Lupta cu delăsarea gastronomică

Conform unui studiu inventat de mine, 50% din problemele pe care le au oamenii care au probleme cu greutatea e că nu mănâncă regulat. Nu își pun stomacul la treabă la ore cât mai fixe, nu se uită la ce le face bine și la ce ore și tot așa.

O primă apucătură nocivă care rezultă de aici e că, mâncând pe apucate, bagi în tine mai mult, că nu se știe când mai apuci. Chiar dacă ai, chiar dacă poți, neavând un program cât de cât ai tendința să mănânci mult când te așezi la masă, ca să fii sigur că reziști până la următoarea masă.

Atenție, aici nu zic de oameni care, prin natura muncii/meseriei nu pot mânca la ore fixe, din varii motive, vorbesc de regular-ass people. Oameni care pot, dar nu se țin de un program.

Dar aici intervine delăsarea. Lasă că mănânc mai târziu. Lasă că îmi comand ceva. Lasă că…

Eu nu mi-am dat seama cât de greu a fost să ne organizăm, că am fost doi care voiam asta, și copiii s-au pliat pe noi. Practic a venit natural. Dar văd asta când mai vin prieteni în vizită și descoperim că ei nu au o problemă în a mânca și la 1 și la 4 și la 6. Aceeași masă de prânz. Că “ce are”. Și tot noi suntem ciudați că ne mirăm și ținem cu dinții de program, deși e mai ușor să mâncăm când ne aducem aminte.

Altfel, ceasurile sunt ieftine. Avem inclusiv unul pe telefon.

mancare-01

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

110 comentarii

  1. Deci trebuie sa imi regulez nevasta inainte sa mananc?

    10
  2. Eu cred că e mai puțin de 50% din problemă. Dacă sunt, per total, același număr de mese in fiecare zi, nu cred că decalajul de o oră, două ar fi determinant. Eu iau micul dejun la ore diferite, când plec in tură de zi mă trezesc la 5 și atunci mănânc. Iar prânzul îl consum când am timp, uneori și foarte târziu după amiază, că asta e. A doua zi mă trezesc la 9 și atunci iau micul dejun și tot așa. Dar per total nu iau niciodată mai multe mese.
    Eu alt fenomen văd, foarte nociv. Mâncatul pe stradă. Sau la birou. Sau cu ochii în telefon/televizor. Nu stau să explic cât de nociv e, presupun că toată lumea știe. Respectul pentru noi înșine ar trebui să includă și treaba asta, hai să ne respectăm corpul nu numai cu creme/cremute de arătat bine sau cu parfumuri de mirosit frumos ci și cu mâncat corect, cu atenție si grijă față de igienă, sistemul digestiv și greutate corporală. Plus, când stai la masă, te așezi efectiv la o masă… Mănânci liniștit, atent la ce faci, măcar un sfert oră și nu mai ciugulești porcării între mese.

    10
    • timp de milioane de ani oamenii au mâncat pe apucate, ce se nimerea, când se nimerea. efectul acestei evoluții este că suntem echipați cu organisme care se descurcă excepțional de bine în condiții de penurie alimentară – și foarte prost când este pus în fața unei abundențe ne-naturală.

      toate dietele care nu sunt stupide au un numitor comun: pe măsură ce a început să scadă cantitatea de mâncare ingurgitată, a început să crească activitatea electrică în neocortex.

      10
    • „timp de milioane de ani oamenii au mâncat pe apucate, ce se nimerea, când se nimerea.” Da, știu, trăiau vreo 30 de ani și băgau efort fizic maxim între mese, că îi vânau animalele sălbatice sau se vânau între ei. Dacă ăsta e visul tău în viață, cine sunt eu să te combat? 🤣
      Eu vorbeam despre omul social de azi, tu de altceva, nicio legătură.

      10
    • Cred ca nu ati citit cu atentie al doilea paragraf din articol:
      „O primă apucătură nocivă care rezultă de aici e că, mâncând pe apucate, bagi în tine mai mult, că nu se știe când mai apuci.”

      Vali spune, la fel ca voi, ca problema apare de la faptul ca mancam prea mult. Si asta se intampla si din cauza ca nu avem un program fix de masa si atunci mai ciugulim cate ceva intre mese. Sau ne punem o portie mai mare de mancare pentru ca atunci cand ajungi sa iti fie foame ai tendinda de a exagera.

      00
    • @Ambra. cel mai normal lucru, o foarte lungă perioadă de timp (de fapt, cam 99,99% din istoria oamenilor), cel mai normal lucru era să te culci rupt de oboseală și fără să mănânci: o vânătoare care a mers prost, un îngheț neașteptat, un teren arid la capătul unei călătorii extenuante, you name it. că astăzi nu mai suntem acolo? poate. poate stăm mai bine, poate nu. oricum ar fi, este întotdeauna prudent să te gândești de 2 ori înainte de a da un șut scării pe care te-ai cocoțat.

      PS. acel 30 de ani este scientifically unproven; istoria documentată a oamenilor (i.e. ultimii 6000 ani) nu sugerează nicio modificare a vârstei medii în acest interval.

      10
    • @media aia vine din calculul stupid legat de mortalitatea la nastere si etc.
      Daca ai 2 copii care au murit la nastere si unul care ajunge la 90 de ani, ai media de 30 ani.

      10
    • @Robert3. tehnic vorbind, este speranța de viață la naștere ÎN CELE MAI FAVORABILE CONDIȚII. se presupune că cifra de 103-108 ani a rămas nemodificată de la ultima glaciațiune.

      00
  3. Conform altui studiu, inventat de mine de data asta, cred ca 95% din oameni nu pot aprecia nici pe departe cate calorii au in farfurie.

    00
    • …și nici nu încearcă, spune un studiu inventat de reputatul cercetător Petcu Vasile.

    • Chiar daca estimeaza caloriile din farfurie, e greu sa isi dea seama daca in total sunt prea multe sau prea putine. A, si de obicei le estimam p-alea din farfurie dar nu si pe alea din sticla ;)

      10
  4. Conform unui studiu intins pe 20 de ani, efectuat asupra mea de catre mine, nu sufar de alcoolism. Pare chiar sa imi placa.

    10
  5. Pentru o viata sanatoasa, regulati masa.
    Sau, ca sa se inteleaga fara interpretari, regulati mereu inainte (si nu dupa) masa !
    Cat am fost la parinti mancam tot asa ca tine si nu imi trebuia altceva.
    Din facultate am mai rezistat cumva cu masa regulata, apoi a venit casnicia si din 60 si un pic am trecut la 100 si un pic.
    E evidenta problema…

    00
  6. Native americans had a saying: „Pale-face doesn’t know he’s hungry until he looks at his watch.”

    00
    • Da’ ce bine o duc acum native-americans!

      00
    • S-ar putea să mă iau cu treabă (sau să vreau să termin o treabă) și să nu realizez că mi-e foame, dar îmi ghiorțăie stomacul și sunt din ce în ce mai irascibilă. Când încep să mă irite toate căcățisurile, care în mod normal, mă lăsau rece, încerc să-mi amintesc când am mâncat ultima oară.

      00
    • Pe-acolo sunt si eu, daca intreb de mancare inseamna ca m-am plictisit rau, s-a luat curentul, n-am nimic de citit, bibilit, planuit, etc. Toti am fost copii, mie mi-e greu si acum sa fiu de acord cu aia care zic ca-i bine sa intrerupi absolut tot doar ca sa stai sa mesteci la ceva douaj’ de minute sau mai mult (NU vorbi! NU bea apa! NU te uita la TV! samd), atunci cand ai orice altceva mai interesant/ placut/ important de facut.
      Sau inseamna ca sunt printre niste oameni pe care nu-i prea cunosc si, decat sa vorbesc cu ei, mai bine mancam. Si-asa nu fumez. Gura sa fie ocupata.

      00
  7. Acei 50% din oameni nu au o problema cu greutatea. Nu o considera o problema, azi. Efectele apar peste 10-15-20 ani. Si nu vorbesc numai de afectiuni asociate supraponderabilitatii ( ca sa nu zic obezitate ). + Alcool, tigari, stres.

    00
  8. Tine de genetica printre altele. Sunt unii „tip slabanog”, gen Vali (fara supararea) care sunt mai „toleranti” la mancat prosteste. Si sunt altii care se ingrasa si daca beau apa.

    00
    • Asta este pur și simplu o vrăjeală – corpul consuma zilnic un nr de calorii – daca mănânci peste caloriile alea te ingrasi iar dacă mănânci mai puțin slăbești.

      Ca sunt doi oameni care PAR ca mănâncă la fel dar unul este slab și altul gras cuvântul cheie este PAR – pentru ca cel mai gras
      -fie mai bea 1-2 cafele cu lapte și zahar mult plus o prajiturica (ceea ce poate sa însemne și 300-400 calorii pentru o cafea mare”cu de toate”) – iar cafeaua aia cu lapte și zahar oamenii nici nu o iau în calcul la numărul de calorii
      -fie merge doar cu mașina iar cel slab merge doar pe jos
      -fie pune ketchup, maioneza etc la toată mâncarea- alte 200-300 calorii aiurea etc.

      Iar cei care cred ca se îngrașă și când beau apa pot face un experiment foarte simplu – sa consume o cal/kg/ora – 25% și garantat vor slăbi.
      Asta în mod concret înseamnă o persoana de 100 kg ar trebui sa consume 1800 de calorii pe zi (100×24=2400 – 25%= 1800)

      00
    • liviu, nu mă supăr, știu unde sunt, nu sunt dolofan :)

    • Poate tine putin „si” de genetica. Dar nu exista oameni care sa se ingrase fara sa manance decat cantitatea zilnica recomandata.
      Mai sunt cateva exceptii (foarte rare) in cazul celor care au probleme cu tiroida si care asimileaza foarte repede. Dar si acolo, daca sunt constant in deficit caloric, nu se vor ingrasa.

      00
    • Huh, genetica, da… Si glanda.
      Genetica asta e de fapt educatia pe care o primim acasa. Cum spunea si Vali, sunt oameni pentru care „pranz” poate sa insemne oricand intre 12 si 5, si sunt altii care mananca la ore relativ fixe si in cantitati moderate. Astea se invata in familie.
      Daca acasa ai mancat snitele cu cartofi prajiti si desert in fiecare zi, well, asta-i „genetica”.
      Ca adult, nu o sa mai concepi masa fara carne si dulciuri.
      Daca in familie s-a mai auzit si de legume, treaba sta cu totul altfel.
      Si o sa ma dau pe mine de exemplu, ca vorba aia, e situatia pe care o cunosc cel mai bine: am mancat la McDo o singura data in viata, pe la 12 ani. Cartofii prajiti au fost ok, dar nu ma prea omor dupa cartofi prajiti in general, iar burgerul a fost oribil. Nu am inteles pana in ziua de azi de ce mananca oamenii asa ceva – asta probabil din cauza ca pentru mine nu era un gust natural. Acasa mancam carne la cuptor cu legume, salate, chestii de astea. Chiftelele nu mi-au placut niciodata, iar snitelul il mananc doar dupa ce dau jos de pe el crusta:)

      00
    • Mirel iti las aici un video de la oameni mult mai destepti ca noi 2.
      Sa ignori genetica si modu cum iti reactioneaza corpu la diferite chestii e sa nu zic cum… Am prieteni ce manaca frugal baga la sala si sunt dolofanuti. spre deosebire eu beau 3 beri pe seara manca mac/kfc si alte kkturi si nu am sarit de 86 in viata mea la 1.86

      https://youtu.be/tiQevGDPgRY

      00
    • La un search pe google iti dadeai seama ca metabolismele intre oameni difera si unii oameni consume si cu 400 de calorii mai mult doar daca stau degeaba.

      Poftim sursa: https://www.youtube.com/watch?v=keBZfGAmq2Q

      E mai usor sa zici ca altii sunt lenesi si tu le esti superior.

      00
    • Normal că nu ai cum să te îngrași dacă faci foamea, dar la extrema cealaltă, am avut un coleg de muncă ce venea cu geanta plină cu mîncare, halea cît doi, dar avea 60 kg cu tot cu ambalaj la 1,80m înălțime. Avea probleme cu sistemul digestiv…

      00
    • @Beni, si care este problema aici?
      Daca organismul unei persoane consuma cu 400 de calorii mai putin, nu o obliga nimeni sa manance la fel de multe calorii. Poate pur si simplu sa reduca putin cantitatea zilnica de alimente.

      Si atunci va ajunge sa spunem la 1600 de calorii zilnic (vs 2000) ca sa-si pastreze greutatea actuala. Dar cu siguranta nu va fi nimeni care sa consume 500-1000 de calorii si sa se ingrase.

      00
    • @Andrei G daca aruncai un ochi pe sursa vedeai ca mai e un mecanism unde diferenta intre persoane poate fi si de 1000 de calorii.Adunat cu ce am zis anterior diferenta poate fi undeva la 1400 de calorii.O persoana „poate” sa consume mai putine calorii,dar nu e la fel de usor ca pentru altii.
      In concluzie: E foarte usor sa te iei de altii ca nu fac chestii pe care tu oricum nu le faci pentru ca e mai in favoarea ta „genetica”. Daca chiar te-ar interesa subiectul, ai cauta 2 studii si ai intelege.Altfel ramane doar o umflare de ego.

      00
    • @Beni, adica tu imi spui mie ca daca vom compara 2 persoane de 60 kg sa spunem, una este posibil sa aiba nevoie de 1000 de calorii ca sa-si mentina greutatea si alta de 2000 (sau 2400) de calorii? In conditii de efort fizic similar?

      Ca nu o sa comparam acum necesarul caloric al unui barbat de 90 kg cu cel al unei femei de 50 kg. Sau necesarul caloric al unui barbat care lucreaza toata ziua la birou cu necesarul caloric al unui sportiv de performanta (sau chiar al unui muncitor pe santier).

      Arata-mi tu orice studiu in care o persoana mananca in jur de 1000 de calorii zilnic timp de 2-3 luni si nu reuseste sa slabeasca. Si atunci mai discutam daca este vorba doar de umflare de ego sau pur si simplu unii nu se pot controla.

      PS: si eu am vreo 10 kg in plus fata de greutatea ideala, dar macar recunosc ca asta este din cauza alimentatiei. Nu ma mint singur ca ma ingras numai din apa.

      00
  9. E irelevant numarul de mese si consistenta.

    Poti sa mananci 4 mese pe zi si mai putin la fiecare masa.

    Important e numarul de calorii necesar pt. acea zi, in functie de corpul fiecaruia, si calitatea acelor calorii.

    Am zile in care nu mananc dimineata, zile in care iau pranzul la 11jum, altadata la 2. Seara la fel, variaza.

    Greutate am luat-o pt. ca am bagat prostii si multe.

    00
    • „Greutate am luat-o pt. ca am bagat prostii si multe.” pentru ca nu mananci regulat.

      QED.

      00
    • ba e foarte relevant, ca face parte din rutina, rutina care te face sa depasesti caloriile zilnice, cum zice Ciprian QED =))

      00
    • Sanchi, de parca daca ai baga morcovi si ridichi intre mese ai deveni obez ca nu era ora. Cu sau fara mancat regulat, ca ala-i doar un factor, multi mai bagam cate-o prostioara care poate sa depaseasca si caloriile pe 2+ mese, dupa care, pe langa aia, mai „respectam si mesele principale”, care si alea variaza in cantitate si calitate (sa ridice mana ala unde cina nu e cea mai copioasa si/sau grasa masa) si dup-aia ne miram de ce ne-am ingrasat, ca-i doar un pic. Depinde acum si ce vrem, daca ne vedem miss/mister si nu prea suntem, mai punem o frunza de salata langa ceafa aia, mai punem mana pe o gantera, ne organizam un pic sa facem ceva, daca ne intereseaza aspectul asta. Sau ne acceptam silueta (si riscurile, ca doar n-o sa avem 20 de ani forevar) si hapaim ce avem chef, cat si cand (mai) apucam. Sau undeva pe la mijloc, dar sa lasam mieuneala cu „nu stiu de ce m-am ingrasat”. Cheia articolului sta-n acel „lasa, ca-mi comand ceva mai incolo”.

      00
    • ”E irelevant numarul de mese…”
      Gresit, foarte gresit ! Conteaza al naibii de mult si numarul de mese nu doar consistenta lor. Pe scurt , daca mananci des , asa zisele gustari intre mese , adica daca ai un fel de ultra all inclusive ca stil de mancat rezulta ca iti inunzi corpul permanent cu insulina, devi insensibil la ea iar restul este poveste simpla biochimica, gasiti pe net..adica te ingrasi cu mult succes. Vrei sa slabesti ? Ai doua solutii : 1.minim de miscare, macar 30 de minute doua zile pe saptamana , ca sa dai un impuls la metabolism si 2. postul intermitent care este foarte sanatos , mananci mai putin , cel mult de doua ori pe zi si este pretabil la a se transforma in stil de viata pe termen lung in comparatie cu tot felul de diete tampite si fanteziste.

      00
    • Boss, unde mi-e comentariul cu oana roman? Vrei sa musc din tine?

      00
    • Tocmai aici e problema, mîncatul neregulat ”programează” corpul să stocheze caloriile, că nu se știe cînd este următoarea masă…

      00
  10. Să nu uităm și că la masă nu se vorbește, nu se gesticulează, mâncatul și servitul mesei trebuie să fie un act solemn, gen pomană după mort. Și cruce înainte și după, că Însuși Dumnezeu a gătit supa și pireuțul cu șnițele. Și Sf. Ilie prăjitura cu cu merisoare si nuci de post.

    00
    • Vorbesti ca un gras. Adica divaghezi, bagatelizezi problema, exagerezi voit opinia celuilalt. Subinteles exprimi ca obiceiul tau alimentar e perfect si nu trebuie schimbat deloc.

      00
    • @alexV, am pus eu traducerea comentariului tău.
      Úgy beszélsz, mint egy kövér ember. Vagyis elkanyarodsz, bagatellizálod a problémát, szándékosan eltúlozod a másik véleményét. Természetesen kifejezi, hogy étkezési szokásai tökéletesek, és egyáltalán nem szabad megváltoztatni.

      00
    • Când eram la mama acasă, din cauza problemelor de muncă și de școală, ne strângeam toți doar la cină. Toată lumea povestea, schimba idei, din când în când se spuneau povești.
      Și în general cam asta s-a întâmplat prin toate mediile și situațiile în care m-am invârtit: la masă se vorbea.
      După ce terminai de mestecat și inghiteai și dând rândul la vorbit și altora, dar se vorbea.

      Cândva prin facultate am fost în vizită la o prietenă/colegă și am luat masa cu ea și soțul eu, eu dau să încep cu taca-taca, la care el se uită urât și ea zice „la noi nu se vorbește la masă”. A fost foarte ciudat.
      Chiar și la înmormântările, pomenile, parastasele la care am fost tot cu taca-taca era.

      00
    • @AB, exact de obiceiul ăsta idiot „la noi nu se vorbește la masă” făceam mișto. Și e trist că am și eu prin preajmă oameni de vârsta mea care duc mai departe cutuma asta obosită.
      Bă, nu mai haliți încrâncenați și serioși că dați în ulcer sau zona zoster. Mă uit în restaurant la spanioli. Intră de prânz la unu jumate și pleacă la patru. Vorbit tare, caterincă, povești.

      00
  11. Eu sunt fix pe ce ai scris.
    Nu mănânc dimineața cu excepția weekend și vacanta.
    La prânz mult și seara la fel.
    În fiecare an 2 kg în plus.
    De fiecare data când mănânc dimineața duc lejer pana la 1.30 sau 2 fără alta masa.
    Altfel la 12 încep sa ma cert aiurea cu oricine🤣

    00
  12. poti sa mananci doar la miezul noptii daca vrei, sau din 3 in 3 minute, important e ce aduni cand faci totalul, aia cu 3 mese pe zi e caterinca

    00
    • E mai simplu sa ai 3 mese pe zi moderate, decente decat sa numeri calorii.

      00
    • Mie mi se pare absolut uluitor cum vin astia cu tot felul de strategii de slabit, cand lucrurile sunt atat de simple incat le poate intelege si un copil de clasa a doua. Efectiv ma crucesc cand vad oameni inteligenti sustinand ca sa nu mananci dupa ora 6, sa nu mananci x aliment, sa mananci la ore fixe … e mai rau decat religia.

      00
  13. Eu am gasit solutia pentru a nu te ingrasa si am s-o impart cu voi pe gratis.
    Timp de 2 saptamani mi-am fixat un buget zilnic pentru mancare de 30 de lei cu care trebuie sa ma descurc.
    Aceste 2 sapt le-am denumit „saptamanile cumpatarii”.
    Dupa cele 2 sapt incep 1 „saptamana pe bogatie”. In aceasta sapt mananc ce vreau, cand vreau si cat vreau.
    Ultima sapt din luna, numita si „saptamana on/off” e cea mai grea. In aceasta sapt o zi mananc – una nu.
    Mai am o reteta secreta si asemanatoare pentru cei care vor sa se lase de alcool si tutun.

    00
  14. Nu am nimic inteligent de adăugat, dar vreau să menționez că acest comentariu conține 0 calorii!

    00
  15. „Conform unui studiu inventat de mine, 50% din problemele pe care le au oamenii care au probleme cu greutatea e că nu mănâncă regulat. Nu își pun stomacul la treabă la ore cât mai fixe, nu se uită la ce le face bine și la ce ore și tot așa.”

    Coaie, cat urasc cacaturile astea … in primul rand pentru ca sunt autosuficiente si in al doilea rand pentru ca sunt iresponsabile, ca mai citeste vreunul care se chinuie sa slabeasca si te ia in serios …

    Pur si simplu asa faci tu si ti-ai fabricat niste dovezi care sa iti valideze tie alegerile. Nu poti trai fara sa te simti superior?

    De exemplu, „neavand un program fix ai tendinta sa mananci cat mai mult ca sa iti ajunga” este pur si simplu ceva ce ti-ai imaginat tu in capul tau.

    Da, tu esti ciudat ca te tii de program sa mananci la 4 cand vin prietenii la tine, de parca te duci la concursuri de fitness. Daca ma duc la un gratar si vrea ala sa mancam la ora x, nu cred ca e omul cu care as vrea sa ma distrez.

    Daca vreti sfaturi de slabit / fitness va dau eu: nu exista reguli, faci ce functioneaza pentru tine.

    Mie imi pare un draft mai lung pe care l-ai scurtat si l-ai postat de lene in weekend, dar nu te scuza. Articol de uitat.

    00
    • ba nu chiar, problema e ca oamenii au prea multa mancare in casa, si in afara ei e la fel de multa, accesibila si ieftina(nu neaparat buna/sanatoasa).
      iar cand sunt in prezenta ei nu pot face fata tentatiei, trist dar asa e, ca orice alt viciu, pacanle, etc. are dreptate cu mancatul dezorgnanizat, atat timp cat mananci la ore mai random corpul are tendinta de a manca mai mult ca nu stie cand vine urmatoarea masa asa ca mai bine sa aiba resurse.
      eu n-am vazut sa mananci putin si sa fii gras, oamenii au in special o problema de organizare nu de slabit sau de mancat.

      00
    • Chiar ma pregateam sa comentez ca ii dau dreptate autorului si ca ii impartasesc regulile legat de gratar. Dar, comentariul tau m-a facut sa ma razgandesc, de frica sa nu ma faci prost in cateva zeci de cuvinte. Nu te-as invita niciodata la gratar pentru simplul motiv sa nu fiu nevoit sa te dau afara cand o sa imi spui „coaie” la mine acasa. Oricum ai manca gratarul rece pentru ca la mine se mananca pe la 13-13:30 la pranz sau 18 pentru cina

      00
    • @nix Ce spui tu (legat de orele fixe) nu are niciun sens, asa pot zice si eu ca daca stii 100% ca nu mai ai voie sa mananci pana la ora x, o sa bagi ca spartul la fiecare masa, ca sa iti ajunga, in timp ce unul care mananca cand vrea nu are stresul asta. Putem invarti rationamentele astea cum vrem ca sa ne justifice noua conceptiile.

      @andreiofb treaba ta daca vrei sa traiesti ca pensionarii care sparg mingea copiilor, dar nu veni sa imi spui mie ca asa e normal si ca restul suntem aia nebunii (ca asta a facut Vali).

      Mi se pare trist sa ai o asemenea rigiditate in gandire … uite si tu cum te’ai exprimat: „regulile”! Nu opinii, nu preferinte … reguli! Tu efectiv nu ai mai fi fost prieten cu mine fiindca ma trezesc dupa amiaza si mananc cand mi e foame, ai fi stat sa ma barfesti cu nevasta in fiecare sambata la 13:30 la gratar, ca sunt un degenerat! In ce univers e asta normal sau sanatos?

      Eu am vrut sa folosesc „coaie” la modul generic, nu ca o formula de adresare, dar e adevarat ca m am exprimat aiurea. Uneori pare ca jignesc desi eu nu am intentia asta, dar chiar e iresponsabil sa arunci verdicte de astea cand nu ai habar despre ce vorbesti, doar ca sa te simti tu bine ca ai fi destept si responsabil.

      00
  16. coaie, nu suntem în armată să mâncăm la popotă când sună goarna.
    mâncăm după posibilități.. mai ales cina, poate varia ff mult
    prânzul la fel la work nu toată lumea e setată pe siesta de italia/spania când se închid business-urile să stea lumea la pauză de masă de 3 ore
    mai vezi și obiceiul nunților, unde se bagă crăpelniță de la 12 noaptea încolo

    00
    • Asta cu armata nu stiu cat merge in directia articolului. Am 3 prieteni care au mai apucat sa o faca, dupa un an s.au intors cu aproximativ 10 kg in plus fiecare. Toti dadeau vina pe programul regulat de mancare. Ma gandeam ca poate au baut alcool in nestire dar, nimic deosebit cantitativ fata de de ce facusera inainte. Sfarsitul anilor 90, doi din trei au avut unitatea efectiv prin camp. Nu este ca si cum ar fi avut supermarket la poarta sa mai scape prin una alta. In alta ordine de idei tocmai am scapat de 18 kg in 6 luni. Cu nutritionist. Daca in dulciuri am mai scapat fara sa fie damage mare, am realizat ca problema cea mai mare este uleiul. Chiar si ala de masline are 900kcal pe 100 ml. Taiat prajeala si nu mai mult de o lingura de ulei in salata. Am avut patru mese pe zi. Cheia, cum s.a mai spus aici in comentarii, este calculul kilocaloriilor.

      00
  17. Încă puțin și ajungi la ideea lui buhnici cu celulita… Este cam aceeași chestie dar mai voalată și cu înțelegere pe factorii care au dus la apariție.
    In ritmul asta, apare #zosofiles! Sunt curios daca ți-l faci singur sau te ajuta vreun binevoitor…

    00
  18. E buna ideea. Ajuta si tranzitul intestinal. E misto sa fii „regular” si sa nu o duci din constipatie in constipatie, cu ocazionala diaree.

    00
  19. Fix, ne-fix, e ok fiecare cum poate. Că azi e la 13, mâine la 14, nu e bai. Dar, dacă puteți ca ultima masă să fie până la 18.00, în principiu o să fiți ok cu greutatea. Și pâine cât mai puțină. (*)

    (*) conform unui studiu efectuat de mine, pe mine și recomandat de asociația A.D.Y.Z.A.H compusă dintr-un singur membru.

    00
  20. NOU
    #72

    Nu mai mancatz ca Duamna Vaca!

    00
    • adica nu fiti vegetarieni ca va faceti cat vaca, sau dupa caz cat elefantul. NUmai astia vegetarieni se fac mari. Nu o sa zica nimeni niciodata sa nu mai bagi in tine ca te faci cat tigru sau cat ghepardul.

      00
    • Sa nu uitam balenele…

      00
  21. Noi suntem printre primele generații care pot avea garanția a 3 mese pe zi, 365 zile pe an.

    Nu cred că postul voluntar sau involuntar este problema ci faptul că BĂGĂM CANTITĂȚI ENORME DE ZAHĂR ÎN NOI.

    00
  22. zaharul (ciocolati, dulciuri) , sucurile si painea. Asta e treimea dracului cand vine vorba de ingrasat

    00
  23. Am o problema cu inaltimea, daca aveam vreo 3m, aveam greutatea ideala.

    Bai, mie mi-e foame indiferent de ora. Poate doar dimineata sa nu imi fie foame inainte de cafea, in rest eu mananc oricand si nu las nimic in farfurie. Am bagat cu religiozitate calorii mancate/consumate in diverse aplicatii, la ore fixe, multe mese pe zi, degeaba. Slabesc in prima saptamana cateva kile.

    Am hotarat sa nu ma mai chinui, sunt relativ sanatos si activ comparativ cu slabanogii de aceeasi varsta din jurul meu, nu am niciun motiv, iar de estetica mi se rupe.

    00
    • intotdeauna sunt solutii:

      Ca sa scapi de senzatia de foame, te apuci de fumat+ bautura
      Ca sa scapi de fumat+ bautura, te apuci de prafuri sau seringi
      Si tot asa….
      Trebuie numai sa vrei

      00
    • Și la urmă încerci rețeta aplicată de Nastratin pe măgar, 2 săptămîni post negru…

      00
    • Cand vei face diferenta dintre foame si pofta si vei actiona in consecinta vei vedea rezultatele.
      Si renunta la zahar. Citeste etichetele, vei fi surprins cat zahar bagi in tine din te miri ce produse.

      00
  24. Si asta nu pentru ca ar fi zaharul sau sucurile mult mai daunatoare decat alte alimente, dar pentru ca au foarte multe calorii/100 grame si este foarte usor sa depasim cantitatea necesara pentru organism.

    Exemplu:
    – o ciocolata (100 grame) are la fel de multe calorii ca 400-500 de grame de piept de pui (sau muschi de porc);
    – un litru de suc (pe care nimeni nu il pune la calcule) are aproape la fel de multe calorii ca un litru de lapte;
    – 100 de grame de paine au la fel de multe calorii ca 700 de grame de ciuperci.

    00
    • Auzisem ca pentru a scapa de caloriile unui croissant trebuie sa mergi 5 km. No joke!

      Da” la o ceafa?

      00
    • Dacă ceafa e lată, tatuată și vine spre tine, cred că ăia 5km îi alergi!

      00
    • @Klaxxon, un 7days d-ăla normal are pe la 400 de calorii. Ca să arzi 100 de calorii trebuie să alergi pe la 1.5 km, deci de aici faci tu calculul. Dulciurile sunt horror pentru ceea ce înseamnă aport caloric (și de proastă calitate, dar asta e altă discuție).

      BTW, ăsta e un comment informativ, bag croasante, că sunt bune. :D

      00
    • @Klaxxon, o ceafa de porc la gratar de 200 de grame are aproximativ acelasi numar de calorii ca un croissant.

      00
    • Să vezi alcoolul cîte are…

      00
    • Cine naiba bagă 100 gr ciocolată odată?
      Chiar sunt oameni care fac asta?

      Nu mă înțelegeți greșit, mănânc dulciuri, cred că pot să mănânc 100 gr prăjitură odată (cred, nu garantez; nu știu cât are o prăjitură de cofetărie, dar una d-aia o fac în 2 porții), dar nu pot să bag o ciocolată odată nici dacă n-am mâncat toată ziua.

      Sau zic unii de câte o cutie de înghețată odată…. am încercat la un moment dat, de amorul artei, maaaaxim 1/3 din cutie.

      Nu-s vreo silfidă, mănânc dulciuri, uneori mănânc cam mult după aprecierea mea, dar uneori mă sperie cantitățile de mâncare despre care spun unii oameni că le pot mânca.

      00
    • @ab
      eu pot: chiar din aia dubla, la 200g.
      La inghetata la fel, daca nu ma opresti, space is the final frontier

      00
    • @AB, de multe ori, cand am chef de dulciuri, se intampla sa mananc si cate 2 ciocolate una dupa alta. 100 de grame mi se par o bagatela.
      Acum depinde cat de mare este cutia de inghetata, dar una de 1 litru (500 gr) o mananc fara probleme intr-o zi.

      00
    • ok, ok, am înțeles. mă scuzați!

      00
  25. Cel mai tare m-am ingrasat in perioadele in care am mancat regulat la ore fixe. :))

    Nu mananc la televizor sau oriunde altundeva decat la masa din bucatarie, nu mananc intre mese, nu mananc gustarele si rontaieli, nu mananc dulciuri.

    Singura chestie ca manacm regulat fix aceleasi prostii pe care le mancam cand nu aveam timp si in aceleasi cantitati. Fatality.

    Acum am slabit 7 kilograme scotand painea de tot si carbohidratii in general… plus redus alcoolul. Dar tot mananc la ore fixe :))

    00
  26. Carbohidrații adică…. ?
    Redus alcoolul adică…?

    00
    • 1. Paste, orez, pâine, cartofi, mai ales gătiți cu mult ulei.
      2. O bere în loc de 5, 1 pahar de vin în loc de o sticlă, alcool tare redus la 20% din cantitatea actuală. Și nu în fiecare zi.

      00
  27. NOU
    #96

    Teoria mea e ca lumea mananca prea mult INTRE mese: o inghetata, un suc, o punga de chipsuri, o bere etc, si de aici vine cresterea in greutate.

    Sistemul meu e: maxim 3 mese pe zi (10:00, 14:00, 18:00) si nicio picatura de alcool. Nimic intre mese, nici macar suc. Doar apa sau cafea fara lapte si fara zahar. Asta inseamna 16 ore de la cina la micul dejun (intermittent fasting), a fost cam greu la inceput dar m-am acomodat.

    00
    • Corect rationamentul tau !
      Am incercat intr-un comentariu mai inainte sa explic ceva legat de insulina si mi-am luat minusuri. Asadar puneti mana , ca exista acum material scris si video depre biochimia insulinei in corpul uman si corelarea ei cu ingrasarea , este foarte simplu.

      00
  28. Ca tot e casual Joi eu am dat drumul la un gratar pe la 13. Pui, pastrama si niste carnati de casa.
    O bere mica cat s-a facut jarul, o un shot de tuica inainte de ciorba si niste caii de la letea la felul 2.
    Cand zic niste zic o sticla.
    Pe urma am mai dat 2 3 mail-uri, am tuns iarba pe vreo 400 MP si am spart niste lemne.
    Cred ca bag si o bicla pana la magazin ca nu mai am vin.

    00
  29. M, 40 ani, sedentar. In ultimele 2 luni am pierdut 12KG. Am slabit periodic timp de 20 de ani, si pana acum am pus la loc de fiecare data mai mult decat am slabit. Cel mai mult am dat jos 30KG intr-un an, am mentinut un an, am pus la loc 34KG 2 ani mai tarziu. Sanatos, fara nici o vizita la doctor sau spital. Dar imi e greu sa-mi gasesc haine potrivite, sa-mi leg sireturile, sa…

    Cand ai fost gras toata viata, si mai ai norocul sa fii si sanatos, nu e ceva care sa te preseze sa slabesti, afectiunile asociate sunt doar o sabie a lui Damocles. Dar e o parte a personalitatii, un alt stil de viata, o adapatare la cum arati si ce poti face fizic.

    Cum slabesc si cum imi mentin greutatea? Ei bine, incepe cu modul in care cumpar mancarea. Am inlocuit zaharul cu indulcitor, am redus carbohidratii la maxim o felie de paine pe zi (sau echivalent, de ex orezul de la cateva bucatele de suhi). Nu mananc nimic prajit in ulei. Majoritatea mancarurilor sunt pregatite de mine (fierte sau cuptor). Activitate fizica aproape deloc la inceputul dietei (presiune pe articulatii, plamani), si din ce in ce mai multa pe masura ce scad in greutate pana ajung sa pot mentine efort sustinut (de ex alergare, la inceput 1 min, apoi gradual pana la 30 min).

    Ce am constatat: Mananc mai putin. La inceput m-am fortat sa mananc portii mai mici, caci imi era tot timpul foame, acum ma satur cu jumatate din cat mancam inainte (de ex, mic dejun de 2 oua si 2 carnati, a devenit acum 1 ou si 1 carnat).

    Orele de masa variaza in functie de cum ma trezesc si ce/cand am mancat in ziua precedenta (de ex mic dejun la ora 10, pranz 13-14, cina 18, sau mic dejun ora 11, pranz ora 15-16, cina poate sa lipseasca si atunci a doua zi imi este foame mai devreme – 9 – 10 am)

    Beau apa/ceai/f rar cafea. Imi fac analizele la 6 luni. Iau multivitamine daca elimin alimente din meniu. Dieta si exercitiile fizice le mentin la un nivel (frecventa si intensitate) astfel incat sa pot sa mentin acelasi stil de viata cat mai mult.

    E un joc pe termen lung!

    00
    • Nu inteleg la ce iti foloseste indulcitorul ala. Pastrezi dependenta dar o faci intr-un mod sanatos :)). Cu prima ocazie monstrul ala pe care il ocrotesti va musca din tine.

      00
    • Dacă nu te-ai dus la medic ”să te cauți” nu înseamnă și faptul că ești sănătos tun.

      00
    • @pvladc: am trecut de la ciocolata (cate 200gr odata) si dulciuri (fara numar) la 200gr de budinca bogata in proteine/zi, cu indulcitor (0 grasime/zahar, 20gr proteine, 160 calorii). CSF, NCSF. Asta e solutia gasita pe termen lung…
      @marinel: Ce anume ti-a scapat din ”Imi fac analizele la 6 luni”? Colesterol, glicemie, cardiologie…

      00
    • @Adi, cum ai reușit să pui la loc? Între ce valori de IMC te-ai situat?
      Recomand să te cântărești cât de des poți. Eventual dimineață la trezire, aprox aceeași oră ca să nu mai scapi situația de sub control. Dar per total faci bine ce faci.

      00
    • @Ambra, raspund pentru posteritate. Mancat mult, dulciuri, pizza, sandwichuri, cantitati mari. Sedentarism cat incape, si ai reteta perfecta pentru ingrasat. BMI 42

      00
  30. Băbăiatule, la ce am citit acilea nu rămâne decât să trag pământul pe mine.
    Trebuia să fiu mort de circa 15 ani.

    How do You doot?

    00
  31. Nu e atat de relevant mancatul neregulat, atata timp cat mananci putin e chiar bine. Daca esti cu tentinte de ingrasare, viata e o foame permanenta daca vrei sa fii normoponderal, asta e realitatea

    00
  32. Șobolanii flămânzi au trăit mai lung decât șobolanii sătui.

    00
  33. Mi se pare amuzant că cele mai corecte comentarii au obținut foarte multe voturi negative. Cam ăsta e interesul pentru sănătate și viață activă în general. Ar fi interesant ca fiecare comentator de la acest articol să-și înceapă opinia cu „am următorul IMC și părerea mea despre nutriție și sănătate este următoarea:”. Așa s-ar vedea clar unde ne situăm, căci altfel opiniile devin derutante.
    Anyways, cel mai vizibil este pe stradă. Copii obezi care nu pot alerga. Tineri obezi care înfulecă disperați ceva. Persoane in vârstă înotând prin aer precum focile. Mai mult de jumătate din populația care încă circulă. Din cealaltă jumătate, relativ normală, 50% sunt supraponderali, cu un IMC între 25 și 27-28. Adică gata s-o ia spre cealaltă jumătate. Și mai sunt cei care nu circulă. Că nu mai pot. Stau in case. Dar românul e gata oricând să facă mișto de situație. Că nu e nimic mai amuzant decât unul care e mai gras decât el.

    00
  34. Încerc sa mănânc cat de cat disciplinat, aiurea ca am renunțat la micul dejun acuma ma rezum la un corn si o cafea.. Pranzul este ori la 11 cand lucrez de acasa ori la 12 cand is la serviciu,iar cina la ora 6 uneori 7 depinde de context si mai mult frunzaresc, ma ajuta gena nu reușesc sa am mai mult de 62 la 1,72…sunt operat si de bila de 4 ani si am renunțat in mare la prajeli, tocaturi… Insa mai calc pe bec.
    PS:ai zis copii? Something to say 😎🥂🍻

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)