mactard: an Apple computer user who takes any opportunity to advertise to the world they are ‘better’ than everyone else because they use a mac, even if this statement has nothing to do with the current conversation. (sursa)
La cele două articole despre Macbook Air au fost destui din ăstia. Chiar prea mulţi, dacă mă întrebaţi pe mine. Retarzi care nu au nimic mai bun de făcut în viaţă decât să spună lumii ce bun e Macul, deşi nu i-a întrebat nimeni, pentru că discuţia era alta. Să o luăm la pas cu argumentele cretine ale mactarzilor:
-
nu l-ai folosit destul. încorect şi o supoziţie cretină de la bun încept. de ce? pentru că mă jucam pe MACOS prin ‘99, pe vremea când mulţi dintre ei nu aveau electricitate în casă. prin 2001 şi 2004 îl foloseam iar, frecvent. şi de atunci mi-a mai picat de câteva ori în mână. explică-i asta mactardului. nu poţi. el o ţine pe a lui.
-
e altfel. no shit, genius! cine ar fi crezut că e altfel? noroc cu tine, că ai subliniat evidentul. problema nu e că “e altfel”, ci că unele lucruri sunt absolutamente ilogice pentru utilizatorii de windows. ştiu că sunteţi superiori că folosiţi macuri, dar de ce e greu să înţelegeţi asta?
-
nu se compară cu nimic. agreed. apple au o strategie fenomenală şi înţeleg mai bine decât toţi restul ce se întâmplă şi ce trebuie să facă. din păcate, au marketshare 2%. a se vedea punctul doi.
-
windows suge. corect. windowsul se strică singur, chestia asta e a lui şi nu i-o poate lua nimeni. în mare, pentru că softwareul îl produce unul, iar hardwareul altul şi de aici apar conflicte de drivere şi routere care nu merg şi aşa mai departe. daca ar face ca apple, s-ar numi monopol şi luzerii că voi s-ar da cu fundul de pământ şi ar urla că nu e corect. şi după aia şi-ar cumpăra tricouri cu comunistul roşu, că a fost mare revoluţionar.
-
imovie rupe. corect. se fac chestii supermişto pe el şi ştiu si de ce windowsu nu poate face ceva similar. vedeţi punctul de mai sus.
-
noi suntem foarte deştepţi şi folosim apple. de regulă, oamenii care folosesc apple îşi văd de treaba lor şi adesea sunt jenaţi de mactarzii care au o viaţă atât de goală încât simt nevoie să aducă aminte de fiecare dată că ei sunt superiori pentru că folosesc un cuţit altfel. oamenii cu capul pe umeri văd macul ca pe o unealtă. "am luat-o pentru că îşi face treaba bine". excelent. niciodată nu veţi auzi din gura unor oameni lăbărelile de mai sus, ăla e mai bun, windows e mai prost, tu eşti prost dacă foloseşti windows. nu îşi pierd vremea cu aşa ceva. mactardul însă îşi cumpără macbuc şi aifon la fel cum cocalarii îşi cumpără merţane şi lanţuri de aur. mentalitatea e fix aceeaşi. eu am mac-eu am merţan. eu sunt superior-eu îmi trăiesc viaţa pe manele. mactarzii sunt motivul pentru care unii oameni evită să îşi arate macurile, pentru că nu vor să fie asociaţi cu papagali care nu ştiu decât să repete tâmpenii.
pauza două minute, am încercat să dau un click dreapta şi mi-a fugit pagina.
Am revenit. Nu reuşesc deloc sa înţeleg. Pentru nişte oameni care se pretind deştepţi, mactarzii sunt tâmpiţi rău de tot. N-are a face cu îngurgitatul pe nemestecate de lăbăreli de marketing sau cu papagalismul lor, ci cu acceptatul faptului că unii aleg să nu fie la fel de deştepţi ca ei. Windowsarii acceptă că în lume există 2% luzeri care folosesc alt sistem de operare pentru că lor li se pare cool să fie altfel şi să aparţină unei elite de carton. Măcar atât pot învăţa şi ei. Ah, şi să dea click dreapta. Şi multitasking. Şi să înlocuiască bateria. Şi să încerce să folosească alte softuri decât cele aprobate de zeu. Şi să aibă flash. Si…
Videoclipul meu preferat pe tema asta: link.
Îmi place designul produselor Apple. Este simplu, superb şi excitant. Am avut iMac câteva luni. O idee genială, să încorporezi totul în monitor. Mă sperie însă retardismul de care dau dovadă unii posesori de mac.
articol scris de pe un mac
Citind articolul tau mi-am dat seama ca se preteaza perfect si pt alta categorie de utilizatori de calculatore: lintarzii ( Linux users). Nu stiu daca exista termenul, dar l-am derivat dupa cel dat de tine si se potriveste perfect.
Ai dreptate in legatura cu mactarzii. Numai fite gasesti in capatanile alea in forma de mere muscate… Si eu am lucrat pe un mac o scurta perioada si pot spune ca e greoi in utilizare.
@mdk: Tu ești un exemplu bun la a 3-a categorie: UINTARZII.
La cata garla de oameni pe planeta asta, sunt destui radicali, extremisti pe toate domeniile. De ce n-ar fi si in calculatoare, smartfoane,Mac, Win,Lin,C,Cocoa,python,VBS,religii,masini,rahat,etc.
Cata vreme nu se arunca in aer de gat cu restul metroului, personal, nu vad nimic rau in latratul lor.
O viata au, apoi s-o traiasca intr-o convingere de-aleg asa.
Many people don’t realize that both macs and PCs are nothing more but crappy fucking computers, or bluntly put: tools.
Vasi, fii serios! Linuxul e cel mai tare!
Plm, evident NU l-ai folosit destul! Puțin înălbitor pe creier rezolvă totul. Să vezi după aia ce mișto e osx…
Produsele Apple sunt in realitate foarte potrivite pt useri care nu-s foarte computer literate. Apple sunt buni la design* si usability – cu asta au vindut tone de iPod si iPhone pina sa fie trendy sa ai produse Apple.
* asta nu inseamna ca nu ma enerveaza muchia ascutita de la Macbook Pro. Parca-i facuta pt cineva care vrea sa se obisnuiasca cu ideea de a-si taia venele.
Produsele Apple sunt scumpe. Partial pt ca sunt de calitate superioara PC-urilor asamblate pe vapor, partial si pt ca sa maninca si gura lu Steve Jobs o leguma proaspata (cica ar fi vegetarian convins). Daca compari insa pretul unui desktop/laptop Mac cu ceva similar de la Sony/Lenovo (IBM) preturile sunt apropiate.
Sunt multi mactarzi cum sunt multi care le critica fara sa fi atins vreunul. Presupun ca unii fac asta si pe motiv de struguri acri, tinind cont de pretul maricel al produselor Apple, mai ales pt o tara ca Ro. Altii le critica pt ca nu-s in stare sa se adapteze. Au invatat sa foloseasca vindozele cum „vorbeste” papagalul – repeta ce aude fara sa inteleaga – asa ca le e greu sa memoreze aceleasi expresii in alta „limba”. Sau or mai fi din aia care daca nu vad icon-ul de IE pe desktop incep sa urle ca „nu gasesc internetul”. Daca insa primul lor computer ar fi fost un Mac acum ar fi urlat ca Win7 e shit si ei n-au nevoie de el.
IMO adaptarea e mai grea pt unul ca mine care are foarte multe chestii personalizate pe comp – shortcuts, settings, configs etc. Cei care folosesc un sistem asa cum vine el din cutie ar trebui sa se adapteze mult mai repede, mai ales ca oricum 99% din oameni nici nu folosesc keyboard shortcuts ci doar mouse-ul.
Limitarile OSX ? Te referi cumva la iPhone OS ? OSX e Unix. Si n-are legatura cu Mac OS cu care zici ca te-ai jucat cit erai in pampers . Nu-s la fel de multe apps pt Mac-uri ca pt vindoze pt ca baza de useri nu e la fel de mare. Insa sunt destule. Si fiind Unix poti compila si instala daca vrei din linia de comanda. (if you got the chops for it :D) AFAIK poti rula si app de Linux pe Mac.
Iar click dreapta exista. Daca incerci insa sa-l faci de pe un Mighty Mouse, schimba-l cu un mouse optic simplu – Mighty Mouse is shit.
Agree ca-s limitari prea multe pe iPhone OS (chiar daca ultima versiune rezolva partial problema multi-tasking-ului). De aia mai curind mi-as lua un telefon cu Android decit un iPhone.
Pt majoritatea userilor limitarile alea sunt bine-venite, sincer sa fiu. Daca avea si vindozele limitarile iPhone OS poate nu se mai ajungea la botnets de zeci de milioane de zombie-PCs (see: storm, kraken, srizbi, mariposa). Majoritatea userilor nu stiu ce sa faca cu prea multa libertate si instaleaza ca cretinii toate timpeniile. Multi oameni „have to be saved from themselves”. De aia ai acum warning-urile alea cretine de genul „nu opriti drujba (lantul) cu mina”, pt ca sunt multi cretini care nu gindesc. Pt aia sistemul Apple e ideal – e ca o camera cu pereti capitonati: ei au suficient spatiu de miscare si in acelasi timp nu sunt lasati sa isi faca singuri rau.
IMO desktop-urile si laptop-urile de la Apple sunt OK. Daca ai banii sa ti le iei si esti dispus sa platesti un premium pt calitate si design, merita. Pt mine insa iPhone si iPad nu merita. Nu contest ca au avut un succes enorm cu iPhone si se pare ca vor avea si cu iPad, dar faptul ca oamenii le cumpara in draci nu inseamna ca-s bune si pt mine, la fel cum faptul ca vindoze are peste 95% din piata de desktop-uri nu inseamna ca e OS-ul cu cea mai buna calitate.
Filozofia Apple vs filozofia Microsoft:
Apple: Faci numa ce iti spunem noi, cum iti spunem noi, cand iti spunem noi… si cel mai probabil ca o sa mearga.
Microsoft: Poti sa faci ce vrei dar nu garantam ca o sa mearga.
Eu sincer prefer sa merg pe mana Microsoft.
bade, dupa cum ai explicat ca ai instalat firefox-ul pe mac am dubii legate de cat de des/mult ai folosit mac-ul. in rest ai dreptate – mactarzii is cu duiumul, dar statistic vorbind uintarzii le-au luat fata
@mandea: statistic vorbind, windows are 98% din piata. e si greu sa ii intreaca. plm, tre sa ai mac ca sa vdezi asta.
Si cand ma gandesc cum isi mangaie astia MacBook-urile chiar acum…”…lasa-i, puiu’, uite, imediat e weeekend si te duc in Mall sa ma fac ca am treaba pe tine, da’ de pica vreo hipsterita pe spate. Frumosule!!!”
Bleah.
https://youtube.com/watch?v=0-22EpQOm8c
mactard here
– nu zic ca os x e mai bun ca windoze, zic doar ca aplicatiile de os x sunt facute mai mult dupa un UI convention al OS-ului facand majoritatea softurilor destul de constante ca look and feel.. puteti sa spuneti voi ca nu conteaza dar cand majoritatea softurilor au aceleasi hot-key-uri si au aspect similar, productivitatea e mai mare.
– @Anda si Microsoft, Sony, Nintendo etc au mentalitatea Apple cand vine vorba de console? Jocurile tot prin procesul lor de aprooval trec… garantand un nivel dorit de satisfactie.. de aia imi place Xboxul chit ca e de la MS dar de Windows incerc sa ma ating cat mai rar. Ce spui tu se aplica mai mult la iPod/iPhone/iPad…
– e o aberatie chestia ca nu e upgradabil. eu imi pot schimba lejer ram / hdd la laptop.. ca si orice alt laptop.. voi ce mai schimbati la laptopuri.. placi video? placi de baza? …
– HP fac All-in-One-uri ca si Apple… poti schimba Ram-ul.. Hdd-ul.. la HP poti schimba placa video / mobo etc? .. i don’t think so
– De MacBook Pro lineup ce sa zic.. lumea se plange ca e prea scump un Mac Pro.. dar na.. 8 core-uri si sloturi de pana la 32gb ram.. cine nu are bani nu comenteaza.. ei nu market-uiesc Mac Pro-ul pentru useri gen tu sau bunicuta ta.. ci pro users.. si cand e ceva pentru pro useri se plateste in plus nu? de ce pentru studenti CS5 costa cateva sute de dolari in timp ce pentru businesses etc costa 2000 – 3000 ?
– cum PC userului nu ii place iTunes.. I love it. iti setezi frumos playlisturi, smart playlists care se updateaza automat depinzand de ce content adaugi in library si asa mai departe.. cautat cantece e foarte simplu si am optiunea sa imi tina muzica organizata in music folder.. chiar nu ma intereseaza unde e muzica .. dar in acelasi timp cu un buton pot ajunge fix in folderul in care e mp3-ul
– in fond si la urma urmei fiecare foloseste ce ii place lui mai mult, cu interfata cea mai buna pentru el si cu soft care ii indeplineste cel mai usor taskul necesar.. tot timpul am crezut ca OS X e mai elegant ca windows.. are o acea continuitate in culori / feel ce windows nu o are.. acele culori stridente parca il animeata intr-un fel… diferite share-uri de gri care nu iti sar in ochi mi se par mult mai bune (pentru mine)
– nu zic ca windows e prost, dar userii pot fi pacaliti foarte usor in a „downloada ultimul antivirus” pentru ca haide sa recunoastem.. poate in .ro bunica la 70 de ani nu foloseste un PC dar in tari gen America s-a inceput acest jump unde bunicutele joaca Bingo pe net.. si nu cred ca e greu ca sa prinda un virus un user care nu prea stie ce face tot timpul.. nu e vina lor.. nu e vina Microsoftului … windows e cel mai poplar OS deci e targetul spammerilor.
– Lafel e si cand vine vorba de a instala programe / dezinstala si cu timpul computerul merge din ce in ce mai incet.. nu toti userii sunt techies si daca ai un sistem de operare in care trebuie sa ai grija sa il maintain ca sa nu mearga incet… you basically fail… am OS X bagat din octombrie 2008 si merge lafel ca nou.. nu se baga itemuri in startup dupa ce sterg un program si asa mai departe si nu imi bat capu cu anti ala si anti ala si asa mai departe… plus am incremental backupuri facute odata la ora prin wifi.. deci nu imi bat capu ce se va intampla daca imi crapa hardul
dau mai multi bani? da… merita mai multi bani pentru mai putina bataie de cap overall? logic
fanboy out
Prea putin mactarzi am vazut eu in comentariile posturilor tale. Poate fanboys insa mactarzi… prea putini.
Decat in ultimele posturi nu am vazut decat atacuri din partea ta la adresa Apple si a utilizatorilor sai si te miri dupa ca sare lumea sa apere ceea ce le place. Mactarzi sau retard? In fine, e vorba de trafic pana la urma si mai ales e blogul tau.
Cat despre 1, 2, 3, 4, 5 si 6 iti pot spune ceva despre 1. Nu cred ca sunt deloc mai rasarit ca tine dar cand am pus mana prima data pe mac a fost cu 0, absolut, experienta insa am reusit sa instalez aplicatii din prima prin drag&drop-ul ala amarat. Asta spune ceva despre experienta ta reala si poate mai ales despre fundatia posturilor tale pe acest subiect.
Fol win7/Linux. E mai greoi linuxu,dar overall e mai bun, desi se poate imbunatati mult mai mult. Si se va imbunatati …
Sunt un taran si outdoor kinda guy, deci calculatorul nu ma intereseaza decat sa imi fac treaba cat mai repede si eficient plus ceva fun. Din iarna am trecut la mac (dupa „o viata” de Win) si pot spune ca mi-a crescut productivitatea, iar faptul ca termin treaba cu minim o ora mai repede ma face sa concluzionez ca a meritat banii.
Anul asta nu am mai injurat la calculator decat odata (cand mi-au trebuit ceva arhive de pe Win). Ok, si cand am vrut sa intru pe net de pe romtelefon care nu ofera suport pentru mac – dar am rezolvat rapid cu orange care merge trasnet.
Sunt anumite chestii care imi lipsesc de la Win (cum ar fi maximizarea ferestrelor!) si feedbackul cursorului de mouse dar si chestii pe care macul le face mult mai bine, practic calculatorul iti dispare din fata si te lasa sa te concentrezi pe cei ai de facut (sistem de backup genial, nu te freaca la cap mereu cu virusi si erori, email client integrat si impecabil, itunes care desi initial mi s-a parut idiot, am ajuns sa-l iubesc, si multe altele).
m-am jucat acu ceva timp pe un osX, fara prejudecati, stiu sa apreciez chestiile de calitate. din pacate nu m-a convins, adica ok, are si cateva chestiute misto, dar si multe imbecilitati, feedback-ul catre utilizator e ingrozitor, instalatul aplicatiilor e o cretinatate… no thanx. hardware-ul e intradevar misto, dar sa fim seriosi, nu face banii aia.
@Vasi: @Ionut Staicu: @Cl: Aş dori doar să intervin pentru un moment. Ce esti ca referindu-se la Linux, este, de fapt, GNU / Linux, sau ca am luat de curând să-l sun, plus GNU Linux. Linux nu este un sistem de operare zis în sine, ci mai degrabă o altă componentă liberă a unui sistem complet de funcţionare GNU face util prin corelibs GNU, utilitati coajă şi componente vitale sistem complet care cuprinde un sistem de operare cum sunt definite de POSIX.
Multi utilizatori de computere folosesc o versiune modificată a sistemului GNU în fiecare zi, fără să o ştie. Printr-o întorsătură ciudată a evenimentelor, versiunea de GNU care este utilizat pe scară largă astăzi este adesea numit „Linux”, şi mulţi dintre utilizatori nu sunt conştienţi de faptul că este practic sistemul GNU, dezvoltat de către Proiectul GNU.
Există într-adevăr un Linux; iar aceşti oameni îl folosesc, dar el este doar o parte din sistemul care le utilizează. Linux este un kernel: programul din sistem care alocă resursele computerului de alte programe pe care le executa. Kernel-ul este o parte esenţială a unui sistem de operare, dar inutil de la sine, el poate funcţiona numai în contextul unui sistem de operare complet. Linux este folosit în mod normal în combinaţie cu sistemul de operare GNU: sistemul este în fapt GNU, cu Linux adăugat, sau GNU / Linux. Toate aşa-numitele „Linux” distribuţii sunt într-adevăr distribuţiile de GNU / Linux.
My friend, sunt perfect de acord cu tine cu o singura conditie: sa nu te iei si de covrigul cu MAC ca ne suparam,ok?
Ca dezvoltator de aplicatii pentru platforme Win. as fi cel mai dat dracului angajat sa lucrez pe Mac OS X :)) Eu cred ca cel mai bun OS / interfata este aceea care-ti asigura cadrul optim pentru a face ceea ce ai de facut…Restul e chestie de gust. Iar daca vrem sa facem diferente trebuie sa pornim de la radacina…adica sa ne intrebam care ar fi cel mai bun mod de organizare pentru gestionarea fisierelor de catre un sistem de operare FAT (FAT12, FAT16, FAT32, exFAT), NTFS, HFS , HFS+, HPFS, UFS, ext2, ext3, ext4, btrfs, ISO 9660, ODS-5, Veritas File System, ZFS UDF . Iar aici, multi zic ca ext4 de la Linux ar fi cel mai bun. Si ca o concluzie personala de „wintard”, mie chiar imi place win7 cu toate hibele lui…Sunt mai multe caricaturi prin presa cu Obama decat cu imparatul Japoniei sau presedintele Norvegiei ( ) ,nu ca ultimii ar fi mai sfinti ci pur si simplu pentru ca nu au aceeasi poplaritate. Cam la fel si cu Win. versus restul.
Toata viata am folosit windows. De cand windows-ul era o interfata grafica pana la Vista.(7 nu l-am instalat decat odata de curiozitate). Sunt multumit de funtionarea OS MS cu ale lui rele sau bune. Pot sa spun ca am „balit” la produsele Mac de cand am vazut prin 98-99 la CERF primul mac. Primul lucru care iti lua ochii era designul. Acum vre-o 2, 3 ani in urma mi-am cumparat iPhone. Deh, zece ani de asteptare luasera sfarsit. Mi-a placut ca e cel mai misto gadget din gama lui, nu mi-a placut ca are un hardware de kko, o baterie jenanta pentru un device care se vrea si telefon mobil, si o constructie prea fragila. Anul asta am intrat in contact si cu un iMac. Printr-o imprejurare a trebuit sa fac un job de grafician pentru vre-o 5 saptamani. Mi-au pus in fata iMac-ul si la treaba. Mi-a placut ca m-am obisnuit cu el cam in 2 zile. Mi-a placut magic mouse-ul ca functionalitate dar este, cred, cel mai prost mouse ca si ergonomie facut in lume. Mi-a placut ca puteam sa lucrez decent cu fisiere .ai de peste 2 gb, dar m-a sictirit la maxim modul de lucru cu ferestrele. Mac-ul este pentru profesionisti si pentru cei care sunt brand fanatics. Ma gandesc serios sa cumpar un iMac pentru acasa, nu pentru ca o sa il folosesc la maxim, ci pentru ca arata bine, e compact si wire free. Il pot folosi ca media center fara probleme.
Se confunda varza cu capra!!!
– Sunt doua lucruri diferite: Calculatorul Apple si sistemul de operare OSX. Calitatea unui hardware Apple nu se poate contesta. Aud povesti ca la laptopul lui meserias HP poate sa mai adauge ram, sa schimbe hdd, sa schimbe placa video, etc… Chiar merita? Adica da, poate mai pui un pic de ram, poate pui un hdd mai mare, dar daca s-a stricat placa video, placa de baza nu prea ai sanse sa gasesti componente de schimb la preturi rezon. In general sistemele Apple vandute vin in configuratii satisfacatoare si nu prea iti doresti sa faci upgrade. E ca si cum ai spune ca nu iti place un ceas automatic ca nu poti sa-i schimbi bateria.
– cea mai desteapta miscare a celor de la Apple a fost sa scoata o aplicatie care sa te ajute sa instalezi windows pe sistemele lor si sa-ti ofere drivere de win pe dvd-ul de instalare a OSX-ului. Adica iti cumperi un mac, dar daca nu exista o aplicatie care ruleaza pe osx, ce variante aveai? Iti luai inca un laptop? Am testat vmware ptr osx si sa nu aud ca asta este o varianta acceptabila.
– foarte multi utilizatori de mac eu idei preconcepute, daca e windows, e naspa. nu mai e chiar asa. windows 7 chiar este un sistem de operare BUN, poate cel mai bun scos de MS pana astazi. Testati si comentati apoi.
– nu sunt un fan convins apple dar detin FOARTE multe produse (ipod 5g, ipod classic, ipod touch 2g, iphone 1g, iphone 3g, iphone 3gs, macbook air, time capsule 1 TB) si cred ca imi pot da cu parerea.
-Consider ca partea hardware este MINUNATA dar au si ei probleme destul de mari la partea de software/firmware. Cea mai recenta problema a fost la time capsule unde a trebuit sa astept 4 luni sa scoata apple un update de firmware ca sa-l pot folosi si eu in conditii aproape optime. Pentru rezolvarea unui bug la OSX cateodata astepti si 6 luni!!!! …
Pana una alta problema nu este ca esti fan apple, ci ca nu esti dispus sa incerci si altceva!!! Si reciproca este valabila!
Bafta
@zoso: totuși există un argument pe care mactarzii îl pot înțelege, dar care n-a fost spus de nimeni până acum, și nici nu cred că o să fie spus, e prea sub nasul tuturor, nimeni nu-l vede. Nu vreau să-l spun așa pur și simplu, fără să dau vreo 10 poze ca exemplificare, și n-am timp azi să caut link-urile. Poate când o să mai scrii un subiect asemănător o să vin și eu cu ceva ce mulți mactarzi ar vrea, dar orgoliul egoist, sau poate tot nasul mare al lui steve jobs de care nu vede ce-i sub el, nu vrea să li-l dea. Și nu-i vorba de flash.
Se da un IT-st care dupa 10 ani de windows a decis sa treaca pe OSX. Deh, spre rusinea lui, a fost prostit de tatucul Jobs si tot felul de studii care aratau cat de performant e Mac-ul cu OSX fata de PC-ul cu Windows. Sau Linux. Asa ca-si cumpara un PowerMac si 2 saptamani il tot freaca, se joaca pe el, etc. Dupa 2 saptamani, satul de toate absurditatile OSX-ului, se intoarce la Windows.
Sunt cativa ani buni de atunci (6? 7?) si inca am Mac-ul – il mai folosesc ocazional. Niciodata in acesti ani nu m-am simtit mai destept pentru ca folosesc OSX. Simteam doar frustrare pentru ca trebuia sa folosesc un calculator doar asa cum decidea tatucul Jobs ca trebuie sa-l folosesc. De exemplu, n-am reusit sa conving Safari, the best browser in the world, sa-mi deschida linkurile intr-un tab nou. Nu dom’le, el vrea sa le deschida intr-o noua fereatra, asa ca ar fi bine sa ma obisnuiesc cu asta.
Pentru cei care se plang ca harware-ul Apple e scump: pai sigur ca e scump, ca trebuie sa-si amortizeze si cheltuielile de marketing cu care ii indoctrineaza pe mactarzi!
@ Sabotor
Un simplu google search:
1.Quit Safari
2.Open Terminal.app
3.Enter defaults write com.apple.Safari TargetedClicksCreateTabs -bool true and press enter
4.Open Safari
5.Notice that links that used to open in a new window will now open in a new tab
OSX e destul de customizabil pentru cei veniti dinspre Linux, care se simt confortabil in linia de comanda. Gratuit, dvd-ul de instalare vine cu librarii si mediu de programare, cei ce stiu meserie pot face minuni pe Mac si se pot bucura si de „eyecandy”
cu tot respectul, dar exemplele date de voi sunt puerile. ca programele se instaleaza naspa, ca safari nu deschide link-uri in tab-uri, ca nu ai right click, ca nu poti maximaliza ferestre etc. asa ca am o rugaminte la voi: faceti o lista cu lucruri care „nu se pot” efectua pe un mac si eu va fac un screencast in care va dovedesc contrariul.
@Sabotor: vorbesti de acus 6-7 ani. toata lumea stie ca de cand pe platforma intel si 10.4, apple s-a schimbat dramatic. uite o chestie: erau niste baieti cu masini grele de gaming. placa aia, procesoru’ ala, alea alea… si era ceva test (benchmark) care iti dadea anumite puncte :). si toti vai ca am 2000 de puncte, nu stiu ce! pana cand m-am enervat si am instalat pe un imac de 17″ (intel) parallels, in el am pus windows si in windows rulam testul, in timp ce pe mac rula itunes. la toate testele am scos mai multe puncte, cu toate ca rulam 2 sisteme de operare de-odata si ascultam muzica :). si de-atunci cam fac pipi pe sitemel cu „placa aia tare” si multi „rami”.
insa inca o data spun: imi sacrific eu o ora din timpul meu liber si va dovedesc ca nu aveti dreptate. ca tare abstract vorbim. ca nu poate nimic… ei bine, ce e nimic? da exemple concrete si da-le „mactarzilor” sansa sa vina cu contra argumente!
You made my day!
voi chiar nu va prindeti ca aici e vorba de mactarzi,si nu de mucOS?
@zoso: tu chiar vrei sa ii scoli pe toti in picioare? Pot sa intreb de ce?
OS X vs Windows vs Linux; eu as alege oricare, oricand si sunt ferm convins ca lasand doar cateva exceptii poti face cam tot ce vrei usor pe toate trei; doar ca iti trebe cap si minte in el ca sa stii ce sa faci cu tot ce iti ofera azi orice OS, plus disponibilitatea sa inveti cate ceva nou…
Sa zici insa ca e greu sa instalat ceva pe OS X in era lu’ nene gugal si a tutorialelor pe youtube…cam superficial.
Cireasa de pe tort e filmuletul de la finalul articolului. E chiar funny
@Anda @Sabotor Ziceti mai clar cu ce v-a limitat Apple?
@semeketh Daca noi suntem mactarzi tu ce esti?
Incep eu lista pentru aoleks. Eu spun ca mac nu arde daca pui benzina pe el si ii dai foc. Dovedeste-le contrariul fanilor Windows.
Am un prieten foarte bun care e fan Apple. Si-a luat omul acum vreo 3 ani din State un MacBook la vreo $3500. Incepuse el sa imi explice mie cat de tare e mac-ul, ca nu moare sistemul de operare, ca vai domne e mult mai rapid in rularea aplicatiilor etc. Intre timp eu lucrand cu el la aceleasi proiecte ne-am lovit de „ai nevoie sa instalezi asta si asta si asta”. Ca sa vezi. Mie imi lua 1 minut sa imi instalez un program, el de-abia dupa vreo ora gasea un inlocuitor care facea de-abia jumate din acel program. Dupa cateva saptamani a pacatuit. Si-a instalat virtual cu Windows pe extraordinarul Apple, ca sa nu mai piarda ore in sir gasind produse de tot cacatul pentru a inlocui aplicatiile de pe Windows.
Dupa vreun an jumate a inceput sa se miste in reluare bijuteria omului. A incercat el una alta dar i se misca mai prost ca un P2 cu 128 RAM. Daca tin bine minte i s-a busit si DVD-Writerul in acelasi timp. Cand a ajuns in State a aflat ca i s-au stricat mai multe componente printre care un cooler, dvd-writerul, bateria si trebuie sa suporte o parte din costurile de inlocuire ale acestora, ca deh, asta era politica Apple. L-a usturat si in gaura curului cand a mai dat cateva sute de dolari ca sa aiba super scula lui functionabila.
Concluziile la care am ajuns eu:
Poate ca produsele Apple sunt mai frumoase, mai stabile si mai rapide cand folosesc propriile aplicatii, dar cine vrea sa piarda o jumatate de ora ca sa instaleze un program ce pe alte sisteme de operare se instaleaza intr-un minut?
La un pc normal cand se strica ceva nici nu ai nevoie de garantie. Ai ramas fara dvd-writer? Dai 40 lei si ai altul nou sau iei unul pe moka de la un prieten. Te tine cativa ani fara probleme. Rami? Costa mai putin decat o iesire la o bere. Vrei sa-ti upgradezi pc-ul? Il desfaci imediat cu mainile tale si bagi in sloturi componenta respectiva, fara sa mai platesti pe cineva la vreun service.
Un pc cu Windows e mai ieftin si mai usor de folosit atat din punct de vedere software cat si hardware. La Apple te doare sufletul sa iti pierzi garantia, la pc nu. Ai milioane de aplicatii care fac aproape orice, majoritatea crackuite (nu-mi spuneti ca asta nu conteaza ca nu va cred), se instaleaza extrem de simplu fara a emula alt sistem de operare si fara a-ti pierde timpul cu chestii gen Quit Safari, Open Terminal.app, Enter defaults write com.apple.Safari TargetedClicksCreateTabs -bool true and press enter, Open Safari. In cacat, e vorba doar niste tab-uri. Cum poti complica asa ceva atat de mult? De ce ti-ai pierde un minut din viata ca sa faci ceva ce pe alt sistem de operare dureaza 5 secunde?
Oamenii care se caca pe ei ca Windows se viruseaza usor sunt geniile care downloadeaza flash player de pe software.informer.com in loc de adobe.com si considera ca poza.jpg.exe este intr-adevar o poza.
si uite cum, in urma unor intrebari concrete, se facu liniste
Nu stiu cum sa va spun dar sunt inginer de sitstem certificat Microsoft (MCSA). Lucrez pe windows de la verisunea 3.1 incoace, si momentan instalez/configurez/administrez servere Windows (2008 R2, DC, FS, Exchange) si Linux (Mail, WWW).
Pot sa spun cu mana pe inima ca stiu cate ceva despre produsele microsoft.
Cand a aparut Vista am fost dezamagit pentru ca sincer era dezastru.
Nu am putut recomanda nici dupa un an trecerea de la XP la Vista pentru simplul motiv ca aveau mari probleme de conectivitate in Domeniu si se blocau in draci.
Dupa 6 luni in care aproape in fiecare saptamana incercam sa rezolv o problema nou descoperita sau aparuta dupa un update, nu am mai suportat si am revenit la XP.
De cateva luni fratele meu incerca sa ma convinga sa incerc sa-mi instalez un Hackintosh (Mac OS X pe o platforma generica sau aproape generica). Sincer eram fan windows convins si il tot luam peste picior cu hakintosh-ul lui si a trebuie sa duca multa munca de convingere ca sa incerc sa mi-l pun si eu.
Dupa 2 saptamani in care m-am chinuit sa scap de paradigmele Windows si sa inteleg noua mentalitate dupa care era construit Mac OS X mi-am spus ca „eu nu o sa mai trec niciodata la Windows”.
In fine a aparut windows 7 si mi-am spus ca poate s-a schimbat ceva…
Aiurea e bazat pe aceleasi tehnologii vechi ca registrul si dll-uri e de fapt o alta versiune de vista. Acelasi explorer care crash-uieste si trebuie restartat manual, aceleasi ecrane albastre cu acelasi informatii criptice (trebuie chiar sa stii ceva debugging ca sa afliceva din ele), aceeasi problema cu fragmentarea, acelasi UI dar mult mai complicat.
Eu prefer Mac OS X nu am avut un program care sa-mi trebuiasca si sa nu gasesc o alternativa pt Mac OS, nu mai ai nevoie de putty tot ce ai nevoie e inclus in Terminal, pentru conectivitate windows exista remote desktop, are server VNC inclus, are multiple Desktop integrat, are Timemachine (O versiune de back-up net superioara backup-ului de Windows), nu se fragmenteaza (sistemul de fisiere se ocupa de asta) si cel mai frumos nu se prea blocheaza (avand in vedere ca rulez cu drivere patch-uite e o ceva) si nu se viruseaza. De cand l-am instalat tot aud ca o sa apara virusi si exploituri pentru el dar deocamdata nu am instalat antivirus si nu m-am virusat.
Mi-a luat ceva timp sa invat sa-l instalez cum tebuie (EFI Strings+EFI Partition, trebuie sa stii un pic de Unix) si trebuie sa fiu atent un pic la update-urile majore dar in rest nu sunt probleme.
Nota pentru Gameri:
Nu va asteptati sa mearga toate jocurile pe el.
Pentru ceilalti:
E un sistem net superior fata de orice este pe piata cel putin la ora actuala dar nu este pentru toata lumea. Este de o simplitate (cel putin din punctul meu de vedere) dezarmanta si totul este acolo unde te astepti sa-l gasesti. Nu stai 3 zile sa-l configurezi si nu pierzi nimic la reinstalare daca folosesti Time Machine. Nu va trebuie neaparat Mac-uri ca sa-l rulati pe un sistem relativ ieftin cu 4 GB de ram merge perfect. Trebuie doar sa va luati componentele potrivite. Plus ca un DVD original Snow Leopard e o fractiune din pretul unui Windows 7 Professional sau Enterprise.
Parerea mea este ca cine il vorbeste de rau nu a avut niciodata curiozitatea sa-l incerce.
Cel mai des argument pe care l-am intalnit a fost ca nu „ai suficiente setari si control”… tot ce pot eu sa zic e ca asta e bullshit. Utilizatorul normal poate nu are (ceea ce e un lucru bun, il poate folosi fara sa trebuie sa configureze ecrane intregi de optiuni) dar pentru un utilizator avansat nu exista limite.
Nu oblig pe nimeni sa si-l instaleze si nu huidui pe nimeni cu windows.
Cine vrea sa foloseasca tehnologiile invechite pe care le ofera windows-ul sau crede ca nu are alte optiuni, e treaba lui.
Eu am mai mult timp liber care nu mi-l pierd cu restaurari, backup-uri, defragmentari sau pur si simplu din cauza ca ceva nu merge si trebuie sa gasesc o solutie. Nu e perfect OS X-ul are si el bubele lui dar fata de Windows e ani lumina inainte. La partea de servere e alta chestie.
Snow Leopard server e bunicel sa-l instalezi pe un mac mini si sa il folosesti ca server pentru o companie mica, pardon e perfect. La companiile mari deocamdata Unix-ul Linux-ul sunt cele mai bune, dar ar mai fi Exchange-ul si AD-ul in favoarea microsoft aici.
Si ca sa mai subliniez cateva chestii:
„feedback-ul catre utilizator e ingrozitor, instalatul aplicatiilor e o cretinatate”
Esti paradigmat de windows si instalarea cu drag and drop nu mi se pare o cretinitate. Fiecare aplicatie e self contained nu are nevoie de cat de cateva plist-uri ca sa functioneze. Daca nu merge ceva stergi un plist si ai rezolvat. Plus ca nu ramane nimic dupa ele la dezinstalare daca folosesti appzapper. Poate cateva plist-uri in plus de cativa kilo care nu incetinesc sistemul fata de registrul windows care parca are o limita de instalare fratele meu. Dupa un timp indiferent de ce registry cleaner folosesti merge ca porcul si n-ai ce sa-i faci. Creste baza de data creste si timpul de acces-logic!
Scuze pentu postul lung dar probabil ca sunt un mactard avand in vedere ca am si iphone si ipod shuffle. :))
aoleks, scuza-mi intrebarea de om prost.
ce intrebari concrete?
exemple concrete de limitari in os x, limitari pe care nu le ai in windows si pentru care nu ai optiuni. dar toata lumea tace…
chestia asta cu „”mactarzii”” seamana al dracu’ de mult cu faza mitici-ardeleni,doar ca invers; nu cunosc mac-user caruia sa ii pese de win-users ,sau care sa nu zambeasca atunci cand vreun rupt de foame urla ceva ( de cele mai multe ori neinteligibil) legat de mac,io zic sa dati un system restore ca se repara multimessu’
Eu unul am o alta problema. De ce de fiecare data cand se vorbeste despre mac pe undeva, trebuie sa apara unul care sa contrazica ?
Frate, parca ati fi misionari crestini ! Va duceti cu maru in mana sa invatati prostii cine nu da BSOD-uri.
Toata lumea injura microsoft. Inclusiv, daca nu MAI ALES utilizatorii.
Dar daca eu m-am obisnuit sa dau click dreapta, de ce vii tu cu boaba aia de fasole la mine si-mi spui ca n-am nevoie ? Ba am ! Ca imi trebuie mie sa dau cu pumnu in clicku dreapta ! Stiu, acu si-a dat si macu seama ca ai nevoie de doua butoane. Ca urmare, acum aveti si voi nevoie. La fel si restul. Vremurile in care mac era cel mai tare au trecut. Va urez succes ! Tineti steagul sus !
Si fac pariu cu voi ca absolut toti utilizatorii de mac au boala pe aia care te opresc pe strada sa te intrebe daca l-ai gasit pe Iisus.
John Doe, inginer de sitstem certificat Microsoft ?
lol, mactard undercover.
aoleks, sa-ti spuna cei care au spus de limitari. eu pana una alta o sa-ti pun o intrebare clasica. cum merg joacele pe macos? ca am inteles ca sta bine pe multimedia.
Da de unde legenda ca nu exista click dreapta pe OSX(mac)? Are click dreapta, are scroll, are dublu click, are multi touch (1 deget pe pad, 2 degete, 3 degete, 4 degete, 5 degete, toata mana…) De unde legendele astea???
vai cum se cearta toata lumea pe aici :))
am folosit windows, am trecut la mac si in general, la apple. sunt multumit.
punct.
J – si OSX castiga o mie de puncte la capitolul „user friendly”, nu? Pfffff.
radu – daca in comentariul meu n-ai gasit un exemplu concret, imi pare rau, nu am ce sa vorbesc cu tine.
aoleks – s-a schimbat hardware-ul. Sistemul de operare a ramas cu hibele lui. Userul interactioneaza cu acelasi lucru. Da, e kewl, e mac, e osx. Brb, fug sa-mi iau un Power Book si fug pana la Starbucks sa ma dau pe net. Sunt kewl, ce maru’ meu.
PS. daca tot ai schimbat discutia spre hardware, e funny cum aceeasi fanboy laudau G3, 4 sau 5 deoarece tatucu’ jobs spunea ca e cel mai tare procesor de pe piata. Si cum, intr-o zi s-au sucit si procesorul pe care-l scuipau inainte (arhitectura x86) a devenit cel mai tare. Asta asa, ca sa vedem materialul din care sunt facuti mactarzii.
@mkedge: n-o să mai fii dupa ce-o să-ți arăt eu, peste cine știe câte zile, ce-i lipsește. E ca-n Matrix 1, trebuie să vezi ca să crezi, nu se poate să-ți fie spus. Cine-s eu? Bill Gates undercover, alias Poarta Bancnotei
Asta că tot spune 40 că John Doe e mactard undercover. Dacă citiți și comentariul nr 39, și mai ales ultimul său paragraf, dacă nu vă umflăă râsul…
Dacă Zoso ar pune la sfârșitul articolului mențiunea: „Citiți mai întâi comentariile 38, 39, 40 și xx (al meu)”, lumea ar citi comentariile ținându-se cu mâna de burtă. De râs
deci, mectarzii sunt niste oameni mai destepti pentru ca:
1. isi cumpara un produs mai frumos
2. nu isi cumpara win care se stie ca e prost
3. cu ceva munca poti face lucruri pe care sistemele de pe win le fac
Da. Adevarat graiti. plus 4. pot fute hipsterite eco si vegane.
n-am folosit NICIODATA mec. nici n-o sa folosesc, pentru ca la munca fac programare Win, iar acasa am un amarat de lenovo, folosit exclusiv pentru filme, muzica si net.
dece mi-as cumpara un produs mai scump, doar ca arata mai bine? Io mi-am luat comp sa il folosesc si laba s-o fac la pornachele de pe el, nu la el.
a. Imi place ca mectarzii sunt si folositorii lu romgleza. „taran si outdoor kinda guy [……..] nu toti userii sunt techies si daca ai un sistem de operare in care trebuie sa ai grija sa il maintain ca sa nu mearga incet”
1. jocurile merg perfect. e drept ca sunt mai putine jocuri pe mac decat pe windows si ca unele apar mai tarziu, dar asta e vina producatorilor. de ce jocurile de la blizzard merg de minune si apar de-odata cu versiunea windows? pentru ca blizzard entertainament se gandeste si la asa ceva si nu scoate titlu dupa titlu. chestia si mai faina e ca daca iau un joc pt mac, cerintele de sistem sunt „universale” si daca ma incadrez, stiu ca il joc fara probleme. nu vad de ce jocurile ar fi unitatea etalon pentru cat de bun ar fi un sistem, dar ma rog, aici ti-e raspunsul
2. inca o data, mac are right click. de mult, de ani de zile. doar ca standard optiunea e dezactivata. se poate schimba preferinta cu 3 click-uri, nimic mai mult. nu vad unde e problema… auzi tu vre-un utilizator apple ca zice de windows ca e sistem naspa doar pentru ca a „imprumutat” ideea de mouse de la apple? sa nu uitam ca apple e primul sistem cu o interfata grafica si sa nu uitam ca apple a inventat mouse-ul asa cum il stim noi astazi.
3. „vremurile in care mac era tare au trecut” – esti prost :). nu vorbesc de romania, ca la noi e altcumva din punct de vedere financial, dar te invit odata intr-un magazin apple din europa de vest. sa vezi tu daca nu se vand cateva computere pe zi si al dracu daca’s toti utilizatori pro. ciudat ca clientii vin sa se planga de vista si 7, nu noi le facem reclama proasta. apple abia a inceput, mai omule…
4. din nou vorbesti de „hibele lui osx” dar nu dai exemple concrete. spune-mi te rog, care sunt hibele? ca de ceva comentarii tot asta intreb dar nimeni nu da un raspuns concret. stii ca pana nu vine cu o lista de puncte slabe sunteti in piedere, nu? asta daca avem ceva de pierdut, ca pana la urma discutam!
5. inainte de intel, apple rula powerpc. iar pe vremea aia, raportat la ideeologia companiei si clientii apple, powerpc era cel mai puternic procesor. avea intel tot felul de minunatii, dar al dracu ca tot un G5 era mai tare in rendering video, importare de date, compresie audio/video si alte magarii pentru care era folosit. faptul ca apple a trecut la intel e doar un semn ca apple intra in segmentul consumer, pe care incet dar sigur il va cuceri. nu se contrazice nimeni, tu nu esti la curent cu anumite lucruri!
alokes, peste noapte (efectiv peste noapte) dupa ce scuipau la greu pe x86, a venit tatuca jobs si a spus ca intel e cel mai tare. hai sa fim seriosi…. toti fanii Apple sunt niste biete victime cazute prada departamentului de marketing al Apple, care face o treaba fenomenal de buna.
Ca tot vrei exemplu concret. Ala din primul comentariu nu e exemplu concret? Ce naiba?
@aoleks: Bre, comentariul tău îmi amintește de bancu’ ăla cu doi limbrici în cur – tatăl și fiul. Tu vrei să discuți LOGIC cu jihadiștii de uindouz?!
Pfftttt… ei au credința lor, care n-are treabă cu logica.
Altă paralelă e aia cu auto retarzii fani de transmisie manuală – „… io am mai mult control la manetă!…” apropo de transmisie automată.
Ai control pe dreq’…
„…Fac ce vreau în uindous, cum vrea moțu’ meu, să moară bibi!…”
…Mdeah… faci ce vrei… și asta îți crește puțișoara cu 2 cm jumate!
„…Am control total!…”
Da, d-aia reinstalați voi uindouzul de 4 ori pă lună – că aveți control la el.
Controlați-l bre!
…suflete de milițieni…
primul tau comentariu este ala cu safari si cu tab-urile!
1. safari e standard, nimeni nu zice ca e cel mai bun browser. ba chiar e de rahat. ai firefox, ai opera, ai chrome daca vrei.
2. ceea ce vrei tu se poate, vezi comentariul 26.
3. se poate oricum, fara terminal, daca apesi cmd in timp ce dai click. asta pentru ca e ilogic ca TOATE link-urile sa se deschida intr-un tab nou. ai avea zeci de link-uri pentru un singur site.
4. cum e cu internet explorer, care doar in ultimii ani a introdus tab-uri?
5. asta e un singur punct care defapt nu e o problema, ci o setare. pentru asta iti bagi ceva in apple??? ma faci sa rad
aoleks, ai vrut un exemplu, ti l-am dat. hai ca-ti mai dau altul… stii widgeturile alea? cum dracu sa pui widgeturi pentru desktop care sunt accesibile numai daca apesi F12? Un widget ar trebui sa fie in background, altfel imi instalez o aplicatie care sa-mi arate nu stiu ce. Si mai sunt. Dar ideea articoului nu era care e mai bun, PC-ul cu windows sau Mac-ul cu OSX. Ci faptul ca fereasca sfantul sa spui ceva de apple ca sar o suta de cur in sus sa ne explice noua cat de tare si de bun si de cul e maru si cat de destepti si tari si cul si trendi sunt ei ca folosesc mac. Urmarind comentariile tale si ale alora, nu pot sa spun decat q.e.d.
PS. tare faza cu „voi sunteti in pierdere”. De parca Microsoftu ar fi al lui bunicu’ si HP al matusii.
mai blegu, daca tu iti instalai windozu de 4 ori pe luna nu inseamna ca toti e tarzi si nu stie sa umble la calculator.
de fapt ce plm imi bat tastatura de pomana? normal ca voi futeati windowsu ala ca pe el. voi nu sunteti in stare sa descifrati o informatie simpla. pe windows te intreaba chestii complicate „warning, this will fuck up your system. are you sure you want to continue?” si voi dati yes, ca nu intelegeti ce cititi. se vorbeste de mactarzi. aia care in orice discutie tre sa spuna cat de bun e macul lor si ca windows suge naspa si restu lumii e prosti.
aoleks, zi-mi 5 titluri cunoscute de la blizzard. vezi ca a aparut in ’91. si sa nu ma iei cu succesul wow.
da, insa exemplele date de voi sunt pur si simplu copilaresti. daca vrei sa dai in os x si consideri ca ai argumente solide, pai hai domne cu motive serioase. nu ca trebuie sa apesi f12 pentru dashboard… de parca vreau widget-urile constant pe desktop. o data pe zi ma uit ce vreme e, nu ma holbez toata ziua la asa ceva. insa inca o data, astea sunt chestii de gust, preferinta, obisnuinta etc. …
hai sa vorbim de kernel, registrii, securitate, stabilitate, viteza, compatibilitate, software standard, integrare pdf, comunicatii wireless, networking, 64 bit si altele.
ceea ce zici tu defapt e ca un mercedes alb e naspa ca e alb, ca nu se vinde in lila. da opelu’ tau corsa lila e mai bun ca deh, tie iti place lila!
măi semeketh – văz că tu susții ideea cu „uintarzii”.
Da, cineva cu cunoștiințe tehnice solide nu reinstalează XP-ul de 4 ori pă lună.
Tot ce trebe să faci e să nu-l pornești/bagi în priză/conectezi.
Și e bun! Și îl controlezi la fix… prin telepatie!
diablo, starcraft, warcraft… cam cele mai jucate jocuri din lume la ora actuala. vezi insa sa nu-ti tai craca de sub picioare. blizzard e doar un exemplu. sunt mai multe companii care fac jocuri pentru mac. am call of duty, am need for speed, am max payne, am medal of honnor, am prey, am age of empires, am sims, am quake, am battlefield, am prince of persia, am guitar hero, am black and white, am star wars etc. …
cu toate astea, mac-ul nu e o masina pentru gaming. si din nou spun, faptul ca nu sunt multe jocuri (cu toate ca ce am enumerat eu nu este putin) nu are nimic de-a face cu apple. multi producatori au sete de bani asa ca fac doar cantitate, adica windows.
„… nu e jocuri bune pă mac… nu poți să joci bine pă mac…”
Pla mea, dacă asta nu e indicativ de nivelul intelectual de uintard… nuș’ ce poate fi.
Hai, băgați și aia cu: „… nu se vede bine pornachele…”
ba chiar ca se vede… full HD
Vad citeva timpenii p’aici si nu ma pot abtine:
1. EXISTA click dreapta. Nu mai stiu daca mizeria aia de Mighty Mouse poate sa-l faca, dar sistemul il recunoaste. Folositi alt mouse – un banal mouse optic e suficient.
2. Jocurile. A zis cineva ca trebuie sa cumpere toti Mac ? Aia care vor sa se joace pe comp, sa ramina la Vindoze. Cind iti cumperi un comp trebuie sa tii cont si de cum il vei folosi. Eu personal n-am mai jucat un joc pe comp de ani buni de zile – consola e de baza. Ma gindeam ca o sa am probleme cu Starcraft 2, ca o sa trebuiasca sa-l incerc in VM, dar se pare ca va fi released si pt Mac.
3. OSX limitat ? Fara optiuni ? Fara configurari ? GTFO. OSX e Unix. Limitarea e la user, nu la sistem. Error code: PEBKAC.
4. Sunt unii care se dau „IT-isti” si se pling ca nu au putut face una sau alta in OSX. Ca idee, trasul de cabluri de retea printr-o firma nu te face IT-ist in acelasi mod in care un job la benzinarie la facut plinul nu te face pilot de F1. Daca nu esti in stare sa faci un simplu search pt Google pt o problema banala, mai bine taci, ca altfel te adincesti in kkt. Astia sunt din aia cu strugurii acri, iar motivul pt care ei nu au ajuns la struguri e ca inca nu au adoptat pozitia bipeda.
5. Aia care n-au folosit niciodata, nu stiu de ce isi dau cu parerea. Aaaa, am uitat – e Ro, unde fiecare se pricepe la de toate. Din nou, struguri acri. De ce sa dea cineva bani mai multi doar pe design ? Uite asa. Ca unii isi permit. Si ca sa ii oftice pe proletarii cu vindoze.
6. Impresia mea e ca (cel putin pina acum) comentariile pro-mac nu vin de la „evanghelisti” sau de la unii care fac pe interesantii ci mai curind de la utilizatori care incearca sa raspunda „atacurilor” celor care urasc Mac-ul din principiu.
Pina acum argumentele impotriva Win au fost chestii reale si cunoscute, inclusiv de userii de vindoze: registrii si dll-hell, benchmark-uri care aratau ca OSX era mai rapid.
Argumentele impotriva Mac au fost in majoritate fie inventii, fie chestii venite din incapacitatea userilor de a se adapta la un alt OS. Nu e vina OS-ului. Va place mai mult vindoze sau nu va puteti adapta, ok, dar nu e vina OSX. La fel cum nu e vina producatorului de masini daca cineva nu e in stare sa treaca de la cutie automata la cutie manuala.
Sunt critici valide:
– nr mai redus de app disp pt OSX, in special alea free. Ma refer la genul de programele mici care fac doar un singur task, sau poate 2, din care gasesti cu zecile pt vindoze. Ex la intimplare: AVI joiner.
– Mighty Mouse is a piece of white crap (white guano din Ace Ventura 2 poate ?)
– itunes e cam de kkt (mie cel putin nu-mi place)
– itunes si iphoto (si altele) isi stocheaza muzica/imagini undeva pe disk fara sa ma intrebe pe mine ce si cum. Asta e foarte bine pt average user. Insa eu sunt un tip organizat, imi place sa fie lucrurile stocate intr-un anume fel si sa stiu eu exact unde sunt. Nu-mi place ca app sa-mi ascunda lucruri. Adevarat, pot sa accesez directorul din app respectiva. Insa daca vreau sa copiez sa zicem niste muzica pe un stick, nu vreau sa deschid iTunes ca sa merg din el pe disk unde e melodia, vreau sa ma duc eu direct unde stiu ca e. As prefera sa aiba optiune sa foloseasca directorul pe care i-l dau eu ca loc de stocare, fara sa le copieze in alta parte.
Si ar mai fi.
Daca vad din astea, pot intelege pe cineva care zice ca nu-i place. Daca-l vad insa pe unul care nu e in stare sa schimbe o configurare si de aia zice ca Mac-ul e de kkt, atunci nu pot decit sa rid.
@Animaloo – ca idee, „animaloo”, „mactarzi” si „hipsterite” tot romgleza e, papuse mica si ipocrita care ejti.
Iti jur ca se vede bine pornachele.
Insa eu personal astept sa apara pornache 3d ca sa-mi iau si TV 3d. THAT will be da shit. 3D porn FTW.
Apple a trecut la intel pentru ca sa faca bateriile astea care tin pana la 10 ore intr-un laptop ce nu are decat 2kg si 2 3cm grosime (cam jumate din troacele de laptopuri de care zicei voi ca sunt mai iefitine
nu ca dupa aia iti bagi ****-n TV… la propriu! hahaha
aoleks, deci inca o data… care e ideea articolului? Pentru ca se gaseste unu’ obisnuit cu windowsu’, spune de ce nu-i plac lui merele (si nu ca-s prosti aia de folosesc mere) si se gasesc mactarzii sa-i spuna ca-i prost. BTW, a nu se confunda mactard cu un ins normal ce foloseste Mac-uri.
Bre, observ io că iar se derapează la comentarii.
Zoso a definit mactarzii destul de limpede, zic eu:
„…de regulă, oamenii care folosesc apple îşi văd de treaba lor şi adesea sunt jenaţi de mactarzii care au o viaţă atât de goală încât simt nevoie să aducă aminte de fiecare dată că ei sunt superiori pentru că folosesc un cuţit altfel. oamenii cu capul pe umeri văd macul ca pe o unealtă. „am luat-o pentru că îşi face treaba bine”. excelent. niciodată nu veţi auzi din gura unor oameni lăbărelile de mai sus, ăla e mai bun, windows e mai prost, tu eşti prost dacă foloseşti windows. nu îşi pierd vremea cu aşa ceva. mactardul însă îşi cumpără macbuc şi aifon la fel cum cocalarii îşi cumpără merţane şi lanţuri de aur. mentalitatea e fix aceeaşi. eu am mac-eu am merţan. eu sunt superior-eu îmi trăiesc viaţa pe manele. mactarzii sunt motivul pentru care unii oameni evită să îşi arate macurile, pentru că nu vor să fie asociaţi cu papagali care nu ştiu decât să repete tâmpenii…”
Acuma… ziceți și voi – ce spune Vasi la comentariul #1?
O dă în linucs… ăsta-i comentariu la subiect?
Să mor dacă nu fac un sait gen „ce zice zoso și ce răspunde proștii” – cu explicații și note dă subsol plus index.
Pe de altă parte… uintarzii jihadiști… e altă stropeală.
pana acum tot nu am inteles CE FACE marul versus mic si moale?
1. e mai frumos: ok. Dar parca tot prefer o femeie
2. e cool : io am pla, mersi. vedeti punctu unu
3. nu ma lasa sa-l configurez deci n-am virusi si alte cacatur: nu toti suntem prosti
4. nu pot sa ma joc dar de cand conteaza asta: hahaha. logic. orcum n-ai cum sa te joci asa bine in mol
5. face aceleasi lucruri ca in windows da mai repede: bun. deci canta muzica mai repede si filmele de 2 ore se termina intr-o ora juma?
Pana acum, din exemple, nu am vazut nici macar unu care sa imi dea de inteles DECE as trece pe mac, daca nu fac editare foto sau video.
deci…mectarzi, aveti legatura
a. windowsu 7, ecrane albastre? cum ziceam, sunt neste unii care stiu sa lucre cu computerele. Pentru restu exista actualul departament de la epal
@aoleks hai sa facem un test. Tu cu Mac eu cu XP. Cineva sa spuna „vreau sa instalezi pe calculator ceva care sa faca asta” si sa vedem care o face mai repede. Tu cu Mac sau eu cu XP? In ceea ce fac eu 1 minut de intarziere ma poate costa foarte mult. Nu oricine vrea sa se miste ca un melc pe calculator.
Ce stii tu sa faci cu Mac-ul tau? Intri pe net, asculti muzica, te uiti la filme si mai ce? Adica scuza-ma dar daca tot lauzi un sistem de operare dovedeste prietene ca poti sa executi pe el macar 10 chestii pe care utilizatorul obisnuit nu le face si ca e posibil sa o faci pe acel OS.
@Blegoo asa e, trebuie sa iti formatezi Windowsul de 10 ori pe an. Daca esti dobitoc. Conteaza ca majoritatea virusilor din zilele noastre se transmit prin exploituri de browser si Safari e cel mai varza browser la capitolul vulnerabilitati, mai varza si decat IE6? Ca Quicktime a fost si ramane o comoara pentru oricine stie sa caute un buffer overflow? Si ca esti obligat sa instalezi Quicktime pentru a folosi iTunes, lucru ce te face posibila tarfa virtuala a oricarui „hacker”? Ca Mac-ul e atat de neinteresant si folosit de atat de putini utilizatori incat nici macar nu i se acorda atentia necesara cand vine vorba de virusi? Cine ar scrie un virus pentru un sistem de operare folosit de 1% din poplatia lumii? Windows este tinta pentru ca acopera o mare parte din piata. Daca era un sistem de operare de cacat ar fi stat toti pe MacOS sau Linux, asa cum si Google Chrome a inceput sa manance o mare parte din piata browserelor, asa cum si Firefox a facut-o. Nu poti spune ca utilizatorii nu se muta la ceva mai bun din obisnuinta sau comoditate. Piata browserelor a dovedit ca nu e asa.
P.S. un exemplu de cretinism e sa auzi ca nu e mare lucru cand trebuie sa inchizi browserul ca sa ii faci setarile pentru taburi. Mie asta nu mi se pare a fi ceva normal.
Nu sunt fan Windows. Mac e pentru aplicatii grafice, Linux joaca rolul cel mai important ca OS pentru server, dar Windows e pur si simplu usor de folosit pentru home useri dar si pentru oameni care fac chestii virtuale de te lasa cu gura cascata.
@Sabotor Nu situ ce mac de 6-7 ani ai tu, eu unu am inceput aventura cu mac acum 2 ani direct pe Leopard. Ai adus vorba doar de problema „tab nou” in Safari, in rest nu ai facut decat sa arunci cu vorbe. Acea problema eu nu am intampinat-o niciodata.
Treaba cu widgeturile e dupa gust, eu prefer desktopul sa fie curat, una maxim doua icoane… daca-mi pun wallpaper il pun cu un rost. Prefer sa-mi fie toate widgeturile – ecranul plin de ele – accesibile cand apas un buton.
Daca avachi cela ce-mi place si eu am timp de pierdut nu te minuna ca vin cu riposta, e la mintea cocosului ca o sa se intample. De ce crezi ca zoso mai baga cate una din asta, crezi ca-si doreste sa apare doar cateva comentarii care sa zica doar: „Da, asa e.”…
FFS
Te-am intrebat la ce te-ai referit cand ai zis ca te simti obligat sa lucrezi cum a decis „tatucul Jobs”, mai exact la ce limitari te referi.
Eu nu stiu de ce va certati aici atat cat cele mai 3 mari sisteme de operare au fiecare hibele lor de 2 bani.
1. Windows e o mizerie cand vine vorba de gestionarea resurselor. Dar cea mai mare a hiba a lui e ca un program prost facut poate sa agate si sa blocheze tot sistemul de operare si nu mai poti inchide respectivul program ramanand un zombi pana restartezi calculatoarul. A doua mare hiba ramane vulnerabilitatea la virusi, malware, troieni etc. Si am mai putea vorbi de BSOD (dar zoso zice ca asta se rezolva daca microsoft al alege hardawarul, dar eu nu cred), IE care e o mare mizerie inca si alte asemenea belele.
2. OSX ar fi putut fi un concept intersant pana cand s-a trezit un geniu de la Apple sa zica: „Ce-ar fi daca utilizatorul ar face ce vrem noi si nu ce vrea el, si sa ii mai si cerem o groaza de bani sistem, ca il fraierim”. Si mai e si lipsa de software pt. mac. Da, pot sa zica multi ca ia uite nene am photoshop, si am o groaza de jocuri(ceva de genul, nu se mai ridica, dar ce frumos atarna), dar acum fiti sinceri, de cate ori nu v-ati ros unghiile ca nu ati putut rula cutare joc sau cutare soft sau joc?
3. Linux. E ideal pt. servere si stabilitate in timp. Dar hiba lui e ca neavand un sistem de standardizare a pachetelor si fiind prea liber, fiecare a facut pachete cum l-a taiat capul. Si decat sa faci software comercial pt. linux mai bine te impusti. Asta din cauza ca mai mereu ai cerinte de genul: E nevoie de libraria X versiunea 1.2.4. pt. aplicatia asta, nu 1.2.3. si nu 1.2.5, si fix 1.2.4, si pt. alta aplicatie ai nevoie de aceeasi librarie dar versiuena 1.2.3.
Primul calculator pe care l-am vazut vreodata a fost un PC. De prin ’95 pana acum 2 ani am lucrat la un PC. Trebuie sa recunosc ca si-a facut treaba. Insa imi aduc aminte cum imi toceam nervii cand trebuia sa configurez o retea, cand trebuia sa leg o imprimanta, cand trebuia sa-mi curat registrii, cand trebuia sa fac defragmentari etc. In zona asta ar fi problema windows….pe partea de mentenanta. Fiind un OS foarte utilizat, cam toate atacurile online se indreapta spre el si de asta are nevoie de anti-whatever. Ok…insa toate programele/utilitare pe care le folosesti pt mentenanta iti ingreuneaza sistemul si asa apare riscul de crash foarte ridicat. Acum aproape 2 ani am inceput sa am nevoie de un laptop si dupa multa documentare am ajuns la concluzia ca vreau un mac. Asa ca mi-am cumparat unul ieftin la mana a doua. Uite de aproape 2 ani incoace eu nu am mai reinstalat OS-ul si inca merge ca nou [imi ia 40secunde de la bootare pana la desktop funcionabil…inclusiv tastatul parolei]. In prima faza ce mi-a placut foarte mult la OS X a fost ca tot ce conectam la el….detecta repede si gata, functiona. Asa ca nu a trebuit sa ma fac tot felul de configuratii dubioase pt retea/internet si nu am mai avut probleme cu niciun fel de echipament periferic. Fiind un OS nou, m-am apucat de citit…cate putin. Asa am ajuns sa-mi configurez si sa-mi personalizez OS X-ul incat tot ce am nevoie e la un click distanta. Singurele probleme pe care le-am avut in 2 ani cu mac-ul au fost legate de niste programe ce exista numai pt windows..si anume mplab, labwindows/cvi si orcad. Dar pt asta mi-am instalat xp-ul in masina virtuala si asa rulez 2 siteme de operare in paralel plus inca o sumedenie de alte aplicatii si totusi mac-ul se misca bine. Greseala pe care o face un utilizator de windows cand are un mac in fatza este ca el incepe sa-si caute aplicatiile de windows [o chestie normala tinand cont ca el asta foloseste], insa atunci cand nu gaseste aplicatiile zice ca nu-i bun mac-ul. Mi-am imprastiat gandurile ca tare, asa ca mai spun ceva si ma opresc: macbook-ul meu are varsta de 3 ani si bateria inca ma tine 4 ore….eu nu cunosc niciun pc care sa atinga performanta asta.
Lasati kernelul Linux in pace, era vorba de mactarzi aici
In rest, care a scris un driver de kernel pentru toate platformele de operare luate in discutie s-arunce primul piatra.
Mac book pro, 4gb ram și 2.66 cpu (e luat prin iunie 2009) se cam gâtuie când pornesc vmware cu xp (cu 512 mb ram, nu mai mult). Un Asus de vreo trei ani cu win7, 2gb ram și cu intel core2 la 2ghz nici nu simte când pornesc vmware… Cum e cu viteza?
Dar ca fapt divers, voi chiar nu ați citit despre ce era postul? Ați văzut titlul și ați început sa argumentați că macul e cea mai tare invenție? Pe bune?
@aoleks: ie7, ie8, opera, chrome și firefox deschid linkurile într-un tab nou. Nu într-o fereastră nouă. Dar na, poate știe safari mai bine…
Și dacă tot spuneai că faci video, fă un video cum faci tu cut file
@Ionut Staicu:
Bre… tu păreai ceva inteligent… așa… de felul tău…
(declar MacJihad Talibanezilor Uindouziști!)
Cică:
„…Dar na, poate știe safari mai bine…”
DA, BĂH, știe!
Cu șoarece fără mii de butoane… apeși tasta „control” și faci „clic”… ÎN PLA MEA!
Mare zmecherie…
Dar nu… BillGheitsu Akhbar!
………
„…dacă tot spuneai că faci video, fă un video cum faci tu cut file…”
Păi… UITE-AȘA:
(din kkatu’ de cuictaime, cum ar zice jihadistu’ Palalila… el și cu akaemu’ lui expi…)
Bre:
Am mai citit tâmpenii la comentarii… da’ ca astea… uindouziste… mai rar.
Constituiți-vă bre, într-o religie, ceva… că oricum schimbați chiloții între voi… pardon, am vrut să zic paciuri, draivere, cârpe dă lustruit akaemu’ XP.
Băi… @Eu :
Ce-i aia… „driver de kernel”?
De ce trebuie să-l scrii?
Nu merge să-l tastezi?
Cum era vorba aia:
„…motoreta Carpați/stați în cur și reparați”
(valabil pentru toți talibanezii uindouziști… ecspiștii mioritici… ăia care schimbă singuri uleiu’ și reglează carburatoru’ la vista)
Succesuri, bre!
Nici eu nu stiu, dar vad ca majoritatea de p-aci le au cu buffer overflow, securitate, kernel, jocuri, vmware.
Mai au putin si vorbesc pe marginea codului sursa, bine macar ca la Windows si Mac nu e accesibil ca altfel luau alta amploare discutiile astea.
@Eu: …aha… ei, cu regret, trebuie să te șterg de pe lista de talibanezi expiști amatori de neologisme neânțelese… te trec la rubrica „ăia care fac mișto de fraieri”.
Greu… da’ m-am prins…
staicu, ce rulezi in vmware? ca nu e tot una… vmware in sien nu consuma nimic. sau ma rog, consuma la fel, pe orice configuratie. sistemul din vmware consuma. si stim cu totii ca windows sta prost la resurse (bateria unui mac se injumatateste cu un windows pe el) deci cum poti sa dovedesti ca nu se misca greu din cauza windows-ului?
si hai sa fim seriosi, nu te astepta sa te cred. mac-ul ala bate la fund orice laptop din categoria lui. la pariu.
insa un lucru e clar si anume ca fiecare o tine pe a lui. nici o problema, suntem tineri, asa trebuie. eu insa ma retrag din discutie. mi-am exprimat punctele de vedere. cine vrea, le intelege; cine nu, nu!
noapte buna!
@Blegoo: e vorba de linkurile noi. De exemplu, dacă primești un link pe messenger, ți-l deschide într-o fereastră nouă. Dacă ai un link cu target=”_blank” ți-l deschide… ai ghicit, într-o fereastră nouă.
Cât despre cut file, deschide și încearcă te rog cu finder, nu quicktime. Am zis cut FILE, nu altceva…
Uite, mai vrei una? Să presupunem că lucrezi într-un folder ce se află într-o structură destul de stufoasă, gen /dir/dir1/dir2/dir3/dir4/dir5. Și să mai presupunem că vrei să salvezi ceva în dir5. Pe win sau pe linux pot face copy la path și gata. Cum ajungi în dir5? Faci 5-6 click-uri?
fix NIMIC. Este un winXP SP2 chior, doar cu certificatul băncii instalat (deh, banca transilvania ftw). Și nu se mișcă mai greu din cauza windowsului pentru că este fix aceeași imagine de vmware (certificatele băncii sunt limitate și nu-mi place să mă duc prea des la bancă și să aștept razna o săptămână)
Aparent doar userii de mac știu asta E amuzant să-i vezi pe toți cum își cumpără cele mai ieftine componente cu cele mai ciudate drivere, după care încep să se plângă că win e instabil.
Apoi cheltuie €1200+ pe un mac și se laudă cât de mișto merge…
@ictin
Ia vezi ca sunt softuri comerciale care se instaleaza la fel pe mai toate distro-urile lansate in ultimii 5 ani. Ca n-ai TU habar cum sa folosesti un sistem de operare asta nu inaseamna ca toata lumea are o problema cu el.
La fel se aplica si la Win si la Mac.
Uintarzii sunt confuzi pe mac-uri ca nu stiu unde-i ctrl+alt+del, mactarzii sunt confuzi pe uidaus ca pot face acelasi lucru prin mai multe metode dar nici una nu-i foarte rapida.
@blegoo
Dap, nu mai sunt talibanez de prin vremea in care am fost nevoit sa folosesc mai multe sisteme (doar in treacat mac-uri). Din pozitia asta devine comica orice discutie despre care-i mai bun
Apple a pierdut mult si prin marketingul de prost gust, extrem de agresiv. E normal sa fi aiba influenta si asupra userilor. Un mic exemplu, ca sa vedeti etica „impecabila” a marketingului marca APPLE: cautati pe youtube „apple intel snail”, apoi „mac intel ad”. Nu mai zic de seria „Mac vs. PC”, e de prost gust si rau voita, se vede de la o posta. A, si MAC-ul e cel care-ar trebui sa poarte costum… Sunt sisteme superbe PC (si extrem de variate) de la nvidia, Alienware, Dell, NorthFalcon, etc etc. Pe cand MAC-urile sunt IDENTICE.
@Staicu: Uite, eu pt gestionare de fisiere si navigare prin foldere folosesc PathFinder [program asemanator cu total commander], iar acest program imi permite cut/copy/paste imi ofera fereastra dual-panel plus foaaarte multe alte optiuni [poti configura cam tot la el de la culori pana la ordinea butoanelor si ce anume sa-ti arate cand dai click dreapta]. Cand te plimbi prin directoare iti arata in partea de sus a panelului directory tree. Mie programul asta mi-a rezolvat multe din probleme de adaptare pe care le-am avut in momentul in care am trecut pe mac.
Ca safari sa iti deschida absolut orice link intr-un tab nou si nu fereastra noua…trebuiau activate niste setari mai adanci. Pentru tot felul de setari dubioase si de nivel mai inalt eu folosesc macpilot si onyx [care iti ofera un control total asupra sistemului printr-o interfata prietenoasa].
Mie imi place foarte mult OS X-ul deoarece am ajus sa-l fac incat sa fie aproape perfect pentru mine. Gasesc foarte util dashboard-ul, expose, spaces. Imi place ca iTunes imi ofera posibilitatea de a-mi aranja automat muzica in mai multe moduri oriunde vreau pe hdd[daca vreau sa mi-o organizez eu dupa cum vreau…debifez optiunea asta]. Imi place la nebunie spotlight-ul care ma ajuta sa gasesc instant orice fisier vreau. Imi place ca sistemul de operare merge foarte bine si daca nu ii dai restart din cand in cand…ba dimpotriva, merge mai bine [momentan macul meu nu a mai fost inchis/restartat de 36zile…dar am sa-i dau un restart ca sa-mi instaleze cateva update-uri]. Imi place ca pe apple.com gasesti suport tehnic foarte bun. Nu spun acum ca OS X-ul este perfect, dar pentru mine este pe departe mai bun decat windows-ul.
Era vorba de vmware….eu folosesc Parallels ca masina virtuala si am instalat in ea XP SP2. Pana acum nu am avut probleme cu bateria…adica la scoala am stat si 3 ore cu firefox, keynote si messenger deschise pe os x, iar in windows cu adobe reader, labwindows/cvi si inca un programel de monitorizat porturile paralel si serial. Tin sa mentionez ca detin un macbook white ce are aproape 3 ani si bateria are mai bine de 400 cicluri de reincarcare. Inca ceva…dat fiind faptul ca nu ma dau banii pe din afara, mac-ul mi l-am luat second hand si am dat 2000ron pe el.
Ce imi mai place la portabilele apple e ca sunt foarte frumos organizate si inauntru. Cand a trebuit sa-mi curat mac-ul in interior [ca nah…se mai aduna si praf] m-am folosit de 2 surubelnite si o carte de credit si totul a mers perfect.
Astea ar fi cateva lucruri ca ma fac pe mine sa aleg mac in loc de pc. Poate altora nu li se par importante lucrurile insirate de mine, insa mac-ul nu este pentru toata lumea….la fel cum nici linux-ul nu este pentru toata lumea. Nu inteleg de ce sunt unii in stare sa se ia la bataie din cauza unui sistem de operare. Eu consider ca atunci cand iti cumperi un laprop trebuie sa te gandesti la ce ai sa-l folosesti. Eu cand l-am luat am taiat de la lista jocurile pt ca nici nu mai am timp de jocuri, insa am adaugat portabilitate, durata de viata a bateriei, putere de calcul [pt ce fac eu un core2duo la 2.4Ghz e suficient] si un sistem de operare care sa nu-mi dea batai de cap.
Pentru cei cu probleme de adaptare la OS X sunt dispus sa raspund la intrebari, sa le ofer tutoriale video si sa le ofer carti excelente.
O zi buna.
Tin minte ca la Mac OSX Leopard, faptul ca bara de jos reflecta idonitele era prezentat ca „feature”. Urale, aplauze pt. Steve in sala de prezentare, mare valva pe net… Chiar ca „mactarzi”… In editare video, grafica 3D, 2D, muzica, un sistem PC cladit cu cap (si cu aceeasi suma pe care-o dai pe un Mac decent) lasa in urma absolut ORICE Mac. Nu degeaba Nvidia si Ati lasa Mac-urile pe planul 2 la placi video…
sper sa pot pune linkuri (daca nu apare, cautati „mac vs pc bike”)
@Ionut Staicu: Bre… io credeam că-m mai inteligent… așa, dă felu’ meu, dar… se vede că trebe să-mi desenezi.
Ce-i aia „cut file”?
Cu englezeasca mea de Balta Albă am presupus că „cut” înseamnă „a tăia”; în 2 sau mai multe bucăți… CEVA. Am presupus că „file” înseamnă „filă” și nu „pilă” de unghii sau de metale. Vorbeai de video, am zic că te referi la video. Un filmuleț luat dă pă iutub e o „filă”… o poză furată de la zoso de pe gloabă e o „filă”… dacă copiez comentariul ăsta, îl lipesc într-o pagină de Uord și îl salvez, rezultă tot o „filă”…
Deci, ce-i aia „FILĂ” la tine?
Tu tai filele în bucăți cu fainderul?
ORICE file?
Și dacă da… DE CE?
Cât despre lince care se deschid în ferestre noi ori taburi… rămâne fix așa cum am zis. Deschid ORICE linc, de oriunde, în ce vreau eu – în fereastră nouă ori în tab nou. Mă doare undeva de „target blank” or „target full” ori ce-o fi. Normal, dacă vreau să mă limitez SINGUR, bifez butonașu’ „in a new tab in the current window” – și gata!
Lincuri noi… lincuri vechi… 3 la leu, ia neamule, la pungă de hârtie ori de plastic, cum vrea clientu’…
N-o fi Safari „ăl mai tare din parcare” da’ nici cel mai prost din curtea școlii nu-i.
„…presupunem că lucrezi într-un folder ce se află într-o structură destul de stufoasă, gen /dir/dir1/dir2/dir3/dir4/dir5. Și să mai presupunem că vrei să salvezi ceva în dir5. Pe win sau pe linux pot face copy la path și gata…”
Lucrezi într-un folder… folosind o APLICAȚIE?
Copiezi cărarea la folder? Și o lipești când salvezi?
Muoamăăă… tare!
Mie asta îmi face fotoșoapa făr’ să mai mă întrebe…
Ca și orice altă aplicație.
Pot să copiez și eu „path”-ul… da’ de ce aș face asta?
Desigur, dacă tu lucrezi într-un folder folosind „finder”-ul ca să „cut file”… aia nuș’ce lucrare o fi – deci, mă declar bătut.
Tuturor: Mă autodeclar „Cel Mai Offtopic Comentator” pe ziua de azi.
„SĂ COMENTAȚI BINE!”™© … vă urez.
@Blegoo: Cut file = click dreapta pe un fișier și alegi cut. Te duci în alt folder, faci click dreapta și apeși paste. Sau un fel de ctrl+c/ ctrl+v în finder. La un moment dat a zis aoleks că face video…
C’mon dude, nu fi încăpățânat. Tu când lucrezi, unde salvezi? Nu într-un folder? Nu folosind aplicația în care lucrezi?
Exemplu de care mă tot lovesc zilnic: am un fișier deschis în photoshop. Fac slice-uri și vreau să „export for web”. Dacă vreau să export în trei foldere diferite, cam trebuie să faci o grămadă de click-uri. …
Btw am găsit bube d’astea doar la lucru ocazional pe mac. Probabil mi-aș lua lumea în cap dacă aș încerca să-l folosesc zilnic.
De notat că sunt câteva chestii care-mi plac în osx. Expose ar fi unul dintre ele. Spaces ar fi altul.
@Ionuț Staicu: Înainte să mă reped ca leu’ în turbare… (și să cad între ochi – chestie frecventă, dealtfel) să dau un citat:
„…mactard: an Apple computer user who takes any opportunity to advertise to the world they are ‘better’ than everyone else because they use a mac, even if this statement has nothing to do with the current conversation…” – zoso – „https://zoso.ro/2017/04/mactarzi.html”
Așeaaa… deci am stabilit cine sunt eu.
Acuma… ia să vedem (pentru posteritate) cine ești tu.
„…uintard: any PC computer user who takes any opportunity to advertise to the world they are ‘better’ than everyone else because they use a crappy, bug-rich, virus-prone operating system usually sold by Microsoft, under the pretense of having „control” – even if this statement has nothing to do with the current conversation…” – blegu’ – comentând offtopic la „https://zoso.ro/2017/04/mactarzi.html”
Deci.
(…unde eram?…)
Aaa, da!
„…am un fișier deschis în photoshop. Fac slice-uri și vreau să „export for web”. Dacă vreau să export în trei foldere diferite, cam trebuie să faci o grămadă de click-uri…”
Hai, sanchi, zău? Adică, tu vrei să zici că în uindouz… DACĂ VREI SĂ SALVEZI O FILĂ în 3 locuri diferite… aia se face de la sine?!
Nu tu „clic”… nu tu … NIMIC?
Nu atingi tastatura?
Știe Uindouzul unde vrei tu să pui filele?
Îți citește gândurile?
Măi… băgami-aș… ce prost sunt eu, că nu folosesc Uindouz…
Acuma… ca să mă dau mactard complect… eu pot să dau comenzi VERBALE la un kkît de mac… și să-i zic UNDE să salveze…
Hauiz zat?
Normal, pe tine nu te afectează, că tu comunici telepatic cu Uindoiz… nici nu mai deschizi gura…
Bre… serios acuma… „…Fac slice-uri și vreau să „export for web”. Dacă vreau să export în trei foldere diferite, cam trebuie să faci o grămadă de click-uri…”
Dacă tu nu știi cum se face treaba în fotoșopu’ de mac… asta nu înseamnă că nu există. Fotoșopu’ e fotoșop – nu l-a inventat Stiv Munci.
Da’ cum tu lucrezi doar ocazional… nu cred că contează.
„… Cut file = click dreapta pe un fișier și alegi cut. Te duci în alt folder, faci click dreapta și apeși paste. Sau un fel de ctrl+c/ ctrl+v în finder…”
Păi… să încerc și io… nu?
1)Sunt în finder, desctop, alea-alea…
2)Clic ODATĂ pe folderul „cetin”.
3)COMMAND+C (nu control… aia e altă tastă)
4)Alegi unde vrei să pui copia… în pla ta, în hard, oriunde…hai să trântim în folderul „zoso” din interiorul hardului…
5)COMMAND+V.
6)Io-teee chestie… cum șade cetin(folder) la zoso acasă(folder)!
Observ că la faza cu lincuri și taburi n-ai zis nimic.
Să fie primit! Zic… de la nașu Staicu… o eschivare… fără număr, fără număr!
Peseu: Bleg fiind, urăsc „Expose” și piș pă „Spaces”.
Dacă tot nu m-a întrebat nimeni „…da’ tu blegule, la ce pla mea folosești macu’?” hai să vă zic, nu?
La editare de imagini, la video editare, la imagini fotorealistice produse din CAD, la planuri de inginerie, arhitectură, filmulețe de animație… mai facem un masaj la muzici, file audio, kkaturi d-astea.
Aa, și comentez la zoso.
În concluzie: Să fii iubit și fericit cu uindouzul. Când o fi să dau la altcineva macu’ de 27… n-o să te sun.
•••mă declar cel mai retard dintre mactarzii d-aici! •••
@Alex V :
Lasă-neee… lasă-neee…
@Cristi:
:…Nu inteleg de ce sunt unii in stare sa se ia la bataie din cauza unui sistem de operare…”
Cum, bre, nu înțelegi?!?
cate un post bun din cand in cand
blegoo, optiunea aia in Safari (2? 3?… nush exact) in Tiger desi exista, nu-ti va deschide toate linkurile intr-un nou tab. Am incercat-o, ca nu-s orb si am vazut-o.
@Ionuț Staicu: Aaaa… încerci să te fofilezi?
Păi… eu când mă întărât… latru zile de-a rându’…
Hai, pace… pricep ce-ai vrut să spui, doar căutam nod în papură.
N-are rost să continuăm… ca să ce? Să cădem de acord că facem fiecare ce vrea?
Tu te-ai obișnuit cu un anume fel de a da comenzi… normal că orice e diferit te enervează. Vrei să încep eu să fac o listă cu ce mă enervează la Uindous?
Dar pentru posteritate:
„…vrei să salvezi un fişier într-un folder apoi vrei să-l salvezi în alt folder…”
(nu pot să mă abțin – trece și tu cu vederea, ce dreaq’)
Există (in fotoșop cel puțin) o chestie care atunci când salvezi o filă oarecare… îți dă opțiunea de „save a copy as” – ceea ce probabil e ce vrei tu. Vorbim fotoșop CS4 – nu alte versiuni antice și de demult.
Așeaaa… unde rămăsesem?
Aaaa, da!
La clientu’ #2:
@Sabotor: Bre, eu folosesc Safari 4.0.5 – să dai cu pietre după mine dacă am avut vreodată vreo problemă să deschid orice link cu control+clic unde vreau – tab ori fereastră.
De fuun’ an, cam așa, zic…
Nu zic că ești orb… da’ poate erai influențat de ceva beri?
Poate apăsai ca la uindouz?
Tovarăși! Zic să ne oprim acilea cu tutorialele, că parcă văz că vine patronu’ cârciumii și ne pune scaunele pe masă, pâlpâie luminile… chestii d-astea. Hai, că mai avem și trebi, fiecare din noi, zic.
Hai, că o să mai scrie zoso și alte articole unde să ne certăm.
Blegoo, c`mon dude, chiar trebuie să desenez?
1) CUT nu e acelaşi lucru cu COPY. Că am scris CTRL+C a fost un mic typo (eram în viteză). Era de fapt CTRL+x (mă rog, cmd, my bad). Ia mai încearcă o dată şi vezi cum nu merge.
2) Unde naiba am zis că salvezi SIMULTAN în ţâşpe foldere? Mă refeream la faptul că vrei să salvezi un fişier într-un folder apoi vrei să-l salvezi în alt folder.
2.1) fotoşopu a fost doar un exemplu. Poate fi office, textmate sau aperture, e aceeaşi bubă.
3) Din cauza aceleiaşi viteze nu am văzut treaba cu safari. Aparent mi-a scăpat opţiunea aia
4) să nu spui că sunt hater (şi probabil te surprinde să afli că NU sunt ), încă o chestie ce-mi place în osx este automator
Cred că ar fi mai bine să mă retrag (deşi cred că ar fi trebuit să nu mă bag deloc) din această discuţie. Dacă vrei, continuăm pe mail sau pe messenger.
sabotor: safari 2 e vechi, la fel si 10.4. deja suntem la 10.6 si safari 4. e ca si cum eu as sari cu gura ca IE nu are tab-uri, cu toate ca are. insa a fost odata ca niciodata…
cat despre cut file, iei fisierul si il tragi unde vrei. gata, e mutat, nu copiat!
ati cam dat cu batul in balta…
Pace să fie!
Blegoo, eu vreau sa-mi deschida intr-un tab fara sa apas control click. In plus, linkuri dintr-o pagina mi le deschide intr-o …. ai ghicit, intr-o noua fereastra (evident, nu e vorba de cele ce ar trebui sa se deschida in pagina curenta). Ideea e ca daca ai o optiune sa dechizi noile linkuri intr-un alt tab si nu intr-o noua fereatra, nu mai trebuie sa folosesti command, control sau rugaciuni zeului calculatoarelor (tatuca Jobs) ca sa se comporte cum vrei tu si nu cum vrea Jobs. Ca pana mea, pana acu’ 4 ani aveati numai un singur buton la mouse (ca asa zicea tatuca Jobs) si erati tare mandrii de asta, faceati parte dintr-o elita. De fapt sentimentul asta inca e cu voi, d-aia vedem copilasi ca aoleks care-mi spune ca-s prost numai pentru ca am indraznit sa spun ca nu-mi place OSX-ul, Mac-urile sau ce inseamna Apple. E pentru a 3-a oara cand zic (se pare ca n-ati citit articolul lui zoso) – nu e vorba de care-i mai bun, PC cu windows sau un Mac, ci de faptul ca daca indraznesti sa spui ca nu-ti place ceva produs de Apple, se gasesc o suta care sa-ti spuna ca tu de fapt esti prost. Nu, n-ai voie sa ai alta parere sau o preferinta a ta, nuuuuu, toti trebuie sa ne udam cand vedem un mar muscat pe orice produs. Ca un fapt divers, ca sa intelegi cum „functioneaza” un mactard, dupa primul comentariu aici, un gigel ce l-a citit a venit la mine pe blog pentru a ma injura, spurca si sa-mi spuna ca spera ca maica-mea sa moara in chinuri groaznice. Totul numai pentru ca am spus ca nu-mi place OSX si ca are hibe (ca unii le vad feature, e altceva). Totul numai pentru ca nu sunt de aceeasi parere. Need to say more?
pace..al naibii de relative e cuvantul asta…cred totusi ca e mai bine sa nu incepi polemica cu toti hintelectualii lu’peshte care saliveaza asteptand un ipod touch in rate cu dobanda maxim 12% ,timp in care urla-n pehashpe ( free) ca ce adevarat e laptopu’lor acer
La urma urmei, ce faceti in acel OS? Navigati prin foldere cateva secunde si mutati de colo-colo niste fisiere? 99,9% din timp e alocat software-ului, si nu OS-ului. Iar mai sus chiar aveam dreptate, nvidia si Ati (nu mai zic de producatorii de software) chiar lasa mult in urma Mac-urile, aceste sisteme fiind mai putin performante si avand o cota infinit mai mica de piata… Ar mai fi exemple, ca Autodesk (3dsmax, Softimage XSI). Noroc c-au scos Maya, abia din versiunea 7 pt. Mac. In plus, de ce costuri atat de ridicate si performanta mediocra in comparatie cu un PC ultra? Tocmai m-am uitat la Apple: 3820$ un Mac cu Xeon 8 core-uri, memorie DDR3 1066mhz, hdd 640gb si (atentie) „NVIDIA GeForce GT 120 with 512MB of GDDR3 memory”??? Zici ca rad de tine aia… Dar ma rog, ar trebui sa te simti prost daca faci intr-adevar „editare de imagini (care, alea cu matzele calare pe caini?), video editare, imagini fotorealistice produse din CAD, planuri de inginerie, arhitectură, filmulețe de animație… mai facem un masaj la muzici, file audio” si te-apuci sa te balacaresti cu userii altui OS…
comentariul de mai sus era pt. blegu’ ala inflacarat…
În ordine inversă:
@Alex V. : Stai jos, n-ai înțeles, noi ne certăm de plăcere, nu în serios.
@pax romana: Ia d-aici:
@Sabotor: Bre… mai mă sabotezi mult? Că mi-am pus deja gheaca pe mine… și zoso îmi aruncă privirea aia rea… gen… „… valea, blegule, dacă nu vrei să ți-o iei!”
@Ionuț Staicu: Rămâne cum am stabilit: tu plătești băutura… eu plătesc taxiu’.
@aoleks: Hai, bre, că dacă nici tu nu poți să ai ultimele versiuni… ce să mai zic de mine?
@MaTr3o: Postu’ ca postu’… da’ ai remarcat comentariili?
@Robert:
Adevărata valoare… constă în a te certa… fără să pui lince… lincuri… ori limbi!Î
@Cristi:
Nu face sens să ridici vocea la o audiență de surzi.
Am uitat pe cineva?
Hai, curaj… că suntem dincolo de bine și dincoace de rău… am depășit faza de „offtopic”… am ajuns în starea cuantică… mioritică, zic.
Peseu: Chiar am trebi, alea-alea… propun să închidem cearta aici.
Vă rog frumos, ce pla mea…
Amuzant…daca vrei un „wall of text” zi ceva de rau despre mar.
+Anda.
Mac-urile si Pc-urile sunt 2 produse total diferite…si cred care gandesc imaginea apple pozitia de „nisa”, pentru elitisti, si albul clinic care le caracterizeaza produsele.
Totusi pentru mine Jobs ramane un precupet de aprozar, isi vinde produsele bine dar pentru mine „gadget” nu inseamna nimic si in final asta sunt produsele Marului niste Gadgets.
Mue mactarzilor!!
Ce, am ajuns prea tarziu?
@blegu: 10.6 este ultima versiune de sistem (lasand update-urile mai departe) iar safari 4 este ultima versiune de safari. cine ti-a zis tie ca eu nu am ultimele versiuni? am!
@sabotor: „copilasi ca aoleks care-mi spune” – copilasi care spune? si manelele care este bune hahaha
cat despre deschisul TUTUROR linkurilor in tab-uri, este prostie. facand abstractie de la sistemul/browserul folosit, gandeste-te ca toate link-urile s-ar deschide intr-un tab nou apasand doar un click! ce rezolvi? sa zicem ca esti pe un site, vezi un link interesant, vrei sa mergi la pagina repectiva fara sa te mai intereseze pagina principala. oricand te poti intoarce la pagina principala apasand pe butonul home ;). ei bine, sa zicem ca deschizi ceva intr-un tab nou (automat). trebuie sa inchizi tab-ul vechi, ca nu acolo ai treaba. care e logica? eu cand intru pe zoso ma uit ce a mai scris. daca e doar un articol care ma intereseaza, dau click pe el si gata, restul nu ma intereseaza. daca sunt mai multe, deschis unul sau doua intr-un tab nou iar ultimul il deschid in aceeasi fereastra! pentru ca e logic! iar daca bine vad eu, si VAD bine, nici firefox nu are optiunea asta, decat daca intri in about:config. adica acelasi rahat ca terminalul, unde poti seta absolut orice!!!
pe scurt, nu e buba, nu e hiba, nu e lipsa si nu feature. e normal. toate browserele functioneaza asa. in rest, right click si open link in a new tab! ca nu ne doare mana!
@Woody: …ai ajuns și tu la spart’ târgului – nu era mue, ci sex oral, nu era despre mactarzi, ci despre uintarzi și nu s-a dat, ci s-a primit.
@aoleks: Am zis și io… ce te superi așa?
aoleks – speram sa nu fie nevoie de un efort intelectual prea mare sa deduci ca nu e vorba de „copilasi care-mi spune” ci de „aoleks, care-mi spune”. Da, am „sarit” o virgula, dar cred ca era evident ce doream sa transmit. Si te rog, mai citeste ce am scris. Poate vei intelege la un moment dat.
Ce imi plac mie comentariile gen „Mac vs PC”, cand de fapt Macu’ e tot un Personal Computer (diferenta facand-o doar sistemul de operare).
Se vede insa ca marketingul Apple lucreaza si tatuca Jobs vegheaza.
https://en.wikipedia.org/wiki/Personal_computer
Bre… comentatorilor care sunteți voi; hai să mutăm scandalu’ la Arhi:
Că s-o fi săturat zoso de cât aer cald producem p-aicea, zic.
Numai ca Arhi doar descrie cat de mult ii place lui Mac-ul si OSX-ul. E cu totul o alta discutie…. nu zice ca sunt prosti aia carora nu le plac Macurile
@Sabotor: …’aide, bre, chiar trebe să fii așa de strict?
În fine, noroc că mai e subiectu’ cu Roșia Montană… se dă cu video… etc
Ia spuneti voi fanii Win, de cate ori ati reinstalat windows-ul pe aceeasi masina in ultimii 2 ani de zile? Si tot aceeasi intrebare pentru „mactarzi”…
@mihai: o singura data intr-un an jumate, am pus w7 in loc de vista. dar. am computere cu win instalat de mine care merg de 5 ani fara reinstall.