Ioan Ursu – Persona non grata pentru sistemul de educație

Pe vremuri, când exista TVR Cultural:

„La mijlocul lui 2004 în semestrul 2, când filmam lecțiile cu acceptul conducerii liceului, o elevă s-a ridicat și mi-a spus că au noroc cu aceste lecții pentru că așa mai învață și ei. (…)
Mi-au interzis să mai filmez în școală (aflasem lucruri ce nu trebuiau aflate). Au găsit repede clasa 12H care a fost instigată, încercând să mă înlăture de la ore. Are loc o ședință cu părinții și elevii clasei 12H solicitată de mine și de diriginta clasei împreună cu directorul adjunct, iar eu am propus filmarea discuției pentru transparență. Părinții, elevii și diriginta refuză filmarea și aceasta este secvența de la începutul acestui film. Conținutul discuției de la ședință, îl povestesc la clasa paralelă, 12G. (…)
În toamna lui 2007 ajung la Ministerul Educației și după o discuție cu directorul general de la direcția preuniversitară, am convenit să încep Video Manualul Matematic (filmări zi de zi la clase – filmarea propriului act didactic) în ciuda interdicției impuse de conducerea școlii. În momentul acela mi-a fost schimbată toată încadrarea, timitandu-mă să filmez lecțiile la clasele de la profesională, cele mai slabe din liceu (ca să nu mai am conținut relevant). În primăvara lui 2008 mi-a fost desfăcut contractul de muncă, ca urmare a instigării masive a claselor de la profesională (n-au mai vrut să intre la ore).
LINK

Ce a făcut acest profesor, s-a lăsat? Nu.
Are peste 68.000 de abonați la canalul lui de YouTube. prof. Ioan URSU

Filmează din mână, din buzunar, în unghiuri ciudate, fără trepied, fără lumină, fără… Plin de emoții, nu știe dacă va ieși ok lecția, se scuză, transpiră, greșește, se corectează… și-a pus tablă în curte, dacă școala nu-l lasă!
Exemplu de lecție: 1830 Clasa 7 Cazuri de asemănare ale triunghiurilor Rapoarte și proporții derivate Probleme
1830.
1830 de lecții filmate.
1830 de „ore de inspecție”, dacă vreți. În fața întregii țări!

De când face asta, din 2004? La ce nivel a ajuns să ceară să filmeze orele, la nivel de Minister? Acum mai bine de 15 ani. Voia să facă treabă pe banii lui, pe timpul lui. Ce răspuns a avut de la „sistemul de educație”?

Un profesor care a predat la țară, care vine cu informații și „know-how din teritoriu”, experimentat de el(!), și știe cât de mare nevoie este de cursuri filmate.

Mi-ar plăcea un interviu cu el în 2021. Să îl ia televiziunile să-l ducă pe la Minister, să-l filmeze cum le bate obrazul ălora. Să-l aud cum le spune: „V-am zis. De 20 de ani vă zic.”

Mai este un profesor la fel, un tip tânăr. Avea un site, nu mai există. Clipuri video de mici dimensiuni, 30% amuzament, 70% matematică. Foarte fain! Tot profesor de mate, cam „crazy”, dar mi-a plăcut mult de el. I-am și scris, să ne vedem să-i iau un mic interviu, acum vreo 5-6 ani; a fost destul de reticent, evaziv, și nu ne-am mai văzut.
Am gasit doar pagina de facebook CrazyTeachersRomania. Ultima postare a fost in 2013.
Cateva videos pe facebook: Link1Link2, Link3, Link4  („Numărul complex are o parte imaginară… e ca și cum ai avea un prieten imaginar.” :) )
Hei, CrazyTeachers, dacă citești pe-aici, ce îți trebuie pentru a pune înapoi site-ul și a continua ce faci? Facem o chetă, dacă e nevoie de bani. Donez. :)

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

67 comentarii

  1. „Imposibil, dom’le!”
    „Sa se faca o comisie parlamantara sa ne faca un raport si mai vedem!”
    Sistemul e plin de dinozauri si Cumpanasi care incet urca treptele ierarhiei. Nu accepta ideile noi.

    00
    • „Nu sunt bani, nu se poate face reforma fara bani”

      01
    • @rv Pai chiar nu sunt bani.
      Mai intai trebuie sa-si faca o casa pentru fiecare ginere si nepot cei din comisie.
      Dupa casa trebuie sa le cumpere si cate un BMW sau macar un Audi.
      Dupa aia trebuie sa mearga si ei intr-o vacanta exotica.

      Din ce mai ramane se va aloca scolilor un buget pentru implementarea reformei.

      00
    • „Propunem formarea unui grup de lucru, sub tutela MEC, care sa fie alcatuit din cei mai buni specialisti din domeniu. Este momentul ca educatia sa devina o prioritate nationala”

      00
    • Stii ce e amuzant azi? Lecțiile pe Teams sau Google Classrom sunt inregistrate.

      00
  2. Subscribed! Cum putem promova mai mult oameni de genul?

    00
    • Eu as face o donatie sa poata omu sa ia niste scule audio/video mai bune!

      00
    • Backup & hosting gratuit, preferabil cu acordul dl-or sau dne-lor profesori.

      Un cont de Vimeo Premium e €70/luna, sigur se pot gasi 2-3-5 sponsori care sa achite la un loc suma asta, nu?

      Daca nu, Jetpack sau spotlightr sunt optiuni cu pret mai mic dar si limitari mai multe.

      Ideea e ca oricand (asa cum s-a intamplat si cu profesoronline.ro) profesorul respectiv poate sa aiba o problema personala sau sa-i fie hackuit contul. Si asta sa conduca la disparitia acestor materiale in negura internetului.

      00
    • @visidit98 (si ceilalți) de ce Vimeo și nu direct pe YouTube? In 2 ani cred ca ajunge la un număr decent de views sa se autosustina din reclame. Daca la MIT se poate de ce nu am apela și noi tot la YT?

      00
    • @Alex
      1. Pentru ca, sincer, nu stiu cat va rezista youtube pe termen lung.

      2. Nu stiu ce conditii va impune youtube pe termen lung canalelor care au multe filme dar putine vizualizari si care nu prea aduc bani (pentru youtube, „multe” vizualizari inseamna cam 50000+ ). Canalul dl. prof. Ursu are cateva lectii cu peste 50000 de vizualizari si media bate pe la 1800.

      3. Un parteneriat „Premium” cu youtube implica costuri MULT mai mari. Si pile, si relatii. Mai e si problema suportului tehnic care pe youtube e inexistent daca nu ai meleonu’ de subscriberi.

      4. Nu in ultimul rand, reclamele. Cati elevi vor lua lectiile in serios cand primesc reclame la creme pentru hemoroizi, studiouri de videochat si jocuri mobile inaintea si in timpul lectiei ?

      E si youtube bun, nu zic nu, dar cu o platforma platita primesti o oarecare garantie si flexibilitate (ex.: integrare mai buna cu un portal de invatare, embedding, nu doar o simpla indexare) pe care youtube gratis poate azi ti-o ofera si maine n-o mai ai.

      MIT cel mai probabil are un acord „Premium” incheiat cu youtube, un parteneriat.

      A se vedea cazul Neso Academy care a fost hackuit anul trecut, toate filmele sterse, si a carui restaurare a durat cateva luni bune. Noroc ca aveau si backup.

      00
    • Tuturor celor care dau downvote. Stiu ca vreti „free”. Si mie imi place cand e moca.
      Dar e greu sa faci ceva cu bataie lunga si larga (ca un portal educational) folosind totul 100% moca. La un moment dat undeva platesti.

      Asta e si una dintre problemele majore ale open-source, lipsa de fonduri.

      De asta ajung multe organizatii FOSS sa fie capusate de corporatii, pentru ca mai nimeni, persoana fizica, nu vrea / nu poate sa-si rupa de la gura 10 euro pe luna, nici macar Americanul (cu atat mai putin Balcanicul, care nici n-are de unde).

      00
    • @vosidit98 inteleg punctele enumerate. Flexibilitatea si controlul pe care le ai asupra propriilor materiale. Nu stiu ce facilitati iti ofera vimeo Premium, dar daca tot zici de ceva pe termen lung, de ce nu o platforma romaneasca (cum a pus cineva un link la un site .md). Am vazut cateva idei pe aici care mi-au placut. Dar la dat din gura doar ma pricep si eu :D .

      00
    • @Alex Îmi și pare sincer rău că am adus vorba de cei de la Vimeo. Să știi ca nu sunt plătit de ei și nici afiliat lor. Motiul pentru care știu de ei sunt alți youtuberi care au backup-uri acolo. Nu cred ca ei sunt platiți pentru că nu-i auzi foarte des vorbind despre asta.

      Asta ca să încheiem subiectul cu vimeo odată.

      Avem si noi ceva asemanator site-ului educational moldovenesc http://educatieonline.md/Video si anume telescoala TVR http://www.tvr.ro/telescoala.html.

      E executat asa cum te-ai astepta, romaneste. Dar exista. Mai avem si canalul dl. prof Ioan Ursu si alte cateva canale youtube.

      Ce nu avem e un portal care sa centralizeze toate astea dar sunt siur ca se va oferi cineva la un moment dat sa-l faca.
      Pe gratis desigur. Pe o plaforma gratis, cu resurse gratis. Și se va autosusține din reclame, așa cum ai spus și tu.

      00
  3. Si nu este primul caz.

    Site-ul profesorului de matematica Emil Dumitrescu (profesoronline.ro, acum defunct) a fost sustinut de acesta din propria pensie o perioada, dar a fost nevoit sa-l inchida in 2020 din lipsa de fonduri.

    00
  4. Pe nu se face asa domne, sa produci razmerinta si sa impiedici organul sa desfasoare procesul de educatie.

    00
  5. Din păcate Romania l-a pierdut pe domnul Ursu. Din ce știu acum este in SUA

    00
  6. Sistemul de invatamant, impreuna cu sistemul de sanatate, au ramas cele mai comuniste dintre toate sectoarele statului, adevarate ‘stat in stat’.

    Partea proasta e ca elevii, dimpreuna cu parintii, se complac in aceasta situatie. Elevii chiulesc cat pot (mare minune daca isi deschide vreunul camera la ore), copiaza temele, iar parintii sunt multumiti ca astia iau note mari, chiar daca proful nu-si face treaba.

    Parintii si elevii se trezesc prea tarziu, cand respectivul a terminat cu scoala , liceul si facultatea, si, bineinteles, invinovatesc sistemul de invatamant. Dar ei, ei sunt parte din problema. Stiu asta, dar se complac, pentru ca daca ar face scoala ‘pe bune’, jumatate dintre elevi nu au ce cauta la liceu si jumatate din profesori ar ramane fara loc de munca. iar parintii ar ramane fara pretioasele diplome dupa care aspira atat, uitand (sau nevrand sa inteleaga) ca o hartie nu tine loc de cultura si nici de intelepciune.

    Societatea nu doreste reformarea acestor sisteme. Presa cauta sa o educe, insa cu putini sorti de izbanda.

    00
    • Au ramas retele de impartit banii in teritoriu, bani isi influenta… de asta sunt praf, pentru ca ala e singurul lor scop, sa se trimita luna de luna banii pentru cei care sustin partidul… iar pentru asta li s-au dat tot felul de puteri si functii in teritoriu sa se laude prin comuna/oras cu functia si sa ma rezolve cate un post cand e nevoie la rude, cunostinte si asa mai departe.

      De asta e nevoie de reforma totala in sanatate si educatie.

      00
  7. Am urmărit tot video-ul. Omul asta „e nebun”, vor zice multi deși știm cu toții că spune adevărul. Adevărul doare și confortul nu face casa buna cu durerea.

    00
  8. Bravo Cristi, esti tenace, imi place ce faci, tine-o tot asa!

    La obiect: la inceput de anii 2000 mergeam la internet cafe sa caut documentatie pentru proiecte. Mijlocul iernii, zapada, frigul vietii in caldarea ce e Brasovul. Acasa, cateodata, constatai ca s-au corupt dischetele. *(&^*^%^&.!
    Dial-up, 4Kbps download limit. Biti, nu bytes.

    Numa’ cine nu vrea sa invete in ziua de azi nu invata, cu cat cacalau de material free/pe bani exista pe net. Cel putin astia din computer science/inginerie electrica/electronica nu au nicio scuza.

    00
    • @Basil, nu numai ca mergeam la internet cafe sa cautam informatii, dar in RR-uri cand erau caminele inchise, acolo si dormeam.
      Tin minte ca mergeam la un internet cafe pe Republicii, era o ploaie mocaneasca si un frig…..
      Eu ca inginer electronist am avut mare noroc cu anticariatele, erau toate cartile de baza la vanzare, la niste preturi modice. Primul calculator l-am avut in 2005. Si acum ii urasc pe ai mei ca nu mi-au luat calculator de frica sa nu ”ma joc jocuri pe el”, desi eram student la IESC.

      00
    • Plecai iarna cu 5 dischete functionale de la internet cafe si mai mergeau 3 cand ajungeai acasa.
      Ajunsesem sa bag dischetele sub haine, la piele, iar acasa le lasam 15 min pe jos, sub calorifer inainte sa le folosesc.
      Si asta se intampla prin 2002-2003.

      00
    • Stiam ca nu mai merge discheta inainte sa apara eroarea, iti dadeai seama dupa sunet, dupa cat de tare harjaia cand le invartea.

      00
  9. Foarte frumos în teorie. Dar revin la ce ziceam ieri: chestiile de genul asta merg doar la 10% din elevi care oricum învata indiferent dacă orele sunt filmate sau nu.
    La școala profesionala poți sa ai surpriza sa se uite de 5 ori la un filmuleț de genul asta și sa nu înțeleagă absolut nimic.
    Repet, lecțiile filmate, cursurile filmate sunt mai degrabă pentru mediul universitar unde studentul deja are (sper) un bagaj solid de cunoștințe și are formata gândirea critica. La primara/ gimnaziu participarea fizica și emoțională a profesorului (care e de fapt un substitut al părintelui) e greu de suplinit de un material video/online.

    00
    • lasa ca nici daca esti fata in fata cu ei si le dictezi cerintele in limba romana si ii pui sa le citeasca de 7 ori, tot nu sunt capabili sa se concentreze si sa rezolve un simplu exercitiu, daca esti profesor cu unul de-asta, te intrebi si il intrebi daca nu si-a mancat o mana sau un picior pina la virsta aia

      00
  10. Mai sunt si o parte din profi care declara ca vor sa inceapa scoala fizic dar se bucura ca parintii le fac treaba. sa fim sinceri ca olimpicii si premiantii nu prea au nevoie de scoala de masa, cei slabi oricum merg la meditatii (chiar la profu din clasa), mai raman cativa elevi „adevarati” de masa :)
    As da afara 50% din profi si 50% din medici (in urma unui concurs care sa spuna ca din total prima jumatate ramane, cei mai buni 50%). Avand o evaluare a necesarului d eprofi si de medici voi dac oncurs sa se ocupe posturile vacante (daca sunt in urma reorganizarii institutiilor) astfel avand sansa si cei care au parasit sistemul sa revina in el. Trebuie inteles ca daca profii si medicii isi faceau treaba corect, cinstit, cu profesionalism pentru care au fost platiti si semnalau nereguli in sistem nu se ajungea in situatia asta. Excluzand exceptiile pot spune ca profii si medicii nu-si merita salariile care deja au fost marite.
    De multe ori pare ca a educa, a invata un elev/student, a salva vieti sau a trata un pacient este ceva iesit din comun care trebuie premiat, decorat, ridicat statuie ca si cand nu asta ar fi specificul profesiei, ca si cand nu asta ar fi menirea unui profesor sau medic. Regula a devint exceptie si eu trebuie sa dau din coada de bucurie cand un elev isi ia bac-ul sau cand un tratament chiar isi face efectul.

    00
  11. Ati vazut ce s-a realizat in Moldova in acest sens? http://educatieonline.md/Video

    00
  12. Si-acum vin si eu cu intrebarea referitor la articolul tau de acum 2 zile: daca exista deja, ce rost are sa mai fie inca 10,000 de profesori care ar face acelasi lucru? Adica, in cate moduri ti se poate explica functia de gradul 2?

    Exista video-uri in engleza, exista wikipedia, exista numeroase site-uri, exista video-uri in romana, exista wolframalpha.
    Deci ce rost are ca acelasi continut sa mai existe de inca 10,000 de ori?

    Sistemul are probleme mari, inclusiv de finantare :
    – cu salarii mici nu atragi varfurile din Universitate, prefera sa se duca secretare la multinationala si in 2 ani mai fac un curs de specializare si castiga dublu ca un profesor de grad I
    – ii obligi sa se duca la cursuri (profesorii trebuie sa-si faca dosare cu puncte pe care le primesc in functie de nr de cursuri facute, articole publicate, etc.) si nu le oferi finantare (ii trimiti prin inspectorat la cursuri de numerologie si apoi tot tu razi de ei, fara sa intelegi ca aia 600 nu s-au dus de drag acolo, sau ma rog, nu toti)
    – 99% din articolele si culegerile publicate sunt efectiv pe modelul „referate.ro” pentru ca ne intereseaza doar cantitatea, nu si calitatea, si sunt platite din banii profesorilor pentru a sustine niste edituri tot capusate politic (apropo, poti sa-ti cumperi direct culegeri facute de altii, cu ISBN, iti pun doar numele tau pe coperta si voila, ai puncte)

    90% dintre elevi, parinti si profesori sunt lepre si sunt intr-un sistem care nu poate sa existe altfel atata timp cat este politizat si subfinantat.

    00
    • Scuze, ca am uitat sa spun: mutarea la un liceu bun intr-un oras de provincie costa intre 5 si 10,000 de euro decontati la inspector INDIFERENT de cat de bun esti.

      Stii cine iti poate confirma? Orice profesor din tara.
      Stii cine n-a auzit niciodata de asa ceva? DNA, parchet, etc.

      00
    • Nu e nevoire de 10.000 de profesori, este nevoie de materia din programa sa fie si video.
      Nu s-a inteles ce spuneam in articolul precedent.
      Ministerul aproba manuale? Acum sa aprobe si cursuri video! Suntem in 2021, inca in pandemie. Sa existe si „programa video”! Asta spuneam: Alegem, facem concurs, selectam 3 profi pe fiecare materie, si punem toata programa sa fie si video. Explicata de 3 oric, cu cei mai buni pedagogi din tara, cu varfurile din tara. Ii platim si suplimentar daca e nevoie. Luam un profesor femeie, un barbat, un profesor amuzant, unul serios. facem TOATA programa si video, o punem pe site-ul Ministerului. Apoi le spunem elevilor si parintilor ca acum nu au vreo scuza sa se mai planga.
      Macar atat. Asta ceream, acesta e „visul” meu.

      00
    • Sa nu mai spun ca acesta e job de un an. Il faci o data, cu „update” anual, dar „modular”, nu mai inregistrezi 10000 de ore, ci doar unde se mai umbla la programa, schimbi doar anumite lectii.
      E un job pe care il faci masiv o data, o singura data. Ma si mir ca nu s-a facut deja.

      00
  13. … ce sa vina ministerul, cand in invatamant totul se face de la 11 am se cer hartii cu termen ziua aia la 10 am… si asa mai departe. Nimeni nu o sa faca nimic pentru ca le convine de minune tuturor.

    2010, scoala mediu rural… 16 calculatoare puse intr-un laborator de informatica stivuite, zaceau acolo de ani buni, sala vai mama ei… trase 3 retele diferite, mufate profi, routere tot tot, cu 3 randuri de prize de retea, noroc ca erau diferite ca model.

    PS:
    N-aveau informatica in orar nicio clasa, nu aveau sanse sa aiba informatica nicio clasa…
    Am curatat calculatoarele, instalat pe ele tot ce era nevoie, facut sa mearga… cam 10 ore in total si in ziua de azi merg tot calculatoarele alea instalate de mine atunci, nimeni nu s-a atins de ele… tot n-au informatica in orar, dar ii lasa unii invatatori sa mai scape de ei.

    PPS: Cand am refuzat sa instalez Windows-urile alea de si azi e proces pe ele mai ca m-a luat la suturi directoarea… ca trebuie instalate ca a primit hartie, ca la noi in scoala sunt x calculatoare si trebuie sa consumam x licente ca bla bla bla… i-am zis ca nu o opreste nimeni sa plateasca tehnicieni sa vina sa le instaleze, ca nu-i chiar treaba mea… n-a platit, n-a instalat… nu s-a intamplat nimici… cam asa sta treaba in ministerul educatiei.

    In 2 luni nu mai aveai ce manca din toate lectiile care necesita predare din clasa 0 pana in a 12-a… Le urcai pe youtube, pe vimeo, faceai live-uri pe twitch… cu explicatii si altele in timp real, tineai ore pe twitch, iar profesorul de la clasa trebuia sa indrume si sa mai explice una alta… rezultatele erau mai bune ca atunci cand mergi la scoala.
    Maxim in luna mai 2020 aveai toate lectiile predate de profesori cu har si cu tinuta, totul profi si transparent …. le aveai pentru generatiile care vin… dar de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.

    00
    • „In 2 luni nu mai aveai ce manca din toate lectiile care necesita predare din clasa 0 pana in a 12-a… le aveai pentru generatiile care vin… ”

      Atat! Asta punctez de vreo trei articole incoace.

    • Legat de domnul Ursu, sunt multe controverse acolo… iar in final adevarul este undeva la mijloc, probabil ca este extrapolata problema din multe directii. E nevoie de o baza legala sa poti filma minori, cu atat mai mult in ideea de lectie… unde foarte usor pot sa fie facuti sa se simta prost, chiar daca nu ar trebui.

      PS: Eu n-as fi de acord niciodata sa se filmeze orele normale cu copiii in clasa si sa se puna pe net ca lectii… chiar daca in scop educati. As fi de acord sa se instaleze camere de supravegheat in clase, sa se puna geamuri pe usi… dar cam atat ar fi maximul cu care as fi de acord.

      PPS: E total alela sa filmezi minori si sa apara in tot felul de experimente, psihologic e foarte distructiv pentru ei, iar consimtamantul… sa fim seriosi, la 12 ani accepti fara sa stii despre ce e vorba si ce implicatii are pe termen lung.

      00
    • Cine spune sa filmezi minori? E un link mai sus in comentarii, ce se intampla in Republica Moldova.
      Ei pot, ma. Ei pot, noi nu.
      Moldovenii sunt mai saraci decat noi, MULT mai saraci.

    • @cristici … stiu situatia cu domnul Ursu, am auzit tot ce avea de zis despre situatia lui de ani de zile. Cand vine vorba despre profesori, in general nu ma arunc niciodata cu capul in fata… ceea ce a gandit el sa faca este ok in general, cum a ales el sa faca astea nu e ok deloc. Problema acestor oameni este mandria, practic e o lupta continua intre ei, un orgoliu atat de prostesct incat iti vine sa razi uneori, toti vor sa demonstreze cine e mai bun profesor ca celalalt, de aici vine si bataia pe fel si fel de gradatii si alte alea… in general penibil.

      Sunt de parere ca Romania are sansa sa reconstruiasca totul de la zero, pornind cu partea de logistica si structura a scolilor. Pe partea de digitizare daca mergem pe fel si fel de aplicatii jenante, cu fel si fel de platforme jenante nu o sa facem nimic constructiv si o sa coste munti de banii… dupa care tot elevii o sa fie de vina.

      Elevii din ziua de azi rup in doua Twitch-ul, Snapchat-ul, Youtube-ul… folosesc cu usurinta tot felul de tool-uri care le fac viata mai usoare… totusi scoala nu face nimic sa-i ajute pe partea asta.

      Problema vine atunci cand ar trebui sa prindem in joc si platforme educative de pe afara, sa invatam cum sa folosim un wolframalpha, sa vedem cum sa scriem un latex basic si alte chestii de genul(astea la matematica), ca acolo e buba… profesorii sunt total depasiti de situatie, pentru ca nimeni nu mai investeste timp sa invete chestii noi, toti merg pe ideea, cat mai multe cursuri inutile, daca se poate numai pe hartie fara sa dam ppe acolo, daca se poate si evaluarea finala sa fie asa numai pe foaie, nici sa nu mergem pe acolo.

      Cat despre dorinta de schimbare… am ratat sansa acum, o sa mai ratam 10 sanse pentru ca nu se vrea… de la mic la mare nimeni nu vrea schimbare, cu atat mai putin profesorii… profesorii vor cat mai multi bani si daca se poate autoritate maxima la ore „sa se auda musca”, nu conteaza ca se aude din cauza ca nu se preda nimic…

      Pot sa-ti povestesc zile intregi despre ce ar trebui facut, ce s-a facut degeaba si de ce nu exista scapare… inca.

      00
    • @cristici, Radu, cel care are MathPDR mi-a fost coleg de facultate, daca te uiti pe traficul lui de pe youtube, aproape s-a triplat… deci cat de mare e nevoia unei platforme educative? Cati ministri l-au cautat vreodata sa-l intrebe 2-3 lucruri, niste tendinte, sa-l prinda intr-un proiecte ceva… iti pot raspunde eu in locul lui, sper sa nu se supere… dar numarul lor tinde la 0 din partea negativa.

      00
    • In invatamant nu lipsa banilor e problema, problema este lipsa specialistilor si a profesorilor cu har. Indolenta a dus sistemul acolo unde este, pentru ca de ani de zile lumea se plange ca sunt mici salariile, dar nimeni nu verifica nimic… sunt asa mici salariile incat se bate lumea pe posturi. Sa iei in 2015, 3000 de lei salariu intr-un satuc vai mama lui si la 11 sa fii deja acasa de la munca zilnic… nu cred ca e un salariu asa mic pentru Romania.

      00
  14. E live pe yt acum domnul Ursu. 4 viewers :)

    00
  15. Fii-miu are 7 ani si a inceput tabla inmultirii. Cautand ceva content pe net a.i. sa fie funny si sa-l ajute sa o invete, am dat de pr Ursu pe yt. Imi place maxim omul – este aur.

    00
  16. Încă un profesor de matematică ce face mai mult decât i se cere: https://variante-mate.ro/

    00
  17. Da, vom ramane in era preistorica in timp ce altii avanseaza. Si avanseaza de multi ani.
    Ramanem accelerat in urma.

    As putea spune ca dl. prof. Ursu a fost mai degraba pe aceeasi treapta cu evolutia invatarii prin lectii online de la celebrul MIT. Inertia romaneasca (testata si imbunatatita in peste 2000 de ani) nu a ajutat deloc.

    https://ocw.mit.edu/index.htm

    P.S.: referitor la cadrul legal: daca exista dorinta de a face ceva atunci se vor gasi si modalitatile de a face ceva!

    00
    • Gasesti cadru legal clar, problema cu genul asta de oameni ca domnul Ursu este ca sunt foarte caposi si totali inflexibili si de aici pornesc toate problemele. Sa nu se inteleaga ca am ceva cu el, nici nu-l stiu personal, dar astea sunt concluziile mele dupa ce i-am auzit 99% din lamentarile puse pe net.

      PS:
      In era informatiei nu mai functioneaza chestiile ca acum 30-40 de ani, cand puteai merge acasa la elevi sa dormi peste noapte ca sa nu mai faci naveta si nu era nicio problema… era totul normal… Sunt curios cum s-ar interpreta acum situatia asta. Da stiu.

      De asta cu orice idee inovatoare ai veni, daca nu investesti in marketing ai inmultit-o cu zero, oricat de buna ar fi… exact asa e si cu strategiile astea in invatamant, daca nu faci ceva atat de firesc incat sa nu poata fi atacabil … niciodata nu o sa functioneze, doar din simplul motiv ca toti o sa atace idee ca sa nu apara schimbare.

      00
    • @Goldy: Replicile tare parca au ceva din Iliescu, dar nu pot sa imi dau seama ce…
      Un om face ceva formidabil pentru Romania, mai ales pentru anii aia, pe banii lui, pe timpul lui, dar vine Goldy sa ne arate ca lamentarile domnului Ursu, ca poate a zis ceva, poate a injurat… Sictir!

      00
  18. M-am folosit si eu de lectiile domnului Ioan Ursu in urma cu ceva ani cand invatam pentru bac.
    E un om incredibil, pacat ca s-a nascut in tara asta.

    00
  19. Faza invatamantul american vs romanesc, am mai spus pe-aici:

    Toti cu vize de turist, fiu-miu – 6 ani, un prieten: dati-l bre la scoala. L-au primit la scoala no pb. A facut primii doi ani de scoala generala acolo. Pt ca la ei orice copil are dreptul la educatie. Primul an ii dadeau si lunch free pt ca-n acte parintii erau oficial ‘unemployed’. Al doilea an a venit intrebarea de la stat: bine-bine, da’ de ce nu esti employed? Si n-am mai cerut lunch free :)

    Cand sa inceapa al 3-lea an, ne-am mutat in Canada. Fiu-miu a trebuit sa stea cateva luni in Romania. Toti verii lui au inceput scoala. Ne interesam, sunam peste tot in Romania: era IMPOSIBIL sa-l puna la a 3-a, cum se cuvenea, chit ca cetatean roman. Motivul? pt ca scoala din State nu e recunoscuta in Romania. Se putea doar la 1-a si doar cu aprobarea Ministrului! :(

    Mai am gramada de istorii/comparatii ca astea + stiu de la altii alte experiente de gen.

    Intrebare: care e tara ta? aia care-ti pune bete-n roate la orice pas sau aia care te ajuta, chiar daca ai adoptat-o si nu te-ai nascut acolo?

    00
    • singurul avantaj al invatamantului romanesc vs cel american este ca nu trebuie sa mergi cu vesta anti-glont pe tine la ore.

      00
  20. Sunt niste chestii pe care oamenii nu vor sa le vada desi toti le stim:

    1. Programa romaneasca e stupida, super incarcata si bazata pe acumulat cunostinte cat mai multe doar ca sa fie. Am destula scoala si opinia mea este ca minim jumate din informatia aia este fix irelevanta.

    2. Adultii de azi sunt invatati ca ala e normalul, asa trebuie sa fie, cantitate mare de informatie. Adultii aia sunt parinti, profesori sau ministri si nu vor sa schimbe nimic in privinta asta. Cei ce vor sunt minoritari, mergeti la orice sedinta cu parintii si cereti sa nu le mai dea teme asa multe la copii, vedeti daca restul va aproba sau dezaproba.
    Am asistat la discutii de parinti romani in alte tari unde se plangeau ca scoala de acolo e proasta, ca nu le da teme, nu ii obliga sa invete tabla inmultirii si tot asa. Cateva mamici erau chiar mandre de cum au batut ele copiii sa invete tabla inmultirii si cum fac 1-2 ore pe zi munca suplimentara.

    3. Discutiile despre invatamant online sau autonom sunt pe la nivel de liceu si mai sus, nu merge sa ii pui un video unui copil de 10 ani si sa ii spui sa invete. Nu ca nu o face, insa educatia lui la acel nivel inseamna mai mult decat acumulare de informatii. Inseamna si socializare, interactiune cu altii, cu profesorul, cu situatii noi etc.

    Dincolo de asta.. absolut de acord ca ar trebui facuti pasi mari si desi in ce priveste suportul online si lectii mutate acolo, webinare si tot asa.

    00
    • @BigBear, total de-acord cu ce zici. 8 romani din 10, in Canada, zic ca nu se face scoala, ca pe timpul lor se facea si alte kkturi. ba au introdus moda meditatiilor chiar in Canada. cu profi romani, fireste, care se duc acasa la copii si-i mediteaza pe bani faini. bai, tcptdr, e adevarata aia cu ”scoti romanu’ din Romania, da’ Romania din roman, veci”.

      00
  21. Ursu mi-a fost profesor de matematica la liceu.
    Cel mai bun profesor pe care l-am avut vreodata.
    Pot sa va povestesc ore despre profesorul si omul Ursu.
    Acum am 42 de ani, inca ma mai intalnesc uneori cu el si ne amintim de vremurile de demult.
    Si inca imi amintesc matematica pe care am invatat-o.

    ps: [zoso]daca vrei sa stii cu adevarat cum a fost Ursu si de ce a fost dat afara din invatamant (0744769289)

    00
  22. Băjeţi, de la 11 avem oră de sport şi de la 12 mate. Cine vrea să combine două ore o miuţă pă teren cu o cola la baru’ de lângă liceu ???

    00
  23. Bah Goldy ai o problema sincer. Ai auzit tu o poveste si tot o infloresti aici. Incearca sa gandesti inainte sa scrii ce l-ai ametiti de le-au luat dracii.
    Banuiala mea e ca esti cumva implicat si te simti cu musca pe caciula si iti cauti scuze. Tot o dai asa cu manta, ca e ca nu e.
    Oricum vrei sa o dai tu acum 17 ani un profesor incerca sa puna bazele invatamantului online/la distanta in Romania si a fost aruncat sub tren si nimeni nu a clipit.
    Parinti, elevi, profesori, sa ne fie rusine.
    QED

    00
  24. Babaieti!
    Statul Roman e blocat imediat dupa adoptarea in masa a PC. Asta e pe la anul 1995.
    Au nenorocirile alea de ecrane si cutii si atat.
    Dupa ce am mai auzit una alta din interior, nu ma mai socheaza nimic.
    Nu se foloseste Outlook pentru ca nu stiu ce e Outlook.

    Tot sistemul e construit pe suport de hartie.

    Si daca vreti sa va luati cu mainile de cap, incepeti sa cititi rapoarte ale diverselor institutii ale Statului.
    Veti gasi unele facute in Office 97.
    97 de la 1997.

    „După două luni de lucru în primărie, Dominic Fritz a constatat că noii lui colegi nici măcar nu-și folosesc adresele de e-mail.”
    https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/dominic-fritz-dupa-doua-luni-in-primaria-timisoara-despre-dependenta-de-primar-heirupism-si-blocaje-1377975/

    00
  25. Am inceput sa transcriu in Latex caietele de mate IX-XII. Sunt 8 caiete „studentesti”, cate doua pentru fiecare an. Merge incet, probabil va dura 2-3ani. Cred ca va iesi ceva frumos. Daca va pasioneaza va voi tine la curent.
    https://i.imgur.com/4yfmk6z.png

    00
  26. Nu este nevoie sa donati pentru hosting, il asiguram noi. Zoso are coordonatele mele de contact.

    00
  27. Interviu cu Ioan Ursu la emisiunea Scoala din Familie https://youtu.be/9-HcGh6h0Is

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.