Mirajul marelui oraș…

Prin 1997, când a apărut prima biografie a lui Kurt Cobain tradusă în română, era acolo un pasaj care mi-a rămas în minte. Se vorbea despre copilul și mirajul orașului mare, în cazul nostru Seattle, care e la 175 Kilometri de Aberdeen, locul nașterii lui Cobain. Fraza era, aproximativ: după ce ai explorat limitele micului tău oraș, nu îți rămân prea multe de făcut, iar orașul mare te atrage ca un magnet.

Mi-am adus aminte de asta trecând prin cele două orașe dintre Brașov și Buzău: Pătârlagele și Poienile. Care sunt niște sate cu două treceri de pietoni și un bloc cu două etaje. Gaze nu, canalizare nu, străzi asfaltate nu.

Și mă gândeam la același lucru la care mă gândesc când văd satele pustiite. Ce poți să îi spui unui copil care trăiește în umbra Buzăului sau Brașovului ca să îl ții în sat? Că menirea lui e să rânească la vaci toată viața într-o sărăcie lucie? Să stea să îi ia apa casa la fiecare doi ani?

 

city-3

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

32 comentarii

  1. Nu ii zici nimic. Ce sa ii zici? De ce sa il tii in sat? Lasa omul sa se duca unde doreste si sa faca ce vrea.

    Ce, pe tine te-a tinut cineva in Romania cand ai dat sa pleci in Germania? Te-a convins careva sa ramai in Romania? Ai facut cum te-a taiat pe tine capul. Asa ca nu exista motiv sa il tii pe om in satul lui unde nu are perspective.

    00
    • ii zici asa: Vladimir, dragule, nu ai inteles nimic din acest articol. se pare ca ai niste idei bune in cap dar ar trebui sa inveti sa citesti pina la capat :)

      dupa aia ii futi o mama de bataie si il trimiti la oras sa se educe!

      00
  2. Pregateste-te de valurile de hipioti care-ti vor explica cum e mai bine sa traiesti in bordeie de lut si sa mananci papadii.

    00
  3. „… Ce poți să îi spui unui copil care trăiește în umbra Buzăului sau Brașovului…”

    Îi explici cum să se ducă la ambasada NoiiZeelande.
    Simplu, nu?

    00
  4. Doar Patarlagele este oras … Si are strazi asfaltate si canalizare partial. Si in Bucuresti sunt strazi pline de noroi. Arhi se tot vaita de mirosul haznalelor, stati prost cu canalizarea ?
    Saracie lucie e in toata Romania …
    Colegul hipiot de mai sus, in caz de cutremur, la cum s-a construit in Bucuresti, iti garantez ca si-ar dori o casa de lut.
    Si DA, locuiesc in Patarlagele, dar spre surprinderea ta nu ranesc la coada vacii … In schimb as cumpara o vaca si sa angajez un vacar, asa ca daca stii pe cineva, pune si tu un anunt pe olx, fostul mercador …

    00
    • Aww, s-a supărat pătârlăgeanul… Dacă îmi găsești stradă cu noroi în București(în afară de Ferentari, unde n-am fost niciodată, deci nu mă pronunț) îți fac statuie din el, promit! Eu mi-s moldoveancă; dacă mă atacam la toate dumele de pe bloguri mă găseați la Spitalul 9 mirosind panseluțe.

      Și până la urmă, care e problema dacă rânești la vaci, dacă asta te face fericit? Durează mai puțin decât un job la corporație de minim 8, 9 ore și cel puțin la nivel ideatic nu pute așa tare.

      00
    • @Iulia
      Strada Lunca Sătească, pe lângă bulevardul Pallday. Or mai fi, pe asta o știu întâmplător că am avut de făcut un proiect acolo.
      Ce-i drept, e la periferia orașului, dar nici Bucureștiul nu îl poți compara cu Pătârlagele.

      00
  5. Ma amuza ideea de „in umbra Buzaului”, Buzaul fiind el insusi o comuna nitel mai mare, probabil ridicata in statut doar de faptul ca are si giratorii.

    00
  6. Exista bani europeni pentru micii fermieri. Sunt si alte modalitati de a castiga bani si de a trai decat stand in fata unui calculator dand clikuri.
    Agricultura iti poate oferi multe satisfactii daca e facuta cum trebuie.

    00
  7. Zoso: esti puturos. Publica stirile zilei mai devreme.

    00
  8. La vaci poti sta in namol cu cizme de cauciuc si lopata in mana sau poti dta intr-o ferma cu beton pe jos. Diferenta e facuta doar de informatii. Poti sa-i spui copilului de la sat cum isi poate dezvolta o ferma de la 2 vaci sa ajunga in 10 ani la 50 de vaci. Il poti informa cum e sa traiasca la sat si ce poate face din ce are la indemana. Poti sa il inveti cum sa isi faca o afacere cu gem sau cu vin sau cu zcusca atat timp cat materia prima si-o poate produce singur. Poti sa-l inveti cum esa cultive culturi industriale care se vand bine cum ar fi levantica. Ar trebui bagata o materie in programa de invatamant de la sate in care sa fie cuprinse informatii despre cum poti sa traiesti si sa prosperi intr-un sat

    00
  9. Eu sunt din Colti ( o comuna fara canalizare din Patarlagele ).
    Nu prea sunt vaci pe aici ( mai mult capre si oi ).
    Lucrez in Bucuresti ( am o firma de dezvoltare software, cu angajati ), vecinul are o firma de constructii ( asta are peste 30 de angajati ) altul are un magazin online de jucarii, varul care sta putin mai incolo are un venit mai mare de 10 salarii medii pe economie lunar din Elance … si tot asa.

    Stau in Colti in weekenduri sau vara cand este prea cald ( e superba zona, am o casa + peste 10.000 mp ).
    La `coada vacii` sunt aia care nu vor, ii recunosti repede dupa mirosul de tigari ieftine amestecat cu alcool.

    P.S. : chiar nu fac misto

    00
    • Se face ca eu am o mica moșie tot prin zona Patarlagele si se face sa am rude prin Colti.
      Se face sa mai cunosc persoane prin Patarlagele cat si in Colti care fac un porcoi de bani ( legal evident). Zona e super misto.
      Era nasol in Colti cand nu era semnal GSM, acum vreo 2 ani, dar acum chiar nu mai e nici un impediment sa nu-ti faci o vacanta acolo de cateva zile.
      Ca idee veneau persoane (atat din tara cat si din afara) cu foarte mult caș tocmai pentru izolarea completa si anume fara semnal fara internet ci doar liniste si pace.
      Varmiu cat si cativa amici sunt studenti la medicina, vreo cativa s-au orientat spre armata. Mai sunt multi plecati pe IT in tara.
      Deci draga Zoso cred ca nu ai trecut prin Patarlagele care-l stiu eu care are asfalt (si radare la greu mai ales la iesire) si canalizare partial.

      00
    • Daca esti din zona, poti recomanda, te rog, o pensiune in zona Gura Teghii, Varlam? Multumesc!

      00
    • Nu iti pot recomanda ca nu am fost la niciuna.
      Dar pe site-ul comunei gasesti ce este mai frumos in zona:
      http://www.turismcolti.ro/cgi-sys/suspendedpage.cgi

      00
    • multumesc

      00
  10. @pi, nici tu, nici vecinul nici „altul” nu produceti nimic sa dati la export astfel incat sa fiti mai tari decat un taran care produce 20 de oi pe care le vinde in Irak. Taranul ala produce pt tara mai multi bani decat voi, filfizonii de birou. Zici ca dezvolti software?! Banuiesc ca te referi la aplicatii de 2 lei pe smartphone sau la joculete cu bilute.

    00
    • @lecampeur: nu asta era ideea.
      Cred ca era vb. despre oportunitățile pe care le ai dacă te-ai născut la sat vs marele oraș.
      Eu încercam sa explic din propria experiența ca dacă ești născut la țară la coada vacii nu înseamna neapărat ca
      ai ditamai stamplila in varful fruntii. Bine, daca singurul tau exemplu in viata sunt parintii care asteapta sa vina statul sa le curete curtile de apa de la ultimele inundatii …

      Si banuiesti gresit.

      00
    • Tocmai asta era, ca la tara ai mai multe oportunitati decat la oras. De exemplu la tara poti sa iti faci ferma, fabrica de productie, poti sa dezvolti un depozit logistic zonal si asta pe langa toate celelalte afaceri pe care le poti face si la oras, gen firma de constructii…vezi cat se construieste prin satele d pe o raza de 30 de km in jurul marilor orase. Spre deosebire de aceste oportunitati la oras e naspa cu productia sau depozitarea datorita costurilor mari de transport a materiei prime pana la fabrica ta sau cu chiria spatiilor.
      Eu vorbeam una, tu o dai cu cei care asteapta sa vina statul. Oportunitatile sunt mai mari la sat daca vrei sa faci bani din ceva palpabil nu din comert sau aplicatii de smartphone

      00
  11. Satele pot deveni zone rezidențiale, cu vile cochete, iar oamenii pot face naveta către centrul industrial apropiat. Cam așa ar trebui să fie politica rurală a României.

    00
  12. In state am inteles ca popendulatia ce lucreaza in agricutura este de 2%. Daca ar fi si la noi un 10% ar fi ok. La noi e intre 40 si 50%. Enorm. In Germania am vazut „tarani” cum veneau cu tractorul pe platforma(in prealabil spalau rotile la intrarea pe drum), se dezbraca de salopeta, facea dus, se schimba si mergea sa-si faca cumparaturile de ceapa, usturoi si paine la Rewe. Ala e „taran”, ala are un minim 20ha de teren, utilaje si tot comfortul. La noi „taranii” sunt un fel de iobagi ce prasesc in pendula goala „curele” de teren de un pogon, ar, etc ce dincolo nici nu se mai stiu.

    00
  13. NOU
    #31

    De ce nu?!
    Esti tanar, ai viata-n fata, stii ce te asteapta, chibzuiesti si alegi.

    00
  14. Hmmm interesant. Eu am umblat in aproape toata Europa, si acum sunt departe de casa, insa visez tot mai mult la o casa undeva pe o insula greceasca, pe malul marii, deaparte de oameni. Orasele mari, aglomeratia, poluarea, fuga continua nu ma atrag deloc.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)