Despre profesionalism la corporația IT

Ca om care a lucrat în industria asta de IT, mai exact pe partea cu care interacționează clientul, am avut un mare soc după ce am trecut de la freelancing la corporație. Forțat de competiția de indieni pe platformele online, am fost nevoie să-mi caut job, un venit stabil, puțină socializare și un somn mai liniștit.

Am ajuns la primul loc de muncă în corporație de renume și internațională. Considerând că nu știu multe și că aici voi da de oameni profesioniști care se ocupa de chestii importante și nu de jucăria mea de freelancing. Eram umil, credeam că nu știu multe și mi-am negociat un salariu prost de început, raportat la piața din 2015.

Pentru mine a avea experiență într-un domeniu se traduce în a fi lucrat ceva timp pe acea ramură și a avea niște cunoștințe de bază. Aici am învățat cât de mult se supraestimează alții după ce au citit două articole online despre un limbaj sau un domeniu. Nu știu de ce am rămas surprins, e la fel și în cazul flath-earthers, antivax și teorii ale conspirației. Imbecili sunt în toate domeniile, numai ca se manifestă altfel.

În mare parte, oamenii sunt ok la prima vedere. Majoritatea sunt politicoși, prietenoși și nu au nimic cu tine atâta timp cât te integrezi și îți vezi de treabă. Problema apare când începi să nu-i mai aprobi și să pui la îndoială părerile lor, modul de abordare a unei probleme și soluțiile pe care le propun. În timp ce tu te axezi pe rezolvarea problemei și încerci să aduci argumente, comentând obiectiv pe elefantul din cameră, începi să lovești orgolii în stânga și în dreapta ale unor oameni care nu au trecut de inteligența emoțională a unui copil de 14 ani.

Rămâi șocat să observi cât de mult se atacă și nu sunt în stare să rămână profesioniști și să diferențieze comentariile pe subiect de atacuri personale, considerând că cele din urmă sunt ultimul tău obiectiv suprem. Vorbesc aici de ședințe în care aduci la lumină anumite probleme, le pui pe masă și vii și cu soluții care poate implică putin mai multă muncă la început, dar cu beneficii pe termen lung. Plus că nu vorbesc aici doar de propria experiență, pentru că nici articole online sau exemple de uite cum fac alții nu ajută și nu sens. În secunda următoare oamenii au văzut doar că e mai mult de muncă și atât. Incapacitatea românului de a gândi pe termen lung e la fel de predominantă în IT cât e și infrastructura. Oamenii continuă să rămână în aceeași mizerie și evită munca cu gimnastică argumentativă și tot felul de scuze idioate. Nici când te oferi să repari tu mizeria nu ți se dă șansa.

Într-un final ai devenit hater, perfecționist și primești priviri strâmbe când livrezi bine și ești lăudat. („dacă aveam și noi timp ,dacă lucram și noi doar pe X”).

Ideea mea aici e să încerc să aduc la lumină punctul de vedere al lui Eftimie că MAJORITATEA sunt mediocri în IT. Avem o problemă gravă de mentalitate și lipsa de dorință de a face lucrurile bine spre foarte bine. Avem o lipsă majoră de empatie față de utilizator. Am atâtea povești în care se lasă o tăcere absurdă prin ședințe când întrerupeam cu „dar cu ce îl ajută asta pe utilizator?”. Oamenii erau preocupați să-și rezolve problemele mici în acel mediu de birou, atât. Există o incapacitate majoră de a vedea un plan pe termen lung, un „the big picture”.

„La sfârșitul zilei eu îmi fac treaba cât mai bine și o optimizez și învăț ceva pe parcurs pentru mine” –  chestia asta nu există, așa cum nu există nici în construcții printre meșteri, zidari, instalatori sau dorei la reparații de drum, finisaje și ce mai vreți voi. Este la fel și în corporații.

Dacă vreodată dați de o aplicație unde observați că se mișcă ca naiba, vă frustrează experiența, vreau să știți că acolo e dovada unui programator sau designer care și-a băgat ceva și a făcut minimul necesar, cu șanse foarte mari să nu testeze nimic. Când îi spui că ceva e greșit, discuția decurge în felul următor:

A: Uite chestia asta crapă când mergem de la x la y și deviem un milimetru.
B: Păi cerința a fost să mergem de la x la y, nu știu de restul.

În cele mai multe cazuri aici era vorba despre calitatea muncii lui, câteva minute în plus în care, dacă ar fi fost proactiv, ar fi evitat problema și ar fi livrat un produs excelent. Atitudinea defensivă e dovada lipsei de maturitate și incapacitatea de a observa lucrurile în mod obiectiv. (cum fac acum să rezolvam x, cum optimizăm să nu se mai întâmple asta).

Foarte mulți programatori vor da vina pe șef că nu au timp să facă munca cum trebuie. După 5 ani de lucru într-o corporație, dacă aș fi șef, aș fi foarte sceptic în privința multora. De cele mai multe ori acel timp se poate găsi din economisirea a 2-3 pauze de țigări în loc de 6-7. Soluțiile eficiente și majore necesită bugete, oameni în plus și ședințe. A scrie un unit test în timp ce livrezi nu are nevoie de aprobarea șefului. Când lipsește o soluție majoră dintr-o aplicație, acolo de cele mai multe ori e negocierea project managerului cu managementul, disponibilitatea fondurilor și eficientizarea cashflowului.

Ca să fiu clar, aici nu e vorba de a trudi ca un cal pentru șef, ci de valorile fiecăruia în munca proprie, de capacitatea de a-ți recunoaște nivelul și cunoștințele.

Până la urmă cu ce sunt programatorii aceștia, IT-ul mult lăudat? Sunt aceiași oameni, educați de o masă omogenă de părinți foarte asemănători, numai că unii au crescut în medii de sapă și lemn, iar alții cu puțin mai multă apă caldă și un calculator obosit așteptându-i după ce se întorc de la aceeași școală. Produsul final are aceiași mentalitate, dar aplicată în domenii diferite.

Există o lipsă mare de oameni profesioniști, maturi care sunt stăpâni pe ce fac și își cunosc foarte bine domeniul. Pentru mine bula asta de cititori pragmatici de pe blog mi-a fost spartă instant, eu considerând că asta e majoritatea prin corporații. La final aș vrea să închei spunând că mulți nu-și merită salariile actuale din corporații și se scaldă într-un noroc combinat cu o piață cu nevoi mari.