“A Thousand Words” e unul din filmele alea mă fac să râd. Nu pentru că Eddie Murphy e amuzant sau pentru că e şi Kerry Washington pe acolo, ci pentru că e fix pe subiect. E un film pentru oamenii care muncesc cu speranţa că vine weekendul şi vor fi liberi. E pentru corporatistul care speră că, odată ajuns middle management, lucrurile vor fi mai calme şi va avea mai mult timp liber. Pentru fraierii care cred că şi ei vor putea avea gagica superbă. Pentru fraierii care adoră mare, că acolo se simt liberi, dar luni trebuie să fie la birou, că au un powerpoint de terminat. Pentru deştepţii care ajung într-un loc superb şi dau checkin şi fac o poză pe care o pun repede pe facebook, să stârnească invidii.
Chiar vroiam sa-l vad acum vreo doua zile dar vazand punctajul si citind despre el c-ar fi „slabut”, m-am lasat pagubas. In fine, o sa-l incerc, sper sa ai dreptate, ca de nu….
Pe unde ai ajuns?
Eu nu inteleg niciodata de ce consideri ca omul care se duce in fiecare zi la serviciu, e demn de misto si bataia p*lii. In cazul meu: resursele (servers & shit) si tehnologia la care am access, este un castig de experienta care altfel, ar fi fost imposibil sa le am.
It makes me that more valuable. Si performanta intr-un domeniu poti face doar daca dedici timp unui subiect. Nu daca citesti tutoriale pe .net si „hopa-mitica” sunt „divelopar ba!” … sau blogger, dupa caz.
am impresia ca nu au scos subtitrare (pentru cei comozi)
Nu l-am vazut, mi-a scapat! Ia sa-l iau…
Unde l-ai gasit?
Alex, stii cum e vorba aia, daca nu faci fix alegerile facute de Zoso…
@Adrix: E plin Filelistu` de el. Si ai si versiuni HD titrate in romana.
Personal mi s-a parut cam plictisitor. Dar are si momente bune.
Asta mi-a placut!
gluma , gluma . da tu ai vazut ca Eddie Murphy la 51 de ani are patratele si pare maaxxim de 40 de ani ?
nu e si despre fraierii care pun poze cu can-ul lor de cola sau se lauda cu ce filme au mai vazut pentru sunt niste antisociali? Cautand astfel validarea celorlalti, ascunzand totodata propria persona cu care nu sunt prea impacati? Oameni nu prea despteti, dar care se pot ascunde in spatele unor postari cautand de fapt, si avand, un target mai putin inteligent ca el care ii pot umfla usor ego-ul? Persoane care deseneaza in jurul lor un mediu controlat si unde detin controlulul deoarece in viata reala au reale probleme in a se integra? Sau nu era filmul ala…
Am vazut A Thousand Words, chiar merita vazut. Prima jumatate este comica, iar in a doua nu stiu daca am schitat vreun zambet.
Cred ca cel mai fain e de cei care muncesc cu gandul sa-si ia smartphone sau masina sucara sa impresioneze prietenii. Ce poate fi mai fain?
Scuzati ironia ieftina
Mersi mult de recomandare, frumos filmul, era sa il pierd datorita notei de pe IMDB
@Tache si Masako Mizutani are 44 de ani si ii dai 19. Google her.
Bine, ma, ca esti tu freelancer si faci numai ce vrei.
De aia sunt toate lucrurile alea misto, ca le faci doar din cand in cand. Tarile la care ne uitam noi admirativ s-au construit cu oameni care au muncit al dracului de mult si s-au distrat cand s-a mai putut.
Munca este un lucru benefic, ne ajuta pe noi si pe ceilalti ar fi un mod de a spune, doar ca multi manageri ne pun la jug si ne inrobesc cu acest lucru. Fac pariu ca multi dintre noi nu mai stiu ce inseamna timpul liber petrecut alaturi de cei dragi, sau cum este sa stai un week-end sa te relaxezi faacand ceva placut, de mers la un peste de exemplu.
Zise el din Chrome, ruland Windows pe un Sony VAIO sau ce ai tu pe acolo
nu cred ca exista vreo scara ierarhica unde nu exista munca. desi multi milionari ar putea sta pe bara, sa calatoreasca toata viata, nu o fac din plictiseala. la un moment dat te plictisesti de avut prea multi bani, de facut tot ce vrei, si te apuci de o activitate care iti va ocupa tot timpul si iar ajungi sa iti doresti timp liber. secretul este balansul intre cele doua. sa fie ziua de munca de 6 ore, si mai mult timp liber pentru celelalte activitati.
sunt patroni care muncesc mai mult decat angajatii. nici chiar daca lucrurile merg bine, sa ai conturile pline si tot nu te poti opri, pentru ca ti-ai fixat un target si esti nerabdator sa il atingi.
Si freelancerii muncesc ba. Si unii chiar foarte mult. Acum si daca ai o afacere esti „freelancer”. Daca esti angajat esti „lockedlancer”. Merge?
Am incercat sa ma uit la film, extrem de plictisitor. N-am rezistat decat vreo 15 min…
Este superb filmul!
Doar ce l-am vazut, si am un ranjet pe fata, de care inca nu am scapat :))
dimineata canta cucu’ fraierii se duc la lucru
Nu am vazut filmul, raspund doar randurilor scrise de tine.
Dupa ce te legi de toti ca nu muncesc si ca sunt lenesi, acum daca o faci esti fraier. Corporatia e un bullshit, middle management the same, munca in sine e o prostie. Hai s-o frecam aiurea, ca ies banii. Sau sa facem o combinatie. Sau sa fim antreprenori. (Stai, asta e de bine, nu de rau! Doar ca o sa muncesti de n ori mai mult decat in orice companie – corporatie sau nu.)
Sper ca ai fost ironic, altfel articolul o sa fie proslavit de cei care pica bacul anul acesta. Pentru ca lor li se adreseaza.
PS: As fi ipocrit sa ma iau de ultima fraza, o fac si eu. Nu pe cele doua canale de care zici, dar o fac. Si din cu totul alte motive.
PPS: Dintre cei care citesc si n-au vazut filmul, cam cati crezi ca il cumpara si cati il vor lua frumos de pe torenti?
@Cosmin: eşti superficial.
Facem pariu ca multi citesc articolul asta de la job (in loc sa munceasca) si nu inteleg nimic? :-))
@zoso: Nu vreau sa ma dau drept aparatorul corporatiilor. Dar, din pacate, sunt realist. Poti sa ai o slujba care sa nu te faca sa te simti ca un nimic, chiar si in momentul in care „te-ai vandut” lor. De ce trebuie sa fie un lucru atat de blamat?
Nu poti doar sa traiesti asteptand sa primesti totul, fara sa dai nimic in schimb. Daca te uiti la „dolce vita” mediteraneeana, ai si raspunsul de ce.
Da, poti sa incerci si down-shifting-ul. Si asa poti sa ai si un job mai relaxant. Nu trebuie sa ai iPhone 6 si Audi A11. Poti sa traiesti si cu o treapta (sau mai multe) mai jos.
As putea zice doar un singur lucru :”Don’t be an eagle, they soar too high. Be a pidgeon. They shit on everything.”
„feed them shit”? Mah, acu’ m-ai enervat, te citesc de vreo 6 luni, da’ esti arogant rau bre… Daca ar colcai tara asta de freelanceri, n-ar avea cine sa-tyi serveasca salitosu’ la carciuma tata… Da, sunt corporatist, dar newsflash: Parte din publicul tau target sunt corporatistii care iti aduc profitshare-ul ala de pe e-mag. Asa ca ori trollezi ori pla calului esti chiar, grandoman si din articolele tale razbat niste basini superioare enervante! As traduce ce-ais cris tu: „mA pis pe voi astia cu job normal (10 -11 ore ca nu te adresezi functionarilor la Posta banuiesc )”, io muncesc cand vreau” . Sa fi tu sanatos tata, dar ia fa un copil, scoate-ti capul din gaoaza si invata responsabilitatea si apoi sa vezi miza unui job „sigur”. Ca am impresia ca tu prin corporatisti ii vezi numai pe aia de la HR care trombonesc toata ziua. Da de un inginer care-ti pune pe tava Xdive-ul la BMW sau Adaptive Cruise Control-ul la Mercedes ce zici mah? Si ala e sclav? si ala se complace si linge in cur sa ajunga Team Leader ? daca ti-a iesit tie cu freelancing-ul asta nu inseamna ca asta e calea pt. toti. Hai sanatate ca tre’ sa termin ppt-ul ala corporatist visand la clipul de pe youtube cu Masserati-ul.
@dinu: ii şi văd pe ăia dela bmw şi mrcds lucrând câte 12 ore pe zi şi visând să meargă in weekend pe valea prahovei.
aoleu…ma regasesc. :<
Ramai uimit, parte din dezvolarea Radar-ului (ACC-ul), Algoritmi de Procesare de imagini pentru Imager-ul de pe Clasele E si S , precum si franarea automata in oras la viteze de sub 30 kph (Volvo e tatic aici sa se inghesuie multi deja)se fac aci la Miorita. Mai zicea nen’tu Buhnici ca programatorii romani sunt „palmasi” lipsiti de orice spitit deinovatie, da ala mai sus de Angry Birds-ul lui nu vede. Eu vorbeam de inginerie nu de aplicatii de pe AndroidMarket. Zici tu, da romanu munceste saracu’ Tre’ doar sa mai exportam vreo 5 milione de puturosi in desert. Sanatate arogantule!
@dinu daca stii ca articolul de fata nu se refera la tine, de ce te stresezi? Acum serios. Life is fun!
Am vazut si eu filmul acum 2 seri si nu m-asteptam sa-mi placa. Dar am ras mult, chiar nu inteleg de ce are nota mica pe imdb. ( 5 si ceva parca)
Ah, daca nu ati vazut uitati-va si la „God bless America”. A scris arhi parca despre el, chiar e tare.