Mici sau mari.
Primul motiv e ca oamenii respecta prea multe reguli. Multe din ele nescrise si neimpuse in nici un fel prin contract. Mai mult niste reguli „comun acceptate in firme”. Chestii „de HR”, care au un singur scop: profitul companiei, inclusiv (si mai ales) pe spatele angajatilor. In principiu, firma ar trebui sa aiba grija de angajati, ca acestia sa fie foarte buni in a lua banii de la clienti. Care ei ar trebui sa fie „grosul” incasarilor si profiturilor.
Sunt multe reguli intr-o firma, dar sunt doua, egal de stupide, pe care ar trebui sa le incalcam in orice companie lucram: salariile si relatiile intime cu colegi/colege.
Salariile. In principiu, firmele s-au baricadat asa bine in ceea ce priveste salariile, incât cei de la HR/salarizare sunt dresati mai bine decât catelusii de la circ. Plus ca, e o forma de putere, ei stiu ce salariu ai tu, si tu, si seful vostru. Tu nu stii si nu vei afla niciodata ce salariu am eu. Sunt deasupra ta. Salariile sunt confidentiale. Stiti care e cel mai simplu mod sa vezi daca cineva din firma are un salariu nejustificat de mare? E simplu, vorbiti de salariu cu persoana respectiva. De salariul vostru daca nu-l stiti pe al lui/ei, sau de salariul ei/lui daca ati aflat cumva informatia. Daca discutia il deranjeaza, are un salariu nejustificat de mare. Daca prima reactie e sa zica „dar de unde stii tu salariul meu?” sau sa se duca sa trimita un email „mai sus” ca s-au aflat salariile, inseamna ca are un salariu nejustificat de mare. La polul opus, oamenii cu salarii mici, nejustificat de mici, vor vorbi mai usor de salariul lor, dar niciodata cu cine ar trebui sa vorbeasca, adica seful lor sau chiar deasupra. Vor vorbi doar cu altii care nu ii pot ajuta in nici un fel. Care ori au si ei salariul mic si n-au cum sa le dea sfaturi sa ceara o marire, sau au salariul prea mare pentru competentele lor si tot ce vor vrea e sa nu se afle, deci sa nu se faca valuri pe tema asta.
La un prânz copios cu seful meu italian, am deschis discutia despre munca prestata vs. remuneratia primita. Sunt de mai putin de 3 luni in firma asta iar el a fost singurul care a vrut sa imi arate cât de „frati” suntem noi, italienii si românii, colegi si prieteni. Deci am luat-o ca pe o invitatie sa ne injuram de mame. Am fost relativ finut, diafan ca un Fluture, si i-am zis ca am impresia ca el câstiga prea putin pentru valoarea adaugata pe care o aduce firmei. Ca, fara sa stiu prea bine, am impresia ca directorul informatic câstiga mai mult ca el, pentru o munca cel putin la fel de valoroasa in ochii mei. A luat foc ca un francez. Ca de unde stiu eu salariul lui, a inceput sa se incrunte, ne-am ridicat de la masa, am iesit pe terasa friguroasa si goala ca sa ne certam fara public. Well, mi s-a confirmat parerea formata in acest 3 luni: omul sta in firma asta „la cald”, vrea sa isi cumpere apartament in Paris (presupun o realizare importanta din parte unui italian de la tara, la fel cum ar fi si un român care ar ajunge sa-si ia apartament in Paris din salariu), nu vrea sa faca valuri, vrea doar sa fie uitat de sefi, de patroni, sa se agite suficient cât sa nu inceapa cineva sa-si puna intrebari. Atitudinea nu ma deranjeaza „per se”, fiecare face cum vrea el intr-o firma, nu sunt patronul sa dau note de buna purtare. Insa, ca angajat in aceeasi firma, am dreptul sa ma interesez de salariul lui si sa ma compar. Bineinteles ca, in final, patronul (cu dir RH) decid cine si cât câstiga in firma, dar trebuie sa ma pot autoevalua. Ca sa pot cere mai multi bani sau sa plec daca consider ca nu sunt bine remunerat pentru munca prestata.
Long story short. In 2019, inca exista o mare parte din angajati care nu isi stiu valoarea si nu stiu „cum sa ceara”. Nu zic ca e simplu, dar pisica trebuie rupta in doua inainte de a acumula frustari personale. Nu mai suntem in situatia in care „vai, dar ai schimbat 3 joburi in 3 ani”, suntem in 2019 si, cumva, puterea nu mai e numai „la ei”.
Bineinteles ca ce merge la unii nu merge neaparat la altii. De câtiva ani, in Franta e moda cu „scrisoare de uimire”. Dupa 2-3 luni de la intrarea in firma, HR-ul e foarte incântat sa primeasca de la angajat o scrisoare din asta. In care poate sa fie si critic, dar constructiv. Eh, eu am scris-o desi HR-ul meu nu stia ce inseamna. Asa ca am combinat-o cu o cerere de marire de salariu. Cu care a fost de acord. Doar ca asteapta validarea de la patron. Ironia este ca am trimis scrisoarea in seara dinaintea anuntarii planului social, in urma caruia 10% din angajati vor fi dati afara.
Ca sa nu inchei fara a zice ceva si de regula cu relatiile intime cu colegi/colege: e o prostie care nu trebuie respectata. Indiferent de „da, dar apoi e naspa relatia in firma, daca incepeti sa va certitati dupa ce v-ati futut”. Da, doar ca suntem la birou/firma aproape jumatate din viata noastra. Petrecem la firma mai mult decât dormim si mai mult decât suntem in compania familiei. Nu poti interzice ceva natural. Daca faci asta, nu produci decât frustrari, in nici un caz eficienta. Si apoi, cum ramâne cu toate evenimentele de „coeziune”, party-uri, team building-uri etc, care trebuie sa ne faca sa ne simtim ca o mare familie? Cum ar fi sa avem o regula „faceti cum vreti voi, dar când ati terminat nu uitati ca sunteti adulti si nu sunteti la voi acasa”? Eu zic c-ar fi suficient sa introduci regula asta. Daca ai oameni cu ceva creier in firma, e probabil ca ea sa fie suficienta.
Ce e aia salariu nejustificat?
Adica atunci cand un o persoana e angajata pe PCRx (Pile Cunostinte Relatii seX)
Nu neaparat PCR. Nejustificat in raport cu munca depusa si in raport cu celelalte salarii din firma.
Inteleg. In cazul asta absolut toate salariile sunt nejustificate.
Salariile trebuie sa devina neaparat neconfidentiale ! Nu se poate ca cineva care nu face nimic in firma sa primeasca mai mult decat o persoana care sta peste program !
Nu, nu trebuie oricate semne de exclamare ai pune la sfarsit. Si motivul pentru care nu trebuie rezulta fix din a doua fraza a ta.
performanta la romani se traduce prin overtime.. pfff
Neconfidentialitatea ar fi perfecta dar totusi traim in realitate, nu prea are legatura cu ce ati zis voi e pur si simplu natura umana care cumva s-ar adapta si echilibra mai bine daca n-ar fi confidentiale, totusi dupa milenii de ‘pudism’ nu cred ca am face fatza ar fi un precedent prea periculos pe care aproape nimeni nu vrea sa si-l asume
@NIX, care sunt „mileniile de pudism” ?
Pana acum aproximativ 15 ani in Romania toata lumea stia cat castiga toti prietenii/colegii.
A doua regulă mi se pare logica – fara sex și romanțe la locul de muncă. Indiferent de mediul de lucru și inteligență, la final iese urât și nici un patron nu are de ce sa își asume riscurile respective degeaba.
Asta că sa nu mai spun de sarabanda de acuze sau procese de hărțuire sexuală ce ar apărea în lipsa acestei reguli.
Da, in curând, birouri numai pentru femei, nici o sedinta barbat-femeie fara supraveghetor etc. Regula asta exista de zeci de ani si vedem cu totii unde am ajuns. Numai angajatorii nu vad.
Fara romante da. Fara sex …
Daca „la locul de muncă” inseamna pentru tine „in birou”, in cazul asta sunt de acord. Adica mi se pare o masura buna si aplicabila.
Daca te referi la relatiile intre colegi in general, mi se pare extrem de greu de aplicat vreo interdictie, pe langa faptul ca ar fi contraproductiva. In plus, desi credeam si eu ca „la final iese urat”, am observat ca de obicei nu. Cel putin nu in situatiile vazute de mine.
@Bigbear, daca ai angajati cu mai mult de 2-3 neuroni nu exista nici un motiv sa iasa urat la final.
Exact cum scrie in articol, nu poti sa organizezi „team building-uri” si sa ai pretentia ca angajatii sa nu devina mai apropiati unii de altii.
Fara sex deloc, nici macar cu nevasta. Eventual angajatii care au deja copii sa fie castrati ca sa nu se mai gandeasca la asta si sa fie mai eficienti la munca. Defapt ce nevasta, copii? Ai procreeat, gata! De acum stai 100% doar la munca si eventual le mai trimiti si alora bani sa nu moara de foame.
Daca ma gandesc mai bine de ce sa mai facem copii ca si-asa e suprapoulatie? Hai sa castram oamenii direct cum intra in campul muncii, cand iti face trainingul ala de ITM, la final te asteapta cu un cleste inrosit.
Eu as renunta la o parte din salariu daca s-ar da drumul la intime…
Cine te tineee? 🤣
Adica ai plati pentru sex.
@dorin, eu nu inteleg cum te poate impiedica firma unde lucrezi sa ai o „relatie intima” cu o colega.
Urmaresc patronii ce faci cand pleci de la munca sau cum ?
interesanta expunerea ta Fluture…
Dar totusi oare de unde si pana unde exista grija asta pentru a stii cat castiga alt coleg? Mi se pare ca nu te ajuta neaparat daca stii, dimpotriva – te poate frustra, enerva, sa te faca neproductiv sau sa pleci. Noi, angajatii, nu vom fi niciodata obiectivi in ceea ce priveste partea financiara si uneori din ratiuni pur subiective vom ajunge sa dam cu piciorul la relatii/oportunitati.
Exista si reversul, un motiv pentru care ai vrea sa stii salarul altui coleg e probabil sa te compari cum stai pe piata, din nou totusi imi revine partea asta cu maturitatea de a digera o astfel de informatie.
Eu cred ca cel mai bun salar e ala care-ti misca planurile inainte, indiferent de ce se intampla in jurul tau.
Trecand peste motivele personale ale omului, ideea de salariu justificat mi se pare gresita. E imposibil de cuantificat aportul pe care un angajat il are la veniturile firmei, in raport cu ceilalti angajati. Deci nu poate exista salariu justificat.
Daca e vorba de PFA sau firma cu un angajat, da. Atunci merge.
Faptul că salariile sunt ascunse introduce suspiciunea că mod de lucru. Ajung să se urmărească reciproc angajatii, să se saboteze: de ex ai salariu mai mare, te ard cat pot sa demonstrez că ești tâmpit.
Am avut o discuție cu Ceo-ul companiei: eram șef de zonă și alergam de luni până vineri in toata tara, în jur de 1200 km / săptămână. Ma acuza ca nu ma implic suficient. Aveau un șofer administrativ la sediu, care făcea 500 km / săptămână, cu salariu 65% din al meu. Deci nici macar km nu imi platea, ce sa mai zic de management.
Sunt de acord cu comentariu tau, Vlad. Sunt vârste la care mai bine accepti o oportunitate decât un salariu mai mare. Sunt vârste la care stii cam ce valorezi si nu are sens sa te dai dupa copac. Nu, nu sunt in firma asta ca e o superfirma si aveti masa de ping-pong in lobby, sunt in firma asta ca sa fac treaba si sa fiu remunerat corespunzator. Si, da, eu decid daca sunt remunerat corespunzator, chiar daca inteleg perfect si conditiile firmei si „politica de salarii”. Nu-i bai, nu am gasit un numitor comun, mergem fiecare pe drumul lui. Fara ranchiuna.
Ne raportam tot timpul unii la altii. Suntem subiectivi, evident, dar asta nu inseamna ca trebuie sa acceptam regulile impuse de firme, nu vorbiti de aia, nu faceti aia, nu pune mâna pe aia. Iar daca totusi ai facut-o, iti asumi si mergi mai departe.
thebblack a trecut pe aici doar sa arate lumii ca si-o pus internet
prima firma in care am lucrat avea regula no fucking at work, motiv pentru care am ramas la ei 3 ani, regula asta mi-a oferit o siguranta pe care n-am mai gasit-o ulterior nicaieri, unu’ nu indraznea sa bata apropouri obscene sau sa iti murdareasca imaginea cu povesti despre culoarea chilotilor tai, ca femeie, asa ca pana la urma iesea in fata ala care muncea, nu ala care era maestru in lovituri de culise, patronul era evreu, nu discrimina femeile, cerea muncă, platea la timp, sa mai adaug cum spumegau trântorii cand era una promovata? 😂😂😂 Si-acum râd cand mi-aduc aminte ca de la servici aveam dacie si de la partenerul meu de perna de-atunci aveam jeep, toti au clabucit 2 sapt crezand ca mi l-a dat patronu’ 😃😃😃 doar ca nu
tu vorbesti de altceva, eu vorbesc de altceva.
hartuirea nu trebuie sa fie acceptata nicaieri, nici in firma, nici pe strada, nici acasa. Nicaieri. Eu vorbeam de persoane care vor sa aiba o relatie intr-o firma. De ex, ar putea fi doi timizi care nu au alte conexiuni sociale in afara firmei. Sau doi oameni care hotarasc sa aibe o aventura. Sau…
Tu vorbesti de barbati suficient de maturi sa stie cum sa piarda (sentimental, emotional), eu vorbesc din experienta mea – sunt rari, daca le spui nu dupa o r(f)elatie cam toti isi ridica poalele-n cap mai rau decat femeile si se razbuna ca ultima piranda, asa ca sunt adepta ideii de nu amesteca munca cu fututul
Iar tu pari ca vorbesti ca si cum TOTI barbatii ar fi genul care nu stiu sa piarda sau insuficient de maturi. Sa zicem ca unii dintre noi am intâlnit si alte specimene, carora nu e nevoie sa le bagi pumnul in gura ca sa inteleaga cum e treaba cu relatiile. Oricum, din comentarii, pari ca in toata viata ta ai intâlnit numai jeguri de barbati, incepând de la „cel cu care te-ai puit”. E trist. Imi pare rau, dar nu pot sa-mi scot din minte comentariile alea in care te intindeai (inutil, pentru ca nu-ti ceruse nimeni asta) in explicatii despre barbatul cu care ai facut un copil.
ai retinut si tu din comentariile mele strict ce-ti mangaie sensibilitatea 😁, in alt comentariu am mentionat si fostii care inca ma mai suna constant si care trimit flori de ziua mea, cu care tin legatura si mai joc un sah, ca niste psihopati ce se respectă, cum ziceam, majoritatea se razbuna si doar daca le spui nu fara nici o felatie, pentru un simplu refuz, iar eu nici macar nu-s vreo frumusete, mai am si țâțele plate si sunt si slabanoagă 😎 (la fel, detalii care nu conteaza ptr nimeni, dar vor conta ca munitie de viitor ptr tine, enjoy)
Oh, bineinteles, Fluture, ala care se ia de aspectul fizic al comentatorilor de pe zoso.ro. „Munitie pentru viitor”, adica tu vei fi, iar si iar si mereu, victima. A mea, a altor barbati, victima cuiva, dar victima.
când eram eu tânără și-mi puneam probleme existențiale de tipul ”stau la birou mai mult decât stau oriunde în altă parte trează fiind și unde și când cunosct eu un bărbat” și visam cu voce tare la ideea generală a unei relații cu un coleg, un coleg în prag de pensionare, mai în vârstă chiar decât tata, mi-a dat un sfat, așa, mai slobod ”nu te căca pe lângă casă, că pute”.
foarte mulți oameni, bărbați și femei, sunt mult mai imaturi decât ne închipuim noi.
Nietzsche la pensionare. Mare futacios colegul asta al tau, presupun ca era ok sa se cace pe lânga casele altora… sau aveati birourile la porumb?:-)
nu dau amanuntele ale ca sa pozez in victima, fac asta ca sa ini validez impresiile neromanțate despre lumea reală, aia in care colegii sau amicii se leaga de orice amanunt mizerabil din trecutul tau avand impresia ca asa vor castiga argumente, uitând ca discutia ar fi trebuit sa ramană obiectiva, si omoara mesagerul; iar ca sa revenim la firul discutiei, relatiile sentimentale la munca nu fac altceva decat sa deschida o poarta larg pentru abuzuri si discriminare ptr ambele sexe: imagineaza-ti ca seful tau a aflat de la jeni ca tu o ai mica si porti chiloti cu elefanti si are in fata organigrama, cum crezi ca va lua el o decizie obiectiva fata de tine stiind ca ionel se uita la filme cu arte martiale si e prieten de nadejde cu fiica sefului si uraste imprimeurile cu elefanti sau culoarea roz? Jeni nici macar nu tre sa-ti spuna in fata ca te uraste, e suficient sa lase impresia ca te cunoaste intim si-apoi inventeaza ce vrea ea ca sa-si regleze frustrarile pe care i le-ai creat candva
@pizzi dumnezeule, in ce rahat de firme ai lucrat? Nu am auzit de chestii de genul asta in nici un loc care s-a intamplat sa ma plateasca, in 13(?) ani de activitate.
sa ne imaginam ca esti dealer in cel mai bun cazino din B si ca prietena ta lucreaza cu tine pe tura la o ruleta apropiata, si-il auzi pe-un mafiot notoriu ca-i propune aleai sa-i suga pula daca tot pierde la masa ei, crezi ca te-ai mai concentra la jetoanele de 50 000 de dolari si la clientii de la masa ta si nu ti s-ar urca sangele la cap? sau cum crezi ca se va uita aia la tine cand isi ca aduce aminte ca ala incerca s-o enerveze si tu erai ocupat sa faci o glumita buna cu un prieten de-al mafiotului de la masa ei? si una recenta din aiti: people managerul angajeaza aitiști incepatori, dupa 4 luni afli ca esti singura care nu si-a primit deducerea de impozit si te duci la el sa-i amintesti ca legea se aplica tuturor celor care lucreaza in domeniu, indiferent de facultatea absolvita, iar ala se uita insistent la țâțele tale ascunse sub un pulover lălâi, si-ti spune: care-i problema daca nu ti-i dau, ce, te fac pe tine 400 de lei?
@pizzi: da pe tine te iau toti drept coarda pe unde te prind?
Daca nu ma iau ei de coarda, ar ramane inceli, ca pe ei nu i-ar lua nimeni nici de mila (stii ca exemplele astea sunt doar niste exemple ptr aia care se leaga de exemple si refuza sa vada ce se-ntampla in jurul lor pe motiv ca nu li s-a-ntamplat lor, deci nu exista, nu? 😂😂😂)
Nu spun ca exemplele tale nu exista, mai ales in anumite domenii. Spun ca mi se pare un loc mizerabil ala in care detaliile despre viata personala sunt folosite ca argument, in general pentru ca mi se pare mizerabil sa folosesti ca argument ceva irelevant.
In alta ordine de idei, abuzul clientilor si abuzul unui sef nu sunt motive pentru a interzice relatiile la birou. Sunt motive pentru a lua masuri impotriva abuzurilor.
giani, ce zici tu se întâmplă într-o lume ideală, uite și lumea reală:
fyre festival bosses: coa’, n-avem bani să plătim taxele de import pentru apa evian, are you ready to take one big thing for the team? you have to suck the dick of the head of customs in the Bahamas. Știi că nu ne interesează detalii din viața ta privată și nici nu descurajăm relațiile între colegi.
andy king, fyre event planner: „I literally drove home, took a shower, I drank some mouth wash, and I got into my car to drive across the island to take one for the team. I got to his office fully prepared to suck his dick.”
Ce zic eu este ca se intampla abuzuri, lucru care nu e compatibil cu o lume ideala.
Ce mai zic eu e ca existenta abuzurilor nu e o justificare pentru si nu poate fi rezolvata de amestecul angajatorului in viata privata a angajatului.
@pizzi: daca vii cu exemple extreme pentru a soca, atunci nu are sens dialogul. nici macar nu e asta subiectul. plus ca exemplul este de cacat. adica nu avem destui bani, asa ca ne pregatim sa mai sugem si o pula. wow. profesionisti.
Angajatii nu iau din profit nimic, sunt cheltuiala/investitie(in cel mai bun caz).
Unora le e frica sa vb despre salar pt ca pur si simplu le e frica sa isi piarda locul de munca, nu au alti bani de urmatoarea chirie din Paris daca sunt ati afara. Altii pur si simplu respecta reguli si nu iti spun.
Sfat: sari direct la gat. Daca esti valoare si simti ca esti bun ceri decent o marire: „Ce as putea face in plus ca sa obtin venituri in plus in companie ?”. E o chestie neutra si „neagresiva”. Ei trebuie sa iti dea cumva un raspuns la asta sau sa ai o intrevedere importanta. E bine sa fie coroborata cu un final de proiect sau o realizare a ta. E un semnal decent de cerere cand nu e perioada de evaluari/mariri si nu pica ca nuca in perete, my 2 cents.
mai aplicam regula cine zice salar ma-sa-i c*rva?
@venom ce mi se pare super e ca „my 2 cents” ii iese pe cand SALARIU nu.
Dar cine a zis că nu e voie cu relații? Ah între subalterni și manageri, acolo da, că imparțialitatea are de suferit indiferent de ce se zice. În rest, cum ai zis și tu, e natural. La mine la multinațională e ok cât timp se respectă regula de mai sus (așa am cunoscut soția. Soția mea adică, nu a altuia, haha)
Si cate dintre felatii se termina cu pirostriile puse?…
Da, poate e ok ca strungarul din hala sa se imbarlige cu getuta de la aprovizionare, caci daca se supara intre ei, paguba in ciuperci!
Ce te faci insa cand biznis analista se desparte cu scandal de seful de echipa, si amandoi lucreaza la acelasi proiect strategic? Poti sa explici clientului platitor cum ca astia doi isi baga strambe reciproc, iar proiectul se duce pe cardan, dat fiind ca schimbul de fluide dintre cei doi s-a limitat doar la flegme?
Sau: cum potolesti pe barbatul lenutei de la qa, care a venit sa rupa capul la jr architect, pentru “un caz de traducere”…
Păi eu ce zic? Fără snu snu pe linie ierarhică. În rest…
scrisoare de uimire?
Teach us master!!!
Filosofie de bordura…lasa ca vine criza si nu o sa mai ai curiozitati deastea
„Insa, ca angajat in aceeasi firma, am dreptul sa ma interesez de salariul lui si sa ma compar”
Pai cu seful? Ma gandesc ca faceti lucruri diferite, responsabilitati diferite. Vrei sa te compari? Compara-te cu alti fluturi din firma si cu alti fluturi de la alte firme. Ca pana la urma piata decide. Daca cele mai multe firme platesc fluturii dublu (exemplu ipotetic) in cazul in care firma ta nu e pe topogan ar trebui sa inteleaga repede ca fie sare cu banul fie fluturele pleaca relativ usor la mai bine. La fel cum daca deja plateste peste piata pentru ce faci tu firma stie ca fluturele gaseste mai greu alta firma dispusa sa ofere mai mult pentru ceea ce ofera fluturele. Si atunci de ce s-ar deranja? In cazul asta fluturele va trebui sa invete alta meserie daca vrea mai mult.
@NIX
nu. presupun ca are o intelegere cinstita cu firma. timp (in care pe baza de cunostinte si experienta produce ceva) contra bani. Intr-o piata in care mai sunt si alte firme interesate de o astfel de intelegere cu fluture, precum mai sunt si alti fluturi ce ofera acelasi lucru. Ce ti se pare anormal aici?
Cine da unui necalificat in Romania 2000euro cand sunt o multime care ar face acelasi lucru sub 1000euro? In schimb daca incerci acelasi lucru in IT (programare de exemplu) o sa constati ca nu vine nimeni. de ce? pentru ca alte firme platesc mai mult. Idem in Franta dar cu sume diferite.
Sau nu e asa?
Ce e limitat aici? Sau tu ai impresia ca firma te plateste pentru toata activitatea ta de o viata, ca la OSCAR? Fluture poate sa fie cat de multilateral dezvoltat vrea. Poate sa aiba 10 ani experienta in alt domeniu si 20 de diplome. Daca sunt in alte domenii si nu sunt utile firmei atunci vor fi ignorate cu gratie in cel mai bun caz.
D4n, am explicat destul: am fost adus in firma pe un post, iar din prima zi mi s-a dat altceva de facut. Da, am competentele pentru amândoua, dar eu am venit pentru prima si am negociat pentru o parte din competentele mele. Nu e nimic anormal – iar reactia Directorului General o dovedeste cu prisosinta – ca vreau sa stiu ce si cum merge treaba in firma, ce salarii au altii s.a.m.d. Practic, ei stiu foarte bine situatia, dar nu ar fi venit niciodata sa-mi spuna, „bai, hai ca vedem ca tu esti bâta si nu ceri, iti dam noi”. Se asteptau sa cer mai mult. La 4 zile dupa cearta, italianul m-a invitat iar la masa si mi-a zis ca am avut dreptate cu discutia/cearta respectiva. Ca a vorbit si el cu Dir. Gen. si ca e normal sa fiu remunerat pentru munca reala pe care o prestez. Acum, ca DG se „ascunde” in spatele deciziei patronului, e alta mâncare de peste. Dar o rezolvam, ca suntem rabdatori
Un comentariu in care vrei sa arunci cu kkt dat il scapi pe tine 🤣
Mai rau : de ce-ai vrea sa i-o tragi uneia de la IT?
deci omu te scoate la o pizza si tu il bagi in corzi cu intrebari de militian…classy
Bazeaza-te pe roman sa bage raca intre oameni.
In apararea mea: am discutat de asta abia la cafea, deci a fost o masa copioasa si lunga inainte; i-am zis ca nu intentionam sa discut cu el, pentru ca stiu ca nu e el persoana de decizie. El a insistat sa afle
În raport cu relevanța/impactul muncii sau volumul ei? Cunosc câteva persoane care nu prestează decât vreo 4-5 ore pr săptămână tocmai pentru că impsctul este mai mare ca cel pe care-l au cei care fac overtime.
In raport cu ambele nu se poate? Daca e un amestec din cele doua nu e ok? Nu prea inteleg intrebarea.
la noi in institutie (bugetara) avem salariile majorate cu index + inflatia conform contractului colectiv de munca. toti. negocierile si certurile se fac in sindicat dar in general regula este nimeni nu are salariul scazut si toata lumea plus intr-o marja
salariile sunt toate nejustificate, fiindca nu facem de fapt mai nimic. cred ca si la francezi e la fel, am vazut angajatii dormind in muzeu
Este ilegal sa scazi salariul cuiva. Un drept dobândit nu poate fi anulat. Cel puțin la privat.
@Ioan scuza-ma ca-ti spun da’ manci cacat la fel ca Tariceanu. Nu exista in dreptul romanesc asa ceva, doar o scorneala inventata de CCR, care CCR nu e izvor de drept.
Serios, Ioan? Unde scrie? Codul muncii scrie ca salariul poate fi modificat. In sus, in jos…oricum atat cat ambele parti sunt deacord.
Eu cred ca functioneaza mai bine sa nu stii salariile colegilor decat sa le stii. Pt tine, pt ei, pt firma.
Ma gandesc acum cum ar fi fost sa aflu ca un coleg senior castiga intr-o luna cat castigam eu intr-un an ca junior. Mai avea pula chef de munca. Sau ca un senior designer castiga jumate cat un senior dev. E pur si simplu neproductiv.
Sau cum zicea un fost coleg ca in viata nu primesti cat meriti, ci primesti cat ceri. Iar asta presupune skilluri suplimentare, de negociere de exemplu, pe care lumea nu e capabila sa le cuantifice.
adica tu, in capu’ tau de junior, la momentu’ ala, credeai ca senioru’ castiga cat castigi tu, pielea pulii, nu?
Lol, era primul job, stiam foarte bine unde ma situez: un student rupt in cur cu buzunarul gol si capul si mai gol.
Norocu’ meu ca ai venit tu pielea pulii de pe internet ca sa imi explici mie diferenta dintre junior/senior. Baaa am zis ca eram junior, nu retardat.
Michael, exact asa vrea RH-ul sa fie un junior: un robotel care sa faca treaba bine dar sa nu stie niciodata cât ia seful. Cât mai mult timp. Ai fost indoctrinat bine
Ce doctrina frate, aveam 20 de ani, nu stiam pe ce lume sunt, iar de HR nici nu se pune problema, ca eram 8 oameni de toti. N-am stiut niciodata la niciun job ce salariu au colegii si cu toate astea mi s-a parut tot timpul ca am fost tratat si platit corect in raport cu valoarea adaugata.
0-6 luni 150e/luna
6-12 luni 600e/luna
12-24 luni 900e/luna
24+ luni 1500e/luna – aici am implinit 22 de ani si am absolvit universitatea
Ce indoctrinare? Ca nu mi-au dat din prima 2000 pe luna? Abia ma trezeam dimineata sa ajung la program in primul an.
Am auzit multi colegi pe unde am lucrat (in Romania) ca se plangeau de salariile mici…. E un paradox aici, tu ai cerut salariul asta la angajare si acum iarasi tu te plangi ca e mic.
între timp mai evoluează oamenii, învață lucruri noi, devin mai eficienți, li se dau responsabilități în plus. Pe lângă asta, crește inflația, euro etc.
Intre timp daca to evoluezi, poti sa-ti schimbi jobul pentru un salariu mai mare.
ceri salariu la angajare ca nu stii cat sa ceri.. pui asa acolo picioru in usa sa intri
dupa aia e firesc sa te plangi si sa ceri mai mult
in mod normal ar trebui sa se puna salariile in clar la oferta de job
George, ce nu vrei tu – si alti comentatori – sa imaginezi, e ca poate ai ajuns intr-o firma pe un post. In primele zile, ti se da alt post, pentru care ai competentele necesare, dar cu salariul de la postul negociat la recrutare. Nu e nimic anormal sa ceri o reevaluare.
Eu zic ca e ok sa nu se stie salariile. Or sa inceapa vise urate si probleme. Prefer sa ma focusez pe al meu. Si, desi am lucrat 13 ani in HR, nu stiam salariul meu pe de rost. Nu aveam de ce. LEgat de sex cu colegele, am avut un caz, si nu a iesit bine. Desi li s-a spus ce ai scris tu – sa fie oameni mari si sa se futa in fara biroului, dar sa nu afecteze ordinea de la lucru, Insa, au degenrat. Pentru ca nu toti e adulti…
Apropo de prima parte, depinde foarte mult de la un loc de munca la altul probabil. Lucrez de 6 ani in acceasi firma in DE, nu am reusit in tot acest timp sa aflu salariul unui coleg neamt. Intr-adevar, simteam mereu nevoia asta de confirmare, daca sunt platit la fel ca si colegii nemti, sau se face o diferenta pentru ca sunt roman, desi prestez aceleasi servicii, lucrez cot la cot cu ei. Intamplarea face sa gasesc la imprimanta de la etaj o cerere de marire a unui coleg, adresata managerului nostru. Din momentul acela imi era rusine pentru gandurile pe care le aveam. Colegul meu, cu mai mult de 15 ani de experienta peste mine, foarte muncitor (exceptie fata de alti nemti), avea salariul brut/an cu 3000EUR mai mare decat al meu. In mana asta inseamna vreo 1800 EUR, deci 150EUR/luna in plus. Cred ca este in sangele nostru sa fim competitivi, sa ne dorim tot timpul mai mult de la noi (nu e vorba numai de bani, chiar si de ambitie sau ierarhie). Termin cu romantismele astea, revenind la o mare majoritate a romanilor care vin in Germania si nu stiu sa se vanda. Accepta orice este de lucru la un salariu mult sub nivelul mediu. Cunosc oameni care lucreaza 60 ore/saptamana pentru 1200EUR/luna ca stivuitoristi, sau la coletarie (Hermes/DHL) cu program 05:00-19:00 pentru 1600EUR/luna, iar apoi se plang ca e prea putin pentru volumul de munca. Ai avut tu un asemenea post daca imi aduc bine aminte, ca multa lume accepta sa munceasca pe nimic, dupa aceea plangand pe FB ca ce viata grea duc. Sau poate a fost Vali cel care a scris despre subiect
Mie nu mi se pare util sa imi compar salariul cu cei din firma. Mi se pare util sa sondez periodic piata si sa stiu unde sa ma pozitionez in contextul mai mare. Asa am aflat ca piata are o limita superioara (cel putin in cazul meu, ca expert tehnic care nu vrea deplasari), si ca de la firma pot obtine mai usor timp (mult timp) decat bani. Stiu neoficial toate salariile din firma (mai putin al lui sefu’) si as putea sa ma oftic ca multi colegi tineri m-au ajuns din urma, dar aleg sa nu ma oftic. Bottom line e daca imi convine sa ma car sau nu, daca am ce negocia sau nu, caci eu cu sigurnata nu muncesc de toti banii (castig de trei ori mai mult din proiecte cu altii). Timpul castigat e calea spre antreprenoriat de obicei.
Cu relatiile la birou cred ca ideea era de a nu lasa loc de barfe printre colegi, sau de aliante neprincipiale. Mai ales cand e vorba de sefi.
Poate îmi scapă mie ceva, dar mi se pare cam ciudat ca un angajat să ceară „justificare” pentru salariul unui coleg. Un patron poate să-i dea €5000 pe lună unui măturător. Sunt banii lui, distracția lui. Crezi că tu meriți mai mult? Cere!
Nu și în socialism. Acolo grija nu e “cum să fiu eu mai bun” ci “de ce ăla are și eu nu am?” iar acel “de ce?” nici măcar nu e pus introspectiv, în ideea găsirii unei explicații, ci doar acuzator și în general mustind de invidie.
Fix asta mă gândeam și eu. V-ați înțeles la interviu(ri) la un salariu. Ce treabă ai tu cu cât s-a înțeles cu altcineva?
Problema e că nu patronul dă salarii, ci resursele umane impun barem-uri, în cele mai multe cazuri. Bugetele pentru măririle de salarii sunt mai mici decât inflația sau evoluția pieței, iar angajații noi intră, de multe ori, pe un salariu mai mare decât un angajat mai vechi, poate chiar performant, care a beneficiat de măriri de 3%-5% anual.
@VOC: exact, e ca si cand te-ai duce la vecinul sa ii ceri contractul de vanzare-cumparare al casei, sa stii cat a platit pe ea. E treaba lui.
@ubercool: tu prezinti o situatie reala dar usor reglabila de piata. Angajatul ala vechi si performant afla usor ca se poate duce la concurenta pe un salariu mai mare.
Nu ai nevoie de masuri comuniste contraproductive. Piata libera chiar functioneaza, cel putin in cazul asta.
Mama, ce ati sarit repede cu comentariile docte… cum va pricepeti la socialism, la firme, la tot.
@VOC, nu cere nimeni justificare pentru salariul altcuiva. Doar vrei sa stii cât are altcineva ca sa poti vedea unde te aflii, cum iti e apreciata valoarea. Nu ii ceri sa justifice nimic. Iar apoi exact asta am zis si eu. Vrei mai mult, trebuie sa ceri.
@adyzah, am vazut ce incerci, stai linistit, parerea ta valoreaza fix cât vreau eu sa valoreze. Adica nimic. Nu e vorba de nicio invidie. E vorba de faptul ca am fost chemat la interviu pentru un job, iar la „locul de munca” mi s-a dat altceva de facut, pentru ca e mai avantajos pentru companie. Dar nu si pentru mine, dpdv strict financiar. Asa ca nu e vorba de invidie, e vorba de corectitudine. Da, corectitudine pe care eu o judec, ca e vorba de munca mea, nu de a altcuiva. Nu sunt invidios pe salariul italianului, nu sunt invidios pe salariul nimanui din firma. Vreau doar sa fiu remunerat corect. Iar pentru asta, imi trebuie informatii. Pe care le culeg si le intepretez cum vrea eu.
la fel va convine sa negociati si pretul la paine? adica tie sa iti ceara dublu fata de altii, pt ca nu e corect sa stii cat platesc ei?
Faptul că salariile sunt ascunse introduce suspiciunea că mod de lucru. Ajung să se urmărească reciproc angajatii, să se saboteze: de ex ai salariu mai mare, te ard cat pot sa demonstrez că ești tâmpit.
Am avut o discuție cu Ceo-ul companiei: eram șef de zonă și alergam de luni până vineri in toata tara, în jur de 1200 km / săptămână. Ma acuza ca nu ma implic suficient. Aveau un șofer administrativ la sediu, care făcea 500 km / săptămână, cu salariu 65% din al meu. Deci nici macar km nu imi platea, ce sa mai zic de management.
Mda. Aia care simt ofensati cand afla ca altii iau mai mult sunt niste idioti.
Valoarea muncii mele e data de cat spun eu si comparat cu piata pe domeniul meu. Nu ma compar cu colegii. Stiu ca unii au mai mult decat mine altii nu. Confidentialitatea o respect pentru ca nu am chef de discutii inutile. Am scapat acum multi ani cam cat am si tipul s-a dus direct la sef sa se planga ca de ce are el mai putin ca mine. Uitind sa observe ca eu aveam ceva responsabilitati in plus. Oricum vorbeam de salarii minime pe economie si ceva in mana pe langa. A fost dezastruos momentul si de atunci imi tin gura. Desi altii nu o fac si stiu ca unii au salarii cu 30% mai mari decat mine. E ok. Nu ma deranjeaza deloc. Cand am simtit nevoia am cerut marire si s-a aprobat. Sau nu.
Relatiile la locul de munca eu le evit. Pentru ca si de aia. E o chestie batuta in cuie si asa ramane. Nu avem educatia sa intelegem ca o noapte aventuroasa care se termina cu bine sau nu e doar o noapte si ce s-a intamplat acolo, acolo ramane pe veci.
Si in general consider ca relatiile legate la munca sunt dificile. Daca unul pleaca la alta firma s-ar putea ca relatia sa nu mai mearga tocmai ca fundamentul ei e bazat pe locul de munca la aceasi firma. Daca vreodata mi se pune pata pe vreo colega si decid sa intru in hora, imi caut alt job in alta companie.
Confidentialitatea salariilor este doar in avantajul companiilor. Pt ca ele au o persoana sau chiar un departament intreg care verifica piata si stiu nivelul real. Angajatii nu pot sa obtaina acelas nivel de informatii si ca atare la negociere sunt dezavantajati.
Iar daca un Sef/patron nu poate explica pe bune de ce un angajat castiga mai mult decat altul, atunci motivul real e foarte probabil sa nu tina de skills si competente.
Cum verifica piata? Care e mecanismul prin care afla informatii exacte despre salariile concurentei?
Angajatii pot sa obtina suficiente informatii incat sa isi faca o parere despre marja de salariu din piata si despre raportul dintre cerere si oferta in momentul respectiv, in piata respectiva. Asta e suficient sa poata negocia in avantajul lor.
Cum pot obtine angajatii suficiente informatii? care e mecanismul prin care afla marja de salariu din piata?
Glassdoor sau site-uri similare. Discutii cu colegi sau cunostiinte din industrie. Firme care afiseaza marja de salariu cand ofera o pozitie. Negocieri esuate.
Giani, iti place sa zici mereu invers decât mine, e dreptul tau. Insa comentezi asa mult, incât la un moment dat zici si invers fata de tine…
De ce m-as duce pe Glassdoor sa vad cât câstiga colegii mei in loc sa incerc sa aflu „la sursa”? Bineinteles, n-o sa obligi pe nimeni cu arma sa-ti spuna salariul lui, dar de ce sa nu incerci sa-l afli IN firma? Ca mediile de pe Glassdoor pot avea relevanta zero pentru firma in care esti tu. Poate ca in firma in care esti tu sunt cu 50% mai mari decât pe GD.
Pe bune, e ok sa te contrazici cu mine, dar daca incepi sa te contrazici singur nu prea te pot ajuta.
Angajatii pot afla cum merge piata ducandu-se la interviuri, chiar daca nu cauta un job nou.
Companiile pot afla despre concurenta chemand oameni la interviu, chiar daca nu vor sa angajeze, si pun senin si naiv intrebarea „Cat castigati la actualul loc de munca? Pentru ca noi va vom oferi +10-20%”. Fosta mea firma facea d-astea.
Pai da, regula de baza e sa nu zici cat castigi.
Daca nu vreau sa zic si ei insista, pentru mine e motiv de terminat interviul. Nu te intereseaza pe tine cat castig acum, te intereseaza cat iti pot produce skill-urile mele.
Si la interviuri trebuie sa te duci mereu. Pentru studiat piata, pentru mentinut in forma, pentru cunoscut oameni. Si cine stie, poate se iveste vreo ocazie.
@fluture: am mai scris un comentariu, ca raspuns pentru comentariul tau. Sper ca a ajuns. Daca nu, pot sa il mai trimit o data.
Giani, am inteles foarte bine punctul tau de vedere din multiplele comentarii. Ar fi bine sa luam o pauza amândoi.
Si totusi consider important, dupa ce ai facut diferite sugestii cu privire la validitatatea punctului meu de vedere, ca explicatia data de mine sa fie afisata. Nu contine insulte, e factuala si extrem de la obiect. Exista vreun motiv obiectiv sa nu fie afisata?
Nu am nici o obligatie fata de tine, nici macar de a-ti raspunde la intrebari. La fel cum nici tu nu ai nici o obligatie sa comentezi la postarile mele. Din punctul meu de vedere, interactiunea noastra s-a terminat si ma tem ca nu prea ai cum sa schimbi aceasta decizie a mea.
Inteleg. Vali, mi-a parut bine.
@fluture: nu stiu de cat timp esti in franta si de cat timp esti corporatist in franta, dar pari ca nu stii un lucru absolut elementar si-anume c-a vorbi de salariu in franta e mai tabu decat cele mai tabu chestii (mai ales cu colegii de serviciu, e altceva dac-ai prieteni si te compari cu ei in firme diferite); asta tocmai pentru ca in aceeasi echipa pentru aceleasi munci responsabilitati salariile pot fi semnificativ diferite, tocmai pentru ca fiecare s-a vandut diferit.
Am avut ocazia sa aflu cat castigau colegii mei la un moment dat si ai o completa schimbare de perspectiva cand il vezi pe respectivul si parca de-asupra capului pluteste un norisor cu valoarea lui in bani (daca ala lucreaza la vanzari e ditai norul).
Mai recent am aflat de exemplu cat castiga medicii de la medicina muncii. Doar ca ce sa vezi unii cheltuie absolut tot ce castiga.
Cat il priveste pe sefu’ italian cred ca va trebui sa mai stranga multi bani ca sa reuseasca sa-si cumpere ceva, orice in Paris (nu cred ca vrea o chambre de bonne).
Tu ai habar cat costa ceva in Paris sau stii doar preturile din Alsacia?
Chestia cu salariile secrete nu il avantajeaza decat pe patron.
Pe tine nu te avantajeaza.