netoo #2

Aseară am pierdut 3 ore la întâlnirea netoo. Pentru că…

Nimeni nu are nici o idee.

Blogvertisingul lui Răzvan (care e mult mai tânăr în realitate) e mort în faşă, în condiţiile în care 5-10 oameni adună 75% din trafic. Călin Fusu de la Neogen şi-a retras şi oferta între timp. Iar unii dintre noi am avut impresia că am asistat la un pitch, ceea ce nu a fost foarte ok.
S-au evidenţiat desigur unii, care au întrebat ironic dacă 200€ sunt bani. Mie imi pare rău că nu m-am nascut milionar. Se pare că alţii da.
Apoi, nu cred că ne dorim să ne întoarcem la boom şi neogen, în condiţiile în care unii nu plătesc, iar alţii plătesc insignifiant. Eu cel puţin, nu.

Ideea cu pay-per-post e interesantă, dar nimeni nu o să recunoască pe faţă că face asta, aşadar, discuţia între 20 de oameni „dacă să facem sau nu” a fost inutilă.

Am discutat apoi de încă un sondaj printre bloggeri. Că pe celalalt l-am terminat prea repede şi am făcut atât de multe cu el.

Părerea mea e că grupul ăsta de iniţiativă ar trebui să ia alte direcţii, mai degrabă în sensul „hai să mediatizăm blogurile” prin toate formele posibile. Atunci vor veni cititori mai mulţi, din care unii vor rămâne ai nostri.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

16 comentarii

  1. „unii”, o sa fie bine :P

  2. lasa bre, mai crestem si noi. si voi ne asteptati acolo, cu bratele deschise…

  3. mmmmm.. e curios cum cineva care s`a aratat interesat de acel proiect intreaba de 200euro daca aia sint bani.. in conditiile in care sint putin peste salariul mediu pe economie as zice ca sint niste bani.. si pina la urma daca unii au atit de multi bani ce pla mea le mai pasa de reclama !? vor sa treaca de la s classe la bentley ?!

    00
  4. observ ca toata lumea ar vrea sa faca bani cu blogu’ dar sa nu faca nimic pentru banii aia

    vreti sa va plateasca cineva ca existati!

    mai greu … :(

    00
  5. Calin Fusu si-a retras oferta pentru ca intentioneaza sa faca el ceva asemanator cu varabiescu. Asta mi se pare oarecum deplasat, mai ales ca si-a afirmat intentia pe blogul lui varabiescu. Toata chestia asta s-a transformat intr-un romanism clasic, si mie imi vine sa imi bag picioarele relaxat. Am ajuns deja cam la 150/unici pe zi, si avand in vedere c am blogul de cca o luna, cred ca o sa mai creasca. Desigur, nu ma pot compara cu cei 8000/zi ai tai, dar sunt firme de afara care platesc CPM sau CPC destul de bine si cred ca intr-acolo o sa ma indrept, ptr ca la noi…
    scrisesei tu un post in urma cu cateva zile legat de coagularea celor din domeniu in jurul unuia. Cum sa te coagulezi cand fiecare incearca sa traga spuza pe turta proprie?

    00
  6. „P?rerea mea e c? grupul ?sta de ini?iativ? ar trebui s? ia alte direc?ii, mai degrab? ?n sensul ????hai s? mediatiz?m blogurile???? prin toate formele posibile. Atunci vor veni cititori mai mul?i, din care unii vor r?m?ne ai nostri.”
    De cant a inceput „operatiunea blogvertising”, cred ca e prima fraza inteligenta. In afaceri, la fel ca si in viata, pentru a primi trebuie sa si oferi, si mai presus de asta tre sa fi pregatit pentru compromis. Ce ofera azi blogosfera din .ro?

    00
  7. probabil ai fost cu mintea in alta parte – bobby a zis ca 100-200-300 sunt prea putini bani, eu am zis cu totul altceva. de aia ti-am zis ca nu iti mai zic nimic, intelegi ce vrei tu, ca de obicei :D

    00
  8. ..de cand, nu de cant.. scuze

    00
  9. eu sunt cu nicholas.

    00
  10. Absolut de acord. Cred ca ideea asta cu mediatizarea e singurul mod, in momentul de fata, prin care putem sa „tragem in aceeasi directie”.

    PS: nici eu nu m-am nascut milionar, unlike others

    00
  11. i think i’ll jump out blogvertising.

    00
  12. unora le e deja bine. altii mai invata da’ sunt inca pustani :D

    00
  13. nu dude. prin ceea ce se scrie pe un blog atragi cititori. care cititori vizioneaza si interstitialele de pe pagina ta. sa stii ca e o munca destul de grea sa scrii, chiar daca pare usor.
    observ ca „unii” incearca sa se scoata acum, in vazul lumii. nu inteleg de ce nu au cojones sa spuna pe fata ce au de spus. Nu sunt adeptul politicii „ala de ce sa ia mai mult” si sunt constient ca cel care va „coagula” blogosfera, va castiga. dar de ce nu se ridica nimeni. asteapta cineva sa i se puna pe tava cu flori de lamaita?

    00
  14. „P?rerea mea e c? grupul ?sta de ini?iativ? ar trebui s? ia alte direc?ii, mai degrab? ?n sensul ????hai s? mediatiz?m blogurile???? prin toate formele posibile. Atunci vor veni cititori mai mul?i, din care unii vor r?m?ne ai nostri.”

    Stii cat de misto e sa intri in trafic.ro cu 500 de vizitatori direct, numa din cauza ca iti pui status pe messenger ? :)
    Subiectivu si celalalt care au idei de a se retrage .. nu shtiu cum sa isi asume o investitie. Parerea mea.

    Unii de asemenea vor sa scoata bani NUMAI din blog … lol :)
    Intr-adevar e ceva nou, interesant, nu usor … da … what the fuck … merita sa give a fucking chance …
    Si mai ales, ca daca, nu scrii ceva de calitate, sau pentru un anume public numeros, de unde dracu vizitatori si pay per visit.
    In schimb ideea de pay per blog, e evidentiata de Alex Mihaileanu, da … pe blogurile lor.

    00
  15. cam ai dreptate ca cititorii sunt ceea ar trebui sa avem in vizor iar o mediatizare mai buna, o poplarizare a blogurilor chiar este necesara in conditiile in care foarte putini stiu ce sunt alea si si mai putini vor sa aiba de-a face cu ele.

    00
  16. Si eu cred la fel. Nu putem scoate bani din blog (inca) deoarece blogul nu are cititori. Din targetul vizat de publicitate cativa stiu de existenta blogurilor, iar doar un procent infim le consuma. Pentru a ajunge sa trezim interesul publicitarilor trebuie sa devenim un vector de luat in seama, ofertant. Solutia: promovarea blogului in general, cresterea awarness-ului atat in randul consumatorilor cat si in cel al producatorilor de publicitate,in paralel cu cresterea Roblosferei.
    Macar pana la punctul de unde va fi bagata in seama.
    Modalitatile le putem discuta la Netoo #3.

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile