Guest Post: Cine este killer-ul tinerilor?

Recunosc, sunt un mare pămpălău, o marionetă a societății Românești.

Azi, de dimineață, am avut un interviu pentru un job de operator pe calculator. După părerea mea, a fost un mare dezastru. Am fost un pămpălău căruia îi era frică să fie el însuși, să aibă curaj să spună ce gândește. În capul meu totul era perfect. Știam ce trebuie să fac, ce trebuie să zic, cum să mă comport, cum să fiu eu însumi și să dau tot ce am mai bun. În momentul când trebuia să zic ceva, buzele parcă-mi erau lipite una de alta, gura uscată și totul era rostit pe un ton de tot kkt-ul. Aceasta este problema mea și a tinerilor din România. Frica de a fi tu însuți.

Facebook, online-ul și confortul de acasă m-au adus în această situație. Acasă e simplu să stai și să scrii tot ce îți trece prin minte, dar de la vorbe la fapte e o cale lungă. Nu știu dacă s-au făcut studii pe această temă, dar cred că acesta este motivul principal care distruge viitorul tinerilor. Cei care își folosesc cât de cât neuronii, întâmpină probleme atunci când vine vorba de a trece la acțiune, de a avea curajul să-și asume răspunderea, curajul să spună ceea ce gândește fără să fie afectat de critici.

Viața e dură; nu te iartă, nu te împinge de la spate și nu-ți oferă a doua șansă. Democrația noastră a distrus curajul din tineri. Problemele încep chiar din familie; nu ai voie să faci asta, la ora 10 ești în casă, nu te mai duce la locul ăla de muncă, e prea dur pentru tine. Las că mami cu tati îți dau bani de buzunar și facultate. Tot ce trebuie să faci e să înveți, să înveți, să înveți și să asculți de toată lumea. Nu ai voie să te contrazici cu oamenii mai învârstă, nu ai voie să treci peste cuvântul nostru, nu ai voie să fii nimic. Noi suntem părinții tăi și știm ce e mai bine pentru tine. Anii trec, părinții nu mai sunt, iar tu ai rămas un pămpălău în păpucii statului. După dictatura de acasă, urmează cea de la școală. Aici e la fel. De la șapte ani, clasa a I-a, trebuie să fii o marionetă din lemn. Toată lumea știe ce e mai bine pentru tine, dar cum se face că la final ești doar o zdreanță care nu e capabilă să gândească, să-și asume răspunderi și să țină viața în frâu?

Răspunsul nu se află în mâinile politicienilor, în legea educație sau în cărți. Problema trebuie tăiată din rădăcină. Adică, din familie. În România majoritatea tinerilor stau cu părinții până la vârste înaintate. Se însoară, stau cu mama soacră în casă și bineînțeles, căsnicia lor e condusă tot de ea. Unul care nu are curaj să se mute singur, să plătească chirie, cheltuieli, să facă tot ce poate el mai bine la locul de muncă pentru că de acesta depinde întreținerea lui, nu va fi niciodată un om adevărat, nu va avea curaj să riște nimic în viață, nu va avea curajul să țină piept problemelor ei.

Teoria e simplă, are răspunsuri la toate întrebările. Practic, răspunsurile se află doar încercând.

Scris de Izy

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

30 comentarii

  1. Acest articol este un alt articol de tipul „man up”. De ce, sa fiu un „barbat adevarat” pe cand pot fi un adept al minimalismului (adica aleg un job putin platit, dar relaxant si cheltui putin)?

    Care femeie merita ca sa trag zi de zi si sa infiintez o familie? Una care este nesatula, care vrea o casa mare, haine scumpe si care dupa casatorie devine frigida?

    Decat asa mai bine raman „pampalau”, care va intretine o singura persoana: eu.

    00
  2. Te rog sa-mi spui ca postul asta-i la misto ! Ca io nu-s de vina ca stau toata ziulica pe facebook sau cu baietii la un call of duty sau frec menta pe net sau o ard hipstereste pe langa cluburi. Naah, io n-am nici o responsabilitate, n-am nici o obligatie, mie sa mi se dea, da?
    Faptul ca la 15 ani m-a trimis tata sa culeg afine pe plantatia CAP de langa Baia Mare ca sa-mi fac bani de mers la mare n-are absolut nici o relevanta in cazul de fata.
    Si inca ceva, hihihi – asta e exact genul de atitudine care iti garanteaza un lung sir de ani de iubire apropiata cu palma stanga sau dreapta ( la alegere :)) macar atat sa poata alege bietu om, ca restu e denied de porcii de parinti )

    00
  3. Depinde si de cum te cresc parintii, de libertatea care ti-o ofera. Ai mei m-au lasat sa fac orice si am facut tot ce mi-a trecut prin cap, ei doar avand grija sa nu ma las de scoala si sa o termin macar. Si asta s-a intamplat. Sa te muti singur nu inseamana neaparat ca vai, ai facut nu stiu ce rahat in viata. N-ai facut nimic. E bine sa-ti cantaresti optiunile, sa vezi unde e mai retanbil, cum e mai rentabil…si in rest..IESI IN LUME! Normal ca esti plin de complexe cand nu intalnesti oameni, nu traiesti diverse experiente…nu ai cojones sa spui in fata ce ai de spus cuiva. Nu are treaba cu faptul ca stai cu parintii, e vorba ca unii sunt slabi de ingeri si altii nu. Sau poate e altceva, dar ma indoiesc de treaba cu parintii. Tine te tine insuti sa te stapnesti si sa ai cojones sa faci ce vrei si in primul scopul pentru care o faci.

    00
  4. bati campii. ia vezi pana la ce varsta stau meridionalii cu parintii si pana la ce varsta nordicii. ceea ce spui tu nu valoreaza doi bani.

    00
  5. Meh… nici pe mine nu m-au trimis parintii la munca de adolescent, sa „vad cum se castiga banul” (dar nici nu m-au oprit). In schimb, m-au invatat ca totul pe lumea asta are un cost: daca vreau ceva, trebuie sa cheltuiesc ceva (timp, energie, bani, concesii – depinde ce imi doream). Astfel am invatat ca daca vreau ceva care nu se incadreaza in bugetul familiei, trebuie sa gasesc eu o sursa de bani (neaparat legala) ca sa imi cumpar acel ceva. Si in felul asta inveti si sa faci o gramada de chestii care iti sunt folositoare ulterior in viata (generic ii zice experienta :D). Asta cu „nu m-au invatat parintii nimic” nu prea tine: daca nu te invata parintii nimic, poti invata de la altii din jur, din carti, de la TV.

    00
  6. Zilele trecute stateam la bere cu un amic. Tipul si-a pierdut ambii parinti acum cativa ani. El are in jur de 30. Cu toate astea stii ce mi-a zis? Ce-as vrea sa mai traiasca ai mei macar un pic. Sa-i intreb pentru ce mama dracu’ nu m-au invatat nimic din ceea ce trebuia cu adevarat sa stiu cand am plecat de acasa? Practic iei startul intr-o cursa, doar ca tu pleci in sens invers. Cam astea au fost cuvintele lui. Se cam potrivesc cu ce zice postul, nu ?

    00
  7. Problema asta poate fi depasita doar cu acumularea experientei, odata ce o dai in bara ar trebui sa prinzi curaj, sa retii ce ai gresit si sa nu mai repeti a doua oara. Intr-adevar, societatea romaneasca te strica, pentru ca nu te vrea inteligent. Nu trebuie sa gandesti prea mult ca altfel o sa te prinzi de anumite manevre si o sa ridici pretentii.

    Nu stiu daca te-ai pierdut pentru ca ai vrut sa arati cine esti, ci pentru ca ai vrut sa fii ceea ce-ti doresti, si poate mai ai de lucru la latura asta.

    Cheers!

    00
  8. Vrajeala. Reaaly, la un post de operator de calculator te agiti asa? Man or Woman up si gata. Eu la 18 ani am plecat de acasa, la facultate . Intr-un an lucram part-time. Am terminat-o la timp si cu brio, si am trecut la full-time. Am cautat apoi alte joburi mai bine platite, mai interesante. Nu ma verifica mama cat stateam pe facebook in facultate, am avut si perioade in ca o frecam si peropade in care trageam sa invat si perioade intre. De fiecare data cand am schimbat un job ( si totdeauna pe bani mai multi) imi zicea tata „cum sa pleci de la x tata, unde mai gasesti tu oameni asa de treaba ca aia, te-au tinut cand erai tanara/in fac/newbie ” . Evident, am facut ce am vrut, da nici nu m-am dus dupa aia sa ma smiorcai la parinti ca e lumea nedreapta.
    Cat priveste cuvintele nelegate, daca in engleza doar ai urmarit cartoon network si 9gag dar n-ai vorbit cu nimeni si n-ai citit un pic o carte, baga mare si mai invata. Daca si in romana ai problema asta, ia un extraveral, relaxeaza-te si vorbeste. Daca nici asa nu merge, poate n-ai nimic intreseant de zis.

    00
  9. Perfect adevărat ceea ce zici. Atunci când ieși în lume de unul singur nu ai decât o variantă și anume să te zbați să reușești. Dar dacă e mami și tati lângă tine, fii sigur că toate astea le lași pe umerii lor.

    00
  10. Din propria mea experienta de om care a plecat de acasa (la propriu) de la 19 ani eu zic ca problemele cu care se confrunta acum oamenii in zona 20-30 sunt complet diferite de cele pe care le-au avut pe traseu parintii lor. De aceea nici nu as fi chiar asa de pesimist; spre deosebire de parintii nostri care au avut viata reglata „de partid si de stat” noi am cam luat-o direct in barba si am simtit la fel de direct rezultatul propriilor noastre actiuni (sau inactiuni, dupa caz).

    00
  11. toata lumea e responsabila mai putin el, el ar fi facut daca ii punea cineva in traista, dar cum nu i-a pus e nasol. PLM daca vrei ceva pune mana si fa tu, nu da vina pe altii, invata din fiecare experienta, pe principiul „orice sut in fund e un pas inainte” asta daca ai cap pe umeri, daca nu raman doar vanatai.
    E trist daca ajungi la un punct si realizezi ca societatea, familia, scoala,parintii nu te-au invatat nimic, iar tu in loc sa pui mana sa inveti, sa te ridici dai vina pe unii sau altii.

    00
  12. Daca preturile apartamentelor era ca la inceputul anilor 2000, undeva in jurul a 10-15 mii de dolari, toata lumea avea curaj sa se mute singura. Cand tu esti profesor la liceu, pe 12 milioane sau faci operatii pe cord pe 15 milioane, de unde plm sa te muti?

    00
  13. NOU
    #13

    @ubercool
    la 12 milioane salariu, angajat pe perioada nedeterminata, prin prima casa poti lejer sa-ti iei o garsoniera si sa platesti o rata lunara de 4 milioane, cu asigurare inclusa si fara alte povesti.
    fatalaii strangatori 25 +, care locuiesc cu parintii, sa nu comenteze. stim, stim, capcana ratelor, bancile rele.

    00
  14. NOU
    #14

    @androidul cu sobolani

    Rata aia de 400RON e pe perioada „tu și descendenții tăi o plătesc până când se termină viața pe Pământ” ?

    00
  15. NOU
    #15

    @ubercool: Logica nu pare a fi punctul tau forte.

    Anul 2000:
    20.000 USD apartamentele, dar un salariu de 500 USD era un salariu bun – vorbesc de programare, nu de taiat frunza la caini.

    Anul 2013:
    Un progamator de acelasi nivel are cam 1200 EUR/luna. Iar apartamentele similare sunt 45.000 EUR.

    Concluzia:
    Same shit!

    Asa ca stai jos, nota doi, repeti anul!

    00
  16. NOU
    #16

    Izy ne spune că este un pămpălău din cauza părinților lui… Să nu îl credeți! Nu știe nici ce vorbește și nici ce scrie. Nu am de gând să îl conving eu că a spus o maximă tâmpenie pentru că nu va înțelege acum. Își va da el seama singur la un moment dat (sper) și îi va părea rău că a putut gândi așa ceva.

    Izy, în genereal la interviuri un candidat se descurcă prost pentru că NU ESTE PREGĂTIT, pentru că nu cunoaște „materia” ce i se cere și nicidecum pentru că părinții nu îl lasă să stea afară mai mult de ora 10 sau pentru că nu ai voie să te contrazici cu oamenii mai bătrâni…

    Filozofiile de genul acesta la o vârstă atât de fragedă sunt niște copilării. Sentimente și cugetările astea profunde după un interviu ratat sunt pripite și nefondate, crede-mă.

    Nu mai accepta bani de la mama și de la tata.
    Pune mâna și învață.
    Citește!!!
    Acțiune mai multă și teorie mai puțină.
    Găste-ți o fată.
    Nu mai căuta pretexte și justificări pentru eșecurile tale pentru că eșecurile chiar dacă sunt nașpa, nu sunt un lucru rău. Eșecurile sunt capitole din poveștile noastre de succes. Așa că:

    Get out, find a job and get paid to fail… that’s how you will succeed!

    00
  17. @Captain obvious: Intradevar, logica ta e beton, doar ca uiti un detaliu: cursul valutar.

    00
  18. NOU
    #18

    @zoso
    vezi ca la 14 tre’ schimbat. ala nu-s io. si e vorba de 30 de ani.

    00
  19. De ce toata lumea se raporteaza la apartamente ?

    Sa luam in calcul pretul la benzina .. cat era in 2000 si cat e acum sau pretul la alimente .

    Pretul la rata e similar in unele cazuri cu pretul la chirie .. fiecare are optiunea de a alege si cat de mare e rata si cat de mare e apartamentul; la fel cum ai optiunea de a sta la garsoniera si a avea in fata blocului un X5

    Raportul calitate/ pret …raportul salariu/ ce iti permitit

    00
  20. da frate, parintii sunt de vina.
    sau nu.
    L-au legat parintii de pat acasa? L-au obligat sa stea pe cur?
    ma-ndoiesc.
    dar e mult mai usor sa zici ” e vina parintilor” decat sa recunosti „eu sunt de vina ca-s o putoare jegoasa”.
    NU ca n-ar avea si parintii vina lor. O au. Unii parinti chiar isi transforma odraslele in niste mari pizde rasfatate si mocaite- si chestia asta e si mai usor de vazut in Vest, unde-am vazut o caruta de tipi pentru care ideea de „schimbat garnitura la chiuveta” sau „batut un cui” era o idee infricosatoare. Si chestia asta continua cu agatatul d eprima gagica care le acorda un strop de atentie- inlocuit mamica cu nevasta si gata, asa Johnny nu mai are nevoie sa creasca. Si-i vezi la 30 si ceva de ani cu 2-3 copii acasa si nevasta, si habar n-au ce mama dracului s-a intamplat, si se mira de ce javrele alea de imigranti sunt avansati mai repede decat el si iau bani mai multi. Poate pentru ca javra de imigrant nu vine la 9 si 5 si pleaca la 5 fix. Poate pentru ca javra de imigrant sta la ore suplimentare sau nu joaca Angry Birds pe telefon de fata cu seful sau nu pierde o ora jumate afara la fumat in fiecare zi. Si javra de imigrant n-are nevoie sa-i verifice nimeni codul de trei ori, si nu se scarpina la genitale in timp ce compileaza.
    Si-ntro zi javra de imigrant e seful lui si Johnny nu stie ce dracu s-a intamplat. Go figure.

    Dar de unde ma uit eu, poti da vina pe parinti pana la o anumita varsta- hai sa zicem 20-22. Dupa aia, esti om in toata firea si cu par la cur, iar alegerile personale iti apartin. Daca esti constient ca statul cu parintii te face putoare, poti sa pleci. Da, nu e usor sa-ti gasesti un loc de inchiriat, dar iti poti gasi 2-3 colegi cu care sa imparti un apartament.
    Cand am terminat facultatea muream de foame si singura slujba pe care am gasit-o in Bucuresti ma lasa sa mor de foame o saptamana din patru, dupa ce plateam chiria pentru o camaruta cat un dulap in Colentina. Si mai putea si a pisat de pisica pentru ca proprietareasa era una d-aia de colectiona pisici vagaboande.
    Si atunci? Am muncit ca un caine un an, am strans bani si am plecat. Si atunci era greu, chiar iti trebuiau vize etc ca sa pleci din Ro- am asteptat un an sa-mi iau permis de munca pentru Germania- unde se cautau IT-isti, si-am muncit 4 luni doua slujbe ca sa-mi fac bani de plecat.

    As fi putut sa ma intorc in cacatul ala de oras de provincie la coana mama, sa ma angajez pe un ceva rahat de salariu de mizerie si sa traiesc asa, cum au facut mai toti colegii mei. „Lasa ca o sa fie mai bine”- rahat, in rarele ocazii cand ma intorc toti o duc la fel.
    @Captain Obvious- oi fi mai batran ca mine- in 1999/2000 am vazut tre slujbe de programator in Bucuresti si nici unul la banii aia, si nici dracu nu angaja absolventi proaspeti.

    Nu te obliga nimeni sa stai in cacat si sa te complaci. daca esti putoare si ai peste 20 de ani e probabil vina ta.
    pe de alta parte, tipul care a scris rahatul de mai sus pare a fi de o idiotenie sinistra. Nu gigi, nu trebuie sa „fii tu insuti”, pentru ca „tu insuti” este un dobitoc lenes si puturos. Nu-i pasa nimanui de personalitatea ta sclipitoare. Ce-i pasa unui angajator si societatii in generaleste daca esti capabil sa faci munca aia bine si la timp si daca esti capabil sa te porti ca o creatura relativ civilizata la serviciul ala. Atat.

    Si nu, nu trebuie sa stati in Romania. Puteti pleca. E usor sa pleci, daca ai curaj si o pereche serioasa de coaie, indiferent de sex. Nu e usor, dar merita.

    00
  21. ca dai vina pe parinti, n`am ce zice, nu stiu cum ai fost crescut dar e foarte aiurea sa dai vina pe facebook pentru ca nimeni nu te`a tinut cu forta sa pierzi vremea pe net cand puteai face ceva mai productiv in viziunea ta. mai lipsea sa zici ca jocurile video sunt de vina pentru violenta.
    mi se pare doar ca ai o perioada mai trista si dai vina pe lucruri aiurea si generale. bafta la urmatorul interviu si capul sus, nu`i sfarsit de lume ca n`ai fost extraordinar la un interviu.

    00
  22. Facebook-ul si internetul nu sunt o cauza a celor enumerate in articol. Sunt doar un refugiu, existent azi.
    Aceleasi probleme le au/(le-au avut) tinerii ce au primit o educatie in perioada 1980 – 199x. E din cauza educatiei comuniste a parintilor si bineinteles a personalitatii acestora excesiv protectioniste.
    Se poate scapa din aceasta educatie, greu. Toata viata vei fi urmarit de educatia primita, de lipsa de instincte, de asumarea riscurilor, responsabilitatilor aferente, teama de esec.

    Educatia, parintii pot avea efectul acesta. Nu au lasat sa se dezvolte in copil latura practica, cauza-efect. Au purtat ei luptele pentru copil, au luat ei deciziile, au corectat si au intervenit pentru orice.

    Multi inteligenti vin si spun ca ai fost pampalau ca ai ascultat. In fine, teoria e lunga dar nu e chiar asa.

    Se poate scapa din aceasta stare prin autoeducatie si cu cat mai repede cu atat mai bine. Orice om isi poate venii in fire. Desii altii, care au fost educati mai realist vor avea un avantaj (ii vezi primii la coada desii au venit ultimii, sa obtina o adeverinta dupa ce programul e inchis, desii fac o prostie scapa cu vorbe), totusi dorinta de a te depasii te poate face mai ambitios.

    Stiu ca unii ar zice ca trebuie sa mai inveti sa mai faci scoala, dar eu zic ca trebuie sa devii maxim profitabil deja cu ce ai. Daca eu stiu mai mult ca 80% din ceilalti dar imi e frica sa bat la o usa sa intreb daca directorul e acolo, mai trebuei sa citesc o carte? Daca vad ca cei cu care vorbesc sunt habarnisti, sa mai invat ceva?
    Devin-o mai practic si gaseste o placere in a calca instinctele de conservare. In pasi mici.

    Dupa ce devii mai practic si pragmatic, incepe sa inveti. Vei vedea ca ceea ce inveti e deja alta lume.

    Teama de esec in majoritatea cazurilor e o iluzie. Ai doar o viata si rar conteaza ca ai esuat, ca te-ai facut de rusine nu stiu unde, ca ce zic ceilalti daca esti altfel.

    Eu am avut aceasi stare ca tine. Ca sa am ‘tratez’ ma duceam la interviuri si job-uri la care nu ma calificam, la care nu eram bun doar asa. Iti inchipui cate principii a trebuit sa calc? Ma faceam de rusine dar de la o vreme a devenit amuzant.
    Cand m-am angajat prima data, m-a mirosit de fraier seful si intarzia cu platile, marea atributiile, timpul de lucru, chiar daca incercam sa par mai ‘dur’. Se miroase slabiciunea. Am fortat sa imi dea o parte de bani si de jumatate am cumparat inghetata la toti de acolo. (bani putini si colegi multi). Incepea crearea noii personalitati. :)

    00
  23. BACul frate.
    Or lack thereof.^^

    00
  24. NOU
    #24

    @ Florin: Nu il uit, il ignor. Pentru ca nu are relevanta in discutia despre apartamente, atata vreme cat discutam despre venituri in valuta si preturi in aceeasi valuta ca si cea a venitului.

    00
  25. Ok. Să reglăm puțin lucrurile.

    Ceea ce am scris mai sus nu mă caracterizează în totalitate. Doar că era mai ușor să scriu la persoana I, decât să bat câmpii cu chestii de genul; știu de la un prieten de al meu, care știe de la mama pădurii…….

    Eu am început să lucrez de pe clasa a IX-a, în construcții. Mama mea a fost operată tot pe atunci și tata era singurul care putea aduce bani în casă. Așa că, dacă doream să îmi fac liceul (și acuma facultatea), trebuia să muncesc. Până la aceea vârstă am locuit într-un mic sat care este cam la 60 de km distanta de cel mai apropiat oras. De atunci stăm în chirie, mai mult eu cu tata care munceste tot în oras. Cu un singur salar + ce castigam eu, am reusit sa platim chirie, cheltuieli, hrana. Deci, cei care încă nu au pus „osul la treaba”, nu veniti aici și spuneți ca nu puteți să vă mutati, ca chiria e mult prea mare și ca bla bla bla.

    Totuși, există foarte mult tineret care e de parere ca; las ca ii mami cu tati, eu de ce sa ma agit. Problema sunt parintii. Nu cred ca politicienii sau oricine altcienva poate sa faca ceva. Cel care a fost crescut in puf, tot asa va ramane. Nu spuneti ca el va alege calea sa se mute singur sau cu cineva in chirie, sa mearga la munca, sa-si faca griji ca maine nu are bani sa-si plateasca chiria, cand acasa are tot ce ii trebuie. Da, poate exista situatii in care unii aleg sa se mute, dar majoritatea nu o fac. Am vazut asta.

    …si vali, mersi ca ai postat articolul.

    00
  26. Educatia de acasa are o mare influenta! Eu de mic am crescut fara tata, doar cu mama, stiti cum sunt mamele! Am crescut cu ideea nu fa aia, se supara mama, o nota proasta era o tragedie pentru ea, plansete reprosuri ce ma faceau sa ma simt ca un cacat, desi mie nu mi se parea cine stie ce, la fel si cand faceam vreo prostie, same shit! In fine anii au trecut, am o functie ce imi cere o anumita duritate, incerc sa par dur, ca nu imi pasa nimic, dar defapt unele vorbe ma afecteaza pe moment! In fine ce va spun, e sa fiti voi insusi, si mai ales ceva ce este foarte important pentru mine, sa nu va lasati calcat in picioare de nimeni! Am lucrat ca inginer la o firma vreo 7 luni, stresul ajunsese mare incat fumam un pachet de tigari pe zi, desi eu fumez 3 tigari normal, se ajunsese la jigniri, pana intr-o zi ca i-am injurat si eu si mi-am dat demisia! Dupa faza asta m-au sunat sa ma intorc, dar aveam deja altceva! Acum lucrez in afara tarii, perioade de 3 luni, cu 1-2 acasa! Revizii in rafinarii in mod special, si aici mi s-a spus de catre superiorul strain sa-mi schimb slujba, i-am raspuns sa isi vada de treaba ca nu-l intereseaza pe el, toti gresim!!

    00
  27. Stai tu linistit ca pentru jobul de operator calculator chiar nu se cauta creativitate si initiativa. Se cauta o maimuta care se poate dresa repede si ieftin sa faca eficient niste sarcini simple.
    Si in general la joburi nu te angajeaza daca dai semne de independenta, de coloana vertebrala, nu vor cei din HR sa aiba probleme mai tarziu, reclamatii la ITM pentru ore suplimentare, procese pentru hartuire sexuala samd. Nu, nu, o maimutica executanta care sa nu gandeasca prea mult, sa nu avanseze in grad si Doamne fereste sa ia locul managerului care o tine pe hasherizda in post.

    Capul plecat, sabia nu-l taie si are sanse mai mari de angajare in corporatii si firme. Iar dupa ce ajungi sa ai o experienta si niste relatii, poti spera la un post mai bun obtinut pe pile.
    Pe merit nu o sa primesti nimic.

    00
  28. La anul se deschide piata muncii pentru romani (in toata UE). Alte perspective…

    00
  29. 1. Inteligenţii învaţă din greşelile altora.
    2. Deştepţii învaţă din greşelile proprii.
    3. Proştii nu învaţă nimic.

    Mno, vedeţi şi voi cum vă încadraţi. Mai departe… scrie în carte.

    00
  30. @Captain obvious: In 2000, taica-miu castiga undeva la 25 de milioane. Acum castiga 17, facand acelasi lucru.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile