Așa se face reforma în învățământ

Un copil de 9 ani din Târgoviște bate tot ce prinde, pentru că ta-su este proptit politic. Copiii refuză să vină la școală de frica lui, ba chiar e mutat la altă școală. Cadrele didactice ridică din umeri, poliția ridică din umeri, toți au chiloții maro de frica lu ta-su.

Părinții sunt pe drumul cel bun. Pe lângă că nu-și mai trimit copiii la școală, poate ar trebui să picheteze inspectoratul, să facă leprele alea ceva. Și poate se schimbă situația în întreaga țară de la o fază din asta. Poate își descoperă și cadrele didactice o urmă de coloană vertebrală și cer și niște măsuri pentru ele, nu doar bani mai mulți.

Că e simplu. La prima fază violentă, 3 zile acasă. La următoarea o săptămână. La următoarea o lună. Să îl educe mă-sa și cu ta-su.

Altfel, cineva cu coaie ar trebui să scoată filmările de pe camere și să le trimită la presă, dar cine, că învățământul e acaparat de același partid politic, și nu se face să dai într-un coleg.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

116 comentarii

  1. Copil dat afara de la 2 scoli și se pregătește probabil de a 3a, inspectorul general „parintii au fost probabil influenţaţi de social media şi mass media şi nu ştie ce anume i-a făcut să înţeleagă că e un copil violent”
    Și încă nu a fost data afara!?!

    Eu înțeleg ca e un copil și chiar nu e vina lui ca a ajuns asa, ci părinții sunt de condamnat, dar nici amărâții aia bătuți nu au nicio vina…

    Comentariu apreciat.1326
    • @Omg: Tocmai că părinții scapă. Prea ușor și de suferit are toată lumea din jurul lor.
      Indiferent cine e tatăl, trebuia scuturat bine de către lege mai ales că nu e la prima abatere.
      Acel copil fără ajutor de specialitate este agresorul de mâine.

      Comentariu apreciat.652
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 855
    • Amărîții aia bătuți stau ca oile, să facă ministerul ceva? Încă n-au învățat despre coaliție..

      Comentariu apreciat.292
  2. Era o vreme cand ne adunam 10-20 sa-l caftim pe unul care se credea coios si ne ameninta ca ne ia banii de pachet.

    Vorba aia: „Nu se mai bate nimeni, că nimeni nu ştie cum. E linişte în cartier, viitorul e acum.”

    Dar sa nu uitam ca orice nas isi are nasul. O sa si-o ia pe cocoasa mai devreme sau mai tarziu. Cu tot cu taicasu.

    Nu sunt pro violenta, dar cred ca fiecare copil ar trebui sa ia cursuri de autoaparare si autocontrol inca de mic.

    Comentariu apreciat.18416
  3. Si in clasa la fimiu (clasa a II-a, la o scoala din Bucuresti) avem un astfel de copil cu parinti idioti. Din clasa pregatitoare este violent, malitios, pus pe facut prostii. Injura invatatoarea si face haos. Parintii lui nici nu vin la sedinte, iar cand le semnalam noi ceilalti parinti punctual ca al lor copil a facut o dracie, se scuza ca fiul lor face terapie, ca are ADHD. Nu accepta sa le spunem ca plodul lor este violent, vai draga este doar „agitat”.

    Alo, catre taticul lui Patrick D.- stiu ca esti IT-ist si citesti pe aici: vezi ca o sa va pasca pe voi parintii o sesizare la politie si in caz ca nu stiai raspundeti penal pentru copil minor pana in 14 ani.

    Comentariu apreciat.15225
    • Uau. Le-ai dat clasa alora de pe grupurile de trafic care posteaza „cine mi-a tamponat masina sa ma caute in privat, ca altfel merg la politie”

      Indecis. Tu ce zici?6968
    • “Alo, catre taticul lui Patrick D.- stiu ca esti IT-ist si citesti pe aici”

      Comentariu apreciat.893
    • Inteleg ironia George, dar in timp ce tu faci misto de mine aici, cineva din biroul unde lucreaza tocmai i-a spus „bai tatal lui Patrick, de copilul tau e vorba aici? ca uite prenume + nume”.

      Comentariu apreciat.1249
    • Deci, copilul tau indura abuzuri iar dupa 3 ani tot ce ai facut tu e un comentariu pe un blog?

      Indecis. Tu ce zici?4634
    • Si ce-ar putea face o casnică mai mult decat un comentariu, George? Doua comentarii?

      Indecis. Tu ce zici?3016
    • @George, cand este vorba de copii sunt mai multe aspecte pe care trebuie sa le iei in considerare. Poti sa ma crezi sau nu, dar ca fost copil abuzat la scoala, acum nu am stat deloc pe tusa. Singurul lucru pe care nu l-am facut din rolul de parinte a fost sesizarea la politie. Si asta pentru ca m-am gandit (si ne-am gandim toti restul parintilor) ca e vorba de un copil si speram ca poate se redreseaza. Unii si-au mutat copiii din clasa din cauza agresorului, altii isi tin copiii mai mult pe acasa.

      Indecis. Tu ce zici?2314
    • Nimeni nu raspunde penal pentru fapta altuia. Patrimonial se poate, in anumite conditii, dar niciodata penal.

      Indecis. Tu ce zici?256
    • imi scapa logica ta si logica parintilor care nu trec la fapte din cauza ca „e vorba de un copil si speram ca poate se redreseaza”
      astepti sa-ti vina copilul cu dintii-n punga sau cu ochii vineti ca sa faci ceva? accepti sa sufere copilul tau ca sa nu sufere copilul familiei D?

      Comentariu apreciat.326
    • @George – nu bati copilul, te-ai tampit? Il bati pe tacsu

      Comentariu apreciat.497
    • N-am zis sa bati copilul, insa reclamatie la directiune, inspectorat si politie faceam dupa prima saptamana, sau de cand constatam lipsa de cooperare a parintilor.

      253
    • @George, in cazul nostru reclamatii la directiunea scolii si inspectorat au fost facute din primul semetru de clasa pregatitoare; parintii copilului agresiv au fost chemati la scoala de n-ori impreuna cu copilul la consiliere (este un fel de terapie cu un psiholog desemnat pe scoala). Si invatatoarea a depus plangere la directiunea scolii – apoi a fost amenintata (nu stiu de cine) si pana in 30 zile a retras plangerea.

      Comentariu apreciat.301
    • Eu nu inteleg cum nu poate sa ia bataie si bully-ul. Macar o data si bine. 🤷‍♂️

      Comentariu apreciat.524
    • Păi dacă îl cheamă Patrick, ce mai vrei, părinții au vrut sa arate de la nașterea lui că e mai cu moț

      202
    • părinții aitiști – coborâți nivelul așteptărilor, vă rog

      124
    • Patrick D… Nici tu n-ai foaie sa zici nume întreg, nu? Asa, asa, dă-l pe mana politiei din Facebook, dă-l în morții lui.

      82
    • Patrick! A belit pla tactoo!
      Lasand gluma la oparte, din „skoal-a vietzyy” inveti ca ori dai tu primu ori raspunzi cu acelasi nivel.
      Gen haidi putin tata lu’ Patrick ca avem ceva de discutat in privat.
      Nu vrei? Trebuie spre binele tau. Mai bine azi decat sa te caut eu intens.
      Nu sunt fan violenta, da sa nu se ia cineva de fi-mea ca e game on.

      62
  4. as vrea sa-l vad pe copilul ăsta calare pe secretarul de stat, in timp ce plimba in lesa 2 consilieri scolari. dacă tot i se permite orice.

    Comentariu apreciat.792
  5. Mi se pare incredibil ca la 9 ani ala bate in stanga si in dreapta. Profesorii nu au voie sa dea in el, dar chiar nu exista vreun frate mai mare de 13-14-15 ani, al unui copil agresat care sa bage mintile in cap astuia. Serios acum. Cum naiba sa ajungi in situatia in care sa protesteze 10-20 de parinti ca un pișat de 9 ani le bate copil.

    Comentariu apreciat.18411
    • E ok ca protesteaza 20 de parinti. E naspa ca pot lua bataie de la jandarmi daca protestul nu este aprobat de primarie.

      Comentariu apreciat.1143
    • Daca mai protesteaza inca 10 ani ajunge ala micu jandarm si ii bate cu mana lui

      Comentariu apreciat.782
    • fix la asta mă gândeam și eu: careva de a opta nu-l poate frăgezi pe prostovan? 2 – 3 ședințe corespunzătoare și teoretic ar trebui să i se facă frică. Dacă nici asta nu merge, copilul înseamnă că are probleme serioase,nu doar părinți imbecili

      121
    • curly, zici sa il bati de proba de doua trei ori, si daca nu se linisteste, e clar ca are ADHD? E ca la politie, te bat pana recunosti, iar daca nu recunosti, poate ca a furat altcineva gainile. Ai idei foarte bune.

      512
  6. Nu nu, a agresat pe cineva? 3 zile acasa si 1 punct la purtare. Agresat a doua oara? Alo, parintii, sa stiti ca trebuie sa cautati alta scoala, stim, e greu, dar astea sunt regulile.
    Si uite asa desparti niste anturaje dubioase si mai scazi din increderea in sine a leprei.

    Comentariu apreciat.683
    • NU astea sunt regulile. Regula spune ca nu ai voie sa-l exmatriculezi. Ce ar trebui facut? Copilul ar trebui evaluat dpdv psihologic si psihiatric, dar pe bune, nu asa sa zicem ca am facut. Este evident pentru oricine ca are niste tulburari de comportament si ca ar trebui intervenit. Psihologic exista terapie, psihiatric exista medicatie. La varsta asta copiii au o neuroplasticitate foarte ridicata, cu alte cuvinte, cum ziceau batranii nosti, orice invat are si dezvat. Scoala ar trebui sa aiba consilier scolar, iar acest consilier ar trebui sa-l monitorizeze si sa-l consilieze macar o data pe saptamana.
      Pe langa asta mai exista posibilitatea unui profesor de sprijin dar nu unul care sa aiba in grija 100 de copii din 3 scoli. Ca masura pe termen scurt/mediu se mai poate angaja de catre parinti un shadow teacher, care sa stea cu copilul la ore si sa-l tempereze cand o ia prin lucerna. Insa pentru toate acestea ar trebui sa existe o cooperare stransa intre parinti, corpul profesoral si psiholog, parintii copilului sa fie constienti de problema si sa fie dispusi sa o rezolve, inspectoratul sa puna la dispozitie resursele necesare, ceilalti parinti sa accepte ca acesti copii problema ar trebui adusi pe drumul cel bun si nu aruncati la groapa de gunoi.

      Indecis. Tu ce zici?4224
    • Daca familia nu gaseste shadow teacher e buna si o influensăriță tiktok ca să îl tempereze luându-l cu ea în lucernă?

      Indecis. Tu ce zici?2427
  7. NOU
    #35

    legea e stupida, din pacate nu prea ai ce sa le faci, decat sa-ti muti copilul, daca ei nu si-l muta pe al lor. Are si fiul meu vreo 2 copii problema (clasa 0), 1 chiar cu probleme mentale. E clar ca nu face fata, ca nu se descurca, dar nu prea mai sunt scoli speciale si parintii isi baga picioarele ca scoala asta e aproape si le convine. Discutat cu parintii, discutat cu directoarea…singura solutie ar fi sa se faca o plangere la protectia copilului si sa faca aia ceva investigatie de ce nu e dus copilul la tratament, de ce nu are om care sa stea cu el la scoala etc.

    Invatatoarea singurul lucru ce-l poate face e sa-l lasa repetent mai incolo si sa scape de el. Al meu era destul de afectat, nu mai voia sa mearga la scoala, ca nu pot face lectiile, ca ala striga si injura si ii bazaie.

    Iti vine sa-i iei de gat pe parintii astia, dar nici legea nu te ajuta deloc.

    Comentariu apreciat.855
    • Și legea nu poate fi modificată? Pentru ce am ales parlamentari in circumscripție?

      146
    • NOU
      #37

      eu sincer sunt foarte pesimist de tot ce se intampla din pct de vedere politic. Cine s-o schimbe? Politicienii 99% sunt corupti, judecatorii fie sunt rau intentionati/corupti fie chiar sunt atat de prosti, politia nu-si face treaba, medicii prefera sa faca bani decat sa salveze vieti (sau sunt slab pregatiti gen antibiotie pt orice), scoala e cum e, iar inspectorii sunt numiti politic.

      De cand ma stiu programa scoalara e de kkt si nu au reusit sa schimbe nimic, singura reusita a invatamantului romanesc a fost ca in anul 2023 sa faca vacanta de schi si sa nu fie toata tara deodata, ca sa nu fie buluc pe partii.

      1212
    • @monciu: de ce să-i iei de gât pe părinți mane? Legea din România oferă dreptul la educaţie pentru toate categoriile de copii.
      E vina lor că au copilul bolnav într-o țară bananieră? TU ce ai face dacă ai avea un copil cu ADHD sau autism ori pur și simplu ar avea un comportament mai altfel decât cei „normali”? Este o întrebare simplă.

      Indecis. Tu ce zici?1834
  8. Dnu Coloja, cum se procedeaza aici?

    Comentariu apreciat.845
    • @casnica: din punct de vedere legal ceea ce pot face părinții e să facă un grup care dă în judecată părinții copilului agresiv. Se ajunge în instanță, instanța numește un expert psiholog care face interviu clinic cu copilul și-și spune părerea. Ce mai pate apela la un expert psiholog și direct de către avocatul acuzării, dar aceea ar fi o evaluare extrajudiciară, iar greutatea ei ar fi cam mică în instanță; că vin și părinții cu avocatul lor care cere și el evaluare de la alt expert psiholog și – dacă au pile – se bat cap în cap cele două. Deci tot remiză iese.
      Dar e practic imposibil ca un copil violent să fie evaluat drept ”fără probleme” pe bune de către un psiholog, fără să fi intervenit părinții pe lângă el cumva. Problemele – de cele mai multe ori – se încadrează la tulburările copilăriei: ”opoziționism provocator” și ”tulburarea de conduită”. Băiatul pare la prima vedere să o aibă pe a doua, că e cea mai violentă și implică sfidare la adresa autorității. Apare la 6%-16% dintre băieți și 2%-9% dintre fete; de obicei între 8 și 12 ani.
      Problema e că fără o evaluare obiectivă din partea unui psiholog imparțial nu vor putea face nimic acei părinți. Și mai mare problemă e că – dacă e vorba întradevăr de tulburare de conduită – băiatul are niște șanse să dezvolte tuburare de personalitate antisocială. Cam tot ce face acum, dar mai nasol, mai violent, și făcute ca adult. Părinții copilului sunt acolo problema; că nu conștientizează chestia asta. Că e viitorul copilului lor în joc.

      Comentariu apreciat.583
  9. E doar un pas pana vine cu un briceag si va face o tragedie. Mark my words.

    Comentariu apreciat.1255
  10. Chiar nu pot să mă abțin, da titi aur ce zice??

    Indecis. Tu ce zici?3829
    • Sa platim pentru niste cursuri de conducere defensiva la academia lui, ca de obicei.

      Indecis. Tu ce zici?276
    • florin, nu ai formulat bine. „problema s-ar rezolva cu niște cursuri de conducere defensivă, dar nu știu unde ați putea face așa ceva…”

    • @vali

      Ridic ștacheta: unde sunt ăia care sunt părinți și afirmă „Pfuai, păi dacă era al meu, îl rupeam pe tac-su/pe copil fiindcă s-a luat de al meu”.

      204
  11. Chiar ieri uitand-ma la stiri la reportajul asta, ma gandeam la spusele tale de alta data ”Că e simplu. La prima fază violentă, 3 zile acasă. La următoarea o săptămână. La următoarea o lună. Să îl educe mă-sa și cu ta-su.”

    Comentariu apreciat.344
    • pierde ore? nasol, trebuia să se gândească la asta înainte să bată alți copii.

    • @Vali
      Da, sigur unui copil de 9 ani ii va părea rău că pierde ore. Eu la 9 ani mă bucuram cand făceau greva cadrele didactice, mai ales când coincidea cu ninsoarea și mersul la săniuș.
      Să facă ancheta asistenta socială la părinți acasă, daca mediul de acasă e potrivit să primească atât părinții cât și copilul consiliere psihologica (daca nu, sa fie decăzuți din drepturi). Să facă parte dintr-o clasă pentru copii cu nevoi speciale. Că a trecut vremea când era la modă toți pentru unul, unul pentru toți.
      Părinții care s-au decis să protesteze au acționat bine, aia care fac gargară cu discriminare și alte cuvinte pompoase sa cante la alte uși (ministerul învățământului, colegiul psihologilor, colegiul medicilor, asistență socială) , nu la ușile părinților revoltați.

      Comentariu apreciat.383
    • anchetă socială 3 săptămâni, 2 săptămâni concluzii, frecat duda in continuare, în timp ce copilul tau iau bătaie la școală. da, bun așa.

    • Ai citit comentariul meu? Credeam că se înțelege din comentariul meu că nu are ce căuta într-o școală normală, in care un cadru didactic are 30 de copii pe cap și nu are cum sa ii acorde tratament preferențial bătăușului (poate nu are nici pregătirea pedagogică necesară) oricât si-ar dori (că nu funcționează principiul cu toți pentru unul). Am mai scris și că părinții au acționat bine protestand și punând presiune pe școală.
      Ancheta socială trebuia efectuată din momentul când copilul a călcat pe bec la prima școală. Dar autoritățile au experiență în a pasa cartoful fierbinte de la unii la alții.

      241
  12. Vazut de-astea. Faci plangere la politie, scoti certificat de la IML. Dupa 2 sesizari poti sa te duci pentru daune in instanta. Nu rezista nimic daca si faci ceva nu dor te plangi pe internet.

    Comentariu apreciat.671
    • Are 3 dosare penale… say more

      Comentariu apreciat.473
    • dosarele penale făcute minorului sunt nimic. când dai in judecată, vin părinții.

    • și în dosarele penale cu minori, latura civilă – daunele- este responsabilitatea părinților/turorilor.
      strict răspunerea penală- pușcărie sau amendă- este strict personală, pt partea civilă există ceva numit ”persoană responsabilă civilmente”, care nu e musai persoana care a săvârșit infracțiunea/care a provocat paguba.

      Comentariu apreciat.551
    • @Jesus , 5 plangeri penale diferite facute, de la violenta cu certificat IML la amenintare cu cutit documentata cu martori si inregistrare video. La politie a fost cu „ce sa ii facem noi, e copil”. Au gasit o bunica si au adus-o la audieri. Ea il crestea nelegal, femeie simpla, plangea si dispera ca nu stia ce sa faca.
      Dupa 1 luna si ceva a omorat-o cu cutitul (am dat link-ul mai sus cu o stire de atunci din 2018)
      Intre timp dosarele sunt ingropate, au trecut 6 ani si nici macar primul nu a depasit biroul procuraturii.

      Statul si legile nu sunt pregatite pentru asemenea cazuri care se inmultesc. Ce aflati/aflam din presa sunt doar varful aisbergului.

      Comentariu apreciat.312
  13. Sunt părinți care refuză să creadă că al lor copil poate avea ADHD. Știu cazul unui copil care deranja orele (nu, nu era violent, doar cânta și alte asemenea). Școala a recomandat consult de specialitate. Specialistul a dat rețetă, dar părinții s-au șters la fund cu ea, că ”nu e violent, nu deranjează pe nimeni”.

    Comentariu apreciat.536
    • Asta cu ADHD-ul este placa folosita de toti parintii cu copii care nu vor sa respecte reguli elementare de trait in comunitate, care nu cunosc notiunea de respect primit si oferit, care cred ca li se cuvine totul, care isi alimenteaza starea de bine jignind, lovind, umilind alt copil sau invatatoarea.

      Dar cand ii spui invatatoarei „du-te fa in p..a mea” la clasa a II-a atunci cand te intreaba de ce nu scrii si stai cu ochii pe pereti… sa ma iertati, dar e educatie proasta. Vede la tacsu’ acasa ca asa ii raspunde masii si repeta si el la scoala.

      (Da, tatal lui Patrick D., despre poama de fitu’ tau e vorba.)

      Comentariu apreciat.1524
    • Cum imi place mie sa agasez mamele in parc cand le aud ca se plang ca „vai domne, nu am ce sa-i fac, chiar nu are stare, am incercat totul.

      „Dar cu bataia ati incercat ?”

      Tatal lui Patrick D, cu bataia ati incercat ?

      Comentariu apreciat.875
    • @Costin, nu sunt de acord cu bataia copilului, pentru ca daca are obiceiuri din astea proaste va fi tot mai rau: asa va invata el ca se rezolva lucrurile, cu bataia. Bataia vine la pachet cu vorbe urate. Si pachetul asta si-l va insusi toata viata.
      In schimb, sa accepti tu ca parinte ca al tau copil este exceptia negativa in mica comunitate numita clasa e un pas important.
      Dar cand esti capcaun ca parinte si ignori total situatia/ negi evenimentele, spui ca au restul ceva cu fitu’, ca e discriminare (mai este si blond fisu’), ca restul 26 (x2) parinti + invatatoarea+ profesorii de sport/religie/engleza, toti sunt tampiti… atunci cred ca o sa „schimbam foaia” cum s-ar zice

      Comentariu apreciat.349
    • @S, sunt partial de-acord cu tine, cu o mica exceptie. In toata povestea asta, s-a trecut de un „point of no return”. Parerea mea este ca daca un copil ajunge in halul asta, educatia lui trebuie sa treaca in extrema fizica, cu biciul. O injura pe profa, pac, 2 peste bot. Sa prinda frica si sa inteleaga consecintele, fie ele si fizice. Ca-l trimiti acasa drept pedeapsa…pfff, ah ce bine, am timp sa stau pe tik tok si nu ma intreaba proasta aia de ce nu scriu.

      Comentariu apreciat.478
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1185
    • @bosulean, care parte mai exact din tot ceea ce am comentat pe aici te-a inflamat asa?
      Ca pare ca ti s-a umflat o vena de la gat. O iei personal, mega personal.

      Comentariu apreciat.555
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 773
    • Lașitatea ta, S. Care e prenumele copilului tau coleg cu Patrick D. si care e initiala numelui copilului tau? Ca vad ca n-ai nici o rusine sau problema sa dai prenumele, initiala numelui si profesia tatalui altui copil, dar cand vine vorba de tine o dai la intors si te faci ca ploua.

      bossulean, esti pe aratura. N-a dat date ca sa poata fi identificat Patrick D., boul de tac-su sau fiul (decat de cei care deja stiu cine e), dar tu ii ceri sa …. ce? Era un mesaj pe o alta cale, drept comentariu la aceeasi situatie in care e fiul lui. Dar tu…. ca e las ca nu zice cu nume si prenume cine, ce si cum, ca tu (sau alti comentatori de aici) suntem politia si sa stim cine ce si cum. Sa ni se spuna de cine e vorba, tovarasi, ce facem aici.

      Bine, s-ar putea ca tocmai tu sa fii imbecilul de tata al ui Patrick D., care a crescut un animal si l-a trimis apoi la scoala. In cazul asta, da, inteleg de ce ceri raspicat sa ti se dea nume si acuzi de lasitate, vrei probabil sa iesiti parte-n parte la o bataie, ca deh, s-ar explica atunci si de ce Patrick D e un animal retardat.

      Comentariu apreciat.1033
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 479
    • @bosulean, ia zi-ne tu sincer, esti ca parintii aia care refuza sa accepte ca fisu’ are o problema reala de comportament? Te doare si pe tine sa stii ca ai dat chix in educarea propriului copil? Ca pare ca te identifici cu situatia.
      Stii ca totul porneste din casa, ca nu se naste asa tampit copilul (daca nu cumva chiar are un handicap) si stii ca tot ce face copilul este preluat din comportamentul parintilor?

      Daca esti intr-o situatie similara, spune-ne si noua cum se vede pe partea ta: „fratilor, si fimiu’ se comporta asa urat, uitati ce am facut eu ca sa corectez… sunt disperat, nu stiu ce sa mai fac”.

      Nu ne lua cu rahaturi de nume + prenume, ca l-am facut de rusine samd. Ajungem noi restul care ne comportam cu respect in comunitate sa plecam capul si sa evitam conflictul ca vin din astia ca tine cu „vedeti draga ca il faceti de rusine pe…”.
      Vezi ca e o usoara linie de separare intre rusinare vs. vina.

      Eu vorbesc despre comportament deviant al unui copil si despre faptul ca parintii in loc sa ia masuri sa corecteze, ajung sa alimenteze comportamentul copilului pentru prin faptul ca neaga cele semnalate. Parintii astia nu au nici macar o rusine.

      Comentariu apreciat.461
    • Am cerut cu totul altceva: tratament public egal, adica sa dea despre copilul ei ACELEASI DATE pe care le da S. despre copilul acuzat.

      Fa un exercitiu si argumenteaza cu ce ar imbunatati asta discutia. Pentru ca S. n-a dezvaluit identitatea nimanui, Patrick D. a fost pus acolo tocmai pentru a-l identifica aia care-s in tema (boul de tac-su). Tu ceri numele fiului lui S. pentru ca:

      1. banuiesc ca esti cretinul de parinte al lui Patrick S.
      2. asa-l indentifici pe „lasul” care a comentat ceva de rahatul cu ochi care e Patrick S
      3. te pui sa-i faci scandal, ca deh, daca n-ai fost in stare sa-ti educi animalul de acasa, precis altii sunt de vina.

      Daca cumva nu esti parintele animalului de Patrick S, atunci te scremi ca vai – sanki – tratament egal doar pentru ca esti dobitoc.

      Comentariu apreciat.412
    • @bosulean
      Apropo, sa-ti spun o chestie asa de la obraz: daca esti tatal lui Patrick ar fi bine sa-l educi. Nu de alta, da’ se prea poate ca la un moment dat sa dea peste unu’ mai din topor care nu citeste zoso.ro (nici el si nici taica-su); ala n-o sa lase comentarii pe zoso pentru a-ti atrage atentia ca esti bou si ai crescut un animal, ci o sa rezolve problema cu totul si cu totul altfel.

      Si nu, S. nu vine de la Sabotor.

      Comentariu apreciat.421
  14. Pe vremea mea…
    În școala generală m-am bătut cu doi colegi in pauză. După unul am aruncat cu un scaun.
    Ăla s-a ferit, scaunul a lovit peretele pe care erau montate ceva abțibilduri.
    A intrat la oră profesorul de fizică. Fost canotor.
    ,,Ce și cine?,, Ăla.
    Sus în picioare. Mi-a trosnit o palmă de mi-a mutat maxilarul.
    Am avut un coleg cu ceva defect de vorbire. Că să îl corectez, i-am futut o carte în cap.
    Nu am știut că are frați mai mari.
    A doua zi în fața școlii mă așteptau trei băieți cu muuult mai mari că mine.
    Unul m-a prins așa gen menghină de ceafă, m-a strâns de mi-au dat lacrimile și ,, dacă îl mai atingi pe Florinel o să fie mai rău,,.
    De Florinel nu s-a mai atins nimeni, pentru că a devenit prietenul meu foarte bun.
    Și ultima, după ce a aflat că urmează să fiu exmatriculat și din al doilea liceu, taica-miu mi-a dat o palmă și m-a dat afară din casă.
    Am dormit o noapte în gară.
    ( Acest comentariu este dedicat celor mai tineri dintre cititori. Sau pufuleților. Cam așa era pe vremuri ).

    Comentariu apreciat.12518
    • Deci cu toate palmele si bataia primita de la parinti, profesori si fratii mai mari ai colegilor, tot ai ajuns sa fii exmatriculat de la al doilea liceu. Ce ar trebui sa inteleaga pufuletii de aici? Ca eu nu sunt pufulete si tot nu inteleg nimic.

      Comentariu apreciat.6517
    • Vezi tu, in primul si in ultimul paragraf sunt diferentele:
      1. Nici un profesor nu mai are autoritate, ideal ar fi fara violenta, dar am fost toti animale mici si stim ce ne poate pielea…

      2. In general parintii copiilor problema din ziua de azi nu dau doi bani si sunt majoritatea infipti politic. Doar presa daca mediatizeaza poate schimba ceva.

      Indecis. Tu ce zici?246
    • Paacoooo, ce mai faci, frățiorul meu?

      224
    • @boglous, acest comentariu nu a fost scris ca să înțelegi TU ceva.
      Este irelevant de ce am ajuns să fiu exmatriculat de la al doilea liceu.
      Poate am mânjit cu hăndel catedra.
      Te-ai întrebat dacă după noaptea aia dormită în gară, între boschetari am mai avut chef de iureșuri și cu ce notă am luat bacalaureatul?
      O lepră e lepră și trebuie luate măsuri.
      Am făcut doar o paralelă între cum era pe vremuri și cum în prezent fără evaluare psihologica și psihiatrică, terapie, consilieri și alte tâmpenii copilul nu mai crește în înălțime și rămâne peltic.
      Dar părinții ce pula mea fac în timpul ăsta?

      Comentariu apreciat.6312
    • ( Acest comentariu este dedicat celor mai tineri dintre cititori. Sau pufuleților. Cam așa era pe vremuri ).

      Tu crezi că beizadele de ofițeri, generali, politicieni etc îți citesc ție comentariul?
      Crezi, că și dacă unul citește, ce să i se provoace? Frică?

      Paco, c’mon man, ți-ai vărsat niște zbuciumuri nerezolvate…

      917
    • @Boros, cu ,,vărsat niște zbuciumuri nerezolvate…,, mi-ai transmis subtil că sunt un frustrat. Dacă asta e tot ce ai înțeles din ce am scris, e ok.

      153
    • @Paco

      N-am zis și nici insinuat că ești frustrat.
      Comentariul tău, însă, nu își are locul aici fiindcă nimeni, din cei ce pe care i-ai îndemna să priceapă ceva din zbuciumurile tale, nu se uită/nu citesc aici. Și nici n-are avea pentru că, repet, ce să li se transmită, frică? Pe bune, uită-te din ce partid face parte și ia în parte email-urile, cu link-ul de știre și scrie-le la grupul politic parlamentar, cel de filială ș.a.m.d.

      Și să zicem că „ești un frustrat”. Mergând pe supoziția ta, tu nu vezi nicio problemă cu tine sau negi niște probleme nerezolvate? Eu nu am insinuat nimic, repet…

      414
  15. Sa vezi cand o sa aiba 12,13 ani si tot in clasa 3,a o sa fie…acum daca se pun mai multi pe el il bat de,i trec figurile, dar ce te faci mai tarziu?

    203
  16. Avem si noi doi din astia. Clasa a II-a. Primul e agitat, vorbeste nonstop, dupa 2 ani si jumatate de scoala nu e in stare sa gaseasca o pagina in manual cand le zice invatatoarea. El e cu aratat degetul mijlociu, scobit in nas, injuraturi, d-astea. Parintii pretind ca e complet sanatos. La prima lovitura saptamana trecuta, i-a raspuns fimiu cu 3 palme si l-a potolit. Nu stiu cum a trecut clasa pana acum, nu stie sa citeasca.
    Altul e mare pilos, face ce vrea muschiul lui, maicasa a spus ca l-a dus la psiholog si copilul ei e foarte inteligent si are caracter de lider. Scuza ca e obraznic e ca deja stie materia si se plictiseste la ore. Dar da, abia are note de trecere, daca apuca sa copieze de la ceilalti.
    Parintii din clasa tac, restul copiilor nu se pot concentra la ore si sunt injurati/batuti zilnic de cei doi. Eu sunt oaia neagra intre parinti pentru ca le-am spus ca poate ar fi fain sa dea niste declaratii la politie, prin presa, sa ne distram daca tot n-au obraz.

    Comentariu apreciat.812
    • Bai cât de tare e asta cu „are calități de lider”. Asa îl lauda și o „prietena” pe poama de fi-su. I-a corectat invatatoarea tema și s-a dus în banca și a făcut confetti din caiet, in timpul orei.
      Deci cred ca e o școală de denial. Copilul ala are o problema. Obișnuiam sa merg la grătare pe acolo, nu am observat probleme ca nu ma interesa. Toate pana s-a născut fi-miu. Mama, cand il vedea asta ca primește fi-miu mai multa atenție, facea ca toți dracii.

      Comentariu apreciat.392
  17. Nepotul Rovanei Plumb sau a lui Țuțuianu? E văr cu Patrick D.?

    Comentariu apreciat.342
  18. La a 3-a, in tari cu apa calda, esti dat afara din scoala aia permanent

    253
    • In tari cu oameni cu bile, nu mameluci.

      Unu’ de 9 ani isi bate joc de 100 de insi. Tare.

      Apropo, vedeti ca presedintele e si profesor, poate are o parere in cazul asta, daca n-o fi prea ocupat cu golful, plimbatul, skiatul si dormitul.

      Si dupa aia ne miram ca iese AUR la alegeri.

      251
  19. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 329
    • Mutat la o școală cu o comunitate puternică și unită… unde la prima fază din asta te așteaptă după colț 20-30 de veri sau unchi care să te învețe cum merg lucrurile în cartierul lor. Mai sunt și comunități din astea unde te așteaptă dupa colț preventiv ca să fie siguri că nu faci prostii.

      Comentariu apreciat.434
  20. Am luat…dar am și dat.
    În Generală 29 Mănăștur era un fel de peștele mare care l mănâncă pe ăla mic, totul ținea de noroc.

    Și muianol ăsta micu e peștele cel mai mare din baltă? Ce s a zis mai sus: niciunul de pe acolo n are vreun frate mai mare, vreun văr dintr un stol de zburătoare, vreo soră care face karate sau plm, ceva de gen? Am mâncat bătaie intr a 5 a de la o elevă de a 8 a, mă legasem de frate su. Era aia cât un autobuz articulat, eu mă legasem de fratele ei mai mic.

    Comentariu apreciat.453
    • @Raider, capu plecat sabia nu-l taie, intoarce si celalalt obraz. Asta se invata de la parinti. Ma mir ca au iesit aia la protest.

      235
    • @Raider, iti transmite sora-mea scuze si salutari!

      166
    • hiqued: sor’ta sigur nu mi transmite nimic, mă confunzi probabil. Sau dacă ești cu spiritisme… Femeia a murit în primul val de covid, era una din cele 3 persoane cu care mai țineam legătura din școala aia.

      Comentariu apreciat.282
  21. Ăștia și-au botezat copiii în nume din ăstea pentru că anticipează că vor pleca și să nu fie discriminat.

    Până vor pleca, vor fura/distruge ca să aibă ăla micu’/aia mică…

    Doar așa, o observație, de ce românii (în special „greii”) pun nume din ăstea exotice.

    Comentariu apreciat.354
  22. Am dat si eu de niste situatii de genul, elevi cu probleme grave… unii din cauza familiei, altii avand autism grav cu acte de la medic, bagati printre copii fara probleme, in maxim 1 saptamana se strica tot procesul educativ… si in final chiar inteleg parintii, de ce ar trebui sa piarda copii lor din cauza la unii de genul, ok… ii incluzi in societate, dar in final care e limita? Cat de grav trebuie sa fie cazul ca sa nu-l mai incluzi? Ca mi se parea random maxim sa ai o clasa cu 20-25 elevi in care unul sa aiba probleme grave de comportament, autism destul de grav, necesita prezenta parintelui in clasa aproape mereu… se apuca copilul sa strige incontinuu in timpul orelor. Ok, e clar ca nu e vina lui, ca nu-i ca si cum era constient ce face, dar de ce ai vrea sa il chinui cu scoala… in conditiile in care e destul de clar ca nu o sa invete nici sa scrie, sa citeasca?

    Da e dureros, mai ales pentru parinti, dar nu-i ca si cum daca nu accepti situatia ea se schimba… poate aici ar trebui sa intervina statul mai tare si sa ofere terapie mai ales parintilor.

    Comentariu apreciat.352
    • NOU
      #96

      in primul rand mi se pare de kkt ca eu ca parinte de copil trebuie sa umblu si sa-mi bat capul ce e de facut in situatia in care in clasa sunt copii cu probleme, autism etc.

      In mod normal ar trebui sa fie suficient sa ma duc cu invatatorul de mana la directiune si sa sa prezentam situatia, directorul sa explica mai departe la superiori, sa se faca o ancheta si sa se ia masuri, fie scoaterea copilului din invatamantul general, fie sa cheme parintele la scoala sa stea cu copilul sau sa fie un profesor de sprijin, psiholog etc.

      211
    • Chestia asta cu incluziunea e o mare tampenie.

      Copii speciali necesita scoli speciale. Adu certificat ca are IQ peste 80 si intra in clasa, cu cei normali, altfel nu.

      Comentariu apreciat.283
    • @Hash, autismul nu exclude inteligența.

      118
  23. Daca continua in acest ritm nu mai este mult si o sa se ajunga ca in anumite tari (totusi accesul la arme nu este asa facil in Romania):
    https://www.nytimes.com/2023/03/09/us/newport-news-school-shooting.html

    31
  24. O prietena la o faza de genul asta cu bataie la scoala a luat copilul de mana, ala batut, s-a dus la IML a scos certificat medical si a facut plangere penala pentru lovire. Brusc s-a trezit toata scoala si inspectoratul sa se sesize, ca se iau masuri, ca poate e exgerata reactia, dar da, trebuie luate masuri impotriva bullingului etc. Deci uneori se poate.

    Comentariu apreciat.581
  25. asteptam de mult un articol pe subiectul asta.

    La fata mea la scoala (clasa a 6-a, scoala foarte buna din oras), este un baiat de jurist/notar, care e foarte energic:
    – vorbeste in ore
    – arunca cu mancarea prin clasa tot in ore
    – injura tot in ore
    – nu are nici-o treba cu profesorii, vorbeste cu ei la per-tu
    – a lovit o colega cu piciorul si a rupt o coasta
    – a aruncat cu gheata de la jgheaburi si a lovit o fata in cap
    – a sunat la 112 sa se planga ca e maltratat de colegi cand l-a atins un burete zburand prin clasa
    – urlete la profesori

    Masuri de la scoala:
    – scazut nota la purtare – a 2-a zi avocat si proces catre scoala. S-a anulat scazutul notei
    – sedinta cu parintii pe acest subiect – venit parinte cu avocat la sedinta, citit toate legile posibile, amenintari, etc
    – profesorii sunt toti speriati cu procese, scoala la fel.

    Masuri de la parinti:
    – l-au invat pe copil ca de fiecare data cand cineva ii spune ceva contrar, sa enumere legi prin care el se simte maltratat
    – ou kinder sau pachet McDonalds dupa fiecare vizita la scoala la solicitarea profesorilor….

    Eu tot ma intreb ce o sa ajunga de copilul asta..

    Comentariu apreciat.421
    • 1. cineva la un moment dat o să-l bată rău de tot. că o să-l bată prima oară și nu o să înțeleagă nimic, iar părinții o să-l asigure că nu e vina lui că e așa cum e.
      2. o să primeasca la 18 ani mașină de 300cp și o să dea în stâlp cu ea, posibil definitiv.
      3. o o să rămână singur. am cunoscut din ăștia care o luaseră razna după ce părinții dăduseră de bani, uneori nici un bani nu se atingeau femeile de ei, așa de enervanți și exasperați erau. agăța gagici, avea 911 la 25 ani, dar după 1-2 întâlniri tot singur.

    • Saguna, liceu cu staif. Ce s-a gandit un copilas de bani gata? sa impinga o colega pe scari, just for fun. Aia si-a rupt mana.

      Ce au facut parintii, ce a facut scoala, ce a facut inspectoratul?

      Da.

      ‘Sa nu suparam’.

      De un’ sunt atatia viteji pe forumu’ asta, in realitate eu n-am intalnit decat curci plouate.

      Comentariu apreciat.381
    • @hash, din 100k pe forum aici fa un calcul la 1% si iti dai explcatia. asa si aia care-i bat pe colegi fac parte din aia 1%, dintr-o clasa 1% inseamna unul singur(chiar ala de face urat).

      41
  26. Parintii copilului lucreaza la consiliul judetean dambovita. Atat.

    211
  27. consiliul judetea dambovita este condus de partidul muist iar seful cjd este ginerele unui fost mahar comunist devenit dupa revolutie primar in targoviste, parlamentar de dambovita si sef de judet.

    162
  28. Aveam un mod de a rezolva lucrurile care implica noapte, lipsa iluminat public si accidente de la intuneric. Aplicat, nu vorbit din carti si din imaginatie.

    Worked everytime like magic.

    Dezbateri, discutii, stai sa-ti explic cine e mama tata unchiu matusa si unde merg eu la lucru… sure. Ne povestesti maine daca mai ai dinti in gura si poti sa mergi.

    Comentariu apreciat.343
  29. din toti parintii aia din trei scoli chiar nu e nici unul care printr-un prieten al unui var al unui vecin din copilarie sa cunoasca un golanas cu 2 3 ani mai mare, de trei judete mai incolo?

    adus in fapt de seara, articulat sanatos derbedeul, nu mai calca prin targoviste 10 ani.

    peste 2 3 luni, cand incepe sa mearga din nou, repetat.

    peste alte 2 3 luni e suficient sa il mangai pe cap…..

    81
  30. NOU
    #110

    Dar scrie si cine e ta-su!

    90
  31. Train intr-o lume tare ciudata; parintii batausului refuza sa accepte ca au probleme, conducerea scolii tremura la gandul ca o decizie ferma ar putea sa le clatine scaunul. Parintii protesteaza pasnic.
    Ce s-ar intampla daca de luni nici-un elev nu s-ar prezenta la ore ?
    Se va misca ceva ?
    Poate da.

    120
    • păi deja în a treia școală în care plodul problematic a fost mutat (într-un sat oarecare, de la școli (probabil cu ștaif) din orașul reședință de județ) restul copiilor nu se mai duc la școală.

      100
  32. Mda… Suna cunoscut.
    Am avut si noi unul din asta hiperkinetic / adhd sau ce dracu’ avea in I-IV.
    S-a legat de copii, a mai impins pe unul pe altul, a mai ciufulit o fata, a tras scaunul de sub unul de a dat ala cu ceafa de a facut hematom, a injurat invatatoarea.
    Parinti? Mama agent, tata ofiter de politie, placa clasica „nu avem ce face, e sub terapie, are adhd, sa ne intelegeti, oricum nu aveti ce face ca ramane in clasa”, scandal si amenintari la fiecare sedinta.
    Ta-su chiar a injurat invatatoarea si cateva mame, iar pe mine m-a imbrancit la o sedinta luandu-ma pe nepregatite m-am dezechilibrat, dar i-am intors un powerslap de fost handbalist, de fata cu parintii, de i-a luat cinci minute sa se ridice si inca vreo zece minute sa isi revina.
    M-a amenintat, ca isi scoate certificat, ca e ultraj (desi era in civil si m-a imbrancit primul, se vedea pe camera din hol si in afara de nevasta-sa toti parintii au semnat in scris procesul verbal ca asa a fost), nu a mai facut nimic, doar gura de el, au trecut deja trei ani.
    Acum, intr-a cincea la inceput (octombrie – noiembrie), fiu-su l-a batut in pauza mare pe un coleg – cel mai bun prieten al lu’ fiumeo – un ochelarist timid si sfrijit. Surpriza, la terminarea orelor in aceiasi zi, fratele victimei dintr-a VIII-a (80-90 de kile si mai inalt ca mine la 185), trei colegi de clasa/prieteni buni de-ai victimei (inclusiv fiumeo aveam sa aflu), l-au batut pe smecheras in afara scolii, fara camere si martori la loc ferit, de l-au lasat lat, cu cativa dinti lipsa si cu ochii umflati bine. A doua zi scandal monstru la scoala, am fost chemati parintii „agresorilor”, a venit ta’su victimei chiar in uniforma, credea ca ne cacam pe noi de frica, ca ne baga in puscarie, ca nu stiu ce, dar neavand martori, fiind doar cuvantul unui elev agitat cu antecedente (scrise si notate) vs cuvantul a patru copii in general cuminti, note bune si fara antecedente, fiind si in afara scolii si a programului scolar, asta a fost.
    Peste vreo doua saptamani si-a luat plodul si ii fericeste pe unii la alta scoala, eu cred ca a mai luat-o de cateva ori de la mai multi, si nu i-a mai placut. Case closed.

    Comentariu apreciat.270
  33. nu ma, sa nu il atingeti nici cu o floare, sigur va intelege ca face ceva gresit.

    „C’mon, you moral crusaders, let’s see a little smoke. To match that fire in your belly.”

    21
  34. acum intelegeti de ce zic ca in Romania e fix ca in Rusia, doar ca nu le zicem oligarhi le zicem baroni locali

    “Nu sa schimbat nimic, nu o sa se schimbe nimic”

    70

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)