update: am stricat ceva la blog și au dispărut comentariile 
Când au fost agențiile de PR respectate?
Răspunsul: niciodată. Agențiile de PR nu pot fi respectate. Și asta pentru că afirmația pe care tocmai am făcut-o conține o generalizare groaznică.
Când au fost agențiile de PR proaste?
Răspunsul: întotdeauna. Oricine face această afirmație nu poate fi acuzat de nimic, pentru că, iarăși, conține o doză de generalitate suficient de confortabilă.
Agențiile de PR au omorât presa și blogurile. Perfect adevărat. Oricine spune acest lucru nu are cum să sufere consecințe, deoarece afirmația nu poate fi negată sau demonstrată, fiind, iarăși, o generalitate.
Pentru că toată lumea scrie și spune generalități despre agențiile de PR și are păreri aproximative, dar ferme, eu o să vorbesc concret.
Lucrez în PR de mulți ani și înainte de asta am trecut vreo doi ani prin presă, pe vremea când “dreptul la replică” exista pe bune. Am făcut greșeli când eram jurnalist, iar când am trecut de partea cealaltă, am îndreptat greșeli de tipul celor despre care vorbește Vali aici. Doar niște exemple: prima oară a fost când un ziar de business a publicat un interviu cu un client pentru care lucram, CEO de companie, termen pe care l-au tradus “director general”. A doua oară, când un site de business a publicat o știre despre un alt client, un mall cu un grad de ocupare de peste 90%, cu un titlu unde a înlocuit “grad de ocupare” cu “grad de neocupare”. Și pe banda rulantă se adaugă momentele de criză, când iei tot internetul la telefon ca să corectezi o virgulă, o cifră, un cuvânt care pune faptele într-o perspectivă greșită, de cele mai multe ori pe fondul lipsei de timp sau atenție pentru subiecte. Nu am întâlnit încă situații în care, cu bună știință, adevărul sau faptele erau distorsionate, iar corectarea lor să fie refuzată fără temei.
Nu știu dacă agențiile de PR au omorât blogurile, presa, analiștii, dar pot spune cu certitudine că “earned media” – care este baza meseriei noastre de când s-a inventat ea, și nu o consecință perversă a crizei – se practică de pe vremea când au dobândit ziarele influența în masă. Mai cred însă că, atunci când generezi “earned media”, canalul e la fel de valoros ca rezultatul în sine – iarăși o chestiune care nu s-a inventat odată cu criza. Internetul abundă de zeci de mii de site-uri și bloguri unde se poate genera “earned media”. Teoretic acum e mai ușor ca niciodată să faci “earned media”. Nu am lucrat în alte agenții de PR ca să pot spune că am o opinie despre “agențiile de PR”, pot spune însă care este standardul meu propriu atunci când vine vorba de așa ceva. Standardul se bazează pe cifre, analytics, date de audiență, demografice, psihografice sau congruența de interes între subiect și blogurile unde mă gândesc să generez “earned media”. Dacă nu am argumente să includ într-un plan un anume blog sau site, selectez alt mediu, despre care știu, cu o oarecare aproximație statistică, că îmi duce mesajul la consumator. Astăzi concurența cea mai mare nu este între bloguri în sine, ci între bloguri și alte social media care oferă date mai concrete cu privire la audiență. În ultimii ani, blogurile nu cred că mai sunt în competiție cu ele însele, ci cu Facebook și Youtube.
Și încă ceva de final, ca să clarific încă un mit pe care l-am văzut circulând zilele acestea prin diverse medii. Cum spuneam, nici criza și nici agențiile de PR nu au inventat “earned media”, ci jurnalismul. De aceea, nu tot ce generezi prin “earned media” este jurnalism măgulitor la adresa companiilor. “Earned media”, indiferent de mediul în care se exercită, e valoros pentru că e credibil în fața cititorilor și asta, mai departe, creează dependență pentru site-ul, blogul, ziarul sau emisiunea respectiva. Dovada că lucrurile se întâmplă așa e chiar revenirea ta, Vali Petcu, la blogul pe care l-ai creat, după ce o vreme l-ai abandonat pentru alte proiecte. Revenirea ta nu se datorează rugăminților agențiilor de PR, nu banilor, ci dependentei pe care ai creat-o pentru niște cititori pe care nu-I bullshit-uiești și prin asta e valoros un blog. Dintre zecile de mii de bloguri care există azi în România, nu stiu câte livrează cel puțin standardul minim de transparență – câți cititori au, cine sunt ei. Că sunt agenții care lucrează după ureche poate e adevărat, dar, cum au apărut or să și dispară, din lipsă de autoritate și criterii în fața clienților, a pieței, a companiilor. Până atunci m-as bucura să nu generalizăm, ci să scriem, “cu subiect și predicat”, cum zic eu, cine-ce. Parcă despre asta era vorba în jurnalism.
scris de Eliza Rogalski
Adaugă un comentariu