M-au fascinat mereu prieteniile. De toate felurile, din care spicuiesc:
- cele dintr-un grup de fete în care clar una e mai frumoasă şi mai deşteaptă, iar restul roiesc pe lângă cu speranţă arzătoare că cineva le va observa vreodată
- cele sincere dintr-un băiat şi o fată care uneori se sfârşesc în relaţii de dragoste, alteori în frustrări si mai rar rămân sincere şi frumoase până la capăt
- cele competitive între flăcăi care de care mai dominanţi
- cele menţinute pentru că unul din părtaşi crede că celălalt va ajunge mare (economic, politic etc.) într-o bună zi şi poate ar avea nevoie de ajutorul lui financiar sau moral sau cine ştie de ce fel
- cele vechi, în care doar anii din spate sunt comuni, iar prezentul e o prăpastie mare
- cele vechi, de la grădiniţă care şi-au păstrat prospeţimea şi cele legate ieri, la o cafea
- cele bolnavicioase, în care un tovarăş îl domină pe celălalt, îl sună, îl verifică, îl judecă şi-l învinovăţeşte de tot felul de fapte închipuite
- cele dintre oameni cu personalităţi aproape identice şi mai ales cele dintre oameni fundamental diferiţi
- cele false, pline de amabilităţi şi convenţii sociale şi cele sincere, dure, aproape obscen de directe
Am cetit un studiu mai demult încare spunea că printre cele mai importante motive pentru care doi oameni se consideră e prieteni e faptul că se ştiu de multă vreme. Nu era mai important nici criteriul "pasiuni comune", nici "avem o viziune similară despre viaţă".
Grupul de prieteni pe care ni-l alegem răspunde firii şi nevoilor noastre. Eu îs un om curios şi am mulţi prieteni fundamental diferiţi de mine. Mai sunt şi-un om obscen de direct şi asta mă face un prieten incomod câteodată. Sunt şi un om loial şi pe mulţi dintre cei apropiaţi îi ştiu de demult. Mai cred şi-n prietenia sinceră dintre un băiat şi-o fată şi-am evitat să mă alătur vreunui grup de fete, că cea mai frumoasă n-aveam cum să fiu 
Amu test de sinceritate pentru domniile voastre: care vi-s prietenii şi de ce vă sunt prieteni?
Guestpost de Raluca
Ahhaa…apai aici scrii, dar pe blogu-ti personal nu?
Prietenii din ”cercul increderii” au aparut pe undeva prin liceu, de prin clasa a zecea in sus si au ramas pana acum (in sensul ca tinem legatura si ne vedem constant). Au disparut intre timp multi oameni ”cu care ma stiu de multa vreme”
Cei mai prieteni prieteni sunt cei din copilarie sau scoala. Traind vremuri de razboi, e cam greu sa-ti oferi sufletul pe tava unui strain, chiar daca acesta te judeca in mod corect si onest.
Bre, da’ matale chiar stii sportul asta cu cuvintele si ideile! Chapeau! :bow:
prietenii adevarati sunt cei de acum 12-15 ani…restul (majoritatea) sunt…de umplutura… azi sunt…maine nu mai sunt…din pacate…:(
N-am prieteni, decat colaboratori pe o perioada nedefinită de timp. Mai rar găseşti unul pe care să-l suni la orice oră pentru orice problemă…
E extrem de frecventa definitia asta a prietenului ca fiind cel care te ajuta oricand, oriunde, oricum. Prietenul nu e un serviciu. Prietenia apare oarecum spontan si se intretine oarecum constient. Prietenul „complet” e o pasare rara, cei „specializati” pe diverse nevoi sau curiozitati de-ale tale sunt mai des vazuti in natura. Asa ca am prieteni amuzanti, prieteni filosofici, prieteni aventurosi, prieteni vechi, prieteni noi, prieteni complet diferiti de mine si prieteni la distanta.
Prietenii adevarati ii am din diverse locuri. gradinita, scoala primara, scoala generala, liceu, facultate, diverse joburi. Sunt cei care nu s-au dezis de ceea ce pareau a fi, sunt cei pe care-i pot suna noaptea la 3 si-i pot ruga sa ma ajute cu ceva fara sa ma simt ciudat fata de ei sau ei fata de mine.
Sunt oameni pe care nu i-am vazut ani de zile si cand ne-am intalnit eram de parca ne vazusem ieri.
Unii se schimba, Bucurestiul i-a schimbat pe multi. Prietenii adevarate sunt cele care rezista in timp, sunt cele in care nu vorbiti doar despre vreme sau „unde lucrezi”.
adevaratii prieteni i-am gasit in liceu, si tind sa cred ca aceia vor ramane pe tot parcursul vietii mele, si pe aceasta cale le multumesc.
@alki – la ce scrii pe blog ma mir ca ai si colaboratori…
Interesanta analiza ta despre prietenii. Pe mine ma sperie doua dintre acestea pe care le intalnesc foarte des in jurul meu.
– cele false, pline de amabilităţi şi convenţii sociale.
– cele menţinute pentru că unul din părtaşi crede că celălalt va ajunge mare (economic, politic etc.)
Astia care ziceti ca aveti prieteni adevarati-ia sunati pe unul pe la 2-3 dimineata sa vezi daca:(1) va raspunde, (2) nu va injura si (3) va ajuta!
@playactive: sa nu confundam prietenii cu mamica, totusi
Prietenul pt mine inseamna in primul rand o persoana in preajma careia ma simt bine si viceversa. Sa existe comunicare (nu neaparat un continuu acord), sa nu existe asteptari reciproce exagerate, sa nu ma determine sa mint, sa nu il simt ca minte…
Prieteniile dintr-un grup de fete sunt, pe bune, cele mai amuzante. :))
Prietenie inseamna incredere, iar eu nu am incredere in nimeni.
cred ca in vremurile astea cel mai frecvent prietenia a fost inlocuita de teoria comunista a “tovarasilor de drum” care, simplificata mult, zice asa:
“in drumul catre scopul final intalnesti multi oameni care nu au acelasi scop ca tine dar cu care O PERIOADA mergi alaturi. Foloseste-i!”
si asta nu se petrece numai in tarile cu un trecut comunist, ci peste tot acolo unde „interesul poarta fesul”.
99% dintre prieteni mi-au dat-o la clanta, am pierdut bani, am pierdut contracte de munca, am renuntat in a-mi face sau a mai cauta, nu are rost in viata asta, poate in alta viitoare. A mai ramas unul singur cu care vorbesc mai des pe messenger, ca suntem departe.
Prietenie pe mess daca se poate zice asa.
Prietenii adevarati sunt cei care te cred atunci cand ii minti ca te insori si iti organizeaza o petrecere monstru (fete, bautura, muzica), despe care afla, la 5 dimineata, adevarul. Si care te înfig cu capul in jos intr-un morman de zapada. Până la brau…
prietenii adevarati sunt cei care iti tin parul cand borasti. daca nu ai parul lungu nu ai prieteni adevarati
„Men don’t have platonic friends, we just have womens that we haven`t fucked yet. ”
@PlayActive: E trist daca esti sincer convins ca asa ceva nu exista. Eu am mult peste 10 prieteni in cazul carora raspunsul la toate cele 3 puncte mentionate de tine raspunsul este favorabil. Si nu vorbesc din imaginatie, din pacate au fost multe situatii in care chiar am avut astfel de nevoi. Si nu numai ca a venit cel la care am apelat, ci s-au anuntat intre ei ca am nevoie de ajutor si au venit „in grup”.
Problema pentru cei ca tine este ca aceste chestii trebuie sa fie reciproce, dar presupun ca daca tu ai fi apelat la 3 dimineata DACA ai raspunde(prin absurd) l-ai injura, ai inchide telefonul, apoi te-ai intoarce pe partea cealalta si ti-ai continua somnul.
@bbn:Toti dar absolut toti prietenii te tradeaza mai devreme sau mai tarziu dar tu inca nu ai aflat treaba asta! Eu am aflat de mult, inca de cand eram adolescent! Asa ca decat sa sufar din cauza lor mai devreme sau mai tarziu mai bine sa n-am nici unul!
P.S. Fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma feresc singur!
P.S.S. Singurii prieteni adevarati care recunosc ca i-am avut au fost cei din copilarie-unii dintre ei salvandu-mi viata la propriu de 2-3 ori cand era sa mor din cauza unor neatentii! In ziua de azi se merge pe principiul:decat sa planga mama, mai bine sa planga masa! Pacat ca destinul a facut ca acei prieteni si eu s-o luam pe drumuri diferite si de aceea nu i-am mai vazut de mai bine de 10 ani!
Problema e ca eu dau 100% dar de primit nu primesc nici 10%!
Cu asta am incheiat tot ce am avut de zis! Procentul se refera la incredere,ajutor ce vreti voi! Pai nu asta inseamna o prietenie adevarata-sa dai dar sa si primesti? Nu unul da si ceilalti profita!
P.S. Bravo Kye: incredere sa nu ai in nimeni, nici macar in parinti si ei te pot trada fara sa stie! Asa ca de acum incolo incredere nu o sa am decat in mine si nu o sa am incredere 100% nici in sotie, copii si ce or mai fi in viata asta! Vorbesc prostii-probabil nici nu o sa ma casatoresc pentru ca asta inseamna sa ai incredere 100% in partener-asa ca traiasca concubinajul!
Pot sa recunosc cu mana pe inima, ca am UN SINGUR prieten ADEVARAT. Restul sunt cunostiinte, amici, oameni pe care i-am cunoscut in anumite circumstante si cateodata mai petrecem timp impreuna.
Woah, super bine punctat!
Cat despre prietenia intre baieti si fete dupa despartire, am auzit un citat misto: „If two past lovers can remain friends, it’s either cause they’re still in love, or they never were.”
E clar ca o prietenie reala se poate inchega numai intre oameni de caracter.
Pasiunile comune… astea-s binevenite asa ca cireasa de pe tort.
Bijuterii rare sunt prietenii adevarati, care se jertfesc indiferent de interesele si problemele lor, care tin la tine ca om asa cum esti si nu pentru ca s-au obisnuit sa te vada la terase si plimbari.
Un prieten bun iti vrea binele si face ceva in sensul asta.
Nu tace daca observa greseala, doar ca sa nu apara discutii contradictorii.
Nu exista prietenie, exista doar interese. Am fost, suntem si vom singuri pe lume.
… exista prietenii adevarate atata timp cat exista si persoane pline de demnitate si care nu se tem sa dezvaluie adevarul … doar ca acestea sunt tot mai rare. le poti recunoaste mai ales, cand observi cum ele devin incomode pentru cei ignoranti si lipsiti de scrupule, care formeaza un grup de „prieteni” impotriva lui, cu scopul de a-si da singuri dreptate sau de a se simti mai putini vinovati… adevarul ramane insa…
… sunt recunoscătoare în fiecare clipă pentru că am cunoscut asemenea oameni
vali, dar despre prienteniile in spatiul virtual?
eu gandesc total invers.
prietenii mei adevarati sunt cei PENTRU CARE mi se pare natural sa fac orice. sunt cei ce si-au castigat deja locul pe lista mea, si nu trebuie sa-mi mai demonstreze nimic.