Farmacii deschise de Sărbători…

Mă știți ilegalist. Într-o dimineața zburam spre Cluj, când, într-un sat, el și ea pe marginea drumului, doi suedeji bătrâni, îmbrăcați așa și așa, făceau autostopul. Sigur au ei o problemă dacă stau la autostop la ora asta și nu e genul ăla de problemă. Opresc, îi iau și îi dăm bice. Printre sughițuri, femeia îmi spune că nepotul de 8 ani a făcut febră peste noapte și n-au nici o farmacie prin apropiere, singura e la vreo 20 km distanță. Și stăteau acolo de o oră, așteptând pe cineva să îi ia.

Mi-am adus aminte de asta când am citit:

Majoritatea judeţelor au realizat graficul de funcţionare a unor farmacii în regim non-stop sau în regim special cu informarea corectă a publicului, cu excepţia judeţului Prahova, care de la Ploieşti şi până la Predeal, în acest moment nu are nicio farmacie cu circuit deschis care să asigure livrarea cu medicamente către popendulaţie. (sursa)

Râdem, glumim, dar dați mai departe informația, că nu se știe niciodată.

Și da, tot cred că farmaciile n-ar trebui să aibă voie să țină crucea aia verde iluminată noaptea dacă nu au program non-stop.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

15 comentarii

  1. Și pe lângă faptul ca nu au voie sa o tina dacă nu au non-stop, ar trebui sa mai fie o lege care sa le interzică sa fie asa de luminoasa, ca aia de au geamul la 5 metrii de crucea lor zici ca au discoteca noaptea în cameră.

    00
  2. Nu e neaparata nevoie de farmacie, prezervative au si la benzinarie sau la nonstopul de la colt.

    00
  3. In multe locuri din Bucuresti sunt cate 3 farmacii lipite una de alta… din 2014 probabil vor fi jumatati de strazi doar farmacii insirate…

    00
  4. Ia sa vezi in Suceava ce misto e cand exista o singura farmacie non stop „in oras” si acolo nu gasesti multe dintre medicamentele care iti trebuie…

    00
  5. By the way, pentru parintii care au princhindei cu raceli/gripe mai puternice (ca tot e de sezon si ma recuperez impreuna cu fii-mea, dupa cateva zile groaznice de febra): daca prichindelul are pana in 2 ani si are prostul obicei de a face temperaturi mari cand raceste, mai ales daca e pe tratament cu antibiotice (fii-mea se ducea direct la 39.6), in cazul in care apar convulsii febrile, un Diazepam Desitin 5 mg solutie rectala face minuni. Intrebati medicul de familie si daca nu sunt probleme, luati-va sa aveti in casa.
    De asemenea, un exudat + antibiograma sunt foarte foarte utile daca vrei sa nu-ti indopi copilul cu toate cacaturile la care s-ar putea ca microbu` sa fie rezistent.

    Nu stiu cat de la subiect este comentariul dar daca cineva il gaseste util, sunt mai mult decat multumit. E pacat ca nu afli de chestii de astea decat atunci cand te arde tare.

    00
  6. Unii parlamentari mai vor sa introduca o lege care sa interzica autostopul. Atunci nu se va mai ajunge deloc la o farmacie noaptea tarzie din rural.

    00
  7. @J.R.: Sunt total de acord. De mulţi ani îmi doresc reglementarea reclamelor luminoase. Nu ştiu cum se întâmplă, dar numai astea de la farmacii reuşesc să fie atât de invazive.

    Să vedeţi ce fain este când mergeţi cu maşina pe un drum care ia un viraj larg şi la un moment dat vă orbesc flasurile de la un rahat din acesta de cruce cu LED-uri verzi overclockate.

    00
  8. lasa ca la unirii era un panou care se facea alb. bine luminat, mare,frumos. te pregatea de flashurile de pe autostrada

    00
  9. @Cristi – dar birturi non-stop cate sunt?

    00
  10. Crucea aia… dumnezeule! Douazeci de cruci aprinse pe Pantelimon la 10 noaptea, doar o farmacie deschisa. Fara cruce.

    00
  11. Ia sa veniti dinspre Giurgiu spre Bucuresti la ora… 1 noaptea. Undeva pe dreapta este un „popas”. Ce are popasul? BECULETE! Zeci de beculete sclipitoare in albastru si rosu – O fi politia? O fi salvarea?

    00
  12. @Dan C – n-are roata de la bicicleta spitze cate carciumi sunt deschise, la ceas de noapte, intr-o … sa zicem miercuri sau joi. Noaptea.

    00
  13. dar tirurile pline de leduri cum sunt ? in cruci, in V-uri …

    00
  14. la oradea gasesti in tot pasul numai farmacii :))) macar cu atat sa ne fie de folos

    00
  15. Dristor – paradisul farmaciilor cred ca-s vreo 10, din care 1 are 2 filiale ca poate nu vrei sa trecei strada

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube