Fetelor – cum să vă feriți de tipii toxici

Dacă tot e subiectul ultimelor săptămâni, hai să vedem cum pot tipele să recunoască din prima tipii toxici. Ăia cu are n-ar fi bine să începi o relație sau cei cu care – dacă ești deja în relație – ar fi bine să-i lași să plece cât mai repede.

În caz că vă întrebați de ce atât de multe femei intră în relații cu bărbați nasoli, răspunsul este simplu: modul în care se comportă bărbații ăia dictează ”determinare”. Femeile sunt înclinate să tragă spre parteneri care denotă determinare, iar asta deoarece determinarea prezice bine de tot dacă sunt sau nu în stare să susțină/apere o familie, să treacă peste greutăți, să ofere siguranță. Trăim în vremuri mult mai civilizate decât cele de până acum 200-300 de ani, dar genetic încă răspundem la anumite chemări care nu țin cont de evoluția civilizațiilor. Cum ar fi, de pildă, cea care dictează că un copil, cam pe la vârsta de doi ani și jumătate, începe să urle instinctiv dacă e pus față în față cu un chip pe care nu-l cunoaște. E un mecanism de apărare menit să-i sporească șansa de supraviețurie, deoarece aia e vârsta la care deja merge de-a bușilea sau chiar umblă singur și se poate îndepărta de ”trib”. În caz că dă peste o față pe care nu o recunoaște începe instinctiv să strige, să-i alerteze pe ceilalți.

Un alt mecanism menit să ne asigure supraviețuirea în primii ani de viață e cel care o face pe mamă extrem de sensibilă la feromonii copilului; și viceversa. Pe vremuri aveam mirosul mult mai dezvoltat, dar până și acum un bebeluș își poate identifica mama prin miros chiar dacă e întuneric în cameră. La fel – mama devine panicată de câteva ori pe zi dacă nu e și copilul în cameră (și nu-i simte feromonii în aer), ergo merge de cinci-șase ori pe noapte să verifice dacă e OK ăla mic. Ori refuză să-l lase din brațe sau să-l dea altora să-l țină ei. Tot feromonii scad nivelul de testosteron din bărbați făcându-i mai calmi și mai empatici în preajma copilului.

Tot mirosul e cel care ne dictează dacă partenerul sau partenera este compatibilă genetic cu noi. Dacă vă displace mirosul natural al celuilalt e pentru că – cel mai probabil – genele voastre sunt cumva incompatibile și pot da naștere la defecte genetice într-un potențial copil. E un alt mecanism de supraviețuire al speciei, deoarece e cam greu să faci sex cu cineva al cărui miros natural îți repugnă; d-apoi să crești un copil cu acea persoană. Vă reamintesc că deodorant, săpun și spray-uri avem nu de foarte multă vreme și că în mare parte a evoluției noastre eram mult mai conștienți de cum miros cei din jur.

Revenind la determinare: femeile sunt ”programate genetic” să reacționeze la bărbați care denotă determinare. Indiferent de forma în care este afișată: bani, corp sculptat în mușchi, agresivitate, statut social elevat, inteligență, educație. E nevoie de determinare pentru a face mulți bani sau pentru a dezvolta disciplina necesară de a merge ani de zile la sală. E nevoie de determinare pentru a ține piept altora (fizic sau psihic), de a dobândi și păstra un statut social înalt în societate, de a dobândi o educație sau de a cultiva inteligența (care e parțial genetică). Dacă un bărbat e capabil să treacă peste greu pentru a obține astea atunci va fi capabil și să-și apere familia sau să o scoată la liman ”în caz de ceva”.

Și-acum ajungem la femeile care intră în relații abuzive: cum ajung acolo și de ce rămân acolo. E pentru că unele tipologii de personalitate (precum narcisicii, histrionicii și mai ales cei cu elemente de tulburare bipolară) sunt extrem de bune în a emula ”determinarea”. Toate trei tipologiile au aceleași lucruri în comun:

1. E extrem de sociabil

Un grad ridicat de sociabilitate dictează că omul ăla cunoaște multă lume și că e plăcut de mai mulți; dacă e plăcut de multă lume înseamnă că are suport social vast și știe naviga prin societate destul de bine. Că ați crede, că nu, majoritatea oamenilor de pe planetă nu sunt din cale afară de sociabili. Și există un motiv bun pentru asta: nu vrem să pornim conflicte cu ceilalți. Când ești foarte sociabil riști să zici sau să faci ceva care deranjează pe alții și atunci fie alungi oamenii după o vreme, fie pornesc oamenii un conflict cu tine. Majoritatea suntem precauți când suntem în societate tocmai din motivul ăsta. Urmăm niște norme sociale nescrise: modă, tradiții, bune maniere, formalități, cultură, cutume religioase, educație de familie. Nu râgâim la masă, nu începem să spunem bancuri despre evrei oamenilor pe care abia i-am cunoscut, ne facem cruce când intrăm în biserică, purtăm costum la nunți, nu ne îmbrăcăm atipic când ieșim pe stradă pentru a nu ieși în evidență. Facem astea pentru că nu vrem probleme cu alții. Dar tot aceste reguli ne fac tensionați, formali, anxioși și mereu ”în gardă” cumva: să nu spunem ceva greșit, să nu râdem prea tare sau la momentul nepotrivit, să nu întrerupem oameni când vorbesc, să anticipăm ce anume vor de la noi. E motivul pentru care, când ieși ziua la cafea pe o terasă, o poți bea în liniște fără să te temi că se urcă unul pe masă și începe să stropească în jur cu șampanie; pentru că ne conformăm cu toții unor reguli menite să păstreze ordinea socială. Dacă le urmăm suntem în siguranță. Dacă nu le urmăm, societatea întâi ne atrage atenția direct sau indirect că ieșim din tipar, apoi – dacă nu ne conformăm – oamenii încep să se distanțeze de noi rând pe rând. Pierdem suportul social.

Oamenii extrem de sociabili însă pot să fie sociabili tocmai pentru că nu prea țin cont de toate regulile astea. Sunt cei care se împrietenesc repede cu oricine și par să fie extrem de relaxați în jurul celorlalți. Îi admirăm și ne dorim parte din curajul lor. Ne întrebăm care e secretul ălora de pot zice ce gândesc și când gândesc, fără ezitare, fără piedici. Răspunsul e mai nasol decât ați crede: o pot face pentru că nivelul lor de empatie este în realitate extrem de scăzut. Pot spune pe la întrunirile de familie bancurile alea porcoase cu ușurință nu pentru că ar avea ”curaj” ci pentru că pur și simplu nu-i interesează dacă îi jignesc pe ceilalți. Dansează pe mese în baruri nu pentru că-s ei ”rebeli” ci pentru că nu le pasă deloc de cei pe care i-ar putea deranja asta. Chiuie, râd zgomotos, urlă. Spune ceva nepotrivit și jignesc pe cineva după care o acoperă cu ”a fost o glumă” sau ”hai – nu mai sta tu așa serioasă”. Repet: nu e curaj; e lipsă de empatie.

Pe scurt: noi, restul, ne conformăm pentru că ne pasă dacă îi rănim pe alții. Pentru că nu vrem conflicte, pentru că respectăm niște limite nescrise. O facem pentru că avem niște nivele de empatie care ne dictează că așa e corect. Narcisicii, histrionicii și bipolarii în schimb au empatie atât de scăzută încât pot trece ușor peste lucrurile la care noi suntem atenți, ceea ce-i face mult mai relaxați în public și mult mai neatenți la cuvinte și acțiuni care pot face rău.

O altă idee care se leagă de sociabilitate este că oamenii foarte sociabili au foarte multe cunoștințe și – deseori – le numesc pe acestea ”prieteni”. Însă restul de 90% din planetă are nu mai mult de 5 prieteni adevărați în viață și o altă mână de vreo 10-15 oameni la care ține ceva mai mult. E pentru că 1. nu poți menține relații sociale cu 300 de oameni concomitent și 2. nu apuci să dezvolți relații sociale semnificative cu mulți oameni pe parcursul vieții. Ne ia timp să cunoaștem pe cineva bine. Cere timp să socializezi cu cineva îndeajuns de mult încât să decizi că merită ținut prin preajmă, apoi să dobândiți experiențe valoroase și relevante la care ați luat parte amândoi. Să croiți ceva ce vă leagă multă vreme.

Nu avem timp să stăm de vorbă temeinic cu 300 de oameni pe lună și să îi cunoaștem pe toți. Mai mult – nu vrem să-i cunoaștem pe toți pentru că nu toți oamenii cu care ne întâlnim ”cuplează” cu felul nostru de a fi sau aria noastră de interese. Pe la 30-35 de ani majoritatea avem – cu ceva noroc – un prieten bun și cam atât. Plus o mână de oameni – majoritatea din familie – la care ținem și pe care-i vrem prin preajmă.

Și-atunci de ce narcisicii, histrionicii și bipolarii strâng atât de multă lume în jurul lor? E pentru că 1. nu le pasă cu adevărat de ceilalți iar ideea de ”prietenie” are o cu totul altă conotație pentru ei, 2. le place mult atenția celorlalți și 3. au tendința să profite de alții și să încerce să-i determine să le fie folositori cumva. Fără public se simt goi și deloc în largul lor. Așa că merg pe logica lui ”cu cât mai multă lume în jur, cu atât mai bine”.

Așa că – fetelor – dacă tipul e foarte sociabil și pare prieten cu absolut toată lumea, omul ăla e de evitat. Pentru că e una să fii așa în club, și cu totul alta să îl vezi dimineața încă dornic de atenție. Veți dori să lucrați iar el încă va dori să fie înconjurat de oameni. Veți dori o seară doar cu el și va pleca să se vadă cu alții, că tu ești una și ăia-s mai mulți și primește mai multă atenție de la ei decât de la tine. Vreți un om ok? Alegeți un tip vag anxios. Ăla care pare nesigur pe el. Pentru că dacă e nesigur pe el asta înseamnă că se va gândi de șase ori înainte să ia o decizie, dar cel mai probabil va lua decizia logic, nu impulsiv. În plus, dacă e anxios înseamnă cel mai probabil că e empatic și nu vă va răni. Pentru că anxioșii (cu mici excepții) știu ce e suferința și nu prea le place să o provoace altora. Nu voit. Așa că va fi atent cu voi și va fi atent la nevoile voastre. Nu va dansa pe bar în weekend, dar n-o va face nici acasă, miercurea, pe la 22.00 noaptea. Iar după 28-30 de ani de viață începi să prețuiești mai mult liniștea și nu tărăboiul.

2. Declară chestii în ton de absolut și rostește cu ușurință cuvinte cu trimitere spre empatie

Dacă vreodată vă spune un tip că vă iubește sau că vrea să trăiască toată viața lui cu voi și au trecut nici două-trei săptămâni de când ați aflat cum îl cheamă, fugiți spre răsărit. Așa – cât puteți voi de repede. Narcisicii, bipolarii și histrionicii sunt obișnuiți să mimeze empatia de mici copii. S-au prins de mici că dacă ești singurul care nu plânge la desenul ăla animat foarte trist încep ceilalți copii să se uite ciudat la tine. Așa că învață de timpuriu să mimeze. Problema e că mimează așa cum văd ei că fac oamenii prin filme: intens, dulce-romantic, cu emfază, cu cuvinte mari, poetic cumva și mereu în extremă. Vă spune că sunteți singura și unica și că nu s-au mai simțit niciodată așa cu cineva. E foarte puțin probabil să fie adevărat, așa că mai bine o luați rapid la sănătoasa. Vă zice că vrea copii cu voi, dar îl știți de o lună de zile – luați-o la goană. Cel mai probabil imită ce-a văzut prin filme sau e un truc menit să se asigure că nu plecați de lângă ei. În alte dăți chiar crede omul ce spune, doar că e bipolar și e în episod hipomanic sau manic și – euforic fiind – devine teatral și plin de trăiri intense. Când trece hipomania peste câteva zile sau săptămâni vă veți întreba unde a dispărut omul ăla mișto care voia o viață cu voi și cine e individul de pe canapea care vă cere să-i aduceți o bere.

Majoritatea oamenilor cu empatie scăzută mai folosesc declarații totale și pentru că îi face să se simtă speciali și ori că vor să stârnească ceva foarte intens în noi. Excepție de la regulă sunt cei cu tipologie de personalitate antisocială sau schizoidă; deși au empatie scăzută, sunt asociali și nu prea caută compania celorlalți, așa că nu e nevoie să impresioneze pentru a menține relațiile sociale. În rest însă, dacă pare prințul pe cal alb, dacă vă întrebați unde a stat ascuns omul ăsta toată viața voastră, dacă pare prea mișto pentru a fi real, ei bine – de cele mai multe ori e doar show. Adevărul e că – da – ne putem îndrăgosti subit și total. Dar rareori, chiar și când o facem, o declarăm atât de rapid. O dată pentru că suntem precauți, și-n al doilea rând pentru că suntem obișnuiți să facem afirmații totale (în ton de adevăr absolut și universal, cu greutate, ”cu sclipici”) foarte-foarte rar. Le chibzuim foarte bine înainte să le emitem. Mai ales după ce în adolescență ne-am ars de câteva ori și-am învățat că oamenii se mai și despart, ori că nu toți se dovedesc a fi ceea ce credeam inițial. Dacă un tip însă vă face des declarații de genul acesta și pare că trăiți într-un film romantic deși nu-l cunoașteți de multă vreme, sistemele de alarmă ar trebui să înceapă să vă sune. Cu cât mai sigur pare pe el și mai des și cu emfază le rostește, cu atât ar trebui să fiți mai speriate.

Am să pun problema simplu: exceptând adolescenții, oamenii care fac declarații de dragoste extrem de ușor și promit foarte rapid că vă veți trăi toată viața cu ei cel mai probabil au mai făcut același lucru și cu altele înainte de voi. Care au auzit – și ele – fix chestiile pe care vi le spun ei vouă acum. Întrebați-vă de ce au plecat de lângă un tip atât de mișto și – mai ales – de ce nu e el lângă ele acum. Și da – când veți întreba despre trecutul lor veți afla cu tristețe că ei au fost cei abuzați de femeile alea, nu invers. Că alea erau niște scorpii. Că i-au înșelat și au profitat de ei. Și-ați fi uluite să aflați, întâlnindu-vă accidental cu ele, că-s fix ca voi. Că nu ele au făcut pocinogul ci el. Că nu ele erau abuzatoarele ci el era abuzatorul. Și că înainte de voi, și lor li s-a spus fix aceeași chestie – că penultima era o scorpie care voia să-i controleze și care nu-i înțelegea.

Pe scurt: dacă omul vorbește foarte des despre dragoste, căsătorie, vă promite cerul, vă acoperă cu petale de trandafir din primele zile și o face fără reținere și limite… e semn rău. Pentru că viața nu e ca-n filme; doar poate să pară că e ca-n filme; o vreme.

3. Vorbește foarte mult, vorbește repede și îi întrerupe pe alții des

Dacă l-ați întâlnit la un chef și a început să turuie fără încetare e foarte posibil să fi tras niște cocaină sau să fi băut energizante. Dar dacă în zilele care urmează omul pare că are un debit verbal de invidiat și numai nu prindeți o pauză în care să vă intercalați și voi cu ceva mai consistent decât interjecții sau lucruri monosilabice, atunci cel mai probabil omul ăla e de evitat pe viitor. Oamenii toxici vorbesc foarte mult și au priză la noi restul așa cum și noi avem priză la ei. Nouă ni se pare fascinantă cascada de informații pe care o emană și modul implicat în care povestesc; lor le părem fascinanți pentru că – în sfârșit – e acolo cineva care tace, ascultă și nu judecă. Își pot da drumul și după o vreme nu mai e chip să-i opriți. Vorbesc des, o fac repede și încep să vă întrerupă tot mai des. E pentru că au multe de spus iar ceea ce aveți voi de zis nu-i interesează cu adevărat. Pot o vreme mima interesul, dar dacă după câteva săptămâni vă treziți că în 98% din timp doar ei vorbesc, nu e semn prea bun. Sunt prea interesați de ce au ei de zis, nu de ceea ce aveți voi de zis. V-au ales pentru că îi ascultați, nu pentru că vor comunicare în două sensuri.

La fel – dacă observați că fac la fel și cu alți oameni: turuie mult și se bagă peste alții monopolizând discuția – nu e semn de ”determinare” ci de lipsă de empatie. Nu le pasă că și alții participă la discuție ci îi văd pe restul mai degrabă ca pe niște receptoare care trebuie să audă mesajul lor. Vă dați și mai ușor seama că omul nu e OK dacă îl vedeți îmbufnat în caz că lumea e atentă la un altul care vorbește de multă vreme și nu la el. Sau dacă se închid în ei când oamenii ascultă cu mare interes ce spune altcineva. Se simt ignorați și le displace profund chestia asta.

Un alt semnal de alarmă e dacă – pe lângă debitul verbal mare – omul sare rapid de la un subiect la altul. E o șansă bună să fie bipolar dacă începe să vă povestească despre ce-a făcut ieri apoi – brusc – își aduce aminte ce i-a spus un coleg, după care vă zice o glumă legată de ceva doar vag în raport cu discuția de dinainte și continuă cu o a patra idee. Totul în decurs de un minut sau două. Bipolarii au ceva numit ”fugă de gânduri” (”rapid cycling” îi zice în engleză): li se derulează gândurile cu repeziciune prin creier când sunt hipomanici sau manici. Așa că încep cu o idee, dar până apucă să o verbalizeze mintea lor deja e altundeva, așa că tind să continue cu o chestie doar vag legată de prima idee sau deloc legată de ea. De obicei, cu cât mai firave sunt legăturile dintre ideile din discursul lor, cu atât mai intens e episodul hipomanic sau manic pe care tocmai îl trăiesc.

Îi găsiți prin baruri și cluburi foarte des: sunt ăia care se pun cu voi la masă și încep să turuie, de la un moment dat vă dați seama că a trecut ora și omul încă n-a terminat de zis ce avea. Un alt semn bun de luat în seamă e că omul pur și simplu vă obosește teribil după o jumătate de oră, că vă solicită puterea de concentrare mult prea mult. Îl pierdeți deja iar el de-abia a început entuziast să zică chestii. Dacă începeți o relație amoroasă cu el vă va face capul calendar zile în șir și va fi dimineața și la prânz în mijloc de săptămână fix cum l-ați văzut noaptea în club: energic, jovial, guraliv. Două săptămâni și veți fi complet extenuate cu el în casă.

Narcisicii au o cadență mai OK și pot păstra o idee în discuție mai multă vreme. Însă atât narcisicii, cât și bipolarii și histrionicii tind să ducă cumva discuția spre ei. Histrionicii sunt ceva mai naivi și-o fac deloc pe ocolite: vă vor spune destul de direct că-s glorioși, au pile și-s faimoși. Bipolarii o fac mai rar în mod direct și preferă să menționeze cum nu-știu-ce om de afaceri și-ar fi pierdut întreg business-ul dacă n-ar fi fost ei acolo să-l ajute. Narcisicii o fac și mai insidios și te lasă să deduci singur din ansamblul poveștii că sunt cineva, că au abilități, că-s puternici, inteligenți sau foarte căutați și apreciați de oameni. Dar dacă impresia la final de seară e că omul ăla a vorbit despre el mai mult decât alții, nu prea e semn bun pentru voi. Într-o relație va conta tot el (și doar el), indiferent de ce vă promite.

Alte semne pe care le puteți deduce din modul în care vorbesc țin de cât de repede devin combativi dacă nu sunt lăsați să vorbească, cât de agresiv reacționează la cea mai mică critică și apelul la ridiculizare pe post de armă în caz că se simt lezați sau dacă cineva le-a dovedit în mod public că greșesc. Dacă pe Internet toți oamenii sunt zmei, în societate însă oamenii cu empatie evită conflictele și cedează mai des de dragul armoniei sociale. Dacă în societate dați peste oameni care nu pot accepta un ”nu” nici în ruptul capului, chiar dacă participă la o simplă discuție banală la cafea, e – din nou – o idee nasoală să începeți o relație amoroasă cu ei.

4. Statutul social e extrem de important pentru el

Oamenii pentru care statutul social e pe primele locuri în materie de importanță sunt de evitat. Dacă se gătesc mult și atent înainte să iasă în oraș, dacă își aleg cu grijă hainele, dacă vorbesc des despre ce persoane importante cunosc ei ori par că prind viață atunci când sunt în public – fugiți cât vă țin picioarele. Pentru că faceți parte și voi din acel statut social. Sunteți un accesoriu pe care-l perindă prin oraș și care – când își pierde utilitatea – va fi înlocuit de un alt accesoriu. Nu veți fi tinere veșnic, nu veți fi frumoase veșnic, nu veți fi energice și poate nici înstărite veșnic. Iar omul ăla, dacă statutul social e important pentru el, va renunța la voi extrem de rapid dacă dă de o altă femeie care are atributele estompate cu timpul din voi. O va lua pe aia mai tânără, mai frumoasă, mai capabilă, mai bogată. Asta în cazul fericit. În cazul nefericit o va lua și pe ea. În sensul că vă va păstra pe amândouă și nu veți afla una de cealaltă decât peste niște ani. La fel cum voi puteți avea mai multe poșete în funcție de eveniment sau starea de spirit a zilei, și el va avea mai multe partenere în funcție de ce vrea să afișeze sau cum se simte. Una îi va oferi doar sex, alta va fi de afișat amicilor, alta de dus în concedii, alta de lăsat acasă și îngrijit copiii. Scenariul în care veți rămâne ”singura” e extrem de improbabil dacă omul e foarte axat pe imaginea lui în societate.

Narcisicii și histrionicii sunt precauți. Sunt foarte sensibili la evaluarea negativă din partea societății, așa că vor dezvolta relații amoroase tainice de care vor avea grijă să nu afle nimeni. Vor fi foarte speriați de gândul că ar putea fi etichetați drept cei care înșală. Bipolarii în schimb n-au precauția asta foarte bine dezvoltată. Parte din motiv ține de cum alternează între episoade de hipomanie/manie și depresie (ceea ce înseamnă că azi gândesc într-un fel, își promit că rămân fideli, iar peste o săptămână gândesc total diferit), parte de faptul că sunt hipersexuali și nu se prea pot abține, parte de faptul că își supraestimează la modul grosolan abilitățile și sunt convinși că nu vor fi prinși.

Dacă tipul e mai preocupat decât alții de modul în care arată, se îmbracă, dacă-l auziți des vorbind despre bani, ce mașini au alții, dacă privesc cu invidie oamenii bogați sau faimoși care le cad în cale ori dacă le caută des compania – semn rău. Dacă omul vă spune că lucrează mult, are bani și abilități, dar în același timp are vreme și de sală și are timp să-și aleagă ținutele – ceva nu e în regulă. Pentru că n-ai cum și munci mult, și să mergi la sală, și să ai timp de contemplat cravate. Ceva nu ”pușcă” acolo și ori minte, ori exagerează. Nu e ca-n filme când apare Richard Gere sau tipul din ”Fifty Shades of Gray” – miliardari și arătând ca statuile grecești din Antichitate. Oamenii care muncesc n-au timp și de sală, și de socializat din plăcere, și de cumpărat haine, și de voi. N-au destulă energie pentru toate astea și – chiar de ar avea energia aia o vreme – după un an ar intra într-un burnout de toată frumusețea dacă ar continua așa. Fugiți de ei dacă observați că-s foarte axați pe cum sunt ei percepuți de ceilalți sau dacă amintesc des despre lucruri cu trimitere spre satutul social elevat: bani, faimă, mașini, haine de marcă, femei frumoase, persoane importante sau cu putere din anturajul lor.

5. E ”la cuțite” cu unul dintre părinți sau cu frații iar ăia seamănă la comportament cu el

Narcisismul, histrionia și bipolaritatea au o anumită rată de transmitere genetică. Histrionia – de exemplu – se transmite mai des din mamă în fiică, prin mitocondrii. Cam 75% dintre histrionici sunt femei. Ca trăsătură distinctivă a bărbaților histrionici e priza spre adicții: jocuri de noroc, mai ales alcool, droguri. Femeile histrionice se manifestă mai teatral decât bărbații histrionici și apetitul lor sexual e mai evident în comparație cu alte femei decât cel al bărbaților histrionici în comparație cu alți bărbați. Însă ce e sigur, în caz că a moștenit histrionia de la mamă sau tată, când îi pui în aceeași cameră cu ei începe cearta.

Același lucru este valabil și în cazul bipolarilor. Rata de transmisie din părinte în copil e de 50%. Asta înseamnă că dacă unul dintre părinți e bipolar, șansa ca al lor copil să devină și el bipolar e de 50%. Poate moșteni gena și-s rare cazurile în care aceea rămâne inactivă. La fel – e rar să se declanșeze tulburarea bipolară după vârsta de 28-30 de ani, dar cunosc cazuri în care s-a întâmplat și asta. În orice caz, dacă-i pui în cameră cu un părinte sau un frate/o soră care au și ei tulburare bipolară, de obicei începe cearta. La fel și în cazul narcisicilor, cu mici excepții (cum e narcisismul ascuns sau ”vulnerabil”). Se luptă pentru atenție, se contrează în permanență, încearcă să se domine reciproc și niciunul nu cedează foarte ușor. Dacă vă invită la ei acasă și începe cearta din te miri ce, iar episodul tinde să se tot repete și omul mai și bifează criteriile de mai sus, e bine să plecați din viața lui cât mai puteți.

Dacă unii dintre frații sau surorile lui bifează criteriile de mai sus și par să semene cu el la comportament – din nou – e un semnal de alarmă. Prin familia aia circulă o tipologie de personalitate sau o tulburare și, mai devreme decât mai târziu, veți avea probleme cu omul, dacă nu cu toată familia lui.

6. Deși încearcă să proiecteze o imagine de sine în societate, trăiește la marginea ei

Dacă-i fug ochii des după alte femei sau vi se pare că flirtează des cu ele chit că el neagă că ar fi făcut asta – nu vi se pare. Omul chiar asta face. Dacă bea mult și des, dacă se împrumută des de la alții sau nu poate păstra mai mult de câteva luni un loc de muncă. Dacă începe să vă ceară bani și – chit că nu stați bine cu ei – îi cheltuie pe lucruri triviale precum tricouri care le plac sau țigări sau pungi cu snacks-uri. Dacă-l trimiteți cu bani să plătească întreținerea și vine înapoi cu un telefon nou sau încep să-l caute oamenii că are datorii pe la vreo 15 persoane – fugiți rapid de el. Dacă se putea schimba ar fi făcut-o deja pentru o alta. Nu-l veți schimba voi, la fel cum nu l-au putut schimba nici următorii: părinții, frații, bunicii, colegii de lucru, vecinii, prietenii, cunoștințele, fostele, copiii sau angajatorii. Nu veți reuși singure ceea ce n-a reușit o legiune de oameni.

Promite lucruri des, dar nu se poate ține deloc de ele? E semn rău. Nu se va schimba pentru voi. Va promite că o va face, dar n-o va face. Are mereu alt motiv întemeiat pentru care a plecat de la locul de muncă? Vine tot mai târziu acasă și preferă să stea cu prietenii în oraș? Nu poate începe dimineața fără droguri sau alcool? Au încercat alții înaintea voastră să-i repare și n-au reușit; nu mai încercați și voi pentru că, în 99,9% din cazuri, vă pierdeți timpul degeaba. Nu e ca-n filme – să renunțe la stilul lui de viață de până atunci doar pentru că a dat de voi. Iar dacă prin absurd o va face, va fi trecut niște timp presărat de nervi, chin, minciuni și bani pierduți. Eventual bătăi sporadice și certuri dese.

E foarte sigur pe el, dar cumva nu pare să fi fost capabil să-și termine studiile, să păstreze un job mai mult de un an ori să mențină un hobby vreme îndelungată? Nu va reuși nici pe viitor, cel mai probabil. Vrea glorie, bani, faimă, dar nu pare să fie dispus să depună efortul necesar pentru a le obține? Trăiți cu un om care nu s-a maturizat din punct de vedere emoțional și slabe șanse să o mai poată face acum. Nu va deveni responsabil, nu se va schimba, nu va înceta. Cel mai probabil treaba se va înrăutăți pe măsură ce trec anii.

7. V-a lovit.

Există extrem – subliniez: EXTREM – de puține scenarii în care un bărbat vă pocnește și se dovedește să fie totuși om OK. Unul din ele e cel în care, după ce v-a lovit, nu e chip ani de zile să-l faceți să se ierte pe sine și se schimbă complet (dar complet în bine). E un scenariu rar, peste care veți da și mai rar. Cel mai probabil, dacă v-a lovit o dată, o va face din nou. Și da – a dat și a regretat imediat. Sau a doua zi. Doar că oamenii cu empatie scăzută nu funcționează ca ceilalți. Nu învață din greșeli ca ceilalți. Mai mult – nu consideră că greșesc atunci când o fac. Știu însă că trebuie să pară măcar că se căiesc. Dacă tipul a dat în voi ca într-un animal nu mai contează nici că era drogat, nici că era furios, nici că regretă, nici că și-a cerut iertare. Probabilitatea că o va face din nou e destul de mare. Plecați cât aveți încă rinichii intacți și fața neumflată.

Nu contează dacă plânge după, dacă vine cu flori, dacă se jură pe ce are mai sfânt că e prima oară și el n-a mai făcut așa ceva. Sunt minciuni. E irelevant că spune că l-ați provocat sau că încearcă să vă convingă că e singura dată și de-acum va fi cu totul altfel. Sunt minciuni. V-a dat cu capul de perete? V-a strâns de gât? V-a dat picioare în burtă? V-a luat la palme și nu s-a putut opri? Dacă nu insistă zile la rând EL să plecați după eveniment sau nu devine catatonic vreo 24 de ore pentru că pur și simplu nu-i vine să creadă ce-a făcut, fugiți. Pentru că va da din nou, iar când veți avea copii nu prea sunt șanse să nu dea și-n ei. Va da în părinții voștri dacă se ivește momentul și o va face cu aceeași furie și lipsă de control. E complet irelevant ce promite – dacă încearcă să vă convingă după asta să nu-l părăsiți, grija lui nu e pentru voi, ci pentru el.

Sunt puține scenarii în care un tip are motive întemeiate să dea în tipa pe care zice că o iubește. A luat-o femeia razna și-și ține bebelușul sub apă în cadă – da, e plauzibil să o pocnească pentru a o face să înceteze. E femeia cu schizofrenie paranoidă și amenință pe toată lumea cu un cuțit – da, e un scenariu în care apelul la violență fizică poate deveni necesar. Ați pus prea multă sare în ciorbă și vă rupe capul? Plecați rapid din preajma lui, că nu-l schimbați în veci. V-a dat două palme pentru că i-ați umblat în telefon? Plecați de lângă el și rupeți orice contact dacă țineți la sănătatea voastră, pentru că omul nu va înceta. Indiferent de ce promite.

8. După 3-4 luni începeți să vă întrebați unde e prințul din prima zi

A fost ca-n filme primele 14 zile. A fost intens și el era perfect și frumos și deștept și abil. Dar după cam două luni încep treptat să apară mici probleme pe care le ignorați. Se pierde cu firea. La început rar, apoi tot mai des. E irascibil, certăreț, tot mai critic. Vă acuză că nu-l iubiți și de-aia e el acum așa. Sau că-l neglijați și de-aia se comportă astfel. Începe să pară că vă ignoră prin casă uneori sau începe să lipsească tot mai mult de acasă. În tot acest timp vă asigură că el nu s-a schimbat ci voi faceți ceva greșit.

Ce se întâmplă e că juca un rol. Voia să dea bine din prima așa că a aruncat în luptă tot ce era mai bun: declarații de dragoste, mese romantice, sex nebun, tandrețe. ”Love bombing” îi zice. Majoritatea covârșitoare a oamenilor nu pot da totul din prima. Sunt precauți sau se simt copleșiți dacă trebuie să o facă. Tipologiile toxice însă mimează foarte bine afecțiunea, romantismul și empatia. Problema e că masca aia falsă nu poate fi menținută multă vreme, că nu-i reprezintă cu adevărat. Imaginați-vă că ați fi nevoite să vă prefaceți că țineți foarte mult la cineva. Zi de zi. Ați obosi și voi după două sau trei luni și ați începe să vă simțiți inconfortabil în rolul ăla. Ar începe adevăratul vostru ”eu” să scoată capul la iveală tot mai des și teatrul s-ar termina.

Fisurile acelea din comportamentul lui – cele care vă fac după jumătate de an sau un an să vă întrebați de ce în primele zile omul era perfect iar acum pare ”altfel” – alea reprezintă adevăratul lui ”eu”. Ce-ați văzut până atunci a fost teatru. Ceva menit să vă facă să stați cu el până deveniți confortabile și lăsați garda jos. Omul ăla din primele două săptămâni nu mai apare niciodată, că nu era real de la bun început. Și da – e greu de acceptat; și da – nu vă vine să credeți că v-a prostit tocmai pe voi. Da – ați investit timp și poate doar vi se pare; ar fi păcat să plecați acum, că poate situația se redresează. ”Își revine el”.

E dureros că v-a dus de nas câteva luni. Va fi de o sută de ori mai dureros dacă rămâneți cu el în relație. Pentru că s-ar putea să scăpați doar peste 8-10-12 ani. Asta dacă mai scăpați de el vreodată. Că vă va atrage înapoi cu promisiuni și vă veți uita înapoi peste ani și veți vedea timp investit și amintiri trăite în comun. Și e păcat de ele, așa că îi veți mai da o șansă. Ați tras mult până acum și e păcat să abandonați lupta când – uite – poate-poate acum va pricepe. Trebuie să priceapă și el după atâția ani.

Nu va pricepe. Oamenii cu empatie extrem de scăzută nu funcționează ca ceilalți. Nu-i poți învăța să fie care restul nici în zece ani. N-au același sistem de valori, nu văd iubirea ca ceilalți, nu văd relațiile ca ceilalți, nu văd oamenii așa cum îi văd ceilalți. Așa că nici promisiunile nu-s văzute de ei ca fiind sfinte și nici comportamentul propriu nu-l văd ca fiind problematic. Dacă l-ar fi considerat problematic s-ar fi reglat singuri de multă vreme; fără ajutorul vostru.

9. Ceea ce spune și ceea ce face sunt două lucruri diferite

Problema manipulatorilor este că, foarte curând, ceea ce afirmă și ceea ce fac se dovedesc a fi două chestii opuse. În aceeași situație se regăsesc rapid și narcisicii, bipolarii și histrionicii: promit lucruri, dar nu le fac. Îi trimiți după cumpărături, dar n-au chef acum, așa că se vor duce mâine. Doar că ”mâine” apar ca și cum totul ar fi OK; până-i întrebi dacă au cumpărat ceea ce trebuie, moment în care dau vina tot pe tine. Trebuia să le reamintești. Dacă-i rogi să se ducă acum – din nou: vor merge mai încolo. Și tot așa. Promit că-i caută loc de muncă și momentul numai nu se apropie. Se împrumută cu bani și nu-i restituie. Spun că au firmă, dar se dovedește că nu e a lor ci a unui văr de gradul al II-lea; te asigură că fără ei firma aia ar falimenta după care sunt puși subit pe liber.

Pentru niște oameni care denotă atâta încredere în sine, viața tipilor toxici e suprinzător de haotică și dezordonată. Se îmbracă la patru ace, dar când vin acasă își aruncă hainele pe unde apucă. Spun că prețuiesc banii, dar sunt nesăbuiți cu cumpărăturile și dau sume mari pe lucruri triviale. Te asigură că vor să-și petreacă viața cu tine, dar dispar două zile și afli că s-au dus în excursie cu niște prieteni; fără tine, desigur.

După cum scriam mai sus, tipologiile acestea pun mare preț pe imaginea pe care o proiectează în societate. Dar pun preț doar pe imagine, nu pe efortul necesar construirii acelei imagini. Le e îndeajuns să se prefacă a fi oameni OK; nu depun efortul de a fi acei oameni. Pe termen scurt sunt șarmanți și foarte convingători. După o vreme însă începe să vi se pară că omul una zice și alta face. Are mereu motive întemeiate să nu ducă lucrurile la bun sfârșit, întârzie des, acuză sabotaj, acuză vremea că le-a fost potrivnică, vă acuză pe voi ca fiind neînțelegătoare sau neatente. Mereu e un ”dar trebuia să-mi zici” la mijloc. Problema e că dacă le ziceți se enervează și vă acuză că ați fi insistente. După o vreme, într-un fel sau altul, va trebui să faceți lucrurile în locul lor.

10. Sexul cu el e ca rupt din filme

Regula cu oamenii e că dacă sexul e cu artificii, și omul acela e cu artificii. Fiind teatrali și plăcându-le spectacolul, narcisicii, bipolarii și histrionicii sunt extrem de inventivi în pat. Dacă sexul cu el e super-mișto și pare să nu se mai sature, cel mai probabil omul ăla nu e OK pentru o relație pe termen lung. Cu cât mai multe idei are în pat și cu cât mai multe lucruri noi vrea să încerce cu voi, cu atât mai speriate ar trebui să fiți.

E degajat în pat din același motiv pentru care îl vedeți în mediul lui printre oameni: nu-i prea pasă pe cine rănește sau cum îi face pe alții să se simtă. Narcisicii au libidoul nițel mai crescut ca al altor tipologii de personalitate. Histrionicii îl au puțin mai crescut ca al narcisicilor. Bipolarii, în manie sau hipomanie, sunt de trei-patru ori mai excitați decât narcisicii și histrionicii la un loc. Îi spune ”hipersexualitate” și regula cu bipolarii e că dacă beau alcool, cafea, energizante, dacă beau mult Pepsi sau Coca-Cola, iau ceva ce conține rădăcină de valeriană, lavandă sau ayahuasca, dacă iau droguri sau chiar anumite antidepresive generice, li se declanșează episodul hipomanic. Devin agitați, euforici, veseli, jucăuși, par să fie mobilizați de foarte multă energie, devin extrem de sociabili, văd străinii ca fiind mai prietenoși decât sunt în realitate și – nu în ultimul rând – le crește foarte mult libidoul. Cu cât mai multe din substanțele astea consumă, cu atât mai cu explozii va fi sexul cu ei și mai deschiși la noi experiențe sexuale vor deveni.

Însă hipersexualitatea lor nu se răsfrânge doar asupra partenerei. Oamenilor fără empatie (sau cu empatie scăzută) le ia mult mai mult efort să rămână fideli. Dacă devin excitați le e mai greu să se abțină de la sex în caz că sunt într-o relație. Pe scurt – șansa să ofere aceeași reprezentație sexuală și altcuiva e mai mare ca în cazul altor cupluri. Bipolarilor în special le e destul de greu să rămână fideli, iar asta și din pricina faptului că le place foarte mult atenția celorlalți. Dacă sexul e modul în care pot obține atenție, nu se vor sfii de a se folosi de el pentru a o obține.

Un alt semnal de alarmă legat de sex constă în faptul că – mai ales bipolarii – propun foarte rapid în relație experiențe sexuale noi: să mai aducă pe cineva în pat ori să participe cu voi la sex în grup; ceva ce să implice și alți oameni. Empatia lor fiind foarte scăzută se pot destinde ușor în pat dacă e vorba și de alții, mai ales pentru că obțin atenție de la mai multe persoane. În caz că tipul vă propune – fie și în glumă – lucruri de genul acesta, e de reanalizat relația cu el.

Alte lămuriri

Există desigur și alte criterii de luat în seamă, dar în mare, dacă omul vostru bifează vreo trei din cele de mai sus e bine să vă reevaluați opțiunile. Abuzatorii apelează totodată des la gaslighting pentru a-și menține victimele confuze și nesgure pe ele. Mai am un articol despre relația femeilor cu bărbații bipolari – merită să-l citiți și pe acela. Bipolarii apar des prin cluburi și baruri, că acolo se pot manifesta liber iar lumea le pune agitația pe seama alcoolului, când la mijloc e în realitate hipomanie sau episod manic.

Tot ca notă aparte: dacă sunteți în căutare de un tip OK cu care să închegați o relație de lungă durată, nu-l căutați în baruri. Oamenii merg prin cluburi ca să se distreze, iar distracția de noapte e dansul, alcoolul și sexul. Dacă vreți oameni OK mergeți pe la evenimente culturale sau cursuri formale. La o expoziție de artă sau la un curs de germană veți avea ocazia să socializați cu oameni care sunt acolo nu să agațe ci să susțină artistul ori să învețe ceva. Scopul lor nu e sexul, de cele mai multe ori. Mai mult, la evenimentele de genul acesta oamenii tind să fie prosociali: dacă le spuneți ”nu”, se retrag rapid. Sunt mai slabe șansele să vă abordeze un bădăran rupt în gură de beat la un curs de pictură decât într-un bar de noapte. În plus, pentru că oamenii știu că vor fi nevoiți să dea peste voi la același curs și săptămâna viitoare, de obicei respectă normele sociale și sunt mai precauți ori mai reținuți decât în club. Aveți timp în pauze să vorbiți cu ei, să-i ”mirosiți”, să vedeți ce fel de oameni sunt. În club însă totu merge pe repede-înainte și multă lume e băută sau a tras dea ceva pe nas. Asta le schimbă personalitatea și riscați să vă treziți dimineața cu alt om în pat.