De ce deținerea a 45% din suprafața agricolă de către străini ține de siguranța națională?

O știre de zilele trecute:

”Am solicitat în raportul depus la PE și votat proceduri unice și condiții unice de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole la nivel european și am atras atenția asupra acestei chestiuni prin amendamentele depuse, deoarece apreciez că România se află în momentul de față în fața unei chestiuni care ține de siguranța națională. Faptul că astăzi în România peste 45% din terenurile agricole se află în mâinile străinilor este o chestiune care pe termen mediu și lung ne va afecta în mod neîndoielnic”, a declarat europarlamentarul Daniel Buda.

Teoretic, tipul ăsta are dreptate, nu e OK să dețină străinii prea mult din pământul agricol al unei țări.

Dar informația și afirmația asta trebuie pusă în context. Și contextul este ăsta:

  • 50% din popendulația României trăiește in mediul rural, lucrând pământul și trăind la limita subzistenței. ei consumă resurse pentru care plătim toți.
  • în prima jumătate a anului, România a importat alimente în valoare de 3,2 miliarde euro și a exportat alimente în valoare de 2,1 miliarde euro. adică, deși avem pământ bun, mult și fertil, nu știm și nu putem să îl lucrăm. plus că o parte importantă e deținut de ăia 50% din popor, care îl lucrează cu capul și plugul cât să poată trăi prost.

Când pui problema așa, parcă se schimbă un pic datele problemei. Și, dacă nu suntem în stare să îl lucrăm, poate avem nevoie de străini care să ne învețe cum să o facem. Și, cu cât sunt mai mulți care cumpără loturi mari de pământ și le muncesc industrial, cu atât dispare mai repede satul românesc și vom produce mai multă mâncare ieftină.

Faptul că avem o suprafață generoasă de pământ și consumăm bani pentru a importa alimente ține de siguranța națională? Eu cred că da.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

78 comentarii

  1. Nu stiu de ce Romania leat 2017 se cramponeaza asa mult cu „nu ne vindem tara”, in cazul terenurilor nu inteleg ce e asa important sa fie sau nu romani-verzi-get/beget? De ex in SUA poti sa iei orice teren/casa/proprietate vrei matale, pui banu’ jos si poti sa fii de pe Marte. Chestia e ca sant taxe de proprietate dupa ce tranzactia e facuta. Si de asta merge treaba.
    De ce nu face si romanul la fel? Ia nene ce teren agricol vrei. Daca faci intr-adevar agricultura, platesti taxa asta. Daca nu si il tii in paragina – platesti taxa de proprietate mai mare. Daca faci pe el cine stie ce kkturi neaprobate, ti-l ia statul.

    00
    • deci io daca am cumparat un beci si fac agricultura cultiv acolo la bec plante de astea zise gresit etnobotanice parca mai conteaza in fine. ce taxa trebuie sa platesc?

      00
    • Poate pentru că SUA nu exporta ceea ce produce. România exporta materia primă și importa produsul finit. Asta nu face bine la economie.

      00
    • @Radu: Nu stiu, intreaba administratia locala sau aia care ti-au dat autorizatia sa cultivi asa ceva pot sa-ti raspunda la intrebare. Daca e pe sub masa si e vb de mafia, never mind :)

      00
    • S-ar putea ca odată ce să zicem, cetăţeni germani sau americani deţin o parte serioasă din suprafaţa ţării noastre, să fie mai hotărâţi să se bage pentru noi în caz de ceva, pentru că şi-ar proteja şi propriile investiţii.

      Poate e ceva strategie de apărare naţională şi noi habar nu avem :))

      În caz că vin ruşii zicem hou fă, că aci e teren property of US Citizens :))

      00
  2. Problema este ca, indiferent de tara, cata vreme e pamantului LUI, face cam ce vrea el acolo. Practic, este perfect posibil ca tu, autoritate a Statului Roman, sa nu poti intra decat cu mandat judecatoresc justificat pe, sa zicem, jumatate din judetul X. Ca daca e pamant particular, face ce vrea, inclusiv interzicerea accesului. Nu ma injurati prea tare, cunosc exemple de sate unde oamenii nu au voie, efectiv, pe foarte foarte multe hectare, cumparate de italieni, etc.

    00
    • Scuze,dar de ce nu au voie oamenii pe hectarele cumparate de italieni?
      Probabil pentru faptul ca nu se duc pe acolo sa isi plimbe nepoteii,merg ca multi romani la „organizat”

      00
    • E normal, se cheama proprietate privata.
      Tu lasi tot satul sa se plimbe pe la tine prin curte, sau pui gard?

      00
    • @Pif: da, nu au voie pentru ca fura. De asemenea, cred ca daca tu ai teren agricol si plantezi grau, nu prea-ti convine sa vin eu sa las oile la pascut exact pe-acolo. M-ati umplut de dislike-uri, probabil pentru ca nu va trece prin cap ca proprietatea omului e ”sfanta”, atat in UE cat si in Romania. Nu se specifica nicaieri ca un om de alta nationalitate nu poate fi proprietar de teren in Romania. Iar omul face ce vrea pe terenul lui, practic ce-a cumparat italianul este pamant italienesc, chiar daca e in Maramures, spre exemplu. Doar o nationalizare poate aduce inapoi Statului Roman teritoriile pierdute prin vanzare. Daca nu indraznesc prea mult, as vrea sa-mi explicati si mie ce e gresit in ce stiu eu, de m-ati umplut de dislikeuri. Sunt dornic de imbogatirea cunostintelor. Multumesc.

      00
    • @7 Te-ai exprimat ca si cum ai fi impotriva ideii. Daca iti displac disklike-urile mai citeste si tu ce-ai scris inainte sa dai submit.

      00
  3. mai exista si posibilitatea sa il inchiriezi/arendezi catre straini.

    00
  4. Satul romanesc nu trebuie sa dispara!

    00
  5. Hai să reformulăm. Pământul, orice trebuie lucrat de către oameni care știu ce fac și le pasă de ceilalți. Ok, vezi vreo soluție cu clasa politică actuală?

    00
  6. Asa, asa copii: petrolul l-am dat austriecilor, padurile le-am taiat si le-am dat tot lor. Mai e putin si dam aurul canadienilor. Sa dam si pamantul si peste niste zeci de ani (la un moment dat o sa evoluam si noi din moluste in vertebrate) o sa luam muie cu lingurita, da’ numa’ cand vor vrea strainii.
    Daca gandeau ca voi toti care si-au pus oasele la bataie pentru neamul asta nenorocit, acum Romania era doar o Atlantida.

    00
    • Daca esti prost mai bine taci din gura.
      „petrolul le-am dat austriecilor” – austriecilor le-am inchiriat dreptul exploatare a zacamintelor. noi am fost prosti ca am inchiriat prea ieftin
      „padurile le-am taiat si le-am dat tot lor” partial adevarat. nu le-am dat ci le-am vandut lemnul. noi am fost prosti si lacomi ca taiat tot ce s-a putut.
      ” Sa dam si pamantul” si ce o sa faca cu el? o sa il ia in carca si o sa plece cu el?

      00
    • „Ha ha ha, ce destept sunt eu: l-am facut pe unu prost am crezut ca il contrazic, dupa care n-am zis nimic”. Eu am spus ca ne-am vandut niste chestii (pe care nu o sa le mai recuperam VECI – noroc ca era petrolului apune)si tu spui cu spume la gura ca „NOI am fost prosti ca le-am dat”. Asa si? N-ai zis nimic.
      Concentreaza-te: daca cineva va vinde pamantul romanesc, supriza: tot niste prosti/puturosi il vor vinde. Cat despre „ce, pleaca cu el in spate”? mi-e efectiv lene sa iti combat monumentul de ignoranta. Fii fericit!!!

      00
    • @Ionut

      Îți readuc la cunoștiință că 2,5 milioane de români au plecat în Vest (da, e foarte important asta, atât pentru anti-xenofili cât și pentru xenofili). Alții și-au abandonat pământurile fără să facă nimic din/cu ele, bătrânii (fiindcă-s bătrâni) nu mai au cu ce și-și vând pământul sau pădurea. Despre zăcăminte naturale, trei lucruri de ținut minte:

      >@eratostene a folosit cuvântul cheie „închiriat”, nu „vândut”;

      >dacă majoritatea popendulației (inclusiv tu) aveați vreo problemă cu asta, ați fi intrat peste primării, consilii județene, parlament, senat & președinție să-i tranșați pe toți să nu facă înțelegerea asta (apropo, nu uita de Dinu Patriciu, dar na, a murit deja, așa cum o să moară iliescu calm);

      >avem zăcăminte naturale… okei, cu ce le extragem? Cu lopata? Cu grebla? Cu băgatul furtunului în pământ și sugem ca să iasă ca apa? Cu ce aparatură să extragem (ca să nu mai zic de prelucrare) zăcămintele naturale?

      Să trăiești, băiete! Viața e prea scurtă, nu se merită…

      00
  7. Da, e un aspect ce tine de siguranta nationala: suntem incapabili sa ne hranim singuri, ceea ce in caz de razboi e nasol. Cresterea exploatarii industriale a terenului de catre straini (sau romani) poate duce la ameliorarea situatiei.
    Terenul ar trebui sa ajunga la cine il poate exploata, fie el roman sau strain.

    00
    • in caz de razboi nationalizam tot si la revedere.
      pb e ca pana la razboi aia il lucreaza si exporta tot si pe termen lung o sa murim de foame in granarul europei

      00
    • @maxp Sincer, eu n-am vazut pe nimeni mort de foame in Romania de dupa Ceausescu. Iar problema pusa e falsa, pana la urma si recoltele de pe pamanturile detinute de romani tot in hangarele celor de la Monsanto ajung…

      00
    • @maxp eh? nu exporta avand in vedere ca e cerere locala. Daca noi importam rosii, aia din Turcia care le vand la noi o fac pentru ca au la noi un pret mai bun decat in Germania? Inseamna ca e rentabil sa vanda aici. Iar daca e cerere, ar fi rentabil pentru cei care produc eficient local sa vanda aici. Da, in alta parte poate poti obtine un pret mai mare, dar te si costa mai mult sa le duci acolo, sa le conservi suficient timp incat sa garantezi perioade de expirare, etc.

      Sa distrugem drumurile sa nu scoata astia mancarea din tara!

      00
    • nu, aia vor exporta pt astea crescute aici sunt mai bune, iar noi vom importa morcovi crescuti in burete si rosii de zici ca sunt corcoduse.
      iar in caz de foamete, ca se va ajunge si la asta in 20-30-50 de ani, aia vor exporta sau muta pur si simplu productia in tara lor mama sau cui va da mai mult si ghici ce?! noi nu vom avea bani sa dam mai mult. cam cum se zicea ca au facut bancile care opereaza pe teritoriul romaniei cand a fost criza.. au salvat banca mama din tara de origine.

      00
    • ganditi-va ca tari cum sunt china sau emiratele arabe au nevoie in draci de mancare…. vor cumpara, chiar auzisem ca sunt destul de multe terenuri cumparate de chinezi, si vor muta mancarea la ei, indifferent de costul de transport, pt ca pur si simplu au nevoie de mancare, multa

      00
    • @mark733 monsanto? idiot much? chiar ai habar despre ce vorbesti? ce plm are monsanto cu productia din agricultura?

      00
  8. Pamantul e o investitie buna chiar si daca nu-l lucrezi tu. Asociatiile serioase lasa proprietarului subventia de la apia. Daca mai adaugi si renta viagera de 50 euro ajungi la 230 euro/ha.
    Deja de la 10 ha se strang niste banuti.

    00
    • @Taipan, asociatiile serioase negociaza cu tine daca ai 50-100 de hectare. daca ai 2-3 ha se pisa pe tine cu bolta.

      00
    • @Shoric
      La 50-100 ha nu mai e rentabil sa-l dai in asociatie. Poti sa accesezi tot felul de fonduri de sprijin. Ai subventia APIA, plus subventia pe motorina.
      Eu am putin, vreo 4 ha. Din ce am observat contractul cu asociatia e STAS, indiferent de suprafata.
      Imi pare rau ca nu am cumparat cand se putea si era la un pret derizoriu. Vecinu a vandut 3 ha cu 1 milion/ha si si-a cumparat un televizor.

      00
    • @Taipan: despre ce judet e vorba?

      00
  9. Și mai e o chestie: străinii ăia răi care ne cumpără pământul nu o să plece cu el în cârcă din țară. Tot aici îl vor munci. De partea cealaltă, îți trebuie mulți bani ca să lucrezi suprafețe mari de teren agricol iar cei care subzistă din arat cu calul sigur nu au acești bani. Și nici nu vor/ nu pot să se unească în asociații care le-ar da acces la finanțare de la bănci. Că bani din agricultură se fac. Un prieten care filmează ceva materiale video cu fermieri români chiar a stat de vorbă cu oamenii aceia care fac agricultură la modul industrial pe mii de hectare. Și fac bani mulți din asta, dar și muncesc de la sar capacele. Plus că și-au trimis copiii pe la facultăți de agricultură, i-au școlit, tocmai pentru că și-au dat seama că nu merge treaba cu calul și plugul, ca din moși-strămoși.

    00
  10. Nu vor fugi cu pamantul in afara, dar nici nu vor da produsele agricole gratis/mai ieftin catre popendulatie. Asa ca pe termen lung e nasol sa vinzi pamantul catre straini.
    Faptul ca noi nu suntem in stare sa-l folosim la adevarata capacitate, nu e o scuza sa-l vindem.
    Solutia reala este sa punem mana sa-l muncim si sa ne facem noi asociatii. Asa ca mai usor cu propaganda asta ieftina. Nu e vorba de vreun patriotism gen ‘nu ne vindem tara’, ci de bun simt.
    Copiii nostri se vor trezi intr-o buna zi ca tot ce e in jurul lor e detinut de landlorzi straini. Sa te vad cum te-ai simti in postura aia.
    Da, nu te-ai nascut la tara si nu dai 2 bani pe terenurile alea, dar din ele mananci si tu, si cand o sa stabileasca altii ca de maine painea e 100 de lei, joac-o p’asta.

    Situatia in Romania e de cacao acum, dar cand generatia viitoare va incerca sa repare tot ce s-a gresit in ultimii 30 de ani, va fi cu mainile legate. Sunt destule nasoale facut de ciuma rosie, de ce sa mai adaugam si noi? Hai sa gandim putin mai departe de ograda proprie si pe termen mai lung, ce zici?

    00
    • Macar vor fi produse, acum nimeni nu mananca faina din samanta de buruieni de pe hectarele lasate in paragina. Sau pepenii aia intinsi pe zeci de ha si de care se plang oamenii ca ii lasa pe camp ca e prea ieftin sa ii aduca la oras.

      Daca vanzarea pamantului catre straini inseamna ferme moderne pe sute de ha si utilaje performante cu gps tracking pe ele si soferi instruiti si platiti bine, adica disparitia lui nea Ion care trage la masea in timp ce isi ara pamantul apoi iese pe 4 carari cu tot cu tractor de pe camp direct in drumul principal, fara prioritate, lumini si cu rotile pline de noroi sau, mai rau, cu caruta nesemnalizata si grebla/coasa lasata sa iasa in spate (cum am vazut mirat zilele astea, ca in bancul cu motociclistii fara cap), atunci foarte bine.

      Si asa ce cultiva aia pentru mancarea lor pe jumatate de ha nu ajunge in magazine, eventual la marginea drumului.

      00
    • @Gigi: tu daca ai fi fermier autohton ai da produsele mai ieftin doar asa ca sa faci un bine romanilor? Nu le-ai vinde la pretul pietii?
      De ce strainii ar incerca sa vanda painea cu 100 de lei doar asa de-al dracului? Ca sa se uita le ea cu prinde mucegai pe raft?
      Atata timp cat piata e libera nu vad problema.

      00
  11. Eu personal cred ca e doar o masura prin care sa protejeze marii latifundiari romani, care astfel scapa de concurenta serioasa.
    Nu inteleg de ce o problema doar terenul arabil. E ok daca strainii cumpara toate locuintele din Romania, nu? Sau daca vor cumpara toata industria, ori orice altceva.
    Telefonia mobila e vanduta de mult, curentul si gazul sunt straine, benzina la fel, alea nu mai sunt strategice? Fix terenul arabil e baza?

    00
  12. Cand o fi sa murim de foame si vom fi iar in razboi contra cotropitorilor, o sa apara stranepotul lu` Dragnea pe canalul lui de youtub si o sa promita saracilor cate 3 hectare de pamant daca se sacrifica pentru tara. Noi vrem pamant !!!

    00
  13. Daca ar comercializa și in țara ce produc, sa zic.. măcar 20%, din partea mea pot sa-l ia pe tot.
    In situația actuala nu prea e normal, la agricultorii se cam anulează impozitele plătite cu subvențiile date căcălău, sa mai si duci tot afara mai mult pierzi decât câștigi.

    00
  14. Sigur. DOar ca nu e deloc asa. La o simpla cautare pe google legata de africa si rapita, o sa aflam cum unele tari africane si-au vandut terenul agricol in proportie de 90% consortiilor straine, care au pus peste tot rapita. ghici ce s-a intamplat mai departe cu popendulatiile acelor tari.

  15. Caz concret cu un arendas destul de mare din Moldova.
    Teren arendat pe 10 ani initial. Cu un an inainte de de expirarea contractului decid sa inchiriez o parcela de 10 ari altei societati pe X ani. Nimic de reprosat, este informat, este de acord, este terenul scos din circuitul agricol, semnat contractul pe cei 10 ari. Nu stiu cum a aflat numele firmei si au si inceput procesele cu arendasul si cerea niste despagubiri imense sau neoficial se multumea si cu terenul sa-l cumpere asa pe nimic. Am castigat ambele procese, reziliere decisa de instanta a contractului. Ma pregateam de al treilea proces ca omul nu vroia sa predea terenul pe amplasamentul din acte (cf frumos, masurat cu documentatie cadastrala). Arendasul credea ca de fapt nu avem acte pe teren (situatie destul de des intalnita din pacate la sate). Cand sa lamurit el cum sta treaba si a vazut ca noi cerem (discutii cu avocat si toate cele) terenul pe amplasamentul predat la inceputul contractului si avem si dovezi s-a calmat. Totul s-a terminat in 2017.
    Acum cateva intrebari :
    Cati au nervii si banii sa reziste la abuzuri de genul asta din partea arendasului?
    Pot sa va spun ca legislatia este foarte proasta in domeniul arendarii.
    Credeti ca vom avea o lege mai buna?
    Pana cand nu este cadastrat tot terenul o sa fie destul de complicat de solutionat de catre instante eventualele abuzuri.

    00
  16. Mai o chestie de care nu foarte multă lume ține cont când e vorba de agricultură: WC-urile din fundu’ curții și pânza freatică.

    Îi las pe cei care se pricep mai bine decât mine să detalieze.

    00
  17. problema nu e procentul din pamant detinut ci modul lui de intrebuintare, daca e intrebuintat pentru crescut doar nuci si doar pt export, atunci da e problema de securitate nationala, atfel, sa populeze cine vrea si cine poate terenul agricol romanesc cu ce vrea muschiul sau atat timp cat nu distruge terenul.

    00
  18. La ai mei la tara, cam 90% din pamant este dat in arenda, unor oameni din sat. Sunt doi mari si lati, care il lucreaza in mod organizat, cu utilaje, cu angajati, samd.
    Nu reusesc sa imi dau seama in ce alte parti ale tarii inca mai predomina lucrul pamantul individual.

    00
    • E o iluzie a orasenilor, nicaieri nu predomina lucrul pe parcela individuala. Poate doar daca ai vie sau pepeni, in rest nu mai baga nimeni plugul tras de cal ca sa puna porumb. E prea multa munca si randament infim si orice poti sa spui de taranul roman dar prost nu e…

      00
    • Si totusi, aza facand un drum cu trenul Ploiesti-Buzau, am vazut parcele cararate, adica o fasie pus ceva, urmatoarea fasie altceva, chiar si un pic de parloaga, pe ici pe colo. Cred ca eram pe la Sahateni, adica imedia ce treci limita de judet.
      Spre surprinderea mea, am vazut inca fasii de vie, din aia nationalizata, depe vremea lui Ceausescu, adica pitica, si cu struguri negri. Era plina de struguri. Daca imi aduc aminte, soiurile de vita din zona se numesc tiraz si algeriana.
      Un pic mai incolo doua campuri cu sistem de irigatii pe ele, din acelea cu roata.

      00
  19. E o idiotenie, italianul o sa vina si o sa cultive ieftin aici, o sa duca toata productia in italia, si o sa ajunga la noi produsele finite la preturi de italia si romanul o sa moara si mai tare dd foame. Nu mi se pare ok sa vina aici, sa cultive si apoi sa plece.

    00
    • Când țăranului/tractoristului/lucratorului român nu-i mai ajung banii pentru a cumpăra produse venite din Italia, atunci nici nu va mai munci pământul italianului… cam cum se întâmplă deja.

      00
    • E o iluzie, nu se mai cultiva ieftin nici aici, pamantul insa a fost ceva mai ieftin, iar taxele mai mici.

      00
  20. Discutăm despre un copac si nu vedem pădurea! Greșală pe care am tot făcut-o in ultimii 28 de ani.

    Din 90 pana azi, s-a pus in aplicare un plan, care a fost implementat treptat, pe principiul pieselor de puzzle.
    In timpul asta, fiecare guvern a primit cate o piesa -doia-trei (o lege aici, o ordonanta acolo, o lege a retrocedarilor). Se primea cate o piesa de puzzle de la FMI, una de comisia europeana, una de la ambasada SUA direct, etc. Autoritatile din Romănia au asamblat puzzle-ul care pana la urma a inceput sa se miste si chiar sa se transforme intr-un balaur care a muscat de cur toată țara.
    Pana sa-si dea seama politicienii, era deja prea tarziu si ei deja se manjisera pe mainile si pe bot, cu bucatele cazute de la balaurul mancator de resurse si suflete.
    A cazut industria, a urmat agricultura. Resursele au inceput sa intre pe mana marilor companii straine.
    Resursa umana a plecat afara oe post de neo-sclavi.
    Toate astea au fost dublate si de lipsa de cunoastere a jocului (capitalism) din parte oamenilor, care de fapt nu au nicio vina, pentru ca au invatat in scoli comuniste.
    Oamenii au fost lipsiti de initiativa, si asasinii economici stiau asta, stiau ca românul nu are declick.

    Inca din anii 40, Hitler primea rapoarte legate de Romănia si potentialul agricol a acestei tari, cu locuitori extrem de docili.

    Ne-au luat ca din oală moșule.

    România, hai sa jucam un joc nou, acum ca ai invatat regulile capitalismului, o sa schimbam pe GLOBALISM…e tot un fel de capitalism….dar hai ca inveti tu pe parcurs.
    Deschidem jocul….Te bagi la o viza de Canada in schimbul unor alimente din SUA?

    00
  21. De ce sa dispara satele?
    A mai avut cineva ideea asta si a mutat taranii la oras , artificial , construind orasele dormitor , blocuri de nefamilisti , avem dovada azi ce a iesit .
    in Europa au disparut satele ? nu , chiar sunt superbe …….cel putin in Transilvania este misto sa traiesti la sat

    00
    • Sa dispara, acolo unde e lumea puturoasa. In Transilvania nu vezi muc de tigara pe strada, soselele sunt asfaltate, iarba taiata pe marginea drumului, curatenie sclipitoare in curti, nu vezi oameni la poarta la spart seminte, exista apa curenta si gaze. Fiecare munceste acolo si contribuie la comunitate. De cate ori trec prin partea aia si prin Maramures, raman uimita de curatenia de acolo. Nici nu zici ca e in Romania.
      Da, alea NU MERITA sa dispara.

      Dar da o tura prin Afumati. Aici, langa Bucuresti. Sa vezi balarii de 2 metri la oameni in curti, ca sa nu mai zic pe strada, toata lumea e la coltul strazii, bea bere, sparge seminte si asteapta jutorul social… Astea, da. Trebuie sa dispara. Nu aduc niciun beneficiu nimanui.

      00
    • „In Transilvania nu vezi muc de tigara pe strada”

      Acum 2 ani am fost in Cluj si primul lucru pe care l-am vazut a fost un nene care se caca pe trotuar. Ala contribuia pentru comunitate?

      00
    • @George: satele din vest nu mai sunt sate demult.

      https://dexonline.ro/definitie/sat

      „Așezare rurală a cărei popendulație se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura”.

      In vestul Europei cu agricultura se ocupa un procent infim de popendulatie:

      https://en.wikipedia.org/wiki/European_countries_by_employment_in_agriculture_(%25_of_employed)

      A se observa ca si in Romania (care e undeva la coada) popendulatia care se ocupa cu agricultura nu mai e 50% demult. Si daca ma intrebi si aia 24% cred ca includ de fapt si asistatii sociali din mediul rural.

      „Satele” de care spui tu sunt de fapt localitati in care fie popendulatia doar locuieste si face naveta la oras ca sa lucreze fie exista o fabricuta sau ceva firma unde sunt angajati mai toti locuitorii din zona (2-3 localitati uneori).

      In Romania satele din apropierea oraselor se vor transforma in suburbii, comunele mai mari se vor reprofila si vor deveni un fel de mici orasele iar satele alea risipite din care pleaca toti si raman doar batranii vor disparea de la sine.

      P.S. Culmea saraciei pe care am vazut-o eu pana acum a fost in Transilvania, undeva prin Satu-Mare (un sat vai de capul lui unde toti stateau degeaba ziua in amiaza mare) si in Caras-Severin (un sat aproape parasit in care erau doar batrani iar drumul asfaltat se termina INAINTE de intrarea in sat). Am auzit ce-i drept de saracie mai mare in Moldova si Oltenia dar nu cred ca putea fi mult mai mare. Si mucuri de tigara nu erau, intr-adevar ca aia nici bani de tigari n-aveau.

      00
    • @Georgi: Maramuresul e ultra-turistic, din aia traiesc aia acolo, nu din dat cu sapa.

      00
    • NOU
      #65

      @Alex
      Asa-i, de sute de ani maramuresenii traiesc din turism :p
      Iar palinca si slana-s din import, de la tarani autentici, right?

      00
  22. Ceea ce strainii produc la noi se duce direct la export, in Spania, Italia si mult in tarile arabe (da arabii au cumparat teren aici). Deci zero valoare adaugata.
    Firmele care exporta nu fac profit, au putini slariati si vor avea din ce in ce mai putini cu toata robotizarea de care se vorbeste. Ce ramane la noi sunt cateva taxe, daca sunt si alea: pentru arabii care au cumparat teren la noi sunt taxe de export, pentru europeni nu sunt. Daaaar, statul roman plateste subventia la hectar, ca, vezi Doamne, nu supravietuieste agricultorul roman.

    Practic Romania a pierdut fara razboi 40% din terenul arabil… deci, despre ce vorbim Vali?

    00
    • Ce producem noi de se duce la export in Spania, Italia?
      Te rog, publica o lista.
      Din cate am mai citit/vazut, NOI importam mancare, nu ei exporta.

      Dau un copy/paste din articolul pe care tot ma chinui sa-l scriu, despre Bulgaria-Romania pe bicla:

      „Mănânc niște ciocolată pe care scrie „Produs in Polonia”. E cumpărată in Bulgaria, dintr-un Billa, care e companie germana.
      Când mai mergeți prin supermarketuri cu origini germane (LIDL, Kaufland, Billa) sa verificați câte din marcile proprii sunt produse in Polonia.
      Coreland asta cu un documentar in care se spunea ca Polonia a accesat toate fondurile europene care se puteau accesa de ei, si fac asta in fiecare an, ne dăm seama ce prosti suntem noi, si cu ce nimicuri își umplu timpul politicienii autohtoni.”

      00
  23. De unde naiba isi iau astia informatiile? 45% mi se pare cam mult, in conditiile in care dragnea detine juma de teleorman, braila era detinuta de tritafanita culitatarata si alti oameni de bine din sistem, porumboiu detinea trei sferturi din vaslui, ioan niculae era pe zona de sud la fel de barosan, or fi vandut toti la strainii sorosisti?

    00
    • Uite aici lista cu deal- urile incheiate in anul 2016. E vorba de vanzari de terenuri mai mari de 500 ha.

      Romania
      Company or fund: Badeau Holding G.m.b.H
      Main foreign owner or investor: Badeau Holding G.m.b.H, Austria
      Hectares: 21,000
      Production: Wheat, barley, rapeseed, sunflowers, maize, rice, livestock
      Projected investment: $40.3 million
      Status of deal: Concluded
      Summary: In 2000, Austrian count Andreas von Bardeau began buying Romanian farmland through his corporation Bardeau Holding. As of 2015, von Bardeau is the fifth largest landholder in Romania with 21,000 ha under his control, and he intends to increase his holdings to between 26,000 and 27,000 ha. Bardeau Holding has invested roughly US$40 million. In addition to producing wheat, barley, rapeseed, sunflower, maize and rice, the company raises sheep, goats, cattle, buffaloes and pigs.
      Company or fund: Natural Resources Value Fund SCA SICAV-SIF
      Main foreign owner or investor: AB InBev, Belgium
      Hectares: 10,000
      Status of deal: Concluded
      Summary: Natural Resources Value Fund is a Luxembourg-based investment vehicle that has bought up 10,000 ha of farmland and forestland in Romania. The largest shareholder of the fund is the Belgian brewery group AB InBev.
      Company or fund: FirstFarms
      Main foreign owner or investor: FirstFarms, Denmark
      Hectares: 6,800
      Production: Cereals, oilseeds, dairy
      Status of deal: Concluded
      Summary: Danish investors created FirstFarms by buying up a Slovakian company in 2005. It is now a public company listed on the Danish stock exchange. By 2015, FirstFarms was operating on 9,300 ha in Slovakia (587 ha of which it owns) and 6,800 ha in Romania (5,186 ha of which it owns). The company plans to expand its farmland holdings to 12,000 ha in Slovakia and 20,000 ha in Romania in the years to come.
      Company or fund: Ingleby Farms and Forests
      Main foreign owner or investor: Ingleby Company, Denmark
      Hectares: 11,991
      Production: Rapeseed, maize, soybeans, sunflowers, wheat, grass seeds
      Status of deal: Concluded
      Summary: The Ingleby Company is owned by the Rausing family of Denmark. Through its subsidiary, Ingleby
      Farms and Forests, the family owns farms in Argentina, Australia, Latvia, Lithuania, New Zealand, Peru, Romania, Uruguay and the United States. In February 2015, the total amount of farmland under Ingleby’s management was 102,843 ha.
      Company or fund: Agrarius AG
      Main foreign owner or investor: Agrarius AG, Germany
      Hectares: 4,700
      Production: Maize, rapeseed, sunflowers, wheat
      Status of deal: Concluded
      Summary: Agrarius began acquiring farmland in Romania in 2009. Today it operates on over 3,000 ha, mainly in the Banat region, where the soils are fertile and comparatively cheap. It intends to expand its landholdings to 4,000 ha by the end of 2011 and move into sugar beet production. The company’s shares trade on the Frankfurt Stock Exchange.
      Company or fund: Banat Farming
      Main foreign owner or investor: Marcel Weisehoff, Germany
      Hectares: 6,000
      Production: Cereals, oilseeds
      Status of deal: Concluded
      Summary: In 2007, German business group Banat Faming began acquiring farmland in Romania. By 2015, its holdings reached 6,000 ha and were valued at over €25 million.
      Company or fund: Germanagrar
      Main foreign owner or investor: Germanagrar, Germany
      Hectares: 8,000
      Production: Cattle, crops
      Status of deal: Concluded
      Summary: Germanagrar is a German company based in Hamburg that manages, on behalf of investors, over 25,000 ha of farmland valued at €500 million in Eastern Europe. The company typically identifies properties for its clients, arranges the acquisition and manages the farms. As of 2014, Germanagrar was managing 8,000 ha in Romania, 5,000 ha in Slovakia, more than 11,000 ha in Hungary and 1,000 ha in Ukraine. In Romania, it operates through its subsidiary Westbot Agro, which most recently acquired 118 ha in the Botosani region.
      Company or fund: KTG Agrar Group
      Main foreign owner or investor: KTG Agrar Group, Germany
      Hectares: 8,000
      Production: Soybeans, rapeseed, grains
      Status of deal: Concluded
      Summary: German farm manager KTG Agrar manages over 45,000 ha of farmland and is one of the largest agricultural corporations in Europe. In 2014, the company sowed 11,000 ha of soybeans across Germany, Lithuania and Romania, the majority of which are grown in Romania where it has roughly 8,000 ha. In 2015, the Hong Kong-listed investment conglomerate Fosun International, backed by Chinese billionaire Guo Guangchang, bought 9% of KTG Agrar’s shares. In Lithuania, the company has acquired 7,800 ha via lease and has pre-emptive rights on 3,300 ha.
      Company or fund: Ysia Ltd
      Main foreign owner or investor: Raj Gupta, India
      Hectares: 2,500
      Production: Grains, oilseeds, vegetables, sugar beets, livestock
      Status of deal: Concluded
      Summary: In 2015, the Gupta family, described as one of the most powerful business dynasties in India alongside that of Lakshmi Mittal, bought two farms totalling 2,500 ha in Teleorman, Romania. The purchase was made through Ysia Ltd, an investment vehicle registered in Cyprus.
      Company or fund: Padova Agricultura
      Main foreign owner or investor: Roncato Giovanni E Figli SAS, Italy
      Hectares: 4,800
      Production: Rice
      Projected investment: $11.2 million
      Status of deal: Concluded
      Summary: Founded in 2004, Padova Agricultura is a subsidiary of Italy-based Roncato Giovanni E Figli. Its largest investor is Gibside Holding, controlling 95% of the company’s shares. Padova operates in Romania’s eastern Bralia and Ialomita region, where its main activity is rice production, mostly destined for the Italian and Turkish markets. In March 2015, the corporation had landholdings of more than 4,800 ha and had invested more than US$11 million.
      Company or fund: Riso Scotti Danubio S.R.L.
      Main foreign owner or investor: Riso Scotti S.P.A., Italy
      Hectares: 11,000
      Production: Rice
      Projected investment: $44.8 million
      Status of deal: Concluded
      Summary: Through its subsidiary Riso Scotti Danubio that it established in 2005, Italy-based Riso Scotti acquired 11,000 ha in Romania and intends to expand to 15,000 ha—and perhaps even double that in the longer term. Romanian agrarian groups such as Eco Ruralis have said that Romanians are not familiar with the industrial model of Italian rice farming and accused the company of land grabbing. As of 2015, Riso Scotti was active on its original 11,000-ha concession and had invested some €40 million.
      Company or fund: S.C Genagricola Romania S.R.L.
      Main foreign owner or investor: Assicurazioni Generali, Italy
      Hectares: 5,000
      Production: grapes, wheat, maize, sunflowers, soybeans
      Status of deal: Concluded
      Summary: Through its agricultural subsidiary Genagricola, the Italian insurance company Generali acquired a 4,500 ha former state owned farm in Timis in 2002. It then purchased another former state-owned farm in Arda of 350 ha. Genagricola produces grapes, wheat, maize, sunflowers and soybeans, and has plans to build a feed mill, start livestock production and expand into sugar beet production and sugar processing.
      As of 2015, the company had acquired a total of 5,000 ha in Romania. Generali also controls 10,000 ha of farmland in its native Italy.
      Company or fund: Trans-Oil
      Main foreign owner or investor: Trans-Oil, Moldova
      Hectares: 54,000
      Production: Cereals, vegetables, dairy
      Status of deal: Concluded
      Summary: Trans-Oil, Moldova’s largest agribusiness firm, has bought Racova in Romania and, with it, 54,000 ha of farmland. Racova is a large conglomerate involved in agricultural production and processing (cereals, oils and dairy). The deal was financed with support from the World Bank’s International Finance Corporation. Trans-Oil already farms 28,500 ha of leased land in Moldova and runs a large pig farm there, with support from the EBRD.
      Company or fund: Rabo Farm
      Main foreign owner or investor: Rabobank, Netherlands
      Hectares: 21,000
      Projected investment: $670 million
      Status of deal: Concluded
      Summary: Rabo Farm is an investment vehicle created in 2008 by Rabobank, the world’s largest bank in the agribusiness sector, specifically to acquire and manage farmland. Its first European fund raised €315 million and in 2014 it launched a second fund of EUR 300 million. The fund mainly targets Poland and Romania for the benefit of Dutch and US pension funds APG, PGGM and TIAA, which are promised an 8 – 9% return.
      Rabo Farm is said to have acquired over 21,000 ha in at least 51 Romanian villages. In 11 cases, the deals are under investigation by state prosecutors and anti-corruption authorities for forgery and fraud. In other cases, villagers have taken the fund to court, claiming they never sold their lands to Rabo Farm. Rabo Farm is also accused of taking EU farm subsidies as guarantees against rent and, thus, undermining EU farm policy.
      Company or fund: Prio Foods
      Main foreign owner or investor: Prio Foods, Portugal
      Hectares: 25,244
      Production: Barley, maize, sunflowers, wheat
      Status of deal: Concluded
      Summary: In 2005, Prio Foods, a subsidiary of Grupo Martifer, began investing in farmland as a way to secure supplies for its food operations. It currently operates farms in Brazil, Romania and Mozambique. In Romania, where it farms nearly 25,000 ha, it focuses on cereal crops through its subsidiaries Prio Agricultura
      SRL and Prio Biocombustibil SRL.
      Company or fund: Agraria Nord and Arland Farms
      Main foreign owner or investor: Anholt Investment, US
      Hectares: 6,000
      Projected investment: $12.3 million
      Status of deal: Concluded
      Summary: In 2014, US-based fund Anholt Investment bought Agraria Nord and Arland Farms—together totalling 6,000 ha in Romania—for more than US$11 million. The land is now owned by Anholt’s subsidiary Southern Harvest, which owns an additional 23,000 ha in Uruguay and Paraguay.
      Company or fund: Spearhead International
      Main foreign owner or investor: Paine & Partners, US
      Hectares: 18,200
      Production: Cereals
      Status of deal: Concluded
      Summary: In 2015, the US private equity firm Paine & Partners bought the UK farm company Spearhead International.
      Spearhead, which produces and sells farm commodities to processors, manufacturers and retailers,
      had amassed over 84,000 ha of farmland in various countries: the UK (5,600 ha), Poland (30,400
      ha), the Czech Republic (24,400 ha), Romania (18,200 ha) and Slovakia (5,700 ha). Spearhead got these lands through leases, purchase arrangements and by buying shares in other companies and taking control of local farmland. Following the buyout, Paine was to appoint John Atkin, former COO of Syngenta, as Spearhead’s new chairman.

      00
  24. Vreti sau nu, exista o chestie numita Globalizare si care inainteaza cu pasi repezi.
    Satul nu o sa dispara, o sa fie nevoie in agricultura de tarani, fie la ferma unui strain fie la asociatia celor care au inteles ca unirea este putere.
    Decat terenuri in paragina, mai bine administrate de straini si sa iasa ceva de pe urma lor: produse, salarii, impozite, etc.
    Luati exemplu din tarile dezvoltate din Europa, Asia, unde fiecare parcela de pamant e folosita.
    Noi, saraca tara bogata, ne batem joc si nici nu ii lasam pe altii sa faca treaba.
    In Coreea de Sud, dupa razboi mancau mere padurete daca aveau noroc. Acum, cu putin ajutor de la american – e drept, dar mai mult cu vointa si disciplina au ajuns departe. Si conducatori pe masura !!!

    00
  25. Insert: keanureevesconspiracy.jpg
    Cine spune ca toate terenurile cumparate de straini sunt si lucrate? Asta in directa corelatie cu importul de alimente. Te cam face sa te gandesti…

    00
  26. „vom produce mai multă mâncare ieftină”, gresit. Vor produce strainii mancare scumpa si profit maxim.

    00
  27. absolut cretina informatia si falsa. nu e vorba despre proprietate a cetatenilor straini ci despre firme detinute de persoane straine care lucreaza terenuri agricole in romania. firme care sunt inregistrate in romania si care platesc taxe aici. si care lucreaza pamantul si nu il lasa in paragina ca o mare parte din dacii liberi muritori de foame si care imping plugul ca nu au cu ce sa il traga.
    e fix genul de stire si informatie de cacat despre cum strainii ne fura tot.
    sper ca toti strainii astia nenorociti sa investeasca si mai mult si sa inceapa si procesarea asa cum deja au inceput unii dintre ei sa faca.
    iar romanii verzi sa aiba locuri de munca si sa se planga la birt de cotropitorii care le dau bani pe munca prestata. sorosistii astia nenorociti care distrug tara si ii fac bine cu sila.

    00
  28. Terenurile agricole pot fi in proprietatea starinilor, doar nu il muta in tara lor, ar trebui insa legiferat ca minimum 60-70 % din productie sa fie vanduta , prelucrata in Romania. Vrei teren aici, valorifici aici.

    00
  29. Vedeti discutia de mai sus, anti-straini, acum adaugati referendumul anti-homosexuali, discutiile anti-musulmani, si o doza sanatoasa de Catedrala Mantuirii Neamului si o sa aveti imaginea unei Romanii vide intelectual.
    In afara de cei care nu pot sa plece, a mai ramas cineva in Romania?

    00
  30. Strainul va cumpara pamantul, va lua subventii dar va plati si impozite, va da de lucru romanilor, va pune benzina de la noi ca sa exporte/importe marfa, deci alti bani in taxe de drum, accize la benzina, etc.
    Proprietarul romanul (daca) planteaza ceva se bucura doar el de ce produce. Totusi ia subventii de la stat. Statul nu ia nimic de pe urma lui.
    De ce este mai bine sa fie pamantul la romani?
    Care este diferenta intre o asociatie de romani sau o asociatie de straini? Toti vor profit deci toti vor vinde cat mai scump, unde se poate.
    Si dc chiar credeti ca sunteti furati de straini si romani v-ar da de pomana, trebuiue sa stiti ca statul roman are parghii sa forteze un strain sa vanda pamantul. Cum? Ii pune taxe, bete in roate, etc astfel in cat afacerea strainului sa nu mai fie profitabila. Vezi Renault care a fost mintit ca i-se va face autostrada si …nu s-a facut. Momentan Dacia este profitabila, cand nu va mai fi Renault va pleca si va va lasa pamantul ala iubit sa va spalati cu el pe cap.

    Si inca ceva…daca pamantul era cumparat de Mercedes si ar fi construit o fabrica mare si frumoasa, mai erati suparati ca pamantul nu este detinut de romani?

    00
  31. Majoritatea sunt in stare sa il lucrezi si sa produse, din pacate nu vor sa se asocieze ca sa poata vinde, iar acolo este cu adevarat imbecilitatea si lipsa de adaptare a oamenilor din mediul rural. Si nu spun asta ca sa bat campii, sunt din mediul rural, ii vad pe ai mei in fiecare an repetand procesul.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)