eu cu cine votez?

Dacă vreţi să citiţi ce se mai întâmplă prin blogosferă, ce „scandaluri” mai sunt, nu aveţi decât să mergeţi la visurat sau la Jeg.

La Blogaria am avut onoarea să îl avem pe dl. Comănescu cu noi. Nu îl simpatizez deosebit pe acest domn şi, ca să îl parafrazez „nu ţin neapărat să discut” cu el. Am mers în acelasi autobuz, am discutat la aceeaşi masă, am preferat să nu i adresez nici un cuvânt.

JEG e un baiat bun, din pacate are o altă agendă. Băieţii ăştia de provincie, veniti de la asfalt în gropi şi de la curent în rate au şi ei o durere în viaţă. Vor să aiba cu ce se mândri la ei în sat. De aceea blogul lui Bombonel, de aceea limbile în cur administrate cu dragoste Lingăului. Nu îi face cineva lui JEG planul sau nu îi interzice nimeni să facă sau să se vadă cu cineva. Dar tre’ să îşi asume şi muile şi şuturile în cur care vin când se aliază cu dobitoci de teapa celor doi. Îmi pare rău, Darius, dacă tu te complaci în asemenea companie, atunci trebuie să primesti şi muia aferentă. De la foştii tăi prieteni, bloggerii, catre noii tăi prieteni, Bombonel şi Lingăul.

Visurât e un băiat la fel de bun. Are stilul lui şi fanii lui. Nici lui nu îi citesc blogul, cum nici Jeg nu se poate lăuda cu onoarea asta. Dar el îşi vede de ale lui şi, ca şi mine, are o problema cu pupatul în fund.

Îl respect pe Darius, e un băiat valabil şi inteligent.

Părerea mea e că s-a dedulcit la borcanul cu miere şi pentru a rămâne în lumina reflectoarelor preferă prietenia unor scursuri ale societăţii, gen Ciutacu sau Năstase. E trist.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

64 comentarii

  1. Hm. Ceva disperare in spusele tale.
    Iti fuge pamantul sub picioare in ultima vreme. Si se pare in toate sensurile.
    Mai lasa posturile astea, sugereaza slabiciune.

    00
  2. Te roade?

    00
  3. viridan, am o subtila problema cu dobitocii care nu se pot exprima coerent. cum e si cazul tau in clipa de fata. daca nu ai ceva concret de spus, du-te pe forumul antena3 si lasa-ne. serios.

  4. Chiar jenant. Se ia cineva de oboseala aia de ArhiTeVe, la care tre’ sa faca eforturi cineva ca sa zambeasca, si sariti toti in gasca pe el.

    Toata discutia dintre Darius si Sebica n-avea nici o treaba cu Bombo sau Ciutacu. Da’ tu ai probleme tale care te dor, si daca vrei sa scrii despre alea, despre alea scrii. As putea sa iti explic ca de fapt Darius a facut bloguri pentru mai multe personalitati, doar Nastase si-a luat blogul, si de aici si pana la „a se alia” mai e cale lunga, dar probabil mi-as irosi timpul

    As putea sa iti explic diferenta dintre un bloggaitor pe net si un realizator de emisiuni TV, dar la fel, probabil ca mi-as irosi timpul.

    Recunoaste ca de fapt crapa vena. Si nici nu-ti dai seama cat de mic incepi sa fii.

    De la fostii tai prieteni, oamenii inteligenti, catre noii tai prieteni, jenibilii de la ArhiTV si scursurile societatii care (inca) iti (mai) citesc blogul.

    00
  5. si eu mi-as pierde timpul daca ti-as xplica ca nu are una cu alta.

  6. darius, acum esti viteaz degeaba.
    trebuia sa fii viteaz cu mine, la timpul potrivit, vineri.
    nu am treaba cu visurat, nu e un atac organizat impotriva ta si sper sa nu ma trezesc si eu cu momente jenante de genul „mama lui darius”.

    e pur si simplu o reactie la niste dobitocisme care sunt sustinute de un blogger pe care il credeam mai inteligent de atat.
    te rog, lasa aici o lista de preturi ca sa vedem daca te chem la deschiderea blogului lui basescu.

  7. Vezi ca pana la asfaltul cu gropi al provinciei, te poti bloca in glod si zoaie prin periferiile minunatului tau oras. Macar „provincia” isi plateste curentul in rate, nu asteapta sa-l plateasca Berbecali. Bine ca esti tu mandru pe tarlaua ta comunala.

    00
  8. orwell, baga la adancime, nu te lua de scoarţă

  9. sunt de acord cu tine.e semn rau.sa nu se mai intample.

    00
  10. Hai ma, pe bune? Cum sa afirmi ca respecti un om dupa ce i-ai bagat cu atata placere un falus in beregata?

    00
  11. darius, nu ai inteles nici acum? nasol.

  12. ce vrei sa spun? ca te-am intrebat de ce i-ai facut blog jenantului de bombonel si tu ai ridicat din umeri? lasa-ma sa ghicesc, n-ai inteles intrebarea si eu sunt gelos pe succesul tau? sau ca vreau o parte din aia 50 mil?

  13. Å¢i-am zis de la-nceput şi ai spus că e reciproc: nu ne plac bloagele unul altuia. Punct. Dincolo de asta, eu am susţinut şi susţin

    00
  14. interesant: Darius a luat 50 de milioane pentru blogul lui Nastase?

    00
  15. cine putea spune lucrurilor pe nume mai bine decât tine? nimeni. ai fost cam finuţ cu ei.

    00
  16. NOU
    #16

    Iar certuri pentru nimic. Way to go, bloggers, way to go…

    00
  17. Sa iti fie rusine ca te iei de puiutu` meu. Mnoah, el ce tz`o facutu?

    00
  18. (maică-mea nu scrie cu „mnoah”, deci ăsta de mai sus, eşti jenant rău)

    Zoase: Vineri n-am avut ce să-ţi spun. Legat de ce? (Åži ştiu că nu se leagă trebile alea două, eu le diferenţiam! Că de tine am zis pe blog ce-am avut, iar Iaşiul n-are nici o legătură.)

    Da’, revenind, ce anume trebuia să-ţi zic ţie vineri ce nu ţi-oi fi zis şi ştii tu c-aş fi vrut? Vineri v-am chemat la bere. Tu, pare-mi-se, te-ai pierdut pe drum. Altceva ce legătură are cu orice

    00
  19. Da, mulţam de argumentaţie… „Crede-mă.,

    00
  20. Darius: mersi de precizari

    00
  21. Ciutacu si Adrian Nastase sunt oameni foarte inteligenti. Daca tie nu-ti place ceva la ei asta nu inseamna ca trebuie sa ii jignesti. Aceasta modalitate de exprimare este folosita de cei care au o problema.

    00
  22. dariusz,szeszizezi diferenta dintre a-i face un oral laurei andresan si a-i face unul annei pauker?

    00
  23. Pig – aia ziceam şi eu. Ne face mde mândra minune…

    Zoso – da’, precum tu bine ştii, eu an făcut 6 bloguri pentru 6 persoane diferite şi doar DOUÄ‚ au acceptat. Tu,

    00
  24. zoso, ti se pare _rau_ ca are nastase blog ? sau i-a facut cineva blog ?

    00
  25. sau *ca i-a facut…

    00
  26. atunci cand ala care i l-a facut parea un om inteligent… DA.

  27. NOU
    #27

    ba nene, zoso, tu oricum ti-ai primit feedbackul din raspunsuri

    exista vre-un codicil de blog, vre-o eticheta, un standard quantificabil de calitate in afara de vizitatori?
    poi ce plm trasezi tu niste reguli din creion si le stergi cand ai kef, ce te pune in situatia ca judecatile tale de valoare sa fie legile grupului blogarimii?

    sa dea dracu daca nu esti ca basescu dintr-un punct de vedere, cand iti dai seama ca incepi sa te scufunzi in cacat, te mai agati de cate ceva…si tot asa sa iti vina vizitatorii pe blog

    poi ba bulake, da te in plm te crezi simbolistul pulii mele sa strecori foarte finut ca darius si-o luat 5000 pt blogu lui nastase, bravo lui, tu fa-i lu basescu pe moca sa arati ce patriot esti, trebuia sa fii in avionul ala de consilieri

    00
  28. gogule, esti prost si analfabet. mars!

  29. pff , ce gest iresponsabil sa-i dai voce pe net lu bombonel – NOT
    ti-oi dori sa monopolizeze base netu te pomeni

    00
  30. NOU
    #30

    mda,

    poi daca eu sunt analfabet si prost, inseamna ca tu semeni cu maica-ta,

    ca nu esti …

    00
  31. NOU
    #31

    ba zosozarule,

    stii de ce macar ma bucur?
    de raspunsul pe care nu te asteptai sa il primesti , mai ales la tine pe blog, la problema ridicata de tine.

    00
  32. nu vad legatura dintre mama mea si faptul ca nu stii sa scrii corect in limba materna. lucru care, dupa mine, anuleaza orice argumente pe care le-ai putea avea. nu ca ai spune ceva in comentariu ala, in afara de a arata ca esti analfabet.

  33. alupigus, vreo vreun cuantificabil etc.
    dar zi care e standardu pe care l-a impus omu si apoi incalcat. pls

    00
  34. „Baietii astia de provincie”etc. Mama! Parca vad rictusul fiintei nascute si crescute pe tarlaua ciobanului Bucur atunci cand scuipa literalmente cuvantul „provincie” printre buzele-i subtiri. Si cat ma poate scoate asta din sarite.
    Deh…unii-s „provinciali” si altii „mitici”. Asa ca n-are rost sa ma ‘nervez.:)

    00
  35. O fi asta rezultatul calificativului °°puiut de comunist°° acordat de presedintele Basescu tanarului reprezentant al generatiei post-comuniste?
    Ranit in orgoliul propriu, Darius Groza, alias Jeg, sa fi parasit corabia pentru a se alatura batranei pantere dulci?
    Oare acest blog prin care Bombonel isi va exprima experientele social-politico-personale reprezinta un reviriment, o noua sansa in lupta pentru a scapa de moartea politica?

    Stay tuned… Veti afla numai aici, pe zoso.ro.

    00
  36. Mai zoso crede-ma ca ma exprim foarte coerent. Nu sunt unul dintre oamenii pe care poti sa ii intimidezi cu argumentul asta. Deci las-o!
    In alta ordine de idei ar trebui sa accepti ca desi esti unul dintre cei care au pornit valul blogurilor in Romania, ai cam cazut. Asa ca daca accepti situatia sau nu, e problema ta. Oricum incet incet vei deveni din ce in ce mai depasit.
    Si apropo, compensezi! Daca stii ce presupune conceptul asta! Vin pe blogul tau din obisnuinta, inca de prin 2005 cand ai inceput. Astfel pot sa observ uosr schimbari de stil. In aceasta ordine de idei nu ti se pare ca ai inceput sa ai din ce in ce mai des posturi lungi? Adica cam pierzi esenta si te infasori in forma.
    Si ca sa-ti dau posibiliatatea sa imi raspunzi „destept” intr-o singura propozitie: Am fost indeajuns de coerent?

    00
  37. mie imi pari incoerent. si iti explic rapid de ce.

    tu zici ca eu am scazut.
    tu si altii veniti din obisnuinta din 2005-2006.
    altii noi vin pentru ca au ce citi.
    schimbarile de stil sunt normale, pentru ca eu ma maturizez intre timp, si la fel si blogul.

    cum naiba am scazut eu daca imi pastrez si o parte din cititorii vechi (tu ai zis-o) si imi atrag altii noi (statisticile asta arata)?

    asadar, esti incoerent.
    am scazut cum? in inaltime? in greutate? au trecut 2 ani de cand am inceput si cam 1 an si jumatate de cand sunt bloggerul cel mai vizitat. insemnarile raman constante ca si numar, la calitate nu ma pot pronunta.

    am scazut cum?

  38. bucurestean ingamfat mai esti…auzi, cica „provincie, veniti de la asfalt

    00
  39. Dragutule,
    Pe vremea cand erai verde si proaspat de cele mai multe ori cand intram gaseam ceva interesant si relativ impartial de citit. Acum nu prea. In ultimul timp e un iz de OTV pe aici. Probabil ca reactia ta este de negare, insa daca ai putea sa te obiectivezi, nu ai mai avea stilul asta. Deci asta asa ca sa-ti raspund.
    Pe de alta parte, ca vechi cititor de-al tau, si ca persoana care nu intentionez sa imi fac un blog, ( nu pentru ca nu as avea ce scrie, dar pentru ca atunci cand ma intorc de la munca, care prin specific imi cere sa ma exprim, nu am chef sa fac acelasi lucru, ci mai mult sa citesc), deci ca vechi cititor de-al tau, am posibilitatea, ca in cazul in care nu-mi place pe la tine pe aici sa citesc alte bloguri, pe care scriu oameni cel putin la fel de interesanti ca tine, care in vremurile frunzei verzi nu existau ca prezenta si parere on-line. Deci intradevar ai parte de cititori vechi, insa acum ai abordat un stil mai superficial, (nihasa-like-super-flu) care personal ( si nu ma intereseaza ca nu te intereseaza) ma plictiseste si ii va indeparta incet pe „ai vechi”. Cum ti-am mai scris si acum ceva timp, daca vrei sa fi o voce si nu un vanzator de spatiu publicitar, stiulul asta indeparteaza tipul meu de cititori, tip care, stiu foarte bine, e relativ loial si cu pana la urma foarte buni discipoli ideatici.Deja m-am plictisit de scris deci nu am chef sa argumentez ideea. Deci daca vrei sa scrii pentru puiutii liceeni, asa superficiali si fluturasi cum sunt, n-ai decat. Vei deveni un entertainer. A da, in acest caz chiar conteaza sa fii foarte vizitat, desi fulgerica ti-a cam tras-o in trafic, indiferent cum a facut-o (plus ca putini inteleg cum ;)). Insa daca vrei sa fi un lider de opinie mai reciteste-ti cu obiectivitate posturile. Concluziile le tragi singur.

    Gata m-am plictisit. Daca continua discutia poate iti mai scriu.

    PS plictisit. Nu toti cei care au opinii divergente sunt trimisi, porniti, sustinuti, samd de cei din intact. Ceva paranoia? Te-a amenintat cineva si acum sufli si in iaurt? Hm.

    00
  40. cantitatea nu e acelaşi lucru cu calitatea, din păcate. nu ar trebui să te bazezi pe numărul de vizitatori când faci astfel de deduceri :)

    00
  41. viridian pwns zoase.

    Stay tuned, there’s more. :D

    Murder. Death. Kill.

    00
  42. Mai Vali, de ce nu accepti ca ai scazut in calitate?
    Asta e. Intr-o singura propozitie. Si daca nu constientizezi asta, vei deveni un purist al vremurilor vechi ale blogului romanesc care va musca in stanga si in dreapta cand vede si nu intelege de ce pierde teren. Si ca sa fim precisi in termeni: cand spun ca pierzi teren, spun ca nu mai esti bagat in seama. Si ca sa stii de cine nu mai esti bagat in seama: majoritatea prietenilor mei cu care mai discut ocazional de net, ca doar avem si subiecte mai bune, sunt oameni in zona 27-35 ani, cu meserii liberale. Cumva stii ce inseamna profilul asta de vizitator?

    Treaba cu intactul: m-ai trmis pe forumul a3.

    Cat despre fulgerica, a fost un subiect doar cu rol de argument, ce a facut el e un balon si atat.

    00
  43. zoso, afirmatiile tale de mai sus ma face sa ma alatur criticilor. :D nu ca ar conta prea mult, dar…

    poate ca nu scrii pentru trafic, dar nici cu calitatea jurnalistica extraordinara a posturilor nu poti sa te lauzi. intr-adevar, sunt posturi personale, despre chestii care iti plac tie, dar cele mai multe au, intamplator, ceea ce aduce si vizitatori: tipe care isi arata sanii, barfe despre staruri porno, pseudo-faptul divers cu bush caruia i s-a furat ceasul in albania si alte asemenea.

    ceea ce da valoare blogului e aerul de autenticitate al posturilor si, intr-o mare masura, spiritul tau critic, in genul lui maddox ( fara geniul si umorul lui ).

    pe de alta parte, darius a avut cateva posturi foarte tari din punct de vedere jurnalistic. din pacate, are si el un defect: prea se lungeste la vorba si plictiseste omul, motiv pentru care rar ii citesc pana la capat insemnarile.

    00
  44. cat de simpatici sunt toti care prezic moartea iminenta a zoso.ro
    soon enough vor aparea tricourile cu ‘zoso’s not dead’. trust me on this one

    00
  45. Dragutule, nu merge sa arunci discutia in derizoriu, incearca cu altii.
    Daca citesti ce am scris vei gasi motivatia pentru posturile astea lungi. Si intradevar m-ai facut sa imi pierd timpul. Si al meu e valoros. Va veni insa un moment in care va fi important sa ai vizitatori cu timp pretios.
    Asa ca spor in trafic si la revedere!

    00
  46. provincia transilvania, nu ,,provincie”, ca are nume
    asta cu asfaltu si curentu cre ca vine din complexele voastre. io chiar azi ma minunam a mia oara cum dracu i asa de varza bucurestiu, vazand o stire cum ca n-aveti apa calda, apa rece…pai in orasul meu n-am mai avut asa probleme din 89
    restu si-au pus centrale, termopane, izolare la blocuri, acoperisuri…du-te si doar pana la pitesti…numa la voi poti sa mai vezi forma originala a edificiilor epocii de aur
    scriu atat despre un detaliu nesemnificativ pentru ca ma doare-n pix de restul postului…aia e intre voi, in biserica sau secta voastra

    00
  47. Dincolo de gasca de „hateri” o

    00
  48. aia cum impartialitatea e relativa. au trecut doi ani, deja stii la ce sa te astepti. impartialitatea exista si atunci, si acum. numai ca tu observi anumite lucruri care imi plac si care nu cu un ochi de cunoscator.

    stil subtire si alte epitete delicate incerc sa le ignor. intram in chestii detaliate si nu incerc si nu cred ca vrei sa ma scuz pentru ceea ce scriu. uneori am timp sa fiu ma adanc in gandurile exprimate, de cele mai multe ori nu. din nefericire, nu am atat de mult timp la dispozitie pe cat as vrea.

    Daca voiam sa am trafic mare pe blog, scriam in engleza. fulgerica e egal cu zero ca blogger roman. ca si tolontan sau ailalti. cu un pic de efort, pot aparea si eu zilnic la tv sau pe 2-3 siteuri foarte vizitate, care imi vor aduce oameni care nu stiu de ce sunt aici.
    vizitatorii mei insa vin pentru informatiile si parerile mele.

    am pomenit eu ceva de intact?

  49. „vizitatorii mei insa vin pentru informatiile si parerile mele”
    Eu si cu alti 3 prieteni pe care i-am intrebat venim pe blogul tau exclusiv ptr informatii.

    00
  50. ai dreptate, sunt din ce in ce mai nebagat in seama

    ne pierdem timpul amandoi. tu cu argumente inutile, eu la fel.

  51. bha… hai nu ma luati cu traficul & shit… trafic este pentru ca acum orice idiot a auzit de bloguri si de zoso.ro…
    e trendy sa citesti pe zoso.ro… dar nu stiu cat si practic…
    cum s-a zis si mai sus.. a inceput sa dea un iz de OTV. bålåcårealå

    00
  52. Mda, ar trebui sa ader si eu la miscarea „provincialilor” si sa te injur un pic, am sa sar totusi peste asta si ca sa fiu mai general am sa spun doar un „Fuck you” din toata inima la toti idiotii cu numere de bucuresti care se cred soferi, cam atat despre orasul luminii… (as fi injurat in romana si mai in detaliu dar parca… mai bine nu)

    00
  53. Zoso, las-o tu mai incet cu afirmatii gen „baietii astia din provincie”, ca a fi crescut in Bucuresti nu inseamna si a fi cumva vreun un cetatean roman „premium” sau de vitza nobila.

    Cat despre tine vs JEG, de parca sunteti doi art-directori, numai aia mai au momente de ” ura profesionala reciproca” cu degete mijlocii ridicate.
    Ce urmeaza, sa va bateti in sabii laser?

    00
  54. 1.ce treaba are că Darius e din provincie? sau cum ajungeţi toţi calicii la Bucales şi daţi peste aerul

    00
  55. NOU
    #55

    Deci in ziua in care ma scol din pat sh din oglinda se va uita la mine nedumerit Zoso, am sa-l rog pe tata sa-mi faca un frate geaman, am sa-l pun pe tata sa isi faca o vasectomie, am sa imi iau fratiorul in bratze, am sa merg cu el in Gruia (in provincie – nn) sh am sa ma spanzur.

    Nota 2 pt postarea asta, sa vii cu taica-tu tuns la shcuala. Fereasca Dumnezau sa intri-n politica, tribunu’ and the gang e mici copkii. Partea buna e ca paranoia se trateaza, deci scoate de la ciorapel banutii de la adsense si investeste-i in tine!

    00
  56. viridan, discutia a fost derizorie de la inceput. pentru ca tu ai o parere si nu am eu cum sa ti-o schimb. faptele si parerile sunt de partea mea, zic eu. ba nu, zici tu. si vom juca acest joc pana la anul.

    depe, acesta e cel mai „jurnalistic” blog pe care il vei citi anul acesta. serios.

  57. darius, s-a trezit ciutacu, nu ai treaba cu papucii si ziarul?

  58. hai mah…omu te asteapta…

  59. Zoase, ce-am vorovit noi când nu-ţi puteai tu concentra toţi neuronii despre argumentele „crede-mă”, „

    00
  60. Ce jenant. Zoase… mai bine vorbim personal, când mai vrei. E deja aiurea rău. Salut şi spor.

    00
  61. NOU
    #61

    „vizitatorii mei insa vin pentru informatiile si parerile mele.”

    Ai putea afla relativ usor care vin strict pt informatii si care vin strict pt pareri postand o luna doar pareri si o luna doar informatii.

    Dupa parerea mea, cei care vin pentru parerile tale sunt din aceeasi categorie cu cei care se uita la stirile de la ora 5. No offense.

    00
  62. The End.

    NEEXT !

    00
  63. daca scandal nu e nimic nu e?

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile