Nu e nici o rușine să lucrez la Cora

Acum 10 ani mă duc la un interviu de job, unde interviul a decurs cam așa:

Ce frumos, ai venit cu un CV printat. Hai să îl lăsăm un pic deoparte, că nu ne interesează.  Photoshop știi? Da! Pagemaker știi? Da! Corel? Așa și așa! Ilustrator? Oarecum. Quark? Dorm cu el sub pernă! Poți să faci asta? Da! Bun, ești angajat.

Și Giani se angajează, numai că tot ce știam eu erau chestii de bază. Nu știam de ce trebuie lăsată o margine la un afiș, nu știam că clientul îmi va trimite imagini în format .doc, nu știam că layer-ele unui document, fie el .psd sau .qrk, trebuie încuiate.

Dar am învățat.

Eh, închipuiți-vă că dați fix de opusul poveștii de mai sus: omul care nu vrea sau nu poate să învețe. Pentru că în viață și în câmpul muncii dai și peste oameni din aceștia. Unii sunt limitați intelectual, alții nu pot mai mult, alții sunt neîndemânateci.

Am cunoscut un tip care era foarte bun la învățătură în liceu. A picat la ASE, nu a vrut în altă parte, s-a dus și s-a angajat la McD. Stres, rușine, colegii făceau performanță, mai glumeam, mai mergeau unde servea el al tejghea. În 6 ani, când noi abia ne descopeream drumul, băiatul era deja middle management la McD, cu subordonați și decizii importante de luat. Acum nu mai râdea nimeni de el.

Sunt oameni care nu au nici o aptitudine în afară de a executa sarcini ușoare. Răspund la telefon și fac cafele. Aduc marfa din depozit și o pun pe raft. Ridică presa, schimbă tricoul de pe calapod, lasă presa jos. Munca lor e importantă pentru fiecare dintre noi. De aceea nu înțeleg de ce unii își reneagă aceste aptitudini și acest destin. Nu putem fi toți directori, artiști, manageri, bloggeri sau mecanici de succes. Unii trebuie să mai și aranjăm rafturi la Cora sau să spălăm mașini.

zmeura2

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

64 comentarii

  1. @Ciprian, îţi mai creezi 1-2 surse de venit! Eu am un job full-time „aproape de medie” şi mai câştig ceva bănuţi şi din alte surse, inclusiv online. Dacă vrei, te descurci şi fără să te plângi de cât de prost e traiul în România :)

    00
  2. „Dincolo”, aceste munci sunt prestate de regulă de emigranți, localnicii care ar fi trebuit să le presteze permițându-și luxul de a încasa dividendele unui stat bogat prin diverse ajutoare care sunt peste ce primesc acești amărâți. Și nu este deloc surprinzător ca la McDonalds să fii servit de un contabil, în taxi să fii condus de un medic iar la casă la Cora să-ți zâmbească o profesoară de franceză care, toți, câștigă de 4-5 ori mai mult decât ar câștiga în țările natale pentru meseriile lor.

    00
  3. Degeaba, asa suntem noi.. „Daca lucrez la Cora, asezand marfa pe rafturi si ma vede cineva, e jalnic..” cam asa trag unii concluzile.

    00
    • NOU
      #4

      am publicat model practic de contestatia concedierii disciplinare utilizand concedierea mea disciplinara falsificata de asa-zisul avocat Codreanu Remus de la Kinstellar SPARL la ordinul administratiei SC ROMANIA HYPERMARCHE SA (hipermarchetul francez Cora), si raspunderea solidara a asa-zisilor magistrati care au luat spaga de la SC ROMANIA HYPERMARCHE SA sa musamalizeze contestatia concedierii disciplinare si alte acte de procedura in legatura cu aceasta prin tegiversare si prin falsificarea actelor de procedura

      00
  4. Problema cea mai mare cu aceste munci „sub medie” este ca in Romania iti asigura un trai tangent cu limita saraciei sau chiar sub. Spre deosebire de alte tari unde chiar si cei care pun marfa in raft sunt deasupra acestei linii.

    00
  5. ..să mai specific că sunt şi student?

    00
  6. Voi astia care ziceti ca e asa misto in afara, de ce nu plecati? Unii au murit ca sa puteti voi pleca oriunde, oricand… nu va tine nimeni unde e rau, e dreptul vostru sa va faceti viata!

    @Gabi Miron, cu facultatea cum faci?

    00
    • NOU
      #9

      @motolady sa stii ca e chiar misto in afara.
      Vedem asta si din statistici. Ia uite ce zice ONU „România înregistrează a doua cea mai mare creştere a diasporei unei ţări. Mai exact, ţara noastră a înregistrat o creştere a migraţiei de 7,3% pe an, în timp ce pe primul loc este Siria cu 13,1%”. In Siria e razboi.

      Luand exemplu Angliei. Salariul minim e undeva la 1200 lire pt 8 ore de munca. Chiria + utilitati e undeva la 600 lire/luna. Fa tu calculele daca e mai bine sau nu, mai ales daca te duci doi.

      00
  7. @Ciprian – problema sînt copiii crescuţi cu „învaţă, că dacă nu, o să ajungi gunoier”.
    Trebuie insuflată noţiunea de „conştiinţă a lucrului bine făcut”, indiferent că e vorba de manufacturat şaorma sau proiectat navete intergalactice.
    A şti că poţi să faci un lucru bine este un mare booster pentru respectul de sine. Te ajută şi te îndeamnă să te perfecţionezi. Perfecţionîndu-te, apar şi aprecierile şi rezultatele, repet, indiferent ce faci.

    00
  8. Daca iti accepti situatia ca „Nu putem fi toți directori, etc…” nu iti vei lua niciodata iphone pe imprumut de nevoi personale, nici tv de 55″, nici… No acum, cine din toata media, producatori, vanzatori, publicitari ar vrea asta? Si atunci de ce sa promoveze asta?

    00
  9. NOU
    #12

    Doua intrebari: „Fac bine ce fac?” si „Cum pot face acest lucru mai repede?”. Munca ta devine mai banoasa prin calitate sau prin productivitate. Eu nu cunosc oameni care sa se imbogateasca muncind mai prost si mai putin de la an la an.

    00
  10. Zi-ne cand si-a dat seama Giani ca nu poate sa ajunga in management de la dtp si s-a hotarat sa-si deschida treaba lui.

    00
    • @Zola: după un an s-a cărat, a stat pe acasă o jumătate de an, că avea economii, după aia a lucrat un job de doi lei și după aia s-a dus pe 1.000€ la mediapro interactiv, middle management.

  11. Are dreptate Ciprian.

    Cu cat nivelul de trai e mai ridicat intr-o tara, cu atat traiesc mai bine si cei mai de jos.

    In Romania unul care face cea mai necalificat munca (cara lazi) castiga salariiul minim ( ~600 ron net, sau cat naiba ? ).
    Cat castiga acelasi om in Elvetia, Suedia ?
    Da, stiu, chirii mai mari, viata mai scumpa, etc…
    Dar cand tragi linie in cazul fiecaruia, cheltuieli vs. venituri, ala din romania traieste intr-o saracie continua, infinit mai rau decat acelasi muncitor necalificat dintr-o tara mai civilizata.

    00
  12. La primul job, la supermarket Orient pe Dorobanti, era un tip care aranja marfa in depozit, pe care nu il ducea mult capul, dar era foarte ordonat si rapid in ceea ce facea el. Pacat ca muncea pentru arabii aia care erau niste nenorociti. E unul oamenii pe care i-am intalnit in viata, foarte buni pe bucatica lor de lucru, care ar trebui sa fie platiti de zece ori mai bine decat sunt/erau la momentul respectiv.

    00
  13. Sau te poti duce la un interviu pentru un job mai slab decat pregatirea sau experienta ta pt ca esti dispus sa faci orice sa castigi bani si nu ti-e rusine sa muncesti diverse lucruri considerate de altii naspa. Ei bine cei de acolo desi vad ca esti pregatit si le poti executa sarcinile mult mai bine decat s-ar astepta, te resping pe diverse motive…ca le e frica de tine ca posibil concurent in firma, ca le e frica de faptul ca vei pleca cand vei gasi ceva mai bun, ca…nu stiu. Ei bine cum te simti in momentul in care tu esti bine pregatit, cu un IQ mare si nu te angajeaza unii pe un post de vanzator sau casier sau manipulant marfa?! Treci prin magazinul ala care te-a refuzat si vezi pe postul pe care aplicase-si un semi-cretin. Vei gandi atunci ca esti mai prost decat un semi-cretin?!

    00
  14. mecanici de succes

    asta a fost maxima, urasc femeile de serviciu cu tupeu si portarii cu valente de Thor, maxim – si dupa aia mecanicii de succes care stiu ei mai bine…

    00
  15. @Zoso – iti propun urmatorul calcul:

    Luam 2 orase : Brasov si Brno (Cehia)
    – 850 lei salariu minim Romania
    – 1400 lei (8500 CZK) salariu minim Cehia.

    Il avem pe Vasile care lucreaza la Auchan Brasov si pe Jan care lucreaza Kaufland Brno. Ambii pun marfa in raft si sunt platiti cu salariu minim pe economie.

    Numbeo.com zice „You would need around 6,281.32Kč (1,028.46lei) in Brno to maintain the same standard of life that you can have with 850 lei in Brasov”.

    Concluzia ar fi: jobul mizerabil din Brno aduce un castig mai mare decat cel din Brasov.
    La cerere putem facest acelasi calcul si pentru Romania vs Germania :)

    Iti impartasesc 100% idea expusa in articol, dar pare ca si nivelul cu care sunt platite contribuie foarte mult la faptul ca sunt foarte indezirabile. Daca mai punem in calcul si ajutoarele sociale care sunt aproape la acelasi nivel …

    00
  16. Si să-ntrebi un copil de 10 ani ce vrea să se facă atunci când va fi mare, iar el să-ţi răspundă, entuziasmat şi fără ruşine: GUNOIER

    00
  17. Bre Vali eu nu mai ințeleg: acum 10 ani inchideai o firma și te angajai la Cora? :) care-i ordinea…

    00
  18. Prin 2008 un macaragiu cistiga vreo 1000 de euro pe luna. Prietenul meu care lucra in back office la Unicredit Tiriac nu intelegea de ce el ia 400 si macaragiu’ 1000…

    00
  19. Haotik deja a renuntat la blog. Pe cand si altii (Marius Sescu si nu numai)? Vorba ta, cand nu poti nu poti, ce rost are sa insisti dand ca surdul in clopot?

    00
  20. Hai, care te bagi la un vidanjat?

    00
  21. joburile sunt platite in functie de utilitate?

    00
  22. Nu este nicio rusine sa muncesti (indiferent ce faci) dar nu putem sa nu observam ca multe munci sunt platite cu un salariu care nu asigura nici macar strictul necesar.

    00
  23. @zoso: depinde de stat. In tara unde capsunez, pt job de facut curatenie in ferryboat sau in hotel se plateste cu 8-9 euro pe ora. La full time, asta inseamna 1400-1500 euro pe luna inainte de taxe, vreo 1300 dupa (haha, impozit progresiv, ia de aici Petreanu!). Intr-un oras cu o chirie de garsoniera de 5-600 euro sau mai putin, raman bani de trai ok, un pic mai mult peste limita existentei.

    00
  24. @vali petcu, se pare că i-a cam atacat comentariul meu de mai sus pe socialiştii care îţi citesc blogul :))

    00
  25. Copilul meu vroia sa sape santuri cu excavatorul acum doi ani, zilele astea vrea sa se faca „electric”. Meserii rusinoase sunt cele din administratie: toata lumea te uraste!

    00
  26. …trebuie sa incepi de undeva! A lucra ca si lucrator comercial intr-un supermarket nu e nici o rusine. Majoritatea managerilor de departament; manageri de raion;achizitiori, etc din top management au fost la un moment dat „bagatori la raft”.Trebuie sa sti toate detaliile despre jobul in care activezi pana la cele mai mici detalii; in fiecare corporatie de acest gen nu poti avansa mai departe deca nu parcurgi fiecare etapa min.1 de ex. in acest caz : lucrator comercial, manager raion, sef.departament, alimentar; sef de.nonalimentar, achizitor segment, sef.operatiuni achiztii centrale; director magazin, director zonal, etc.

    00
  27. Ma simt on-topic cu dialogul asta, din filmul Notorious:

    Notorious B.I.G.: Mr. Webber? Yesterday you said I was gonna end up a garbageman.

    Mr. Webber: That’s right. If you keep cutting class, that’s exactly what you’ll become.

    Notorious B.I.G.: Well, I found out a teacher makes 24,000 a year, and a garbageman makes 28,000 a year. I’m gonna make $4,000 more than his dumb ass

    00
  28. Confirm ce spune Martha Logu, exact pe comparatia macaragiu vs. back office, doar ca la Banca Carpatica (scuzati-mi cacofonia).

    00
  29. @Gabi Miron – nu se ataca socialistii, se ataca oamenii maturi, care inteleg ca, oricat ar suna de interesant, viata nu e doar munca. Viata trebuie sa fie familie, sanatate, concediu, copii – lucruri care costa si care te si impiedica sa lucrezi 20/24. Nu ma intelege gresit, e ok sa lucrezi 20/24 o perioada, dar nu e o solutie pe termen lung. Viata e un maraton, nu un sprint.

    00
  30. problema e ca sunt acceptate astfel de salarii :(

    00
  31. Cand nu ai de munca, decat aer in buzunar, accepti ce gasesti, la inceput. Daca ai un ban strans, poti sa iti permiti sa faci si mofturi, mai apoi.

    00
  32. sunt la master in Olanda , iar pe langa asta trebuie sa muncesc, altfel nu-mi pot plati toate treburile . Avand in vedere situatia romanilor din Olanda si scandalurile cu dreptul de munca, nu am putut gasi un super-job,asa ca…impart ziare. Ma trezesc zilnic (l-v) la 4 jumate , iar de la 5 la 7 impart ziare la mine in cartier. Pentru 2 ore de munca pe zi, 5 zile pe saptamana, primesc 600 euro la care daca adaugam inca 500 euro / luna bursa de studii ,rezulta un venit de 1100 euro / luna. Nu pot sa spun ca ma lafai in bani sau ca o duc excelent dar imi platesc lunar toate cheltuielile la timp si mai raman si cu ceva bani de distractii. Bineinteles, visul meu nu e sa impart ziare toate viata dar atunci cand ai nevoie de bani nu-ti permiti sa faci fite

    00
  33. Eu stiu oameni care au inceput prin a fi merchandiser si bagand marfa in raft, apoi au ajuns sefi de raion, apoi au ajuns sefi de magazin ca la final sa ajunga buyeri. Din punctul meu de vedere trebuie sa incepem de undeva si daca suntem ok si muncim s-ar putea sa ajungem chiar unde nu am fi sperat vreodata. Eu am inceput pe post de secretara acum mai bine de 9 ani, acum am ajuns country manager intr-o multinationala. Si in toata experienta asta cel mai mult am invatat despre business atunci cand faceam munca ”de jos” daca ii pot spune asa.

    00
  34. Am doar liceul terminat, nu am reusit sa termin Calculatoare la Poli din motive de lene si delasare si scarba fata de toate materiile inutile. Imi asum esecul asta in viata. In anul 3 m-am angajat la o companie de jocuri pentru telefoane mobile ca tester. Pe vremea aia testerul era gunoierul IT-ului (ma rog … mai sunt inca persoane care au in continuare aceasta impresie). N-am simtit nicio jena nici atunci si nici acum.
    Mi-a placut mult ideea de testare si cred ca mi se potriveste de minune. Peste 2 ani am plecat de acolo la o companie mare de telecom tot pe testare, unde am invatat o multitudine de chestii si mi-am obtinut cateva certificari in testare. Nu ma consider un expert in testare, insa am o experienta f. buna si sunt stapan pe mine incat sa livrez ceea ce se doreste.
    Intre timp am schimbat alte 2 companii pentru ca am inteles ca nu poti primi o marire fabuloasa de salariu intr-o corporatie decat daca faci ceva iesit din comun (am constientizat asta fara sa am vreo frustrare).
    In momentul de fata am undeva peste 2500 euro prestand meseria de tester in Romania, fara sa am diploma de inginer. De fiecare data cand am fost intrebat la un interviu ce diploma am, le-am spus adevarul, si nu am zarit nicio reactie deplasata din partea lor.
    Concluzia este ca indiferent de ceea ce faci tu, important este sa fii serios, sa incerci sa fii din ce in ce mai bun, sa fii tot timpul focusat sa iti faci clientul multumit, iar cand ma refer la client, ma refer si la angajator, caci de aia te plateste angajatorul, ca sa-i livrezi niste servicii.

    00
  35. Astea sunt povesti, reuseste unu la un milion, asa stiu eu un tip, s-a angajat inginer undeva, iar cativa ani era trimis la compania mama in strainatate unde a ajuns in prezent la un salariu de 15 000 euro in mana si toate cele platite de ei, deci… Sa va dau exemplul meu, eu sunt inginer de profesie, acum ceva ani, cand eram inca in scoala, am fost in vacanta de vara in spania, unde am lucrat in constructii, ajungeam pe luna cam la 1500 euro, bani frumosi, cel putin pentru mine. Anul trecut, am obtinut un contract in Franta dar ca inginer, pe vreo 2000 euro, dar toate cele platite plus diurna. Programul era incarcat, stres, raspundere, nopti nedormite de griji, pregatiri de discurs in limba franceza pentru sedintele saptamanale. Diferenta e mare, ca muncitor nu ai nici un stres, facand referire la a pune marfa pe raft sau alte chestii de genul. Faza e ca momentan lucrez in tara, pe 1800 lei, tot stres, raspundere. Ca sa va dau exemplu un sudor tot din cadrul platformei castiga 4000 lei lejer, el nu are nici un stres, si nu a investit atata timp in educatie si in dezvoltarea personala

    00
  36. @cris-mary , cu cati ai facut sex din multinationala?

    00
  37. Problema este ca job-urile astea iti afecteaza si relatiile personale. Multa lume o sa se uite cu mila la tine, ori cu un aer de superioritate ori stramba din nas nitel la auzul postului tau considerat „inferior”.
    Am patit astea si cu fetele, unele ma placeau pana la punctul cand m-au intrebat ce lucrez (sudor pt cei curiosi), si apoi au facut o intoarcere 180 grade si m-au lasat in praf.
    N-am stiut de ce se intampla asa ceva asa ca mi-am intrebat sora. Reactia ei?
    Dar vai, cum sa le spuna prietenelor ca prietenul ei e sudor. Prefera sa le spuna ca prietenul ei e junior audit la Big 4 (cu toate ca eu fac dublu cat ar face acel potential gugulan)….

    00
  38. @cris-mary
    Ai pus uzură multă pt postul ăla

    00
  39. Foarte interesantă – dar deloc surprinzătoare – mi se pare convingerea bărbaţilor că o femeie nu poate ajunge într-un post-cheie decât în urma „uzurii” :D
    Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi…

    00
  40. La un curs de resurse umane din facultate, profesorul a facut un experiment.
    „Cati dintre voi ati lucra ca gunoier/agent salubrizare pe un salariu de 1000 de lei?”
    Nicio mana ridicata.
    „Cati dintre voi ati lucra ca agent call-center pe un salariu de 600 de lei, full-time?”
    20 de maini ridicate
    „Cati dintre voi ati lucra ca gunoier/agent salubrizare pe un salariu de 2500 de lei?”
    Surprinzator, apar 10 maini ridicate.
    „Ok, dar cati dintre voi ati lucra ca gunoier/agent salubrizare pe un salariu de 2500 de lei, iar aria in care va desfasurati activitatea sa fie cladirea facultatii”
    Cele 10 maini au cazut ca la Rovine.

    00
  41. Cu ocazia asta am aflat ca una dintre meseriile ravnite si de succes in tara asta este cea de blogger. Mai taie din ele, da-le….

    00
  42. @Ingrid, daca ai ajuns intr-un post cheie si nu te-ai „uzat” pana acum e doar pt ca un barbat s-a gandit ca promovandu-te ii vei fi recunoscatoare si te vei „uza” pana la urma. Daca nu te vei uza probabil ca vei ramane pe aceeasi pozitie 4 ever sau la prima restrangere de posturi zbori. Eu zic sa iti gasesti un sef cu care sa te mariti.

    00
  43. Blogger e meserie de succes? Am ras. :lol:

    00
  44. @lecampeur, sunt într-un post bun. Sunt măritată. Eram măritată când am fost promovată. Ce-mi recomanzi, doctore?

    00
  45. doamne cati ciobani infecti

    00
  46. @motolady – cu facultatea mă descurc. În anul 3, am acumulat doar 4 restanțe.

    @Jordan – înțeleg ce spui, dacă mai urmărești comentariile, dar eu prefer decât să muncesc la un job toată viața, mai bine trag mai tare cât sunt tânăr că poate din atâția care visează să aibă o afacere, eu să pot nu doar a visa..
    și nici nu îmi plac maratoanele :D

    00
  47. Si in Germania exista joburi de 5-600 de euro, insa comparativ cu Romania acolo un litru de benzina costa 1,6 euro, un kg de carne 6-7 euro. Cam astea ar trebui sa fie si la noi preturile, adica litrul de benzina 1,6 lei si carnea 6-7 lei. Din pacate avem preturi ca in vest iar salariile devin tot mai mizerabile.

    00
  48. @Perkele : Eu stau pe un scaun,salut oamenii si le dau niste carduri si i-au 20-25 de euro pe ora. Si nu stiu daca raman cu 1000 de euro la sfarsitul lunii. Nu-i nici o smecherie cat iei,cum zicea un mare om: Sunt doua feluri de oameni,care fac bani si nu pot sa tina de ei si care nu pot sa ii faca.

    00
  49. Cu totii vrem bani mai multi pe munca mai putina. Sunt care se chinuie sa ajunga acolo prin multa munca,de jos, sunt altii care cred ca o facultate ii va duce direct acolo. Eu cred ca daca iti place domeniul in care muncesti poti sa progresezi si nu te rusinezi cu el

    00
  50. Gabi Miron, intrebarea era cum, nu daca te descurci. Adica cum te organizezi ca sa ajungi macar la laboratoare si sa ai timp de invatat?

    00
  51. Nicio munca nu e rusinoasa, punct. Rusinos e sa intinzi mana – la stat, pe strada, la neamuri.

    00
  52. Am citit undeva comentariul unui suedez sau nordic in orice caz.

    Omul povestea ca era intr-un oras Italian frumos, spre mijlocul noptii. In piata centrala, aia plina de cafenele. Omul statea la o cafea. La un moment dat apar maturatorii. Matura ei ce matura, strang ce strang, apoi lasa totul deoparte si se aseaza la niste mese la o cafenea din asta, de fitze. Comanda cafele, glumesc cu chelnerul, care glumeste si el cu ei, iau cate o cafea, beau si apoi pleaca la munca.

    Suedezul ala ramane uimit: la noi in Suedia asa ceva nu s-ar fi putut intampla. Socialistii de la noi au bagat in cap unor astfel de angajati ca sunt exploatati, ca fac o slujba mizerabila si umilitoare, etc etc etc. Nici nu s-ar fi gandit sa se duca la asa cafenea, strang gunoiul cu capul in jos si dispar cat mai repede.

    00
  53. @Ingrid, sotul ti-a fost coleg sau chiar mai mult…sef la un moment dat?!

    00
  54. Aha. In teorie nu e o rusine. In practica da. In practica din Romania, adica.

    Ia lucreaza tu pe 600 de lei cu niste sefi dereglati mintal, cum sunt majoritatea din Romania, si chiaria este cel putin, tot atata… As vrea sa vad dupa aia cine mai scoate pe „gura” astfel de porcarii care dovedesc ca nu stie cu ce se mananca Romania reala…

    00
  55. „nu înțeleg de ce unii își reneagă aceste aptitudini și acest destin.”

    Pentru ca….ROMANIA ! Ia da-i tu spalatorului de masini 1000 de Euro net, vezi, nu cumva ii va conveni ?! Hm, ce spui ?

    00
  56. Asta e problema, mai pe scurt…
    Romania secolului 21 = Africa secolul;ui 19..

    00
  57. @Daniel A: am si eu niste intrebari pls pt dezvoltarea mea personala. Pe scurt despre mine: am 30 de ani si sunt TeamLead intr-o corporatie pe partea de vanzari IT. Am cam 1500E si mi se parea bine pt varsta mea.
    Tu cam ce varsta ai?
    Cate companii ai schimbat?
    Cu cat mai mult ca si procent ar trebui sa cer de la noul angajator cand o fi sa ma mut?
    Certificari pe leadership/management nu am. Ar trebui sa ma interesez? M-ar ajuta?
    Mersi.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)