Ce învățăm din reportajele din mijlocul ninsorii

Ce vedem la televizor pe vremea asta e o realitate un pic distorsionată.

  1. Nimeni nu e îmbrăcat.
    Reporterul e cu 3 geci pe el, mănuși de ski, 2 polare și bocanci anti-atomici, în contrast cu cetățeanul din mijlocul evenimentelor, care e cu capul gol și în pulovăr și pantofi de toamnă. M-am uitat ieri la 3 televiziuni diferite, n-am văzut pe ecran pe nimeni blindat de iarnă. Sau poate toți plecau la tropice și de aia erau în bluză cu mânecă lungă și bermude. Sau sunt dobitoci care pleacă pe ideea “sunt în mașină, n-am ce păți”. Sau sunt aleși că dau bine pe cameră.
  2. Toți au fost luați pe nepregătite.
    Deși consumul de televizor e la cote extrem de mari, și asta e confirmat și de vânzarea televizoarelor și de numărul de televiziuni existente, nimeni nu știa că o să ningă. Și putem desființa fără probleme toate posturile de radio, aparent au audiență zero.
  3. Nimeni nu are un topor sau un fierăstrău în mașină.
    Probabil chiar acum un retardat din ăsta din Galați sau Bacău încearcă să bată un copac căzut în drum cu o bâtă de baseball și copacul nu vrea să cedeze deloc. Dar deloc, nenorocitul! Și îmi închipui că apoi vine unul cu un cuțit și îl înțeapă și nimic. Și apoi stau toți cu mâinile în șold și privesc neputincioși.
  4. Nimeni nu are nimic de mâncare în casă sau în mașină.
    Dacă nu ajunge mașina cu pâine în fiecare zi în satul lor, toți mor de foame instant. Nimeni nu are două conserve și două pachete de biscuiți în casă, toți se bazau exclusiv pe ce urmau să cumpere la două minute după ce a început viscolul.
    Chiar dacă tocmai au tăiat porcul, tot n-au nimic de mâncare.
  5. Telefonia mobilă e pentru urgențe.
    Gen, pentru aflat ce a mai făcut Suleyman sau pentru a suna din supermarket ca să întrebe pe vecina Maricica, care e în alt supermarket, cât e kilul de cartofi.

 

Îmi aduc aminte cu plăcere reportajul de acum doi ani, când retardații de la A3 se duseseră ei să scoată oameni din zăpadă și, transmisie în direct, ajungem la o casă, am dat zăpada din dreptul ușii, alo, alo, e cineva acasă, am venit să vă scoatem, și ușa se deschise și înăuntru erau 3 bărbați în putere care fumau lejer și păreau proaspăt treziți din somn. După 10 secunde de nedumerire, transmisia live a fost întreruptă. După asta au început să fie mai selectivi cu victimele, alegând doar oameni care pot stoarce lacrimi. Și nimeni nu vrea filmeze 20 de inși ieșind dintr-un bloc și plângându-se că e mocirlă în fața blocului și nu a trecut plugul deloc pe la ei pe stradă.

 

zapada-04

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

75 comentarii

  1. Eu nu cred ca sunt selectati de televiziuni, poate doar de natura.
    Sunt mai bine de 35 de ore de cand ninge in Bucuresti. Mergi cateva minute pe strazi si o sa vezi ca 80% din cetateni sunt incaltati in pantofi sport, tenisi sau pantofi casual. Singurii care chiar poarta incaltari de iarna sunt cativa batrani inca lucizi, cei cativa copii scosi la joaca si tineri care, evident, sunt rockeri sau oameni pasionati de munte(adica au niste bocanci seriosi prin casa). Restul sunt prea inclinati catre fashion ca sa observe ce sunt 30 de centimetri de zapada si balti adanci la fiecare trecere de pietoni.

    00
  2. cine se uita la reportajele de la televiziunile „de stiri” este natarau.

    00
  3. Lasa ca si reporterii mai exagereaza cateodata. Imi amintesc de Catalin Radu Tanase cand transmitea de la malul marii infofolit si legat cu o franghie de mijloc si abia se tinea pe picioare din cauza vantului, iar la doi pasi de el, cativa oameni se plimbau relaxati pe plaja si erau imbracati normal.

    00
    • CRT transmitea ieri seara la stiri din dormitorul unei taranci insarcinate intrata in travaliu si ii tinea predica lui Arafat ca vezi domle, de ce n-a ajuns ambulanta pe viscol! Dar ei au ajuns! Credeam ca o sa transmita si nasterea!

      00
    • @functionara
      De fapt, CRT era indignat fiindca abulanta ajunsese dar nu vroia sa preia pacienta si sa o duca la spital desi pe drum se putea circula.
      Nici mie nu imi place senzationalismul lui CRT dar totusi, asculta ce spune omul nu inventa povesti.

      00
    • NOU
      #9

      Nu stiu daca il mai tineti minte pe reporterul care transmitea din strada, dintr-o barca gonflabila, si apa era putin mai sus de glezne.

      00
  4. Țin minte un reportaj cu Becali, s-a dus cu lopeți și utilaje să ajute oamenii, oamenii stăteau liniștiți la bar și priveau.

    00
  5. „Ce invatam din reportajele din mijlocul ninsorii?”

    Nimic. Nu invatam nimic.

    00
  6. Cu cateva zile inainte vedeai cum fiecare familie de la sat isi prepara porcul, iar acum nimeni nu mai are de mancare. Ciudat…

    00
    • a fost un porc mai de criza, asa…

      00
    • nu poti sa mananci slanina fara paine…ce naiba…ti se face rau

      00
    • Las’ ca daca spala slanina cu niste tuica merge si fara paine…Desi nah, eu nu-mi prea imaginez o gospodarie la tara in care sa nu ai 2 kile de faoina de grau sa coci o pita sau 2 kile de malai sa fierbi o mamaliga….Sau, ma rog, niste cartofi acolo, ii fierbi si-i mananci, nu-ti mai trebuie pita. Daca nu vin pompierii sa distribuie pita, lesina lumea de foame…

      00
    • Ca sa ai faina in casa, daca n-o cumperi, trebuie sa cultivi grau. La bunicii mei in sat, din 500 de familii, una n-a mai pus grau de vreo 10 ani, asa. Cu porumbul e loterie – ori e bun si faci si niste malai din el, ori e mai prost, il faci tarate si-l dai la porci. Zi sincer, ai fost vreodata la cules? sa vezi ce se alege de o cultura pe care nu are cine sa o munceasca corespunzator? La porumb bunicii mei bagau vreo 4 sape – sapa 1 primavara, la vreo 2 luni dupa ce rasare, sapa 2 la vreo luna dupa asta, sa curete buruiana, sapa a 3-a sa-l rareasca si ultima sapa vara, cand se apropie cate o ploaie, ca sa despietreasca pamantul.
      Asta nu justifica faptul ca nu-si fac provizii ca niste oameni normali la cap, dar cand in sat raman majoritari batranii, betivii si multe putori, ai sanse mari sa mori de foame si daca intarzie postasul cateva zile, nu numai pe viscol.

      00
  7. Nici ambulantele, nici armata, nici politia, nimeni nu poate ajunge la casele izolate, in afara de Catalin Radu Tanase si echipa sa.

    00
  8. Acum 2 ani au fost ninsori puternice in Timis. Un sat mic a ramas inzepezit o saptamana la 7 km de Timisoara. Cand au intrat „salvatorii” in sat ii asteptau aia cu lacrimi in ochi si extrem de nervosi: „ne-ati lasat de izbeliste !”, „nu am avut de unde sa-mi cumpar o paine !”. Asta din urma mi s-a parut cel mai haios: stai la sat de ani de zile si nu ai un sac de faina in casa ?

    00
    • da, țin minte reportajul ăla.

    • Cred ca asta cu paine e nume de cod pentru vreo tuica…

      00
    • La tara chiar se cumpara multa paine. Mananca multa si mai dau si la caini. Nu prea inteleg urbanii chestii simple
      Iar facutul painii nu e la indemana oricui. daca nu ai cuptor si lemne butelia costa prea mult pentru sportul asta asa ca nu-ti cumperi faina.
      Am vorbit acum doi ani cu niste sinistrati care imi spuneau ca nu aveau nevoie de nimic, se agitau aia pe la tv d`ampulea. Poate de niste paine :-)

      00
  9. sunteti uraciosi…cum vine ninsoara cum incepeti cu exemple de ce fac aia de afara, cum fac ei tuneluri cum au ei provizii si lopeti si dezapezesc de 15 ori pe zi si cum aia inteleg cand e ceva nasol si nu se mai avanta cu masina pe drumurile blocate… mai da-i in p!m de civilizati, cine vrea sa traiasca asa, fara pic de adrenalina?! ba, aici e romania!

    00
  10. Pareri punctuale:
    1. O multime de idioti sunt pe strada, oricand si oriunde. ” Idiotul de iarna” e doar o varietate – e drept, una relativ spectaculoasa :)
    2. A avea televizor in casa nu e totuna cu a asculta ce se spune la televizor si a actiona in consecinta. De aici si zicala „vorbeste singur, ca televizorul” (cu sensul ca pe respectivul nu-l baga nimeni in seama).
    3. Pentru ca romanul este foarte descurcaret si sociabil, bazandu-se pe istetimea lui proverbiala pentru ca, la nevoie, sa faca din rahat bici! Desigur, orice istet nepregatit este, de fapt, un idiot nedovedit inca de realitate. Iarna creste masiv numarul idiotilor nepregatiti care sunt dovediti ca atare. Din nefericire, isi revin si pana in vara, au uitat tot (mai putin faptul ca au fost la TV, prilej de lauda printre rude si prieteni)
    4. Idem 3. Cu un amendament: pe la tara, unii oameni sunt destul de saraci incat nu au, niciodata, un minim surplus financiar pe care sa il converteasca intr-un stoc de supravietuire (ca e vorba de cateva conserve de carne si/sau rosii in sos tomat, 2 kile de biscuiti populari, un borcan de miere de albine, un pachet de zahar sau un saculet de boabe de fasole, niste cutii de paste etc.). Asta inseamna „a trai de pe o zi pe alta”. Am vazut oameni in astfel de situatii, degeaba le ceri sa se pregateasca ca nu resurse.
    5. Telefonia mobila e un instrument, ce trebuie folosit cu cap. Dar daca ii dai maimutei un microscop, ea raman tot maimuta, cel mult sparge nuci cu el…

    00
    • Las-o in mama ei de treaba, ca daca stai la casa tot mai ai ceva de-ale gurii, ca si daca ești sarac tot nu iei banii zilnic ca sa trebuiasca sa mergi in fiecare zi la alimentara.
      Eu de exemplu m-am mutat de la oras la tara anul asta si deja am provizii pentru cel puțin 2 săptămâni, iar pana acum n-am văzut p-aici om oricât de sarac sa nu tina si el 2-3 găini sau un porc. Poate doar leneșii, dar aia-s din alta tabără si chiar nu merita mentionati aici…

      00
    • pe taraf tv nu da meteo, ei chiar se uita si asculta ce e pe televizor.

      00
  11. Acum 2 zile am vazut un reportaj in care a mers acasa la o femeie gravida care urma sa nasca. Nu mai bine mergea acolo cu o moasa sau cu salvarea, in loc sa mearga cu presa?

    00
  12. Nimic nou sub soare. Reporterii caută întotdeauna cea mai adanca balta sau cea mai mare gramada de zapada. E o chestiune intentionata si stim cu totii ca manipularea la TV nu a debutat nici ieri nici de curand, ci e de cand lumea. La polul opus sunt destui inconstienti si iresponsabili pe toate drumurile, inca unii cara si copii cu ei. Plus ca suntem o natie de maini intinse, ca asa ne-a crescut si comunismul si astia de dupa.

    00
  13. Depinde in ce regiune sunt satele alea. Unii chiar nu au nimic in afara de un ajutor social sau pensie. Unii sunt prea batrani ca sa mai dea cu sapa, unii in putere au luat drumurile Europei, iar multi din cei ramasi sunt prea lenesi. De aceea nu au nimic in camara si pod.

    00
  14. Eu cred ca esti gelos pe C.R Tanase ca nu ai putut sa o ajuti pe „biata” femeie asistata social (45+ ani) nasca al 3 lea puradel. Toti ceilalti au de la 5 in sus si ea sa nu poata sa-l faca pe al 3lea ?

    00
  15. Daca nu ar fi reportaje de acest gen, cum sa se faca auziti? Oricum nimanui nu-i pasa!

    00
  16. Toporul e arma alba.
    Daca vrei sa tii in masina un topor ar trebui sa-i justifici prezenta convingator. Altfel risti un dosar penal.

    Ceea ce se intampla in sate precum cele din Galati e vina statului si a ajutoarelor sociale cu ajutorul carora s-a distrus fibra umana.
    Din oameni harnici care au supravietuit mii de ani pe locurile alea, au infruntat ciuma, razboaie, si alte catastrofe.
    In cativa zeci de ani bolsevicii i-au transformat in moluste.
    Niste paraziti carora daca statul le suspenda ajutorul pentru o saptamana crapa de foame.
    E trist.

    Apoi sa ai niste rezerve de mancare si produse de supravietuire in caz de catastrofa consider ca e elementar pentru fiecare barbat.
    Produse de baza cu care sa supravietuiesti cel putin o luna nu te costa mai mult de 50 de euro de persoana (cereale, conserve, etc.).

    00
    • Harnici pe dracu, erau faimoși ca mureau de foame la prima ocazie.

      00
    • gandeste-te ca pana acum cateva generatii, nu existau:
      ajutoare de somaj
      subventii de caldura
      alocatii pentru copii
      ajutoare alimentare
      pensie minima
      salariu minim
      etc.

      nu puteai rezista pe pamanturile astea de mii de ani daca nu erai harnic si inteligent

      prostii au crapat de mult din cauza prostiei. si e normal sa fie asa.

      din pacate socialismul n-a facut decat sa distruga aceste trasaturi dobandite in mii de ani, trasaturi care ne defineau ca oameni
      nu paraziti cum sunt acum multi dintre concetatenii nostrii.
      daca faci acum un sondaj cu 1000 de oameni,
      990 iti vor spune prin cuvinte diferite ca asteapta ceva de la stat

      00
  17. ai inceput bine si ai dat din rau in mai rau.

    1. poate nu e asa frig si reporterii au 3 geci pe ei pentru a dezinforma? poate nu toti murim de frig la 0 grade?

    2. daca un om a zis ca nu stia ca o sa ninga (probabil tot angajat pe la televiziune), asta inseamna ca nimeni nu stia ca o sa ninga?

    3. vezi punctul 2

    4. iarta`ma, dar cand traiesti intr`un sat din Suceava, ai sanse mari sa nu mai prinzi mancare 2 saptamani.

    5. nici nu merita comentat.

    articol populist, tip antena 3. felicitari. asta daca nu ai fost cumva prea subtil pentru mine, ca articolul e scris ca dracu, desi ma indoiesc.

    00
    • Si daca anul trecut, acum doi ani, acum trei ani si tot așa de ceva vreme încoace oamenii aia au tot rămas inzapeziti, oare nu era o idee buna să-și puna deoparte cate ceva pt iarna? Ca putin gem de fructe, un bulion, un borcan de murături își pune cam oricine, așa ca nu tine.

      00
  18. Nu stiu cine te-a invatat sa umblii cu toporul in masina dar cred ca stii ca e arma alba, daca te prinde politia cu el iei amenda si ramai si fara el.

    00
  19. Am prins si eu cateva reportaje ieri. Am fost surprinsa sa vad cati oameni aveau de mers URGENT prin nu stiu ce sate din judetele care erau sub cod rosu… si bineinteles erau mega nervosi si surprinsi ca e drumul inchis. Autoritatile si ROMANIA erau de vina ca vizibilitatea era sub 20m din cauza viscolului. Multi erau cu rapciugi de masini in care, aproape ca pot baga mana in foc ca, aveau benzina cat sa mearga unde aveau de mers si inapoi eventual :)

    00
  20. Tu ai topor în mașină? Really? :)

    00
  21. Putin probabil sa aibă cineva topor sau fierastrau in portbagaj, eu recunosc ca nu, lopata o car cu mine si este necesară. Cu fierastraul oricum nu rezolvi nimic iar pentru topor posibil sa mai fie nevoie sa dai explicatii si daca copacul e mare e la fel de inutil.

    00
  22. Am vaga impresie ca e putin ilegal sa cari toporul dupa tine in masina.

    00
  23. Sau poate ca suntem prea influentati de ce vedem la televizor si mereu ne facem o parere doar in urma a ceea ce vedem la televizor.

    Alea sunt cateva cazuri pe care sunt sigur ca le poti gasi oriunde in lume. De regula alese ca sa transmita respectiva televiziune anumite semnale si, in principal, sa faca audienta. Sa nu confundam cele cateva stupiditati vazute la televizor cu ceea ce se intampla, de fapt, in Romania. Nu poti lua 3 sau 30 sau 300 de cazuri si sa le generalizezi la nivelul unei popendulatii de 20 de milioane. E nedrept.

    Si mai ales sa nu tragem concluzii dupa ce vedem la televizor. Urgente exista peste tot, oameni mor peste tot, zapada e peste tot. Ca televiziunile noastre au simtit ca datul de tragedii la TV aduce audienta…asta e alta treaba. Sa nu punem botu chiar ca niste fraieri si sa credem ca toata lumea e lenesa daca la TV am vazut pe unii lenesi, sau ca toata lumea moare sub zapezi daca la TV ne filmeaza unii doua sate si trei sosele inzapezite.

    Si in cele mai placute si normale zile mor zeci sau poate sute de oameni in Romania. Asta e ciclul vietii. Probabil ca nu mai e mult pana o sa se faca o televiziune specializata exclusiv pe transmisul in direct al tuturor inmormantarilor si condimentatul lor cu povestile celor morti. Atunci o sa ne uitam numai la televiziunea aia si toti vom concluziona ca in Romania a venit apocalipsa, ca mor oameni zilnic.

    00
  24. Fricosii care credeti ca e „ilegal” sa ai topor in masina. Spalati pe creier much?

    Cuvinte cheie: „arma alba cu lama” si „portul fara drept

    00
    • Ori traiesti pe alta planeta ori nu ai avut conflicte cu politia.

      Ia justifica tu o bata de baseball si dupaia un topor.

      00
    • eu sunt curios cum îl găsește sub scaun sau sub presul din portbagaj.

    • Andrei, poate tocmai asta e problema, unii dintre noi nu au conflicte, ci intalniri civilizate cu politia.
      Uite, pot eu sa declar ca aveam un ditamai cutitul in masina, m-a oprit politistul, a bagat nasul si in masina, l-a vazut, mi-a dat actele inapoi si mi-a urat drum bun.

      Quick question: daca imi cumpar un set de cutite de bucatarie din Carrefour, cum le aduc? Imi trebuie autorizatie de port-arma? Cu masina blindata?

      00
    • Să înțeleg ca toate benzinăriile vând arme ilegale?

      00
  25. Nu stiu cati au taiat copaci pe-aici, macar o data, dar la partea cu „topor si fierastrau in portbagaj” m-a bufnit rasul.

    00
    • La asta ma gandeam si eu acum. Mai bine tragi de copac si incerci sa il scoti din drum…

      00
    • Putini au tait. Dar nu 0. Mi s-a intamplat odata sa gasesc copac cazut pe sosea noaptea la ora 1. A doua noapte aveam drujba la mine. Asa ca acum am in permanenta topor si cutit in masina. Si pentru cel care crede ca il „tragi” cu crengile pe el, mai gandeste-te. Oricum trebuie sa le tai sa ramana doar trunchiul. Sanatate !

      00
  26. Nu e bre ilegal sa porti topor in masina. Eu am avut cativa ani un cutit de vanatoare in masina, l-au vazut si politistii cand verificau masina (papuc de marfa, + tocmai evadasera niste detinuti din zona), mi-au urat drum bun.

    Nu conteaza ce ai in masina, conteaza la ce folosesti. Toporul poate fi folosit pentru a taia niste lemne pentru gratar, pentru a taia niste ramuri din copacul care-ti blocheaza drumul; mai poate fi folosit si pentru nenorocitul ala care nu te-a lasat sa intri pe banda, desi tu ai semnalizat :) Atunci da, e arma alba.

    00
  27. Taranii din zonele „sinistrate” au de toate in gospodarie, insa sunt invatati ca sa cheme armata sa le aduca de mancare. E usor sa dai din gura ca nu ai ce manca, ca mai apoi sa primesti conserve, paine si mezeluri.

    Cu totii dau vina pe autoritati ca nu reusesc sa faca fata cu brio zapezilor, dar eu din ce am ieri in zona de cod portocaliu, erau utilaje pana si pe ultimele ulite si se straduiau sa faca drum liber masinilor.

    00
  28. eu am doua topoare si doua fierastraie (pentru lemn si metal) in jeep. topoarele frumos invelite si bagate in sac in portbagaj asigurate cu snururi elastice. nu iti zice nimeni nimic. lu’ nenea tablagiul ii zici frumos de ele daca e control inainte sa se uite el in portbagaj.
    mai caram si o maceta in vremurile bune, rar acum. iau o drujba mica daca stiu ca e posibil sa am de lucru.

    pe sosea toti e soferi. cum dracu’ sa te pui sa tragi un copac cu masina. mai bine dai inapoi si pe urma ii dai talpa inainte. rezultat garantat.

    00
  29. ma minunez cum asemenea reportaje/evenimente mai pot avea un asa mare ecou in ziua de azi. mi-e greu sa inteleg de ce prostia ridicata la rang de perfectiune vinde atat de bine.

    00
  30. Cate grade erau cand ai filmat aici: https://zoso.ro/sarbatori-alte/ ?

    „persoana care vorbește, care e cu capul gol și în pulovăr și pantofi de toamnă. „

    00
  31. eu imi aduc aminte de anii copilariei cu iernile petrecute la bunici, undeva langa Cluj. Cand ningea, bunicu lua lopata aia mare ptr zapada si facea curat in curte. Apoi iesea la strada. In fine, toti vecinii ieseau la strada. Si o curatau. Si nu murea niciunul. Nici de frig, nici de foame. Stiau ca e iarna si actionau in consecinta.
    Plm, ne-am tampit chiar de tot in anii astia ?

    00
  32. Eu am intotdeauna in masina o toporisca, lopatica pliabila si o lama de firez pentru orice eventualitate, toporisca aproape in fiecare iarna o folosesc.

    00
  33. ce n-au aratat cei de la protv:

    00
  34. Check-in from Sub nameti :))

    00
  35. Am invatat si eu ceva din codurile astea date de meteorologi.. Pe 30 aveam de pris un avion, eram la niste rude in vizita, prin judetul Tulcea. Ningea viscolit toate cele, ma incumet sa ies din oras sa testez drumul, toate buna si frumoase, dar la 4-5 km de oras, o portiune de drum drept in camp, deodata vizibilitatea a devenit zero, lumea s-a panicat, masini pe camp, din spate veneau cu viteza, desi ninge si nu vezi nimic, s-au mai pocnit pe acolo). Am avut curajul sa intorc, si am mers cu capul iesit pe geam pentru a vedea ceva, dar am reusit vreo 5 km intr-o ora..

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)