Instituția încasării salariului în tăcere

Mă gândeam la ceva vizavi de accidentul din Constanța. Foarte nasol pentru pompieri că se filmează. Neplăcut. Oare cum ar fi arătat comunicatul lor dacă nu exista filmarea aia? În loc de “4 mameluci stăteau și se uitau, că nu aveau de nici unele” ar fi fost “au luptat curajos cu focul, dar nu au mai putut salva…”? Așa ar fi fost.

Zicea cineva prin comentarii că pompierii sunt altă categorie care n-are voie să protesteze, că pentru proteste au legi și proceduri. Pentru intervenții nu au. Dar de vreo 30 de ani pot să se ducă oriunde să dea pe goarnă cât de nasol e. Ce jurnalist ar refuza asemenea subiect gras?

Ați auzit vreodată de așa ceva la noi? Nu. Au tăcut și și-au încasat salariile. Nu i-a interesat că nu aveau echipamente și dotări. Nici de șefii cu salarii babane. Nici de achizițiile pe șpagă. Au băgat capul în urechi și și-au văzut de ale lor.

Azi, undeva în Constanța, doi prieteni stau la masă și sper că au următorul dialog:

– zi tu, coae, în morții mă-tii, cum stăteai ca prostul și te uitai cum moare femeia aia, zi cu respectul, zi cu echipamentele puține, hai, bagă din top!
– stai, bă, Costele, că nu e chiar așa…
– nu-i așa că și tu vrei o țară mai bună?
– da, bă, dar e greu, până acum n-am observat că ne trebuie chestii…
– da, e greu când te joci tetris toată ziua!

Și, la final, pompierul va spune că se simte nașpa că nu e respectat de societate. Nu s-ar pune o clipă în papucii publicului, să vadă de ce cetățenii pe care îi slujește nu respectă pompierul sau instituția. După care se duce și cere un spor de rușine.

firemen-pompieri

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

70 comentarii

  1. declaratiile alea ca au rezolvat problema la Constanța le-ati auzit? au adus autospecială de la Cernavodă. gaura de la Cernavodă au rezolvat-o cu una de la Medgidia.

    la Medgidia probabil vor aduce una de la Constanța. daca ne gandim un pic, va fi cea adusa de la Cernavodă.

    iar aia a lu’ arafat a fost … . nu e nici o problema ca aia n-aveau saltea. ca femeia a cazut la un minut dupa ce au ajuns si oricum nu ar fi avut timp sa o foloseasca. pai sa nu-l urmaresti pestrada cu o sticla de benzina si o bricheta?

    00
    • Este o problema grava ca nu sunt dotati cu saltele, dar PUNCTUAL, in acest caz nu s-ar fi putut face mai mult, decat daca ar fi ajuns cu muuuult timp inainte, dar probabil si alinierea unei scari dureaza cateva minute bune, nu mai zic de umflarea unei saltele si de faptul ca nu poti ghici ce are de gand sa faca o persoana aflata in asemenea situatie, deci hai sa mai judecam si din alte puncte de vedere, nu doar ce ne convine si ce da bine la „spectatori”

      00
  2. Pompierii fac parte din categoria militarilor. D-aia nu protestează.
    Si treaba cu echipamentul trebuie să plece de sus … De la cap. Nu de la talpa.
    Un manager bun ar trimite un memo doar sa întrebe:
    – ba prapaditilor de ce plm aveti nevoie sa va faceti treaba mai bine ?

    Dar nu am auzit/vazut asta in 13 ani de MAI din pacate.

    Alții ar spune:

    – copilul care nu plânge nu primeste țâțã.
    Da.

    Dar in cazul pompierilor / politistilor care se plâng că nu au echipamente … Nu doar ca nu primesc țâțã, dar iau două palme după ceafă si li se spune „sa se orienteze cu ce au” .

    Plus – un lucru care muritorul de rand nu știe – șefii inspectoratelor care fac economie la buget sunt inaintati in grad mai devreme/ primesc prime/ chestii de genu asta.

    Asa ca … Trageți voi concluziile.

    00
    • Totusi, e greu ca sa va plang de mila. Parca mi-e mai mila de victimele unui incendiu care nu au putut fi salvate din cauza lipsei materialelor, decat de niste pompieri care nu pot sa se planga, dar se complac

      00
    • Între timp polițiștii protestează pentru salarii.

      00
    • Păi pentru salarii mai mari nu muncesc. Pentru proceduri mai clare și care să îi ajute, trebuie să depună eforturi.
      Cel mai mult oamenii îi urăsc pe aia cu postliceala de gabori de la Cluj și Câmpina. Sunt și în poliție o grămadă de oameni mișto și profesioniști. Dar de obicei sunt ăia din spate, nu capete de cretă, care stau cu radarul în boscheți și ăia de la ordine publică, care vin la intervenții în pantaloni de stofă și pantofi.
      Și printre sunt băieți ok, oameni care își fac datoria, cu bun simț, care ajută.
      Dar pentru câțiva cimpanzei, toată poliția e percepută ca cea mai înapoiată instituție de ordine publică.
      Păcat de ei, că sunt mulți profesioniști, patrioți, care chiar iubesc țara asta și meseria.
      Dar dacă ei pentru ei nu vor să facă nimic, noi nu putem face.
      Cum am ieșit în stradă în 2011 și aruncam cu borduri și ne-am luat pulane pe cârcă, vânătăi pe mâini, cum am ieșit pentru Arafat când au vrut să îl de-a jos, cum am ieșit în 2017, cum am ieșit în august 2018 de ne-au gazat și rupt cu bătaia, ieșim și pentru o poliție competenta, care vrea să se reformeze și este împiedicată de dinozauri.
      Faceți ceva pentru voi, băbăeț. Suntem aici, doar fluierați. Dar nu vreți.
      Am ieșit pentru un iordanian, l-am pus la loc pe Traian, am ieșit împotriva lu Dragnea, voi ce așteptați?

      00
    • Alții ar spune:
      – copilul care nu plânge nu primeste țâțã.

      Îmi povestea cineva din sistem care la bilanțul anual șefii îi întrebau de au nevoie și ăia spuneau: servere, licențe, stații, echipamente de rețelistică, etc… Șeful întreba dacă au prevăzut bani în buget banii și dacă răspunsul era DA atunci spunea GHINION, iar dacă răspunsul era NU atunci spunea ca să fie mai atenți, să planifice, gargară din asta.

      Anul următor au venit cu aceleași cerințe, prevăzuse în buget banii dar bineînțeles că doar de la tehnic se tăiau din bugetul prevăzut uneori și 90%din sumă cerută.

      Al treilea an același lucru dar de data asta își notase șeful în agendă și a spus că va lua măsuri și vor primi banii, că va interveni el personal la factorii de decizie și va curge lapte și miere.
      În anul respectiv avarie la rețelele de date și comunicații și serviciile au fost întrerupte în jur de 36 de ore. Bineînțeles că după ce s-a rezolvat avaria șeful vroia să îi pedepsească pe ăia de la tehnic că parcă ar fi fost vina lor că s-au stricat vreo 3 echipamente și a picat un storage (backup-ul nu funcționa că nu aveau plătită legătura de date de la centrul de backup de vreo 3 ani).

      În următorul an la același bilanț de autoevaluare bineînțeles că iar s-au cerut bani, s-a adus aminte de incident iar șeful când a aflat că tot nu au primit bani l-a întrebat pe managerul de la tehnic că de ce nu a venit și să se lege cu lanțul de ușa biroului șefului până primea banii. Ăsta i-a spus că au primit promisiunea că el se va ocupa și va interveni și atunci a fost făcut nesimțit și indolent.

      După faza asta în următoarele 3-4 luni au plecat 45% din angajații de la tehnic iar cică restul dădeau vina pe lipsa de personal și lipsa de investiții dar nimeni nu făcea nimic, … încasau salariul în tăcere.

      00
    • Ce ratezi tu din postarea asta e ca orice fricos din ăsta se poate transforma în sursa pt un ziarist, iar articolele respective i-ar fi putut face inclusiv lui viata mai buna. Dar e mai bine sa stai comod, pensie specială etc.

      00
    • MD, te referi la stiri de genul asta nu? https://www.dor.ro/post-mortem/

      00
    • Man, ca la orice discutie cu doua tabere, te inteleg si pe tine, dar sunt constient ca dac-as sta la o bere cu unul din conducere ar spune aproximativ aceeasi chestie, de restul. Sa dam vina unii pe altii e sport national, si suntem toti simona halep la asta. Nu ajuta cu nimic.

      Tu zici ca aia care se plang primesc palme peste ceafa, dar serios, de unde stii? Ti s-a intamplat tie? Ai fost tu personal pus in situatia asta? Ai facut tu plangeri in scris, pe linie, si ai patit nasoale? Cum dracu de niciodata, dupa niciun eveniment de genul asta, nu apare unu’ tras pe linie moarta cu 5-10-15 adrese catre conducere intr-o servieta, sa urle presa? Nici unu? Nici la pompieri, nici la spitale, nicaieri. N-a fost unu in toata istoria ultimilor 30 de ani sa aiba hartii cu cover your ass la mana?

      Chestii simple gen „subsemnatul, gasit pe inventar lipsa materiale protectie conform statut x y z, daca nu rezolvam urgent, mor oameni”. Chiar nici unul? Hm, ciudat. Dar de plans se plang toti ca nu-i asculta nimeni. Si, vorba lui vali, la o bere toti vor o romanie mai buna.

      00
    • gabi, ca individ care a lucrat la stat cativa ani iti pot spune ca e imposibil sa nu faci ca ei, chiar si cand iesi din sistem e bine sa-ti tii gura fiindca nu se stie niciodata cum te loveste gheara lunga a razbunarii, nu stii ce sefulet are o firmulita care intra pe traiectorie de coliziune cu firmulita ta sau ce cunostinta are sefutul si o poate folosi ca sa te faca sa suferi, inclusiv cand ajungi pensionar te poate lovi, da lumea e mare doar ca nu in tara asta minunata, plina de oameni buni si frumosi, cei mai viteji si drepti dintre traci

      00
    • @Whistler, @pizzi, poate in cazurile voastre asa o fi. Poate ca ati primit cate o palma peste ceafa cand ati solicitat o modificare, echipamente, etc.

      Doar ca eu cunosc si situatia opusa.
      O cunostinta apropiata care lucreaza in Jandarmerie face mereu note catre conducere cand observa ceva care nu respecta legea, o procedura ce ar trebui schimbata, etc.
      Si nu, nu se rezolva toate lucrurile pe care le semnaleaza, dar din 10 solicitari la una primeste raspuns afirmativ. Ganditi-va ca daca toata lumea ar face la fel, usor, usor lucrurile s-ar schimba.

      00
    • se cheama ‘efectul tirania securitatii’ si are destul de mare efect la cei care sunt spalati pe creier si cei care nu s-ar descurca la fel de bine in privat.

      00
    • @Ion, nu. Mă refer la situațiile în care au trecut pe lângă Dragonul Roșu închizând ochii la ce nu ar fi trebuit. Și nu s-ar fi ajuns la tragedie.

      00
  3. Seamana cu situatia din primarii.Si-au dat lege ca sa isi faca salarii astronomice , asa ca nu mai conta lipsa investiilor locale, ca nu mai aveau bani de canalizare, iluminare publica..etc, important este ca au SALARII mari. Pentru ca de aia exista primariile ca sa iei salariu mare nu ca sa ajuti comunitatea care te-a ales.Acum situatia este identica cu Ministerul de Interne, Ministerul Apararii, Ministerul Sanatatii si mai completati voi, fix aceeasi situatie.Oamenii sunt acolo ca sa incaseze SALARII mari.Ce daca in spital nu au nici vata sau spirt sau medicamente, important este ca eroii sa isi ia salariile.Nu asta este scopul ..!?

    00
    • Nu fi carnatz!
      Ai un incendiu la parter pe care nu-l poti stinge si ai oameni blocati deasupra. Ce faci?
      Raspuns: Ii dai jos cu scara.

      Prefer sa vina si cu scara si cu perna si cu soacra in portbagaj decat cu mainile-n cour.

      00
    • @MP:), aici @Gogu are dreptate. Nu ai de unde sa sti ce se va intampla si cum va evolua incendiul. Asa ca daca autospeciala dotata cu scara este disponibila, prefer sa fie trimisa degeaba decat sa risti sa fie necesara si sa nu poata interveni.

      00
  4. N-au voie sa protesteze MAI dar cand e vorba de taiat sporuri si tichete ies in strada.
    Frumos.

    00
  5. Și dacă protestează ce rezolva ? E dat afară și vin 2 în locul lui. Iar la privat aceeași situație. Cum ieși din rând și pui întrebări incomode ți se spune pa și la revedere. Ce am învățat până acum… dacă tăceai filosof rămâneai și bani frumoși făceai ( mă refeream strict la mine ).

    00
  6. Ooo, ce ati vazut acum despre pompieri e doar 1% din ce poate aceasta instituție. Sa vedeti cand vin sa vă stingă un mic incendiu, vă dărâmă casa, nimic nu mai rămâne după ei. Sau de câte ori au plecat după un incendiu si au uitat sa scoată morții din casă. Nu o sa vedeți niciodată mustrări de conștiința sau moralitate de la indivizii acestei instituții, majoritatea sunt niște alcoolici semianalfabeti, care își bat zilnic nevestele din cauza stresului acumulat în urma hărțuirii permanente de la serviciu. E ultimul lor gând ce zice Vali.

    00
    • Acum 20 de ani m-au trezit ai mei in toiul noptii sa-mi spuna ca a luat foc casa si trebuie sa iesim repede afara.
      Statia de pompieri din sat e la 2 minute de mers cu masina de casa alor mei. Au venit cand aproape ca nu mai aveau ce face, fara apa. Au plecat sa faca rost de apa, s-au intors si nu stiu ce nu mergea la un furtun. Intre timp, mai aveam niste pereti in picioare si cam atat.
      Altfel, baietii jucau carti toata ziua in fata statiei, fluierau dupa fete si le mai dadeau si cate-o palma la fund, ca na, viata era linistita si care erau sansele sa ia foc iarna o casa intr-un sat de munte, unde lumea se incalzea exclusiv cu lemn?!
      PTSD-ul e inca prezent, nu pot dormi intr-un loc daca inca arde un foc in vreo soba sau in vreun semineu si nu plec de langa gratar decat dupa ce m-am asigurat ca tot jarul e stins.

      00
    • @Alexandra: Situatia descrisa de tine e trista, dar trebuie zis ca in sat ai pompieri voluntari, discutia e despre pompierii militari, finantati de stat.

      00
    • @alunelu, e posibil sa fie si un pichet de pompieri, nu e neapărat să fie voluntari… Exista în țară zeci de pichete, echipaje detașate in zone mai greu accesibile.
      Am uitat, un alt serviciu format 98% din pompieri, SMURD-ul, doamne ferește să vină băieții ăștia să vă acorde primul ajutor. Echipajele SMURD sunt alcătuite din niste repetenți care au facut un curs de 1 luna, daca ai o problemă medicală de competența unui medic, ai pus-o. A parazitat Arafat sistemul de urgenta cu tot felul de indivizi care nu fac deosebirea între stânga și dreapta.

      00
    • Acum 2 luni in preajma Craciunului a luat foc casa unor vecini ai parintilor. Orasel. Asfalt. Canalizare introdusa recent. Statie pompieri, deserveste si satele/comunele alaturate. Au venit cu autospeciala. N-aveau apa.

      00
    • Nu inteleg de ce o autospeciala de pompieri ar circula fara apa.

      00
    • sa nu consume combustibil prea mult

      00
    • @alunelu
      Pai pompierii voluntari si-ar permite sa stea la jucat carti in fata statiei de pompieri? Aia sunt voluntari pentru ca nu isi castiga traiul din asta, deci mai mult ca sigur au joburi si trebuie sa munceasca, ca sa fie platiti.

      00
  7. Eu m-am lămurit cu pompierii de când cu filmarea aia de la Colectiv.
    Cand vezi papagalii cum se tin reciproc de penisuri si nu stiu ce sa faca mai intai, sintagma „eroi salvatori” incepe sa te zgarie pe timpan.

    Aveam doi pretenari acasa la bloc băgați la pompieri. Zic băgați pentru ca efectiv fusesera plantati in unități de către pilele taticilor, pompier plutonier respctiv ceva gardian la penitenciar.
    Salariu bun, munca lejera, perspectiva pensiei grase inainte de varsta.
    Tot sa trăiești la stat.

    00
  8. La cate blocuri de 10 etaje are Constanta, sa n-ai o autospeciala cu scara lunga e de noaptea mintii. Pe bune acu’ ca nu tre’ sa fii geniu sa te gandesti ca intr-o zi vei avea nevoie de scara aia. Dar, ca la noi, timpu trece, leafa merge, iar noi ne prefacem ca muncim. A mai murit un om, dar e vina lui ca s-a intors dupa laptop, da’ de ce s-a dus pe balcon, nu stia ca sta la 6? Sa-mi bag ceva-n ei ca si eu stau la 6 si au taiat frumusete de plop care tinea si umbra, tinea si loc de scara in caz de ceva nasol.

    00
    • Mai ales ca Constanța e fabrica de generali, mințile luminate din această țară trec pe la conducerea acestei instituții, ISU CT, înainte să se pensioneze cu grad de general. Sunt doar câteva ISU județene din țară de genul.

      00
  9. Tac din gura si pentru ca 99% dintre ei sunt angajati pe spaga. A fost bataie pe locuri acum vreo 10 ani. S-au ocupat locurile in toata tara, mai putin Bucuresti si Dambovita (cred). La Pitesti taxa era de vreo 5.000 euro.
    Asa ca tac din gura toti. Se plang doar celor apropiati: nu avem dotari, ne oune comandantul sa luam una alta prin unitate etc

    00
    • Acum 14-15 ani era 100 de milioane să intri SGV in armată. Eu știam de 150 de milioane pompier. Oamenii și-au făcut rate, să aibă bani de șpagă, ca să intre în structuri.
      Dacă luai probele și nu dădeai bani, te aruncau unde întoarce întoarce uliu cu frâna de mână.

      00
    • sa nu uitam ca la Pitesti jumate din ei s-au facut camatari la un moment dat.

      00
    • @Dny
      Nu știu care ce făceau, că ai zis de camătă
      Era epoca de aur a permiselor pe ouă.
      Dar în perioada aia era imposibil să rămâi în județul de domiciliu fără așa ceva.

      00
  10. ‘Tragedia a dezvaluit lipsurile din sistemul….’ zice o prompterista…dupa care trece la urmatoarea ‘stire’ cu aglomerația de pe partii…or fi mulți bugetari la ski…am avut adunate generala la bloc si o vecina de la parter a cerut sa se voteze ca cei de la parter sa nu mai plateasca liftul (5 lei pe luna) ; stiam ca e bugetara si am cautat declaratia de avere …8500 lei pe luna salariu la nici 30 ani…’manager public ‘ la minister…ce plm o face si asta…barba-su la fel + diurna de 8000 euro pe an…eu am plecat din joburi de la privat, din corporatii cunoscute pt ca nu puteau sa imi creasca salariul cu 20%, nu ii lasa ‘grila’…

    00
  11. In multinationalele care se respecta exista linii speciale de whistle blowing, oferite de catre o alta companie, care iti garanteaza anonimitatea. Daca observi ceva abuzuri, spui altei firme de ele si aia trebuie sa le faca cunoscute conducerii. Cred ca ar merge asa ceva si in romania, o institutie la care poti sa reclami orice neregula intr-un mod anonim, ca daca spui la politie te dau aia de gol in doi timpi si trei miscari.

    00
  12. S-au scris multe știri despre aplicația magică apel 112, care trimite automat locația, ca să știe unde să vină echipele. Am folosit-o de 2 ori. Oamenii din centrală văd poziția, după care mă întreabă strada și numărul. Apoi mă sună echipajul SMURD care trebuia să vină, că sunt într-un sat vecin (10km) și nu găsesc strada pe hartă, unde ar trebui să ajungă? Pentru că la ei nu se transmite poziția GPS, doar în centrală – cei care vin primesc efectiv doar adresa pe care o dictezi oricum (și posibil incompletă).

    00
    • Și dacă ej la dracu in câmp, când nu cunoști zona, ce faci? Ce adresa îi dau? La scântei pe dreapta? La noi în Papua Noua Guinee, stațiile CB sunt sfinte. Afli informații din zona unde ești de la alții cu stații, localnici. Pe lângă clasicu unde e radarul pitit se folosesc și la alte chestii mai bune…

      00
    • @Ionut M: Există o vorbă românească specifică: „N-a avut zile” (continuarea de la „Pățăști”)

      00
    • Luati un loc. Inspirati.
      2017-2018.
      „Va rugam mai ramaneti putin pe fir… ceilalti care au sunat pentru acest accident au inchis… sa ne dati adresa exacta… am trimis echipajele. Aceasta e adresa, ok. Va facem legatura la echipaj”
      Metrou Crangasi. Accident doua masini cu raniti. Un ranit la picior pe o banca. Masinile pulbere. O gramada de gura-casca.
      Sunat la vreo 15-20 de minute dupa ce s-a petrecut accidentul, veneam de la piata, ma si intrebam daca mai are sens sa sun.
      Vine politia locala: dirijeaza traficul. Pompierii erau pe la Ciurel ca si acolo e Bulevardul Virtutii. Apar pompierii/descarcerare si ma intreaba „Unde sunt copiii?” Care copii? Fusesera mutati in alta masina. Apare si smurdul. Incep sa se ocupe de raniti. Expirati.
      2020 – suna telefonul, subcomisar… puteti sa veniti sa dati o declaratie in calitate de martor pentru un accident soldat cu o victima?
      2020 au fost an slab, aveam 2000 de morti anual, probabil cu pandemia, inchisi in birouri, au ajuns la dosarele mai recente. Mergem, cladire veche, un birou spatios incarcat inutil de mobila si 5 oameni imparteau un covid la fereastra, ca nu se fumeaza in institutiile publice. Au mai completat o foaie la dosar. Ne-am acoperit de hartii, ne-am facut treaba.
      Daca ii intrebati ce fac: toti Bear Gryls in uniforma. Daca mergi o zi cu ei la munca…

      00
    • ce sa mai vorbim de cartierele de case facute pe dealurile astea de pe langa Iasi, cu drumuri de tara prin camp, prin vie, daca mai vine si zapada..nu stie sa ajunga nicio ambulanta / pompieri

      00
  13. Arafat și toată șefimea de sub el ar trebui să fie dați afară. Oare are curaj PNL-ul să facă asta? Doar sunt și ai lor in sistem. Cum sunt și la Apele Române…

    00
    • bine ca ai venit tu cu solutii din varfu patului.

      00
    • Desigur, Arafat stie/stia cum nu functioneaza sistemul, dar nu face nimic. Pur si simplu nu ii pasa. Cand v-a spus Basescu ca trebuie schimbat ati facu miting, platit de antena 3 cu 50 lei de caciula, in miezul iernii, sa-l aparati pe indolent!

      00
  14. asta am comentat si eu sa ma aflu in treaba: esti pompier si stii ca nu ai ce trebuie, ori esti lepra si iti iei in continuare salariul si nu zici nimic ca nu vrei sa super pe sefu, in plus mai stii ca daca te da afara, nu-ti mai gasesti un serviciu asa bun, sau esti barbat (sau femeie) normal(a) la cap si te plangi la sef si pe unde poti ca n-ai in plm o amarata de saltea si o scara, iar daca sefii nu percuta, dai o anonima prin presa.

    cei mai multi sunt lepre si nu ii intereseaza meseria lor, vor doar sa isi ia salariul.

    in plus, suntem o tara de handicapati isterici, ca sa se schimbe un pic ceva trebuie sa fie tragedii (colectiv, giulesti, piatra neamt, bals, elicopterul ala prin lac, avionul prin munti etc.) si nici atunci nu prea se schimba prea mult, ne smulgem parul din cap vreo 2-3 saptamani cat stirea e de actualitate si promitem ca o sa facem si o sa dregem, apoi uitam si trecem la urmatorul scandal politic sau monden.

    00
    • S-au facut schimbari drastice de la ultimele incendii! Firmele ce se ocupa de interventii in spitale au trecut un om in acte, nu 0 cum era pana acum.

      00
    • @Robert: „s-a taiat in carne vie” si „s-a coborat militaria din pod”

      apropo, dupa fiacare tragedie din asta fiecare aduce un munte de hartii prin care sa demonstreze ca nu e de vina el si altcineva si de obicei toate actele sunt ok (cum aveau parca si aia de la Colectiv inspectia facuta), nimeni nu e vinovat, doar ca se mai intampla cate o nasoala.

      00
  15. Am ajuns la concluzia ca la noi oamenii au un fel special de a gândi. Nu mai departe au fost proteste ale cadrelor medicale pentru salarii. Că-i mult de munca pentru banii ăștia.
    Nu au protestat pentru că-s putini și nu se pot ocupa cum trebuie de bolnavi deci ar fi necesara suplimentarea numărului de angajați.
    Discutam aceeași chestie la un pahar cu un director de spital dintr-un orășel. În urma unor nemulțumiri cu privire la volumul de munca si-a întrebat personalul dacă e nevoie sa facă angajări. Au sărit asistentele ca nu-i nevoie. Doar sa le dea bani mai mulți și vor fi mai productive.

    00
  16. Is curios daca mai posteaza MAI pe facebook cum salveaza ei curajosi pisicute din copaci si catei din canalizari.

    00
  17. norocul nostru că-l avem pe arafat si sistemul bolnav creat de el ca altfel poate eram ca astia; https://www.youtube.com/watch?v=1cHMQPA2vZY

    00
  18. De ceva timp, baietii de la unitatea din Lehliu au inceput sa ciripeasca. Un alt baiat curajos a inceput sa faca ceva anchete jurnalistice in zona (primarul e un mini interlop care taie si spanzura) si are ceva declaratii din unitate. Daca ai timp, arunca un ochi aici:
    https://experimentullehliu.ro/

    PS: stiu ca e obositor site-ul si foarte colorat…..dar na….e la inceput omul.

    00
  19. Propun sa se interzica sa se faca publice inregistrarile cu personal ISU in actiune.

    00
  20. Ar trebui trecut in statutul lor de functionare ca dupa fiecare ‘salvare’ d-asta nereusita sa-i dea naibii afara pe toti din judet si sa angajeze altii. Indiferent de pozitia lor, ca e sef sau ultimul subordonat. Presimt ca atunci lucurile ar incepe sa mearga.

    Oare are vreunul onoare sa-si dea demisia, dintre asa-zisii pompieri din Constanta?

    00
  21. Asta-i problema cea mai mare in tara, toti se plang de coruptie si furturi, dar majoritatea fac la fel. Ca ai dat spaga sa ai un job caldut la stat sau ca ai furat un pui din alimentara unde lucrezi, esti la fel ca jigodiile alea mari de fura milioane. Singura diferenta este ca tu nu ai acces la milioane, dar tot furi, dai/iei spaga.

    00
  22. FML: Caz tragic în Botoşani. Un copil de numai 3 ani a murit în drum spre spital. Părinţii au chemat de urgenţă ambulanţa, dar prima maşină care a ajuns nu avea medic, așa că a fost trimis un echipaj. Reprezentantul SAJ Botoșani a declarat pentru Digi24 că indiferent de ce ambulanță era trimisă „rezultatul este și era același”.

    00
  23. Intre timp in „alt univers”

    https://ibb.co/Jr6DZdX

    Asta e comuna lu bunica-mea langa Arad la 25 de km, o comuna da? Ma rog au si tramvai de pe la 1900 da asta e alta poveste. Primaru a castigat cu 99% sau ceva, cautai pe fb sa vedeti ca mai sunt si altfel de locuri/omeni, exista si la noi doar ca neam obisnuit cu mizeria.

    00
  24. Arata-mi unde se intampla asta. Sa nu doarma angajatii de lipsurile materiale din institutii. Cand au auzit doar un zvon ca se taie sporuri imbecile cum hap, au si sarit cu mic si mare.

    00
  25. Cei care zic ca pompierii au venit la ei fara apa, aia mint. Este imposibil

    00
  26. Dinamita peste tot sau un cutremur . Sa revina toti cu picioarele pe pamant – trebuie reformate institutiile statului . Cat despre pompieri – ce plm respect , au intervenit cei de la SMURD cand a facut tata AVC hemoragic si i-au furat tot ce au gasit si pe el si pana a ajuns mama acasa .

    In alta ordine de idei : vrei bani – arata performanta
    salariu de baza X (sa zicem 3000lei)
    spor de risc 3000 lei (deci 100%)
    Vrei mai mult . Cate interventii ai avut anul trecut – 100 . Cati oameni ai salvat in incendii . 3 din 200 . Pai boss , media internationala este 50/200 . Pai …. sa ajungi acolo si mai vorbim noi . Nu reusesti , faci loc altuia .

    00
  27. Greșești amarnic cu această afirmație………de foarte multe ori ne-am plâns că nu avem ce e nevoie și că suntem oprimați dar asta nu a reprezentat niciodată un interes pentru vreo televiziune sau presa națională …..presa e prea bine plătită să închidă ochii ….singura revistă este AGENDA POMPIERULUI care mai aduce in discuție neregulile din sistem .!

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube