Demisie cu acordul părților, motive personale, spune ea.
Situația e un pic mai amuzantă. Întâi l-au adus pe Prăjișteanu șef pe vânzări, care plecase foarte amiabil de la MediaEdge CIA, pentru că trăgea spuza pe turta lui, apoi au pus-o pe Claudia Ion, o tipă ambițioasă și orgolioasă.
Și, cu toate astea, vânzările nu sunt bine. Au vândut mai multă reclamă pe mai puțini bani. Sorin Alexandrescu, șeful cel acuzat de șantaj, e tot mai nervos, pentru că aude din ce în ce mai des “noi nu ne putem asocia produsele cu un trust cu probleme penale, dar bine, hai, dacă ne dați prețuri mai bine, fie, vedem cum facem, dar să fie bune”.
initial as fi tentat sa zic Pacat, dupa care imi aduc aminte ca cei din aceasta situatie se duc sa se angajeze la intact STIIND ca se duc sa primeasca bani furati de voiculescu, STIIND ca totul acolo miroase a securitate si santaj. asa ca aia e, nasol, cand e sa ai ghinion, ai ghinion.
In alta ordine de idei codruta trece la atac: https://m.hotnews.ro/stire/17550920
Cum ar fii daca si alte persoane ar proceda la fel?
stirea e din 2014
My bad … Ieri era pe prima pagina… Mersi!
Cum am spus si in postul anterior.
Cand majoritatea spectatorilor tai sunt pensionari fara putere de cumparare, e cam greu sa vinzi reclama.
Intradevar, sunt spectatori usor de prostit, dar asa clienti isi doresc doar firmele de teleshoping care vand tigai si masute de cafea.
Firmele serioase, care reprezinta grosul banilor in piata de publicitate nu mai vor sa isi asocieze numele cu un trust de presa cu mari probleme penale si cu angajati si spectatori fanatici.
Nu stiu despre antena 1, dar antena 3 incet incet o sa se curete.
Sunt curios ce o sa faca „vedetele” postului – nu stiu ce post o sa le mai angajeze. Cred ca trebuie sa stea vreo 5 ani la beci, si dupaia sa mai scoata capul in lume.
A iesit Huidu in lume dupa ce a omorat cativa oameni. Pentru atata lucru pot sa mearga la orice televiziune dupa 3 luni de vacanta stai linistit.
Poate ai uitat ce oameni au angajati Romania Tv sau Realitatea, sau cine le conduce…
@Danielu: eu unu am sters kiss fm de pe radio din masina (inclusiv pe cele de la serviciu pe care circulam prin rotatie, 3 la numar) si orice are legatura cu magarul ala de SERBAN HUIDU. De prima nu mai zic ca se vede de la o posta ca nu se mai uita nici babele antenelor.
Totusi am o nelamurire si o dorinta in acelasi timp. Poate un avocat sau jurist ne poate lamuri.
Oare gadea and company, pentru manipularea ieftina pe care o fac nu ar trebui sa plateasca, eventual ceva pe penal?
E clar ca gadea stia foarte bine situatia juridica a cladirilor, faptul ca trebuia sa evacueze si termenele de rigoare.
Mi se pare ca una e sa fii jurnalist si sa minti la televizor in emisiunile tale si alta e sa acuzi institutiile statului, sa le discreditezi, sa obstructionezi justitia si sa manipulezi si scoti in strada oameni mai slabi de minte.
Totusi, in numele jurnalismului si a „libertatii de exprimare” nu ar trebuii sa poti face ce vrei tu in tara asta.
Am dreptate, sau nu am?
ai dreptate. orice proces durează 2 ani dacă ai noroc și 4-5 dacă nu ai. dacă ăla chiar știe că pierde, poate dura 8 ani. și la final judecătorul zice „da, am auzit tot ce ați spus, decizia mea e nulă”.
Poate se prind si astia din agentii ca televiziunea aia are ca target numai oameni fara putere de cumparare si destepti ca lemnul
Asteptam mitingu’ 3 a lu’ gadea.
Gadea, investeste niste bani seriosi si adu oameni de calitate, ca la congresul PSD cu Ponta la stadion, ca sa mai aveti o sansa sa nu se prinda agențiile ce „target” aveti!
Farmacia inimii Cacateeeenaaa.
@Cristi
nu acum cand sta Dragnea pe taciuni incinsi. Plus ca e frig, e pamantul rece, nu-i atat de usor de dezgropat teleormaneni
Teleormanenii nu e nevoie sa fie dezgropati, pentruv ca nu se îngroapă. Se țin în casă după drces pentru pensie și drept de vot.
O sa se straga latzul dar greu de tot. A3 nu e OTV, au inca destule resurse. Clar e foame de bani si la ei dar nici echipajul lor abject nu prea are unde sa se duca, le-ar fi greu sa migreze spre alte trusturi de presa.
Da este ft greu sa bagi o societate in insolventa, dupa care sa deschizi alta cu un nume diferit, curata ca lacrima care sa faca acelasi lucru.
„Demisie cu acordul partilor”?
Mai tineti minte taxa lui Ponta? Ca vroia sa faca un fond de „ajutorare” a televiziunilor private, fara a fi clar cum vor fi directionati banii.
Acum, ca s-a supt cu prietenul Ponta si trebuie platita chirie la pretul pietii, baietii vor descoperi ca distractia costa.
Nu-i plang.
are varanul de unde. a furat de zeci de ori pe atat in anii astia.