Valorile nu pot fi date la o parte! Larisa Popa, tipa care fusese omul de fațadă pentru Darius Vâlcov acum un an, cu galeria de artă Raphael, este acum consilier la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Cel puțin așa scrie pe LinkedIn. Pagina de Wikipedia a fost ștearsă, dar există în arhivă.
Altfel, e bine că o fată care într-o vreme, după ce picase sponsorul galeriei la greutăți, lucra la un coafor, a ajuns într-un an consilierul unui secretar de stat. Ne dă și nouă încredere că putem ajunge departe doar prin forțele proprii și prin capacitățile intelectuale.
sunteți invidioși că n-aveți și voi un sponsor :))
lasa sponsorul. Eu n-am pagina wikipedia.
Sponsori s-ar gasi, dar trebuie sa ai cititorul de carduri intre picioare…
Merge si-ntre buci, domnu’!
Chef sa ai!
N-o sa mai mearga dupa 7 oct.
Dupa ultimul Cex, cand multi spuneau ca va fi detronat Dragnea, copiii baronilor din Bacau, Vaslui, Suceava, Neamt si Botosani au primit functii ca si consilieri ai primului ministru, rezultatul ? Dragnea a primit doar vreo 4 voturi impotriva.
Două-trei nume din Vaslui, te rog. Ca noi, vasluienii, nu știm de asa ceva.
Rautati! Fata e overqualified si o sa gaseasca un job si mai bun f curand!
Euro-parlamentar poate???
Si cică nu e loc de femei în politică sau pozitii de conducere.
Iar biologia nu minte: indiferent de cât de proastă sau hoața e Larisa, tot e bună da-o-n plm :))))
N-are pl ta atatia bani…pare high maintenance…
Nu stiu cum se face ca am vazut numai tineret cu statut de consilier + baieti cu aspect de interlopi. Ce stiu astia sa consilieze?
Pai se consiliaza intre ei. Ele pe ei, ca na , sa fii interlop nu e treaba usoara, ce naiba! Iar ei pe ele, pentru ca sa te trezesti peste noapte in functii de genul asta e putin ametitor, chiar daca pentru aia au stat pe sub birouri, sau au facut sluj in fata unora si altora… In breasla lor, a fetelor din politica, niciodata nu stii cand avansezi si este perfect normal sa ai nevoie de un consilier de incredere.
Nu fiti rai, se vede pe ea ca are experienta pentru postul respectiv: https://www.google.ro/search?biw=1271&bih=841&tbm=isch&sa=1&ei=9Z-gW8i8A9L5wQKsgZqICQ&q=larisa+popa+valcov
Cum i-au crescut sânii de la o poză la alta ..
În altă ordine de idei, sunt curios câți dintre cei care au citit acest articol și s-au revoltat, au fost la proteste împotriva regimului Dragnea și dacă au semnat pentru inițiativa fără penali.
@vlad, hipstareala e degeaba daca nu mergi la vot
Sunt sigur ca nu ea si-a scris articolul de pe Wikipedia…
Ai gresit titlul: Larisa Popa, curva lui Valcov
Radeti voi,dar e de plans. Cine stie cate fetiscane de genul asta mai sus, platite si cu vreo 2000e
Hilar va fi cand le vei vedea primar in vreun oras sau important sau premier, ministru. Usor usor intrecem si Rusia cred.
S-a spart deja gheața cu ministresa de la interne.
In Romania asa a fost tot timpul.
de aia nu suntem ultimii in Europa
Din pacate nu este singura protejata. Sunt multi protejati in sistem
cam toti
lol, dar aia care i-o sugea lu’ Oprea in masina cand a murit Gigina? aia e sefa pe la inspectoratul scolar sector 4 parca, tipa are 25 de ani. iti dai seama? sa fii inspectoare sefa pe sectorul 4 si singura ta calificare in sensul asta sunt buzele groase?:))
nici nu mi se mai par stiri astea, tot ce inseamna bugetari cred ca 90% sunt incompetenti la modul grav, adica cu un pic de handicap mental. Restul de 10% cred ca au ajuns acolo tot prin pile, la inceput au incercat sa munceasca dar au vazut cum sta treaba si ca sunt inconjurati de prosti asa ca si-au bagat si ei picioarele si au devenit ca toti ceilalti.
dar nu va ingrijorati de astea, aparatul guvernamental si bugetarii nu afecteaza viata corporatistilor care castiga mii de euro si merg la ski cand sunt alegeri.
altceva e mai periculos pentru ei si veti vedea cand prima corporatista va fi jefuita si batuta de un recidivist eliberat de psd si nimeni nu va fi gasit vinovat. atunci vor realiza, fiecare prin propria experienta, ca in afara de un maxilar dislocat si niste bani furati, politica nu-i afecteaza.
Chestiile astea trebuie sa se transforme in dosare penale.
Arta judo-ului… hehe
Nu e doar consilier personal la cabinetul secretarului de stat Alexandru Potor ci si … tadaaaam administrator provizoriu la SC Telecomunicatii CFR SA
Ti-am trimis ce trebuie pe blog@
wow, de asemenea subiecte avem nevoie ca sa unim comunitatea. niciun dislike!!!