În sfânta zi de Paște, eram în curte, citind. Fără să exagerez, timp de o oră, niște copii din vecini chinuiau o pisică. Fiind liniște, auzeam destul de bine de unde venea. De la niște vecini de la câteva case mai încolo, care aveau invitați. Pentru că nici eu nu am foarte multă minte, traversez strada, mă sui pe gardul lor și le zic să înceteze naibii. Copiii s-au oprit, pisica nu mai avea putere nici să fugă. Copiii erau mici, nu aveau gen 15 ani, să zici că oarecum era de înțeles sadismul lor, erau trei, cel mai mare cred că aveau 10 ani.
Eh, imediat au sărit părinții cu gura, că de ce îmi permit, că sunt la ei în curte, că cine sunt eu, că ei cheamă poliția, că pisica e maidaneză. Le-am zis foarte calm cine sunt, unde stau și să cheme pe cine vor ei. După ce m-am dat jos de pe gard, unul din ei m-a urmărit să se asigure că intru în curtea în care am zis că intru. Restul zilei nu am auzit nici un pâs de la ei.
M-a sunat azi polițista de pe zonă să îmi zică să trec pe la secție să vorbim. I-am zis să îmi facă o chemare, că nu am pe declarația de ieșit opțiunea asta, sau să treacă ea pe la mine. Ne cunoaștem de la alte plângeri penale și civile.
Bravo, frate, asa se face! Nu stat inchis in curte si asteptat sa pice politia din cer, fara s-o cheme nimeni. Platesc jumatate din amenda daca politista flutura asa ceva (desi n-ar trebui dupa ce ii vei explica).
Adresez un călduros „să vă fut în inimă” tuturor celor care chinuie animalele.
” Pentru că nici eu nu am foarte multă minte, traversez strada..” aici o să te agațe polițista, 10.000 lei amendă pentru că ai traversat strada. :))
„că pisica e maidaneză”
Deci in conceptia lor e ok sa chinui animalele care nu sunt ale tale…
Toata stima pentru gestul tau.
Pe principiul ăsta, și eu pot smulge unghiile copiilor respectivi, că nu-s ai mei.
Unde ziceai că stau?
da, și mie mi-a sărit tensiunea la fraza aia.
nu sunt sigură, dar eu cred că luam pisica cu mine.
Rănirea sau schingiuirea animalelor e infracțiune și se pedepsește cu închisoare sau amendă penală, indiferent dacă animalul e maidanez sau nu.
@Mihai, tu știi asta, eu știu ăsta, câțiva p-aici, poate mulți, știu asta.
vecinii lui Vali fie nu știu asta, fie nu le pasă.
e vorba de mentalitate ”e pisică vagaboandă, a nimănui, putem s-o punem pe foc, nu contează, nu contează pt nimeni, e a nimănui”
tot Vali a avut acum mai mult timp un articol în care povestea despre niște copii sau adolescenți care chinuiau un homeless care-și vedea de ale lui într-un părculeț. tot un neajutorat, tot un al nimănui.
vezi aceeași aceeași concepție la unii bărbați față de femei, trece o femeie singură pe stradă o fluieră, îi adresează tot felul de mârlănii, se dau la ea, eventual o ating; aceeași femeie trece însoțită de un bărbat ”nu ne băgăm frate, e a unui bărbat”.
mentalitatea e problema, nu legea.
@A: mult ti-a trebuit pana sa ajungi la faza cu patriarhatul e de vina. Am ajuns de la copii care chinuiesc o pisica fiinca parintii sunt dobitoci, dar ii lasa ca nu ii chinuie pe ei, la cum vezi una pe strada cum sari pe ea. Incredibil feminismul asta de azi.
@A
Si ce vrei sa zici cu asta?
Mentalitatea se schimba cu educatie sau cu pedepse. Previi nasoale sau reactionezi la nasoale, in baza unor legi.
Imaginea care insoteste articolul e la deruta?
E tot astept partea a doua de la zoso.ro/el/.
când o să facă 18 ani. nu prea vreau să îi expun viața pe net, vreau să fie alegerea lui să o facă.
Aveam si eu o colega care se tot plangea ca vecinii ei (de la bloc) fac galagie noaptea si nu poate sa doarma.
Eu: Ai sunat la politie?
Ea: Nu.
Mai boss, ai idee ce se intampla daca chemi politia ca „fac vecinii galagie”? Sau ai vazut tu in filmele hollywood ca apare SWATu si le pune bocancu pe gat?
Ala poate sa faca absolut orice vrea in casa, poate sa joace bowling in capatana ta atata vreme cat nu e ora de liniste.
Asta daca ii aude politistul cand vine.
Eu am sunat odata si am explicat ca nu doar in seara respectiva, ci de 2 luni de zile vecinii de deasupra (studenti in chirie) nu ma lasa sa dorm decat dupa 12-1 (nu cu muzica, ci zgomot constant). Au zis ca trimit pe cineva, ca spera sa le deschida (!!) si ca daca nu deschid, sa vin eu la sectie sa fac o plangere scrisa. Ghici ce, nu a venit nici o politie sa-i intrebe de sanatate.
@P, cred că ai ratat un cuvânt din „fac gălăgie noaptea”.
@P – Da, am chemat-o eu de două ori. În ambele cazuri au rezolvat situația.
Sa fii si nesimtit si apoi sa si chemi politia. Greu la bloc da greu si la casa cu asa vecini.
OK, inteleg, nu toti avem trei pisici. Unii au una, altii niciuna. Si chiar daca nu iti plac, asta nu inseamna ca trebuie sa iti lasi copiii sa le chinuie. Pentru ca daca ii lasi vor crede ca e bine ceea ce fac. Daca parintii nu au avut nicio reactie, copii cred ca asa se face, ca asa e normal, sa chinui un animal fara aparare.
Ca sa nu mai vorbim ca Brasov e focar si ca distantarea sociala e respectata la fel cum a fost respectata matza aia.
@Mihail – exact, nu am inteles niciodata ideea asta. Nici mie nu imi plac in mod special pisicile sau pasarile, dar nu m-am gandit vreodata sa chinui un animal doar pentru ca nu imi place.
Problema este ca ce a facut Vali este riscant(pentru el) si nu multi vor sa-si asume riscul asta. Nu stii peste cine dai, de asta exista politie. Da, da, toti suntem bombardieri, dar realitatea e un pic diferita.
Daca va intereseaza subiectul, check it out: https://www.youtube.com/watch?v=FMZFitVUw5E
Deci daca vreau o poza cu tine si nu stiu unde sa te găsesc, vin la Brasov si trag pisica de coadă?
Aveai toporul la tine?
Ba frate cum sunt ăștia. Și dacă e maidaneza ce, ei au pedigree? Genul asta de oameni sunt aia care ajung o dată să enerveze pe cine nu trebuie. Spun o data că a doua oara nu mai ajung.
Eram prin Mamaia acum vreo 3 ani. Și un tip (singur, slăbănog) se lovește ușor de o gașcă. Și unul din gașca sare la bătaie așa direct și îi dă o palmă. Slăbănogul scoate cuțitul, i-l înțeapă în burtă, îl lasă înfipt și fuge. Exemplu d-ala de cum sa riști să mori gratis.
in urma cu peste 10 ani cativa adolescenti de la un liceu de langa ambasata italiei au postat pe undeva pe net (pe atunci facebook nu era la mare cautare) o poza cu pisica pe care o spanzurasera in curtea liceului. treaba s-a musamalizat.
cam asta se va intampla si acum. din punct de vedere al statului nu merita efortul. pericolul social al faptei nu este marea iar probarea acesteia e dificila. nasol dar asta e adevarul.
PS. frumoasa poza. sa creasca mare si sa ajunga independent. nu neaparat sa te bucure pe tine (desi orice parinte care isi vede copilul sa isi poarte singur de grija se bucura).
Ambasada Italiei de din Bucuresti?
Nu… De la Roma
Partikip si eu la amenda.
Ai procedat foarte bine.
Si nu sint multi care s-ar fi aventurat la incalecat gardul.
Monteaza ce action-cam ai ca bodycam, cand mai iei parte la asemenea actiuni. E mai simplu pe urma de explicat ce si cum.
nu-i da amenda, stai linistit.
Ce carte citeai?
am terminat de recitit Ciocoii vechi și noi și acum mă lupt cu Principiile lui Ray Dalio.
A terminat-o pe aia la 0,75 și a început una de un litru.
@Vali,
Greu de tot cu Principii. Mi se pare mult prea concentrata, mult prea multe sfaturi ca sa le poti sa le pui in aplicare cu success.. (inteleg ideea de baza sa-ti faci tu intr-un final principiile tale, poate am abordat-o cu dintr-o perspectiva gresita)
Hmda, politia o sa vina, o sa va ia declaratii la amandoi:
– tu o sa le zici ca copii schingiuiau o pisica;
– vecinii o sa zica ca copii se jucau frumos in ograda, si un dubious, posibil baut, a venit si a inceput sa tipe la ei.
Concluzia este destul de simpla, 2000 lei amenda pentru distrugerea linistii publice si pentru ca ai deranjat politia.
Solutia, data viitoare scoate telefonul.
A venit expertul, Radu.
Bai, in unele momente ale vietii, trebuie sa te implici. Nu sa mori ca prostul cu un cutit infipt in tine, dar nici sa crezi ca totul se rezuma la a suna la 112. Vali a cântarit ce solutii avea si ales-o pe cea normala. Oamenii aia sunt intr-o curte, deci riscul ca ei sa-i faca lui mizerii e relativ mic, pentru ca stie de unde sa-i ia. E adevarat, si ei stiu de unde sa-l ia pe ei, dar nu toti vecinii sunt psihopati care o sa-i intre in casa sa-i taie gâtul ca le-a zis plozilor sa nu mai abuzeze pisica.
Reflexul „sun la 112 si rezolva Politia” e atât de tâmpit in majoritatea cazurilor… Am zis bine, in MAJORITATEA cazurilor.
Hai sa fim seriosi. N-are ce sa zica politia in cazul asta, nu mai fiti paranoici inutil. Nu e nici o crima sa te duci sa vorbesti cu vecinul, poti sa si tipi daca vrei.
Vrei sa zici tulburarea linistii publice. Amenda de 2000 e spre maxim si nu au nicio baza legala sa aplice o asemenea sanctiune. Ai dreptul sa te duci la vecini si sa ii atentionezi sa nu mai faca galagie. Daca aia sunt pufosi si suna la politie ca sunt deranjati asta e, lasa-i sa sune. Daca e sa o luam pe aia dreapta Vali trebuia sa sune primul la politia localnica, sa explice ca sunt copii intr-o curte fac galagie si chinuie un animal.
In realitate nu se va intampla nimic, politia o sa vina o sa puna doua intrebari dupa care se cara de unde au venit ca nu exista motive reale pentru a sanctiona pe cineva.
@Dex – miliția abia așteaptă motive sa dea amenzi, sa fie fericit daca ia doar 2000 lei amenda, în ultimul timp amenzile date sunt de la 5000 în sus.
@Remus Pe ce sa ia frate amenda? Pe vorbit cu vecinul? Pe criteriul asta poti sa nu faci nimic si sa iei amenda. Poate nu-i place de fata ta. Mai bine stam in casa!
Ai avut tu ghinion, ti-a intrat nasul la ei in curte peste gard, altfel, care era problema, nu e ca si cum ai sarit gardul la ei in curte sau ceva!
Ce-a zis polițista, vine? Să bagi detalii!
vine, că e fată bună. tânără, cu uniforma strânsă pe corp. ca în filme.
Are și celebritatea avantajele ei.
Ce infecți. Nu copii, ei fac ce sunt încurajați și dacă au ghidare, sau le explică cineva ce înseamnă ceea ce fac se opresc, se schimbă. Ci părinții aceia, infecți efectiv. Să chinuie un suflet nevinovat efectiv fără cuvinte, dar știu că sunt mulți pe la noi. Sunt pasibili ei de amendă pentru cruzime împotriva animalelor, tu ar trebui să le faci lor plângere! Name and shame!
Ba și copiii. La 10 ani, nu mai ești copilaș al cărui prim instinct e să dea cu piciorul în câine. La 10 ani ai idee ce e bine și ce e rău și ai capacitatea de a-ți da seama că provoci durere. Faptul că totuși continui să faci asta denotă că ești un viitor abuzator (în cel mai bun caz; în cel mai rău, cum a mai spus cineva, toți criminalii în serie au fost dovediți ca având experiențe de chinuire a animalelor când erau copii).
Copiii ar putea fi, încă, ajutați de un psiholog bun, dar reacția părinților denotă că asta nu se va întâmpla.
la 10 ani copii au idee despre bine și rău dacă au fost învățați asta de către părinții lor. o grămadă de educatori (în sensul de cadre didactice de la grădiniță până unde vreți voi) au probleme în a educa unii copii pt că autoritatea supremă a acestora (părinții) zic ”poți să faci ce vrei/las’ că merge și așa/ nu contează ce spune cutare, noi facem așa”.
e foarte probabil ca acelor copii să li se fi spun ”nu chinuiți pisica noastră/nu chinuiți câinele lu’ tanti Frusina/nu chinuiți pisica lu’ Vali, chiar dacă stă 5 case mai încolo”, până aici se oprește binele și răul părinților, așa își învață copiii cum e cu bine și răul, trebuie să treci bine de 10 ani și să ai o anumită deschidere pentru a trece peste ”educația” d-acasă.
trăim în țara lu’ ”nu traversăm pe roșu că ne dă poliția amendă”, nu în cea a lu’ ”nu traversăm pe roșu pt că nu e bine, ne pot lovi și omorî mașinile care au dreptul să treacă atunci”.
Vali, felicitari! Tot respectul!
Ah daca le spuneai ca i-ai filmat si ii pui pe fb si trimiti filmul la aia cu chinuitul animalelor, nu stiu cum se numesc, deja parintii decartau
Felicitari! Tot respectul pentru gestul tau!
Acum vreo 2 ani am mers intr-un satuc la neamuri. Intr-o dupa-amiaza aud harmalie mare pe strada. Rasete zglobii de copii, veselie mare. Ma strecor si eu sfios, cu nostalgie dupa vremurile demult trecute, sa ma incarc si eu din energia si buna dispozitia lor.
Initial vad ca se jucau dand cu niste pietre sau bulgari de zidul casei vecinului.
Radeau de nu mai puteau.
Zambesc si eu pe sub mustata, bucurandu-ma de veselia lor si ma apropii usor sa nu-i deranjez, cu intentia de a ma aseza pe o banca din apropiere.
Dupa care inghet.
Bulgarii erau pasarele si puii de pasarele. Jocul consta in aruncarea si zdrobirea lor de zid.
Am urlat la ei si au luat-o la fuga.
M-am dus la parintii copiilor si le-am facut scandal. Erau super relaxati si uimiti ca m-am enervat. Concluzia generala am auzit-o mai tarziu: a venit oraseanu sa le spuna lor cum sa-si educe copiii.
Nu stiu cum se face dar si eu m-am nascut si am copilarit la tara, nu eram copii de judecatori, avocati sau alti oameni educati. Ci copii de oameni simpli. Dar nu ne-a dat prin cap sa dam cu animalele de zid sau sa le chinuim. Desi eram zi lumina afara pe strada.
Eu mă ascundeam când tăiau ai mei porcul și îmi astupam urechile cu degetele ca să nu aud sunetul ala violent pe care în scotea. Sau cuiburile de vrabie din apropierea casei, nici prin gând nu ne trecea să ne apropiem pentru a face rău puiulor, ci doar din curiozitate să ne uitam. Alte vremuri :))
Stii serialele englezesti cu politistul de la sat care rezolva crime, in acelasi sat, 6 sezoane? Aparent tu ai gasit satul ala!
Bunica-mea nu dormea doua zile daca avea vreun pui bolnav. Nu tin minte sa fi omorat vreunul, si sunt convins ca as fi tinut minte. Dap. As fi tinut minte multa vreme.
Da, din păcate am vazut si eu astfel de comportament pe cand eram în școala primara, numai ca erau broaște… Și acum mi se întoarce stomacul pe dos când ma gândesc… Îmi doresc sa ma fi prins mai repede de ce urma sa citesc…
duamne ce comportament pueril. n-aveai si tu 2 petarde sa le arunci peste gard
O cheama Paula pe politista?
Aproape toti criminalii in serie in copilarie au chinuit animale. Nu insemana ca toti copiii care chinuie animale ajung criminali, dar oricum este ceva oribil.
Hai ca l-ai linistit bine de tot pe Vali, sa vezi acum ce repede isi cauta alta casa!
Da,pai Vali isi ia topoare din plastic…
Cu totii am avut pensionari de genul asta in cartier, animati de cele mai bune intentii
Daca suni la 112 sa trimita pe cineva ca vecinii de la 4 fac party in miez de noapte sau alte chestii ilegale (taierea unui copac din curtea blocului) la control sunt obligati sa le spuna cine i-a chemat.
Am pe unu în zona Coresi care m-a disperat cu motocicleta lui. Al 2-lea, pe primul l-am potolit. Ăsta are o motocicletă super-sport, și-a scos absolut tot din evacuarea aia nenorocită, are ceva launch control și numai blană îi dă. Îl fwt pe el, îi fwt pe polițiști dacă o să refuze să-l amendeze, îî fwt pe șefii polițiștilor, pe aia de la service care i-au dat ITP. pe toți îi iau la rând până îl potolesc.
Pur și simplu m-a disperat, cred că a intat și a ieșit în cartier de peste 20 de ori pe zi.
Am avut si eu unu d asta in cartier. Lega motorul cu un lant de gardul blocului , am sifonat un pic gardul si am zgariat si un bullbar dar a meritat !
O să vin. 😂😂😂
Situațiile cu chinuitul animalelor scoate din mine tot ce e mai rău. Părinții care tolerează și /sau încurajează așa ceva în comportamentul copiilor merită să fie tratați la fel.
Sânziana Negru : ” Incredibil ce lectie de viata am primit astazi oameni buni. Un blogger din Brasov a oprit prin puterea cuvantului torturarea unui animal.“
Vezi ca zilele viitoare o sa vina sa iti aduca ceva mocangeala sau iti trimite un sideboob pe insta ca sa iti multumeasca.
Săraca pisică. Ce părinți sadici.
GG, eu zic ca merita sa ii facem cadou un set frumos de topoare.
PS: facem o competitie https://www.youtube.com/watch?v=6wWpIkj_XMo
Nu m-ar mira daca neamul astora sunt spite de activisti de partid, nomenclatura sau si securistii.
Nu m-ar mira. Au aceeasi gandire.
Atunci cand se duce un sudist sa ii educe pe ardeleni. Hai ca e tare!
finalitatea e că n-au ce să-mi facă, că nu am intrat pe proprietatea lor, deci nema amendă.
Am auzit scandal la usa de vis a vis din bloc, am iesit, am batut la usa, a iesit o doamna si-a cerut scuze. La fel si eu, amandoi rusinati si scandalul a incetat.
Cam asa trebuie sa se intample intr-un loc civilizat cand iti dai seama ca ai intrecut masura.
Exista si exceptii insa.
Eu cred ca faza importanta era aia cu petrecerea pe timp de pandemie mai degraba decat cu pisica, huh?
Nu patesti nimic nici tu, si din pacate nici aia.
Eventual bei ceva cu politista daca zici ca e de treaba.