Ghidul băiatului decent în relații…

Social media a schimbat total modul în care ne percepem: ne vedem mai frumoși, mai isteți, mai spirituali, mai încrezători, mai credibili, mai de toate. Și ne mirăm cum o asemenea minune de om nu e dezirabilă de toată lumea. Eu verific de cel puțin 3 ori pe zi mailul așteptând o invitație la nunta lui Ovidiu cu Charlize.

O categorie aparte sunt băieții decenți. Nici prea prea, nici foarte foarte, educați, civilizați, sinceri, cu un loc de muncă decent, cu așteptări cinstite și așa mai departe. Nici ăștia nu își găsesc, pentru că, de cele mai multe ori sunt catalogați ca mototoli sau fraieri de fetele care vor un băiat decent, dar să fie și bad boy, dar nu atât de bad boy încât să le bată sau să le înșele, ci doar așa, un pic, de gust.


Băieții ăștia decenți au și ei relații eșuate cu fete din astea care se plâng că nu mai sunt băieți decenți, și majoritatea acestor relații parcurg trei stagii:

1. are 30 și face din astea?!

Fiecare bărbat are câteva chestii pe care absolut nu le suportă. De pildă, pe mine mă enervează când o femeie se pisicește pe lângă mine ca să obțină ceva. Păi stai așa, pisi, nu era egalitate, de ce îmi ceri mie bani sau să desfac borcanul?

Alții au altele: ascultă manele “doar în weekend”, “dar eu nu știu să gătesc”, “mama/prietena X e cea mai importantă ființă din viața mea” și așa mai departe.

2. să treacă niște luni, poate își revine

Știți ce vă ziceam aici, că majoritatea celor care vor relații și se plâng că nu găsesc sunt genul care așteaptă ca celălalt să se muleze fix pe personalitatea lor și să renunțe la a sa.

Cam așa se întâmplă. Băiatul așteaptă o perioadă, mai lasă de la el la unele chestii aberante, se face că nu vede altele, încearcă să o ajute să realizeze că unele sunt pur și simplu aberante și tot așteaptă ca fata să realizeze că o relație presupune doi oameni care se înțeleg uman, logic, spiritual și bla bla.

3. inerția

Ăsta e ultimul stagiu: el a renunțat și o mai arde așa în timp ce caută să iasă sau caută altceva.

Nu vrea să fie absurd sau rău, dar i se pare stupid cum a decurs totul și începe să i se explice de ce tipa e tot singură și părăsită, deși la prima vedere e OK.


Știu, normal ar fi să existe discuții între adulți, dar de cele mai multe ori nu poți să ai și dreptate și să și fuți, că, nah, se știe că femeile sunt rezonabile și logice (sigur, și bărbații sunt la fel, diferă doar gradul de ofuscare când n-au dreptate), dar de multe ori femeile se comportă ca niște adulți doar când le convine. Și apoi se plâng că nu găsesc băieți decenți.

 

Oricum, știi că relația nu merge nicăieri de când ți-a mâncat plăcuța de deasupra patului pentru că scria “don’t stick your dick in crazy” pe ea.

 

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

24 comentarii

  1. Una dintre problemele care exista de ambele parti e legata de asteptarile vis-a-vis de o relatie.

    Toata lumea vrea floricele dar sa moara iv daca e cineva dispus sa sape gradina, sa puna cacat in pamant ca sa se fertilizeze, sa le ude in fiecare zi si asa mai departe.

    O relatie pe termen lung presupune bune si rele. Omul de langa tine e cu bune si rele, are perioade bune si rele. In plus, daca ai pretentia ca omul ala sa se comporte asa cum vrei tu tot timpul e destul de posibil sa te miri de ce esti singur.

    Nu ai cum sa fii fericit tot timpul si daca intelegi ca omul ala e langa tine orice s-ar intampla cat sunteti impreuna, atunci chiar o sa te bucuri si o sa apreciezi si mai mult momentele misto.
    E un fel de dilema prizonierului :)

    Ca fapt divers, in ultima relatie am intalnit cea mai tare atitudine: „eu iau doar ce am nevoie din relatie si asta e”. Parca ma si vedeam pe mine in copilarie cum dadeam din picioare si plangeam cand nu vroiau sa imi ia ai mei cine stie ce.

    A, si in incheiere, n-ar strica pentru ambele sexe un pic de invatare despre istoria evolutionista a speciei. Comportamente & other shit. De prea multe ori am avut impresia ca nu ne intelegem reciproc si, mai rau, nu facem niciun efort in privinta asta.

    00
    • Daca se ajunge sa fie nevoie de efort, e grav.

      00
    • La fel mi-a zis si fosta, ca daca se ajunge sa fie nevoie de efort e grav.

      Ce vroia ea sa zica de fapt e ca daca se ajunge la situatia in care si ea e nevoita sa faca efort e grav. Gen sa schimbe un anumit comportament. La mine nu se punea problema, era de la sine inteles ca trebuie sa se schimbe.

      Tu la ce te referi mai specific asa?

      00
  2. Orice barbat nici prea prea, nici foarte foarte, educați, civilizați, sinceri, cu un loc de muncă decent, cu așteptări cinstite și așa mai departe care are peste 30 de ani poate avea foarte usor o femeie mai frumoasa decat iepele alea pe care le pui tu la frumuseti

    00
  3. femeia miroase si fuge de disperare. si nu trebuie lasata sa te controleze ca asta e visul oricarei femei. sa faci ce iti sugereaza ea

    prima mare confuzie e sa gandesti ca ai nevoie de o relatie cu cineva ffff misto ca sa fii fericit

    si e exact invers. tre sa fii intai cat de fericit poti si apoi gasesti femeia ok pt tine

    si ej fericit cand ejti prieten adevarat. si daca faci ce faci cu pasiune. daca stii sa cultivi astea doua femeile trag spre tine ca pilitura spre magnet

    00
    • giastinbiba, bine zis..

      00
    • si nu trebuie lasata sa te controleze ca asta e visul oricarei femei. sa faci ce iti sugereaza ea

      Lol, sunt unele persoane care nu se dau in vant dupa chestia asta – sa-i zic lu’ iubi sa schimbe becul, sa-i zic lu’ iubi sa nu-si mai cheltuie salariul pe seminte, sa-i zic lu’ iubi sa nu mai viseze la copii si nevasta cand el nu stie sa se duca la paine ca sa nu moara de foame.
      Da’ ma rog, or fi strugurii acri.
      In rest, ce ai zis e de bun simt si la femei, si la barbati. Prea multa lume disperata sa fie cu oricine, nu cu cineva.

      00
    • cuinii: toate bune si frumoase da stii d c gagicile inkid okii cand fac sex oral?

      (nu suporta sa vada barbati fericiti)

      00
  4. Bine zis zoso. Dupa ce se trezesc parasite: „toti barbatii e niste porci” sau „nu gasesc nici barbat bun”.

    00
  5. Pune o poza cu tine în costum.

    00
  6. NU ne vedem mai frumoși ci doar internetul dezumanizează si ne face mai antisociabili.
    Am cunoscut zeci de tipe pe net si toate incapabile sa contribuie la o conversatie fata in fata.
    Intr-o relatie ambele persoane trebuie sa se implice.
    DRAGOSTEA nu se face pe tinder, dragostea se face fata in fata…

    00
  7. If you want to know someone on a first date, ask them about their first pet or their favourite teacher.
    Then read all their emails.

    00
  8. Un baiat/barbat decent are trei optiuni: sa fie burlac toata viata, sa fie tata adoptiv sau sa se incurce cu femei neatractive fizic, pe care nu le-a vrut nimeni, niciodata. El nu este barbat adevarat nici in ochii cititoarelor de cosmopolitan si nici in ochii spargatoarelor de seminte.
    Pana sa ajungi la cele trei stagii descrise de zoso, trebuie intai sa intri intr-o relatie iar asta e cel mai greu.
    Asteptarile unui barbat sunt simple: papa, pasarica si sosete curate. O femeie nu este capabila sa gandeasca simplu, ea complica in ultimul hal si cel mai simplu lucru de pe pamant.
    Femeile vor de toate, si muschi, si bani, si studii superioare, si nunta cu zece limuzine iar dupe ce le primesc, se plictisesc si isi pun coada pe spinare. De fapt, de multe ori ele nu stiu ce vor, de aia site-urile de dating sunt pline de mamici singure. Daca esti rau, de ce nu esti bun, daca stai mai mult langa ea, o sufoci, daca nu stai, esti prea rece.
    Ele vor sa te modelezi dupa asteptarile lor si apoi te arunca pentr ca nu le place ce a iesit.

    00
    • „vor de toate, si muschi, si bani, si studii superioare, si nunta cu zece limuzine iar dupe ce le primesc, se plictisesc si isi pun coada pe spinare. ”
      De ce crezi ca se intampla asta ? :) LIPSESTE EMOTIILE !!!!! OAMENII SUNT FIINTE EMOTIONALE ! Daca nu simte nimic pentru tine ea incearca sa se minta ca poate poate o sa simta ceva dar asta nu se intampla :))

      00
  9. Baietii decenti nu mai sunt la moda. Fetele vor ceva spectaculos si exotic si doldora de bani si relatii ca sa isi faca si ele un rost fara prea mult efort decat poate sexual. Drama este ca multe dintre fete nu prea ofera mare lucru , nici nu arata de nota 10 sunt si rele dar pretentiile sunt enorme si nerealiste si de aici singuratate si acrire …

    00
  10. Mai gresim si noi fetele. Cand m-am apucat sa fac un curs de coafeze/hair style m-am certat rau cu sotul. Nu vroia in chip sa ma lase sa ma duc la curs. Lucram la o firma de import cafea, si nu pot spune ca duceam lispa de bani. Insa asta era placerea mea pe care el nu a inteles-o.

    Si acum regret ca diferentele de gusturi/placeri nu i-au convenit si ca am divortat. Cursul l-am terminat insa nu m-am folosit de el decat sa imi aranjez parul la ocazii.

    00
  11. @ubercool. Da sunt independenta….cu un anumit pret :(

    @Alex de la cea contradictie a inceput totul. Un moft care poate arunca o relatie in aer…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile