Caseta cu Geoană și sexul oral

Apropo, ştiu din surse sigure că lui Băsescu i s-a oferit un film în care lui Mircea Geoană i se face sex oral, iar el (Băsescu, n.red.) a refuzat s-o folosească împotriva sa. Este un om onest, credeţi-mă", a explicat Patapievici în interviu.

Declarația asta din 2009 a stârnit multe controverse, iar eu cred că am văzut-o în sediul de campanie al lui Băsescu. De asemenea, cred că nu la Mircea Geoană se referea, ci la Ana Geoană, care la vremea înregistrării și scandalului era minoră. Băsescu a văzut și a zis că e mizerabil să folosești așa ceva, probabil și pentru că el are fete. Confuzia a venit probabil de la traducere.

Caseta era cam așa: la un party, niște fete minore se prosteau exersându-și talentele oratorice și amigdalele pe un dildo mare și negru. Detalii despre performanțele fetelor, vă reamintesc că erau minore, nu sunt necesare. Eh, filmul acestui eveniment, însoțit de poze cu protagonistele în diverse ipostaze, fusese pus pe Facebook și apoi șters.

Tema discuției după acest film ar fi fost simplă: nene, uite ce face copilul tău în timp ce tu o neglijezi în goana după putere. Nu mai bine stai tu acasă și ai mai mare grijă de ea în loc să candidezi la prezidențiale? Cum poate un om care și-a scăpat copilul din mână să aibă grijă de o țară întreagă?

Amuzante discuțiile de atunci de la TV.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

32 comentarii

  1. Daca Basescu ar fi dat acest filme incercand sa-l denigreze pe Geoana, sunt absolut convins c-ar fi pierdut cu toate vizitele lui Geoana la Vantu. Daca ar fi dat acest filmulet, in care o domnisoara minora se prosteste c-un dildo, nimic anormal as zice eu, data fiind varsta si nevoia de bravura, Geoana ar fi putut sa se bata pe burta cu toti mogulii ca tot ar fi castigat.

    Ceea ce e deranjant e modul in care s-a propagat acest zvon pe surse, si anume c-ar fi fost vorba de Geoana sau de sotia sa. In momentul in care afli ca e vorba de fiica lui, o tanara minora intr-o perioada in care toti dintre noi am facut tampenii, lucrurile se schimba radical.

    10
  2. Sincer nu stiu cum ar fi reactionat romanii la un astfel de filmulet, din ce vad eu nu prea le pasa ca politicianul cutare face oral la nu stiu cine, dupa cum vedeti nu le pasa nici ca politicianul ii fura de ii rupe, ei tot il voteaza.
    Eu cred ca ar fi afectat procentele lui Geoana, nu stiu cat de mult dar poate un 1% acolo ar fi afectat.
    Si Basescu putea sa o faca fara sa se manjeasca pe maini, putea fi postat pe un blog fake care chipurile ar fi apartinut unui coleg de scoala care sa se dea mare, sau sa apara asa pe un cont de socializare, etc sau chiar sa fie pus pe un site xxx si apoi ziarele ar fi preluat stirea de acolo, sunt multe modalitati prin care sa iti ascunzi urmele cand dai un asfel de material

    00
  3. base pierdea clar daca lansa acest filmulet. Oricum a pierdut dar daca idiotul de geoana nu stie ca numaratoarea conteaza mai mult decat voturile, nu o sa-l invatam noi.

    Iar base a aratat cum sta el cu fair-play-ul cand (si cum) a adus-o in discutie pe fosta sotie a lui antonescu.

    00
  4. @zoso, sa arunci in lupta electorala soarta unui copil minor mi se pare nu doar mizerabil dar pur si simplu te descalifica ca om. Fie ca era vorba de-un gang bang in care tanara domnita era sodomizata de 10 negri, fie ca era vorba de joaca c-un dildo la petrecere, astfel de lucruri n-au ce cauta intr-o lupta politica, nici macar aici la noi, in lumea a 3-a. Asadar raman la cele spuse, daca Basescu dadea acea caseta putea sa-si ia adio nu numai de la functia de presedinte ci si de la politica.

    00
  5. Hai sa facem un exercitiu de imaginatie si sa presupunem ca acea caseta ar fi iesit, ar fi fost data cam peste tot. Ce facea Geoana? Iesea intr-o conferinta de presa, mima tristeaza, momentul greu pentru el, varsa 2-3 lacrimi, spunea ca-si cere scuze fata de familie, caci de cand s-a dedicat politicii si poporului roman s-a intamplat sa-si neglijeze familia, s-ar fi declarat alaturi de fiica sa, ar fi fost oripilat de gestul lui basescu etc. Dupa asta ar fi avut nu 50-60% din voturi ci 80-90%.

    00
  6. Si noi unde vedem filmarea ? :)))

    00
  7. @coke – asa e ca n-ai copii? :-)

    00
  8. De la oamenii politici de mult nu mai am pretentii, insa atunci Patapievici a fost absolut abject si de la el chiar aveam pretentii si asteptari.

    00
  9. Geoana ar fi zis ca nu e adevarat, că pixelul albastru :)

    00
  10. Mesaj pt Geoana: inregistrarea exista; stai cuminte, nu supara pe cine nu trebuie, ca ajunge publica ! :)

    00
  11. Base a refuzat sa o difuzeze stiind ca si curvistina lui EBA face la fel pentru fiul rivalului sau de atunci Hrebe…

    00
  12. Ca fapt divers, ce ti-a venit sa dezgropi mortii tocmai acum? Cred ca majoritatea uitasem de caseta aia…

    00
  13. @vali petcu: nu viseaza deloc, este unul dintre cei care l-a votat pe Geoana si ulterior pe „micul Titulescu”. Ii recunosc pe-astia foarte usor.

    00
  14. @coke, te gandesti la o tara in care onoarea conteaza intr-o lupta? ca-n romania geanta udrei a fost un subiect foarte bun de stiri. da-ti seama ce-ar fi facut fiica lui geoana pentru voturile lui.

    00
  15. bo$$, daca era vorba de geoana, caseta aia l-ar fi ajutat :) uite ba da si el o uie, e de-al nostru.
    problema a fost vizita la vantu. daca le amesteci iti iese: geoana + vantu = sex oral la spa!

    00
  16. @coke: ar fii castigat dansez pentru tine :))

    00
  17. NOU
    #22

    cu ce era diferit filmuletul de cel cu „pixelul albastru”…parerea mea este ca au pus filmarea deoparte pentru o alta ocazie…

    00
  18. daca bagi un dildau un gura, tehnic e sex oral sau nu? ca mie nu mi se pare ca s-ar clasifica.

    00
  19. Problema cu copiii este ca mostenesc pacatele parintilor. Si averile si naravurile lor.
    Mie mi se pare chiar o problema mare si grava ca parintii fura si transfera apoi pe numele copiilor. Si pana acum scapau si de urmarire penala si de recuperarea bunurilor. Iar copiii se plimba in masini sport de sute de mii de euro si au cafenele in Herastrau, de exemplu.

    00
  20. @Zoso: nu, din ce am inteles eu nu e pr0n, e un clip cu niste fete minore cum se prostesc jucandu-se cu un obiect din plastic negru, de forma cilindrica si rotunjit la un capat.

    Se va putea da si la stiri, cu blur pe fetzele copiilor, plus ca nah, „scapa” pe net inregistrarea.

    Deci da :)

    00
  21. Teoria cu „Băsescu a văzut și a zis că e mizerabil să folosești așa ceva” e de o naivitate amuzanta :) .

    El pur si simplu a avut creier sa-si dea seama ca „it would backfire” si s-ar intoarce impotriva lui, ca „atac mizerabil”, si alte alea.
    Deja il atacase pe Antonescu cu subiectul fostei neveste si vazuse ce se intampla.
    Iar Basescu, spre deosebire de alte vite incaltate, nu prea repeta greselile, ci invata din ele :)

    00
  22. putea sa faca geoana si flotari in urechi, daca nu l-a avut pe manolea in echipa tot degeaba. marile puteri i-au dat lui basescu „ajutorul” parapshihologic necesar. de luat aminte pentru antonescu!

    00
  23. Acum rational vorbind, daca inregistrarea exista, cum ar fi putut basescu sa impiedice publicarea ei?
    Adica nu e ca si cum am fi in epoca VHS, cand era greu sa multiplici o filmare si o puteai controla mai usor.
    Logic, cine ar fi trimis la basescu filmarea mai pastra o copie si pentru el si putea oricand sa o faca publica, ori ca vroia basescu ori ca nu vroia.
    Deci mie povestea asta imi suna extrem de putin probabila spre imposibila. Ori inregistrarea nu exista, ori nu a fost data inca pentru a fi folosita (de sursa zero a ei, nu de basescu) pentru a-l controla pe geoana.

    00
  24. pai asta a fost:
    I-a spus cineva sa se duca la Vantu sa ii dea caseta :)

    00
  25. cati psdisti

    00
  26. NOU
    #31

    1. Recunoaste ca ti-a crescut inima cand te-a salutat Dinescu in finalul clipului cu şezătoarea de la Realitatea :))

    2. Ba frate dar câta fruntea are Ursu ala! El si cu Gâdea zici ca si-au injectat steroizi in frunte

    3. Sunt curios ce nick are Turcescu cand comenteaza la tine pe blog

    00
  27. ce bascalie faceau aia de tine in platou:)))))))))) mircea dinescu epic.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)