Am avut într-un weekend o discuție cu niște amici pe tema asta. Ei știu că nu mă supăr când fac mișto de mașina mea, eu știu că pe ei îi râcâie când fac mișto de mașinile lor.
Nu mai știu de la ce ne-am luat, cert e că ei au rămas surprinși când am zis că nu mă interesează bordul sau cum arată mașina, îmi pasă mai mult de cum stă pe drum, ce sunet am în interior și alte minuni din astea stupide.
Și discuția s-a rezumat la “ce om ești tu dacă nu ești interesat de un bord luxos, cu navigație mare, cu chestii digitale, cu alte minuni pe el, pe o mașină care să facă impresie bună”.
Unora le înțeleg alegerea, altfel le iei banii clienților când te dai jos dintr-un automobil luxos, ar fi aiurea să apară cu șifonierul meu japonez. Sunt curios voi ce prioritizați când cumpărați.
Consum, întreținere, fiabilitate, dar doar dacă mașina are forme ce-mi gâdilă simțurile. Poate fi plină de zgârieturi, eventual câte o pată pe tapițerie, pe la mecanic să nu ajung des.
am o față din aia …
Tare curios sunt de ce ai primit minusuri.
Când pui primul loc consum, cred că de asta ți-ai luat minusuri
Adică să nu consume prea mult ulei
Sa mor daca ii inteleg pe aia care sunt relaxati cu consum mare dar merge masina bine si trage, e lucioasa si rupe asfaltul. Mai incercati asta la 30-40k km pe an si faceti un calcul.
Cand am luat-o am zis ca nu imi pasa de consum ca nu fac multi km pe an, pana in 10.000. Ce e ciudat e ca atunci cand vad in bord 11-12 L media (circul mai mult in oras, drumuri scurte) tot am senzatia ca s-a stricat ceva la ea, fata de atunci cand mai ies pe afara si scade media asta pe la 7-8.
Să nu fie fiat multipla sau ford KA
Sa nu arate ca un porc, vezi majoritatea japonezelor.
Vezi fiabilitatea japonezelor….
Bai Cezar, te rog eu, hai sa o dam cumva sa ne deosebim unul de altul. Că e aiurea să creadă lumea că eu am comentarii așa proaste. Îmi faci numele de ras :)).
Mai pune și tu o literă in plus la nume.
puneți-vă unul cezar deșteptul și celălalt cezar și mai deștept.
Unul Cezar și celălalt Cesar
unul salată, altul cașcaval.
Adevarul e ca Mazda si Toyota (CHR) arata groaznic. Serios acum, poate o fi chestie de love/hate? nu de alta, dar mie japonezele mi se par chiar interesante.
Ontopic: sa imi placa sa o conduc, putina sportivitate, sa nu obosesc pe distante lungi si sa stea bine pe sosea.
Or fi ele japonezele fiabile dar unele arată hidos tare. Doar n-o să spuneți că vă place spatele ăla de la Toyota Prius?
Incetati sa mai fiti #saraki, macar in mentalitate. Zoso a intrebat ce conteaza la o masina pentru voi, masina ideala sa zicem. Daca e sa va luati masina ideala, chiar vreti sa-mi spuneti ca va umeziti la o Toyota Corolla? Ca va excita gandul ca aveti sansa sa conduceti o Honda CRV? Daca va pasa ata de mult de costuri-fiabilitate, luati un Logan – o masina excelenta in banii ei si fiabila si astfel sustineti si economia tarii.
Da ma, eu ma umezsc cand vad honda civic ala nou(sedan). Colegii mei cu bmwuri diesel zic ca e hidos. Si asa o fi, da eu tot zic ca e blana masina. Daca scoteau si ei o varianta hibrida….
Ma uit in primul rand sa mi-o permit (nu doar s-o cumpar, ci si s-o intretin) si sa faca ce am eu nevoie (nevoi, nu fite). Da, mi-am luat Logan, si stiu, sunt #sarak, multumesc, mi s-a mai spus.
da, ba gabi, spatele de prius e naspa => toate japonezele sunt hidoase.
Românii au ca prioritate să fie mașină de bogați la preț de săraci.
Nici nu stiu ce ar mai fi de adaugat. Multi isi cumpara masini nemtesti din 2005 acum in 2019 si dupa afirma ca alea japoneze sunt mai fiabile. Normal ,ca tu compari Japoneza pe care o are un vecin din 2016 cu nemtoaica din 2004
@robert3
E cam de kkt sa iti spun, dar Hyundai-ul meu din 2006 e mai fiabil decat BMW Seria 3 din 2005 al prietenilor mei. La mine s-au schimbat telescoapele, la ei s-a stricat aerul conditionat, o usa, incalzirea. Si au vandut-o in final cu 1500 euro. Eu am 250k km ei aveau 310k km cand au dat-o acum cateva luni.
A lor a costat de 3 ori mai mult cand au luat-o.
si dupa cum bine stim,tu esti etalonul mondial in materie de fiabilitate. tu si hyundaiul tau,alte exemple nu mai exista.
alo alo sa ii anunte cineva pe astia de la bmw ca au aflat baietii de la hyundai secretul in materie de „cum se fac masini”
Cam frustrant sa iti dea peste nas un Hyundai cand tu esti atât de mandru de BMW-ul tau, huh?
Oricum, noi vorbim aici ca niste romani din anii 1920 despre trăsuri cand in lume deja se vand automobile.
Ca daca îi compari cu Tesla astia de la BMW vand trasuri. Ca toti nemtii, de altfel.. vand si ei cateva electrice care au autonomie la un sfert fata de Tesla. Fara sa mai vorbesc de softwurile de pe Tesla.
Nemții ăștia pe care noi ii credem asii industriei auto nu au mai inventat nimic semnificativ in industria asta de 60 de ani.
Softul ăla la care faci tu beta testing și mai intră din când în când în camioane în timp ce stai pe imgur?
gata,nu mai e despre hyundai? e despre tesla acum?
dar da, tot pe acolo
@Cristi Trusca
Domnule draga, nu fitz heitar, nemtii au inventat motorul dizal. Din anii 90 incoace tot au inventat la motorul dizal. Au ajuns la 1500 bari in pompe de motorina, injectoare de fluieri la ele si alte minuni. Unii proprietari de dizal spun ca pentru cateva zeci de km cand iesi din oras pe sosea, motorul chiar produce motorina, pentru ca creste autonomia, deci cineva pune motorina in rezervor, no?
@A: stii cum e aia cherry picking? Fix asa faci tu acum. Da, au și incidente cauzate de AIul mașinii, dar au fost mult mai mare cazuri in care mașina a evitat posibile accidente.
pot sa adaug si hyundaiu meu la acest comentariu, accent crdi 2005 – 230k.
A ingropat 1 vw passat si un audi a4. Ca se stricau si le-am vandut… nu de alta.
@Emil: Teslea fanboy detected?
Nu e chiar așa. E o automatizare la care un false negative te poate omorî și care nu a fost testată destul înainte de lansare. Și iată că avem buguri în producție gen „utilizatorul a sărit cu rabla-n parapet că sistemul nu a văzut bine dunga. Asta e, trebea să fie atent, scrie în prospect. Fix available in the next version. Also buy our auto pilot, wink. Neeext”
Nu mă înțelege greșit, utilizatori care sar singuri cu rabla în copaci sunt mult mai mulți dar să mori doar pentru că unii vor să vândă mașini fără se le verifice temeinic e cam aiurea. Plus că în forma actuală sistemul e făcut aproape inutil. Oamenii îl cumpără tocmai pentru că au impresia că pot să facă altceva în timp ce mașina conduce, când de fapt nu. Până și producătorul spune că nu (deși ar vrea să zică da, ca să vândă și mai mult).
E ca și cum ai urmări un ceas să vezi când i se termină bateria dar dacă nu sesizezi în primele trei secunde că s-a oprit cineva îți taie o mână. Ai citi Harry Potter fără să te uiți la ceas?
(Am și eu un sistem din ăsta primitiv pe mașină, ține banda și urmărește mașina din față. E oribil de folosit, în primele 20 de secunde te-ai plictisit deja și cauți altceva de făcut, deși e stresant – oare îl vede pe ăla care stă jumate pe banda mea? De ce kkt accelerează acum, nu vede că mai e o mașină mai în față care tocmai a frânat? Zbang frână că s-a băgat altul în față. Îmi imaginez că după ce capeți încredere că nu prea face prostii te apuci de verificat mailuri că nah, merge. Deci cumva îi înțeleg pe ăia care au trecut la cele sfinte când se hlizeau la meme-uri)
@A.
Asa au zis si românii la primul accident auto. Dacă era căruță nu se întampla nimic că ar fi văzut calul.
Sa arate decent, bordul nu prea ma intereseaza, sa stea bine pe drum si sa accelereze cand o calc. Fiabilitatea e una din cele mai importante chestii ca m-am cam saturat sa merg la mecanic de catteva ori pe an. Comfortul interior cat mai bun (spatiu la picioare, scaune ok, ac fata/spate). Nu prea imi plac astea la care invarti volanul cu un deget la drum lung, dar sunt ok in oras.
Ce masina conduci norocosule?Auzi la el..de cateva ori pe AN
In ordinea importantei: Securitate (NCAP , oprire la pietoni care rasar pe neasteptate), fiabilitate, >150cp, cutie automata, olginzi incalzite&clima (1 zona e ok), 4×4, Android Auto, garda inalta, pret <30k$.
@zoso am un review in lucru. Momentan are 1600+ km. Când il scot din rodaj, incerc un email.
Exteriorul mă lasă rece , cu toate că simt ca vine un mid life crisis și mă uit la Subaru Levrog cam insistent
Ce contează pentru mine:
-cutie automată
-senzori parcare
-scaune încălzite
-dezaburirea să se facă in maxim 5-10 minute
-siguranța dar acum cam toate sunt în top mai puțin marca geto dacică
– un interior de calitate și plăcut
Practic nu m-ar deranja sa arate ca Lada Niva la exterior dar sa aibă interior de S klasse
Sa fie adaptata nevoilor mele : incapatoare, consum decent, fiabilitate. Si sa aiba si cateva dotari minime, AC, bluetooth, geamuri si oglinzi electrice.
Daca arata si bine e un plus, daca e si mai ieftina deja e extra.
Pentru multi Romani, masina si telefonul sunt o declarative. De bogatie, de putere sau de prostie, dupa caz.
Cand ii vad pe cate unii ca au masini si cauta piese la dezmembrari sau nu repara ca e scumpa piesa, nu stiu daca sa plang sau sa rad.
apropo de dezmembrări, știi cât costă un scaun de subaru, nou?
La dezmembrari in Japonia cred si eu ca e scump :)))
As zice o Dacia Solenza sau pe acolo
Ce-ai facut boss, ti-a rupt cetin scaunul?
@Vali un scaun de orice costa mult. Piesele de interior sunt printre cele mai scumpe piese de pe masina. Nu prea se strica, iar atunci cand se strica lumea nu le cumpara, deci productia este mica spre foarte mica.
Dar da, Subaru este o masina foarte scumpa la intretinere. Bate la fund lejer MB si BMW la pretul pieselor OE, cel putin in .ro. In USA e un fel de Logan. Partsouq si rockauto sunt prietenii tai pt OE, respectiv aftermarket.
Ce mă interesează:
decent la siguranță, acum 90% din mașini au 5* NCAP deci… (aici includ și cum stă pe drum)
să mă țină minim 10 ani cu minim de probleme
A/C și un mod decent de a asculta niște muzică
spațiu decent
Ce NU mă interesează (neapărat):
Culoare (cât timp nu e alb sau gri), vopsea metalizată, putere (are 80-90CP? e ok, ajunge), 4×4, sunet de cristal, instrumente care-și schimbă culoarea dupa starea de spirit a șoferului, jante cu spițe de argint, masaj, scaune încălzite, tabletă de 50 de inci, navigație, și multe alte chestii inutile.
Dacă aș conduce 10 ore/zi, da, s-ar schimba lista, altfel, e un instrument care te duce de la A la B.
Iarna, cand te bagi intr-o masina la -20 de grade, scaunele alea incalzite, daaaa… Si in general scaunul conteaza daca mergi mai mult de 300 km intr-o zi. Tin minte ca din Logan ma extrageam dupa 500 km cu dureri lombare. Am crezut ca sunt eu defect – de fapt era de vina scaunul.
Sunt tanar si inca ma mira problemele masinilor noi (~5 ani). Am colegi, prieteni, rude care si-au luat masina noua si deja au probleme cu ele (categoria diverse dar nu grave). Iar asta nu ma face decat sa ma orientez spre masinile vechi, stiu ca pare ciudat dar mai bine ma dau jos dintr-o Lada din 80 (care apropo este mai confortabila prin gropi decat multe altele) decat sa cobor dintr-un Nissan X-Trail care scartaie la propriu. Apropo de asta am sa iti trimit un mail cu o problema recunoscuta de Nissan la modelul de X-trail 2017 – scartaie podeaua!
Ai dreptate, fiind tanar nu-ti trebuie X-trail, merge si LADA. Intodeauna ce-ti permiti e superior mai bun decat restul
Nu ai prins ideea, dar ca sa faci o comparatie – o Lada care este intretinuta inghite mai multi bani decat un x-trail. Asa ca stai jos !
Cea mai bună mașină e mașina de firmă.
Aia cu consumul văd că e în top inclusiv la ăia ce dau mai mult de 20k pe o mașină. Contează dacă faci peste 30 mii pe an. La 15 mii pe an mai bine conduci ce-ți place.
îmi dau seama că sunt fraier că nu m-am plâns că foresterul consuma 12
@zoso iar te lauzi http://imgur.com/0sls0Ma
Benzină, automată, motor 3000+cc, suspensie adaptivă, scaune sport, berlină.
Marca BMW, restu’ nu există. Nu am găsit marcă care să ofere ce oferă marca asta pentru condus sportiv/agresiv.
Da, marcă de cocalari, dar concurența e slabă.
știu ce zici.
Ma fascineaza marca asta mai tare decat orice subiect legat de auto. Am condus bmw-uri de pe la prieteni,vreo 10 la numar in ultimii 2 ani. Cea mai veche 2007,cea mai noua 2016.
BA NU IMI PLACE NIMIC LA ELE. Nu am gasit un rahatel oricat de mic care sa zic „ba ,asta imi place la bmw”.
Fascinatia mea vine din faptul ca multi sunt inebuniti dupa ele,nu vad altceva.
Ce pierd?ce nu vad?ce imi scapa?
Concurența ieftină probabil e slabă.
În rest confunzi agresiv cu sportiv? 😬
Atunci e clar. Iițiala P din coada numelui e de la puță mică. Mică și moale.
Mică și moale, dar are alt gust.
Clar. Gust și textură de ursuleț haribo
Știai că din cauza nemților noi am dus-o rău?
BMW e pentru saraci. Initiatii isi iau Mercedes
News flash bosule. Exista o singura stea, aia din Stuttgart, restul sunt doar clone extrem de proaste.
O combinatie de fiabilitate si dotari de utilitate/confort/siguranta atat cat trebuie. + sa fie rosie (de fapt asta e prima conditie )
Nu ma intereseaza absolut deloc cum arata sau consumul sau sa aibe nu stiu ce putere si nu vreau camera 360 sau alte dracii. Fac tot ce pot sa stau cat mai putin timp in masina si atunci cand stau oricum sunt super atent la drum.
Hm… sa fie de la companie, fara prea multe intrebari legate de km personali :))
Intr-o nota mai serioasa, majoritatea au acum un minim in ce priveste siguranta (airbaguri, abs, esp, macar) si confortul (geamuri si oglinzi electrice +incalzite) dar mai nou personal imi doresc: cutie automata, senzori parcare, incalzire in: scaune, volan, stropitori etc
De preferat ceva cp ca ar fi utili pe DN-urile patriei.
Bordul si dotarile aferente conteaza in proportie mare. Avand in vedere ca vreau sa ma bucur de comfort atunci cand conduc, consider acest aspect important.
Un alt aspect este motorizarea. Fiabilitate, putere decenta (>150 CP).
Marca este mai putin importanta. Am oscilat intre VW (consola care nu-mi place), Skoda (idem), BMW (interior saracacios) si Audi (winner). Daca fac o comparatie BMW vs Audi, BMW are un design exterior cu mult peste Audi, dar asta e un aspect subiectiv. La fel, ar castiga la nivel de motorizari.
?
E fix invers. Audi are exterior mai frumos (deși sunt fan BMW), dar interiorul lasă de dorit vs. cel de la BMW. Totul ține de gusturi.
ai o senzatie confortabila cand ”te bucuri de comfort”?!
Cu schimbătorul ala de „avion”?
Serios?
@Znuff
Vorbim de modelele 2014, A4 vs Seria 3.
@DanielP
Exact
@daddy
Ai dreptate!
Am partea feminina un pic mai dezvoltata ,cred ca imi aleg masina ca femeile… ca e rosie.
Deci clar punctele 1,2 si 3 pentru mine reprezinta aspectul,de la asta nu fac rabat.
Restul ma mule si eu ca orice om.. sa nu aibe probleme mecanice majore modelul resepctiv,sa fie usor de intretinut oarecum ,costuri..
Oricum la noi e sport national sa ai masina care PARE scumpa. nici macar nu trebuie sa iti placa,daca o considera lumea scumpa..o iei
Rapoarte/topuri de fiabilitate, apoi motor (inca nu ma impac cu ideea motoarelor mici supra-alimentate). Ar urma elementele de siguranță si minim comfort (deja standard pentru 2019, oricum: AC, cruise control, scaune încălzite). Pe ultimele locuri, culoare si sistem de sunet (oricum, nu pot asculta muzica tare la volan, imi răpește din concentrare).
La prima masina m-a interesat in esenta sa nu fie urata cu spume si sa fie fiabila. Sa aiba port USB si suport de MP3, sa nu ma chinui cu cd-uri audio. Cutie manuala, ca sa invat cum se conduce.
Acum ca am folosit-o cativa ani stiu si ce ar trebui sa aiba urmatoarea:
– cutie automata
– senzori de parcare / camera spate pentru parcare
– avertizare unghi mort
– asistenta pentru plecare din rampa
– trapa sau plafon panoramic
– sa fie hibrida
sunt cutii automate care n-au așa ceva?
Daca sunt la pachet, cu atat mai bine.
@zoso
„Este la unele modele din masina popurului.”
@CR „erau”. Acu’ pana si Skoda are asa ceva standard la automată
Confortul soferului si al pasagerilor la drum lung >300k si cutie automata . Restul sunt secundare pentru ca o masina care ofera confort si cutie automata are si restul dotarilor ok .
La drum lung luam avionu si daca e nevoie inchiriem acolo. Drum lung = de la cluj incolo.
Inchiriat? In America da. In Europa nu. Prea scump.
Sa consume putin, in timp costul carburantului se va simti nasol. Sa fie fiabila, nu schimb masina la 2 ani. Sa aiba aer conditionat si cam atat. Nu vreau GPS, nu vreau senzori de parcare, nu vreau avioane. Daca le are, e OK, daca nu, nu dau mai mult pe ea. Sa aiba sunet decent, asta e boala profesionala dupa 10 ani de radio.
Ar trebui să vrei.
Să știu că pot da juma de cheie și pleca oricând oriunde.
Să dorm liniștit fără să fiu nevoit să învăț mecanică sau să mă jupoaie service-urile.
Să nu am contactele de la companiile de tractat la speed dial.
Să am loc suficient la picioare și în umeri, să încapă toată familia + loc decent de bagaje.
Să îmi permit întreținerea ca la carte.
Să îmi permit full casco.
Să pot merge fără mustrare de conștiință sau durere de spate prin gropi / șine de tramvai.
Opțional să fie volanul și schimbătorul din piele, căci apreciez senzația tactilă.
La următoarea mașină sper să bifez mai multe sisteme de siguranță moderne + cutie automată, că nu e deloc mișto să mesteci în mămăligă prin București. Și mai contează la mașină să ai un garaj încălzit.
pai ce ai enumerat tu acolo am eu la rabla din 2003,exceptie casco ca nu am cum sa ii fac
Si ce e rau in asta? Rabla din 2003 poate fi si un Cayenne sau 911 GT3.
Masina este o unealta care iti usureaza viata, un „electrocasnic” ceva mai scump. Doar prin tarile bananiere este considerata o statuie a proprietarului, care isi iubesc masina mai mult decat pe nevasta.
Cat timp masina isi face treaba bine sunt multumit.
Cea mai bună mașină e aia pe care ți-o permiți
Cele mai bune masini sunt alea parcate cât mai la întuneric.
Sa fie frumoasa, ieftina, Esp, consum mic, audio decent, clima, comenzi volan, cutie automata, fiabila, portbagaj mediu spre mare. Sa stea bine pe drum și în curbe, sa nu scârțâie după 2 ani.
Eu recunosc ca sunt uneori superficial, mai ales cand e vorba de masini.
Am trecut cu pretentiile dincolo de siguranta, confort, spatiu, putere decenta, cutie automata si m-am dus si catre aspect, atat exterior cat si interior. Mi-e drag cand o conduc si intorc capul dupa ea dupa ce o parchez.
In acelasi timp, sunt constient de faptul ca fitele se platesc. De la pretul de achizitie, pana la momentul in care se defecteaza o optiune mai scumpa si primesti devizul.
Ce e minunat este ca se gasesc masini si configuratii pentru toate gusturile si nu trebuie cautata validarea in ochii celorlalti :-).
Uite eu chiar sunt intr-o dilema azi. Daca ai avea de ales, la acelasi pret, intre:
– o masina sh cu kilometri ok (150k) dar mai slaba la dotari, nesigur cum e ca o iei din germania direct, poate sa fie super ok, poti sa te arzi oricat ai cauta-o de bube
– o masina cu km multi (aproape 300k), adusa si ea din Germania acum cativa ani, condusa de cineva cunoscut, care stii cum conduce (frumos), care a avut grija de masina, care arata bine, dotari super faine, automata, etc.
Voi ce ati alege?
Alege-o pe aia în care încă persistă miasma bășinilor de neamț – (chint)esența unui SH autentic.
din experienta cu multe masini sh, nu exista masini conduse de batranici pana ala piata, Exist amasini care aratabine si se comporta bine si e posibil ca in 6 luni sa bagi mai mutl decat ai dat pe ea, sau nu.
Masina sh e sh. E posibil sa schimbi un releu si unbec sau tot motoru. Si asta zic din experienta, cu masini verificate si rasverificate care au costat ulterior mii de euro.
Din batrani regula care se pare ca functioneaza e – numasina mei veche de 5 ani.
Km sunt irelevanti. am avut passat la 400k facuti in germania cu minim probemute si audi de 180k care a costat mai mult ca passatu in final.
Garanția, fiabilitatea, niște minime dotări, ergonomia interioara, costurile de servisare, ruliul mașinii la 60-70 km/h.
Nu accept butoanele de geamuri laterale cum avea Loganul cindva și alte asemenea opțiuni care te fac sa le cauți de parcă ai scăpat ceva prin mașina și le cauți
Cea mai tare maşină e cea cu care îţi faci treaba ……….
Maşina de tocat carne.
@ Shoric: automata sau manuala?
Sa fie Dacia Sandero Stepway full options, dar cu scaune incalzite si un sistem audio mai bun.
la inceput de tot, pe sandero stepway nu puteai avea oglinzi incalzite parca
Să fie diesel, să fie ieftină de întreținut, să consume puțin, să fie fiabilă pentru că n-am chef să stau cu ea prin service, să aibă aer condiționat, senzori de parcare i-am pus, sistemu audio l-am schimbat, să am impozit mic la ea < 200 de lei/ an, să nu plâng când se strică și mă costă un rinichi s-o repar, să fie banală ca sărăcia, deoarece am trecut de faza în care-mi doream să impresionez alte fomiste.
Loganu se pune?
Acum caut mașină și vreau să fie fiabila iar apoi să fie în buget.
Să nu aibă multe briz-briz-uri
Să fie OK pe șosea, dar să poți face și un soft off-road cu ea
Să fie comodă la un nivel decent în cazul unui drum lung
Să ai o vizibilitate bună la volan chiar dacă asta elimină design-urile futuriste
Să nu fie o marcă populară și oamenii din jur să creadă că-i o mașină oarecare. Dar să nu fie.
Deci Saab
Sau Forester XT.
Bang&Olufsen. Suspensii magnetice sau pe perne. Automata. Linistea aia peste care se aude fiecare coarda atinsa de Clapton. In jur trafic, dar cui ii pasa? A5, recomand.
Bravo ma, te duci cu Clapton la curve pe centura, am inteles!
Cel mai mult imi plac masinile de firma cu aer confitionat
Ce conteaza:
– puterea (min 250hp)
– automata
– autohold
– AWD
– cuplu mare la turatii joase
– suspensii adaptive
– incalzire stationara (webasto)
– afisaj temp. uleiului
– design-ul interior trebuie sa fie ergonomic si in acelasi timp de calitate (Audi, Porsche sau Volvo)
– design-ul exterior: 4 usi, de tip coupe (de genul A5 sportback/seria 4 gran coupe) – sunt masini f practice si care arata bine
– portbagaj de minim 460L
– sunet decent
– faruri adaptive
– scaune electrice, cu incalzire
– senzori de parcare
– in general sa fie un daily driver confortabil cu usoare accente sportive.
Asta cu 460 litri zici ca e dintr-o licitatie cu dedicatie. De ce nu 450 sau 500?
porcu de 100kg+ si unsac de cartofi nu incap in 450L asa ca trebuie un minim de 460.
Sa fie utila in primul rind. De aia am trecut de la sedan la break si prea curind nu ma schimb (2 copii mici, trotinete, triciclete, biciclete, carut, bagaje cit incape etc.). Dupa aia m-am gindit sa am si un consum cit de cit bun (fac in medie 50 km/zi, din care 80% extra-urban). Tot legat de utilitate am zis ca imi trebuie o masina ceva mai inalta, posibil 4×4 (drumul la tara e forestier si urca destul de mult, ajung pe 900 m altitudine), dar si confortabila. Sa nu fie ca porcul a fost ultimul criteriu. Rezultatul: Skoda Octavia Scout 2013, 2.0 TDI, manuala. Nu ma omoriti cu pietre. Aici m-am incadrat cu bugetul.
Prețul, fiabilitatea și să fie de mărime și putere medie, nu mă interesează cum arată, vara am nevoie de maxim o dată pe săptămână, iarna un pic mai des, dar dacă mă duce din punctul a în punctul b fără probleme și am un pic de loc de bagaje, e ok.
Aud des asta cu „altfel le iei banii clienților când te dai jos dintr-un automobil luxos”. Da, dacă vinzi în parcare. În majoritatea situațiilor, când partenerii de afaceri îți vor vedea mașina, deja i-ai impresionat cu altceva. Sau nu, și tot nu mai contează.
Pentru mine, o mașină bună este aia care face la fel de multe ca a vecinului/prietenului, dar la un preț mai mic. Pentru că nu sunt magnat și prefer să am bani să mă plimb cu ea decât să plătesc leasing ca să țin bolidul pe trotuar, în fața garsonierei în care stau cu chirie. (Figură de stil. Eu stau în apartament luat în rate. )
sunt oameni care vând ceva face2face, in fiecare zi, pentru care contează impresia, ceasul, telefonul etc. prezintă încredere și știință. dacă te duci la intâlnire jerpelit, cu un logan, pare că nu stii ce faci, că dacă știai aveai bani de o mașină.
Consum mic, 0-100 in mai putin de 9 secunde, portbagaj de cel putin 400 de litri, cutie automata, comenzi pe volan, viteza maxima de peste 200 la ora, antifonare buna (sa te auzi om cu om cand mergi pe primii 30 de km de A2), service autorizat la mine in oras.
ești sărac, n-ai avut bani de mai multă autostradă?!
Știe el… De la Centură până la km 36 este placă de beton și zgomotul la rulare este mai mare.
@Cristi – exact. Nu vreti sa stiti cum se aude intr-un Hyundai Accent cu anvelope Pirelli facute in Turcia, peste drum de fabrica Hyundai. Bombardamentele rusesti in Siria aveau mai putini decibeli.
Acolo ai nevoie ori de anvelope din cauciuc cu strat moale, ori de casti cu noise cancelling.
Să fie mașină valabilă ca să moară dușmanii și vecinii de ciudă.
Credeam ca doar trebuie sa fie mai scumpa ca a vecinului. Brb.
Prioritățile mele la masina au fost următoarele:
Spațiu: portbagaj mare și loc pe bancheta din spate pt o persoana înaltă
Siguranța: airbaguri laterale, spate, ESP etc.
Confort: cutie automata, cruise-control, ac automat cu doua zone, încălzire in scaune, incazire auxiliară, keyless etc.
-Aer conditionat
-Incălzire în scaune
-Xenon
– +150 CP
-Geamuri electrice
Atât!
Sa tina macar frâna de mâna atunci cand pica aia de picior!
Ce caut eu acum strict de oras. Cat mai mica. Pe un Smart decent nu vreau sa dau banii ca fac foarte putini km anual(munca, casa, kaufland, munca iar) si chiar nu se renteaza sa ingrop aiurea banii. Mi-ar place ceva cu avertizare unghi mort, franare de urgenta daca eu nu percutez, oglinzi electrice, incalzite si heliomate. Realistic vorbind ce-o sa-mi iau: ceva cu ESP(foarte greu de gasit pe masinile mici), AC(preferabil clima, iar greu de gasit), geamuri electrice, oglinzi cat mai mari, sa puna frana bine si sa dea feeling-ul de siguranta(iar greu de mimat la masinile mici), garda la sol cat mai mare sa urc linistit bordurile. Benzina, desi oferta la diesel-uri e mult mai variata. Consumul oricum il voi distruge in trafic deci nah sa nu sara de 10-12.
Suzuki Ignis
@Ionut. Ignis e perfecta mai putin marimea. As avea prea mult spatiu pe care l-as plimba cu mine aiurea.
vw up. – a
dupa 2013 toate masinile au obligatoriu ESP standard.
Prea mult spatiu? Nu-i adevarat. E cat un polo cu garda la sol. Ai mers cu masina? O are un coleg, e blana.
Eu zic sa-i faci o proba. Sa mergi la un dealer sa o vezi.
Asa ca fiabilitate Suzuki am auzit numai de bine. Bine e si articolul ala de aici de pe site cu o gherla la garantie.
Corsa E cu cateva mentiuni:
– nu are franare automata de urgenta, doar avertizare
– oglinzi heliomate – doar cea interioara daca comanzi senzori de lumina
– ESP – are
– AC – automat monozona (optional)
– monitorizare unghi mort – se poate comanda optional
– garda la sol – depinde cat de inalte sunt bordurile
– benzina – 1.4 90 CP aspirat – manuala 5 trepte sau automata cu convertizor 6 trepte sau Easytronic 5 trepte + Start/Stop. Motoarele turbo au doar cutie manuala.
– consum – cu automata cu convertizor in conditii dure (dimineata 3 km – dupa amiaza 3 km in aglomeratie, iarna – 12 litri la suta.
Daca vorbim de masina noua chestii de la care nu as face rabat:
1. Exclud din start ascutitoarele turbo gen ecoboost sau diesel.
2. Un consum decent, oras accept si peste 12, fara rabat la confort, dar in afara astept un 7-8L in regim normal fara rabat la confort.
3. Motor pana in 2L, o putere minima de 120CP.
4. Revizii si costuri decente, nu vreau sa fac vreun credit pentru o revizie
5. Tot pachetul de parking assist(senzori fata/spate, camera).
6. Cruise control.
7.O garantie de peste 3 ani indiferent de numarul de km.
Nice to have:
8. Cutie automata.
9. Android Auto/Apple Carplay.
10. Faruri automate+senzor de ploaie.
Cea mai mare problema pe care o vad acum la masinile noi, este nebunia asta catre motoare mici cu turbina pe masini nu foarte usoare. Pur si simplu nu stiu cat de fiabile sunt, sau acum trebuie sa schimbam masina ca telefonul mobil?!
Deci practic tu vrei o Mazda, 6 sau CX5
conteaza sa fie ori dacia ori tesla
Fiabilă, dimensiuni mari, toate optiunile posibile, motor mare, benzina, sa nu fie SUV.
Am o masina de care implineste 14 ani si 230.000 km. In afara de consumabile, singurele lucruri schimbate au fost ambreiajul si scrumiera pe garantie.
Motorul da semne de oboseala, astept sa ii pice ca sa iau alta.
Ma doare in cur de marca, am Hyundai.
Am auzit şi io că Hyundai este marca preferată a gay-lor
shoric, ne luăm?
mașină, nebunule!!!!
Curios ca știi asta…
E Hyungay de fapt :)))
Nu stiu, mie prioritatile mins-au mai schimbat de cand cu familia. Si daca esti foarte pretentiis nu mai gasesti nimic. Accentul este acum pe confort, siguranta si utilitate.
Costuri reduse si confort mental. Adica, TCO / an este de 0.80 bani pe km. La aprox. 10.000 pe an costurile totale cu masina sunt in jur de 8000 de lei, 670 lei luna. Si aici intra tot de la taxe pana la solutia de parbriz si reparatii neprevazute. Am un excel si notez acolo cam la doua saptamani toate costurile. Multi vor spune ca 670 de lei pe luna e mult (ca ei alimenteaza de 100 de lei pe saptamana) dar majoritatea nu au idee cati bani papa in realitate masina lor pentru ca e greu sa tii o evidenta, dar daca masina e ochioasa restul nu mai conteaza.
Confort mental, adica e comoda ca o pereche de bocanci bine purtati, nu te deranjeaza daca o freci de un gard, iei o groapa, iti da un biciclist oglinda peste cap, chestii din astea absolut normale in Bucuresti.
Pur si simplu ma duce de la A la B in Bucuresti si de cateva ori pe an prin tara. Tot la confort mental intra si faptul ca orice se poate strica la ea pot inlocui imediat cu plata pe loc si ca pot cumpara piese pentru ea noi si originale fara sa reprezinte un efort financiar si fara sa te apuce panica si nervii daca se strica ceva. Are toate actele la zi si in regula, ITP luat pe bune, asigurare, rovigneta si CASCO.
De fapt cam asta ar trebui sa faca o masina, sa te duca de la A la B si sa nu fie un bolovan atarnat de gat. Sa rezolve probleme nu sa creeze si sa le intretina.
-fiabila, sa nu fie nevoie sa schimbi juma de mașină pana face 200k
-incapatoare: copil + caini
-CP decenti, sa nu te rogi la Dumnezeu când depasesti
-automata
-scaune incalzite
-garda la sol mai ridicata din cauze de zăpadă, noroi, animale moarte pe drum
-faruri bune
-valoare de revanzare decenta
Cam asta e lista mea.
Merg mult cu masina. Pe mine ma intereseaza fiabilitatea, confortul, siguranța. Cum arata, marca si ce impresie face altora…behhh.
La mine cea mai buna masina e cea care:
* inghite kilometri fara consum mare, oferind un confort bun pentru sofer si pasageri (8 ore in masina si sa coborim fara dureri de gambe, sale sau spinare, si fara senzatia de ‘barca’);
* se dezabureste instant (sau, si mai bine, nu se abureste si daca nu folosesti AC, ci doar ventilatorul);
* tractiune integrala
* sa pot cara ocazional un dulap sau o canapea, inauntru (desfacute, bre!)
Tesla model S dual motor cu tot ce vine la pachet dar in special pentru raportul impozite / performanta.
Dronele sunt viitorul, mașinele din prezent vor dispărea în maxim 20 de ani!
Capitalism putred si muribund! O Volga, un Trabant, un Moskvitch nu va mai place, tovaraseilor?
Doar de la liftele imperialiste si cotropitoare?
Culoarea bă, CULOAREA e cel mai important criteriu. Dacă nevestei nu-i place culoarea, puteți voi băga „consum”, „fiabilitate” și bălării de ăstea.
Știu că toți ați alege Maserati sau Mustang, BMW de ultimă generație cu cocletul la volan cu tot, mare, lată, gume de 250 și povești. Dacă are culoarea de căcat, nevasta vă dă flit.
În concluzie: să aibă culoarea pe care o agreează nevasta. Să aibă loc mult și dacă se poate, să parcheze singură. Navi intuitiv și bine pus la punct. Dotări ușor accesibile, de la cutia de mănuși până la meniul e favorite de la radio.
Treburi d’ăstea, nu dume de cocas.
conteaza sa porneasca…
si uneori sa opreasca
Oprirea e optionala.
https://www.theatlantic.com/business/archive/2016/06/how-subarus-came-to-be-seen-as-cars-for-lesbians/488042/
wow, ai căutat mult după articolul ăsta din 2016?!
care descrie o campanie din anii 90…
ventilatie scaune
incalzire auxiliara
tractiune integrala
trapa/panorama
cutie automata
nu mai lua piele dacă îți transpiră bucile
Pai o masina trebuie sa aiba asa:
Clima, senzori parcare+camera mers inapoi, oglinzi incalzite, scaun si volan reglabile, geamuri electrice, cruise control, navigatie, bluetooth, usb, comenzi pe volan, portbagaj incapator, motor decent, sa fie ieftina.
Taman mi-am descris loganul propriu. Prestige plus 1.5 dci 95 cp. Are deja 38.000 km din sept 2018 pana acum. Ma duce din a in b cu tot confortul necesar. Consum mediu pe la 5.3%. Viteza croaziera pe autostrada, 150 fara probleme. Cutia etajata misto asa ca la 150 are fix 2500 turatii. Si consum instant de 7 si oleaca. Ptr pretentiosi exista evident alte optiuni.
Daca as avea banii necesari eu as merge pe o toyota corolla noua.
Logan și confort în aceeași propoziție. Da, e mașină de dus din A în B, dar nu e confortabilă indiferent de gusturi
Față de prima generație, pe care o am eu, generația a doua e un mare pas înainte.
Între-adevăr, nu se compară cu alte branduri mai scumpe, dar nu mai e demult șareta pe care o știm toți.
Unde nu o să te contrazic este despre confortul la drum lung. Am băgat câteva drumuri de România-Spania și retur și te anchilozează, făcute cu: logan, logan MCV, Dokkere și un drum de Franța cu un Duster.
Cum va descurcati in Logan cu felul in care te muta curentul de aer de pe banda cand depasesti un TIR pe autostrada?
Am cateva mii de km facute cu Loganul “nou”.
Confortul e relativ, nu incape discutie; dar mie mi-a inghetat sangele in vene cand am trecut pe langa primul TIR pe autostrada si m-a mutat curentul de aer circa 1 metru spre stanga.
Exagerezi cu mutatul 1 m din cauza curentului. Am mers cu destule masini si la toate se simte curentul ala. Dar nici macar la matiz nu m-a mutat 1 m. Sa fim seriosi.
Loganul are confortul lui. Nu se compara cu marci premium, dar este ok. Daca ai probleme cu spatele, cum am eu, nu poti sta nici in scaun de rolls mai mult de 2 ore. Eu iau in calcul si revanzarea. Pierderea e mai mica la o masina ieftina.
Si apoi depinde de cum vede fiecare masina. Unii o vad ca pe-un simbol al statutului social, alti o vad ca pe-o unealta, altii ca pe-o prelungire a pwlii etc.
@StarLord: Exagerez in sensul ca or fi fost 80cm, nu 100, dar am mers cu Fiat 500 in fix aceleasi situatii si nu am simtit turbulente ca in Logan.
Da, fiecare vede masina diferit; eu, spre exemplu, consider ca scopul 0 al autoturismului e sa te scoata in viata din situatii nedorite; din acest motiv nu voi cumpara Logan niciodata – am vazut cum “rezista” la mai multe tipuri de impact si m-a convins. Dar da, merge cliseul ala cu “masina statut prelungirea organului etc.”, nu ma supar pe voi.
PS: Spui ca nici in scaunul de Rolls nu rezisti 2 ore…cu scuzele de rigoare pentru impertinenta: ai mers 2 ore in scaune ErgoActive sau scaune confort de Seria 5? Nu intreb de Rolls, din astea mai ieftine.
#sărak aici, am trecut de la Dacie berlină la Opel Corsa cu motor de 1l, din 2004, la Golf 5 din 2006.
Ani de zile am condus cea mai shitty mașină dintre toți prietenii mei, dar mi se pișcă de mașini, prefer să rambursez anticipat la credit sau să trag un concediu memorabil, când e.
Așa-s eu, nu trebuie să fie toți ca mine.
Motorul (benzinar turbo), cutie automata, tractiune integrala (in ordinea asta).
Confort: scaune bune, automata, insonorizare buna, CarPlay. Benzina, chestiile noi de siguranta, plus faruri care bat bine, fara sa orbeasca precum vasluienii. Cam astea.
In primul rand motorul, apoi stabilitatea in curbe si… sa fie ceva deosebit. Nu-mi place sa merg cu turma. Conduc o xantia activa 2.0 turbo benzină.
O sa sun a hater, dar sunt (relativ) pasionat de industrie si a trebuit sa caut pe google ce aia Xantia; inteleg dorinta de evadare din monotonie, dar era mai usor si pentru noi, si pentru tine daca spuneai ca mergi cu un Citroen conceput in 1989…bine ca te intereseaza stabilitatea in curbe si motorul, altfel, cine stie cu ce Model T mergeai.
Știu că e o ciudățenie, dar e o ciudățenie foarte interesanta. Din 95 până acum nu a întrecut-o nimeni la viteza printre jaloane. La testul elanului e peste audi R8, Porsche, mclaren, etc… Iar senzația aia de kart in curbe te face sa nu-ți mai pese nici de consum, nici că la întreținere e mai pretențioasa ca o imprezza.
Hyundai Tucson 2.0 CRDI 4×4 140 cp full din 2007.
Ii cam place sa traga la masea, in rest e o masina perfecta pt ce am eu nevoie: spatiu generos, confort, garda mare la sol, siguranta, fiabilitate, intretinere ieftina.
Așa am crezut și eu, până s-a fudus ambreajul. 12.000 RON la unguri, că la noi e 1.000 RON in plus.
Parca toate Hyundai sunt urâte acuma.
Acum multi ani am vrut sa imi iau masina si am intrebat in stanga si in dreapta si, cum aveam un buget limitat, evident ca trebuia sa fac niste compromisuri. Sfaturile au fost diferite ca de la cer la pamant. Asa ca mi-am impartit prietenii in doua mari categorii: functionalistii si ergonomicii. Bine, nu exista categorie pura, dar cam pe acolo erau. Unii alegeau pe baza de fiabilitate dovedita in timp, consum mic, cost mic de intretinere, portbagaj mare, ceilalti erau cu marca, cum arata masina la exterior si interior, ce confort ai inauntru ca pasager, ca iti trebuie obligatoriu cutie automata, cotiera, chestii.
Eu recunosc sincer ca sunt din prima categorie, deci asa am ales masina si asa o aleg si pe urmatoarea. Sa aiba dotari medii si sa isi faca bine treaba la costuri rezonabile. Cu o singura exceptie: scaune incalzite. La asta sunt hotarat sa ma bag, cat sunt eu de functionalist batut in cap.
scaunele încălzite, camera spate, sunetul, astea se pot pune ușor și rapid pe mașină. tracțiunea 4×4 sau cutia automată mai greu
Eu mi-am luat Ford Focus 2 1.6 90cp (voiam mazda 3 dar asta e, n-am gasit): Are clima, geamuri electrice, esp si cam atat. Ma multumeste masina pentru ca ma duce din A in B destul de confortabil, se tine bine pe curbe si are o tinuta de mers bunicica. Am in plan pentru ea: remapare la 120cp, scaune incalzite, navi+camera de marsarier si parbriz incalzit daca vreodata crapa actualul. Astea ma mai costa vreo 1000 de lei(fara parbriz) si sunt multumit cam 3 ani de zile….apoi am in plan sa iau Kuga
Pe mine ma multumeste sa aiba putin din toate(comfort, consum, fiabilitate) si sa nu-mi rupa buzunarul cand o duc in service. Nu m-a interesat niciodata sa am masini cu functii pe care nu le folosesc mai ales ca masina merge 20km/zi si ocazional un drum mai lung.
Sa pun si eu lista mea, ca tot tre sa iau una noua in 1-2 ani:
– pretul – daca nu se incadreaza in buget, restul nu mai conteaza
– benzina: fac 90% oras, deci da
– fiabila: in primii 5 ani vreau sa vizitez service-ul doar la reviziile anuale
– minim 90 CP
– AC: ideal automat, dar cred ca as accepta si manual
– dezaburire luneta, oglinzi incalzite, scaun incalzit
– spatiu decent in spate, spatiu decent in portbagaj
– fara marci premium, sa ma rupa la consumabile si revizii, fara marci din Italia si Franta
Astea de mai sus sunt obligatorii – oricare dintre ele e un dealbreaker.
Daca mai incape la buget, as prioritiza asa: comenzi pe volan, cruise control, computer de bord, consumul
Am cerut mai de mult pe un forum o recomandare, masina mica strict de oras.
Stat mult in trafic, nu ma intereseaza motorul (sta la semafor la fel de bine si cu 90CP si cu 200CP), spatiul din portbagaj, scaunele din spate, (nu voi cara ever nici cumparaturi, nici puradei, nici saci de ciment cu ea) etc ci sunt interesat de confort si securitate avand in vedere ca o sa zac acolo 8 ore pe zi.
Cutie automata, senzori de parcare, unghi mort, Android Auto, scaune confortabile si incalzite, volan incalzit, spatiu de depozitare in fata pt telefon/sticla de apa, AC automat, Blueetooth, airbags peste tot. Pe scurt tot ce se poate legat de confort si securitate.
Stii ce raspunsuri am primit?
Aaaa, e prea scumpa, la banii aia iti iei o compacta mai bine. (eu nu zisesem nici o suma), nu mai bine iti iei un golf 4/5/6/7? Pe langa 4-5 modele de bmw, vreo doua octavia, un jetta si alte masini cu motoare de 2-3L s-a iscat bineinteles si o discutie intre motoare pe benzina, aspirate, diesel si hibride. Cel mai haios a fost un tip care mi-a recomandat o octavia break pt ca poate plec si in vacanta cu ea si am nevoie sa car varza, muraturi, pe soacra-mea.
Cam asa se pricepe romanu la masini.
https://zoso.ro/prefera-europenii-hatchback-urile/
Minime functionalitati/accesorii: clima, senzori parcare, airbaguri peste tot, isofix, lumini automate, oglinzi + parbriz cu degivrare automata, bluetooth , minim 110cp, automata daca intra in buget si nu in ultimul rand valoarea de revanzare peste 3ani
(4 masini schimbate, bugetul a variat intre 7-9k euro )
– maxim 3 ani vechime, maxim 75.000km. Ma uit la preturile pieselor de schimb uzuale: ambreiaje, discuri placute frana, bucse, etc. In functie de asta aleg apoi modelul si incep sa caut ‘samsarii’.
Am nevoie de la masina sa ma duca in orice moment 2-3000 km in concedii si sa ma pot baza pe asta, ca e opel, fiat, kia sau vw … mai putin relevant.
Ca sa ma pot baza pe masina am nevoie sa o pot intretine corespunzator, ca sa o pot intretine corespunzator trebuie sa imi iau masina pe care mi-o ‘permit’.
In tara cu cei mai multi morti pe sosele din UE (proportional), in primul rand ma intereseaza siguranta. Eu de-asta am cumparat un SUV, desi nu fac offroad cu el.
Si argumetul cu „toate masinile au 5 stele EuroNCap” e subtire de tot. Scorul ala e relativ la clasa masinii. Un Polo se face acordeon intr-un Tiguan, desi amndoua au 5 stele in teste.
Să aibă review-uri bune.
Într-o notă mai serioasă fiecare părticică are rolul ei. Mașina trebuie să fie și frumoasă să consume și decent, să fie și fiabilă, să aibă și scaune comode … Să fie cumva un compromis între toate.
Mașina ideală pentru mine are scaune de mercedes, bord de bmw, parbriz încălzit, roată de rezervă, scut și consum de până în 10 la 100. pentru restul pot să mai las de la mine.
Vad ca majoritatea vor de la masini cam ce vor si de la femei: sa fie perverse, dar virgine, bune gospodine dar sa aduca si bani acasa, sa arate bine dar sa nu se dea barbatii la ea etc.
Sa-mi placa forma masinii
Sa-mi permit s-o cumpar
Sa nu fie masina germana
4 Sa fie cat de cat fiabila (in limita bunului simt, nu cer minuni)
Sa aiba dotari de bun simt (macar niste geamuri electrice si climatronic)
Nu conteaza vechimea
Acceptam si diesel, daca chiar sunt WOW
Astfel avem o diversitate de rezultate, care includ dar nu se rezuma la: Mitsubishi Galant, Lancer, Saab 93, 95, Alfa Giulia etc.
Nevoi si nevoie:
1. Fiabilitate. E cu schepsis, insa daca iei o masina aparuta in 2013 si frunzaresti netul si nu gasesti probleme majore in mod repetat, e un indiciu destul de bun.
2. Cutie automata (dar automata, nu robotizata)
3. AC automat
4. Siguranta (testele NCAP)
5. Ceva sistem audio decent care sa stie de BT si USB
6. Pozitie buna la volan (daca ai peste 1.90m, e nasol)
7. 4×4
8. Senzori de parcare fata/spate ( de preferat din aia decenti )
9. Vopsea deschisa la culoare (dar nu alb)
10. Deal breaker: fara chestii lucioase si plastice de rahat (a se vedea Ford).
11. Costul reviziilor si consumabilelor decent si retea de service cu cel putin trei reprezentante in Bucuresti. ( a se vedea Volvo, care in toata tara au probabil 4 de toate)
Par multe, insa per total nu imi doresc chestii prea avansate. Navigatia poate lipsi, designul exterior sa nu fie de Multipla/Juke, interiorul sa nu imi distraga atentia cu mizerii stralucitoare etc.
Ar mai fi alea de dorit, dar care nu conteaza foarte mult gen bancheta spate fractionabila in trei segmente si alte nimicuri care nu imi vin in minte acum.
Macar nu suntem inca la nivelul americanilor care judeca orice ustensila de bucatarie ca fiind buna doar pentru ca e stainless steel.
Daca maine mi-as lua masina m-as orienta dupa 3 capitole mari: nevoia, bugetul si dotarile. Nevoia de ex: stai in porumb ? iei cu diferential si garda inalta ca nu stii cand vine primaria sa faca drumul. stai in oras si mergi cu ea doar la cumparaturi sau weekend ? iei o masina mica. Prima chestie si la masina e nevoia. A doua e bugetul, iei in bugetul tau ce incape. A 3-a sunt dotarile care se leaga de buget. Daca mergi mult in oras e fain automata, daca bagi mult afara e fain tempomat. Daca futi ordinea nevoie/buget/dotari se cheama lucru manual si te futi singur.
Sa fie fiabila cu km cat mai putini ca sa nu am emotii la drum lung
Scaune comode sa nu ma doara spatele
4×4 si garda la sol mare pentru a nu o lovi de borduri si sa pot iesi la gratar/pescuit/pe centru.
Portbagaj mare sa incapa un sac de cartofi, un mistret, un cadavru
Motor cat de cat puternic sa fac 100km/h sub 10s
Sa fie sigura la accidente
Dar sa nu fie nici scumpa ca sa nu pierd mult daca ma loveste si pa mine o polițist fara asigurare si nimic pe numele lui cum a patit un amic de ia dat dauna totala la masina de 15k.
Salivez dupa un Outback 2.5i 2005-2009
trecand peste dotarile minime „sa nu se dezmembreze sub mine pe sosea” si „in caz de accident sa aiba astia ce sa resusciteze”:
aer conditionat, inchiderea centralizata (stiu, nu mai exista fara, dar cand s-a stricat parca imi taiase cineva o mana si un picior), ~0.1 cai pe kilogram si mai nou, un bluetooth decent.
La mine garda la sol e deal-breaker.
E nevoia de a scapa de civilizatie. Nu te poti baza pe asfalt.
Sa fie 4×4, sa fie fiabila, consum mic (deci motorina, sorry), sa aiba intretinere decenta. Deci Duster.
Dusterul nu are consum mic. In rest e deal breaker la mocirla/zapada/gropi/pret.
Nu am masina, dar daca mi-as lua, as cauta un MB W123 electric sau un Ford Transit (camper) tot electric.
Sa fie Kia sau Hyundai ma intereseaza. Pentru ca fiabilitate, garantie extinsa si raport foarte bun pret-calitate.
sa aiba:
– pornire, incalzire, dezabuire la distanta; prin telefon
– navigatie cu real traffic information / waze like
– voice assistant cu posibilitatea de a controla functiile prin voce „Ok Google, turn on the lights”
– headlamps care sa urmareasca drumul
– Advanced Driver Assistence pe autostrada si in ambuteiaj
– sa pot sa o parchez si s-o scot din parcare folosind telefonul (summoning)
– sa trimita push notifications pe telefon daca cineva atinge masina sau o bruscheaza
– sa aiba camera video inclusa
– inchidere din aplicatie si deschidere prin NFC cand telefonul se afla in proximitatea masinii
– sa pot sa platesc la pompa din consola centrala, intru in benzinarie, selectez pompa, alimentez, platesc, fara sa mai intru in benzina
– sa pot sa comand un BigMac si o cafea in drum spre munca din masina si sa trec doar pe la McDrive sa le ridic.
Motor, cutie, transmisie, suspensii.
Cred că A şi B sunt cele mai aglomerate oraşe, toaaată lumea se plimbă de la A la B!
Bre, la asta cu clientii sa vada ce masina ai chiar merge. Noi am mers pe range rover si dai alta imagine firmei cand apari cu asa ceva. Desi ma uit cu jind la kia stinger mai nou si ma bate gandul la ala de 350 de ponei
Dacă nu are scaune încălzite și xenoane nu o cumpăr.
Mai caut să aibă un sistem multimedia ok, conectivitate bluștuț și minim 130-140 de cai.
Luna viitoare o să cumpăr prima mea mașină și m-am tot uitat și gândit în ultimul timp la asta. (intre timp m-am si hotarat).
Cel mai important pentru mine e să fie îngrijită. Atât exterior, cât și în interior. Să nu fie ruginită, zgâriată excesiv, să miroasă urât în interio sau să fie jegoasă. Totodată, contează mult să fie ok din punct de vedere fizic: să funcționeze firesc și să nu scoată zgomote ciudate. În rest, nu mă interesează bordul, culoarea tapițeriei, dacă e sau nu piele, care e viteza maximă pe care o pot prinde, culoarea exterioară, forma farurilor sau trapa.
Dupa ce fac calcule, excel-uri, comparatii… aleg o masina mare si care-mi place cum arata
pe langa chestii de maxima necesitate (siguranta, scaune si parbriz incalzite, piele neagra (cei cu copii mici stiu ce spun eu aici), loc suficient la picioare, portbagaj mare etc) si pe langa faptul ca ar trebui sa’mi placa mie interiorul si exteriorul (tot neagra, bineinteles), pentru mine nu va mai exista masina pe care s’o cumpar, si care sa nu aiba CUTIE AUTOMATA.
am zis.
sa curga minusurile. :p
Exact in ordinea asta:
Safety safety safety
Fiabilitate(deci japoneza)
Piese de schimb rezonabile ca pret(asadar nu modele premium)
Motor pe benzina(turbina nu strica)
Putere de peste 130cp si un cuplu adecvat la turatii medii(a nu se compara cu un motor pe motorina)
Clasa medie ca marime(sedan,combi)
Sa nu fie chiar spartană la interior
Scaune incalzite, oglinzi incalzite si electrice etc.