Urăsc vânzătorii şi oamenii care se ghidează după zicala “totul e negociabil”. Ca fost vânzător, ştiu toate trucurile, ştiu cum se abordează clientul, ştiu ce îl face să cumpere şi sunt sătul până peste cap de vânzători şi negociatori de preţ.
Totul e negociabil?
Da şi nu. Totul e negociabil, dar nu mereu şi nu pentru oricine. Faptul că o purtătoare de sâni mari a primit o reducere la ceva nu înseamnă ca şi tu vei primi aceeaşi reducere. Ca i-am făcut o reducere unui client vechi sau unui prieten nu înseamnă că şi tu vei beneficia de acelaşi preţ. Fiecare situaţie e diferită, fiecare client e diferit.
E aiurea când majoritatea oamenilor aleg maximele stupide ca ghid în viaţă.
Obositor şi adesea inutil
Vânzatorii sunt obişnuiti să negocieze mereu. Chiar şi când preţul este final, oamenii vor să mai tragă un pic de el. Chiar şi când preţul este excepţional de bun, vânzătorii vor încerca să obţina un rabat. Ăsta e jobul lor. şi e al naibii de obositor.
Soluţia e simplă: vrei să negociem mai jos de 200, ultimul preţ? Ok. Îţi fac o reducere de 10% din 300. Nu vrei? Nu înţelegi ce se întâmplă? Ei bine, asta se întâmplă pentru că eşti prea insistent şi ai atins punctul în care eu cred că eşti nesimţit. Negocierea merge şi în sus, nu doar în jos.
Ideea finală?
N-am una. Un preţ bun e un preţ bun. Nu strica afacerea încercând să fii mai deştept decât îţi permiţi.
Si mai e de adaugat o chestie vis a vis de „negociere” asa cum o inteleg unii. Daca eu ca vanzator mai las din pretul stabilit initial, tu ca si cumparator trebuie sa compensezi cu ceva.
Urasc exprimarile de genul „costa 200 euro, dar este negociabil pana la 180 euro”
Pai spune frate de la inceput ca este 180 euro si terminam balciul.
Poate gandesc eu aiurea …
Aici e si vina pustilor rataciti care s-au obisnuit sa scrie ”non-negociabil” pe rabla de BMW din 91′ vanduta la suprapret si a multor altora care aplica eticheta ”non-negociabil” cu putin inainte de a scadea cu 20% pretul.
In atare conditii, unora le e destul de greu sa inteleaga ca exista oameni care cand spun ”non-negociabil”, vorbesc serios.
pe foamea asta sunt in stare sa negocieze cu un tip care poate nici nu are nevoie.. a intrebat de curiozitate. Partea proasta e ca nu mai poti sa scapi de vanzator care trage de tine sa cumperi, iar tu poate ai 1 leu in buzunar.
Dar hai sa nu dam in cap celor care incearca sa negocieze. Daca esti in cautarea unei masini sau al unui apartament e normal sa tragi de pret cat mai in jos, sa gasesti cat mai multe asa-zise defecte, pentru ca in situatia asta chiar si 50 de euro fac diferenta.
negocierea continua sin bazar-piata, acolo unde preturile nu sunt afisate. oricum, oricat ai negocia, vanzatorul o sa aiba mereu profit.
si pana la urma, chiar si la magazin negociezi cand ar mai trebui sa dai 10 bani, dar tu in portofel mai ai 10 lei şi nu esti dispus sa ii schimbi. totul e o negociere, mai proasta sau mai buna…
Credeam ca sunt singurul care uraste asa zisa negociere pe nimicuri si eventual ca am eu o problema ca nu fac asa ceva…
Adevarata negociere e, practic, o necunoscuta la noi. Am mai spus: cuvantul NEGOCIABIL nu are ce sa caute in anunturi, e o imbecilitate crasa.
Negocierea e un joc subtil, o discutie pe marginea calitatilor si defectelor (cu tot ce inseamna asta) unui articol, unei oferte etc. Intra foarte multe aici, spre exemplu suedejia cu „cat costa asta?” „10 lei” „bine, ia 2 lei si da-ncoace” nu e negociere.
Iarasi, mizeria folosita non-stop de agentii imobiliari (niste incapabili si pafaristi, in majoritatea lor) cu CATI BANI AVETI e o nenorocire care trebuie sa dispara. Ce ma, daca am banii lui Tiriac, o garsoriera in Balta Alba va costa 200 000 de euro?
Un vanzator bun nu negociaza niciodata, el doar vinde la cel mai bun pret pentru client si pentru el.
Pentru negociere exista negociatori specializati, in special cei care lucreaza in departamentele de achizitii. Ca la noi nu prea sunt vanzatori buni si de fapt ei vor sa fie negociatori, asta e alta poveste.
Cum ma dane? „Un vanzator bun nu negociaza niciodata”??? Eu credeam taman invers. Ca negociaza mereu, are mereu variante de rezerva, arunca tinte false, are marja de miscare mereu etc.
pai sa inteleg ca daca tu ai o garsoniera in Pajura, nearanjata, praf, vrei sa o vinzi la pret de garsoniera superba la Cismigiu? Si cand iti explic cate ceva tii pretul? deci asa esti vanzator bun, punand pret fix si incapatanandu-te.
Ei hai, nu fi ipocrit, ca nu ai optzeci de ani sa zici ca stii toate trucurile ;-).
Au, ce ai lovit exact unde ma doare si pe mine. Si eu fac oferte de pret BUNE si stiu cat as putea sa cer si cat cer de fapt. Si, exact cand e totul OK, apare si celebra intrebare: „dar nu dati discount?”
Daca intrebarea vine inainte de oferta, ma gandesc eventual sa ofer o „maslina” ceva. Ultima discutie a venit insa dupa ce am facut o oferta, am precizat un discount, am trimis statisticile (era pentru advertising) si, exact cand clientul parea ca are toate datele si a inteles ce si cum, primesc inca un email ca de fapt bugetul lui e jumate din pret si daca nu pot da inca un discount. NU.
Am avut si in trecut nervi pe tema asta, pentru ca nu suport targuiala. Stiu ca unii sunt specialisti, stiu ca teoretic noi „balcanicii” ar trebui sa fim asi in asta, dar ma scoate din minti. Nu am cerut niciodata pret mai mic, nici macar la piata. Vad pretul si decid daca e pe gustul meu sau nu. De asta poate mi se ridica tensiunea si cand mai am cate un client care ar dori sa lucrez eventual pe gratis si sa fiu doar fericita ca m-a ales.
pentru a evita situatiile jenante, ofera tu ca vanzator cel putin 2 variante. de exemplu pretul este de 300 de euro daca platesti in 2 transe lunare sau 200 euro daca platesti in avans. exemplele pot continua.
Zoso, te contrazic categoric ! Orice se negociaza, in aproape orice moment al existentei tale. De cate ori o faci cu prietena ta sau prietenii tai, sau vreun parinte de-al tau ? N-ai negociat niciodata spalatul vaselor vanzandu-ti/negociindu-ti astfel timpul tau liber? In formele profesionale negocierea presupune insa niste planuri, o pregatire si e totul premeditat.
Ai dreptate fiindca aproape de fiecare data vei negocia cu un vanzator. Exista motive simple pentru treaba asta.
Draga Zoso, urasc discursurile care incep cu „urasc..”.
Faza in imobiliare. Pe o cazatura de apartament proprietarii (erau doua surori) doreau 66.000 euro. Au primit oferta 65.000, plata instant, fara credit. S-a negociat 30 min pentru mia de euro, dar nu au cedat. In urmatoarele 3 luni nu au mai avut vizionari si acum nu mai stiu cum sa scape de el… l-ar da si cu 60 kEur.
Si acesata faza se repeta tot timpul in bransa aceasta…
@rezidentiAlex: spune-le ca preţul nou e 50K.
problema romanilor e ca nu prea au ce vinde … deci nici n-au cum sa apara vanzatori buni. Atat timp cat totul se invarte in jurul apartamentului, masinii, porcului … ce mare filozofie de vanzari trebuie sa aplici. nasol e cand apar probleme mai complexe
… cu mii de variabile si atunci baiatu’ care vindea foarte bine apartamente in Militari se cam pierde pe drum
@ Alex
te rog citeste articolul meu la care am pus link in primul comentariu si daca ai prieteni in bransa da-l si lor.
Caci a ajuns sa-mi fie groaza sa mai discut cu oamenii din agentii, caci incep cu „negociabil?” (cum sa-ti zic bolovane, tie, agent, ca eu las din pret asa din prima? asta se DISCUTA intre mine si cumparator nu-mi scazi tu mie pretul cu o intrebare) si „cati bani aveti?”
acum 4 ani am lucrat intr-un magazin gen dommo, altex, etc. si pot spune ca imi era greu sa mint clientii numai ca sa vand asa cum faceau colegii mei astfel ca am dezvoltat o metoda proprie prin care reuseam in 3 luni de la angajare sa vand de 2 ori mai mult decat oricare alt angajat. Secretul? Vindeam clientului ce vroia sa cumpere nu ce vroiam eu sau seful ca el sa cumpere.
Multa lume confunda negocierea cu targuiala de la piata.
marti: -vreau un site ca {…..} ,aceeasi functionalitate,exact aceleasi produse
-ok…..600 euro,2 saptamani
-nuuuu,e prea mult!
-ok…
joi: -sunt de acord cu pretul.
– m-am uitat mai atent,nu este usor,700 euro si este gata la sf. lui ianuarie
– *((*&(*&^^%&^% ??????aaaaa…..ok,deal
clientul trebuie educat chiar daca viata a devenit mai grea dupa aparitia instalatorilor de wordpres si a customaizarilor de js
Pacat ca nu ai avut ocazia sa vinzi ceva unui arab.. Ala te negociaza din principiu, ar face asta cu placere ore intregi, ajungi sa vinzi in pierdere numai sa scapi de gura lui :))
de ce nu te crede lumea cand spui ca este ne-negociabil?!? pentru ca esti roman si esti neserios in biz si nu se poate pune baza in cuvantul tau?!?
Deja cand aud „hai sa negociem” mi se intipareste o grimasa pe fata! Dar pe parcurs, poate deveni chiar interesant, dar cu masura si bun-simt.
baaaah, si eu credeam ca negocierile se intimpla ca in filme: eu spun 10, celalalt spune 6 si in final batem palma la 8. cre’ca m-am inselat…
Situatia despre care vorbesti tu se aplica celor care nici macar nu stiu definita cuvantului ” negociere „. Un om de vanzari trebuie sa vanda, nu sa negocieze. El nu trebuie sa scoata in evidenta pretul produsului, ci care sunt avantajele pe care le va avea cumparatorul in urma achizitionarii produsului.
Sunt carti intregi despre teoria negocierii…se fac cursuri pe la facultati exclusiv despre subiectul negocierii…in lume sunt negociatori profesionisti platiti cu multi bani ptr cunostintele lor…cand vine vorba de tranzactii cu valori mari se discuta zile intregi despre conditii de plata pret s.a.m.d….si veniti voi, desteptii pulii si in 3 randuri rezolvati problema: „ba asta-i pretu ba, date-n cacat, te suedejesti cu mine ba saracule ca ma si enervezi?…:)))))”
un contract se negociaza. dar cand ceri ceva in plus, trebuie sa fii pregatit sa cedezi si tu ceva. daca esti bun si stii sa oferi din start niste false alternative, vei merge la win-win.
cele mai reusite victorii sunt acelea in care „victimele“ sunt convinse ca detin controlul asupra situatiei, cand de fapt ele sunt in realitate marionetele voastre. oferiti-le celorlalti alternative care sa rezolve toate problemele in avantajul vostru! determinati-i sa aleaga raul cel mai mic pentru ei si care, oricum, serveste scopului vostru!
miliardarul j.p.morgan i-a comandat odata unui bijutier o piesa deosebita – un ac de cravata cu o perla incrustata. bijutierul a muncit cateva zile si a realizat un ac superb, cu o perla de toata frumusetea, pe care i l-a trimis lui morgan intr-o cutie de catifea insotita de o nota de plata de 5.000 de dolari. a doua zi insa, cutia s-a intors la bijutier, impreuna cu un biletel: „acul imi place, pretul – nu. daca va convine cecul de 4.000 de dolari pe care vi-l anexez, pastrati-l si trimiteti-mi inapoi cutia, cu sigiliul intact“. furios, bijutierul i-a trimis banii inapoi, spunand ca pretul oferit nu-i convenea deloc. mare i-a fost insa surpriza cand, deschizand cutia, nu a mai gasit bijuteria, ci un cec de 5.000 de dolari in locul ei. In realitate, miliardarul fusese dispus sa plateasca chiar si 5.000 de dolari pentru bijuterie, dar incercase sa obtina totusi o reducere (fara sa riste insa sa piarda obiectul).
negociabil ?
Eu as zice ca, la romani, cam totul e supus „negocierii”, vrei nu vrei! Iar ceea ce mi se pare tare distractiv este atunci cand mergi la piata si te targuiesti cu vanzatorul pentru fiecare leu, iar atunci cand vine momentul sa platesti cei 6 lei obtinuti in loc de 10, nu ai banii exacti si astepti restul, exact de la 10 lei sau poate chiar de la mai mult :).
depinde. In romania numai la targuri se negociaza si avand in vedere la ce calitate ofera…mai bine te feresti. In alte tari din cate am auzit negocierea e o arta (la turci de ex). Adica daca nu negociezi ai sansa sa dai pe ceva macar dublu. Important e sa sti cat valoreaza chestia respectiva si sa iti delimitezi niste maxime si minime. Nu poti cere mai putin de un pret si nu iti convine sa dai mai mult de altul. Si asa negociezi in marjele astea de eroare. Daca tu si vanzatorul va suprapuneti la marjele de eroare e ok, daca nu cauti in alta parte. Negocierile egxagerate snt enervante. Totusi sunt oameni care se asteapta sa negociezi si de aia pun la inceput mai mult. Eu nu prea am negociat la cumparaturi.
Stiu o faza buna.
Un amic s-a dus sa-si ia un telefon de la o cunostinta (coleg de munca). Ala i-a zis pretul telefonului pe care il vroia el: 350 ron. Asta,cumparatorul, imi zicea mie ca o sa negocieze cu el la pret. Dupa ce l-a cumparat l-am intrebat: cat ai dat pe el? R: 380 ron.
@bianca albu : La romani practica negocierii este putin impamantenita. Marea majoritate a romanilor au bun simt cand cumpara ceva si nu de putine ori se pacalesc: la piata, supermarket si cu rudele/prietenii. Poate o sa te mire, dar romanii nu au nimic deosebit.
Chestia cu JP Morgan este o chestie de marketing, pe care nu ne-o poate povesti aici decat , normal! , „blonda de la marketing”.
@blonda
in povestea ta ipotetica JP Morgan a ajuns sa plateasca 9000 dolari pe bijuterie, bijutierul avind in posesie un cec de 4000 si unul de 5000. asa ca asta suna mai curind a poveste urbana.
Blondo, tu ca si bijutier, n-ai fii verificat cutia inainte de a trimite banii inapoi ? Asta asa ca idee … esti cam prostuta !
@camionagiu Nu ai citit cu atentie ce am scris. Daca si clientul considera ca o garsoniera in Pajura, nearanjata, praf, merita sa o cumpere la pret de garsoniera superba la Cismigiu, atunci vanzatorul ii poate face aceasta oferta.
sar in apararea „blondei”, care de fapt e un tip cat usa, paros si al dreaq, plin de smecherii de marketing si seo in cap. E vorba de JP Morgan, da? Iar un cec nu-l incasezi pe neve si spui dupa aia ca nu a ajuns la tine. Deci n-avea cum sa-i ia pe toti 9 mii, nici sa riste sa-i trimita cutia magnatului cu sigiliul rupt (ca n-a avut incredere in el). Hai sa punem informatiile cap la cap inainte sa ardem blondele pe rug.
de fapt daca rupea sigiliul si nu-l vedea omul lui JP prin care venise coletul, ii timitea cei 4 mii si ramanea cu 5, era ok.
cum ar fi fost sa incaseze cecurile si sa-l sune pe JP: coaie imi trimiti banii sau bijuteria aia? :))