Învățământul românesc e inutil #261

În weekend a fost capacitatea. Și a fost nasol, din aceleași motive vechi și bine știute: învățământul românesc e prost, rigid și inutil. Și, cum spun profesorii, a rămas la nivelul anilor ‘80, când statul nu avea nevoie de oameni care să gândească, ci de roboți.

Vă dau exemplu pe mine: în momentul în care s-a scos geometria din programa școlară am supt-o. Algebra nu mi-a fost prietenă, din 4 și 5 nu ieșeam, dar la geometrie le visam cu ochii închiși. Învățam formulele pe dinafară și nici așa nu se lipea de mine. La un moment dat s-a dus proful de Literatură Universală să vorbească cu profa de mate să îmi mai dea o șansă să nu mă lase corigent, că altfel nu puteam merge la olimpiadă. După care, ani mai târziu, am luat 3.11 la română la admiterea la facultate, că nu le-a plăcut creativitatea mea. Și am ajuns să refuz spre angajare tipi care erau in anul 3 sau 4 la aceeași facultate, că nu puteau face un rezumat sau scrie o știre. Nu mai zic că special m-am dus la uman ca să scap de fizică, matematică și chimie. Dar nu, noi aveam ore din astea în continuare, pentru că profesorii aveau nevoie de ele. Noi aveam nevoie de ore de logică, sociologie, română și filosofie, dar de ce să nu avem și 2 ore de fizică pe săptămână, trei de mare și două de chimie? Pentru că, logic, logica merge cu chimia.

Am avut noroc însă la facultate de câțiva profesori destupați, care, înțelegând că muncesc, nu cereau prezență la cursuri și seminarii, mai ales când la proba practică veneai cu o lucrare de nota 10.

Dar de uitat, am uitat aproape jumătate din materiile de rahat pe care le-am făcut în liceu. Ar fi dat bine să rețin unele dintre ele, dar nu mi-au folosit aproape deloc în viață până acum.

 

kids

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

38 comentarii

  1. Mi se face pielea de găină uitându-mă la imaginea din articol! Atâta adevăr în 525×402 pixeli!

    00
  2. chiar inutil nu e, ca doar din citatele de pe feisbuc nu te faci mare

    00
  3. Ore „reale” la profil uman si orele „umane” la profil real sunt necesare, atat timp cat profesorul este intelegator si isi considera materia cultura generala.

    Altfel riscam sa avem ingineri care nu stiu sa lege doua fraze si filosofi pacaliti la rest la casa. Miturile de azi despre vaccinuri, microunde, pamantul plat, s.a.m.d ar avea mai putin public daca s-ar lua in serios si materiile „de umplutura”.

    00
  4. Coane, nu sunt de acord cu ce zici mai sus. Orele de fizica, chimie sau mate nu sunt inutile in liceu, chiar daca esti la uman. Sunt destule chestii in viata pe care materiile alea de mai sus de ajuta sa le intelegi, de ce se intampla: de ce iesi de pe sosea daca accelerezi ca vita in curba, cat adaos ti-a pus la service pe litrul de ulei, la revizie, daca ai pretul total si cati litri au intrat, de ce sa nu torni substanta X peste substanta Y sau sa nu le tii in aceeasi incapere si multe altele. Odata si-odata trebuie sa stii si din astea ca altfel ajungi ca aia care au baut nu stiu ce si au murit, ca nu au priceput ce scria pe eticheta … Na, Cl, H2O & shit :D. Sa inveti astea in generala e mai greu, ca poate creierasul nu pricepe la varsta aia.

    A, ca invatamantul romanesc e rigid, inapoiat sau un amestec nefericit de traditionalism stricat de incercari esuate de modernizare facute de niste al’de nepriceputeanu – da, asta inteleg si sunt de acord.

    Si inca ceva: materiile alea multe in liceu sunt puse acolo ca dupa aceea, tu sa ai mai multe variante in viata. N-ai de unde sa stii in clasa a 9-a ca poate dupa facultate o sa lucrezi de exemplu in statistica. Ti-ar conveni ca inainte de admiterea la facultate sa constati ca nu poti sa mergi la X sau la Y pentru ca tu nu ai facut nu stiu ce materie in liceu si ca esti total pe dinafara? It’s all about keeping all the options active.

    La noi specializarea adevarata se intampla la facultate si nu la liceu, which is good, pentru ca pana la 18 ani inca nu esti destul de matur incat sa iei decizii (hai sa zicem) categorice referitoare la viitorul tau.

    00
  5. Pai, nu putem spune ca materiile facute in scoala sunt inutile, prin lectiile de chimie nu se urmareste neaparat ca elevul sa stie toate proprietatile acizilor, se urmareste ca elevul sa stie ca acizii sunt naspa si sa nu bea acid (sau, dupa caz, alcool metilic) ca s-ar putea sa il omoare, mai mult, scoala nu urmareste sa transmita cunostinte, scoala are ca scop educarea individului pentru ca acesta sa poata convietui cu ceilalti fara sa le dea in cap. Altfel am avea anarhie. Dar, e usor sa comentezi despre invatamant fara sa fi predat o lectie sau fara sa ai idee de pedagogie.

    00
  6. Asa e, trebuie sa idee de pedagogie ca sa intelegi ca invatamantul romanesc e inutil. Asa cum tu ai avut nevoie de programare ca sa postezi acest comentariu, ca altfel nu puteai stii cum sa apesi un buton.
    De parca altceva nu facem, ne permitem sa pierdem sa pierdem 4 ore pe zi pentru ca daniel nu intelege ca lucrurile nu sunt asa de roz cum le crede el. Mai alaturam cam 14 ore de munca la alea 4 ore, si am facut 18, frumoasa viata asta nu?

    00
  7. Sistemul de invatamant romanesc se bazeaza mai degraba pe „din toate cate putin” decat pe „din ceva foarte bine”. Lucru cu care nu pot fi de acord. Pentru ca, daca iti place foarte mult matematica si ai o inclinatie pentru acest domeniu, este firesc sa ti se ofere sansa de a aprofunda, de a face exercitii suplimentare, pentru a-ti canaliza toata energie spre zona in care ai putea face performanta. Altfel impusti note la materia x si y si te trezesti la finalul liceului ca ai ramas cu mai nimic.

    00
  8. @ionut asta era si ideea nu e inutil, dar ca sa intelegi faptul ca invatamantul in romania e util trebuie sa treci putin prin scoala de ambele parti ale catedrei, sa intelegi fenomenul in ansamblu, si dupa aia poti sa ai o opinie. da, nu ai nevoie de programare ca sa apesi un buton si sa apara comentariul, dar ai nevoie de putina imaginatie ca sa te ajute sa faci legatura dintre faptul ca tu apesi butonul si faptul ca, comentariul apare, imaginatie sau cunostinte care nu le dobandesti asa nativ

    00
  9. Ma, nu e chiar cel mai rau lucru din lume sa ai niste notiuni elementare din diverse discipline, ca altfel ajungem sa reclamam brutarii ca ne otravesc painea cu clorura de sodiu. Problema e ca pe parcursul „carierei” de şcoler, nu stiu cate teste de aptitudini se dau, in asa fel incat elevul si mai ales cei care decid pentru el sa stie cam ce i s-ar protrivi invatacelului. Eu am fost un anti-talent clasic la stiinte exacte, desi eram fascinat de experimentele practice la fizica sau chimie. Cand ajungeam pe taram abstract insa, se ducea dracu’ tot. N-a stat nimeni sa verifice daca ma pricep mai bine la calcule si algebra sau la literatura si limbi straine.
    Referitor la invatamantul superior, eu cred ca ar trebui platit, nu gratuit. Poate multi dintre parinti se vor gandi mai bine inainte sa cheltuiasca mii sau zeci de mii de euro pe facultatea proaspatului absolvent de liceu care nu e in stare sa silabiseasca doua propozitii dezvoltate. Iar cei care s-ar duce la facultate ar alege mai bine dinainte, ca sa nu cheltuiasca o caciula de bani pe ceva ce nu pot termina sau nu pot pricepe.

    00
  10. Capacitatea/bacul se bazeaza, din pacate, la stiintele umaniste ma refer, pe toceala fara logica. Nu e punctata creativitatea, parerea personala. Inveti pe de rost comentariul si esti cu bacul luat. Ai parere personala, esti picat. In viata e invers.

    00
  11. lectii ajutatoare in scoala:

    -contabilitate.
    -cum sa-ti faci un pfa;
    -cum sa calculezi o dobanda, o rata
    -cum sa platesti un impozit.

    00
  12. Daca foloseam in relatiile cu partenerii externi cretinismele care ni le-au predat in ASE la tehnici de negociere, imi gaseam de lucru pe la vreo covrigarie dupa ce ma dadeau afara angajatorii.

    00
  13. Clar inutil, si asta datorat faptului ca nu exista o institutie care sa se ocupe de studiul evolutiei mentalitatii copiilor elevi, toata media din zilele astea invata minte sa fie distrasa mereu, atentia elevului nu mai poate fii cativata in clasele de cursuri.

    00
  14. Problema invatamantului ar putea fi rezolvata prin infiintarea scolilor private in paralel cu sistemul de stat.
    In privinta sistemului de stat, obligatoriu, nu ai cum sa multumesti toti cei nspe mii de elevi si sa-i educi dupa comportamentul si aspiratia fiecaruia.Ca de aia e obligatoriu, sa aiba toti egalitate de sanse la incrput, sa aiba mintea tanara un nivel de cultura si educatie care ii permite sa se descurce in viata de zi cu zi(oleaca de mate, fizica, chimie, filozofie, prelucrare materiale, etc). Statul isi educa cetatenii dupa cum are nevoie.
    Eu vad o alternativa in invatarea de pe youtube, adica prin metoda vizuala(am invatat in 4 ore fizica depe youtube cat in 4 ani de liceu, si am terminat scoala de muuult timp).
    Oricum cei 7 ani de acasa sunt baza, ei sunt „constitutia invatamantului”, daca nu ii ai pe astia diplomele de la oxford sunt vaxalbina.

    00
  15. exact! cine mi-a dat minus sa explice.

    00
  16. Nu e inutil, ci prost implementat (adică la nivelul sec. XVIII cand a fost făcut pentru a naște muncitori calificați pentru fabrici) și înțeles (elevul și studentul sunt cei care trebuie să fie centrul, nu nevoia profesorului de a avea un loc de muncă).

    00
  17. NOU
    #19

    Eu am terminat liceu de arta, profil design-textile, aceasi problema si la noi. Am studiat matematica, chimia si fizica inca doi ani, cate o ora pe saptamana. Mi-a scazut considerabil cele trei materii mediile anuale. Pur si simplu nu ma impacam cu ele.
    Cooking classes? Eu am avut asa ceva in generala, dar am facut doar cateva ore. Ar fi o materie educativa pentru toti,

    00
  18. Eu zic ca ar trebui sa faca un trunchi comun pentru tot profilul (ex. pentru real – doua ore de mate, doua de fizica, una de chimie, doua de info) si dupa aia sa-ti alegi restul pana la completarea „normei” de 25-30 de ore pe saptamana. Dar apoi sa fii obligat sa inveti la toate materiile , pentru ca tu ti le-ai ales, nu te-a obligat nimeni. BAC national pe subiecte unice pentru profil la sfarsit de liceu, dupa care profesorii evaluati in functie de rezultatele elevilor – cel ai carui elevi n-au X% promovabilitate la materia pe care a predat-o sa fie pus pe liber.

    Altfel, si eu am flituit – tot la angajare in presa – absolvente/absolventi de Litere care nu stiau sa exprime o idee coerenta intr-o fraza. Eu fiind un amarat de student la Calculatoare, pe vremea aia…

    00
  19. @LEO, da, coane.. „pentru ca pana la 18 ani inca nu esti destul de matur incat sa iei decizii (hai sa zicem) categorice referitoare la viitorul tau.” daca ar fi fost asa probabil oamenii nu mai existau in secolul asta.. hai sa nu ne cacam pe noi cand multi dintre romani au parinti ce au inceput sa munceasca la 16 ani unde i-a dus capul

    specializarea adevarata :)) se intampla la facultate ahahahaha!!! ha!

    se intampla acasa/ la servici sau oriunde castigi experienta lucrand la chestii de care au nevoie oamenii in viata reala (uneori si la facultate, ce-i drept).. si se intampla sau ar trebui sa se intample asa inca din liceu sau mai inainte.. si pentru ca nu se intampla asa te trezesti cu liceeni care n-au idee ce vor sa faca, te trezesti cu absolveti de facultate care au idee dar nu-i ajuta prea mult.. toate astea pentru ca daca nu te-ai prins de mic de ele si n-ai ignorat ispitele sistemului de invatamant romanesc te face exact ca in poza.. numa bun de comunism, salve!

    00
  20. Sunt dezamagit de postarea asta. Mai ales ca vine din partea unei persoane cu ceva influenta.
    Liceul e de cultura generala si trebuie sa ramana asa. Ca s-ar putea face mai multa practica, de acord.
    Dar mi se pare inacceptabil ca cineva sa termine liceul si sa nu stie ce-s alea coordonate carteziene, unde electromagnetice*, NaCl, ca Ion nu era intelectual, ca Platon si-a imaginat pestera inainte sa vada Matrix, ca Hitler si Stalin au fost niste monstrii etc. Oh da… mai sa uit… si ca pe mouse exista un buton in dreapta pe care il poti apasa; macar de curiozitate.

    * ca poate-poate nu ia teapa la teleshopping

    00
  21. Materiile „umane”,”reale” sunt de folos pentru a exersa creierul pe mai multe teritorii. Problema e sistemul,gandirea profesorilor care pun accent (cateodata diabloic*)doar pe disciplina lor uitand de individ.
    Cel mai important e lipsa unui consilier,care sa-ti vada punctele forte si sa te ghideze,incurajeze pe calea care ti s-ar potrivi.

    *Era sa raman corigent la muzica pt ca n-am voce

    00
  22. O eroare de ortografie nu-mi invalideaza argumentele.

    00
  23. Doreste cineva un hering rosu?

    00
  24. Vali intrebarea mea e cu ce ajuti tu ca sistemul de invatamant sa devina mai bun?
    Aceeasi intrebare e valabila si pentru toti ceilalti de mai sus care spun ca sistemul e de cacat.

    Stim ca e de cacat dinainte sa intram noi in scoala, e un sistem depasit din toate punctele de vedere ce inca rezista doar din inertie. Dupa datele stiintifice ar trebui sa fi fost desfiintat de ani de zile.

    In Romania e un sistem plin de „cadavre didactice”, oameni care nu au nici o pasiune pentru a preda – insa raman in sistem pentru un job pentru care esti platit. Si nu prea te da nimeni afara pentru incompetenta. Sunt insa si profesori extraordinari care se lupta cu sistemul, prea putini insa.

    E usor sa zici ca e de cacat si sa nu faci nimic, sa nu te zbati sa schimbi macar o mica parte din el.

    Cred ca nu avem nevoie de mai multe discutii in care sa spunem iar, ca sistemul e
    inutil ci mai degraba de o mana de oameni care sa faca ceva, o mana de oameni care sa piloteze si sa descopere variante alternative pentru a crea un nou sistem de invatamant.

    Mai avem nevoie sa scoatem la vedere lucrurile care deja se intampla in Romania si in lume in ceea ce priveste educatia, iti dau un exemplu de portal de educatie nonformala care cred ca ar trebui sa fie mult mai cunoscut – http://www.nonformalii.ro/cgi-sys/suspendedpage.cgi

    Schimbarea a inceput deja prin intermediul unor scoli private – care ajung sa fie finantate de stat, personal cel mai mult imi place de „Studio School” – https://youtube.com/watch?v=NMr3ShT_Kl4 , in Romania cred ca CROS-ul face o treaba foarte faina si in timp o sa schimbe multe lucruri daca continua pe acest drum.

    Solutii sunt si pe zi ce trece se mai descopera modalitati alternative pentru a invata.
    Intrebarea e cine o sa le puna in aplicare? Si cine o sa le promoveze?

    00
  25. „Vă dau exemplu pe mine: în momentul în care s-a scos geometria din programa școlară am supt-o.”

    Cand s-a scos geometria din programa? UNDE!?

    00
  26. Ma, da’ cine va pune sa va duceti la scoala? :-)
    Cine va pune sa cautati licee bune, eventual sa incercati o facultate?
    Stai frate la scoala generala Cocalarii din Deal, ca treci sigur; liceu poti sa nu-l faci, sau daca-l faci – alege profilul sportiv sau „mecanici auto”.
    Ce e asa greu?

    WTF vrea lumea acum? Sa te duci la liceu de Info dar la examene sa se dea „Paint”?

    00
  27. In liceu, geometria „se termina” in clasa a XI-a, adica intr-a XII-a nu se mai face. Ramane doar analiza si algebra. Banuiesc ca de asta vorbesti… Ma rog, SPER ca de asta vorbesti. :-)
    Geometria „se termina” intr-a XI-a pentru ca notiunile care ar continua sunt mult prea avansate.

    Pe langa asta, sunt manuale de fizica, de exemplu, unde scrie: „formula o retineti asa, pentru ca sa v-o explicam nu ati putea intelege cu ce vi s-a predat la mate pana acum” :-)
    ––––––
    Ma pregatesc pentru admitere la Poli (nu in Romania): nici pe departe invatamantul romanesc nu e „avansat” sau „greu”: in Europa se face scoala cum faceam noi in anii ’90!
    Nu e deloc mai simplu, materia e aceeasi cam peste tot in lume, chiar.

    Daca se pune mai putina materie in programa romaneasca, vom concura cu Vietnam sau tari obscure din lume.
    Bac-ul nostru e echivalent cu orice Bac din UE, nu mai jos. Si nu e nici „maai sus”, cum tot se vehiculeaza: „in Romania se face scoala, nene, nu ca la altii.”
    Ei, „la altii” se face FIX ATATA SCOALA CA SI LA NOI!
    Ba, in plus, voi avea mici probleme la admitere, pentru ca eu, de exemplu, nu am facut Astronomie la scoala, si ei cer si asa ceva (nu mult, 2-3 intrebari din cele 60).
    Astia de plang ca se face prea multa scoala in Romania, sa puna mana pe carte!

    Asa, scurt, va dau enuntul unei probleme de la admitere la o Politehnica in Italia, 2009:

    „Considerand conditii ideale (materiale, rugozitate, starea suprafetei) in ce caz se va folosi mai putina vopsea pentru pictura:
    A. un con (circular drept) cu înăltimea de 1 metru si raza bazei de 1 metru
    B. o sferă cu raza de 1 metru
    C. un cub cu latura de 1 metru
    D. o piramidă care are toate fetele triunghiuri echilaterale (tetraedru), cu latura de 1 metru
    E. Un cilindru (circular drept) cu raza de 1 metru si înăltime de 1 metru”
    –––––
    P.S.: Timpul acordat de ei e 2 – 2,5 minute.

    Problema cu numarul 33 din cele 40-50 de probleme de mate de la admitere.
    Pare simpla, nu? E o problema care te trece cam prin toata materia de geometrie de clasa a X-a! :-)
    DOUA MINUTE.
    „La ei” doar PARE ca se face mai putin scoala.

    P.S.: am inteles ca la noi se intra la facultate si cu buletinul (concurs de dosare)… in MULTE universitati din EU sunt examene, tata!

    „Învățământul românesc e inutil” – nu chiar. :)

    00
  28. „De ce dracu facem ecuatii diferentiale, ca nu ne trebuie cand numaram banii?” isi pun intrebarea oamenii prosti si ignoranti.

    Matematica, fizica si chimia cu toate ca le uram cu totii, ne dezvolta activitatea cerebrala si modul de a gandit. In orice domeniu este necesar sa ai macar notiuni basice din aceste discipline.

    00
  29. Educaţie gratis pe net: http://www.khanacademy.org

    00
  30. scoala romaneasca e intradevar prost adaptata la timpurile in care traim dar matematica dezvolta creierul … ar trebui ca materia sa fie mai organizata , sa invete toata lumea baza , tot ce e elementar iar cine vrea sa aprofundeze sa aprofundeze sa fie ore specciale , asa ar avea toata lumea minimul necesar de cunostinte si mai multa cultura generala decat sa iti pierzi vremea in amanunte si sa nu ramai cu nimic in cap

    @Cristi f grea problema nu ? iti trebuie chiar 2 facultati ca sa o rezolvi … daca ai invatat o rezolvi in alea 2.5 minute altfel te uiti la ea 20 de minute

    00
  31. Am făcut pedagogie anul acesta universitar (care tocmai s-a încheiat)… și am fost cel puțin amuzat să observ că teoriile pedagogice sunt adesea mult mai avansate decât ce se practică în realitate (în parte pentru că profesorii sunt insuficient pregătiți sau ezitanți să utilizeze altceva decât metodele tradiționale expozitive – și asta se întâmplă și la materii unde n-ar trebui să se întâmple asta; în parte pentru că unele metode moderne sunt greu de aplicat sau necesită multe compromisuri). Totuși, profesorul nu ne-a lămurit de ce principiile proiectării și ale conceperii curriculei sunt adeseori flagrant încălcate și de ce autorii de manuale nu au în vedere lucruri elementare (de pildă, în clasele primare am avut manuale și caiete de matematică dintre care cele mai multe nu erau ilustrate decât la capitolele de geometrie sau totul era scris cu albastru închis și negru, deși mă aflam la un nivel la care – așa susține psihologia vârstelor – copiii n-au apetență pentru conținuturi cu grad mare de abstracțiune… Norocul meu este că eram mai bun decât alții, dar mi-am pierdut complet interesul pentru matematică din cauza profesoarei de matematică din gimnaziu… După aceea am apelat la meditații ca să termin bacul la matematică, deși aș fi putut fi foarte bun…). Nu mai spun de povestea cu Ion Barbu, despre care învățăm papagalicește în liceu pentru că este într-adevăr un poet prea dificil pentru a fi predat chiar la nivelul de liceu… dar îl facem pentru că este „canonic”, așadar numai bun pentru cultura noastră sublim de generală… atât de generală că abordarea este întotdeauna monodisciplinară, sic!

    00
  32. P.S. Am uitat să precizez că am rezolvat totuși „enigma”. Manualele sunt prost făcute pentru că există interese… e suficient să amintesc cazul „Rodica Birău”. Industrie, frate, că nu contează ce iese…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)