Jurnalul unui soldat român care își apără țara

pamflet

Am pornit de la declarația asta:

Șeful Armatei române, generalul Gheorghiță Vlad, afirmă într-un interviu pentru Europa Liberă că legea privind pregătirea populației pentru apărare ar trebui modificată, astfel încât românii să fie instruiți și pregătiți în cazul unui război.

Și vreau să spun că sunt de acord. Și am pus mâna pe jurnalul unui soldat român recrutat să apere țara.

Ziua1. Suntem chemați la unitate, ni se dau uniforme noi, ghete și arme. Fiind chemat mai la coadă, am mai apucat doar un Carpați aproape ruginit și un AKM nou. Bune și alea. Baionetă nu am, dar mi-am luat una de acasă, că nu se știe când am nevoie de o unghieră.

Pornim în pas alert în curtea unității să ne suim în TAB-uri. Al nostru nu pornește. Ne dăm jos, începem să ne învârtim pe lângă el, ne dăm cu părerea, până când un băiat din Zimnicea observă că nu avea motorină. Deloc. În rezervor, adică, că niște canistre pline erau legate de el. Găsim un general, întrebăm care e procedura, ni se spune că trebuie să facem o cerere scrisă și să o depunem la secretariat, dimpreună cu o copie de buletin. Să scriem acolo că vrem să ni se facă plinul și că sigiliul de pe canistre este intact.

Se rezolvă mai repede decât ne așteptam și pornim grăbiți să prindem coloana de blindate. Pe drum, ascultăm comunicările colegilor noștri.

Intrăm pe strada Zambaccian, când dintr-o clădire se uită cineva urât la noi de la etaj. Unul dintre colegi scapă o rafală în direcția ăluia care se uita urât, îl nimerește bine. Noi ne uităm unul la altul. Tocmai am fost atacați. Din clădire iese o fiică de nomenclaturist comunist care începe să țipe la noi. Alunecă și cade cu fața în baioneta mea. Urât din partea ei, mi-a murdărit-o de sânge. Apar doi copii care nu au muncit niciodată, dar sunt plini de bani, și sar să-mi ia pistolul. Nu am încotro și îi execut pe amândoi. Trec în jurnal ce s-a întâmplat.

Înaintăm spre Cotroceni. Un bătrânel țipă ceva spre noi. Parcă l-am mai văzut undeva. Eu nu am vrut, dar pistolul a cuvântat. Ce noroc pe mine să trec pe listă un spion rus din prima zi. Scriu în jurnal.

Altă stradă, un mustăcios de 60 de ani și un adult de 30 de ani care pare că nu a muncit niciodată, dar are bani de ferme de porci și alte afaceri se uită urât la noi. Vasile oprește TABul și le cere o țigară. Mustăciosul duce mâna la piept, Vasile reacționează prompt și îi împușcă pe amândoi. Bă, dar chiar e plin orașul ăsta de spioni ruși?

Auzim prin stație alte atacuri ale spionilor ruși. O doamnă corpolentă a sărit să muște din turela unui tanc și a fost nevoie de 10 minute de lupte corp la corp ca să o dovedească băieții. Un alt atac a avut loc pe o stradă cu barieră, unde o probabil doamnă a atacat un TAB cu invizoace. Colegii au răspuns regulamentar cu AKMurile. După ce a căzut la pământ, în jurul probabil doamnei s-a strâns o gașcă micuță de șobolani. Să fim vigilenți, colegi.

Se comunică prin radio. La o adresă în Modrogan s-a găsit valută. La o alta din Kiseleff mașină de scris automată. La o adresă din Voluntari sticle de uischi. Se recomandă atenție sporită și atac cu mortiere. La sediile ASF, ANRE și Guvern se dau lupte crâncene, e plin de spioni ruși sau de trădători de neam, nu am înțeles exact. Mulți dintre soldați au rămas fără gloanțe și lucrează doar la baionetă.

A fost o zi lungă, drag jurnal. Mâine aud că trebuie să torturăm niște caschetari trădători de neam, care protejează traficul de droguri și de carne vie. Ni se recomandă să ne odihnim, că sunt mulți.