În 2005 aveam un HP PhotoSmart cu 5.1 megapixeli, carcasă metalică şi card de 512Mb, cu care am făcut 300 poze. În anul următorul mi-am luat un Canon S3 de 6MP cu două carduri de 1 Gb, numărul de poze făcute dublându-se. În 2007 am făcut 2.000 de poze, dar mi-am luat şi primul DSLR, Canon 400D.
Dar nimic nu s-a schimbat între ani, pur şi simplu mediul de stocare a devenit mai ieftin şi calitatea aparatelor foto a crescut. Acum trag 2-300 de poze la o excursie şi le arunc în folderul dedicat şi spun că le sortez mai târziu. De obicei le păstrez pe cele mai bune/clare/colorate, fără a fi atent şi la expresivitate, astfel ajungând la zeci de poze care nu înseamnă nimic pentru nimeni, doar sunt clare şi sunt din excursia X.
Concluzia după ce am cotrobăit prin colecţia personală în căutarea unei anume poze este că am făcut mult prea multe de-a lungul anilor, doar pentru că puteam. Sunt mişto, sunt de acolo, sunt încadrate corect, dar nu spun nimic.
Şi eu sunt un caz fericit. Am prieteni care îşi chinuie copiii făcându-le câte 20-30 poze pe zi, jumătate din ele punându-le, desigur, pe Facebook. Sau opt poze cu aceeaşi floare, din unghiuri diferite, pentru că semnifică altceva azi, dar care mâine nu va mai însemna nimic.
Soluţia e simplă: eu şterg periodic pozele din urmă. Unele le consider inutile, altele le am de 2-3 ori cu mici diferenţe (azi zâmbeam cu toată gura, mâine doar cu trei sferturi şi aveam alt tricou, dar în rest totul e la fel) şi aşa mai departe.
Motivaţia e simplă: vreau să îmi aduc aminte de momente frumoase, dar nu vreau să cotrobăi prin zeci de poze pentru asta.
Logica, este să le pui pe hârtie. Şi de acolo în album.