Vă întrebați cum au ajuns unii să dea BAC-ul?

Teoretic, asta ar fi o întrebare legitimă: cum au ajuns unii să termine 12 clase și să se înscrie la BAC, dacă sunt atât de bâtă?

Și răspunsul e simplu: cu concursul autorităților.

  1. învățământul e gratuit și obligatoriu, deci până la clasa a zecea nu poate fi dat afară din învățământ.
  2. și dacă tot a ajuns până aici, de ce să nu îl treci și alea două clase? până la urmă, că nu ia BAC-ul nu e problema ta, ca și cadru didactic.
  3. din contră, cadrele didactice sunt plătite la numărul de elevi, școala primește bugete pentru numărul de elevi. nu are sens, economic, să lași elevii repetenți pentru că nu știu, îți tai craca de sub picioare.

Presiunile părinților sunt apă de ploaie. Sigur, nu poți să îi spui părintelui că al său copil e prost bâtă și o să ajungă zugrav sau descărcător marfă, s-ar supăra și n-ar accepta nici mort adevărul, de aia îl și trimite la școală. Așa că un curcan, niște ouă, niște bani la plic și ăla micu’ termină 12 clase.

Până nu se sancționează cadrele didactice care pregătesc numa’ luzeri nu se va schuiba nimic. Să știe profesorii că, dacă îl trimit la BAC pe Georgel și ia 2, le scade și lor salariul, atunci îi vor lăsa pe capete.

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

58 comentarii

  1. Aici nu e vorba sa sancționezi profesorii ci, in primul rînd conducerea şcolilor.
    Da, inclusiv tîrîtorii de 25 ani din „Minister”.
    Directori politici cu subalterni lingăi şi dupa ei profesori care vor sa ia curcanul.

    00
  2. Ce faci cand profesorul e presat de director sa treaca pe toti din motive de buget? Cine ia astfel de masuri anti-populiste cand directori de scoli sunt numiti pe filiera de partid si impart bugetul cu cine trebuie?Da PSD legi impotriva lor, sa fure mai putin?
    Prin vot am putea schimba ceva, dar e greu ca pica duminica, frig afara, vii dupa o bauta si n-ai chef sa iesi decat la Mega. Ii lasam pe altii.

    00
  3. Am fost un an profesor suplinitor.
    Nu mai scriu toată experiența, ci doar un citat scurt: „Noi nu lasam corigenți.”
    Când șefa de catedră iti spune asta, tu fiind un putoi care putea sa-i fie fiu, te supui.
    Naspa. Dacă rămâneam în învățământ, și as fi ajuns profesor plin, as fi lăsat corigenți și repetenți.

    00
    • pai si anul ala, ca suplinitor, ce putea sa iti faca? sa te dea afara de la un loc de munca de unde urma sa pleci oricum? exact acolo si atunci era momentul sa tai in carne vie, ca nu riscai absolut nimic.

      00
    • A fost un caz, unul singur.
      Și nu era prostie, era nesimțire. Daca primesc like-uri (lol) – adica v-ar interesa, as putea povesti faza. Bineînțeles, nimic nou, elevi nesimțiți, nu proști. Nu învățau din lene, nu din prostie. E plina școala românească de elevi de felul ăsta.
      De fapt, opinia mea e ca aproape oricine cu (foarte) puțin chef de școală ar putea trece bac-ul.
      Am avut elevi cărora nu voiam sa le dau 10. La sfârșit de trimestru (trimestru – acum 20 de ani) am facut un fel de „concurs pentru media 10”, cu ascultare din materia predată in tot anul. Făcusem niste probleme cu chestii din trimestrul 1 băgate in probleme de trimestrul 3. Nu voiam sa le dau 10! :)
      Ei, am dat mai mulți de 10, erau doxa elevii la materia mea.
      In același an, erau unii care nu puteau trece – tot la mine, la materia predată de mine.
      Pentru ca era liceu, adică „sita 2”, nu vreau sa cred că elevii ăia erau prosti, ci leneși.

      00
    • Trimestru? What year is it?

      00
    • scrie în text, recitește. ;)

      00
  4. Romania e ca o haina murdara, coapta toata si plina de gauri. Peticesti intr-un loc…se rupe in altul. Nu mai reusesti sa o aduci la normal, oricat ai incerca.

    00
    • Nu prea exista copii „prosti bata”. Faptul ca le merge mintea la „combinatii” demonstreaza asta.
      Daca acel copil nu are vreun defect genetic sever problema tine de educatie, in totalitatea ei.
      E drept ca la un IQ mai mic e mai putin probabil sa ajunga ingineri, dar majoritatea nu sunt prosti ci dezinteresati.

      Dar am trecut cu totii prin sistem. Stim ca in cea mai mare parte pe profesori ii doare la basca si pe parinti fix in pix. Scuzele sunt clasice: salarii mici, profesori si parinti stresati / obositi. La sfarsit tot elevii au de suferit.

      00
  5. Sa-l lasi repetent ca sa ce? Sa stea 16-18 ani prin scoala in loc de 12? Sa ai elevi de 18 ani in clasa 9-a care sa-si terorizeze colegii? Daca a ajuns in situatia sa ramana repetent oricum nu-l intereseaza scoala sau Bac-ul.

    00
    • Cat e obligatoriu, 10 clase?
      Il lași repetent cativa ani, iar când nu mai e obligatoriu, il sfătuiești sa se lase, sau il exmatriculezi.
      Nu e greu.

      00
  6. NOU
    #13

    Eu as vrea ca TOATE liceele sa ofere si cursuri optionale „blue-collar”. Faci mate-info si optional iti iei si permis C+E. Faci stiintele-naturii si optional curs de instalatii sanitare. Faci stiinte sociale si optional obtii si autorizatia de electrician. Faci filologie si optional poti face cursuri despre cum sa te transferi la mate-info.

    00
    • Si ar fi al naibii de multi care s-ar inscrie daca din meseria aia ar face practica si ar vedea ca de multe ori un meserias bun si serios face mai multi bani ca un corporatist. In plus poate sa isi faca propriul program, propriul business si sa se dezvolte exact cat vrea muschiul lui. Am amenajat casa cu cativa dinastia si am vazut diferenta intre un meserias care stie cum se fac banii si unul care spera sa dea cate un tun la fiecare lucrare.

      00
    • …asa era pe timpul comunistilor: fiecare absolvent de liceu trebuia sa treaca si printr-un curs de meserie.
      Ghici ce: n-a mers! Toata lumea fugea de partea asta ca dracu’ de tamaie!

      00
    • Toată lumea fugea, dar e plin pe-afara de zidari și electricieni romani.
      Am întâlnit și expresii „like an Eastern European” care se refereau la faptul ca astia „din Est” cam la oricem la orice, „handymen”.

      00
  7. profesorii elefanti ii vor trece pt ca au mentalitatea de acum 30 de ani iar cei tineri(nu toti) ii vor trece pt ca asa au fost si ei trecuti la randul lor si li se pare ceva normal. sunt tineri, sunt mai apropiati de varsta cu elevii, mai o caterinca, mai un iesit la bere probabil, si gata, au trecut de cealalta parte a baricadei

    00
    • WTF, de ce ai iesi la bere la 28-30-32 ani cu niste liceeni de 16-17-18 ani??? Cat de putina viata sociala sa ai?

      00
    • Aceleasi postari din fund. Cum mai era altul pe alt thread cu salarii de 4k euro pe C sharp in Romanica.

      00
  8. 1. Daca ramane corigent, sta in scoala si face scandal mai multi ani decat ar petrece in mod normal. Da-i drumul sa se duca sa scapam de el.
    2. Daca ai multi corigenti la clasa, inseamna ca ai mari probleme cu procesul instructiv-educativ, deci slaba pregatire profesionala, deci hai sa-ti futem niste inspectii la clasa, refuzam dosar la gradatii, etc.

    Lasa tu corigenti in situatia asta.

    00
  9. NOU
    #21

    Mie mi se pare ok starea actuala. Cercetatorii americani au descoperit ca un absolvent de facultate impacheteaza mult mai eficient un hamburgher decat unul care are doar liceul.

    00
  10. Liceul nu mai inseamna nimic in sine

    Unu e programator si are „numai liceul”, altul a ramas cu ce a invatat in scoala primara si asa a ajuns pana intr-a 12-a.

    00
  11. Citez dintr-o cunostinta profesoara: „am amenintat ca-i las pe vreo 3 mai scandalagii corigenti, apoi m-am gandit ce sa ma mai duc eu la vara, sa fac subiecte, sa-mi stric concediul, si pana la urma i-am trecut”

    00
    • Profesoara aia este exact modelul negativ dedpre care vorbeşte Zoso.

      00
    • desteapta foc doamna profesoara. Acum o sa se cace aia 3 scandalagii in coafura ei, ca stiu ca nu are tupeu sa le faca nimic. Si pe langa aia 3, vor mai aparea inca 3, dupa aceiasi logica. Daca ii ameninti ca ii pici (si evident sunt bata la materia respectiva), nu trebuie sa strici niciun concediu si sa faci niciun subiect. Le pui 5 intrebari din materie, din programa, si la revedere.

      00
  12. Sunt multe variabile ce contribuie la fortarea invatamantului sa produca pe banda rulanta prostime.
    1. Daca il lasa repetent va renunta la scoala. Tine cont ca e prost, deci nu poate sa gandeasca mult.
    2. Renunta la scoala, lucreaza la negru, scade PIB-ul.
    3. Renunta la scoala, nu il angajeaza nimeni, fura, da in cap.
    etc.
    Rezolvari: introducerea in scoli la modul cel mai serios a psihologilor sau cum s-or numi care sa se asigure ca acel copil care are parinti la fel ca el, va face ceea ce stapaneste bine si cu placere. Daca nu ii place sa invete carte, da-i sa invete mestesug, daca nu ii place sa invete mestesug da-i sa invete altceva. Fiecare dintre ei rebuie sa stie la un anumit punct ceva.
    Daca seface zugrav, pregateste-l sa fie unul model. Pun ramasag ca greu gasesti zugravi care sa nu puta a cacat si a bautura atunci cand vin in casa. Vrei sa ai zugravi profesionisti? De unde vrei sa iasa astia, de la arhitectura sau de la Facultatea de contructii? Hai sa fim seriosi. Traiesti de pe urma prostilor. Poti trai mai bine daca din prosti sunt transformati in profesionisti. Poate nu m-am exprimat pe intelesul tuturor, respectiv, nu mi-am facut punctul de vedere inteles dar sper ca ati priceput.

    00
    • cum de unde sa iasa zugravi profi? de la UNATC, vezi Vasluianu.

      chestia nasoala e ca aia care n-au chef de carte, n-au chef nici de trafalet.

      00
  13. Care e problema cu zugravul? Nu ai avut niciodată nevoie de un zugrav? Poate deveni și vidanjor, de ce sa judeci după meserie?
    Important e sa fie pe picioarele lui după bac, sa nu stea pe cârca părinților.
    Weekend fain,

    00
    • Nu e nici o problema cu zugravul. Doar ca nu are nevoie de 12 clase de liceu pentru asta. Nici de 10. Nu ii trebuie nici integrale, nici critica literara, nici genetica, nici geologie si ce se mai face prin liceu ca sa zugraveasca. 8 clase si o profesionala sau o scoala de ucenici sunt suficiente pentru asta.
      Dar na, plm, mai putini elevi, mai putine licee, mai putini profesori, mai putini inspectori scolari, mai putin oameni de controlat si bani de sifonat.

      00
    • Ii trebuie toate alea pentru a fi un zugrav modern. Adică, pentru a nu puți a cacat si a băutură (citez de mai sus), trebuie să fii civilizat. Iar școala – inclusiv liceul, asta face: încearcă să-ti deschida mintea, sa cerceteze cumva unde ai aptitudini, sa te civilizeze.
      In filmele comuniste e plin de strungari care dau cate un citat din Socrate. Expresia „minciuni, nu se poate, e film” apare pentru ca scoala nu si-a atins scopul in cazul meseriașilor din lumea reală.
      Când nu puți a cacat si a băutură e pentru ca nu te doare in fund de lume.

      00
  14. Pai la 71% promovabilitate, s-ar zice ca au ajuns la bac complet justificat :D ¨*sarcasm sign*

    00
  15. Problema ii foarte complexa in sensul ca avem cam multi analfabeti, am vrea sa se rezolve dar e cam greu din motive arhicunoscute.
    Dar eu nu inteleg de ce nu poti privi asta cu bacul ca si parte a rezolvarii nu ca si parte a problemei. Ok, avem analfabeti care ajung in cls 12, ii cam greu sa schimbam ceva sa nu ajunga acolo (din motive politice, finantare, etc). Atunci ii picam la bac si gata, merg la impins paleti si zugravit. In timp daca s-ar reusi sa se tina cu dintii macar de partea asta cu bacul poate vor realiza si ei ca nu mai are rost sa piarda 2 ani degeaba si legile se vor adapta la situatia din teren inclusiv prin reaparitia scolilor de meserii cand liceele nu vor mai avea fonduri/elev ca astia pleaca singuri dupa cls 10.
    Repet, totul e sa nu se dea inapoi la ce s-a realizat cu bacul si sa ajungem sa-i impingem pe astia iar in fabrici de diplome…cum unii isi doresc.

    00
  16. „Cadrele didactice sunt plătite la numărul de elevi”, asta o spui ca stii, ai auzit tu undeva, sau asa crezi? Nu de alta, dar e GRESIT! Sa imi arati si mie cum un profesor care are in clasa 35 de elevi e platit mai bine decat unul care are in clasa 25 de elevi… Care e rationamentul? Cat despre faptul ca unei scoli cu mai multi elevi i se aloca mai multi bani decat uneia cu mai putini elevi e corect si absolut normal, dar nu are NICIO LEGATURA cu salariile cadrelor didactice.

    00
    • Da, dar daca sunt 35 de elevi poate se fac 2 clase, e nevoie de 2 profesori. Numarul de elevi determina necesarul de profesori.
      Si daca esti suplinitor, sau chiar titular, dar ultimul venit, esti primul care zboara in cazul in care numarul de elevi se reduce.

      00
    • „Poate” inseamna ca asa este? Ce legatura e intre suplinitori si salarii? Diferenta de cheltuieli de la 25 la 35 de elevi nu are legatura cu profesorii, are legatura cu litri de apa, consumati, personal auxiliar, echipamente, reparatii, etc. Cadrele didactice sunt platite din bugetul primariilor, suplinitorii apar atunci cand nu se pot acoperi orele sau cand profesorii refuza de exemplu sa mearga „la tara” Asa se ajunge de exemplu ca un suplinitor sa castige mai mult decat un titular pe acelasi post. Dar din nou, NU ESTE LEGATURA INTRE NUMARUL DE ELEVI SI SALARIUL CADRULUI DIDACTIC. Nu rastalmaciti.

      00
    • 1)Cadrele didactice sunt plătite la norma. 2)Instituția primește fonduri de la primărie, de la contribuabilii la taxe si impozite. 3) De mai multi ani colectivele claselor au 30-36 elevi. Dacă mai ai șanse ca la clasele primare sa ai norocul sa predai la o clasa cu 20 de elevi, la gimnaziu se unesc, se desfac si se refac, pana ajungi sa ai o clasa supraaglomerata. 4) Multe cadre didactice nu au ce caută la catedra. 5) Multi, prea multi copii primesc Ok pe fisa de evaluare psihologică, iar ei au probleme grave știute sau ascunse uneori intenționat de părinți. Lista poate continua. Dar, tinanad cont de cele enumerate mai sus, părerea mea, poți atinge performanțele dorite doar dacă esti pasionat de ceea ce faci. Si in aceasta categorie NU sunt multe cadre didactice, din păcate. Rezultatul? Dezastruos, evident! Dar, v-ati pus întrebarea ca, de fapt, nici nu avem nevoie de oameni prea citiți? Cum s-ar mai manipula masele? Programul de guvernare: ” lasă-i mai prosti, ca așa cred ce le spunem noi”…

      00
    • desteptule, alocatia bugetara este per cap de vita furajera. Si la liceu, si la facultate. De aici omorul sa fie cat mai multe clase, cat mai multi elevi si studenti, chiar daca sunt cretini. De aia nu mai exista admitere niciunde, si se fraudeaza cat se poate la examene si in timpul scolii.
      Este complet incorect sa platesti cantitatea in detrimentul calitatii.
      De ce ar primi mai multi bani un liceu de cacat unde din 200 de absolventi au luat bacul 2, fata de un liceu de elita, unde din 50 de absolventi iau toti bacul? Eventual vreo 35 cu medii peste 9?

      00
  17. NOU
    #40

    Au trecut 71%, daca l-ar trece toti, ce rost ar mai avea ?

    00
  18. Motive sunt multe:
    1.Profesorii nu vor sa lase corijenti pentru ca asta inseamna inca o venire la scoala pt corijente.
    2. Presiunile din conducere sunt mari uneori, ca nu vrea niciun director sa aiba 200 de repetenti pe an, chiar si la liceele slabe. Tu ca profesor, te supui.
    3. Ala care a luat 2 la capacitate intra tot la liceu, tehnologic si poate e bun la meserie, dar intr-a 12-a trebuie sa dea bacul, desi el e bata, teoretic vorbind. La ce ii trebuie bac?

    00
    • 1 Profesorii, sau cadrele didactice in general, AU ACELASI NUMAR DE ZILE DE CONCEDIU PE AN. Nici mai multe nici mai putine decat ori care alt bugetar. Si mai e si un dezavantaj, nu isi pot lua concediu decat atunci cand elevii sunt in vacanta. Deci argumentul tau pica… Si nu cred ca vrei sa intrebi ce fac cat elevii sunt in vacanta.

      00
    • @leco: mai ușor bre, că ți se umfă o venă :D

      Cadrele didactice au vreo 50-60 zile de vacanță/an. Nu sunt legate și nu le poți lua când vrei tu, dar sunt mai multe decât la orice alt bugetar :)

      00
    • Potato, poteito…tot nu e problema ca profesorul sa vina 2-3 zile la munca vara…
      @ Ionuț Staicu Nu am probleme cu vena..doar discutam. :-)

      00
    • Ionut Staicu, ai fost profesor, sau cunosti vreun profesor?
      Ai pe dracu’ 60 de zile de concediu pe an, ca profesor. Du-te in vacanta la orice liceu, ai să vezi că sunt oameni in școală, profesori.

      00
  19. E asa si nu e asa.

    In 2011, primul an cu camerele video, s-au inscris la bac 85% dintre cei care au inceput scoala cu 12 ani in urma. In 2017, s-au inscris 55%. Sunt multi care au inteles ca nu e cazul sa insiste, copii si parinti, cand au vazut ca nu mai e „ca pe vremuri”.

    De asta a si crecut procentul de promovare de la 45% (in 2011) la apoape 70% in 2017. „Batele” nu prea se mai prezinta. Bine, si subiectele sunt din ce in mai simple, asta e a doua chestie.

    O analiza mai detaliata e aici, facuta chiar de Funeriu:
    http://www.contributors.ro/editorial/ma-puteti-ierta-pentru-cele-300-de-milioane-de-euro-pierdute-din-cauza-mea/?cfcc

    00
  20. Am fost ultima generatie care a dat treapta a doua, pentru cunoscatori. Daca dupa primele doua clase de liceu oboseai sa inveti atunci retrogradai frumos la un un profil mai slab sau la scoala profesionala, punct.
    Scolile profesionale au fost desfiintate in primul rand ca industria se prabusise si in al doilea rand era nevoie de materie prima pentru facultatile particulare si nu numai. Acum ne-am cam lamurit ce poti face cu o diploma de facultate luata la misto doar ca sa fie si in acelasi timp popendulatia este intr-un declin dramatic.
    Mai bine inveti o meserie si castigi decent sau chiar bine decat sa pierzi timpul in facultati inutile doar ca sa aiba parazitii unde sa predea pe salarii babane.

    00
  21. Si daca il exmatriculezi atunci mai rau ii faci pentru ca nu se va duce la scoala ceea ce inseamna ca se va ocupa cu altceva, poate ajunge sa iti dea in cap in parcare pentru a-ti fura telefonul.

    00
  22. Am predat si eu 3 ani. Si in primul directorul mi a zis ca nu pot sa dau note mici sau sa las repetenti.
    Am zis ca el si am facut ca mine. Fiecare a luat nota pe invatat si nu pe cadouri. A vrut sa vina altcineva in locul meu dar a avut ghinion si a stat un an cu mine pe cap.
    Presiunea asta sa trecem lenesii (rar sunt copii care nu ii duce capul) e unul din motivele care m-a facut sa renunt la predat.

    00
    • Aoleu, pai daca profesorii sunt agramati, ce sa le cerem copiilor? In 6 fraze ai cel putin 4 greseli gramaticale, fara sa pun lipsa cratimei.
      P.S. „ca si cadru didactic”? Mai bine las-o cacofonie, macar nu e gresit d.p.d.v. gramatical.

      00
    • Poate era profesor de educatie fizica.

      00
    • @Maya, sper ca nu ai predat limba romana.

      00
    • @bogdan: care sunt greselile gramaticale?
      Te rog scrie si varianta corecta. Macar sa invat ceva. Mersi

      00
  23. La oras, nu se dau spagi din astea mici, si nu se dau la profesori, ci mult mai sus.

    In alta ordine de idei, daca in anul in care iei examenul de titularizare, si ai la examen o nota mare, daca nu sunt posturi in oras, la liceele bune, ajungi la coada vacii, tu cu 9:50, in timp ce altul titulatizat cu 8:50 in alt an, ajunge la cel mai tare liceu. Apoi tu ai numai loaze in scoala, iar celalalt are numai olimpici. Cine e de vina atunci? A cui performanta o evaluezi?

    00
  24. oare trebuie facute in zece ani cele 10 clase obligatorii?…

    00
  25. Hai sa imi spun si eu niste puncte de vedere dintr-o familie cu doua cadre didactice.
    – De ce i-ar scadea nevestei salariul ca iau bacul 3 din liceul ei? Ea preda limba straina, lasa corigenti, lasa repetenti, da si 5 si 10, dupa merit. Dar la competentele lingvistice (acum sunt competente nu mai e lb straina in bac ca pe vremea noastra) au luat toti. E drept ca s-au inscris doar cei care aveau situatia incheiata, a spus ca ea nu trimite in competente oameni care nu stiu sa isi scrie numele in limba materna :). Cel mai frumos este cand se intalneste cu fosti elevi – plecati pe afara – care ii spun „doamna, acum ne dam seama cat ne foloseste limba straina pe care de putori nu vroiam sa o invatam”.
    – Din „desteptii” care iau bacul, sunt studenti. Care ajung in ani mari, unde se fac discipline de specialitate, dar daca ii dai sa inmulteasca doua matrici l-ai omorat. Le pompeaza analiza in cap tot liceul, anul 1 de facultate, si ii trec (nu ma intreba cum), dar ei sunt duda. Cam 80% din ei, ca sunt si copii buni, sau macar interesati.
    – Ar trebui impuscata in cap Androneasca, a desfiintat scolile de arte si meserii, le-a facut liceu. Vrei sa iti spun cat am avut de triat pana am gasit unul care sa stie sa dea glet? Sau sa faca o instalatie electrica? Eu sunt inginer, si crede-ma ca trag glet mai bine decat aia care au venit sa imi faca apartamentul. Pentru ca meserie nu se mai invata, nimeni nu vrea sa fie mester. Aproape toti sunt carpaci, iar cei care chiar stiu meserie, pot face bani buni.

    00
    • Mesterii buni care stiu meserie au cam plecat afara unde munca este platita.La noi munca nu este platita, aspect valabil inclusiv pentru profesori sau orice alta categorie profesionala.
      Politicienii sunt platiti bine , hei uite o meserie rentabila !!

      00
  26. Note mici la scoala nu inseamna ca esti prost

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube