Efectele pozitive și negative ale Primei Case

Lipsa de viziune și a conducătorilor și a proprietarilor-creditaci a făcut ca mare parte din noile generații să cumpere aproape exclusiv apartamente de două camere. Tineri, în floarea vieții, și-au făcut credite pe 20 de ani, pentru că atât i-a dus capul.

Cum va afecta asta viitorul lor?

Păi, în primul rând, va fi greu cu copii. Faci unul și apoi te mai gândești dacă să îi faci și pe al doilea (dacă nu cumva apare neplănuit, că e rușine să te protejezi). Și va fi amuzant când copilul va avea 15 ani sau mai mult și va dori un pic de intimitate. Bănuiesc că la asta nu s-au gândit prea mulți.

Partea bună e că plozii vor arde de nerăbdare să plece de acasă cu prima ocazie. Sigur, unii vor rămâne la fusta mamei, dar cei cu idei și aspirații vor pleca, ceea ce e bine, va fi ca o maturizare forțată și vor intra mai repede în câmpul muncii. Iar facturile te maturizează foarte repede.

Întrebarea e dacă imobilele alea vor rezista 20 de ani. Sau dacă vom avea vreodată o lege a chiriilor normală.

Și două materiale pe tema asta, a înghesuieli în case: profit și protv.

Bogdan Coca: “La inceput cand traia tata, stateam sapte persoane in doua camere plus bucatarie si baie. Mare aglomeratie era seara cand trebuia sa facem baie, atunci trebuia sa asteptam, hai mai repede, ca vreau sa fac si eu // 1:43 ne-am impartit , faceam cu randul la dormitor, dormeam cate 4 cate 3, plapume pe jos, nu exista intimitate”

Gheorghita Seles: Trei camere si sase persoane, ne descurcam binisor, adunam banuti la un comun.

În timpul ăsta, Dragnea are ditai palatul.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

73 comentarii

  1. Chiar daca ar rezista si doua sute de ani, tot ar trebui pusa la punct legea chiriilor.

    00
    • Legea asta a chiriilor de care vorbeste si zoso se refera la forma de impozitare a acestora sau e vreun vis din acela socialist cu plafonarea lor prin lege ( cam cum e cu RCA-ul ) .

      00
    • nu stiu dar cu un pic de control s-ar rezolva si problema lor, nu e nevoie de plafonare.

      00
    • Nu prețul trebuie reglementat, ci drepturile și obligațiile părților. De fapt, prețul este singura (una din puținele?) chestie care NU trebuie reglementată.

      00
    • Drepturile și obligațiile părților sunt trecute in contractul de inchiriere, ce lege mai trebuie?

      00
  2. meanwhile in Teleorman Dragnea are domeniu pe 7000 mp si fute pustoiace

    00
  3. De aia scade popendulatia tarii, ca fac oamenii de la 2 camere maxim un copil si apoi pixu’, nu mai au loc de al doilea.

    00
  4. Eu mi-am luat cu trei camere pentru ca n-am avut bani destui sa-mi iau cu doua camere (asta acu’ 15 ani). Si spun la modul cel mai serios. Diferenta atunci erea de 1000-1500 de dolari (da dolari).

    00
    • Conteaza foarte mult zona. In oradea apartamentele la 20 de metri de piata erau cu 20-25% mai scumpe la 2 camere de tip vagon decat apartamentele cu 3 camere situate la 2 km de piata.

      00
  5. Problema putea fi rezolvata, daca statul nu lansa programul prima casa si toata piata pica, fiecare parte invata o lectie dureroasa si apoi lucrurile se indreptau in timp. Asa, avem in continuare rezidentiale facute cu curu gen garsoniera vanduta ca 2 camere, cu suprafete neconforme intr-o locatie mirifica pe camp.
    Apartamentele de 2 camere sunt cautate din mai multe motive, odata ca intretinerea nu este scumpa si al doilea motiv are strict legatura cu puterea de cumparare si fuga de chirie. Sigur sunt altii care au gandit stau 5 ani, platesc cat pot din el si apoi vad ce fac ori il vand, ori il inchiriez dar sunt o mica parte.

    00
  6. Ce crezi si eu tot prin prima casa am cumparat un ap cu 2 camere, inainte de casatorie .

    Acum cu un copil de 3 ani si cu inca unul pe drum voi mai lua un credit PC/ipotecar pentru apartament sau o casa in care sa am 2 bai, bucatarie, sufragerie si 3 dormitoare si apartamentul cu 2 camere merge la inchiriat.

    00
    • NOU
      #14

      mare barosan

      00
    • Nu barosan, se cauta pentru inchiriat si nu vad de ce l-as vinde cat timp se cauta apartamente de genul asta pentru inchiriat pe langa faptul ca o chirie in zona unde il am porneste de la 300 de euro.

      Da stiu, e acrii strugurii .

      00
    • Si eu am facut la fel. Am gasit chirias o fata simpatica, din Ardeal, venita la ASE aici. Da de toate, carne, lapte, blanita, imi plateste chiria de 3-4 ori pe luna, noaptea ca hotii. Prezervativele si intretinerea sunt in sarcina ei (ptiu, drace, sarcina, ce cuvant oribil).

      00
    • Dar de ce nu te-ai gandit sa faci miscarea asta INAINTE! de al doilea copil? Intreb si eu… Deja la 2 camere cu un copil e cam la limita.

      00
    • Pai trebuiau stransi ceva bani inainte, doar nu iau creditul si gata se rezolva totul. La ipotecar minim 15% avans trebuie sa ii ai plus cheltuieli neprevazute, plus amenajat dupa cumparare .

      00
    • Cea mai buna treaba e sa iei la inceput apartament cu 2 camere, il achiti in max 10-15 ani, dupa care il folosesti pentru un credit ipotecar pentru a lua unul de 3 camere. Unul e bagat la inchiriat si plateste singur rata, in celalalt locuiesti. Diferenta de costuri dintre apartamentele cu doua camere si cele de 3 se simte cu adevarat iarna la intretinere, daca nu au centrala proprie, asa ca e cea mai buna solutie daca pornesti din start cu ideea de a mai cumpara inca unul cu credit ipotecar imediat dupa achitarea primului.

      Oricum copilul sta cu parintii macar pana face 18 ani, asa ca e timp destul ca sa achite ai lui prima casa si o parte din creditul pentru cea de-a doua. Cand copilul creste are un apartament al lui in care sa locuiasca singur si nu o sa se loveasca cap in cap cu parintii. 3 camere nu reprezinta absolut nici un avantaj dupa ce copilul ajunge la varsta la care da piept cu viata si vrea sa isi intemeieze o familie, ca incep discutiile in casa si locul devine prea inghesuit pentru atatea persoane. Normal ca nu e valabil pentru bugetul oricui, dar multi isi permit sa faca asta insa nu se gandesc la o asemenea posibilitate.

      00
  7. Credite, necredite – revin la un pitic de-al meu mai vechi.

    Ne plangem da natalitate, dar sa dai la buci fara sa te auda: mama, tata si cel putin vecinul perete in perete cu tine, nu ai unde.

    Daca vrei sa mai adaugi la lista de subventii ce distorsioneaza piata: ajutoarele la incalzire, locurile de parcare prea ieftine, lipsa obligatiei legate,reale de a nu pune in pericol alte persoane cu propietatea ta.

    si nimic nu se schimba, dolce far niente de romania.

    Ma uit la cunoscutii plecati: s-au imparit in familisti sau workaholici.
    Ma uit la cei ramasi: disproportionat de multi se scalda intr-o incertitudine cronica: intr-un lower middle class fara capital/ capacitatea de a acumula capital.

    00
    • @alxzen

      Dacă mai ții minte, cum era înainte de Prima Casă, încât a fost nevoie să fie introdusă din start? Nu-ntreb retoricește, nu mai țin eu minte.

      00
    • NOU
      #22

      Daca n-ai bani de chirie sa dai la buci, ce dracu faci cu plodu ?

      00
    • 5 downvotes și nicio clarificare. Haideți, bă, dacă tot puteți să apăsați butonul roșu, veniți și cu clarificarea: cum era dinainte să se bage Prima Casă încât a fost nevoie să se introducă din start?

      00
  8. Plus că s-a construit mult și prost. Au dat 2 garaje și 1 coteț jos între blocuri și au făcut loc de un alt bloc ceva mai mic: 30 de apartamente, 10 locuri de parcare, 0 cm de spațiu verde. Dacă ești musafir în bloc nici n-ai unde să lași mașina, că și restul de blocuri mai vechi au parcări lipsă, dar mai tare doare lipsa spațiilor verzi, a locurilor de joacă pt copii etc. Asta în Cluj, 2017.

    00
  9. „Atat i-a dus capul”, pentru ca desigur 100k euro cat e un 3 cam in Buc inseamna mai ieftin decat 60-70k euro un 2 camere.
    Parca n-ar vrea nimeni 4 camere si 120 mp2, dar asa de prosti se cumpara 2 camere.

    00
  10. Sa mai zicem din apartamentele noi de 2 camere de le cumpara lumea sunt sub minimul legal de 52mp? Si multe au o incapere care e hol, living si bucatarie in acelasi timp, deci nu prea ai loc nici macar de un copil. Dar na, langa plita se doarme si in casa din 1900 a bunicilor…

    00
  11. Cred ca de fapt prostia a fost tocmai acest program care se adreseaza si apartamentelor vechi.
    Faptul ca blocurile vechi au putut fi cumparate cu Prima Casa nu a a avut niciun efect benefic in economie, o tampenie socialista (introdusa de PDL, parca, nu mai retin).
    Preturile au fost mentinute artificial, proprietarii si-au ajustat pretentiile exact la nivelul acordat de PC. Si asta la apartamente de 2 camere.
    Daca PC ar fi fost exclusiv pentru apartamente noi poate era mai bine, efectul economic era vizibil, pretentiile pentru blocurile comuniste scadeau (asa cum e normal sa fie) si tinerii se indreptau catre altceva. Nu vorbesc acum de calitatea celor noi, aici e alta discutie.

    00
    • Evident, alea din perioada lui ceasca dar cu utilitati ok si transport la scara s-ar fi dat degeaba atunci, lumea s-ar fi batut cu topoare pentru alea din bragadiru, prelungirea ghencea si popesti, de unde faci „10 minute pana in victoriei”.

      00
    • Efectul benefic pentru economie a fost ca a oprit din caderea preturilor la imobilele deja luate in garantie de banci. Altfel bancile ar fi avut pierderi mai mari, adica o contractare mai mare a creditarii si o scadere mai mare a PIB. Masura disperata.
      Daca era doar pentru imobile noi, scaderea la cele vechi ar fi fost si mai mare si iar erau lovite bancile, care aveau multe vechi in garantie.

      00
  12. Apartamentul luat pe credit de 20 se poate vinde dupa 5 si te muti intr-unul mai mare

    00
    • Se poate vinde si mai repede daca gasesti un cumparator care iti poate oferi suma cu titlu de imprumut si ipoteca de rang 2 pana rezolvi cu stingerea creditului, eliminarea ipotecii de rang 1 din CF a fondului… Toata nebunia dureaza minim 50 de zile.

      00
    • Se poate vinde si mai devreme. Trebuie sa zica fondul da, si zice ca vor sa scape de datornici.

      00
  13. Și Johannis 6 case. Sau 5.

    00
  14. Nu bawse, nu sunt prosti. Si ca sa vezi, nu e nici ca nu vor.
    Doar ca in varianta Prima casa poti obtine MAXIM 57 000 Euro, simtitor sub pretul unui apartament cu 3 camere (unul decent gasesti de la 67-70 000 in sus)

    Daca plafonul ala ar fi fost mai mare un pic, fii sigur ca ar fi existat alta analiza pe care sa o prezinti acum.

    00
    • daca plafonul ar fi fost 100.000 euro, atunci 2 camere ar fi costat 100.000 euro

      00
    • iei prin prima casa daca platesti diferenta de la 66000 euro la 90000

      00
    • Daca ar fi crescut plafonul, si pretul la 2 camere ar fi crescut ca prin minune. Si daca ai sa studiezi piata, ai sa vezi ca diferenta intre 2 si 3 camere e de multe ori mai mica de 10.000. Iar de la 3, daca mai pui 1000 de euro, iti iei de 4.

      00
  15. Apropo de topicul asta, caut si eu un apartament cu 3 camere in Bucuresti.
    Vinde cineva?

    00
    • De ce ai vrea sa stai in bucuresti?

      00
    • Adica, de exemplu, bucurestiul e mai poluat decat alde paris sau atena. Si clar decat cluj, brasov, sibiu etc. Deci de ce sa-ti cresti sansele de a muri de cancer? Sau de cutremur? Trebuie raspandite cat mai mult ideile astea, poate cad putin preturile

      00
  16. nu există niciun „efect pozitiv” la toxicitatea asta. Cel puțin NU pentru consumatorii finali.

    00
  17. Eu ma admit beneficiarul creditului PC, fara de care nu as fi putut sa am casa mea, pentru mine/sotie/copil (e.g. intimitate). Ce este nasol este ca trebuie sa fie o exceptie (creditele PC) ca sa poti avea conditii bune/normale de a face credit, si de ce sa platesc o chirie cand aceiasi bani ii pot da ca rata la ceva ce ramane al meu la urma si tot ce fac in casa fac pentru mine.
    (Da, a trebuit sa ne facem absolut totul in viata de unii singuri, fara nici un ajutor din mosteniri, tepe, ciordeli, smekereli etc.)

    Apoi, am decis sa luam ceva mai mic, pentru ca am vrut sa ne intindem cat ne tine plapuma, sa nu riscam. Si daca ma duc zilier, tot fac cei 900 lei/luna sa platesc rata. (e un pic exagerat ca trebuie sa si mancam, utilitati etc. dar baseline-ul este atins – banca nu ne ia casa).

    In final, planul nu se opreste aici. Pe masura ce progresam, credem, vrem, ne vom lua un teren, si vom construi o casuta. Apartamentul ramanand inchiriat, sau al flacaului pana isi ia campii daca ne merge normal/bine si nu suntem nevoiti sa il vindem.

    PS. Zicea cineva ca dupa 5 ani se vinde apartamentul luat cu PC. Iti iei teapa cea mai mare daca il vinzi dupa primii ani, pentru ca si acum, dupa 3 ani, ~50% din rata mea e dobanda.

    00
    • cabron, dobanda e 0 (ZE-RO) pentru plata anticipata.

      00
    • O fi dobanda 0 pt plata anticipata, dar suma pe care o iei se va duce pe plata soldului principal pt ca in primii ani rata acopera mai mult dobanda, nu si soldul principal al creditului.

      00
    • „PC, fara de care nu as fi putut sa am casa mea”
      Fals, preturile ar fi scazut.

      00
  18. Verifica proportia creditelor prima casa in totalul tranzactiilor imobiliare intr-un an sau de la inceputul programului si o sa vezi ca reprezinta un procent nesemnificativ. Asta spune multe despre deformarea realitatii in mintea unora care cred ca daca se vorbeste non stop de „prima casa”…e direct proportional cu adevarata importanta.

    00
  19. Ce-i ala apartament cu 2 camere? Daca suntem sinceri, e apartament cu un dormitor. La fel, ala de 3 camere e apt. cu 2 dormitoare. Aaaa, ca ne-am invatat sa dormim in sufragerie de pe vremea comunismului, e alta poveste. Mi se pare ca te minti singur cand cumperi apt. de 2 camere, din care una e defapt living cu bucatarie americana (ce cool suna). De fapt, cum zicea cineva mai sus, tot langa plita dormi…
    Mai avem mult pana departe…

    00
    • livingul cu bucatarie ‘americana’ si un dormitor se numeste apartament studio. Nici garsoniera, nici 2 camere.
      PS. Cand stateam in Tineretului aveam o canapea si in bucatarie, why not, ca era mare. Apt. de 2 camere avea 65m2

      00
  20. „Păi, în primul rând, va fi greu cu copii. Faci unul și apoi te mai gândești dacă să îi faci și pe al doilea (dacă nu cumva apare neplănuit, că e rușine să te protejezi). Și va fi amuzant când copilul va avea 15 ani sau mai mult și va dori un pic de intimitate. Bănuiesc că la asta nu s-au gândit prea mulți.”
    Ba s-au gandit fff multi,
    DAR
    ce sa faci, daca banii nu ajung de 3-4 camere… te multumesti cu ce se poate.

    00
  21. Prima casa a fost bagata ca sa nu se duca bancile cum s-au dus in Us, Ire si Gre

    00
  22. 20 ani? Poate 30!

    00
  23. Cei mai tristi mi se par aia care isi baga toti banii pe care ii au si pe care nu-i au in casa cu etaj (sau 2 etaje), pe ideea ca se casatoresc copiii si stau cu totii impreuna, cu ginere, nora, nepoti, toata trupa. De regula, aproape toti isi iau o mare teapa, copiii lor se vor inghesui in 2 camere la Bucuresti :)

    00
  24. Eu stau ca parintii. Am un mic srl si mi-as permite o chirie de 2 camere dar de ce as face una ca asta? Sa cheltui atatia bani cu chiria cand ii pot pune intr-un cont si cand se vor aduna macar 50-60% de un apartament cu 3-4 camere atunci imi voi lua zborul. i-am vazut pe ei cum s-au chinuit ca sclavi ai bancilor pentru 20k euro pe 20 de ani… nu multumesc, nu ma incanta ideea sa le dau bani lui isarescu s.a. Pana atunci raman la ai mei cu 4 camere si cotizez la cheltuielile zilnice.

    00
    • La isarescu n-ai datorie, el are la tine, cu cat ai mai multi lei :)

      00
    • NOU
      #56

      Si pt. ca ai vazut cum s-au chinuit douăj’ de ani te-ai gandit sa le f**i si batranetile si sa stai pe capul lor?

      00
    • să sufere, dacă le-a plăcut să dea la buci!

    • Cine a zis ca le sta pe cap? Eu nu stiu cum e la voi in sud dar aici in ardeal nu e asa mare scandal intre generatii…

      00
    • Ce veniti voi cu ideile astea anglo-saxone despre plecatul de acasa, sa va bagati in familia omului…poate parintii se bucura ca-l vad in fiecare zi.

      00
    • Daca ai pana in 15 ani e ok. Daca ai mai mult…ma intreb cum faci cu prietena (in caz ca ai). Mergeti la ea? Stati prin parcuri? Ii trimiti pe parinti la plimbare cateva ore sa ai si tu putina intimitate?

      00
    • Nu mergem la ea, nu stam in parcuri, o facem normal ca toti oamenii maturi. O facem la fel cum fac si restul parintilor ce au copii in casa -silentios- doar ca noi nu avem prunci cam aici e toata diferenta.
      Pentru @andreeasiatat – sa te vad cum mergi la banca si ceri un imprumut bancar. Le duci bilantul pe ultimele luni si cand vad cum iti creste/scade cifra de afaceri te resping din start. Asta asa ca sa nu te afli in treaba degeaba si sa nu zici ca te-am ignorat.

      00
    • NOU
      #62

      Hai sa vedem:
      1.te duci frumusel cu veniturile pe care le ai,soliciti credit,daca iti acorda ☺,daca nu treci la 2.
      2.te duci si analizezi piata,iti reevaluezi fitzele,cauti ceva la care te incadrezi,te duci iar la banca…daca e da 😁,daca nu ,treci la 3.
      3.iti reevaluezi biznisu’, vezi daca esti boss doar in capul tau,mai tai una-alta,mai calculezi,mai pui osul la munca,mai-iunie-iulie…te duci iar la banca cu contractele pe ultimul an,cu cele in desfasurare,cu extrase,cu suma pe care ai economisit-o pana acum,arati ca esti credibil,schimbi banca,o iei de la capat…daca da 😅,daca nu,treci la 4.
      4.iti mai iei un job,scazi pretentiile,iti iei o garsoniera confort 15,o achiti repejor,treci la una confort 14 ….daca da 😂,daca nu,treci la pasul 5.
      5.uiti ca esti boss,te duci la cules capsuni,iei pulsul brexit-ului de aproape,o cauti pe Merkel de oo …cam ce fac 5milioane de-ai nostri…daca da😆😆,daca nu,te intorci la frumoasa casuta parinteasca stiind ca le-ai incercat pe aproape toate.

      00
    • Care concediu? Eu nu am concediu lucrez si cate 12 ore pe zi dar na… dupa cum ziceam. Prefer sa nu ma leg la cap deocamdata

      00
  25. O tot dati cu legea chiriilor. De ce e necesara? Cititi noul cod civil, la contractul de locatiune sunt prevazute niste obligatii generale ale fiecarei parti. Ce nu e esential, dar vrei stipendulat in contract, introduci in contract. Simplu. Nu trebuie legi peste legi, peste legi, ca sa ne incurcam in ele.

    00
    • Intr-un fel e necesara. In teorie la un contract de chirie declarat la taxe si impozite statul iti incaseaza niste bani. Intr-o tara normala iti ofera si un sprijin in caz ca se ajunge la neplata. In franta daca nu ma insel nu poti evacua chiriasul pe timpul iernii, iar daca chiriasul nu are bani ti se acopera din partea statului. In romania nimic, platesti taxele pe chiria declarata si apoi te judeci cu ala 2-3 ani si la final vei afla ca insolvabil, lucreaza la negru sau e plecat in spania. Recupereaza prejudiciul daca poti si daca ai de unde.
      Legea chiriei s-a dat in idee pentru bastanii care au cate 10-20 de apartamente date in chirie. Daca socotim 200 de euro pe apartament (ceea ce e foarte putin pana si in vaslui) sunt niste sume frumoase de recuperat din partea astora. Nu iti sufla anaful in cefa ca ai un apartament in chirie stai linistit.

      00
  26. Pai se pot vinde apartamentele luate cu credit. Cred ca sunt putini care se gandesc ca o sa tina 30 de ani apartamentul.

    00
  27. Am un var mai mare ai carui parinti aveau 4 camere( cumparate nu date de la stat) Intretinerea dubla fata de 2 cam si ap mai friguros. Sora lui si-a luat cu 2 cam ( tot cumparat- credit 20de ani)si cand a venit copilul isi facea griji ca nu au spatiu. Cu toate cheltuielile casei , meditatii pt copil cand a fost vorba de examene, vacante s.a.m.d, a crescut copilul si la 18 ani a plecat de acasa sa stea singur. Acum se felicita ca nu a schimbat ap pe unul mai mare. In schimb la varul meu (dupa ce s-a insurat) nu s-a inteles soacra cu nora si au trebuit sa vanda ap cu 4 cam. Cu banii luati nu se puteau lua 2 cu 2 cam. Morala , din ce am vazut eu- copiii cresc, anii zboara, cheltuieli mai mari, copiii nu stau cu parinti iar daca stau sunt probleme.

    00
    • Dud… un copil ajunge la 18 ani in… 18 ani. OPTSPREZECE ani…

      00
    • In cel mai fericit caz; e unu mai sus care care vrea sa stranga bani de apartament cat timp sta cu ai lui, deci va sta TREIZECI de ani minim. Sa nu iti bagi sula cand te gandesti ca dracu te-a pus sa iei apartament mare, sa se simta confortabil plodul in casa si dupa facultate?

      00
    • :)) Man asa i-am zis si eu vara-mii. Ea mi-a replicat ca si daca a stat la 4 cam tot aia a fost, ca party nexam ( parinti acasa) Iar ei i s-a parut ca relationarea era mai rece in 4 cam pt ca se retragea fiecare in dormitorul lui. In privinta copilului pana la 12-13 ani nu au fost chestii gen petreceri iar dupa aia nu mai voia el ( parintii in casa), Mec, strand, parc, disco, drumetii etc Netul a fost abia dupa 2000.

      00
  28. Pleci de la premiza ca oamenii rămân cu aceeași condiție sociala ca la momentul cumpărării. Ceea ce e eronat pentru majoritatea tinerilor care locuiesc în orașe mari, urbane. Eu am luat un apartament de 2 camere prin prima casa, acum 4 ani, fiindcă atât mi.am permis, părintii nu au putut sa ma ajute, nu am făcut nunta, șamd. Înainte am stat vreo 4 ani în chirie, într-o garsoniera. Intre timp veniturile au crescut simțitor, a apărut un copil, nevoile s.au schimbat. Am închiriat apartamentul vechi, cu 130 euro mai mult decât rata lui și am luat unul de 4 camere prin credit imobiliar. Acum, singurul regret e ca nu am cumpărat și garsoniera în care am stat înainte de apartament, aveam acum 3 locuințe iar 50% din rata celei de-a treia o plăteam cu veniturile obținute din închirierea primelor doua.

    00
  29. Vreau sa fac un mic sumar:
    1. Toata lumea cumpara( argument: decat sa dau banii pe chirie, mai bine dau pe rata)
    2. Toti cei care cumpara un apartament de 2 camere, nu-l vand, il tin pentru chirie (argument: rata se plateste singura + apartamentele de 2 camere sunt la cautare pentru chirie, de ce sa-l vand)
    3. Majoritatea celor plecati in strainatate, cumpara sau au deja un apartament in Romania care ramane gol cat sunt ei plecati(argument1: trebuie sa avem unde sta cand venim in vacanta acasa, argument2: am bagat multi bani in apartament sa-l amenajez, nu las pe altul sa strice ce am facut pentru 200 de euro, ca dau mai mult decat iau sa-l fac la loc)
    4. Din Romania se emigreaza. Mult. Din 7 baieti cati eram in clasa, doar 3 sunt in Romania, 4 sunt pe alte meleaguri.
    5. Sporul natural este vizibil negativ, faptul ca acum intra in piata imobiliara ultimele generatii de decretei(perioada 85-90) si inca nu au apucat sa iasa din piata primele generatii de decretei(anii 67-70) face ca presiunea pe piata imobiliara sa fie mare in aceasta perioada. Oare ce se va intampla in 10-15 ani, cam pe cand cei nascuti la sfarsitul anilor 60 se apropie, in masa, de ceea ce numim statistic „speranta medie de viata”?

    Din punctul meu de vedere e ca la Caritas/FNI, cand se termina gusterii care intra in piata supraevaluata, aceasta se prabuseste. Problema nu e ca locuintele ar fi scumpe, din punctul meu de vedere, ca valoare concreta. locuintele nu sunt neaparat scumpe, problema e ca nu au calitatea necesara justificarii pretului.

    00
    • Poate cel mai bun comentariu la articolul asta. Pe langa detaliul legat de piramida varstelor pe care l-ai subliniat, mai suntem si o natie impotriva imigratiei, care nu cumva sa vedem picior de strain pe plai mioritic.
      Sper ca unii dintre cei ce cumpara acum vor fi avut curajul sa vanda in urmatorii 10 ani, altfel puteau sa investeasca in altceva, de unde ar fi rezultat un randament mai bun, iar poate in chirie ar fi avut mai multa mobilitate, mai mult timp pentru ei.
      Dar asta e dorinta mare la noi in ultimii 10-12 ani. Nu poti trai decat fiind proprietar :)

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile