Militari-ul e dezolant

Am fost cu o treabă în Drumul Taberei și apoi în Militari, unde am locuit primii 28 de ani din viața asta. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar e o diferență de la cer la pământ între cele două cartiere.

Mașini peste tot, trotuare cu zăpadă (la unele scări era dată, la altele nu), străduțe pline de zăpadă (a nins când, acum o săptămână?), neiluminat, mașini, aglomerație, mașini la semafor, mașini pe străzi, străzi urâte, lugubru de neiluminate, totul înghesuit.

Jumătate din mașinile parcate aveau zăpadă pe ele. 336 era pe jumătate gol la 6 seara, am făcut 30 minute până la Universitate.

Nu m-au impresionat sălile de păcănele una lângă alta de pe Păcii cât m-au întristat anunțurile cu “ieftin”. Dentist ieftin, ginecolog ieftin, haine second hand, minimarketuri urâte.

Pe Moinești s-au făcut blocuri noi acolo lângă șină. Restaurantul GEDI a dat faliment, s-a făcut unul nou la 200m de el.

Zona aia de la Cotroceni de vizavi de Botanică e oribilă. Graffitti, afaceri închise, geamuri sparte.

Vorbeam cu cineva că un apartament de 3 camere e sub 90K, că nu vrea să locuiască nimeni acolo. E prea înghesuit și dezolant totul. Nu sunt parcări. Nu sunt parcuri. Nu sunt chestii mișto sau decente. Nu sunt trotuare destule. Sunt cumpărate doar de cei care au de ales între a sta în câmp și a sta acolo.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

64 comentarii

  1. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 20172
  2. „Am decis să dau încă o șansă PSD-ului”. Electoratul bucurestean, 2024

    Comentariu apreciat.20311
  3. Lasa mètre… s-a inchis bodega de langa sectia 21 (acum ceva ani)… unde se bea si manca cot la cot cu militienii ;-). Dar a ramas „Cocosul Rosu”!

    Comentariu apreciat.414
  4. Dezolant, ăsta e cuvântul.
    Nu o zic în plan de căpșunar parvenit, dar ăsta este adevărul. Am fost luna asta o săptămână. Timișoara și Arad, cică două orașe cosmopolite.
    Gropi, bălți, fațade picate, gunoaie pe strada, mașini scumpe și plin de mecle debusolate.

    Comentariu apreciat.11112
    • Sa nu spui asta vreodata unui banatean in fata, ca te scuipa sau te face oltean.
      La Timisoara totu-i perfect sau ce nu merge e din cauza(insert oltean, moldovean, metleni ca se duc toti banii la ei, here)

      Comentariu apreciat.7421
    • Dintre orasele asa-zise mari (Cluj, Timisoara, Constanta, Iasi, Brasov), doar la Iasi n-am fost niciodata. Chiar si incluzand Iasiul (la blind asa), pot spune clar ca Timisoara este cel mai mizerabil dintre toate, cel mai deplorabil si cu lumea cea mai infumurata (aici la egalitate cu desteptii din Cluj). E ridicol ce se intampla in Timisoara!

      Comentariu apreciat.4511
    • @Irod
      Ghicesc că nu ți-ai făcut concediul vara trecută prin Mamaia sau vreo localitate apropiată…

      87
    • @Irod: ce te face să zici asta? Întreb sincer, că locuitor al TM poate m-am obișnuit cu bunele (dac-or fi, poate nu sunt) și cu relele și nu le mai observ așa flagrant.

      106
    • Marinel, cu tristete iti spun ca n-am mai fost pe litoral la noi de cand eram la liceu. imi pare rau, o sa mai dureze ceva timp pana o sa merg, si asta doar ca ca sa imi duc copilul sa vad niste locuri din tara, dar nu pentru ce ofera acum zona aia.
      unsirb, vezi, asta e, stii povestea aia cu broasca ce nu simte ca sta in oala aia cu apa pusa la foc si nu isi da seama cand incepe sa fiarba.
      orasul e de-a dreptul mizerabil, lasand centrul la o parte, piata unirii chiar e misto renovata, poate una dintre cele mai faine renovari din toata romania, dar asta nu compenseaza pentru restul orasului, care e dezolant, gri, plin de gunoaie, masini peste tot, praf vara, parcuri de copii ca in cele mai de succes orase din kazahstan, oameni nesimtiti, trafic ce rivalizeaza puternic cu jakarta, am ajuns sa vad pe pielea mea ca in bucuresti a fost mai ok ca in timisoara, si nu imi venea sa cred…ce sa iti mai zic? nu exista centura, transportul in comun e o gluma…na, nu stiu…mai zi si tu…ok, timisoara e mai misto ca resita sau faget, dar serios?

      137
    • A bun, dacă e vorba doar de astea, credeam că e altceva, mai serios :))

      Nu prea te pot contrazice cu nimic, și nu văd nici soluțiile. Ăștia sunt oamenii, aruncă gunoaie pe jos și nu își renovează casele / blocurile. Mașinile le-aș interzice mâine, noroc că nu mă întreabă nimeni.

      Și da, rutina tocește simțurile. Inclusiv după ce te întorci dintr-un city break sau similar, treci peste impresia proastă de la revenire rapid.

      132
    • …pai si nu-i destul? Nu vreau sa parw nicicum de neam prost, dar ma feresc de orase ca timisoara cat pot de mult. Cu atat mai mult cu cu cat exista variante, nu e ca si cum am fi ca pe vremuri. Lumea e blazata rau in timisoara.

      46
    • Am pus și un râs acolo, mai clar de atât nu puteam să exprim că glumesc.

      Sper că nu trebuie să te ferești foarte tare, poți doar să nu vii aici :D Nu suntem oraș turistic, no biggie.

      44
    • Na scuze ca n am prins gluma. Pe de alta parte ai o atitudine clasica de banatean verde, daca nu ti place, du-te de unde ai venit (de obicei e urmata de Oltenia sau Moldova)…
      Faza cea mai trista e ca sunt desi „mi-s falos ca-s banatan”, pot sa fiu si auto-critic cand vine vorba de noi ca grup regional si sa recunosc ca avem o multime de defecte. Timisorenii or fi fost candva indreptatiti sa fie falosi, dar in prezent asta nu se mai justifica sub nici o forma si s-a dus totul in penibil. banat mai exista si dupa ce treci de calea sagului, si unii din zona chiar au de ce sa fie mandri, nu doar prin comparatie cu alte zone ci mai ales prin comparatie cu „metropola” noastra de carton.

      56
    • Deci ești de-al nostru? Nu prea mai înțeleg, nici nu contează 🤗 dacă da, lasă supărarea, mai aruncă și tu din când în când o sesizare pe pagina primăriei, și la primăvară ieși la niște plimbări pe malul gârlei, când infloresc magnoliile. O să-ți treacă, pe moment, sentimentul de gri și dezolant.

      13
    • Unsirb, eu am avut rabdare destula cu primaria, cu lumea si cu orasul in general. Am renuntat si mi-am luat bocceluta in spate. Ma bucur ca exista lume care trage catre metropola, dar inca nu m am dumirit din ce cauza, ori vad mai multe parti bune decat rele, ori sunt masochisti. Dar astea sunt chestii care nu prea mai conteaza. :)

      32
    • Probabil cauzele includ locurile de muncă, locuințele cu prețuri sub celelalte orașe de dimensiuni similare, 3h până la Budapesta, 5h până la Viena.

      Felicitări pentru decizie, e absolut normal să vrem să ne fie (tot) mai bine. Dar, mai ales după o vârstă, cred că îi las deja pe alții mai tineri să-și bată capul mai mult cu neajunsurile din oraș, și eu aleg să-mi pun ochelari de cal.

      Similar, dacă tot nu am emigrat, nu o să stau acum să mă necăjesc zilnic că guvernarea îmi taie practic veniturile anual. Consider că mi-am asumat și aia e. O să-mi susțin copilul să plece, dacă o să mai aibă unde :D

      52
    • E total adevarat ce spui. Cum am amintit, daca esti din unele zone din banat, timisoara e cea mai buna optiune, pe de alta parte am asteptat mai multe de la administratie/primarie si am ramas dezamagit complet.
      Cat despre plecat oriunde, se poate orice la orice varsta, cu diferite grade de dificultati, care, cum ai spus si tu, ti le asumi, ca si in situatia in care ramai in oras. Copiii evident, vazand poate unele locuri mai interesante ar putea alege locuri mai insorite :)

      52
  5. 28 de ani in Militari, ai putea sa fii si tu mai nostalgic

    Comentariu apreciat.743
  6. Si cu toate acestea, in sectorul 6 ai mult mai multe optiuni de distractie, educatie, afaceri in comparatie cu orasele de provincie precum Brasov sau Constanta.

    Indecis. Tu ce zici?4566
    • Confirm! La Han faci si educatie si te si distrezi :))

      Comentariu apreciat.509
    • Corect, adrenalina ca-n Giulesti, pe cimpurile alea unde te alearga ciini de nu stii daca mai scapi cu viata, nu cred sa gasesti la Constanta.

      Comentariu apreciat.6029
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 2169
    • Cand nu iti permiti un apartament la Brasov, te gandesti ca e mai plin de oportunitati in Militari Residence

      Comentariu apreciat.5610
    • Stanciu, daca nu stii de ce han vorbeste, nu e ȚȚM-ul de tine. Bine au ramas doar Ț si Ț in cocina aia de cartier.

      915
    • Stanciu nici nu cred ca e din Buc sau nu stie unde e drumul tabarei L:))

      148
    • La Hanul Drumețului se referă, boss :) Distracție și educație, combinate. Pe sistem :)

      213
    • Din câte știu eu Giuleștiul nu are câmpuri. Cel mult Giulești Sârbi, partea unde se termina de fapt cartierul. Iar dacă vorbești de Lacul Morii, ăla tine de Crângași.

      21
  7. Păi, Ciucu locuiește în Dr. Taberei, n-are treabă cu restul sectorului. :))
    Acu’, sincer vorbind, unele zone din Militari s-au mai civilizat oleacă față de acum cinci sau zece ani, să zicem. S-au mai demolat chestii, s-au mai construit/reparat/renovat alte chestii, se întâmplă lucruri bune, dar în pas de melc, ca la noi.
    Nu știu cam ce te aștepți să vezi când sectorul are pentru prima dată după ’89 un primar (cât de cât) capabil care mișcă ceva, construiește, amenajează, vine cu proiecte și idei care ies din sfera borduri-pavele-panseluțe. Mie, de exemplu, mi se pare că te poți plimba pe Moinești noaptea pe jos. Acu’ 10 nu îmi venea să frecventez zona nici măcar ziua. La fel în anumite zone din Crângași și Giulești. S-a început parcul Liniei (proiectul e mare, de la Valea Cascadelor până la AFI, cu parc, pistă de biciclete de 4 km, terenuri de sport – sunt taaaaare curios să văd dacă îi iese), s-au mai dat în folosință un parc și niște zone de skate pe Bd. Timișoara, am mai scăpat de gardurile din jurul spațiilor verzi de la blocuri și s-au pus bănci și alei cu pietriș (pe modelul din Dr. Taberei) etc. etc.
    90k de euro un trei camere în zonă mi se pare mai mult decât decent. Am luat în 2008 înainte de criză trei camere cu 115k. Știu că suntem obișnuiți cu prețurile nesimțite, dar în blocuri din ’81 – ’90 prețul mi se pare ok. Iar aia cu „nu vrea să locuiască nimeni..”, dacă te referi la Militari…e complet fals. Lumea caută disperată zonele cu metrou și Militariul are metrou. Stau in bloc cu 300 de apartamente aproape de o gură de metrou și nu există nici un apartament de vânzare sau de închiriat.
    Sigur, rămâne o bombă de cartier muncitoresc, cu blocuri claie peste grămadă, fără parcuri, fără parcări, fără trotuare. Dar de aia te-ai mutat, nu? :)

    Comentariu apreciat.968
    • Corect, Militari cred ca e printre putinele cartiere care are metrou de la un capat la altul.

      Comentariu apreciat.544
  8. Vezi ca ieri era unu agent imobiliar de tictok si vindea o garsoniera la 65k euro ca cica zona e de poveste

    262
  9. Data viitoare treci si prin Pantelimon. Iti iese de vreo 5 articole.

    Comentariu apreciat.542
    • nu stiu ce să zic, aud că e un oraș frumos :D

    • Oras? Daca ii zici unui taximetrist „du-ma si pe mine in orasul Pantelimon”, o sa iti raspunda: Unde? In comuna?

      Comentariu apreciat.470
    • O fi, eu zic de celalalt. Ala care petrece.

      162
    • @Ana, fata de ce era pantelimon pe „vremea noastra”, cand tinerii poeti de care amintesti erau dupa blocuri, acum pantelimon e parfum. Gentrificat chiar, daca ne luam dupa americani. Parcurile sunt decente, trotuare decente, blocurile nu mai sunt gri (bine, sa vedem in 10-15 ani cand incep sa pice fatadele astea noi), etc. Si cel mai important au mai crescut aia de erau golani pe vremea aia, acum au copii, probleme, semintele nu mai are acelasi gust. E altceva.

      244
  10. Apartament de 3 camere 90k?
    In Militari Residence (Chiajna) poate.

    Comentariu apreciat.313
  11. Welcome home :)

    230
  12. Tot Militariul ar trebui să se mute direct pe Valea Prahovei. E așa de frumos, nu trafic, nu nervi.
    Apa?! Apa cristalină.
    https://www.g4media.ro/locuitorii-din-campina-sfatuiti-de-operatorul-de-apa-sa-nu-consume-apa-de-la-robinet-recomandarea-in-baza-rezultatelor-primite-in-aceasta-luna-la-probe-prelevate-in-urma-cu-jumatate-de-an.html

    Apa și bacteriile nosocomiale din spitale. Secret de stat.

    131
  13. Ca provincial care are treabă uneori in militari/bd timisoara.. să spui că ciucu nu a făcut nimic mi se pare blasfemie.
    Păi erau niste blvd super mega murdare. De pe Timișoara a scos tirurile, de pe maniu a scos jegul de ani de zile prezent și mirosul..
    Atat. În rest nu știu

    117
  14. Rusii au multe proiecte urbane, finalizate sau in constructie, cam cat pentru populatia unui cartier din Bucuresti.

    https://maps.app.goo.gl/kSxUq6wTuE22EnUn9

    De exemplu zona asta e in constructie.

    Daca ar da palma prim ministrul cu o companie gicantica de constructie din Rusia.

    In 3 ani rade un cartier bucurestean si il reface de la zero.

    Iar pentru zilele calduroase de vara, in parcurile dintre rezidentiale, o sa aduca in containere frigo, bucati de aisberg de la polul nord, ca sa tina racoare.

    012
    • numa dat pe canalul asta, sa vedeti cum arata niste rezidentiale est europene corecte

      https://www.youtube.com/@chestnokof/videos

      05
    • Am cautat pe gugle , plecand de la strada din linku de maps
      „moscow ulitsa rodchenko apartment for sale”

      Si am gasit ca un 82 mp2 e pe la 43-45 milioane de ruble
      Adica aproximativ 400-450.000 EUR, vreo 5000+ EUR pe mp2.
      Cine stie, poate ca la preturile alea ar arata si in Bucuresti la fel de bine.

      Si io care credeam ca nu ne dorim halul ala de diferente intre „casta superioara” de capitala si restu tarii cum e Moscova vs „Rusia profunda”.

      20
  15. Stau in Militari din 1974. Mai jegos și mai urat că acum nu a fost niciodată. Așa ne trebuie ptr că avem cel mai slab și cel mai incapabil primar pe care le.a avut S6 cândva. E jalnic. A desființat zeci de locuri de parcare să facă un kkt. A vândut terenuri pe șpagă.

    79
  16. NOU
    #63

    sunt curios si eu unde e apartamentul ala de 90K cu 3 camere din Militari/Drumul Taberei. Daca-i o ghena la parter de 60 de mp intr-un bloc din ’70 chiar ar putea sa-i mai scada 10K

    01

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile