Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor (A.P.A.D.A.R.) a pregătit pentru joi o manifestaţie prin care încearcă sensibilizarea autorităţilor israeliene să oprească ofensiva din Gaza.
"Cerem retragerea trupelor evreieşti din Fâşia Gaza. Facem apel către toate asociaţiile şi persoanele care doresc să protesteze împotriva războiului din Fâşia Gaza, să vină să alături de noi", se precizează într-un comunicat al organizaţiei.
Adunarea având ca scop oprirea conflictului din Fâşia Gaza va avea loc joi, 8 ianuarie, între orele 12-14, pe trotuarul de peste drum de Ambasada Israelului din Bucureşti (Blvd. Dimitrie Cantemir nr. 1, tronson 2+3, Bloc B2).
Da, periculoase rau alea 2 rachete pe saptamana trase de disperatii din Gaza, care abia daca ajung la marginea Sderot-ului.
Stii cate victime au facut? Iti zic eu: 0.
Stii cati oameni a ucis Israel-ul pana acum in ofensiva asta: 670. Din care 130 de copiii sunt 16 ani.
G.
@Ionut
Un articol misto scris de columnistul meu preferat de la The Independent:
Johann Hari: The true story behind this war is not the one Israel is telling
https://www.independent.co.uk/voices/commentators/johann-hari/johann-hari-the-true-story-behind-this-war-is-not-the-one-israel-is-telling-1214981.html
astept editorialele in care protestatarii sunt facuti legionari si antisemiti
asa e bai Geo, ce te legi tu de ucigasii de copii? magarule! /sarcasm
Pacat de oamenii aceia .. sunt in mare pericol acolo
@envi Nu sunt antisemit, sunt anti-guvernul-ucigas-de-copii de la Ierusalim.
Da, sunt multe lupte de luptat pe pamantul asta nenorocit. E multa suferinta. Facem ce putem.
G.
@Geo Atreides: Acolo sunt de asemenea si in jur de 50 de romani. Parerea mea este ca nu se vor opri prea curand israelieni. Ce inseamna Fasia Gaza pentru ei? 1 poate 2 luni pana la exterminare?
Macar de n-as fi stiut de ce. M-am saturat sa am apuce furiile de fiecare data cand mai aflu de o noua cruzime, un nou macel, sau despre nenorocitii aia care mananca iarba in gaza.
G.
E interesant caţi occidentali protestează împotriva ofensivei israeliene, dar când Hamasul lansează rachete au orgasm.
geo, stii macar de ce esti contra evrei? sau esti contra doar pentru ca trendul e setat de prin 40 incoace? parerea mea e ca nu esti deloc contra turcilor si problema din cipru, ca habar nu ai de existenta chestiunilor aiurea de tot de prin sudan, sau de in ce mod publica o cubaneza niste articole pe un blog senzational… deh, we don’t wanna miss the train!
pai asta nu inseamna ca astia de la protest sunt antisemiti, xenofobi, nazisti, rasisti, hitleristi, promoveaza ura de rasa si incurajeaza activitati impotriva umanitatii cum ar fi holocaustul?
probabil ca da…deci sunt suboameni…deci pot fi ucisi gratis.
Focarul asta…nu stiu de se va stinge vreodata. Ambitii mari, ura puternica, pozitii complet diferite (inclusiv sau mai cu seama de la influentele religioase..). Si, cand te gandesti ca acolo s-a nascut crestinismul !
Criminalii, indiferent ca ucid din culpa sau „neintentionat” („victimele colaterale”, celebre..), tot criminali sunt. Indiferent de nationalitate, religie etc.
Pacea…, o dorinta ce pare prea indepartata in Orientul Mijlociu…; petrolier sau nu.
envi
trendul nu vine din 40, ci e mult mai vechi. defapt se considera ca primele actiuni antisemite s-au intimplat in sec 5-4-3 BC. deci e de la ei…
sper sa nu fi inteles ca am sarit la gatul tau, doamne fereste! pur si simplu voiam sa zic, de fapt, ca sunt o gramada care urla „huo evreii” fara macar sa stie de ce. „cum de ce, ca asa zice X, X e cool, rezulta ca si eu sunt la fel”.
@envi
Nu te intreba cu cine tine Geo, intreaba-te cu cine tine Dumniezo?
@envi tu nu ai inteles nimic. au murit acolo niste civili care nu au nici o vina.conteaza ca sunt evrei sau alta natie? daca simpatizezi cu evreii cauta flame in alta parte
@ Ionut:
cand am facut referire la Orientul Mijlociu m-am referit (si) la Irak-Iran…etc (zona petroliera). Acela dinspre noi, mai Apropiat, ii include desigur pe evrei si palestenieni si arabii de pe acolo…
pot sa faca si flotari pe apa, oricum nu conteaza parerea lor
@ Kramer – Excelent articolul din Independent .
degeaba protestezi, nu rezolvi nimica. pe israelieni ii doare-n cot de cati civili omoara doar ca sa obtina bucata aia de teren, si sa-i prinda pe militantii Hamas. Oricum Occidentul face gura mare in public si pe ascuns asteapta comenzile de armament.
degeaba prostesteaza nu o sa se intample fix nimic va asigur:D
Al dracu dacă a protestat vreunul că au murit civili la 11 septembrie sau în atentate cu bombă ale arabilor în toată lumea! Mişto dublul standard, face din ipocrizie religie.
La rusi lumea mai zice vreo 2 vorbe. Maxim 2 vorbe. La evrei n-are nimeni tupeu sa zica nimic. Oricum ei conduc lumea.
Inca o chestie simplista. Cand au fost probleme in Kossovo, au venit americanii si au tras cu tunul si in vrabii. N-a mai ramas nimic. Saracii. Acum, cand totusi se comit crime de aceeasi maniera, cei puternici se prefac ca ninge. E nedrept dar asta e . Macar ramanem cu protestele tinerilor naivi care ingheata de frig si nu ii baga nimeni in seama.
@babilonul
ce frumos le-ai spus…
cine viseaza ca vreodata va fi pace acolo sa nu uite ca goliat era palestinian si astia tot vor sa-l razbune. asa ca rica e veeeeeeche
Ura împotriva evreilor nu are nimic de a face cu petrolul şi nici nu a început acum 60 de ani, la formarea statului Israel. Sunt câte unii chitiţi în mod inconştient pe evrei de câteva mii de ani încoace, dar e mai uşor să te faci că nu observi. Iar interesant e că mulţi dintre ăştia care aplică dublul standard plâng „unde e Antonescu, să-i termine pe suedeji şi evrei?”, ceea ce spune multe despre sănătatea lor mintală şi miicimea caracterului lor.
pui un ditamai zid in jurul unui popor, impui embargo si apoi ii bombardezi = epurare. vezi razboiul cu liban.
nu era mai bine daca sionul accepta prima propunere: uganda? ufff, ce ghinion…
Bine ca ia cineva o initiativa de genul asta. Nu tin partea nimanui,dar problema e ca mor oameni nevinovati din ordinul unor tampiti, ipocriti si crizati du rahatul la fund, de frica sa nu le arunca iar tara in nebuloasa istoriei, asa cum a stat pana in 1947. Cand e vorba de un conflict in care mor evrei, deja sare toata lumea la manifestare. Sunt toi pe pozitii. Tari si mari. Pai cum, domne, ca mor oameni nevinovati. Lasati ipocrizia domnilor cu manifestarea. Cand au murit oamenni la Revolutia din 89, pentru a starpi comunismul, terorismul si securitatea, n-am vazut vreun evreu iesind pe strazi si manifestand pentru orpirea focului. Probabil stateau langa soba si se gandeau la noi oportunitati de afacei. Aha, deci in Timisoara mor 200-500 de oameni. Bun, deci daca moare si Xulescu, ii preiau locul si casa si-mi trag supermarket. Nu exagerez. Sunt niste chestiuni care pe multa lume afecteaza, dar putini au curajul sa spuna lucrurilor pe nume. Cate crima au facur evreiii in istorie? Cati oameni nevinovati n-au murit din cauza lor? Nu sunt anitsemit in constiinta, dar vreau doar sa atrag atentia, cum facea si cineva mai sus: cand au murit atatia oameni la WTC, nu au facut evreii manifestatii. Imi pare rau pentru cei nevinovati care mor sub bombele lor. Nu ataci o grupare terorista cu bombe. Asta e cea mai mare ipocrizie. Gruparile teroriste, inclusiv Hamas. ar putea fi desfiintate si distruse din interior, de renumitul Mosad. Unde e Mosadul de atatia ani? De ce trebuie sa moara oameni nevinovati de fiecare data cand in conflict sunt antrenati si evreii? A bombarda o regiune, inseamna ca vrei sa o depopulezi,ca apoi sa o cuceresti. Sper sa nu fie asa si sa realizeze cineva ca acest conflict e o mare prostie si ca focul trebuie sa inceteze.
este de mers la miting?
păzea, mâine trei ciumeţi români degeraţi vor schimba lumea!
faina initiativa, insa auzisem la nu stiu ce post de radio ca nu ar fi autorizat acest protest.
stii ceva ?
degeaba se face acest protest , nimeni din israel sau de la hamas nu il va lua in considerare , in continuare vor muri oameni nevinovati din cauza unor nebuni ajunsi puternici care nu se pot suferi , dar poate pana la urma se va ajunge la o intelegere si se va termina odata cu acest razboi , care nu poate avea nimic benefic
@Liviu
corect. cei mai rai sunt evreii online – care asteapta sa mori sa-ti fure blogul. oricum totul e o conspiratie
Unde aţi văzut voi manifestaţii pro-Israel în România, care are prin tradiţie de ceva ani o poplaţie antisemită?
criminali? ce-ar fi sa-i numim pe roosvelt, pe churchill, pe washington, pe cuza, pe mircea cel batran, pe mihai viteazul criminali fiindca intr-un fel sau altu, direct sau indirect au ucis mii, zeci de mii, sute de mii de oameni… phutui in gat de criminali (si hai sa-l iertam pe che ca-i placut multora de p-aici si nu a omorat pe nimeni… nu-i asa? )
@Liviu
pun pariu ca si holocaustul a fost inventat tot de ei – ca sa devalizeze germania de bani dupa razboi. genial!
Ce ii tot dati cu „evreii au facut, evreii au dres”. Lasati-o naibii, ca nu evreii sunt vinovati de ce se intampla acolo, ci aia care ii conduc. Ca nu isi pot gasi conducatori e alta problema (o problema de psihologia maselor), deloc legata de rasa sau nationalitatea lor.
G.
Si cine o sa fie prezent la manifestatie….SRI sa urmareasca arabeti rebeli hihi. Zilele trecute niste respectabili de religie islamica americani au fost dati jos dintr-un avion de linie american din motive de suspiciune. Oamenii,cetateni americani s-au bucurat enorm la chestiunea cu WTC si faceau glume desi beneficiaza de binefacerile societatii americane.Am facut introducerea asta ca sa intelegem putin creierul spalat al acestor specimene.
Problema cu poplatia din Gaza este ca nu mai au scapare. Toti sunt extremisti si din punct de vedere al statului Israel trebuiesc adusi la tacere. Cum sa ai o familie si un copil cand stii ca la 20 km se afla niste oameni care sunt in stare sa intre in casa si sa ii decapiteze pe toti si sa se mai si filmeze apoi sa posteze pe internet. Epoca cu Yasser Arafat este demult apusa.Hamas nu discuta. Hamas este o organizatie care isi muta sediul daca i-a intrat o racheta israeliana pe geam si au murit toti. Atunci si muta sediul mai departe cu 500 metrii .
@ PCH, vezi ca mai e un „Liviu” care posteaza comentarii. Suntem doi oameni diferiti care nu se cunosc. Cuvintele tale sunt filosemite, se pare. Nu cred in conspiratia online a evreilor, cred doar ca sunt impocriti din moment ce bombardeaza zone civile ca sa elimine o grupare terorista. Foarte ciudat. Ce au civilii cu teroristii? A, ca evreii cred ca toti palestinienii civili sunt din hamas, asta e alta treaba. Se numeste psihoza politica.
phoa ce duma: „…a tacea inseamna a fi complice…”
pffft (<= aici eram eu care va dadeam cu flit)
Tragedia persoanelor de acolo este inimaginabila pentru noi. Razboiul este aproape necontenit de 50 de ani si nici peste mult timp nu se va rezolva problema deoarece atat Palestina cat si Israelul doresc aceleasi teritorii.
Este interesanta initiativa de protest impotriva razboiului. Ori care sau intre ori cine ar fi el.
Dar protestul asta e pur si simplu degeaba.
Este curios cum pe israeliti nu i-a afectat criza financiara, de isi permit sa poarte un razboi.
E zic ca inghetati degeaba la miting. Fasia Gaza e o conserva sigilata de israielieni si dau cu tunul in cine si cum vrea muschiul lor. E tragic si dureros, dar de la Adam si Eva omul a ales suferinta, ca altfel stateam cu totii in paradis si eram nemuritori. Justitia si dreptatea nu sunt pe lumea asta, poate pe ailalta. Viata e nedreapta uneori.
Pacat de copiii omorati dar nici USA nici UE nu vor sari in capul Israelului cu embargouri si alte alea ca sa-i potoleasca. Aici unde stau eu urla telejurnalele ca diplomatia lucreaza la o solutie. Pe naiba, pana Israelul nu termina ghiulelele nu se opresc.
like they’ll give a damn… pfft
daca ii aduc pe david si pe goliat sa se impace poate sa se termine tambalaul, daca nu – nu.
la inceputul secolului 20 sionistilor li s-a propus pamint in uganda sa-si faca tara; dar ei nu si nu, tot ii dadeau cu „the holy land” asa ca dupa razboi le-au luat paminturile de la arabeti. acu poate cineva sa-i convinga pe palestinieni ca e ceva teren liber in uganda, sa se duca ei…
Seara buna la toata lumea!
@ Zoso
off topic (multam anticipat pentru intelegere )
Am si io o mica intrebare, daca nu-i cu suparare …
Poti sa-mi spui si mie care e regula privitoare la preluarea pozelor de pe net? (Stiu ca ai avut experiente neplacute in trecut, ma gandesc ca esti cel mai in masura sa oferi un raspuns avizat.)
Daca precizez sursa, dau linkul etc e ok sa le public pe print sau imi trebuie acordul explicit al autorilor postarii?
Multam anticipat pentru raspuns
Si ce rezolvam cu protestul ? Gresesc cand zic ca absolut nimic ?
Cand luptatorii Hamas se baricadeaza in licee si folosesc civilii pe post de scut tot IDF-ul e de vina? Zidul ala e pus acolo cu un scop. Cate atentate sinucigase au mai avut loc de atunci?
In perceptia generala palestinienii sunt aia oropsiti iar jidanii sunt cei cu mintea diabolica. Dar Hamasul ce face pentru bunastarea palestinienilor?! Cheltuie bani pe rachete din zahar si ii provoaca pe jidovi la un razboi de guerilla unde IDF-ul este net superior. Mai ies in fata cu 50-60 de copii morti si uite cum toata lumea da vina pe evrei si pe actiunile lor.
Practic cand ti-o cauti, ti-o iei grav dupaia. Patetic!
si cand e protestul pentru oprirea lansarilor de rachete de catre hamas?
@Dragos Stefan
Ce misto e sa stai la caldurica, cu laptopul si cu berea in fata si sa simti ca intelegi cum merg lucrurile.
Iar apoi vine un idiot (me!) si te intreaba:
What if you’re wrong?
Daca evreii sunt mai vinovati?
Daca americanii nu au fost pe Luna? (si nu vor merge nici in urmatorii 20 ani)
Daca Dumnezeu e un bit setat aiurea in creier?
Putty are dreptate, protestul nu rezolva nimic. Dar macar mai socializam noi.
Singurii care fac ceva omenesc in Fasia Gaza sunt Medicins sans Frontiers. In loc sa protestati degeaba in fata ambasadei Israelului care si asa nu le pasa, faceti o donatie pentru acesti medici. Este un ajutor mult mai concret decat zbieratul lozincilor in fata unei institutii incuiate.
@Poneiutza Roz: daca e pentru blog, e de ajuns sa pui link catre autor/sursa.
Yeh, maybe I’m wrong, maybe not. Numai Mossadul stie asta!
@putty: 3 ciumeti degerati fara serviciu
zoso, nu inteleg. ofensiva israeliana din Gaza a venit ca urmare, in primul rind, datorita miilor de rachete lansate asupra oraselor din Israel de Hamas, asupa civililor. Hamas si Israel au avut incheiat un pact care a fost incheiat cu surle si trimbite de Hamas, nu de Israel. In perioada presupusei paci, Hamas a contiuat sa lanseze rachete spre locuintele, scolile si spitalele israeliene, cu miile, peste 6000 (sase mii) de la momentul retragerii Israelului din Gaza. „Land for peace” se zice, dar s-a dat „land” si de atunci, Israelul si poplatia civila a Israelului, 20% fiind palestinieni, cetateni cu drepturi depline ale Israelului, a primit peste 6000 de rachete din partea Hamas. Cu pace cu tot. Israelul a prevenit Hamas ca va fi atacat daca nu va inceta in repetate rinduri. Si israelienii au facut cum au zis, au atacat Hamas (Hamas, nu poplatia civila). Dar Hamas ascunde arme in scoli (inclusiv scolile ONU) si in casele civililor; foloseste ca scut civilii, femeile si copii palestinieni, in fata atacurilor IDF, pentru a avea ce arata pe BBC, pentru a se victimiza in fata presei occidentale. Ofensiva israeliana este total justificata, este legitima aparare contra atacurilor din Gaza, careia i-au acordat autonomia, tocmai petru ca presiunile internationale pretindeau aplicind formula „Land for peace”, care in cazul Israelului, nu a ajutat niciodata. Israelul isi apara cetatenii de teroristii Hamas, este tot ce poate face, este ce ar trebui sa faca. Stii charterul Hamas, banuiesc, care are ca principal scop „stergerea Israelului de pe fata pamintului”.
Protestul cu pricina mi se pare total bagator in seama, victimele sint altele.
Le sugerez protestatarilor sa poarte tricouri cu Che si sa se arunce de pe un bloc.
@Costin s-ar putea sa fii un pic surprins dar „gogii” aia de la CNN au descoperit ca nu Hamas-ul ci Israel-ul a rupt acordul de pace dupa 4 luni (termenul lui era de 6 luni”. Digg it!
Toata lumea de peste tot protesteaza,numai noi nu facem nimic.La noi in tara protesteaza comunitatea araba ,musulmanii,iar voi comentati ca stau degeaba si ingheata in frig ,pentru ca li se pare inuman ce se intampla si vin cate unii care habar nu au de nimic si ar vinde si tara si isi dau cu parerea.Protestele ajuta si ele la ceva ,ca de asta exista ,sa vada ca exista oameni de peste tot care se revolta ,poate asa vor oprii macelul.
colectie de fotografii cutremuratoare despre macelul palestinienilor de catre evrei in gaza:
news flash: Jan 9, 2009 13:37 Red Cross: Israel breaking international law, letting children starve in Gaza (Reuters)
o veritabila „axa a raului” lucreaza de zor pentru „binele” omenirii in aceste momente decisive pentru insasi existenta ei: ISRAEL-USA-UK.
omenire ce se zace letargic, adusa in stare de leguma de masinaria de propaganda perfida din media internationala controlata in proportie de 90% de evrei.
un mic exemplu cum lucreaza baietii cu masele devotate cauzei: (i.e. Give Israel Your Total Support)
Why do I need to report?
GIYUS.ORG spends a lot of effort tracking down online articles and surveys that members should see and act upon.
After installing the Megaphone application, you will receive alerts on these articles so that you can voice your opinion on them.
You can help even more! Report relevant articles and surveys to GIYUS.ORG and help Israel win the public opinion front.
@costin – „Ofensiva israeliana este total justificata, este legitima aparare contra atacurilor din Gaza, careia i-au acordat autonomia,…”
Costin, eram abonat la blogul tau si te citeam. Insa opiniile tale orbeste-partinitoare m-au facut sa ma dezabonez.
Iti dau un exemplu: tu esti la tine acasa. Vin unii si-ti spun: „De azi esti liber, casa e a ta.” Tu faci ochii mari si nu intelegi. „Cum asa, pai oricum era casa mea!”. „Ba, Costine, tu nu intelegi, noi iti dam voie sa fie casa ta aici”. In fine, nu vrei sa te iei in gura cu oamenii. Dupa care, tu dai sa te duci la munca/cumparaturi. La usa e un soldat care iti fute un pat de pusca in gura.”Unde te duci ma, n-ai auzit ca asta e casa ta? Ai nevoie de ceva? Fa-ti in curte!”. Iar daca vine cineva in vizita la tine, sa-ti aduca pansamente si medicamente si mancare, soldatul le spune sa astepte. Si sa mai astepte. Si sa mai astepte. Pana cand expira si mama lor de medicamente si se impute mancarea. Dupa care ii zice „bine, hai, intra”.
Cam asa e cu „autonomia” de care vorbesti.
Si, nu, nu incerc sa justific atacurile Hamas. Incerc sa-ti explic ca atitudinea Israelului si copiii omorati acum nu vor face decat sa le asigure alti 50 ani de atentate teroriste.
Daca tu in casa ta ai avea „autonomia” asta, cu siguranta ai incerca sa faci ceva sa-l omori pe soldatul ala care-ti sparge nasul la fiecare incercare de iesire.
poze de la mitingul de azi de la izvor aici:
https://www.antena3.ro/externe/contra-razboiului-din-gaza-pe-o-fasie-din-parcul-izvor-foto-61678.html
Da Doamne sa se termine razboiu’ ala nenorocit :(( …. parca am fi in epoca de piatra doar ca acum in loc de ciomege si pietre avem kalasnikoave si tancuri
o harta care vorbeste de la sine despre cine sunt sobolanii care rontaie pamant de 60 de ani incoace:
dion:
„propaganda perfida din media internationala controlata in proportie de 90% de evrei.”
de ce vb din ce in ce mai mult ca nazistii? nu e o acuza e o constatare si o intrebare
@costin – istoria nu incepe in 2005 „imediat ce Israelul s-a retras din Gaza”.
„mana libera sa faca ce vor la ei acasa”? adica, te inchid intr-un camp de concentrare si iti dau voie sa faci ce vrei tu? rationament beton…
„israelul trimite ajutoare” – „hai, ma, ce, v-am omorat 300 de copii, luati de aici niste aspirine si o cola”… cat de pervers e jocul asta? cata ipocrizie poti duce daca faci asta?
„traiesc mai bine decat noi pe vremea comunismului” – halal comparatie… ce sa zic, nu stiu cum traiai tu pe vremea comunismului, dar nu-mi doresc ca cineva sa traiasca cum traiam noi atunci…
In rest, ce motiv aveam sa spun ca urmaream blogul tau desi nu o faceam?
@Fluture,
am inteles povestioara ta, si intradevar e nasol, dar ignori citeva lucruri: imediat ce Israelul s-a retras din Gaza, atacurile cu rachete au crescut cu 500%, Fluture, de 5 ori mai multe rachete zburau din Gaza spre Israel, imediat ce trupele Israeliene le-au dat mina libera sa faca ce vor la ei acasa. Asta mi se pare mie ca pune in cu totul alt context povestea ta. Partinitor? Da, absolut! Am ajuns obiectiv la concluzia ca Hamasul este o organizatie crimianala si Israelul nu face decit sa se apere. Din momentul ce am inteles asta tin cu Israelul. Nu am vazut nimic in actiunile palestinienilor care sa ma faca sa ma razgindesc, chiar nimic. Am vazut in schimb articole din Guardian, vadit pro-hamas, pro-palestiniene, acelasi Guardian care inainte de 89 avea articole pro-sovietice pe fata.
cit de ajutoare umanitare… oamenii in gaza traiesc mult, mult mai bine decit traiam noi in perioada comunimului. sint pompate miliarde de dolari si euro din toata lumea acolo, inclusiv israelul trimite medicamente si hrana. povestea cu foametea este o poveste. oamenii de acolo, e adevarat, nu o duc atit de bine pe cit ar putea, pentru ca hamas are monopolul pe toate bunurile care intra. zilele astea a aparut o noua stire conform careia hamas vinde ajutoarele primite, la fel ca in Korea de N.
spui ca urmarea blogul meu, si ca nu o vei mai face.
nu sint sigur ca il urmarea, pentru ca daca o faceai vei fi inteles deja clar ce cred si din ce motive.
@bogdan b,
hamasa incheiat acordul de pace cu surle si trimbite, si l-a incheiat facindu-si titlu de onoare din asta. digg it!
sobolani zici.. hmmm. pe cine am auzit eu ultima oara sa numeasca sobolani pe evrei? hmmmm
sobolani care rontaie pamint? uita-te cit pamint este in jurul israelului. Israelul cu totul este o infima bucata de pamint comparabil cu tot ce a fost fostul imperiu otoman din care facea parte. israelul este o fisie de pamint intr/un ocean de teritorii arabe, arabi care ii urasc de moarte pt simplul motiv ca exista, asa cum mai faceau si cei care ii numeau sobolani, asa cum faci tu… aia care au omorit 6mil dintre evrei acum ceva timp, prea mult timp se pare pentru ca lumea a inceput sa uite.
@ costin
Stimabile, ‘right, am inteles, esti evreu si te mandresti cu asta, e dreptul tau, DAR, pentru numele lui YEHOVA, limteaza-te la site-ul tau propriu si personal cu lozincile ieftine si propaganda primitiva, ok? Nu inunda si alte forum-uri cu rubbish, dezinformare si habotnicism din biblia voastra, ok?
Si ca sa-ti fie „cristal clear” opinia mea pe tema in discutie, noteaza:
1. Israelul a gresit grav, actiunile sale il vor izola pe scena internationala.
2. Éra pupincurismului international fata de entitlement-ul evreiesc se cam termina. Ca de atatea ori in istorie, vor pierde pe mana lor, prin faptele lor.
3. Éra Obama nu va mai fi una a favorurilor gratuite acordate Israelului si asta pentru ca si in SUA s-a cam saturat lumea de Israel. Chiar si evreii influenti din SUA nu se mai simt solidari cu sionismul strident si rupt de realitatile lumii contemporane.
4. Politicienii israelieni sunt niste mizerabili lideri locali care se iau la bataie ca le-a intrat vaca vecinului in lanul de porumb. Dand „green-light” triadei jalnice (si ahtiata sa castige alegerile din 10 februarie) Olmert-Livni-Barak sa atace barbar in Gaza, Bush isi plateste ultimele datorii fata de ultimele relicve ale lobby-ului israelian – clienti vechi, inainte de a ajunge la lada de gunoi a istoriei, dar vremurile se vor schimba in curand.
Kapeesh?
Have a good day.
fluture,
vorbeai mai fumos in ultimul comentariu.
da istoria nu incepe in 2005, ce zici, incepe acum 3000 de ani? pt ca evreii locuiesc in Ierusalim si in ce e azi Israel si parte din palestina de 3000 de ani. e bine?
„In rest, ce motiv aveam sa spun ca urmaream blogul tau desi nu o faceam?” pentru ca vb ca si cum nu ai fi citit niciodata articolele despre israel si conflict, de acolo. asa suna ce spui, m-am gindit logic.
„nu stiu cum traiai tu pe vremea comunismului” la fel cum traia marea majoritate a oamenilor inainte de 89. ca baiat de citiva ani, eram lunar imprumutat pe la vecine ca sa poata lua mai multe oua, mai multa carne de la alimentara.
@dion,
vb frumos stimabile. si am ceva sa iti zic. socant! dar nu sint evreu si cred ca in toata viata mea am cunoscut 2, unul care era pe jumatate evrei si mi-a fost prieten si unul de care fug cind il vad pe strada. aici ai gresito.
in rest, propaganda de 2 bani care o fac, sint fapte, domnul meu, fapte care se stiu sau pot fi verificate in orice moment. tu vii cu chestii de genul:
„Politicienii israelieni sunt niste mizerabili lideri locali care se iau la bataie ca le-a intrat vaca vecinului in lanul de porumb. ”
„Bush isi plateste ultimele datorii fata de ultimele relicve ale lobby-ului israelian – clienti vechi, inainte de a ajunge la lada de gunoi a istoriei, dar vremurile se vor schimba in curand.”
astea sint teorii conspirationiste, anti-sioniste le zice acuma, antisemite le zicea pina de curind, fantasmagorice si paranoice ca orice teorie conspirationista, spusa cu gura mare si cu emfaza. nu ai dat nici o data, nici un fapt, ai facut exact ceea ce ma acuzi pe mine ca fac: ai insirat slogane, pe care le stie toata lumea stimabilele.
o zi buna! (allahu akbar, frate!)
@costin, ok, ai dreptate. Noapte buna.
Pentru aparatorii pacii mondiale
Hamas are scopul declarat de a rade de pe fata pamantului orice civilizatie crestina occidentala conforma cu aspiratiile fundamentalistilor islamici..Si in plus in caz ca nu stiati Hamas a castigat ultimele alegeri din Gaza. Asa ca daca o sa va treziti cu astia la usa nu o sa va fie bine.Si inca o treaba ,oamenii nu judeca si nu poti comunica cu ei. Cu ei se comunica in felul urmator :cuburi triunghiuri sau o pusca mitraliera evident.
parerea mea: sunt niste fraieri! pt o bucata de pamant fac atata scandal!