evoluţia vine din copiere

Digital mock-up of human evolution display for zoo or science museum by Colin Purrington

La început, erau puţine bloguri şi puteam scrie orice şi oricum. Când au aparut mai multe, cei mai experimentaţi au început să fie mai atenţi ce şi cum scriu.

La început, aveam weekly bash. Apoi quickies. Acum toată lumea le practică, sub un nume sau altul. Nihasa avea “întreabă-l pe nihasa”. Acum le are toată lumea, cu adaosul că spre deosebire de originale, 99% nu sunt amuzante. E plin de siteuri care imita pitzipoanca.org, care, din nou, nu sunt amuzante.

Când eşti singurul care face un lucru, parcă simţi o împlinire sufletească. E ceva ce numai eu fac şi asta mă face să mă simt bine. Când eşti duplicat de toţi, nu mai există tragere de inimă. “Inventatorii”, cei care trag după ei greul, vor găsi lucruri noi de făcut. Vor inventa alte jucării. Sau le vor perfectiona pe cele actuale.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

11 comentarii

  1. nu e prima oara cand aduci vorbe „de bine” despre pitzipoanca. ia declara in exclusivitate pentru OTV, care este legatura intre tine si distinsa creatoare de pagini?

    ps: oricum o sa o faci cand va trece pe langa tine in trafic :)

    00
  2. @koma: in principiu, nu raspund jigodiilor.

  3. Asta cu inventatul are doua taisuri.

    In principal din cauza celor care inventeaza apar trenduri, nu ?

    00
  4. NOU
    #4

    Problema/avantajul ideilor este că pot fi furate.
    Vine unul cu o idee, tranteste un site, apar imediat 5 clone care vor sa fure o felie din tort.
    Ăsta e adevărul, se practică, îl practic, îl practici.

    Când ești primul … te bucuri că ești primul, dar nu ai mult timp și începi și te oftici când vezi armata de clone care îți fură trafic, care crește mai repede decât tine, care implementează idei noi.

    Când ești challenger te bucuri că îți servește altul ideea pe pâine, că sondează piața înaintea ta. Te bucuri că poți să implementezi ideile tale, să adaugi ceva nou și interesant la ideea originală. Și te oftici când nu te poți ține de lider. :)

    00
  5. Mai suflet nefericit. Mai neintzelesule.

    :rofl:

    00
  6. @Turambar: am vazut ca te-ai dat cu dusmanu, lasa ca stim noi…

  7. inventatorii, greii, muzele blogging-ului romanesc… va multumim.
    (:| yawn

    00
  8. Mai era replica aia data de niste destepti care suna cam asa: „Sa fii mandru ca ti-am furat munca. Inseamna ca e de valoare.”

    00
  9. :)))))) Hai frate!

    Si-acum ce ne facem? ca eu „inventam” in mai ce facea nihasa-n noiembrie. Eu faceam in martie ce faceau altii peste un an sau si ceva ( sectiunea bAdvertising ) si tot asa. Care-s originalele alea despre care vorbesti tu?

    00
  10. NOU
    #11

    Bun, dar ati regasit vreodata o idee personala intr-o carte de pe rafturile librariilor, semnata de un natafletz transparent? Cica ala a mai muncit un pic pe langa copy-paste.Daca provoci un scandal pentru plagiatura, in final ii faci un bine pt ca oamenii devin curiosi iar acea carte(almanah, brosura sau ce o fi ea) se va cumpara „ca painea calda”. Naspa cu blogu din ziua de azi, dar din moment ce devine pasiune…

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile