Lecţia de azi: unde îţi dai copiii la şcoală

În cazul în care aveţi un copil şi intenţionaţi să îl daţi la un liceu la fel de prost ca celelalte, dar unde să aveţi încredere că va învăţa alături de alţi copii din părinţi buni şi va consuma numai droguri de calitate, daţi-l la Jean Monnet.

Serios. E singurul liceu unde conducerea e demisă în urma unui scandal. În alte cazuri, pe tov. Minister l-ar fi durut in fund mai rău decât pe eleva semi-violată, dar când aici învaţă toţi copiii bulibașilor şi politicienilor e o idee proastă să dai cu pla în poplaţie. În unele şcoli, la înscriere, se cere părinţilor să completeze un fluturaş unde să spună cu ce se ocupă. Ar fi util ca asemenea informaţii să fie trecute in catalog, să ştie profesorii ce să facă şi cum să treacă notele.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

27 comentarii

  1. Bre, daca trebuie asteptat un asemenea scandal national pentru demiterea conducerii, zic sa nu ne facem prea mari sperante, nici macar in cazul unui liceu precum Monnet.

    Apropo, eu p-asta l-am absolvit, pe vremea lui Nea Nicu – îi zicea altfel atunci, dar tot liceu de stabi il considera lumea – si vreau sa spun ca si pe vremea aia erau fete darnice prin spatele scolii. Se fuma si se bea pe ici, pe colo. Doar de droguri n-am auzit niciodata atunci.

    00
  2. In liceu, scria profesia parintilor in spatele catalogului. Se pare ca la capitala nu se poarta asa ceva, trist.

    00
  3. Excelență, faza cu ”ce e mama ce e tata” e de cand lumea….există o rubrica la finalul catalogului….dar multi dintre profesorii-diriginti evită să treacă ocupatia parintilor pentru a-i feri pe elevi de o evaluare subiectivă.(”pozitivă sau negativă”)
    Totodată de când ma devenit parteneri de nadejde ai americanilor s-a înfiintat BDNE (baza de date nationala pentru educatie)…e foarte simplu de aflat.Că doar trăim in era Big Brother,nu!?

    00
  4. Eşti răutăcios. Jean Monnet produce numai eleve model şi sefi de promoţie. Cu toţii „fac ceva în viaţă”, dar şi pe ea de şcoală.

    00
  5. E singura conducere demisa pentru ca a fost trimis de la inspectorat un control si s-au constatat nereguli la nivel de programe si alte shituri educationale…daca s-ar face astfel de controale regulat, prin toata tara,…multe conduceri ar fi demise…

    00
  6. Profesia parintilor e absolut irelevanta. Sau ar trebui sa fie. Niciodata nu am dat asa ceva nicaieri, desi imi cereau im mod express. Pentru ce ? Vrei sa scrii ceva ? Scrie pensionari si gata.

    00
  7. Pe mine ma distreaza cum il descrie presa pe sexi-profu inculpat. Adica sarac si cinstit, cu familie de intretinut, locuind cu mamica. Pai frate, isi da seama cineva cati bani trebuie sa impingi sa ajungi sa predai la liceul ala? Mai ales pentru un prof incepator…

    00
  8. Momentan mai am de terminat un an din liceu. Dar daca ar trebui sa imi dau copilul la liceu, m-as interesa de ce obiecte este pasionata odrasla si as verifica rezultatele la olimpiade si concursuri la obiectele respective. Liceul cu cei mai multi elevi in prima jumatate ftw.

    00
  9. @Moldoveanca: tipu’ adunase multa frustrare in el si si-a propus sa se razbune: ia sa le-o trag pitipoancelor astea…. sau cine stie, poate aflam ca elevele il si plateau pentru ca sa le-o traga…:D

    00
  10. tot nu inteleg ce vina are conducerea liceului. in fiecare liceu sunt c***e (am voie sa zic curve?). doar pentru ca s-au mediatizat cazurile alea 2 nu cred ca trebuia luata aceasta masura… parerea mea.

    00
  11. Si la gradinete de stat se cere expres locul de munca al parintilor, pe principiul de unde se poate si de unde nu are rost, asta inca de la inscriere.

    00
  12. Profesoara: Gigi, unde lucreaza tata?
    Gigi: dumneavoastra vreti sa mai lucrati aici?

    00
  13. @Moldoveanca – pe bune? Poate o fi f*&*t vreo inspectoare… Acum serios, hai sa lasam cacaturile astea cu ‘cati bani trebuie sa impingi sa ajungi sa predai acolo’ – teoria conspiratiei e fumata.

    00
  14. Se trece in catalog profesia si locul de munca al parintilor.

    00
  15. Nu am spus niciodata nimic despre locul de munca al parintilor. Au fost invariabil, somer respectiv casnica:) Nu te obliga nimeni dar se practica trecutul in catalog.
    Monnet nu e liceu de fitze. Rahatul asta a inceput in presa pe vremea lui nea Nicu cand se ducea Bombonel sa voteze acolo. E un liceu mediocru.

    00
  16. Bine ca daca e liceu de bastani sa mai sesizeaza si astia ca altfel e jale cu inspectiile si controalele in scoli. In vara au fost 30 de licee la care nu a luat nici un elev Bac-ul, s-a intamplat ceva acolo, s-a luat vreo masura? Nimic, batista pe tambal. la alte 80 de licee promovabilitatea a fost de sub 10%, la fel s-a luat vreo masura?

    00
  17. Din ce am mai citit si eu pe ici pe colo conducerea a fost demisa pt ca stia ca proful de sport baga papiţoiul la minciocul elevelor si nu a facut nimic.

    00
  18. Parca se mai pune accent in ziua de azi unde dai copilul… Liceu sa fie.

    00
  19. Is de parere ca ultima afirmatie e corecta! :)

    00
  20. tin minte ca odata am scris ca tata e coafeza si mama sofer de tir si chiar asa mi-a si scris in catalog… :))

    00
  21. 85% promovabilitate la bac! Directia demisa! La liceele cu 0% promovabilitate la bac directia e buna ! Ok sunt chestii naspa si pe acolo la JM, dar ce ziceau aia de la control ? ca nu exista o politica de prevenire a abandonului scolar ? pai de ce sa fie – rezultatele par ok.

    00
  22. Eu unul am terminat acest liceu acum cativa ani, media notelor la BAC a fost 9, o medie buna zic eu avand in vedere ca nu am facut pregatire suplimentara – a se citi meditatii, asta spune multe despre calitatea profesorilor de acolo.
    Nu vin dintr-o familie instarita, nu sunt fiu de politician etc.
    Intr-adevar exista si „uscaciuni”, a fost de ajuns sa aflam ca fiii lui Nastase, fiul lui Vanghelie, al lui Geoana au facut liceul acolo si gata ne-am facut deja o parere: curve, drogati, lichele.
    Nu uitati ca elevii care vin in acest liceu sunt repartizati pe baza mediilor, cei care ajung pe parcursul anului cum a fost cazul fetelor cu pricina sunt transferati cu acordul inspectoratului deci sforile sunt trase dinainte de ajunge dosarul pe masa directorului de la JM.
    Ministrul Funeriu ar trebui sa lase la o parte gandul ca la anul vor fi alegeri si sa faca ceva util pentru sistemul de invatamant din Romania…
    Nu poti sa compari JM cu Sava sau Vianu dar nici nu poti sa spui ca este un liceu de proasta calitate.

    00
  23. Se trece in catalog ocupatia parintilor.

    00
  24. Am o prietena care a facut Jean Monnet si mi-a povestit ca pe vremea ei, adica acum vreo 10 ani, fetele de acolo deja erau toate disperate dupa f* cu profesorii, ca sa isi faca statut.
    Ala e liceu de copii de bani gata de sus pana jos, nu exista copil cu parinti normali acolo, toti sunt putrezi pana in maduva oaselor si cu bani adunati de prin diverse afaceri mai mult ilegale si corupte.
    Daca ar fi sa se faca ceva util, ar fi sa se desfiinteze liceul ala si sa ii trimita pe la industrial 14 sau similar, sa mai vada si altceva.

    00
  25. Scrisoarea unui fost elev catre Liceul Stefan cel Mare Suceava:

    “Fac parte din generatia 1994 si acum, la aniversarea a 150 de ani am decis sa va fac o surpriza.
    Probabil va asteptati la laude si la osanale insa nu veti avea parte de asa ceva.
    Sunt destui cei care acum, la ceas aniversar, se vor inghesui sa o faca cu mai multa sau mai putina sinceritate.
    Eu voi prezenta un adevar care o sa doara, daca mai exista etica si bun simt in aceasta lume.
    Au trecut 16 ani de atunci, e foarte posibil ca multe lucruri sa se fi schimbat, insa poate ceea ce va scriu eu acum va va pune pe ganduri. Pentru ca societatea romaneasca va trebui sa se schimbe o data si o data. Si schimbarea va incepe in scoala, prin educarea noilor generatii. Iar dvs. dragi profesori, veti fi modelele acestor generatii.
    Am intrat printre primii la acest liceu, deci se presupune ca eram un copil inteligent. Insa spre marea majoritate a colegilor mei de generatie si a celor ce alcatuiau pleiada de “stefanisti” proveneam dintr-o familie deosebit de modesta.
    Acest liceu “de elita” era de fapt un mare bullshit. Propaganda cat incape pentru a atrage copii familiilor instarite si snoabe din oras. Care cotizau la bunastarea profesorashilor mai mult sau mai putin motivati sa presteze. Unii erau atat de motivati incat in cele 45 de minute balbaiau 2-3 vorbe neinteligibile intentionat, ca tu sa nu intelegi mai nimic si sa participi obligat – fortat la programul de meditatii particulare pe echipe, caci in viata totul se plateste. Inclusiv nota de trecere pentru care trebuia sa stii sa rezolvi cateva sute de probleme din gazetele de matematica, fizica, chimie…
    La 14 ani, ma intalneam pentru prima data in viata, pastrand proportiile, cu o structura de tip mafiot.
    Daca ardeai de dorinta de a trece clasa erai obligat sa mergi la meditatii sau sa cotizezi “baban” la acesti rechini la finalul trimestrului, ca vorba aia…era de unde. Altfel era evident ca nu ai de unde sa stii sa rezovi cele 3 probleme olimpice de la lucrarea de control, notata fiecare cu 3 puncte! In orele de clasa nu se lucra la asa ceva! In orele de clasa nu exista de fapt vreun interes pentru ceva anume! Se disecau in schimb diverse meschinarii: cine a aruncat cu creta la tabla, si alte asemenea, ca si cum nu aveam 15-16 ani ci 7-8.
    Exista multa inteligenta destructiva la cei care detin puterea. Si lipsa de etica era la ordinea zilei.
    In toata aceasta baltoaca ce mustea de parvenitism, blanuri naparlite si cash, fitze roz bombon, gene false si alte asemenea, au existat totusi (surprinzator!) cateva raze de lumina, oameni deosebiti, valori de necontestat, profesori pe care ii asteptam cu mult drag la ore.
    Eu de exemplu imi amintesc cu multa nostalgie de dl. Profesor Octavian Nestor si de dl. profesor Marchitan.
    Acum, la 34 de ani, dupa ce in viata am cunoscut tot soiul de oameni, realizez ca de fapt ceea ce ramane la final este caracterul si adevaratele caractere se cern si se perpetueaza. De la acestea incercam sa luam cei mai bun si sa ne formam in primul rand ca oameni. Ma uit in jurul meu si sunt din ce in ce mai rare…
    Cu putina ironie dar mult adevar am punctat o realitate care probabil nu e pe placul multora. Este un esantion din ceea ce reprezinta societatea romaneasca de 20 de ani incoace, iar feedback-ul este cel pe care il meritati! Si poate va ajuta la un nou inceput!
    Asa a ramas Liceul Stefan cel Mare in amintirea mea! Foarte bine stratificat si delimitat social si mai ales uman! Daca ma gandesc bine, eu chiar nu aveam ce cauta acolo…
    Si cu ocazia aniversarii a 150 de ani, de la inaltimea mea intangibila de bancher (cred ca merit si eu dupa atatia ani sa fac o aroganta, right?) va pup…pe portofel!”

    00
  26. Se trece ma profesia la sfarsitul catalogului, adresa si un telefon, cam cum a zis Daniela mai sus.

    Imi imaginez ca daca-i cheama Funeriu, Udrea sau Geoana nici numai e nevoie.

    00
    • @V: aveam un vecin al cărui tată se numea traian băsescu. până să ajungă ministrul transporturilor primar şi să afle lumea că are doar două fete era maxim respectat.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile