Dacă mai aud părinţi lăudându-se că le-au luat plozilor telefoane de 10-16-20 milioane o să fac o criză de nervi. Da, şi i-am luat şi lui un telefon mai bun, că a luat note bune anul trecut la şcoală. Şi de ce să nu aibă el un telefon mai bun decât restul din clasă? Nu ştiu, pentru că are 11 ani şi tricoul de pe tine are 3 ani şi e decolorat? Poate pentru că banii ăia ar trebui daţi pe cărţi pe care să le citească, nu pe telefonul pe care îl va scăpa pe jos în fiecare zi!
Dar nu, ţine-l în braţe, mânca-l-ar mama, şi cumpără-i de toate din banii de mâncare!
Tin minte ca pe vremea cand eram in liceu, era un copil de generala (la noi sunt la un loc, clasele de liceu cu cele de generala), care avea ultimul racnet de telefon, si eu aveam un siemens de kkt care avea 3 butoane lipsa…
SI la fel fac si cu masinile, si cu orice vrei! Ca doar este baiatu lu mama. Si apoi se mira de ce copii aia vor sa primeasca totul de-a gata
Exact. La clasa a patra, unde invaţă mândrele mele, toţi copiii au telefoane, nu contează că-s săraci sau bogaţi părintii lor. Nu mai ştiu cum să le ţin piept fetelor mele. Eu le spun că-s mici, că nu le trebuie telefoane, că dacă au nevoie pot să sune de pe fix la ce colegă sau coleg vor, da’ nu ştiu cât o să mai meargă.
Colegii râd de ele că cică-s fraiere dacă n-au telefoane.
E, cum ar fi să am eu doi copii în aceiaşi clasă, fiecare cu telefon mobil? Culmea cocalarimului părintesc.
cumpara-le din alea de 2 milioane.
@nina, fetele tale nu inteleg ca acum sunt mai putin controlate de mama lor. Or sa se convinga atunci cand vor avea telefoane.
Telefoane de 20 de bulioane?
N-am primit bicicleta nici pana acum si am 25 de ani!
vai, ma intreb cum am supravietuit eu si altii, fara celulare, cum am ajuns cu bine de la scoala inapoi acasa si ce chestii cruciale nu am putut sa le comunic parintilor la 10 ani, de pe mobil!
acuma parintii isi suna copiii sa vina acasa in loc sa scoata capul pe geam si sa`i cheme din curtea blocului? ah, stai. curtea blocului e pustie ca toti stau ca niste fatalai mici si ochelaristi la computer pe „softuri educationale”. generatie de pampalai.
maddy, simplu, cu telefonul in portofel. cartela de sunat de pe telefonul din scoala se numea!
Punct ochit, punct lovit!
Exact asa-i. Cumpare-le supertelefoane, laptopuri, cand ei fac dezacorduri si nu stiu sa scrie cu un i, cu doi si cu trei* si mereu sunt invers, cum fac 18 ani ia-le M5 si Maserati, ca din masina de scoala sa sara in 500 de cai si sa se dea peste cap cu ei, ia-le case mobilate din prima si dupa aia te miri ca ai niste lichele care nu apreciaza nimic.
*Bai, daca ma enervez intr-o zi si intru in orice liceu de frunte si dau o dictare grea v-am belit.
Probabil are si Romania o generatie de baby-boomers. Sunt curios ce s-a intamplat cu bataia aia parinteasca si replica: lasa, ca unde da mama creste.
acuma mi`am adus aminte, inainte sa plecam in tabere toti aveam cartelele cu impulsuri de la romtelecom si sunam acasa o data la cateva zile de pe un telefon public si bine era. acuma doamne feri se duce copilul in tabare suna de pe tren, cand a ajuns in statiune, cand s`a cazat, cand se duce la cantina sa manance, cand s`a culcat, mai las`o dreaq de treaba. si parintii au devenit mai obsedati. daca o sa ajung asa o sa`mi trag o palma.
Problema este mai mare. Copii nu stiu sa aprecieze ceea ce le este oferit. Ei cred ca totul li se cuvine. Ce conteaza ca mama munceste 3 schimburi ca sa am eu nike si puma, de aia m-o facut, sa imi faca toate mofturile!
Cand o sa am un prichindel in mod sigur o sa-i cumpar un telefon ca sa stiu ce face si pe unde umbla. In niciun caz unul scump. Daca operatorii de telefonie ar oferi un serviciu de localizare si monitorizare a terminaluluii atunci telefonul pentru copii ar fi si mai interesant pentru un parinte.
Faza nasoala e ca nu prea ai cum sa-i explici copilului ca e degeaba telefonul la varsta aia, ca influentele colegilor sunt foarte mari.
Cand eram mici mereu faceam bisericute – aia care aveau indieni, aia care aveau bicicleta, aia care mergeau vara la mare…si tot asa.
Cred că sunt două probleme aici:
Prima este că părintele (aproape oricare părinte) este pe principiul: să îi fie bine copilului şi să aibă tot ce nu am avut eu, sau cât mai mult din ceea ce nu am avut eu. Şi atunci, părinţii văd că un telefon, un tricou Puma ori un pantof sport Nike este ceea ce copilul vrea şi fac sacrificii să le cumpere. Iar cărţile ori alte lucruri care ar fi cu adevărat necesare cad pe planul doi.
Cea de-a doua problemă este că părintelui îi vine greu să îi explice copilului de clasa a şaptea diferenţa dintre cei cu bani şi cei cu bani mai puţini. Mai ales când părintele se află în cea de-a doua categroie. Vine pruncul acasă şi începe: eu de ce nu am din aia, din aialaltă ori nu mai ştiu ce. Atunci, părintele îi explică, cu răbdare, că tata lui Gigel a furat din staţia de betoane înainte de 1989, că a dat un tun la bancă şi acum are firmă de construcţii. După 15 minute de explicaţii, copilul întreabă: tu de ce nu ai făcut la fel. Atunci părintele are două alegeri: fie reia explicaţia, mai pe larg şi mai pe înţelesul copilului, fie îi cumpără şi lui telefon şi Nike. Şi cum pe la ora discuţiilor ăstora încep ştirile, părintele nu mai are chef şi timp de explicaţii…
primul telefon mi l-am luat din banii mei, prima bicicleta la 25 de ani, din banii mei, prima masina tot din banii mei. plm, copiii din ziua de azi au prea multi bani.
si cand pe la 30 de ani o sa faca un cancer la urechea interna sa vezi ce bucuroasa o sa mai fie ca a invatat copilul bine si a luat note mari
sunt niste handicapati mintali !!!!
Asta se întâmplă deaorece părinţii nu au impus o scară a valorilor şi un respect faţă de muncă şi bani.
Majoritatea sunt din categoria celor cu venituri medii sau mici şi se gândesc că dacă bagă în curul plodului tot ce îşi doreşte, ăla mic nu mai are alt stres decât învăţătura. Problema e că nu verifică şi rezultatele şcolare.
De aceea nici nu le dau sarcini simple acasă: să ducă gunoiul, să meargă să cumpere o pâine, să mergă să ajute la cărat din piaţă, mici treburi în gospodărie. Lasă-l liniştit că el TREBUIE să înveţe. Dar după cum spuneam niciun părinte nu verifică şi rezultatele şcolare. Plus că încep apoi să bage şi banii în meditaţie şi de cele mai multe ori meditatorii sunt chiar profesorii lui din şcoală care îi vor umfla notele şi părintele o să creadă că îl are acasă pe Einstein sau Pitagora.
Şi din acest motiv generaţiile crescute fără o scară a valorilor şi fără să preţuiască munca ajung nişte loaze mediocre care se plâng tot timpul că au o viaţă de rahat şi nimeni nu îi bagă în seamă.
P.S.
Am un prieten care a fost în 2 misiuni în Afganistan şi spunea că în timp ce stătea într-un adăpost în mijlocului deşertului păzind o autostradă de atacurile talibanilor, se gândea la unii colegi de ai lui din liceu care stăteau la un bar şi spuneau că au un job de rahat şi nimeni nu le recunoaşte valoarea. Întotdeauna îl apuca râsul şi îşi ridica moralul când se gândea la acest lucru!
Dude, eu mi-am luat n95 (SH) cu 500 RON si sunt multumit.
P.S Nu e fake/dual-sim/replica, etc.
daps domle…….ai dreptate….din pacate si eu fac la fel…..
nu te supara ai copii ? esti parinte ?
stiu ca fac o greasla dar din pacate fac si eu la fel !
salutari tuturor !
Primul telefon mobil, recunosc l-am avut inca din generala.Tin minte ca era un motorola de ala cu clapita , mare in care bagai sim-ul cu tot cu slotul ala mare de plastic.Dar nici decum sa mi-l cumpere parintii, aveam noroc ca fratemiu avea service de telefoane.Apoi de telefoane numai vorbesc ca m-am ocupat si eu cam 4 ani de ele.
Dar tin minte ca toti din blocul meu aveau joc pe televizor, Terminator de ala.Si eu nu intelegeam de ce maicamea nu imi cumpara si mie mai ales ca eram printre cei mai instariti din bloc.Simplu, parintii mei au fost mereu precauti, mereu pentru ei au fost cheltuielile casei pe primul loc si abia apoi „mofturile”.Am fost ultimul cu joc, ultimul cu PC, cu bicicleta.Toate apoi mi le-am cumparat pe banii mei, tin minte ca strangeam alocatiile.
Aceste aspecte m-au maturizat, cand am crescut, la 18 ani aveam un serviciu care din banii pe care ii faceam zilnic acolo, in 3-4 luni imi puteam cumpara lejer un BMW-u, acum 4-5 ani erai „smecher” daca aveai BMW.Dar am preferat sa imi cumpar o dacie, din mai multe motive, eram incepator si nu vreiam sa imi inchid toti banii intr-o masina.
Si la urmatoarele 2 masini la fel, am preferat sa imi cumpar o masina in care sa nu inchid banii, sa nu muncesc ca sclavul pentru a intretine un fier.
Acum am o KIA Cerato LX si in afara de benzina nu ii bag, am platit o mica reparatie de la un mic accident, dar in rest nu am bagat un cent in ea.
Pana la urma este vorba de educatia, frustrarile, visele parintilor & comoditatea, ifose, teama de a incerca a copiilor.
Parintii „uita” (multi nu cred ca au stiut vreodata) ca una dintre cele mai mari calitati/defecte ale unui copil este curiozitatea iar rolul lui de parinte este de a-i satisface corect la aceasta necesitate. A avea masina scumpa, telefon scump, etc nu reprezinta necesitati ci mofturi ce au legatura doar cu frustarile si educatia parintilor si ifosele copiilor.
Parintele trebuie sa satisfaca toate necesitatile copilului (atentie copilului nu adolescentului >18ani)
si nu mofturile.
Dar cred totusi, si va rog sa ma iertati daca gresesc, ca multi dintre dvs. in forul lor interior l-au invidiat pe colegul caruia parintii ii satisfaceau toate mofturile iar asta v-a marcat. E omeneste si depinde de valorile pe care vi le-ati ales (sau v-au fost induse de parinti). Faptul ca unii au acum mai multi bani decat fostii colegii cocolositi nu-i face nici pe unii nici pe altii „mai oameni”.
Unu la mana ca totul porneste de la creierii atrofiati ai parintilor, doi la mana, daca nu ai telefon cat mai „bazat” risti sa iti iei suturi in coaie /alte parti de la ceilalti. A, da, si ai sanse mari sa fii incadrat in categoria „esti fix pielea pulii” .
No si-atunci cum plm sa nu iti vina sa dai cap in cap idiotii de parinti, si din cand in cand, tot la 2 minute, sa pui si capatanile pruncilor la mijloc.
Note mari? Un cacat. Evaluarea nu mai e de multa vreme ceea ce a fost candva (nu o fi fost perfecta, dar totusi…). Si cum nici de dascali incompetenti nu ducem lipsa… Aia nici nu stiu macar ce nivel de cunostinte presupune un calificativ.
De fapt… ce dracu vrem cand dex-ul nostru e plin de cretinitati, multumita unor anbalfabeti care nu au fost in stare sa scrie corect (alde niciun, nicio…)
@maddy: dar de cei care ciripesc (twitteresc) toata ziua ce mai spui?
Astazi knd intrai cu niste colegi in biblioteca scolii sa luam niste carti, intrara si niste copii de clasa a III-a sau a IV-a… Asteptand-o pe doamna bibliotecara cu cartile, copii incepura sa „discute” despre telefoane… al cui este mai tare, ce manele are fiecare pe el… dar vorbeau tare, foarte tare iar bibliotecara le zise de 4-5 ori sa vorbeasca mai incet insa ei nimic! Cand sa iesim si noi, facandu-ne loc printre „ceata lui pitigoi” il aud pe unul „ba ai asculta albumul B.U.G. Mafia?”
Alooo… Parinti… „Continut explicit” iar fiul dumneavoastra are 10 ani!!!
vai de capul meu, cat de mult urasc parintii de genul asta… aaaaaaaaaaaa
ii urasc !!!
PS: m-am enervat atat de tare pentru ca am in jurul meu astfel de oameni…
tipic romanesc
lucrez de ceva timp in invatamant si aveam la un moment dat probleme cu o fetita care cu toate ca este capabila nu voia deloc sa-si faca temele. Si in timp ce-i faceam morala ea ma intrerupe ca sa-mi spuna: degeaba ma certi sau ma spui la parinti, pentru ca mami ma duce in mall si-mi ia ce vreau dupa amiza. Tu esti platita ca sa ma suporti.
cristian: eu sunt complet pe dinafara fenomenului twitter. mai intru pe contul vedetelor de la hollywood sa vad ce au mai aberat si cam atat.
Mai e si reversul medaliei: eu am avut-o doar pe mama si ea nu-si permitea prea multe, asa ca am crescut modest. Intr-a saptea mergeam iarna la scoala imbracata cu paltonasul mamei mele cand era copil si niste pantaloni tot de-ai ei din generala. De obicei aveam hainele mele, dar in iarna aia s-a intamplat sa n-am. Nu pot sa uit nici acum la 27 de ani baietii care-si bateau joc de mine pe seama acestor haine si badaraniile indurate.
Si nici acum nu ma simt sigura pe mine ca femeie, din cauza unor astfel de experiente. Asa ca… trebuie sa ai copiii imbracati/cu lucruri aliniate cu mediul in care traiesc. Altfel vei crea niste mici drame de felul asta.
Mie chiar mi-a părut rău când mi-a luat mama telefon (pe de o parte). Eram clasa a 11-a, şi mi se părea aiurea să mă sune: „de ce nu ai venit acasă? Pe unde umbli?” Acum nu înţeleg dece-şi doresc copii telefoane..
In ziua de azi mai e si generatia analfabeta, detinatoare de blog(uri). Am vazut o groaza. Chestia e inceputa tot din faza cu telefonul….