? 2003? Aaa, și de atunci nu se fură în continuare și nici nu se spală bani? Nu mai zic de ăia mari din vest care, tot așa, cardul n-a rezolvat nimic.
Așa, și? Ce e rău cu banii gheață? Și eu aș vrea să-mi primesc leafa direct, nu prin intermediul vreunei bănci, pe card. Chiar îl invidez pe Tudose și pe cei care au prilejul ăsta.
E grozav exemplul pentru că eu și alte milioane nu dispunem de salariul în mână, ci obligați să ni-l luăm de pe card, de la bănci.
Mă întreb ce-o mai face Equifax și HSBC…
legile se respectă, bo$$, ia d-aici https://www.sfin.ro/recomandari/reteta-succesului-tatal-marius-vorniceanu-sef-la-garda-financiara-fiica-laura-sprianu-auditorul-fiscal-al-companiilor-controlate-2/
@Alupigus
„De când s-a introdus cardul în România?” cred ca nu stii diferenta intre optiune de utilizare si utilizare efectiva. Poate exprimarea nu a fost una fericita, cardurile exista, ar fi trebui sa zica obligativitatea platii doar cu cardul la magazine.
Cat despre banci… din articol de aici am aflat cum functioneaza si ce face „Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor”. Parca nu e chiar asa „Băncile au spălat și continuă să spele bani pentru corupți, mafioți, carteluri, bogătani și alții”
https://www.riseproject.ro/articol/banul-paralel/
@Ciprian
Alți termeni goi fără niciun sens, spune tu diferența dacă tot ai răspunsul. Nu există „utilizare eficace” sau „utilizare ineficace”, „utilizarea” are un singur sens.
Of, of, lenea asta: https://www.google.com/sorry/index?continue=https://www.google.ro/search%3Fq%3Dbanks%2Bmoney%2Blaundering%26complete%3D0%26dcr%3D0%26source%3Dlnt%26tbs%3Dqdr:y%26sa%3DX%26ved%3D0ahUKEwiO0pDX8vzXAhWHCpoKHYP6BCsQpwUIIA%26biw%3D1280%26bih%3D893&q=EhAgAUHQAAIdkwAAAAAAAAAAGPiIvOsFIhkA8aeDS27gaDc_dpQdX1LVwjWgXGqqbsidMgFy
https://www.google.com/sorry/index?continue=https://www.google.ro/search%3Fq%3Dspalare%2Bde%2Bbani%2Bbanca%26complete%3D0%26dcr%3D0%26source%3Dlnt%26tbs%3Dqdr:y%26sa%3DX%26ved%3D0ahUKEwjnjcXa_PzXAhWoFZoKHVpfAzIQpwUIIA%26biw%3D1280%26bih%3D893&q=EhAgAUHQAAIdkwAAAAAAAAAAGOGIvOsFIhkA8aeDS_XuEM-kWyywoiz-6TFyfqucrmQxMgFy
https://www.google.com/sorry/index?continue=https://www.google.ro/search%3Fcomplete%3D0%26dcr%3D0%26biw%3D1280%26bih%3D893%26tbs%3Dqdr%253Ay%26ei%3D6twrWviULMXJ6ATXpqrIAg%26q%3Dbanca%2Bevaziune%2Bfiscala%26oq%3Dbanca%2Bevaziune%2Bfiscala%26gs_l%3Dpsy-ab.3…26737.29772.0.29866.0.0.0.0.0.0.0.0..0.0….0…1c.1.64.psy-ab..0.0.0….0.B61LnL4juCY&q=EhAgAUHQAAIdkwAAAAAAAAAAGPKIvOsFIhkA8aeDS4VKAS20ROQ0MOMKHE0ID1_LiL29MgFy
Hai, țineți-v-o pe-a voastră în continuare cu cardul și evaziunea fiscală, să vedem până unde durează deziluzia. Noi, ăștia mai „retrograzi”, vrem opțiunea să ni se dea banii în mână, fără intermediari.
Așa că rămâne cum am stabilit: cardul n-a rezolvat nicio evaziune fiscală, nicio spălare de bani. E închipuirea unora, care se vor „trendy”, să-i refuze pe cerșetori când le cer bani, să le zică „Sori (sorry) folosesc cardul, n-am bani la mine”.
Măcar recunoaște că ți-e frică de cerșetori și ai vrut să ai o scuză palpabilă (cardul) să nu le dai bani.
Cipriane, tu nu ți-ai citit materialul pe care l-ai postat. Eu l-am citit de trei ori (cu schiță) să fiu sigur că nu greșesc și, culmea, nu numai eu am observat. Copiez un comentariu care nu-mi aparține fiindcă n-aș fi putut s-o spun mai bine: „Adică într-o zi, intra un tractorist, vai mama lui, în bancă și scoate milioane de lei pe care le cară cu sacoșa de plastic și banca nu sesizează că e ceva în neregulă? Un individ care pretinde că e de la o firmă dintr-un sătuc colbuit, care nu desfășoară nicio activitate prin bancă, nu are plăți, nu are încasări regulate, nu plătește lunar dările la stat, nu are popriri (că știți bine că ANAF face poprire și pentru 25 de bani), nu are împrumuturi acordate firmei respective, face figura asta de câteva ori și numai cu sume astronomice și banca chiar nu se prinde de nimic și nu raportează? Nu cred.”
Ceea ce mi se pare amuzant e că persoana care a scris comentariul, cred eu, face parte tot din cultul cardurilor (ca tine, ca MP ) și a infailibilității băncii, de aceea și tonul ăla frustrat pe bănci. Lăsând deoparte frustrarea, e aceeași concluzie la care am ajuns și eu, numai că eu n-aș fi scris-o mai bine.
Deci… cum era aia cu evaziunea fiscală și șpaga, dacă e vorba de carduri?
:-))
Da sa nu te prind ca cersesti vreun leu sau blochezi plata la mega image cand le pica pos’ul, ok?
S’ar reduce evaziunea fiscala? Spaga? Ahahahaha
E de studiat psihologia celor care sunt atat de vehementi in favoarea platii cu cardul, zau. Inclin sa cred ca s’a dus o campanie de manipulare prin media de a lungul anilor in sensul asta, altfel e inexplicabil. Strigi si te lupti pt ca o terta parte sa iti controleze banii si sa mai si ciuguleasca din ei, fara sa ai niciun avantaj. Mai esti si la mila tehnologiei. Totuo ca sa ai tu impresia ca esti civilizat.
Incertitudinea nu ajută, frica încurcă consumul. Optimismul este bun, atunci te bagi la rate pe 30 ani.
Patronii își gonesc inconștient angajatii buni.
Doar retardatii suportă un mic dictator la job.
Felicitari ptr PS4, atat PRO cat si slim. Vezi ca se poate sa cumperi digital un joc si sa-l ai pe ambele console (asta e avantajul digital-ului). Adica sa-l ai full pe ambele console, cu declararea consolei a 2-a cu contul main si chiar sa-l joci in acelasi timp pe ambele console.
Sfat de jocuri ptr Junior – clasicele de la sony – Uncharted Collection, Uncharted 4, Uncharted Lost Legacy, Pyre, Witched III (asta merge 4k daca ai televizor 4k pe PS4 Pro), Loco Roco, Loco Roco 2, Patapon, Parapa the Rappa, Abzu, Journey Collection.
@Alex:
“…Io as face un minister condus de un neamt…”
Ai o ȚARĂ condusă de un neamț… priceput în imobiliare; nu’ș ce mai vrei…
Daca ai vrut sa trolezi, OK.
Daca insa chiar asa vezi lucrurile (cum ca el-neamtul- face/modifica legile cum i se scoala, el guverneaza haotic, el se pisa cu jet pe popor, pe tratatele incheiate samd) atunci esti doar un analfabet care nu pricepe ce inseamna conducerea tarii.
@cocacosmateoharie:
Tu ești Alex?
@ Ciprian:
“…ar fi trebui sa zica obligativitatea platii doar cu cardul la magazine…”
Da. Și dacă am ajuns aicea, să se cumpere doar produse aprobate de o comisie a ministerului consumării naționale.
Cu cardul, normal.
Ceaușescule, fii mîndru că ai urmași de nădejde!
Ok, sunt un mandru urmas al lui Ceausecu, pacat ca sunt nascut dupa 90.
Acum ca te-ai descarcat poti veni cu contra argumente, o propunere, ceva o idee, in afara de o constatare irelevanta ?
Atat timp cat ramane la stadiul de „comunistule/soroistilor” nu ajungem nicaieri.
Te-ai descarcat, e ok, trecem peste.
Acum zi ceva productiv, te rog, orice
@Ciprian:
În caz că n-ai remarcat – am oferit contra argument la soluția ta.
Gratis.
Acuma… să vin cu soluții… alea costă bani.
nu o sa tina”angajatul legat de locul de muncă, dependent de serviciu, deschis la ore de muncă mai multe și la alte abuzuri” ……vor emigra mai multi….
@zoso draga, ai ieșit la vreun protest anul asta? Nu cred.
Stai și dai sfaturi, bați câmpii și arunci șopârle cu Iarina Damian și Tudor Chirila.
Ramai la sfaturi despre topoare, lasă politica.
Știau ce stiau la Ialta…tampitii trebuie să stea cu alti tampiti , pentru că nu se pot adapta civilizatiei….”noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni”…prostul până nu e și fudul nu e prost destul….majoritatea industriilor care contează sunt controlate de vest, cota importanta din terenul agricol e cumpărat de străini, jumătate din forta de muncă activă este plecată în străinătate, educatia ,sănătatea, infrastructura de transport sunt dezastru, dar „noi suntem romani,noi suntem români,noi suntem aici pe veci stăpâni”😀😀….
uau! ai impresia ca ai explicat ceva pe baza unei teorii din anii ‘80, dovedit ca nu a functionat. rata criminalitatii s-a diminuat in perioada respectiva in toata SUA, nu doar in NY. (una din explicatii e ca a fost eliminata benzina fara plumb; lucru ce a dus la o crestere a iq-ului cu nu-stiu-cate-puncte; iq ma mare, crime mai mic).
mor cand vad teorii “unice”, care ”explica” chestii. teoriile unice impun solutii unice (si finale).
cauta tu pe net “solutia finala”. vezi ce gasesti.