Despre şoferie şi alcoolemie

Nu sunt un fan al condusului sub influenţa alcoolului, cum nu sunt un fan al condusului. Ideea mea de călătorit între două destinaţii este moţăiala cu o carte sau un ziar în braţe. Dar cum asta în România înseamnă nervi, mirosuri, suedeji şi alţi nespălaţi fără bilet şi mizerie, şofatul e un rău necesar. La fel şi şofatul după ce am băut, o fac dacă nu am de ales şi evit pe cât posibil să fac asta, şi nu atât din cauza amenzilor.

Riscul de a fi prins băut la volan e mic

Asta pentru că nu sunt prost şi ştiu să conduc. Şi respect legile. Poliţiştii, aşa proşti cum îi credem, ştiu să detectezi alţi proşti, eventual mai mari. Am trecut de zeci de ori pe lângă ei fără să mă oprească vreodată, uneori cu viteză, alteori fără acte la mine, alteori cu număr de Bucureşti.

Atâta timp cât şoferul nu intră în panică când vede o patrulă, lucrurile sunt simple, pe principiul “dacă s-a speriat are ceva de ascuns, ia să îl oprim şi să îl luam la puricat”. Metoda “dă fiola să suflu în ea” funcţionează al naibii de bine şi arată că şoferul nu are nimic de ascuns.

Ştiţi pe cine prind poliţiştii? Pe ăia care se agită în maşină, care frânează brusc de la 100 la 30 şi merg pe banda 1, pe ăia care o taie instant pe o altă stradă, pe ăia care fac gălăgie în maşină.

Riscul de a face accident e mic

Greşeala proştilor e că, odată alcoolul băut, se cred zmei. Şi fac greşeli. Şi merg cu viteză mare. Şi trec pe roşu. Şi nu dau prioritate. Şi atunci fac poc.

Dacă nu sunteţi în categoria asta, riscul de a face un accident sunt extrem de mici.

Nu luaţi cele de mai jos ca o pledoarie pentru a conduce beat sau băut. Mi se pare trist însă să nu pot bea o bere sau un pahar de vin la masă că mă ia poliţia. Cei care vor să bea oricum o să o facă, iar cei care s-ar fi oprit la o bere o vor bea şi pe a treia, oricum e acelaşi risc.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

14 comentarii

  1. Cei care sunt beţi de tot, nu mai gândesc ce fac la volan :|

    00
  2. Comentezi?
    DA :)

    00
  3. Doua ponturi:
    1. Daca mestecati guma cand va opreste agentul in mod clar veti servi fiola, la orice ora din zi si din noapte.
    2. Serviti fiola si daca raspundeti evaziv si evitati privirea agentului. Priviti agentul in ochi pentru ca el face acelasi lucru, mirosul de alcool il mai acoperi cu una alta, dar ochii rosii n-ai ce sa le faci.

    00
  4. Mie imi e frica sa nu intre in mine un bou care nu acorda prioritate si sa ies tot eu vinovat pentru ca sunt baut. Plus ca asigurarile nu platesc daca ai facut accident baut.

    00
  5. sunt mai mari şansele să se întâmple asta decât să faci accident băut dacă nu eşti prost.

  6. sau poti sa te intalnesti cu filtru din senin si de ala daca ai consumat ceva nu prea mai ai sanse sa scapi, mai ales daca e noaptea si opresc toate masinile.

    si in loc sa ridice limita de la 0 absolut la ceva putin incat sa poti sa stai la o masa sa bei o bere nu sa bei un suc sau suc cu gust de bere, ei tot scad si pun pedepse tot mai mari, not cool! :(

    00
  7. sau poti bine mersi sa nu conduci, dupa ce ai baut! :D
    totusi toleranta asta zero mi se pare o prostie, daca ar fi dupa mine as obliga soferii care au baut sa isi puna un stegulet pe masina si le-as da voie sa circule doar la anumite ore, cand nu sunt mijloace de transport, si eventual pe niste culoare stabilite prin oras! adica inteleg sa te duci cu masina acasa sau undeva, dar sa te plimbi aiurea beat nu vad rostu!

    00
  8. Limita 0 s-a pus din motive de performata a justitiei romane, ca toti aia de au fost prinsi bauti au iesit la proces cu alcolemie mult mai mica decat in realitate, din motive de procedura etc.
    Eu unul sunt pentru limita 0. Beau , ok, ma duc cu taxi-ul acasa, nu vreau sa las masina pe coclauri sun la firme din alea care asigura soferi pentru cazuri de genul asta, sau cel mai bine plec fara masina si iau un taxi.
    Atat de simplu fara sa imi bat capul ca politistii sunt sau nu atenti la cum conduc.
    daca insa sunt in america si am la dispozitie 4 benzi pe sens atunci mai vb, dar aici nu.

    00
  9. Vezi tu Zoso, multi iau permis si nu stiu sa conduca nici treji fiind, d’apoi daca au mai si consumat ceva. Soferia e o meserie, toti sunt conducatori auto dar putini sunt soferi!

    00
  10. @What: Ai auzit vreodata zicala aia care spune ca ii dai omului un deget si iti ia toata mana ? Asa si cu alcoolul, lasi omul sa bea 2 beri dar el probabil o sa bea 4 pentru ca ii ditamai ursul si are un metabolism pizdos.

    Aia mai trebuie, sa te lase sa bei la volan …

    00
  11. E o mică diferenţa între a te opri după o bere şi a continua cu încă câteva. Diferenţa e dată de apariţia dosarului penal pentru o concentratie peste 0,8 g/l.

    00
  12. „Poliţiştii, aşa proşti cum îi credem, ştiu să detectezi alţi proşti, eventual mai mari.”
    „riscul de a face un accident sunt extrem de mici.”

    00
  13. legea e lege…fara alcool la volan!

    00
  14. Ar trebui legi mult mai severe si cred ca oamenii vor incerca sa fie mai responsabili

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube