A educa copiii acasă e un pas lateral în direcția bună

Dragoș Bucur, unul dintre cei mai buni actori români din ultimii 20 de ani, și soția au decis să își educe fiica acasă, în sistem homeschooling, și povestesc despre asta aici. Copilul are 9 ani din câte am înțeles, deci anul ăsta urma să fie clasa a treia.

Mai mulți oameni s-au exprimat pe tema interacțiunilor sociale sau consistența educației și așa mai departe. Toți au sărit cu opinii și prea puțini au înțeles că da, e un pas în direcția bună, pas care are nevoie de succes. Peste doi sau 6 ani, când e capacitatea, copilul lor va avea nevoie să treacă cu note mari, pentru a le arăta idioților din sistem că se poate și că sistemul trebuie să se schimbe definitiv.

Prea mulți ne uităm cu admirație la oamenii care au reușit fără diplome și prea puțini avem curajul să facem ceva în direcția asta. Sper ca, la un moment dat, să am curajul să zic “bă, liceul e o prostie, n-ai nevoie de 3/4 din materiile de kkt care se predau acolo, ia și învață ce vrei tu și vezi de viața ta”. Decât SNSPA și alte manele, mai bine niște cărți citite acasă. Decât manuale de 2 lei despre neamul nostru glorios, mai bine Djuvara și Davies. Decât Blandiana, mai bine Byron.

Pentru că avem nevoie de mai mult decât “antreprenorul care la 20 de ani a înființat prima lui companie, dar nu zicem că a făcut-o cu bani de la mami, care era avocată și care i-a ghidat cariera” sau “ăla de a făcut tumblr a stat acasă de la 17 ani și la 19 ani mami îl ducea ea de mână să îl prezinte prietenilor ei venture capitalists”. Avem nevoie de povești de succes reale.

Ah, și când văd faliți moral de tipul Sorin Ioniță dându-și cu părerea despre homeschooling mi se umple inima de bucurie. Urmează Mircea Kivu și Victor Ponta, în mod sigur.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

54 comentarii

  1. Am venit aici pentru comentarii.

    00
  2. Homeschooling nu s-a inventat ieri sau azi, ci exista de secole, in lumea buna. Ca de obicei, la noi patrunde ca hipstereala a alora care si-l permit.
    Ideea e ca la orice chestie noua: il faci cum trebuie, e bun. Daca nu, nu.
    La noi, nici in 50 de ani sistemul public nu va avea consistenta unui homeschooling bun, pentr ca… e gratis.
    Ce nu-mi place mie este atitudinea: hai ba sa dam o cârcă de bani pe ceva ce avem deja, şi e gratis. Sunt multe putori in generatia actuala de elevi si studenti, mai multe ca niciodata, in parte pentru ca manualele si profesorii nu s-au adaptat la cat de colorat e Facebook, dar cei buni vor reusi in continuare sa ajunga acolo sus.
    Povestile cu Decebal si Stefan cel Mare ne-a tinut cat de cat adunati in jurul a ceva de interes comun. Sunt curios daca Byron, de unul singur, va mai tine sandramaua legata.

    00
  3. In Romania se pun etichete. Suntem foarte buni in a pune etichete pe oameni. Fetita lor va avea de infuntat etichetismul romanesc, si acum si peste ani. Sper sa le dea peste nas tuturor si sa demonstreze ca se poate si altfel.

    • Exact: Doamna, nu ma mai inteleg cu el, e OBRAZNIC, nu sta IN BANCA, nu e ATENT, DERANJEAZA ceilalti copii. Spune asta de 100 de ori unui copil fara sa te chinui sa-l intelegi si sa vezi DE CE face asta, fara sa-i oferi mecanisme alternative ca el sa se concentreze si vei obtine clasicul copil problema.
      La noi scoala e aia de pe timpul lui Caragiale. Dictare si repetitie. Nu corespunzi, nu te incadrezi in tiparele noastre unice, esti etichetat si marcat.

      00
    • Corect. La scoala inveti sa fii OBEDIENT.

      00
  4. În situații de genul, e copilul nostru nu al lor, e normal să avem ceva de spus. /s

    00
  5. E o discutie atat de lunga aici…
    Sunt cumva in aceeasi situatie. Am un copil care este incompatibil cu sistemul de invatamant de la noi si pentru care as incerca pasul asta, dar nu am curaj din mai multe puncte de vedere. Aveam ani de zile, de dinainte sa am copii, senzatia ca abia ceea ce se intampla cu invatamantul e subminarea economiei nationale. Si se vad deja efectele. Am inceput sa vad invatmantul de stat ca un abuz asupra copiilor MEI. Adica sunt obligat dar nu exista alternative legale. Exista Waldorf, dar nu peste tot, si cu locuri limitate iar homeschooling-ul e ilegal.

    Cine face asta, foloseste scoli-umbrela, dar nu e clar ce se intampal daca iti vine protectia-copilului sau inspectoratul acasa in control. Legea educatiei e gri, daca locuiesti in Romania tre sa faci scoala, nu exista clar mentionat undeva invatamant la distanta pentru ciclul primar sau gimnazial.

    Am mai realizat ceva in ultimii ani. 50% din problema e la parinti. Toata inertia sistemului de stat, focusat pe „performanta” paguboasa se datoreaza SI parintilor. Inca exista parinti focusati pe performanta de pe vremea lor, orbiti de rezultatele la olimpiada, care dau spagi sa-si faca vize de flotant in apropierea scolilor si liceelor „bune” etc. Astia pun presiune pe profesorii clasici care vor merge tot asa inainte, vor oferi ce se cere.

    Degeaba asteptam de la „ei” sa schimbe ceva. Ministrii educatiei, chiar si aia care au viziune, nu apuca sa faca nimic, e prea putin 1-2 ani de mandat sub presiunea sindicatelor sa faci ceva. Pana nu va exista MACAR O FAMILIE amendata si care sa faca scandal pe la toate televizunile ca ei nu isi mai duc copiii la scoala pentru scoala e de cacat si prefera sa faca homeschooling nici macar nu se va deschide cu adevarat discutia.

    00
  6. Din moment ce toti am invatat si am facut sex prima data acasa, singuri, nu vad de ce cu materii mai simple precum matematica sau gramati-ca nu ar fi la fel.

    00
    • E vorba doar de o optiune. Nu te obliga nimeni, dar ar fi sanatos ca ea sa existe. Nu stii matematica sau gramatica, lasi copilul la scoala, e in regula. Si face si religie unde ii zice ca sexul e nasol oricum.
      Stiu, ai vrut sa fii ironic dar nu prea ti-a iesit. Ca daca e sa fim sinceri, da, matematica e mai simpla ca sexul. Ca sunt formule general valabil, le inveti si le aplici, nu trebuie toti sa fie genii si sa inteleaga definitia limitei cu epsilon.

      Dar cand vine vorba de sanatatea emotionala si de a aborda relatiile intr-un mod sanatos si sa inveti sa iti cunosti emotiile si sa intelegi insemnatatea sexului intr-o relatie si cum sa nu ramai gravida la 13, da, CHIAR e mai complicat. Si nu prea inveti asta la scoala in Romania. Dar na, inveti sa stai drept in banca si sa vorbesti doar cand esti strigat la catalog.

      00
    • Eu n-am fost nici singur si nici acasa. N-am invatat nimic din prima si mai mult… experienta a fost foarte ciudata si a iesit tare prost.
      Mi-a luat foarte mult sa stapanesc un lucru atat de „simplu” si natural.

      Dar noh… eu sunt din aia care nu ajung campioni. Si ce vroiai sa zici? Despre ce vorbeam?

      00
    • Asta cu invatat sexu’ singur, acasa, se cheama self-schooling sau, mai simplu, laba.

      00
    • @syn: zi mai multe despre cum a fost prima data pt tine, e adevarat ce se zice in filmele de groaza ca clovnii au pendula mare?

      00
  7. „Decât SNSPA și alte manele, mai bine niște cărți citite acasă.”

    Chiar asa este… Am venit din provincie cu o „idee romantica” despre stiinte politice/ SNSPA/ ASE si am cheltuit o gramada de bani si timp pe materii invechite, profesori obtuzi si cam tot ce inseamna azi „fabrica de diplome” am ales sa renunt si sa ma concentrez pe „imi place” si „imi castiga existenta”. As adauga pe langa referintele tale http://www.coursera.org, http://www.khanacademy.org, http://www.codeacademy.com... intrebare: cei care aveti copii in scoala, trecand peste neajunsurile sistemului, realizati ca modelul actual e o matrita a „bunului cetatean” in care trebuie sa intre toata lumea? Sau e altceva? Ca de afara (n- am copil in scoala) asa ii vad pe pusti… prea putine individualitati… pacat, sper sa ma insel…

    00
  8. Iata ce zice Dragos zice:
    „Ieri, în prima zi de ne-scoala Sofia a făcut primul curs de scenaristica, a stat 2 ore în fața calculatorului făcând MATEMATICA si alta ora jumătate învățând programare pe calculator la cursurile online Khan Academy.”
    Nefiind un expert in educatie Dragos impinge copilul spre domenii care suna bine dar improprii unui copil de 9 ani, programare poti face cu adevarat de la 12 ani in sus si daca ai inclinatii spre aceasta. In plus matematica se face cu creionul in mana, invatatul pe calculator este un mit care in nici un caz nu se aplica la stiinte exacte. De fapt aceasta Khan Academy este un fel de Wikipedia superficiala in nici un caz site profesionist de eLearning unde sa inveti ceva temeinic.

    Iata ce spune Sofia:
    „Tati mi-a aratat Academia Khan care imi place foarte mult si pana acum am invatat putin din ce inseamna programarea pe computer si am facut putina matematica. V-o recomand si copiilor vostri si voua daca va intereseaza: medicina, muzica, programarea computerelor si a jocurilor si multe altele… E gratis! ”
    Implicit Sofiei i s-a insuflat ideea ca face parte dintr-o elita si ca totul este simplu, ceea ce o va face sa fie in continuare din ce in ce mai superficiala, va stii cate putin din toate dar mai nimic temeinic. Cand va da evaluarea nationala va avea probleme, dar desigur se va da vina pe „un sistem birocratic care nu incurajeaza creativitatea”.

    00
    • E posibil, insa e vorba de libertatea de a alege. O singura forma de invatamant, incremenita in niste modele de acum 50 de ani nu are cum sa „incurajeze creativitatea”.
      Dar altfel, fiecare va descoperi asta cand va avea copii si va vedea la fata locului. Asta daca te intereseaza cu adevarat altfel decat un loc unde il lasi la 8 si il iei la 1 si tot ce vrei e sa „intre la un liceu bun”.
      Din momentul in care te intereseaza si altceva decat notele vei incepe sa intelegi incet-incet de ce e nevoie de alternative.

      00
    • Sunt student si am folosit Khan. Pana nu am lucrat serios, cu creionul in mana, cum spui, am picat ceva examene.
      Khan e ok doar daca deja ai ceva baza dar nu ai inteles pe ici pe colo.
      Apropo de „home-schooling” – m-am apucat de facultate la 38 de ani. Puteam invata singur, acasa, nu? NU. Nu aveam sistem de comparație, metodă de predare/invatare, nu erau oameni care sa stie pe bune sa-mi răspunda la intrebari. Am picat la toate examenele la care nu m-am dus la cursuri.
      Posibil sa fiu eu educat in sistemul comunist, dar nu pariez nici ca fetita aia ajunge departe. Eu le dau maximum doi ani pana o reintroduc in sistemul de educație național.

      00
    • * „va sti”

      00
    • @Ovidiu Na, daca nu a luat cu rigla la palma…
      „Mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le; me-te-îl-o, ne-ve-i-le, miţi-i, ni-vi-li.” Ion Creanga.

      00
    • Nici eu nu am luat cu rigla la palma, dar a avut cineva rabdare si pricepere sa explice cum trebuie

      Si da, analziam chiar si Creanga, ajunsese sa imi placa analiza gramaticala, care este de fapt foarte asemanatoare cu matematica odata ce ii intelegi regulile

      00
  9. Ideea e buna, punerea in aplicare ridica niste semne de intrebare. Cum poti asigura niste standarde (hai sa zicem calitatea) scolii acasa?
    Ca sa exemplific: Nea Costel absolvent de 4 clase decide sa faca perosnal homeschooling cu baiatul lui. Daniela Crudu decide sa isi invete copilul singura. Basescu, la fel.
    Deci, intreb si eu: de unde stii ca copilul tau va invata ce/cat/cum/de la cine trebuie?

    00
  10. Si cand face 14 ani sau similar cu 8 clase ce se intampla daca acest copil nu are note si prezenta la scoala ? Daca vrea sa mearga la liceu nu e nevoie sa ai 8 clase terminate si examen de capacitate luat ?

    00
    • Fantastic cum lumea vorbeste fara sa stie despre ce.
      Nu s-a inventat in Romania conceptul asta. Cum crezi ca se face in alta parte?
      Ce concept socant, copilul nu are prezenta la scoala! De parca asta trebuie sa evalueze un sistem de invatamant.
      Te sochez daca iti zic ca in mod normal, chiar si dupa legea educatiei de la noi, conceptul de teme nu exista si cu atat mai putin posibilitatea de a da nota unui copil ca nu si-a facut tema „bine”?

      00
    • Unde se pot echivala si in ce sistem? Duci copilul si da niste examene? Care e cadrul legal? E sigur asa pentru ca altfel ramai cu copilul de 14 ani in clasa intaia.

      00
    • NOU
      #32

      Din cate inteleg, sunt scoli private unde dai banu si apare copilu in catalog. Din cand in cand le mai duci niste note.
      Asa cum a facut Becali.

      00
    • Nu e vorba ca s-a inventat in romania conceptul si ca e lumea pro sau contra. Doar se pare ca nu avem cadru legal pentru a face scoala in afara sistemului. Acum daca fiecare se apuca si face cum vrea fara sa tina cont de legi/reguli…confirma ca suntem in romania. La noi ar fi si o tragedie in masa daca s-ar implementa sistemul cu scoala acasa. Pentru ca nu toate familiile sunt pline se bani si figuri in cap. Familiile sarace o sa prefere sa isi tina odraslele acasa si sa le puna la munca de la 7 ani…in ideea ca fac homeschooling. Suntem deja o natie de analfabeti…oare ce va fi cand invatamantul nu va mai fi obligatoriu?

      00
  11. Prima data cand am auzit de homeschooling acum vreo 10 ani am crezut ca e gluma. Apoi am aflat ca la ora de chimie primesti acasa solutiile, trebuie sa le amesteci sa treci rezultatele in caiet si sa trimiti rezultatele, apoi unele chestii le faci online, apoi iti faci orele si temele cand ai timp si chef, apoi iti vin profesorii acasa , nu trebuie sa alergi tu la scoala si sa te plimbi din clasa in clasa. Ca si munca de acasa are unele avantaje si dezavantaje.
    Apoi cata socializare faceati la scoala in cele 10 minute pauza de alergai sa ajungi la urmtoarea clasa ?

    00
    • Socializare nu inseamna numai joaca. Asta poti sa faci si-n parc. Socializare inseamna si ca la un moment dat, o vreme oarecare, tre’ sa stai cuminte si sa asculti/faci ce zice altul, care, pe o scara ierarhica, e mai mare decat tine.
      Socializare mai inseamna sa intri in competitie cu altii pe acelasi palier ca tine, sa-ti descoperi aspectele la care esti mai bun decat ei si la care mai slab si sa inveti sa folosesti totul in favoarea ta.
      Sa inveti sa ai de a face cu oameni care au alte pasiuni/interese/idei/mod de a vedea lumea decat tine si sa lucrezi cu ei cand e necesar.
      Inseamna sa inveti sa cunosti oamenii, care-s jagardele si care nu, care-s lenesi si te trag in jos, care-s oameni si-ti pot fi prieteni. Asta intr-un mediu concurential.
      Socializarea in scoala e cam ca in viata. La corporatie, cu sefi, colegi si muscatori de cur. Ca nu toti putem fi freelanceri.

      00
  12. A pus putin punctul pe „i”, zoso: oare ce se va preda la literatura română peste 20 de ani? Tot Creanga? Am 40 de ani si pana si eu nu eram familiarizat cu arhaismele din acele texte… Am sa traiesc, sper, sa vad ce vor baga in manuale…
    La istorie ce vor pune in manual, peste 20 de ani? Vadim, Becali, Eba? – europarlamentari, coane!
    ––-
    Oricum, cazul lu’ Nalbaru e un caca, plictiseala in media, au găsit subiect. Cati au posibilitate de „home scooling”, vati din aia cu posibilitate chiar o folosesc?

    00
    • Creanga e totusi ok, daca e explicat cum trebuie.
      Problema e ca pe langa Creanga faci multe alte tampenii. Inveti din Miorita ca e ok sa te dai batut, inveti din enigma Otiliei ca Monica Columbeanu e un model de succes in viata, din Baltagul inveti ca e ok si cu razbunarea, ….

      Intr-o prea mare masura avem literatura de cacat.

      00
  13. Știind cît de mult iubesc copiii școala, mă gîndesc acum la bucuria Sofiei. Ce înseamnă domle ca tati să fie specialist în visuri la cheie…

    00
  14. NOU
    #39

    Parerea mea e ca e o laba trista.
    In ce masura, un copil de 9 ani, poate sa-si aleaga materiile care il pasioneaza ?
    Adica pe bune, ea vrea ‘scenaristica’ si ‘robotica’ si ea inca nu cunoaste niste aspecte importante ale vietii sau ecuatia o necunoscuta.
    Sunt elevi care nici profilul liceului nu si l-au ales in cunostiinta de cauza, si tot mai multi, nici macar facultatea! vezi hoardele de programatori cu 1-2 ani de facultate gen jurnalism, drept, litere, istorie, geografie, psihologie, labe.

    Oare ce ar fi daca meseriasii (mecanici, instalatori, tractoristi, etc.) si-ar lua copiii de la scoala ca sa mearga zilnic cu ei la atelier, sa priveasca (pentru inceput) ? categoric va invata lucruri mult mai concrete si mult mai utile decat pe khan academy, dar oare îi putem spune ‘home schooling’ ?

    Btw, asa bine se castiga din filme romanesti de mana a doua ?

    00
  15. Da, sunt de acord ca scoala romaneasca e in degringolada.
    Dar, de asemenea cred ca importarea unor modele de invatamant din strainatate si aplicarea lor fara a tine cont de spiritul si IQ-ul romanilor este o greseala.

    Homeschooling a aparut ca necesitate (distante mari) sau din motive religioase. Aici cred ca e doar hipstereala.

    Lasand la o parte discutiile cu ce e bun si ce nu e bun in invatamntul institutionalizat trebuie sa constientizam ca scoala nu inseamna strict educatie. Inseamna si adaptarea la viata in comunitate, cu bune si rele.

    „Am ales ca ea sa invete in sistem home schooling despre lucrurile care ii plac si fara constrangeri, fara competitii impuse, fara note sau calificative. ” – Ne place, nu ne place, viata este o competitie, inepand de aici si pana la gasirea unui partener de sex/viata.
    Sa-i inoculezi azi copilului ideea ca e o printesa speciala inseamana ca maine o sa ai o adolescenta inadaptata (evident, parere de inginer, nu de psiholog).

    00
  16. Un drum de 1.000 de mile incepe cu un singur pas.
    Keep walking.

    00
  17. Fara comentarii! Diplomele nu formeaza caractere, ci numai (mandrie si egoism).

    00
  18. La final de zi acelui copil ii lipseste interactiunea cu alti copii, ceea ce e destul de importanta. Nu stiu cat este de sanatos sa relationeze zi lumina doar cu adulti si sa nu aiba posibilitatea sa isi faca si prieteni de o varsta cu el. Nu, copiii prietenilor de familie nu se pun, sunt ca o casatorie aranjata.

    00
  19. Sincer, nu prea inteleg : e legal sau nu? Faza cu scoala umbrela seamana cu inmatriculatul in Bulgaria. Poate e cineva inteligent sa imi explice aplicat cum vine treaba cu home school in Romania

    00
  20. Multor parinti le repugna ideea de a-si educa odrasla acasa pentru ca le e frica sa vada ce ar iesi odrasla lor daca ar face-o. ,, Adica CE, sa dea vina lumea pe mine, nu pe sistem? Am treaba, draga, trimite-l la scoala!”

    00
  21. multi nu sunt in stare sa invete cei minim „7 ani de acasa”, dar homeschooling vor fi mai competitivi decat cei din sistemul national super pregatiti de viata hashtag hipstereala mijto

    00
  22. Acum inteleg toata faza:
    „Și cu asta ajungem la headlinerul săptămînii: homeschoolingul adoptat de familia Bucur – Nălbaru. Anunțat într-un moment extrem de prielnic, cu zece zile înainte de lansarea în cinematografe a ultimului film al lui Dragoș Bucur, subiectul a divizat părerosfera românească fix pe jumătate.”

    00
  23. Si in Good will hunting Matt Damon se descurca foarte bine cu studiul acasa ….

    00
    • 1. „Good Will Hunting” e un film, da?
      2. Copchila lu’ Nalbaru o fi chiar ca Good Will, oare? Tu ai paria viitorul copilului tau pe un film? :)

      00
  24. incerc sa-mi dau seama cum de mie nu-mi pasa absolut deloc de treaba asta care inflameaza pe atat de multi. e copilul lor, e treaba lor. daca fata o fi vreun mic geniu care fix de asta are nevoie sa se desavarseasca – nemaipomenit, bravo lor. daca nu si iese o retardata – la fel de bine. survival of the fittest. cand ai parinti idioti nici tu nu o duci prea bine. oricate pareri ar fi acum, nimeni nu poate sti ce o sa iasa. deci…zero fucks.

    00
  25. Eu n-as putea sa fac homeschooling pentru ca mi-e prea lene. Cel mai probabil ei parintii sunt cei care-o sa clacheze nervos.

    00
  26. romania, din pacate nu e pregatita pentru asta

    00
  27. Djuvara???? Ala cu romanii sunt de fapt cumani? Nu, multumesc.

    De ce nu idiotul de Boia??? sau Patapievici???

    Djuvara e unul care a trait momentul 23 August, unul care a vazut telegrama aliatilor pentru Ion Antonescu cu intoarcerea CONDITIONATA a armelor…si care acum e amnezic.

    Vedeti ca nu e tocmai usor sa faci selectia informatiilor, chiar si in aceasta minunata era a informatiei!

    Cred ca ar trebui sa ne luptam pentru un sistem de invatamant mai „concret” si nu pentru homeschooling!
    Sunt curios Jiji ce le-ar invata pe fetele lui acasa!

    00
  28. Il dai pe Djuvara exemplu? Ti-ai gasit …

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile