Goana după un recipient de cuburi de gheață

În congelator am chestii. Coaste. Legume congelate. Vafe. Nu e drept în nici unul dintre cele 3 sertare.

Aveam tăvile clasice, alea verzi. Spate ușor, elastice. Dar, după 2 ani, nu se închid ca lumea și curge apă din ele. Plus, fiind plan înclinat, cuburile ies unele prea mari, altele prea mici. În ultimele dăți a curs din ele mai mult decât trebuia și a curs și din sertarele congelatorului. Mișto.

Cea albastră e de la Ikea. E etanșă, fiecare compartiment e separat, dar prea rigidă să scoți cuburile fără să bați serios în ea.

Luat asta de la Sistema. Prima problemă e că curge apa din recipient. A doua e că capacul e prea sus și apa se plimbă în voie prin cutie. A treia e că nu are fundul moale și e destul de rigidă pentru a nu putea scoate cuburile ușor. A patra e că ușițele nu se mai închid după prima deschidere după congelare. Video.

Luat astea de la Tefal. Mă rog, luat. Sunat Znuffu la Constanța, că acolo apăreau pe stoc, ăsta luat una, că doar aia era pe stoc, cerut alte 2, că poți face cerere să îți aducă, 2 săptămâni nu sunat, trimis asta. Fundul e moale, cuburile ies ușor. Dar compartimentele nu sunt separate perfect (sunt mai bine decât la prostia aia de la Sistema) și apa tot se plimbă în voie. Plus, după ce ai deschis inițial cutia nu se mai închide (știu că nu e neapărat nevoie, dar ca idee).

 

Hai, mai ziceti cu 6G, cu coloniile de pe Marte și alte prostii. Ah, da, cine e destul de prost să spună “dar vai, trebuie să pui apă egal în cutie și să o așezi cu grijă în congelator, eventual cu nivela, să nu fie înclinată” nu a înțeles nimic.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

76 comentarii

  1. Punga pt cuburi de gheata face toti banii (nu mai am cutia sa spun marca, dar stiu ca nu necesita legare la gura)

    10
    • Sunt de toate felurile si cu legare si fara legare. Dar punga face toata treaba si nu ai nevoie de un spatiu fix/rigid ci ia locuri nefolosite din congelator.
      Totusi nu o pune pe carne ca si mine. Cola cu gheata va avea gust de ciorapi.

      00
    • Punga este buna dar plang ecologistii ca poluezi planeta cu plastic si mor balenele…

      00
  2. Eu am luat din Jumbo niste ‘cuburi’ de plastic umplute cu apa, reutilizabile. Initial, si eu ma gandeam ca vor prinde miros cu timpul, dar daca le spal dupa utilizare, nu am intampinat probleme. Oricum, le-am sortat pe culor – bauturi (albe pentru whisky, verzi pentru tuica, rosii pentru vin etc) si sunt doar pentru uz propriu :D

    10
  3. Pungi de gheata Fino, astea trebuie sa le legi la gura. Mai sunt unele, nu mai retin marca, care au un fel de supapa si cand le intorci invers se astupa singure. Nu iese gheata cuburi ci ceva oval… aia e.
    La whisky cumpara-ti niste pietre.
    Sunt facute din plastic dinala bio care se degradeaza repede.

    Optiunea cealalta e sa nu fi saraki si sa-ti iei un frigider care face gheata automat.

    10
  4. Mai sunt doar la Bucuresti. M-ar fi interesat si pe mine…

    01
  5. Eu folosesc pungi pentru cuburi e mai comod, le folosesc si pentru supa de oase concentrata.

    20
    • zi-mi cum se folosesc, că poate le stric :D

    • > zi-mi cum se folosesc, că poate le stric
      Ca pe Oul Yoni :))

      00
    • Le pui la Lumina Solara Dacica in piramida sa se incarce si dupaia le pui in Cidru Mandru Dacic. Sa va fie de bine!

      00
    • Daca iti trebe gheata (poate zdrobita pt. cocktails) pungile de gheata cred ca sunt mai simpla solutie(Fino)…am avut si eu n recipiente, si cu fundul moale si doar plastic si toate s-au crapat/deformat/capacul varza.
      Pentru Lagavulinu ala 16 pacat sa bagi apa in el…cuburi de inox recomand si eu(alea de granit sau ce masa sunt nu ca cica se cam dizolva…)

      10
    • @Cosmin… poate in cur :D

      00
    • Și eu folosesc pungi pentru cuburi. Le-am luat din Auchan, sunt ce trebuie.

      00
    • Am vrut să postez la comentariul cu pungi dar am scuză. Doar ce-am venit din Cheile Dobrogei și am ras 3 palinci de 55 grade înainte de masă.

      00
    • It’s all fun and games, până te trezești cu un cub de inox între dinți.

      Am luat acum 5-6 ani. They’re useless.

  6. La unele bezinarii / Lidl au gheata gata facuta si nici nu se topesc asa de repede ca astea homemade.

    00
  7. Vezi ca are prietenul tau, Mariciu, cea mai buna solutie ;-)

    00
  8. Dacă bei cot la cot cu Băselu’, ia o mașină de cuburi de gheață…

    00
  9. Io folosesc niste pungi albastre de la Profi, vo 20 intr-un set. Le umpli cu apa si le arunci in congelator -> Profit

    00
  10. whiskey nu se bea cu gheta, vinul nu se bea cu gheata, berea nu se bea cu gheata, deci pt ce iti trebuie gheata?!

    00
  11. Noi am cumparat de la selgros. Au capac iar fundul este din silicon, momentan rezista.

    00
  12. Daca cunostri vreo tanti care distribuie produse Tupperware, ei au niste tavite foarte misto. Le am de vreo 10 ani si is perfecte in continuare, nu s-au deformat, se inchid ermetic, gheata e usor de scos.

    00
  13. Cuburi de gheață de la jumbo sau pepco, se spală după fiecare utilizare și cel mai tare lucru: nu diluează băutura!

    00
  14. Plus o cana deaia cu pereți dublii de stă mereu în congelator

    00
  15. Apropo de nevoia de gheata, au inceput sa pută in beci?

    10
  16. Noi acasă folosim Joseph Joseph Quicksnap Plus Easy Release Ice-Cube Tray with Stackable Lid. Am mai făcut cadou aceiași tăviță și la prieteni. Nu e extraordinar de bună, dar nici nu m-am enervat vreodată din cauza ei. Are o parte din silicon pentru fiecare cub și se scot foarte ușor. Plus că se pot pune una peste alta dacă ai mai multe (noi avem 2 de exemplu).

    00
  17. Gasit pe la selgros un aparat de facut gheata pana in 500 de ron.Isi merita toti bani…

    00
  18. mie-mi plac cu fundul tare.
    Aaa..acum am citit integral, scuze!

    10
  19. Cand am cumparat frigiderul, stiam ca imi doresc unul cu un sistem pe care il vazusem la cineva. Doua tavite care se umplu cu apa,si, cand ingheata apa, rastorn cuburile intr-o cutie de sub tavite si le umplu iar cu apa. Asa am gheata permanent, daca nu uit sa fac refill, bineinteles. Cam asa arata: https://imgur.com/a/RTXxPA0. Nu stiu cat se intelege. Modelul este acesta Combina frigorifica Beko RCNE520E20DZM. Poate inspira pe cineva. Nu as mai renunta niciodata la acest sistem.

    00
    • Am si eu de-alea, dar ocupa prea mult loc pentru cata gheata fac. Le-am scos acum vreo 2 ani cand am avut nevoie de spatiu, si de atunci folosesc pungi pentru ca pot sa le inghesui oriunde.
      La mine mai era si problema ca tavile sunt deschise, si dupa un timp cuburile se „evapora” (cred ca sublimeaza e cuvantul corect) si/sau prind miros.

      00
    • @Sorin depinde si ce ai in congelator, probabil, de prind miros. Si mie mi s-a intamplat sa prinda miros de hribi si manatarci, dar a fost vina mea ca nu le-am impachetat cum trebuie. Atunci mi-a mirosit orice aveam in congelator a manatarci.
      La mine nu stau prea mult cuburile de gheata… Intr-un cocktail intra multa gheata, mai ales atunci cand o pisezi. :))

      00
  20. Tot bețivul știe că nu se pun cuburi de gheață în alcool, ci boabe de struguri congelate!

    Daca totusi vrei cu gheata, la Moemax e ceva
    https://www.moemax.ro/p/forma-pentru-cuburi-de-gheata-ida-004387000801

    PS: pune apa fierbinte cand bagi forma in congelator, cica iese gheata transparenta.

    10
  21. pungute… simplu, igienic, scoti usor cuburile facute, se „muleaza” pe orice spatiu in congelator, umplu cate 30 odata si aia e.

    00
  22. Gheata de la cea mai apropiata benzinarie…. trebuie sa faci de zeci de ori gheata in cutie sau punga ca sa obtii aceeasi cantitate.

    00
  23. Vad ca nimeni nu a recomandat sa-ti iei frigider cu dispensor de gheata. Sunt dezamagit, stiam ca toti invart minim 5k de euro pe luna.

    PS. https://www.emag.ro/side-by-side-samsung-609-l-clasa-a-full-nofrost-twin-cooling-compresor-digital-invertor-display-dispenser-h-178-cm-inox-rs67n8210s9-ef/pd/D1DM6FBBM/

    Nu mai fiti saraci. Multumesc.

    00
  24. Vezi ca au la mega niste cuburi de plastic cu apa in ele. Le ingheti si dezgheti la infinit. Nu ai nevoie de nivel, nimic.
    Si nici nu strica gustul bauturii :)

    00
  25. E 10 lei o pungă de gheață de la benzinărie. Transparenta dulce cu apa de izvor făcută.

    00
  26. e simplu, spargi cu o surubelnita gheata formata in congelator si o folosesti in bauturi. rezolvi 2 probleme cu o singura actiune :))

    00
  27. Model special pentru influencerizde – https://www.amazon.com/Penis-Sharped-Silicone-Ice-Chocolate/dp/B01J7G1SVM :D
    P.S. Sint unele frigidere care au in minerul usii un tray de-asta de cuburi de gheata, daca ii pot spune tray. Works as intended, cel putin pentru nevoile mele foarte modeste in materie de gheata…

    00
  28. https://imgur.com/bWOwZsk

    Rezolvat cu masină de făcut gheață heinner. Merge brici, face câte 9 cuburi la fiecare 10 minute.

    00
  29. Pai alt bloger de succes are masina de facut cuburi de gheata, stock!
    Ce e senzational este ca e cumparata din banii lui. Unde s-a ajuns mai nene, va spun ne ducem de rapa.

    00
    • Vrajeala, forma nu poate sa afecteze gustul, e doar o chestie estetica. Ce afecteaza gustul este calitatea apei din care faci cuburile. Apa de la robinet are clor si e de evitat, preferabil e sa folosesti apa plata naturala!

      00
    • @Merlin: daca te uitai ce a pus Oana, vedeai ca a pus cuburi de piatra care se racesc, si nu gheata clasica.

      00
    • Corect, my bad.
      PS: profesioniștii beau whisky la temperatura camerei!

      00
    • @Merlin daca ai filtru de apa , bagi direct de la robinet :))

      00
    • @Merlin

      Scoțienii au inventat vorba „whisky on the rocks”. Luau pietrele reci din zonele muntoase & le puneau direct in paharele lor, fără nicio legătură cu gheața de orice fel.

      Soțu’ Oanăi știe el ceva, dar, dacă e să ne luăm după „rețeta” originală, ălea nu cred că sunt pietre din Scoția. :-))

      00
  30. Luat side-by-side LG cu aparat de facut gheata incorporat. Apa si-o trage dintr-un rezervor de apa aflat in frigider, asa ca am apa buna de baut oricand. Best 5200 lei ever spent (not). Bine, a fost moft. Da, luat in 18 rate fara dobanda, acum sa vina hate-ul pe mine ca am indraznit sa recomand ceva scump si CAPAT DE LUME, apeland si la banci.

    00
    • La fel, side-by-side de la LG, dar conectat direct la reteaua de apa, cu filtru schimbat la 6 luni. Sunt mega multumita si de apa rece in permanenta la temperatura tocmai buna de baut, si de cuburi de gheata la discretie, plus ca fata de un frigider cu rezervor de apa, nu imi mai ocupa loc in plus pe rafturile din frigider.

      00
    • Nu e nimic in neregula sa iei in rate, daca iti permiti produsul cash, sau macar nu faci foamea ca sa le platesti. Sau nu iti iei frigider in rate, cand tu ar trebui sa faci rate ca sa iti repari gardul, ca pica pe tine. Priorities!!

      Nici eu n-as da 5200 de lei, din economii, pe asa ceva, as prefera sa iau in rate.
      Ca daca maine patesc vreo nasoala, nu platesc cu frigiderul :))))

      De exemplu, urmeaza sa imi cumpar telefon pentru munca, am nevoie de ceva cu stylus si o sa cumpar un Note 10 plus, ca s-a mai ieftinit. O sa il iau in rate pe 1 an, desi imi permit sa il iau cu banii jos.
      350 de lei pe luna, timp de un an, e mai lejer decat 4000 de lei dintr-un foc.
      Ma costa multa tarie de sine, sa nu ma arunc la un Note 20 Ultra, in rate pe 2 ani.
      E doar 280 de lei pe luna, de-aia ma simt ca un caine dresat, pe care il lasi cu friptura in fata, tentatia e foarte mare :)). Dar tot imi repet ca nu face nimic in plus, fata de precedentul si ca pretul real e ala, la 1 an de la lansare. Astept sa mai treaca o luna, de la lansarea Note 20 Ultra, ca poate mai scade pretul cu 2-300 de lei la Note 10 Plus :)).

      Acum inteleg cum de isi iau toti saracii cel mai nou Iphone.

      Una peste alta, ratele sunt chiar ok, daca te folosesti cu cap de ele.

      00
    • @jupaneasa: Pentru mine cel mai important lucru(dupa copii/familie, ca daca pateste vreunu ceva si e nevoie imi vand si rinichii) e sa pot spune oricui (client, angajator) „du-te-n plm cu aberatiile tale”. Si lucrul asta nu se poate daca ai rate/datorii.

      00
  31. Nu contează că recipientul este rigid după ce îl scoți din congelator. Torni puțină apă rece peste tăviță și cuburile vor ieși foarte ușor. Mai întâi lași să curgă apa pe partea de dedesubt câteva secunde și apoi deasupra, tot câteva secunde și vor ieși ușor.
    Altfel, eu ca și alții de mai sus, folosesc pungi albastre. Fino sau ce marcă găsesc. Funcționează perfect.

    00
  32. cauta una complet din silicon, e plin de chinezarii, de la bile,la cuburi, diferite forme. Fierbe apa apoi lasa-o la racit si apoi toarna in forme, o sa ai gheata transparenta nu albicioasa.

    00
  33. Si acu sa o lansez ideea asta in stratosfera :)) : Nu te-ai gandit ca ai ajuns la momentul ala in viata ta cand trebuie sa-ti iei un side by side ( sau na si combina normala ) cu dispenser de gheata ?

    00
  34. Pungile de gheata sunt mai ok atât timp cât îți convin cuburile mici de gheață, mie nu.
    Nu mai bate in tava de gheață, daca e putin flexibilă cum e cea de la Ikea, încearcă să răsucești puțin tava și o sa se desprindă toate.
    Mi se par interesante cuburile de metal sau silicon dar uneori vrei să fie gheață că să se topească și să dilueze puțin băutura

    00
  35. Incearca-le pungile de gheata de la lidl. Fara legat la gura, doar umpli, intorci puunga si s-a sigilat! Ce cutie de gheata…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)