Cum funcționează: căsnicia scurtă a penalilor cu persoane de încredere

Sunt oameni care se uită nedumeriți la știrea asta:

Omul de afaceri Cristian Burci (57 de ani) și iubita sa, Elena Voinea (33 de ani) se vor căsători, sâmbătă, în Emiratele Arabe Unite, evenimentul urmând să aibă loc într-un luxos hotel din Abu Dhabi. Surse G4Media susțin că la ceremonie au fost invitați mai mulți oameni de afaceri, patroni de media și politicieni, o parte având în prezent sau în trecut probleme penale. (sursa)

OK. Hai să explicăm.

Eu am niște probleme penale și am nevoie să-mi țin banii la adăpost. Dubai e un stat suveran, dar până și pe acolo sunt reguli.

Așa că îmi găsesc o fată de încredere și o iau de nevastă, mergem pe acolo pe la bănci, trecem banii pe numele ei, după care divorțează, că a aflat că sunt penal, și ei îi plăceau de fapt doar bătrânii burtoși sexi, nu bătrânii burtoși penali.

Fiecare își vede de ale lui, fata eventual se recăsătorește, dar când am nevoie de bani vine fuga în Dubai să mi-i transfere. Că știe și ea că e păcat ca mă-sa, fra-su și noul soț să s sinucidă alunecând pe gheață cu fața în topor. Sau să dea tirul peste ei. Că la sumele alea nu e greu să faci așa ceva să se întâmple. Încredere, dar cu asigurări.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

59 comentarii

  1. Asta nu-i ala de livra orfani pedofililor de p’afara?

    00
  2. De ce trebuie sa fie insurat cu ea ca sa treaca banii pe numele ei?

    00
  3. Că știe și ea că e păcat ca mă-sa, fra-su și noul soț să se sinucidă alunecând pe gheață cu fața în topor. Sau să dea tirul peste ei. Că la sumele alea nu e greu să faci așa ceva să se întâmple. Încredere, dar cu asigurări.

    As vrea să știu unde va găsi hitmeni din ăștia?
    Doi la mana, nu o va opri să facă precum Adamescu sau ca ăla de care nici SIE nu a vrut să-l captureze in Grecia.
    Sau ăla sereist.

    Deci?

    00
    • @Phaff:

      As vrea să știu unde va găsi hitmeni din ăștia?

      Eu zic că în orice sat din Oltenia sau Moldova. Promite un vițel, acoperirea datoriilor la păcănele și vreo cinci damigene de rachiu și pur și simplu se face coadă la Maybach-ul lui.

      00
    • @Razvan T Coloja: pentru ca se știe, țăranii bețivii din Oltenia și Moldova sunt cei mai buni și cei mai de încredere asasini plătiți.
      Mult peste țăranii betivi bihoreni, de la tine de acolo care mai dau rateuri.

      Cât de rupt de realitatea cotidiană sa fii sa spui aberațiile astea, ma? Ai și analize bune, dar mai aberezi grav uneori.

      00
    • Imprumuta unul de la sectia unde lucrau baietii care l-au ajutat pe fracsu lui Ceausescu sa se sinucida in ambasada de la Viena, pe Erbasu inalt de 2 metri 140 de kile spanzurat cu un cordon de capot de o teava la 1,50 inaltime, pe ala de la Hexifarma, pe ala din avionul care venea din Columbia, pe Marta care se odihneste langa Jimmy Hoffa, si cate nu mai sunt dar inca nu le-am auzit noi.

      00
    • Da, explozia aia de la Timișoara de care nu se mai știe nimic a fost fake news.

      Pasaris ala nici n-a existat. Și nici victimele lui.

      Sau cazul ala de la Galați, unde a fost unul tocmit pentru exorbitanta suma de 2500 de lei sa-i omoare soțul unei doamne. Și a reușit. Doua mii cinci sute de fucking lei.

      Și voi aveți impresia ca astia care învârt sute de milioane au reale probleme sa tocmeasca un ucigaș plătit.

      00
    • @Unul: nu doream să-ți jignesc originile ”mă”, dar rata alcoolismului este mult mai mare în acele zone. Poate ești puțin în urmă, dar la urma urmei nu ardelenii votează PSD de 20 de ani încoace pentru o sticlă de ulei. Ceva te face să crezi că nu s-ar vinde atunci pe un vițel.
      Partea bună e că te poți muta din zonele alea în locuri mai civilizate. Precum Oradea sau Cluj unde oamenii nu-și dau bună-ziua cu briceagul.
      În caz că nu te-ai prins – am tendința să răspund cam în acelai ton în care mi se adresează oamenii. Asta în caz că – vai Doamne – ți-am atins coarda sensibilă. Would be fun.

      00
    • La Odessa, că ăia sînt în antrenament continuu

      00
    • Coloja, era muuult mai civilizat sa recunosti ca ai facut o gluma proasta.

      Prima data cand am vazut articolele cu tine de pe google am crezut ca ai avut ceva momente de „ratacire” ca orice om cand e tanar…

      Acum realizez ca ai momente cand efectiv „deraiezi”.

      Poate iti faci timp sa ajungi la un „psiholog real”.

      00
    • @AlinP: Practic ce spui tu e că eu trebuie să fiu civilizat chiar dacă ceilalți nu se comportă civilizat cu mine. Am înțeles bine?

      00
    • Și eu am râs bine când am citit „lăsa-ți-l”.

      00
    • Ce mă lasă cumva dezgustat e că oamenii ca voi sunt motivul pentru care Cristici, Fluture și alții nu mai scriu pe-aici. Absolut fiecăruia i-ați găsit ceva, acolo, să fie. Din simpla dorință de a face ceva ușor și de impact, fie că e o înjurătură, fie că e trolling, fie măcar o ironie pe-acolo. După care citiți articolele lui Vali și cădeți de acord că nu se mai scrie conținut de calitate în România și că – da – influencerițele alea sunt ”nașpa”.
      Cumva înțeleg – e ușor și comod de sub anonimat să dai șuturi; nu te costă nimic. Nici nu asta e deranjant. Deranjant e cum fix dar fix aceiași oameni se plâng ulterior ce nasoală e România, că e populată de români neghiobi. Ei – desigur – nefiind parte a acelei cohorte.
      Cu toții cădeți de acord că e nasol că ne pleacă ”valorile”. Că se mută prin alte țări. Ca apoi să intrați să faceți fix chestii de-astea, ca cele de mai sus.
      Mă înclin amărât.

      00
    • dude, esti pe internet. In momentul in care postezi ceva, fie el articol sau comentariu, iti asumi si trolls. Daca toti si-ar fi luat jucariile si ar fi plecat acasa…

      00
    • “ Deranjant e cum fix dar fix aceiași oameni se plâng ulterior ce nasoală e România, că e populată de români neghiobi. ”

      Spune cel care jignește oamenii pe baza apartenentei la o regiune istorică sau alta, ori pe baza faptului ca au salarii mai mici decât cei din vestul țării.

      Again, cine se plânge cât de nasoala e România?

      00
    • Deja devine penibil, ai dat-o in drama queen…

      Intai jignesti oamenii total aiurea ( una e „in unele sate” alta e „in orice sat” ).
      Dupa te ataci ca un copil si raspunzi agresiv.

      Acum in final ne iei cu valori, emotie si alte „gogosi” emotionale doar doar sa tina loc de argumente !

      Din partea mea poti sa pleci si din tara, cel putin pentru mine a fost de ajuns sa realizez ca nu tu ai fost „victima” in scandalurile alea cu tine care apar pe google.

      00
    • @Coloja: Moldova si sudul nu se vand pe o punga de ulei, ci voteaza PSD din convingere! Cunosc oameni foarte pasionati de subiectul PSD si chiar cred ca afirma ca doar PSD le creste pensiile, ca doar PSD tine cu poporul, ca „ailalti” sunt rai/vor sa desparata de traditii etc.
      Poate sunt cazuri in care se da ulei in campania electorala, nu contest. Dar situatia e mult mai tragica: voteaza PSD din convingere!

      00
    • @sagi:

      dude, esti pe internet. In momentul in care postezi ceva, fie el articol sau comentariu, iti asumi si trolls.

      Eu nu am contestat chestia asta. Spun însă că nu-s obligat să întorc obrazul când acei trolls își fac de cap și-i pot trăzni – și o voi face – la fel de lejer. Așa că să nu-i mire ulterior.

      @Unul:

      Spune cel care jignește oamenii pe baza apartenentei la o regiune istorică sau alta, ori pe baza faptului ca au salarii mai mici decât cei din vestul țării.

      Umfli elefantul. Eu nu i-am jignit, eu am repetat ce spun statisticile. Poți nega realitatea, dar aș aprecia dovezi că n-am dreptate. De preferat date concrete. Poți în continuare să afirmi că am eu ceva în particular cu oltenii și să te ții cu dinții de chestia asta sau poți să – repet – iei orice hartă a salariilor și să-mi demonstrezi că n-am dreptate. E una din două.

      Intai jignesti oamenii total aiurea

      Ce deduci tu e ilogic și neadevărat. Știu că ai priceput ce-am scris mai sus. Repet: dacă eu afirm că UDMR fură nu înseamnă că am ceva ”cu ungurii”. Cred că ești capabil să pricepi alegoria.

      Acum in final ne iei cu valori, emotie si alte „gogosi” emotionale doar doar sa tina loc de argumente !

      Și totuși – poți nega că restul scriu tot mai rar pe-aici și că FIX aceleași abordări le-au avut unii cu autorii de pe-aici; dar asta nu schimbă realitatea.

      Din partea mea poti sa pleci si din tara, cel putin pentru mine a fost de ajuns sa realizez ca nu tu ai fost „victima” in scandalurile alea cu tine care apar pe google.

      Trebuie să înțelegi că atunci când un ”AlinP” îmi scrie chestiile astea despre cât îi pasă sau nu-i pasă lui de persoana mea ori de o eventuală plecare sau cât îl afectează pe el că am părul lung sau scurt e fix cum i-aș scrie eu de sub anonimat lui Iohannis că nu mai are votul meu și m-aș semna ”DorelȚ”. Mă aștept să pricepi din asta că eu mă compar cu Iohannis așa că fac un rezumat și-ți spun că părerea unui tip oarecare despre ce concluzie a tras el referitor la mine mă lasă complet rece; că e pozitivă, că e negativă.

      00
    • @AlinP: în schimb poți să-mi spui la ce scandaluri te referi și în ce mod ți-au schimbat părerea despre mine. Acum am devenit curios.

      00
    • Deci la indemnul publicului am cautat pe net Razvan T coloja scandal.

      Ma baieti, sa nu faci scandal cat esti la universitate, mai ales in Romania unde ai motive constante, nu e motiv de rusine. Chiar dimpotriva, aici il castiga.

      Doar daca faci parte dintr-o anumita categorie te pot deranja scandalurile de genul, pentru ca te simti vizat, iar asta e foarte bine.

      00
    • @Alex: Înțelegi ce de-i cerusem lui AlinP mai sus să explice ce anume l-a deranjat? :)
      Eram curios cum argumentează ce nasol e că s-a luat cineva de unul singur cu un întreg sistem corupt și cum corupții ăia trebuiau lăsați în pace să abuzeze mai departe de studenți. După care tot oameni ca AlinP revin în comentariile altor articole să spună cum au fost nedreptățiți în facultate și să se plângă că nimeni nu face nimic să se schimbe lucrurile.
      Eh.

      00
    • @coloaja fluture sunt sigur ca nu are timp sa scrie non stop pe aici, iar cristici il stim toți, geniul al tacticilor defensive de autoapărare, dar probabil numai scrie pentru ca te-a mirosit și nu se asociază cu intelectualitatea aia buna rafinata care se gândește doar la salariile dintr-o anumită zona a României. Hai două.

      00
    • NOU
      #26

      Lol, misto accent are nea Coloja. „Filmarea merge la Bucureeeeeesti”.

      00
    • Eu cred in teoria conspiratiei ca nu exista om atat de destept incat sa nu fie prost de cateva ori pe an.

      Deci un pic de chill ne-ar face bine la toti.

      00
    • ca să rămână scris pentru cei care nu au avut răbdare să citească prostiile de mai sus:
      Un grandoman scrie negru pe alb că în orice sat din Oltenia sau Moldova (generalizare de om prost pe care nu te așteptai să o manifeste un profesionist) este sărăcie, rată mare a alcoolismului, se votează cu PSD și pe cale de consecință oamenii respectivi sunt gata să realizeze infracţiuni contra vieţii. După ce i se atrage atenția că a spus (ca de cele mai multe ori când comentează) o prostie – face o comparație ratată cu alți autori și apoi se victimizează acuzând români neghiobi care… Bleah. e greu să realizezi și să mai și accepți că ești incompetent și că ai greșit.

      00
    • „…Fluture și alții nu mai scriu pe-aici…” si nici eftimie.

      o the humanity!

      00
    • @bucuresci:

      scrie negru pe alb că în orice sat din Oltenia sau Moldova (generalizare de om prost pe care nu te așteptai să o manifeste un profesionist) este sărăcie

      Absolut: profesia mea – Satul. Absolut neprofesonist din partea mea.

      00
    • @Coloja, motivul pentru ca nu mai scriu Fluture si Eftimie este ca se iau prea in serios.
      Vali si-a luat-o aici pe blog de o gramada de ori si de multe ori tace si (poate) intelege cand vede proportia voturilor, sau daca nu e de acord iti da flit scurt, te face carnat si s-a incheiat. Fara lungiri, fara intoarceri, dar stai ca am vrut de fapt sa…. nu tati.
      Toti gresim, ideea e de cum reactionam cand ni se atrage atentia. Sau cand cineva nu e de acord, chiar daca greseste ce spune acolo.

      00
    • NOU
      #32

      Inteligenta e de mai multe feluri. A lui Coloja e strict din carti, va contraziceti degeaba ca omul nu are suficient common-sense sa isi dea seama ca e paralel si nici nu il intereseaza, important e sa aiba dreptate.

      00
    • motivul pentru ca nu mai scriu Fluture si Eftimie este ca se iau prea in serios.

      Actually Eftimie nu mai scrie pentru că e supărici pe mine iar Fluture vezi că tocmai a postat azi un text.

      00
    • In mod evident, comentatorii stiu mai bine de ce nu scrie Fluture pe blog… @Andrei, te rog sa pasesti mai incet prin creierul meu si sa nu mai bei cafea din aia proasta…

    • @Comisaru’ Moldovan:

      Inteligenta e de mai multe feluri. A lui Coloja e strict din carti

      Cred că încercai să scrii ”educație” și-a ieșit altceva. Inteligența nu are cum să fie ”din cărți”, lol. Educația – da. Am citit eu într-o carte chestia asta.

      00
    • Nea ăsta e conectat la sie si probabil nu numai,credeam ca e common knwledge.

      00
  4. Nu știți voi, e pă bază de iubire. 🤭

    00
  5. E vorba de dragoste acolo, la el dragoste de p…da tânără, la ea dragoste de bani :))

    00
  6. La asa ceva probabil balesc comentatoarele de la post-ul cu mamele care se plang 😀😀

    00
  7. #feminism

    00
  8. parca si fostu’ lu’ Nuti a facut la fel, nu? cu o don’soara de 20 si ceva de ani.

    00
    • Da, vezi ca e link in articol: „Sotia sa, cu care s-a insurat in 2013, s-a indragostit de un alt barbat si nu doreste sa se mai intoarca in tara”. Nu mai voia Cocoș bătrân

      00
  9. Nope. Nu e asta. Il stiu pe Burci si stiu si doua paravane care i-au preluat afacerile pe aici. Cred ca e doar prost ca isi imagineaza ca aia il iubeste si aia e doar proasta ca isi imagineaza ca asta e naiv :)

    00
  10. mai mare daraua decat ocaua, nu asa se ascund bani lol

    00
    • tu n-ai fost în stare să scrii „banii” corect, dar știi chestii. aham.

    • iti multumesc pentru atentionare, ai dreptate. promit ca pe viitor voi fi mai atent. revenind la discutie, la pacanele nu joc iar nevasta nu am. legenda spune ca la un moment dat, valcenii aveau propria lor ‘platforma’ de tranzactionat chestii de pe care isi generau ce statement-uri voiau ei ca sa poate muta banii in conturi romanesti. nimeni nu verifica, si si daca ar fi vrut, banuiesc ca ar fi fost destul de greu. cum spuneam, e doar o legenda. vezi ca la urmatorul ‘sfat’ incep sa taxez.

      00
  11. Ce te-ar impinge oare sa iti iei tiitoare una tavalita de toti slinosii? Why buy when you can rent (hourly)?

    00
    • ai citit cu urechile, nu cu ochii.

    • Sper ca iti dai seama că nici la nevasta ta nu prea iti poti da seama cu cine s-a tăvălit până când s-a „așezat” la Casa ei!!
      Sau când vezi ce poa sa facă, ai impresia că ți-a pus D-zeu mâna în cap și nu te gândești o clipa la experiență!!

      00
    • Back in the days, in the hood…
      Aveam unele pe la bloc, fete stilate, le întindeau toti schimbacii si conationalii camatari.
      Nu cred ca s-a maritat vreuna pe acolo, au schimbat zona de pescuit ca sa pice gugustiucul.

      00
    • NOU
      #55

      Schimbacii inseamna valutisti? Din ce zona e?

      00
    • Misu, ai sa ramai surprins man, dar nu toti suntem la fel. Unii mai stiu sa se orienteze … in cunostinta de cauza.
      Iar cine ti-a zis ca de fapt toate si-o indeasa cu doua maini inainte de casnicie, te-a mintit grav. Acum asta nu-i motiv de dus acasa sa o dai cu capul de pereti, dar mno… data viitoare gandim cu capul… de sus.

      00
  12. Vali, inteleg din ce zici ca practic s-a casatorit cu un „vehicul financiar”.

    Poate faptul ca s-a casatorit cu ea inseamna o „garantie” pentru mai multe „conducte” ca robinetul ajunge si pe la ei… deci protectie.

    Cred ca daca ii era frica doar de confiscare se descurca prin 2-3 offshoreuri.

    00
  13. Asta-i articolul lui Vali de Sf. Valentin adaptata Romaniei.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube