Doi ani de degringoladă a presei

În anii ‘90, presa din România era un păun cu penaj colorat, care te încânta atunci când îl priveai. Era vremea editorialelor puternice, era vremea dezbaterilor televizate din care invitaţii nu ştiau dacă vor mai ieşi vii. Cu timpul, presa a obosit, puterea sa s-a diluat, banii i-a moleşit. Demisia soţilor Halpert e doar un alt act al unei tragedii pe care mulţi o vad, dar puţini o înţeleg. Jocul se numeşte “de-a managerii”, joc în care se se găseşte un mogul dornic să bage nişte bani şi, când banii se termină, se lasă cu lacrimi şi invective.

Manageri învinşi de criză.

Băieţii ăştia care se plimbă de la un mogul la altul nu sunt manageri. Sunt nişte profitori abili, degrabă cheltuitori de bani nemunciţi, bani pe care ei sunt convinşi că îi merită. Newsflash, nici unul din ei nu înseamnă nimic pentru nimeni. Toţi au devenit profesionişti şi buni în ceea ce fac pe vremea boomului economico-cheltuitor, când tirajele urcau la cer de mână cu ratingurile.

Ce au facut aproape toţi atunci când a venit criza şi ar fi trebuit să se vadă cât de buni sunt? Au schimbat barca, în încercarea de a întârzia percepţia lumii asupra lor.

Realizări măreţe.

Gaşca care pleacă acum de la Adevărul e formată din nişte nimeni plătitori de articole publicitare în presă sau pe bloguri (acesta e unul dintre ele, nu va lăsaţi păcăliţi). Realizările lor s-au bazat exclusiv pe banii pe care Patriciu i-a pompat în afacere, fără a realiza că nimeni nu cumpără maculatura lor fără cadoul cu care venea împachetată. Pe acelaşi principiu, dacă aş avea bani să dau zilnic câte o bere fiecarui cititor de zoso.ro, în 2 luni aş atinge 100.000 unici pe zi. Dar n-am, aşa ca la 7 a.m. scriu articole, în loc să mă delectez cu ciorba sleită Forbes România.

Cel mai bun exemplu e Turturică, care a plecat nu mai ştiu de unde ca să aibă realizări pe cont propriu. După vreo doi ani de făcut o revistă inexistentă s-a întors la mogul, că e cald şi cu banii lui se poate face performanţă adevărată, nu cu talent şi dedicaţie.

Negarea realităţii.

Amuzant este că băieţii ăştia refuză cu îndârjire să îşi recunoască limitele şi eşecurile, preferând să arunce în cârca crizei, mogulului, pieţei, concurenţei, toamnei, vecinului de la doi, presiunii, cafelei, ploii, alinierii planetelor propriile fapte. Orice, dar nu ei. Nu, ei au făcut performanţă tot timpul, chiar şi cu produse crunt de proaste (mai ţine minte cineva Business Standard sau NewsIn?). Vor mai urma nişte ani în care fie se vor califica la locul de muncă, fie se vor pierde în peisaj, în lipsa de moguli dornici să le finanţeze incompetenţa.