Două idei din Brașov: transport de noapte și racordarea la termoficarea centrală

Dacă bucureștenii nu se pot debranșa de la termoficarea centrală, la Brașov isteții s-au gândit să racordeze cu forța blocurile noi:

„Una dintre propuneri este ca prin noul Planul Urbanistic General să fie prevăzută obligativitatea ca noile ansambluri rezidenţiale să fie deservite de centrale de cvartal sau de bloc sau să fie racordate la sistemul centralizat de termoficare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea (sursa)

Sistemul de termoficare din Brașov a fost în faliment vreo 4 ani, până să crape de tot și să fie recumpărat de primărie și repus în funcțiune. De bun ce era și de util ce era.

Așa că e logic că ar fi mai bine să afecteze 100.000 oameni decât să afecteze 30.000 sau câți erau ultima oară.

Altă idee creață este transportul în comun pe timp de noapte.

Asociația Visum alături de semnatarii acestei petiții solicităm introducerea transportului public de noapte și îmbunătățirea programului de weekend.
Acest lucru presupune:
1. Renunțarea la programul de circulație de weekend. Programul din timpul zilelor de luni până vineri să fie aplicat și pentru zilele de weekend.
2. Introducerea transportului public de noapte.

Ideea stupidă 1: să circule autobuzele în weekend la program normal. Pentru că în weekend e același trafic de pasageri și e o idee foarte bună să circule autobuzele 90% goale pentru că niște amețiți vor să vină autobuzele mai repede în weekend.

Ideea stupidă 2: transport pe timp de noapte, ca să fie mai puține mașini care circulă noaptea, pentru că oamenii au treabă noaptea. Pentru că viața de noapte din Brașov s-ar anima foarte mult în timpul săptămânii și în weekend dacă ar fi transport de noapte, pentru că oamenii au bani să bea, dar nu au bani și de taxi, în condițiile în care Brașovul e un oraș mic, un drum dintr-o parte în alta costă două beri.

brasov-7

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

49 comentarii

  1. Cât de legal e să obligi proprietarii să se racordeze la termoficarea centrală?

    00
    • Pai cam la fel de legal ca si cu obligativitatea contractului de salubritate … Ipotetic eu pot sa imi incarc gunoiul sa zicem in masina si sa ma duc 1 data pe sapt la groapa de gunoi dar prefer sa nu pentru ca exista nenii aia care vin sa il ia. Ideea de salubritate implica si faptul ca firma de colectare colecteaza regulat ca sa nu se imprastie mizeria, infectii samd doar ca asta e doar in teorie. Obligatii au doar fraierii care platesc nu si aia care incaseaza.

      Daca nu exista racordare la gaz si centrala de apartament aceasta chestie ar fi fost vazuta ca ceva foarte dezirabil ca na la bloc nu poti sa ai soba de teracota.

      Mai e un exemplu de obligativitate de exemplu daca stai la curte sa platesti evacuarea pentru apele pluviale. Adica doar pt ca iti cade apa pe casa care se duce apoi in strada esti obligat sa platesti o taxa anuala si nu poti demonstra ca ai acoperis pe toata curtea si apa se duce direct in strada sau la vecinu. Tampenii din astea …

      00
    • @Mike bun si cand ajugi cu gunoiul la groapa si-l dai jos din masina platesti acolo la casierie sau cum?

      00
    • @BoogieMan buna intrebare! Cred ca toata lumea ar trebui sa intrebe ce se face de banii aia pe care ei ii platesc: colectare, depozitare, procesare, prelucrare, igienizare? Eu cred ca doar prima.

      00
  2. Daca tot suntem la glume bune eu propun aeroport, metrou si o gradina zoologica cu elefanti, girafe si arici.

    00
  3. Dacă fac transportul de noapte ca în București o să aibă un succes fulminant. Am mers o singură dată cu el în cei 7 sau 8 ani de când există și singura concluzie pe care am putut s-o trag a fost că cei care l-au implementat sunt niște cretini. Și folosesc transportul în comun cam 90% din timp. Ziua. Dar noaptea…. orar tâmpit, rute ilogice. Prefer taxi.

    00
  4. Unde naiba au văzut ăia lume pe stradă în Brașov după ora 18:30? Mai sunt școli/licee care termină la 19:00? Că altă sursă de trafic nu văd devreme ce nonstopurile închid toate la 17:00.

    00
  5. eu vreau sa vad doar palmieri in Brasov, iar pe drumul spre Poiana sa fie numai palmieri.

    00
  6. Nu ai zis de fumarit pt cei cu centrale. Adica luni de zile facut dus pe la prieteni, pe la paradisul acvatic (scump, domnule, scump) ca pe ei ii durea undeva. Iar acum i.a apucat grija de mediu.

    00
  7. NOU
    #18

    Și pentru că transportul în comun va deveni mai bun și nu va mai fi nevoie de mașină decât să o parchezi undeva…. https://www.bizbrasov.ro/2018/11/05/licitatie-record-30-000-de-lei-chiria-pe-pentru-un-loc-de-parcare-racadau/

    00
  8. Cu termoficarea explicatia e simpla. Prostalanii de la UE dau fonduri de milioane de euro pentru termie centralizata. Pe langa parandaratul pe care si-l pot scoate cu ocazia asta (reabilitare facuta de firme prietene, etc) mai exista un imens avantaj:subventiile pentru saracime. Cand vine primarul in functie si spune ca daca nu mai iese in functie, o sa trebuiasca sa platesti apa calda si caldura, nu le mai primesti moca, votezi pe ala cu trei maini.

    00
  9. „și să fie recumpărat de primărie”

    M-ai facut curios. De la cine? Era privat?

    00
  10. miercuri noapte (sapt trecuta) am dat 4 ture cu masina in centru. nu am vazut 1 om . am vrut sa filmez.

    00
  11. Normal, aceeasi buba si la oradea, atatia bani bagati intr-o centrala si tot nu este eficienta. Bani investiti dampulea, asta in timp ce teava de gaz trece prin oras si s-au inteles cu distrigaz sa nu branseze blocurile la gaz gen tm si arad… fgm CET

    00
    • Cu eficienta sistemului de incalzire centralizat in Oradea lucrurile nu stau chiar asa. Tocmai citeam ca exista aproximativ 5000 de cereri de rebransare, pe langa apartamentele bransate mai exista si 3300 de case bransate. Chiar nu imi vine sa cred ca le pune cineva pistolul in ceafa ca sa se branseze la sistemul centralizat.

      00
    • Cererile alea ce le vezi sunt de la blocurile nou construite. I-au obligat prin puz sa se branseze la oras… vezi ca momentan centrala atomica nucleara gaz oradea nu face nici pentru a incalzi apa in tot orasul, daramite sa mai si incalzeasca caloriferele. Soacramea si-a pus boiler pentru a avea apa calda la robinet. Am stat cateva nopti la ea (cat renovam prin casa) si ghici ce? 20 de minute sa vina apa calda vara la robinet! ti se pare normal? Calorifere? Ce gluma buna, dezmortite in cel mai bun caz, apartamentul este izolat exterior si interior dar degeaba, caloriferele sunt reci si temperatura ambientala 18-20 de grade. Uite inca un exemplu, intr-o iarna geroasa incalzirea de la centrala de stat pentru 60 de mp al unui apartament costa undeva la 700-800 de lei, incalzirea unei case bransate la reteaua de gaz de 100 mp costa 450-500 de lei. Ce zici? Este eficienta incalzirea de la stat? Eu zic ca nu.
      PS: sa nu uitam ca cet-ul oradea a pierdut multe procese pentru ca au refuzat sa debranseze multi proprietari dupa ce au primit cerere de debransare…

      00
    • Posibil să fie așa. Cifra o citisem in presă

      00
  12. Oamenii spun acolo si de centralele de bloc. Care o centrala de bloc e de multe ori mai eficienta la nivel de bloc decat multe, multe centrale de apartament ce pe langa poluare mai sar si in aer din cand in cand.

    Centralele de bloc si de cartier sunt cele mai eficiente si important: nepoluante. Cu totii o ardem ca ne pasa de natura dar numai atunci cand ne convine.

    Iar despre transportul de noapte… poate nu toti vor sa iasa seara cu masina in oras.

    Vine timpul sa te muti intr-un oras si mai mic ca incepe sa-ti puta si Brasovul… prea aproape de Bucuresti, ce sa-i faci :)

    00
    • Vine timpul sa te muti intr-un oras si mai mic ca incepe sa-ti puta si Brasovul

      într-un sat mic, departe de oraș…

    • Vax cum polueaza centralele de apartament fata de una de bloc sau de cartier? Aia nu tot pe gaz ar functiona?

      00
    • @claudiupb la fel cum polueaza 40-de masini personale versus un autobuz. Mai multe surse de CO2 mici scot mai mult gaz decat o singura sursa chiar daca este mai mare dar nu este de 40 de ori mai mare. Asta este adevarat insa nimeni nu tine cont aici de aspectele ce tin de detalii tehnice si natura umana. Unora le trebuie 25+in casa iarna si sunt dispusi sa plateasca altora le ajung 19-22. Unii au apartamente de vacanta si vin acasa doar doua trei we pe sezon. Sau caz concret in bloc cu centrala unica in aparamentele din mijloc mureai de cald iar cele de la colturi de frig pentru ca nu s-au schimbat si tevile vechi ale blocului si caloriferele ci doar centrala.

      00
    • @Un om, si mai exact cum e comparabila situatia? Centrala de bloc arde mai eficient gazul ala metan decat una de apartament? Nu vad ce scaleaza mai bine. Cantitatea de apa din sistem va mai mare la centrala de bloc, pentru ca traseul va fi mai mare decat 40 de trasee prin apartamente. Apa trebuie pompata pe o distanta mai mare, scoasa cu o temperatura mai mare din centrala sa ajunga ok si la ultimul apartament din retea. Cat de eficient sa fie arzatorul centralei de bloc comparativ cu cel al centralelor de apartament sa compenseze toate astea?

      La exemplul tau cu autobuzul vs 40 de masini nu motorul este cauza eficientei, ca motorul ala de autobuz tot un motor pe combustie este si are cam acelasi randament. Cauza principala este masa totala ce trebuie pusa in miscare (40 de masini x 800-1000kg vs un autobuz ~12000 kg), dar la centrala volumul ce trebuie incalzit e acelasi.

      00
    • @claudiupb: nu e chiar asa cu apa pentru ca exista sisteme de recirculare ce daca face la 4 dimineata dus ala de la 10 nu sta 15 minute pana urca apa pe coloana. La mine ce stau la 6 si sub mine nu am vecini dureaza cam 10 secunde sa vina apa fierbinte (centrala de bloc, nu RADET)

      Exemplul cu autobuzul ramane valabil dar pot sa ti-l dau si pe ala cu internetul: cand se da cate 1 Gbps la fiecare client, asta nu inseamna ca providerul are alocat 1 Gbps pentru fiecare client ci se bazeaza pe un calcul probabilistic ca nu toti au nevoie sa-l foloseasca in acelasi timp.

      La fel e si cu centrala de bloc, daca toti vor apa calda in acelasi timp o sa fie nasol, adica in loc sa instalezi 40 de centrale pentru fiecare apartament instalezi echivalentul al 15 si iata eficienta mult mai mare.

      00
    • @vax/Un om (am impresia ca sunteti aceeasi persoana).

      Eu vorbesc de eficienta la incalzire si tu vorbesti de apa calda. Poarte o fi mai eficienta pe apa calda (desi si eu stau tot 10-15 secunde sa-mi vina apa la dus), dar ca sa facem o comparatie in 8 luni fara caldura nu dau pe gaz adunat cat dau in prima luna in care bag caldura. Acolo este defapt buba, la caldura pe iarna, ca acolo se consuma cel mai mult.
      Iar legat de comparatia cu internetul, te intreb la fel ca si comparatia cu autobuzul, ce mai exact se compara? Care sunt mecanismele care sunt similare in discutia asta de eficienta (si poluare). Ca nu orice chestie centralizata este mai eficienta decat distribuita.

      00
    • @claudiupb: nu suntem unul si acelasi, suntem doar doi ce gandesc corect :)

      Eficienta inseamna din punctul meu de vedere asta: o certrala pentru un bloc de 40 de apartamente are consumul mai mic decat suma celor 40 de centrale de apartament. Sunt mai energofage cum se spune.

      Daca tu stai doar 4 luni pe an, evident ca inseamna ca iesi mai bine sa ai centrala. Poate n-o mai pui nici pe aia ca stai doar vara :) Dar oricum ai lua-o, cu aia de bloc iesi mai ieftin. Si daca problema e ca unii vor in casa 31 de grade si altii se multumesc cu 21, pentru asta exista repartitoare si fiecare plateste dupa cum consuma.

      00
    • @Vax, vezi ca de la atata gandit corect nu mai intelegi un text. Cum ai dedus ca stau doar 4 luni pe an?

      Si legat de eficienta, ce incerc sa explic de la inceput: nu este nici un motiv ca 40 de centrale ce incalzesc 40 de apartamente sa consume mai multa energie decat una de bloc ce incalzeste aceleasi 40 de apartamente.

      00
    • @claudiupb: cu asemenea gândire sănătoasă bănuiesc că tot o mașină mașină diesel și tot la fel ți-ai mai cumpăra că-s mai bune și numai fraierii cred că poluează :)

      E foarte simplu de comparat: avem doua blocuri la fel, unul cu centrală pe bloc, celălalt fiecare individual. Ăla pe bloc are consum mai mic. Dar văd că nici calculele matematice nu te-au înduplecat că dacă nu crezi, nu crezi. Nu contează că unii aduc exemple.

      00
    • @vax, hai ca ai trollat destul.

      00
  13. NOU
    #39

    Pe a treia cu tramvaiele n-ai vazut-o?

    https://www.facebook.com/TramvaieBV/

    00
  14. centralele comune nu au un randament mai bun de cat cele proprii din cauza pierderilor pe trasee. neavand un randament mai bun, nici nu polueaza mai putin. au avantajul ca nu ocupa spatiu in fiecare locuinta si ca nu se face intretinerea a n centrale individuale. in practica, cunosc multe cazuri de blocuri noi date in folosinta cu centrale de bloc, in care dupa 1-2-3 ani s-a trecut la centrale individuale. nu plateau toti cota de gaz la timp si furnizorul a sistat alimentarea.

    00
  15. Iti impune una din doua variante: centrala de bloc sau la oras!
    Ceea ce e foarte bine, e mult mai eficient energetic o centrala pe bloc sau cartier, decat 1000 de centrale individuale

    00
  16. Am fost abonat la CET in Brasov si nu mi-a placut din urmatoarele motive:
    – am prins 2 ani (2010 si 2011 parca) cand din aprilie pana in octombrie n-am avut apa calda din cauza datoriilor CET-ului catre furnizorul lor de gaz.
    – in fiecare an erau cam 2-3 saptamani fara apa calda pentru ca se facea revizie (exceptie 2010 si 2011)
    – multi ani de stat in frig in octombrie pentru ca legea zicea ca nu este inca destul de frig afara ca sa porneasca CET-ul
    – facturile in lunile de iarna erau pe la 300 de lei in timp ce acum facturile la gazul pentru centrala de apartament sunt pe la 200 si imi fac mai cald cu 1-2 grade in apartament.
    – dupa ce mi-am pus centrala eram obligat sa platesc pentru caldura degajata de tevile de la CET care imi treceau prin apartament. Mi se parea un lucru normal, dar mi se pareau absurd sa platesc X lei cand tot X lei plateam si pentru gazul consumat de centrala. Va garantez ca tevile alea nu degaja tot atata caldura cat fac eu cu centrala.

    00
  17. Ehe, După ce spargi 3-400 de lei pe băutură de unde să mai ai 9 lei de taxi?! Știi cum e? La Viena dai 2,4 euro pe o călătorie cu metroul, însă atunci când vii acasă negociezi cu „împuții de taximetriști” și cu babele care încearcă să te fure când îți vând pătrunjel.

    00
  18. este mai buna varianta cu termoficare de noapte si transport centralizat!

    00
  19. aia cu transportul de noapte e buna, dar explicatia e incompleta

    a existat pana prin 2000 transport de noapte in brasov, erau 3 linii mari si late care functionau cu o mica modificare vs traseul lor original

    toate ajungeau in gara, si plecau la fara 15 parca din cap de linie, in felul asta pe la fix erau toate in gara brasov, stateau 5 minute si plecau spre celalalt capat

    parca era linia 1 – triaj – pe tocile ( acum linia 1 e limitata la livada postei, pe vremuri urca sus)

    linia 2 – tractorul – pe tocile

    linia 3 – steagu (mc donalds) – pe tocile

    sa vedem si avantaje/dezavantaje, eu zic ca merita transportul de noapte

    Avantaje:
    -oamenii rataciti prin oras dupa 11 ajung acasa cu autobuzul cu putin creier (se gandesc cand ies din bar sa fie la ora potrivita in statie )
    -nu te mai certi cu toti prostii de taximetristi ca el vrea doar curse de 10km

    dezavantaje:
    -trebuie sa platesti 4-5 soferi/tura care fac 6 ture cu autobuzul /noapte ( la 00, 01, 02, 03, 04, 05 ca de la 06 parca intra rutele normale)

    00
    • Si la tine explicatia e nefinalizata. Ai uitat sa precizezi numar de persoane ce foloseau atunci gransportul in comun comparativ cu acum. Nu uita ca din 2000 si pana azi au disparut vreo 6-7 meleoane de cetateni, iar cei ce au ramas s-au pensionat, asa ca pentru cine sa se faca si sa se drege? La oradea au redus numarul de curse oferite, de multi utilizatori ce sunt

      00
  20. Transportul pe timp de noapte e chiar o necesitate. Cei 3 rataciti care mai circula prin oras pe la 3 noaptea nu au cu ce sa ajunga acasa.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)