Alte câteva idei la cald despre demiterea lui Vlad Voiculescu

Linșaj, nelinșaj, Vlad Voiculescu n-a fost un ministru care să performeze. Știu, a stat doar patru luni, n-avea timp, bla bla. Doar că VV n-a comunicat absolut nimic. În afară de niște grafice drăguțe pe pagina MS, eu habar n-am ce-a făcut în mandatul ăsta. Știu, s-a luptat cu mafia. Dar cu mafia se poate lupta oricine ar veni în locul lui.

Trei lucruri majore putea face VV din funcția de ministru:

  1. după Colectiv, a călărit valul nosocomialelor. A avut un mandat greu pe vremea lui Cioloș, s-a descurcat excelent pentru cineva din exterior, apoi a devenit politician, iar politicianul VV a uitat complet de Colectiv. Primul lucru pe care trebuia să-l facă era să continue ce-a început atunci: un audit național în spitale, luat la puricat bacteriile și dezinfectanții, că pun pariu că nu s-a schimbat mare lucru în cinci ani. Știu, pandemie, da’ nu e ca și când se ducea el să ia mostre și să bage ochiu’ la microscop.
  2. e deja al treilea caz care s-a lăsat cu morți în spitale. Al doilea lucru major – și am scris pe facebook la momentul ăla – era să înceapă încă un audit național pe electrica spitalelor. Vorbim de multe clădiri vechi, cu instalații subdimensionate șamd. După criza cu oxigenul, trebuia să iasă și să spună cu litere mari: SISTEMUL DE SĂNĂTATE E ÎN COLAPS. AȘTEPTAȚI-VĂ LA ALTE EVENIMENTE NEFERICITE. PORNIM UN STUDIU MAJOR PENTRU… ÎN MANDATUL MEU, VREAU CEL PUȚIN SĂ IDENTIFICĂM… etc.
  3. gestionarea vaccinării a fost o catastrofă* (și despre asta am mai scris pe facebook, că știu că sunt unii care mă urmăresc și pe-acolo). Nu știu dacă trebuie să mai repet, dar prima fază trebuia să fie făcută împreună cu medicii de familie, vaccinat bătrânii și bolnavii/vulnerabilii, sunat pacienții. Nu că a făcut taică-meu covid, are 82 ani, mă aștept oricând să fiu sunat că e de urcat în avion, dar sunt milioane de oameni care nu știu să folosească un telefon mobil, darămite să se înscrie online. Tot procesul a mirosit a peticire și mai puțin a organizare. Se puteau inspira de la UK, dar de sindromul “Știu eu mai bine” pare că suferă toți politicienii români. Dacă trebuia să șpăguiască în continuare Antena 3 și România TV, fie, “vă dăm bani, dar nu aduceți antivaxxeri în platou, uite spoturile, mesajul e să suni medicul de familie să te programeze, nu e nici un cip, nu mori de la vaccin, nu ți se colorează pielea în verde, ADN-ul tău o să rămână neschimbat, nu devii mai prost decât ești”. E un compromis, dar scopul, până la urmă, e să ții populația sănătoasă, e apolitic. Dar stai, a zis Gâdea ceva nasol de noi…

Știu, lupta cu mafia, schimba șefii spitalelor și pe ai CJAS-urilor. Asta nu e o scuză, asta fac toate guvernele, e o chestie banală. VV a fost depășit de situație și n-a delegat. E irelevant că stătea până la trei dimineața la birou – mie asta-mi zice că ori n-are echipă, ori se ocupă de micromanagement. În ambele variante, astea sunt defecte, nu calități.

Dacă voia să fie și politician și manager, îi arunca pisica pandemiei lui Arafat. Îl desemna șef peste tot, iar acum era zburat eternul șef al urgențelor, iar el rămânea să se ocupe de management, de proiectele mari, de reformă.

De comunicarea lui VV s-au ocupat groupies de pe facebook. Eu, care am pretenția că citesc știrile, habar n-am ce-a făcut VV la minister până acum. Știu, s-a luptat cu mafia și n-a purtat mască de două ori.

Nici măcar o banală criză de comunicare precum aia cu masca n-a gestionat-o: “da, dom’le, toată lumea e vaccinată la noi, că-n prima tură de esențiali ne-am înțepat toți birocrații și ziariștii și studiile zic că sunt șanse minime să dăm virusul mai departe, dar voi purtați în continuare și vaccinați-vă, ca să nu mai poarte nimeni botnița cât mai repede”. Pauză.

Nu spun că VV nu ar fi putut fi un ministru eficient și competent. Ar fi putut, dar a fost depășit de situație. Iar vina e exclusiv a lui, că n-a delegat atribuțiile. Nu e poporul sau presa nașpa vinovată că a albit el, dacă a albit. Vinovat e el că n-a recunoscut de la bun început că sistemul în întregimea lui e un dezastru. A creat așteptări mari de la început în loc să arate că realitatea e alta și că îți trebuie zece ani să schimbi ceva, nu trei luni.

Până și un imbecil ca Boris Johnson a venit cu mesajul “Protect the NHS”, “protejează sistemul sanitar”, un scop comun pentru popor. “Sistemul sanitar e muci, dar acolo unde rezistă, hai să-l protejăm, ca să nu murim cu toții”. Sunt pline secțiile ATI de două săptămîni, de câte ori a ieșit VV să le bată obrazul nesimțiților, să le explice că nici la camera de gardă nu mai e loc dacă dă o mașină peste ei și că or să moară în parcare?

Dincolo de asta, am văzut plimbată ideea aia că ar trebui să vină un medic la conducerea ministerului. Hai să nu. MS are nevoie de un manager cu studii pe zona de administrație în domeniul ăsta. Medic a fost și Bănicioiu și știm cu toții cam cât de competent a fost. Dacă tot pleacă VV, așa bun sau prost cum a fost el, hai să găsim, totuși, pe cineva care știe să delege atribuții și să își asume faptul că sistemul e în moarte clinică.

PS: eu nu-s nici pro, nici anti VV, eu doar constat. Cum ziceam și mai sus, cred că primul lui mandat a fost bun, dar de data asta a fost depășit de situație, “atâta s-a putut”. Lupta cu mafia poate s-o continue orice alt ministru bine intenționat. Și sper sincer ca Florin Cîțu să găsească pe unul cel puțin la fel de bine intenționat ca VV. Altfel, știți și voi vorba aia cu drumul spre iad,, nu tre’ s-o repet eu.

* da, mi s-a atras atenția că vaccinarea e la MApN, nu la MS. Așa e, dar asta nu scutește MS de responsabilitatea de a comunica pe tema asta. Injecțiile sunt făcute de medici, nu de soldați. De ce n-au colaborat cele două ministere, ăsta e alt mister.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

141 comentarii

  1. „gestionarea vaccinării a fost o catastrofă” subscriu.

    aflata in timp ce imi faceam vaccinul: medicii din centru stau si suna de pe liste fraierastenii poate poate vine cineva (asta in centru pfizer). Cum mortii masii sa lasi treaba in halul asta, cum sa lasi pe unii sa fac cold calling in loc sa ii tii ocupati cat au program sa administreze vaccin, nu sa cheme lumea al vaccin.

    Echivalentul la privat ar fi sa puna dacia omul de pe linie sa sune baza de date si sa vanda Duster la telefon.

    00
    • adaug si eu: cat de cretin sa fii sa vii cu sistemul asta de distributie si efectuare a vaccinului ? tu, cu buletin in judetul X, satul P, de ce PLM TREBUIE SA MA PROGRAMEZ LA 30 / 300 KM SA-MI FAC UN VACCIN? da-l in mm la judet si de acolo sa-l distribuie in jos in functie de cum e nevoie. trimiti 3 sate intr-un singur loc, ok, trimiti 3 comune intr-un oras, trimiti orase alaturare in resedinta. dar da. idioti

      00
    • Bai, pentru numele lui Allah, terminati cu „analizele” voastre despre cum functioneaza vaccinarea, ca TOTI cei care se ocupa acum de vaccinare fac treaba buna!

      A mai fost ala zilele trecute, cu „sunt 1.940.202 de doze de vaccin in stocuri, de ce nu aia sau ailalta…”.

      Trebuie sa intelegeti mai multe lucruri:

      1. România a mers cu UE pe cumpararea de vaccinuri. Pentru ca facem parte din UE si avem nevoie de UE.
      2. UE a gestionat prost achizitia de vaccinuri, pentru ca nu a crezut ca va fi fentata de UK, USA etc. Tot procesul de vaccinare actual este o consecinta a asta. Nu e România cea care „nu stie, nu poate, nu SE vrea etc”.
      3. Nici acum, aprilie 2021, producatorii de vaccinuri nu-si respecta angajamentele cu privire la livrari. Niciunde in Europa! In Franta au facut centre de vaccinare IMENSE, pe stadioane, pot vaccina fara probleme milionul de oameni pe zi. DAR NU SUNT VACCINURI. Asa ca le dozeaza cum pot, unde pot, ca sa fie totusi un flux, nu sa opreasca zile intregi centre de vaccinare. E o situatie neplacuta, dar politicienii nu pot veni acum sa strige „am fost prosti, Pfizer isi bate pula de noi”, ci incearca sa gestioneze ce si cum vine. Nu e simplu, nu e ca si cum „NU LE PASA”, uitati-va in toate spitalele din RO, 99% din medici isi fac treaba, toata lumea vrea sa functioneze cum trebuie, dar NU SE POATE sa va faca si o laba din când in când ca sa fiti voi multumiti pe bloguri.

      Terminati cu datul asta in cap, NON-STOP, pe bloguri sau aiurea, ca voi sunteti toti ministri sanatatii, Arafat, si toti medicii din România intr-un singur corp!

    • Asta mi-a adus aminte cand am fost la Romexpo sa ma vaccinez si a fost scandalul ala cu cozile si stocul. Eu aveam programare la ora 7 seara, la Romexpo Nr.7.

      Ajung acolo, vad coada de 30 de persoane, zic asta e, hai sa stau. Ma intreaba un jandarm unde am, imi spune ca pot sa intru direct. Sar toata coada, in timp ce toti se uita urat la mine, intru in sala unde completezi formulare, apoi ma duc cu formularul si buletinul.

      Doua ghisee de nr.7 frecau menta pt. ca ma asteptau pe mine, iar la alte doua se muncea de zor din cauza cozii.

      E grele cu redistribuirea, nici unul de acolo n-a avut spirit de reorganizare.

      00
    • @fluture: “in spitalele din RO 99% din medici isi fac treaba”
      Am ras IRL

      00
    • NOU
      #6

      @fluture Organizarea e fff proasta. Saptamana trecuta s-au anuntat vreo 500.000 de doze de pfizer. La mine in judet, fiind unul cu rata mare de cazuri, trebuiau sa trimita multe doze (dupa logica mea, tocmai din cauza ratei mari). Daca ar fi trimis 20.000, sa zicem ca jumate din astea ar fi fost pt doza 1, deci 10.000 de oameni de vaccinat. Sunt 15.000 pe lista de asteptare, minim jumate din aia 15.000 ar fi trebuit sa fie vaccinati sapt trecuta. Dar nu s-a intamplat. Sunt de 3 saptamani pe lista de asteptare (eram nr 1800 pe lisa) si se vaccineaza in medie 110 persoane pe zi cu doza 1. Deci in 3 saptamani se vaccinau 2310 de persoane. Nu am fost sunat inca si mi-e greu sa cred ca inaintea mea ar mai fi fost asa multe persoane inscrise din cele din etapele anterioare. Acum exista centre de vaccinare unde timpul de asteptare estimat este de peste 150 de zile si asta pentru ca se vaccineaza 4 bucati pe zi. 4!!! In alte centre timpul de asteptare e de 82 de zile, pt ca se vaccineaza 22 de bucati pe zi. 22!!!
      In ultimele 2 saptamani au venit peste 1 milion de doze de vaccin pfizer, pe lista de asteptare sunt vreo 350.000 de persoane.
      Crezi ca problema e din cauza lipsei de vaccinuri?

      00
    • boss, plange privatul din mine despre eficienta. Nu vorbesc de chestii din afara arealului meu de intelegere.

      Iti dai seama in ce hal de organizare daca medicul sta si face cold calling sa cheme lumea la vaccin? Pe bune, pentru asta e platit in post? Minimul vizunii de privat/ de eficientizare.

      Eu am palnie de vanzar: De vreo 2 ani sunt in varf, as face spume sa aflu tre sa stau sa dau telefoane, nu ca ma doare mana da pentru ca ar fi clar ca nu si-a facut treaba si iroseste experienta.

      Medicii din centrul de care zic au zis ca au capacitate de 80 de doze/zi la foc continuu. Ei, in loc de 80 de doze pe zi de la 16-18 ei dadeau telefoane.

      00
    • alxzen, aici e buba mare: dorim, vrem, cerem perfectiune, eficienta de la privat, in niste institutii pe care NOI le-am lasat sa creasca urât!

      Medicii aia fac cold calling ca sa poata sa faca vaccinurile alea persoanelor care sunt pe holuri fara programare. Nu mi se pare nimic aberant. Ai zis si tu, fac cold calling 16-18, ca sa fie siguri ca persoanele alea care trebuia sa vina nu mai vin, nu sunt doar blocate in vreun ambuteiaj. Iar daca fac vaccinurile celor fara programare, sa nu vina totusi aia programati si sa faca scandal pe la TV.
      Cineva din familie a fost de vreo 3 ori la rând fara programare. Dupa ce medicul a sunat pe aia care aveau programare, a iesit pe hol si a zis „Mai am 5 vaccinuri, e cineva peste 65 ani? OK, doua persoane, mai am 3. E cineva cu afectiuni cronice si poate demonstra? OK, mai am doua, mai sunteti 21 de persoane, uite aici o caciula cu 21 de numere scrise, trageti din ele si se vaccineaza 1 si 2.” N-a fost nicio cearta, nicio disputa.
      Tie poate iti suna stupid, neeficient, mie imi suna a ceva natural, niste oameni incearca sa faca sistemul sa avanseze, cum pot, fiecare la nivelul lui. Medicul putea sa inchida cosmelia, aia nu s-au prezentat, sa-i fut in gura, ura si la gara. Dar el a facut chestii umane, simple, naturale.

      Tu vezi lipsa eficientei, cold calling, dar, in realitate, este doar o „protectie” impotriva tuturor vocalilor (inclusiv de pe aici) care s-ar agata si de o scama ca sa mai latre ceva prin social media despre ineficienta sau proasta organizare a vaccinarii.

    • NOU
      #9

      Si apropo, conform comunicatelor MAI, de martea trecuta pana ieri au fost vaccinate sub 400.000 de persoane cu ambele doze de pfizer, iar in Romania au intrat lunea trecuta 500.000 de doze. Unde o fi diferenta aia de nu sunt vaccinuri?

      00
    • Inca ceva, am zis ca in loc sa ma muiesc cu lumea pe net si sa imi fac nervi cand vand ca discutam pe langa sa incerc sa impartasesc din sursele mele de informare/ de unde incerc eu sa inteleg ce se intampla.

      Asta am ascultat dimineata in drum spre birou despre vaccin/ lockdown/ greselile din EU: https://www.econtalk.org/tyler-cowen-on-the-pandemic-revisited/

      00
    • Corect, fluture, avem un sistem de vaccinare excelent.

      00
    • crotalu, sistemul de vaccinare nu e excelent. Dar presupun ca noi, toti astia care spunem ca sistemul e de rahat, avem case excelente, familii excelente, alei excelente, strazi excelente, sotii excelente, totul excelent in casa la noi. Si noi, evident, suntem niste excelenti. Amin.

    • NOU
      #14

      @Adib Si daca starea de sanatate nu permite sa fac Astra, ce zici ca ar trebui sa fac? Sa il fac pe ala doar pt ca au dat la liber asta acum ca nu mai vrea lumea sa il faca sau sa astept sa il fac pe unul din celelalte?

      00
    • @Remington Steele toata lumea considera ca la ei in judet trebuiau sa vina mai multe doze decat la ceilalti

      00
    • inteleg ca uman bate procedural si apreciez munca medicului din sectie, da nu pot sa apreciez organizatorul, cum nici medicul nu cred ca o face, cum nici barna.

      Apropos, a iesit domnu’ sef de partid si a zis ca e foarte nemultumit de campania de vaccinare, ca suntem pe locul 25 in UE desi am inceput bine (vezi clipul la el pe FB). OFC adevaratul vinovat este Citu, ca el trebuia sa organizeze mai bine.

      Dovada ca barna e cel mai prost sefulet politic de la burebista (confirma cineva in articolul precedent).

      00
    • daca puneam vaccinarea pe seama medicilor de familie acum nu cred erau vaccinati nici 50% din cei care sunt vacccinati acum
      numai eu am programat 8 persoane prin platforma pentru ca medicii de familie aveau ceva mai bun de facut si gaseau tot felul de motive sa nu programeze
      mie mi se pare ca la noi merge campania decent fata de alte tari. da sunt lucuri care se pot face mai bine dar cam toate problemele care au aparaut intr-un final au fost rezolvate. cea mai mare problema este lipsa dozelor de vaccin si asta nu tine de noi.

      00
    • NOU
      #18

      @skylar Da, pt ca de ex in Tulcea sunt logic mai multe cazuri decât în Timiș, Cluj, Brașov sau București. Si trebuie multe doze la Cuca macăii, decât unde sunt orașe turistice.

      00
    • Pai ce vina au aia din Tulcea ca besinosii din Timis, Cluj, Brasov sau Bucuresti nu pot sa stea in casa si se tot infecteaza intr-o veselie? Aia din Tulcea au mai putine drepturi, ei nu trebuie sa se vaccineze?

      00
    • @Shack fist-bump, we’re „Centru de vaccinare” bros!

      Secretul e sa nu te duci la ora la care ai fost programat. Eu am fost programat la 10 si m-am dus la 9 si ceva pentru ca abia il dusesem pe fi-miu la gradinita, nu aveam ce sa mai fac pe acasa etc. (stau aproape de romexpo). A durat 5-7 minute de cand am intrat in pavilion pana m-am intepat. Am iesit la ora 10 din pavilion (am asteptat alea 15 minute cat mi-au zis ei) si era coada pana afara.

      E greu cu load-balancing pentru ca Romexpo are „centre de vaccinare” care sunt practic niste mese puse una langa alta (remember „sectii de votare” care sunt doar camere diferite intr-o scoala?). Daca se inscriu 50 de oameni la „centrul 6” pentru ca asa au vrut ei, iar la „centrul 7” se inscriu 3 (pentru ca le-a placut cifra 7) – there you go. Si nici nu pot sa se mute de la un centru la altu on-the-fly (gen, „sunt la coada la 6, dar hai ca ma mut la 7 ca acolo nu e nimeni”) pentru ca dai peste cap toata aplicatia vietii (care nu prevede cazuri din astea, presimt).

      00
    • @fluture – nu eram ironic. Mecanismul de vaccinare este foarte bine pus la punct, spre deosebire de al multor alte tari. Mai prost stam cu campania pentru vaccinare. De asemenea, strategic, controlul asta (chiar daca destul de brutal) prin reglarea testarii a reusit sa tina departe de colaps o infrastructura medicala precara. Da, mor multi, nu avem ATI uri eficiente. Dar daca se bloca era mult mai rau.
      Pentru mine, Arafat, Gheorghita si care s-or mai ocupa de asta (a fost si Vela, a fost si Tataru) chiar au facut o treaba buna. Poate si Anisie, Voiculescu, Cimpeanu – dar in privinta lor am oaresicare indoieli.
      In rest, nu imi pasa de campaniile de ura media.

      00
    • Asa de bine merge campania de vaccinare incat suntem pe locul 24 din cele 27 tari din ue.

      00
    • @Remington Steel e un ciclu, 3 sapt vaccineaza prima doza apoi 3 rapel, uita te pe datele oficiale de la data.gov.ro. unde ai vazut ca sunt 18 vaccinuri e din cauza ca acum fac rapel. O sa reia nr mare de vaccinari cand termina cu asta.

      00
    • Bai nebunilor, in multe tari d-astea in care visati sa emigrati, nici macar nu s-a deschis „etapa a 3a” si voi va plangeti de oraganizare in romania?

      @remington ce bati campii cu 400.000 de vaccinati cu doua doze de pfizer? Sunt 1.300.000 de vaccinati cu 2 doze si inca 400k cu o doza. Doua milioane de doze in total (si 400k rezervate ca poate se razgandeste pfizer si nu mai livreaza pentru aia de au o singura doza). Ce diferente visezi?

      Sunteti mai disperati ca aia de se scoala la 5 sa dea refresh de BF (bine banuiesc ca sunteti toti voi) si apoi urla ca nu au fost stocuri ca au dat ei refresh la 3 secunde dupa si deja era epuizat.

      Stati flexati ca pana la jumatea lui mai toti care vreti sa va vaccinati va veti vaccina (cel putin o doza). Deja sunt locuri libere inclusiv pfizer si moderna. „Norocul” vostru e ca distributia de vaccinuri in ue s-a facut cat de cat pe baza de populatie, doar ca in romania maxim 25% vor sa se vaccineze. De ce zic „noroc” e ca la 25% vaccinati (asta din aia eligibili deci excluzand tineretul) mai merge pandemia bine inca un an si ceva pana sa muteaza virusul suficient ca sa faca vaccinul ineficient. Si la final, da m-am vaccinat si eu. Daca stiai sa intepretezi datele din excelul lui VV era absolut banal sa prinzi loc pfizer sau moderna in primele 2-3 saptamani de etapa 3.

      00
    • @Boris – in celelalte tari sunt vaccinati batranii si bolnavii care fac forme grave, nu securistii, pilele si amantele lucru care a dus sa batem zi de zi recordul de nr de cazuri grave la ATI, nr de infectati e irelevant guwernele lui de un an de zile refuza sa testeze inclusiv pe contactii directi care stau in aceiasi casa cu un infectat.

      00
    • @Boris – clar, batranii de 70-80 de ani sa stea online platforma sa se bata pe putinele locuri disponibile si sa analizeze excel-urile lui vladutz sau sa mearga cate 250-300 km (2 drumuri dus-intors) pt ca dozele sunt trimise in sate iar in orasele mari sunt zeci de mii de oameni pe listele de asteptare.

      Daca se organiza totul ca-n vest – erau sunati pe rand batranii si bolnavii iar cei care nu se puteau deplasa erau vaccinati acasa, ar fi fost mult mai multi vaccinati din categoriile vulnerabile lucru care ar fi dus la scaderea presiunii pe sectiile ATI.

      00
    • @gherasim – exact ce zici tu am zis si eu.

      Eu le raspundeam astora de stau pe bloguri si se plang ca e organizarea proasta in Romania si ca au observat ei asta IN TIMP ce se vaccinau.

      Crezi ca astia sunt aia de 80 de ani? Da, normal ca m-am vaccinat si eu daca „asa e in Romania”. Insa mi-ar fi jena sa sar de cur in sus, ca nu e organizarea perfecta, asta dupa ce am avut privilegiul de a ma vaccina.

      Si te inseli daca crezi ca aia de 80 de ani din Ro nu se vaccineaza ca se vaccineaza astia de 30. In continuare cat2 are prioritate, exista linii telefonice unde te poti programa nu e „doar pe net”. Medicii de familie ar trebui sa ii ajute (procedural pot, ca nu o fac e vina pacientilor care nu cer mai mult de la ei in schimbul ciocolatei, cafelelor si florilor pe care le tot duc, etc). Dar grosso-modo, astia vulnerabili nu se vaccineaza ca sunt vaccinati deja de BOR, A3, RTV etc

      00
  2. Stiti ca armata cu maresalul vaccinarilor, gheorghita se ocupa de vaccinare si nu ms, da ? Asta ca sa nu existe confuzii.

    00
    • N-ai citit pînă la capăt, nu?

    • @alex cand am postat eu nu era nici un p.s. As stat acum si am parcurs iar tot articolul, desi lung sunt obisnuit de pe blogul tau, si desi imbatranesc, inca mai pot intelege un text. Faci confuzie intre MAI SI MA ( ministerul apararii , sau cum s-o mai numi el )

      00
    • Am corectat, n-am fost atent.

    • Corect, ghiorghita ajuns colonel la 32 de ani desi a vazut razboi doar la tv si care zilnic mai baga niste minciuni – cea mai celebra e aia cu timpul de asteptare afisat in platforma pe care o tot promite de vreo luna.

      00
    • Boss, cu armata asta proasta cum e suntem fruntasi la vaccinare.
      La asta si la mame adolescente. I volunteer as tribute pentru ambele daca mi-o cere patria.
      Potoliti-va va rog eu cu tampeniile. Ma invidia alaltaieri o amica din Elvetia. N-o sa mai pup eu onoarea asta prea curand.

      00
    • @Habarnam – crezi tu ca suntem fruntasi la vaccinare, suntem locul 24 din 27 de tari din ue, in conditiile in care ue oricum sta prost la vaccinare.

      00
  3. Alex who? Că m-ar interesa să te urmăresc și pe facebook. :)

    00
  4. Basescu premier.

    00
  5. Contemplați ultimele 4 luni, cu același scenariu, dar Bănicioiu la Sănătate și USR în opoziție. Atât.

    00
    • Banicioiu isi face clinica de oncologie pe Fundeni…probabil din banii stransi din salariu…chiar, ce se mai aude cu urmarirea lui penala pt șpagă? Sau va dura cat sa se prescrie faptele ?…

      00
  6. „Știu, lupta cu mafia, schimba șefii spitalelor și pe ai CJAS-urilor. Asta nu e o scuză, asta fac toate guvernele, e o chestie banală.” Pin this.

    00
  7. Alex, din sursa sigura, la prima mâna:

    La Min. Sanatatii VV a descoperit urmatoarele (e valabil in aproape orice alt minister vechi al României):

    – doar 1% din personal vorbeste o limba straina (vorbesc aici de angajatii ministerului, sediul central); poate parea o informatie anodina, dar eu zic ca e o MEGA informatie despre ce poti face cu oamenii aceia sau nu.
    – nimeni nu asuma nimic; nimeni nu ia nicio initiativa si apoi sa suporte consecintele.
    – TOATE documentele de la Min. San. trec pe la ministru. Ca sa schimbi starea asta de fapte, trebuie sa faci o restructurare, o modificare a regulamentului interior etc. Pentru asta trebuie sa ai cu cine, trebuie ca oameni din interior sa te ajute, sa vrea. Revenim, 1% din oamenii tai vorbesc o limba straina, deci ne putem da seama de ce „viziune” asupra lumii au angajatii unui minister.
    – ministrul numeste directorii celor 58 de spitale de stat din RO. Din acest motiv, angajatii din minister care ar trebui sa le verifice activitatea acestora, nu verifica nimic, nu semnaleaza nimic. Pentru ca „au fost numiti de dl. Ministru, el sa-i verifice, el sa le aplice sanctiuni etc, eu am credite la banca si 2 copii la studii la Londra”.
    – orice restructurare in orice minister din RO trebuie bine gândita (revenim, pentru asta trebuie sa ai cu cine sa lucrezi la aceasta restructurare si oameni buni pe care sa-i aduci in posturile alea pe care le restructurezi/creezi – ceea ce este EXTRAORDINAR de greu in România de astazi), pentru ca dupa restructurare nu mai poti face nimic timp de 12 luni. Ai gândit prost un departament? Nu poti sa modifici nimic timp de 12 luni. Si revino la inceputul acestui aliniat. Nu prea ai cu cine. Nici restructurarea, nici dupa restructurare. In 4-5 luni nu faci mare lucru, mai ales daca trebuie sa gestionezi si o pandemie si un minister cu oameni necooperanti.

    In fine, as mai putea sa scriu, dar pe cine intereseaza? Doi, trei, restul de 100 sunt ca aia care nu vorbesc limbi straine in minister…

    • l-am vazut la o reuniune a ministrilor UE ai sanatatii, era informala parca. a vorbit in romana, pe langa subiect, a invocat o problema tehnica, a revenit si tot pe langa. subiectul reuniunii era unul, el vorbea de altceva. imaginile sunt publice.

      00
    • corect. mai pui si lipsa unei parghii esentiale- demiterea functionarasului (de la ala mic analfabet – fica fostului ministru, sau nepotul nu stiu cui etc etc – la sef de spital bisnitar).
      legal nu se poate, ba e chiar obligat sa il pastreze in sistem. onor prim ministru intrebat daca schimba legislatia, ca na chiar are in parlament o majoritate… zice „hai sa nu politizam functionarul public, deci nu”.

      00
    • @fluture
      Ai descris foarte bine, cum functioneaza in general orice institutie publica din Romania. Problema pe care oamenii aia nu o inteleg, este faptul ca efectele miserupismului lor, le vor deconta si ei sau cei dragi lor. Si cand se intampla vreo nefacuta din asta, apar peste tot si se vaita de dramele pe care acestia le traiesc, fara sa realizeze ca ei le-au girat. Asa ca de fiecare data, cand aud ca vreo cineva din anturajul vreunui smecher din asta, pateste vreo nasoala, nu pot decat sa nu remarc ironia vietii, ca doar asta ne-a mai ramas.

      00
    • Eu n-am contestat niciodata aspectele astea. Eu doar spun ca VV a fost haotic si n-a comunicat nimic cu substanta. D-aia am zis ca trebuia sa iasa din capu’ locului si sa spuna: „sa n-aveti asteptari, sistemul e in colaps, incercat sa vedem ce putem face cu el”. Problema e ca nu si-a asumat nimic public. In privat, si-o fi asumat multe. Plus ca, daca te uiti un pic in urma, la fiecare doua-trei zile transpira-n presa ca are clenciuri cu Citu. Deci minus si la colaborare.

    • Nu si daca iai suficienta spaga pentru a-si tine copii la scoala in afara si aia sa ramana acolo sau sa ramana aici, pe pozitii de bugetari la fel de banoase…

      00
    • @Alex
      Nici varianta propusa de tine, nu ar fi mers pentru ca ar fi aparut clasica sintagma: „Daca sti ca nu poti face ceva, de ce te-ai mai bagat?”. A doua problema, privind comunicarea pe care nu o intelegem noi pulimea este simpla. Situatia este foarte maro din toate punctele de vedere si sistemul merge la capacitatea maxima si nu va mai putea duce. Cand spus sistem, ma refer la toti oamenii din acest angrenaj ce lupta cu nenorocirea asta de virus. Iar cazul de la Babes sau incendiile de prin spitale, vor deveni din pacate o realitatea recurenta, pe care nu vrem s-o vedem.
      Pe scurt, este complicat sa comunici faptul ca situatia este de cacat si ca nu ai solutii. Si in acelasi timp este la fel de urat sa nu comunici despre situatie. Newsflash, situatia e nasoala si poate ca e timpul s-o acceptam. VV va disparea, pacat ca nu si virusul odata cu el.

      00
    • Alex, pai, cumva le-ai contestat, pentru ca in text tu zici, de ex, ca „nu si-a delegat atributiile” sau ca „n-a inceput un audit…”. Eu iti spun ca nu poate sa-si delege multe atributii (DESI AR VREA) din motive de regulamente de functionare, inertia functionarimii etc. Ca sa delege atributii trebuie sa stie ca se poate sprijini pe oamenii aia carora le deleaga atributii. Iar pentru asta trebuie sa restructureze, sa gaseasca oamenii comptenti care sa faca treaba MAI BINE decât aia pe care-i restructureaza.

      Mai zicea cineva ca ce bine a comunicat la Magic Camp si la alte proiecte sociale si ce prost a comunicat aici. E o diferenta colosala intre un proiect privat, de suflet, si o institutie-minister al statului român. Plus o alianta politica, plus multe alte aspecte de care trebuie sa tii cont când vrei sa pui mâna pe un pix sau sa deschizi gura ca ministru in fata presei. NU e nicio pe departe acelasi lucru cu comunicarea la Magic Camp.

    • Dau un copy paste din celalalt articol:

      Stii ce face de cateva luni VV?
      da la gioale pasiv agresiv, avea niste postari de ziceai ca e in opozitie (ca inadimisibil ce face guvenrnul, ca sistemul iar lucreaza si alte kkturi)

      Stii ce face drula se bate cu o mafie echivalenta cu cea de la CNSAS: Metrorex, Tarom, CNAIR in fiecare e un cuib de vipere cat tot MS-ul.

      drula e boss intr-un domeniu pe care il stie brici.
      Ca asta a pastorit la proinfrastructura, stia toate santierele cand a ajuns la minister. Stii cine se mai lauda cu acelasi nivel de intelegere VV!

      00
    • alxzen, tu vrei sa-ti impui punctul TAU de vedere, un privat eficient care se uita la TV si vede el ceva…

      eu am explicat, cu informatii de la prima mana, cum functioneaza ministerul sanatatii din România. Se pare ca nu te intereseaza, tu vrei sa continui sa „make your point”. OK, inteleg. Seara buna.

      PS. Am vrut sa mai zic ceva despre ce a mai facut ministrul, dar cum am zis si in primul comentariu, nu intereseaza pe nimeni, scopul e ca fiecare sa „make my point” si apoi sa ne ducem fericiti pe Netflix si la culcare ca „iar am facut lucruri misto pentru tara in care traiesc”.

    • In fine, as mai putea sa scriu, dar pe cine intereseaza? Doi, trei, restul de 100 sunt ca aia care nu vorbesc limbi straine in minister…

      da chiar, pe cine ar interesa…

    • vali, tie iti scriu pe whatsapp, n-are rost sa ocup spatiul celor care au nevoie sa ne explice cum totul merge prost in tara asta pentru ca ei sunt prea inteligenti si destepti ca sa faca ceva pentru ea…

    • nu te mai alinta, oricum ploo și stai în casă…

    • Fluture, faci un post separat si o sa ai suprize

      00
    • rv, ca si cum n-am 150 de posturi la care am avut o gramada de surprize in comentarii :))

    • Hai sa fim optimisti, daca vrei sa schimbi ceva e nevoie de rabdare

      00
    • Uite, pe mine m-ar interesa. Sunt eu unul din cei 2-3.

      00
    • Si toate astea au aparut in ultimii 4 ani? Ca altfel ma gandesc ca le-ar fi stiut deja daca nu din common sense, macar din faptul ca a mai ars-o vreun an pe la minister. Ori daca le stia de la ultimul dezcalecat, banuiesc ca avea si solutii pentru ele.

      Uite eu de exemplu nu am solutii pentru problemele din ministere (bine am, dar cica e terorism daca arunci cladiri publice in aer cu angajatii inauntru), insa nici nu ma vezi ca propunere de ministru pe la negocieri .

      00
    • Neata Fluture.. ai revenit de pe meleagurile de gandire anarhice?

      Bun venit in lumea reala. Ce nu inteleg e cum de tot ce ai spus tu acolo nu e clar pentru toata lumea, constant, zilnic.

      E ca si la fondul clasei, spaga la examene la facultate, inspectia la grade, itp-urile, etc… Cum naiba nu stim toti ca asa cum ai povestit tu e in orice structura a statului (inclusiv intr-un minister)?

      Inca ceva, in momentul in care angajezi pe careva nou trebuie sa ii faci o introducere, ce ii ceri, ce trebuir sa faca, cum, organizarea muncii, etc. Intr-un sistem majoritar defect un angajat nou va fi aproape mereu defect. Dar sa ii inlocuiesti pe toti nu poti, ca nu mai are cine ii forma si pregati pentru munca. Futaiurile Ilesciene si ‘reformele’ fara chef celor de atunci si pana acum, angajarile pe pile, plimbatorii de harti, fiecare parlamentar si ministru ce a mai bagat pe cineva in sistem a contribuit la a aduna de-a lungul timpului un cost total urias pe termen lung ce abia acum produce efecte reale.

      La un moment dat inlocuirea, crearea de la 0 chiar daca se face cu costuri imediate enorme si prin incercari repetate s-ar putea sa devina unica optiune.

      00
    • – Referitor la faza cu 1%, conteaza mult de tot MEGA informatia pentru
      ca 90% din romani vorbesc in Engleza cu medicii. Nu mai spun ca aproape
      toti specialistii care au iesit din rezidentiat in ultimii 10 ani au la
      baza bibliografie straina, sunt specializari cu protocoale eminamente in engleza (pt ca in oncologie de ex. sunt stabilite preponderent in SUA,
      de unde provin si producatorii tratamentelor). Nu mai spun ca daca vrei sa ramai medic in spital de stat esti cam obligat la doctorat. De alea
      pe bune, cu articole in publicatii ISI, taxa de 2-3k euro publicarea/buc. Ca nu merge ca la aparare nationala.
      – in 4-5 luni a reusit o gramada de gafe. Conferinta cu omologii europeni care avea tema cancerul si ministrul nostru avea tema Covid. A avut 2 sapt sa pregateasca marirea nr. de paturi ATI (cand vezi ca esti la 1400 ocupate, anticipezi si iei masuri) si evacuarea spitalului Foisor dar e mai simplu sa o faci pe „genunche” si sa spui ca restul
      sunt de vina. A zis ca a descoperit „artificii” in calculul incidentei din toamna lasand impresia de ilegaliti, dar a doua zi a ajuns la concluzia ca „nu sunt cifre dramatice” si nu a publicat nimic (ori a evaluat gresit initial, ori a musamalizat).Daca proceda la fel si in
      lupta contra mafiei din sistem rezolva tot. Dupa ce ia amenda inca are nevoie sa fie convins sa poarte masca pt cateva minute dar asteapta de la populatie sa o tina permanent in public. 2 luni de zile nu s-a uitat pe o balanta de venituri si cheltuieli. Altfel nu stiu cum poti omite plata unor angajati pt care se presupune ca ai alocat fonduri. Alea cu negarea protocolului decedatilor de Covid, ordinul de ministru, le trec la si altele.
      E adevarat ca restructurarea se face extrem de greu in orice sistem si
      mai ales la stat dar nu pot intelege cum sunt persoane care cred ca dupa
      atatea greseli (majoritatea puse pe seama comunicarii, sa scuzam
      incompetenta), fostul ministru ar fi facut o restructurare de succes.

      00
  8. Un rechizitoriu foarte dur si bun. Cu exceptia faptului ca dintre cele 3 capete de acuzare: unul e fals grosolan, unul se refera la ceva ce a fost demult si unul e irelevant. :)

    00
  9. Sistemul de vaccinare a fost cat s-a putut de bun intr-o tara ca a noastra. Cati au acces la internet? Cati din astia folosesc internetul si pentru altceva in afara de can cam, manele si tiktok?

    Parca ma si vad, PSD la putere, ma duc cu dosarul cu sina sa ma programez. Si cu o atentie pentru doamna de la ghiseu care e nefututa

    00
    • Si te trimite inapoi ca nu ai certificat fiscal de la taxe. Taxele iti spun ca ti-a expirat o evaluare. Evaluarea e facuta de cativa evaluatori (un os de ros aruncat unor cunoscatori), care au programari pe 30 de zile. Evaluatorul te rezolva in 3 saptamani, dar pe evaluare iti mai trebuie o stampila de la un birou de la primarie. Obtii stampila, dupa care trebie sa mergi personal cu dosarul de evaluare la tax si impozite sa stai la coada o ora ca sa depui dosarul. Ajungi la ghiseu „stiti, dosarul se rezolva gratis in termenul legal de 45 de zile. Sau platiti taxa de urgenta ca sa se rezolve mai repede” „Cat de repede?” „in cinci zile”. Platesti taxa si se rezolva in doua saptamani. Dupa ce primesti scrisoare ca s-a rezolvat, poti sa ceri in sfarsit un certificat fiscal. Pe care il vei primi in termenul legal

      00
  10. Bai oameni buni, mai terminati cu acuza asta cu lipsa comunicarii sau comunicare proasta, caci nu asta e principala calitate a unui ministru al sanatatii. Da, un ministru foarte bun sau perfect este si un comunicator excelent, dar ganditi-va totusi ce trebuia sa faca VV si n-a facut, ce a facut prost (in afara de comunicare) si asa mai departe si hai sa-l judecam prin prisma acestor lucruri. Preferati ca acum sa vina un gargaragiu care sa fie ficus pasiv (sic!) sau, mai rau, sa faca jocurile mafiilor din sanatate? Hai sa ne vedem interesul si sa vedem daca fara VV ne-ar fi mai bine sau daca a fost victima jocurilor politice sau, si mai grav, mafioate. Si sa-i luam la plua pe Florinel, KWJ, PNL.
    Si, sa nu uit, mue penele!

    00
    • „dar ganditi-va totusi ce trebuia sa faca VV si n-a facut, ce a facut prost”

      Pai, e treaba mea sa stiu asta sau e treaba lui sa vina la inceput de mandat si sa spuna ce vrea sa faca? Eu sint ministrul sanatatii sau el e?

  11. Doamne ajuta sa vina USL.

    00
  12. Vaccinarea merge cum merge si prin alte tari si mai bine si mai prost. Sa ne uitam la unguri care au tras un superloz norocos cu vaccinurile chinezesti apa chioara la 30 euroi si aproape ca pot sa pariez ca nici ala rusesc nu e mai breaz. S-au vaccinat multi esentiali șarlatani pitipoance amante etc dar macar stim sigur ca astia umblau teleleu aiurea peste tot cluburi manele etc deci macar nu vor transmite mai departe. Despre vaccinarea varstnicilor sunt curios la ce procent au ajuns antivaxeri dupa campania furibunda antene rtv șoșoaca.

    00
    • Unde ai auzit tu ca vaccinatii nu transmit mai departe ?
      Mai ales ca dupa ce s-a vaccinat devine si mai zmeu ca inainte (cu umblat teleleu).

      00
  13. „…eu habar n-am ce-a făcut în mandatul ăsta. ”
    Bine, dacă nu știi tu, înseamnă că n-a făcut nimic.

    „Știu, s-a luptat cu mafia. Dar cu mafia se poate lupta oricine ar veni în locul lui.”
    aPsolut, și până acum a fost la fel, toți s-au luptat și se vor lupta.

    Mai departe n-am mai ajuns cu silabisirea articolului.
    _________________
    Nu știu cine-i VV și nici nu mă interesează.

    00
  14. Boris imbecil? Ok… 😂 bine ca e Câtu lumina si VV „bine-intentionat”…

    00
  15. Năstase premier!

    00
  16. Indiferent cât de capabil și bun o fi fost VV, tot s-a comportat ca un țăran. Și nu e prima oară când face de-astea. A tot făcut mizerii care nu se fac într-o „coaliție” și sincer, și eu să fiu în locul lui Cîțu m-aș fi enervat.

    De partea cealaltă, și Cîțu a fost un pic țăran, tot așa, în loc să-i adune pe toți să discute ceva de genul „băi, faceți ceva cu ăsta că mă scoate din nervi, am impresia că mă trolează, ați văzut că a făcut conferință de presă în același timp cu mine, plm, e ca un copil. Că dacă nu faceți ceva îl dau afară, să mor io” a făcut-o direct.

    Și din toate astea am pierdut doi inși care păreau capabili. Voiculescu ar fi putut fi un ministru al sănătății bun, că avea intenții bune și planuri bune, Cîțu ar fi putut fi un premier decent, că nu pare foarte canalie și mai pricepe ceva economie.

    Așa o să ne trezim iar cu niște de-ăia mai dubioși și mai enervanți ca până acum. Când începe circul, clownii devin atracția principală și știu eu un clown cu batistuță, colorat bine, cu papuci de-ăia funny, care ar putea să ajungă premier, vă dați seama?

    • Pana la urma suntem niste nespalati cu ifose de mari cavaleri sau nu?

      00
    • HA!1 deci nu m-am muit degeaba pe tema lui citu!

      Nu doar stie ceva economie, e primul premier care stie economie si nu e venit din scoala daianu/isarescu de economie (sa nu zic de ochi albastri).

      00
    • Catu un bun PM pt romani,acelasi slujbas al ing cu atacuri speculative pe leu(si romnia).
      Vlad Voiculescu,inregimentat ca si Ciolos ,la caruta macronista numita renew?
      Hai ca atat au facut gura mare,si atat de penibili apar in functiile pe care le cobsidera meritate…

      00
  17. „Linșaj, nelinșaj, Vlad Voiculescu n-a fost un ministru care să performeze.” Corect!

    00
  18. Ce ai produs tu, aruncător de pietre in ultimele 4 luni? Ca nu te intreb ce ai schimbat in viata ta profesionala in astea 4 luni, sau in viata familiei tale, sau in breasla din care faci parte. Nu stiu, ti-ai montat stingatoare de foc in ultimii 4 ani sau scara de incendiu? Ti-ai verificat macar sanatatea personala?

    O societate de nespalati ipocriti cu ifose. Incompetenta este societatea si latraii ei, analfabeti functional.

    Dar da, alt politician fara coaie. Ironic ca singurul politician cu coaie pare a fi o femeie(Clotilde). Pare, macar.

    Incapabil relativ la ce?

    00
    • Clotilde e doar o alta Sosoaca. Faptul ca e isterica (ca si Sosoaca. Dinaintea Soseacei) nu o face un politician „cu coaie”. Usor-usor lumea se convinge si de „spalatii” de la USR-Plus. PNL=PSD=aceeasi mizerie. USR-Plus – „noua mizerie” (cu +).

      00
    • gresit din start, sosoaca face zgomot. Clotilde din ce am vazut isi castiga luptele.

      Conteaza cand se trage linie ce se intampla.

      00
    • Sunt curios ce lupte castiga Clotilde, ca pe alea din instante le-a pierdut. Faptul ca nu tine cont de niste decizii din instanta doar pentru a da bine ( desfiintam tot ca e de la PSD) nu inseamna ca nu va fii decontat mai tarziu.

      00
  19. Sunt o grămadă de oameni bine intenționați în România. Mai greu e să găsești unul care e și competent.

    00
    • Ubercool, doar de curiozitate: crezi despre tine ca esti un om bine intentionat SI competent?

    • Cu totii suntem bine intentionati pana iesim in trafic, sa zicem primul semafor intalnit in drum ca punct de referinta, moment in care se activeaza soferul competent. :))

      00
    • Nu, tocmai asta era ideea. Cred despre mine că sunt un om bine intenționat, dar probabil la fel de prost ca Vlad Voiculescu, dacă aș ajunge în poziția respectivă. Sau poate mai prost, dacă e posibil.

      00
  20. Imi aduc aminte de un articol citit tot aici, ce prezenta o situatie in care ne regasim si acum, romanul vesnic nemultumit.

    VV n-a facut nimic in 4 luni, vaccinarea a mers prost, de ce n-a facut audit?

    Probabil autorul nu a fost niciodata liderul niciunei echipe pentru a intelege mai bine ce inseamna lucrul cu oamenii, problemele de care te lovesti si in genereal INERTIA masurilor pe care TU ca lider le adopti. Nu te poti astepta ca un aparat ca Min Sanatatii sa poata fi schimbat in 4 luni…

    Nu mai pun in calcul in slaba performanta, in general si fara a ofensa pe nimeni, a functionarilor publici.

    00
  21. Stiti ce mi-ar placea sa vad? Un vlog de ministru. Un ministru care in fieare zi, baga un clip de 5 minute. Uitati ce am facut. Uitati ce mizerie am gasit. Uitati ce am de gand sa fac.

    Transparenta totala. 6 luni de asa ceva si o sa aiba suficienta sustinere populara sa nu-l mai dea nimeni afara.

    00
    • Da, asta mai lipseste, ministrul vlogger… Bai, nene, v-a prostit youtube asta, sa mor io.

      Un operator sa filmeze (platit de cine?), unu’ care sa monteze filmul (platit de cine?), un mic studio, „life”-uri pe FB etc… Doamne, ce tâmpenie. Si noi, toti, sa stam pe youtube si sa aplaudam sau sa mâncam seminte in timp ce ministrul isi face „life”-ul…

    • Ministrii hashtag 😂😂😂 si deciziile nu se mai publica in MO, se publica pe FB. Imi place cum gandesti! Cum dracu respiri? 😂

      00
    • Aia este, aia trebuie să facă un ministru, vlogging pentru ratați. Clar. De aia pui un ministru în post, să se distreze prostimea cu el pe TikTok…

      00
    • Nu inteleg argumentul vostru contra. Puteti sa-mi explicati mai coerent care e? Nu e mare lucru sa te filmezi cu telefonul 5 minute cat vorbesti liber.

      Observ aici ca multe lume ii reproseaza lui VV ca nu a facut mare lucru. Un vlog de 5 minute al ministrului ar anula complet acest repros. Poti sa auzi, zilnic, in 5 minute de la ministru, ce a facut. Ce probleme are. Si lumea ar intelege mai bine ce inseamna de fapt munca de ministru. Pentru ca din comentarii, observ ca 99% din oameni nu inteleg ce face un ministru, nu inteleg sistemul in care lucreaza, limitarile, contextul, parghiile pe care le are.

      00
    • face Coliban la Brașov niște live-uri de mori de plictiseală. minute întregi de vorbit ca să nimic. are dreptate, trebuie să se lupte cu birocrație, cu contractele rămase, cu pana mea, dar poate să spună in 10 minute ce are de spus, nu în 40.

  22. CDR reloaded!

    00
  23. 1 si 2 sunt legate intre ele. Nosocomialele si defectiunile de aparatura sunt din cauza
    spitalelor vechi, insalubre, cele mai multe cladiri avand 50 de ani sau mai mult de la darea in folosinta.
    Nu poti avea siguranta actului medical intr-o cladire veche, improprie pentru asa ceva.
    Bacteriile alea periculoase intra in pereti, in tevile de apa, in canalizare, in aerisire.
    Instalatiile de toate felurile sunt vechi, depasite tehnologic, si nu pot fi aduse la standardele actuale pt ca nu ai cum fizic.
    Solutia reala este construirea de spitale noi, dupa cerintele actuale, ceea ce nu se poate face in cateva luni. Un orizont de timp optimist ar fi de doua mandate, deci 8 ani de stabilitate, a unui partid/coalitii care sa vrea sa puna capat furtului din banii publici.

    Factorul uman. Dupa ce ani de zile medicii si asistentele au plecat in toata Europa, au mai ramas in sistem batranii, idealistii, incompetentii, pilosii si prea putin medicii tineri si dornici de schimbare. Si dupa un timp, multi renunta si se cara si ei spre tari cu sisteme de sanatate mai bune.
    Iar ca sa se intoarca medicii din strainatate, trebuie sa le oferi ceva aici – speranta unui viitor mai bun, respectarea legii, spitale moderne si dotate cu aparatura performanta.
    Ti se pare ca se va intampla asta?

    Demiterea lui VV e un semnal ca lucrurile nu se vor schimba. Ca se va fura in continuare, ca se va minti in continuare (stati linistiti, avem spitale ca in Germania, avem tot ce ne trebuie, pandemia e sub control etc).

    Legat de punctul 3, scuza-ma, dar bati campii cu gratie.
    Lasand la o parte ca MS nu are treaba cu vaccinarea, conducerea fiind la ministerul apararii, se vacineaza in functie de cantitatea de vaccinuri disponibile.
    Pana ieri fusesera administrate 3,1 milioane de doze Pfizer, in conditiile in care totalul dozelor primite e undeva la 3.6 milioane.
    Implicarea medicilor de familie este alta falsa problema. Ei nu pot vaccina cu Pfizer/Moderna, neavand posibilitatea de stocare a vaccinurilor iar cu AZ sunt locuri la liber de ceva timp, doritorii lipsesc. Problemele cu AZ la nivel mondial au facut ca oameni deloc conspirationisti sa refuze acest vaccin si sa astepte o alta varianta.

    00
  24. Performanța nu se evaluează la nervi și la orgolii, așa cum a făcut sfrijitul cîțu. Dacă VV nu a performat, să vedem un raport, o evaluare oficială, un bilanț la 6 luni măcar..

    Eu cred că nu avea cum să „performeze” în condițiile date. Ai împotrivă un sistem mafiot, corupție cât casa, medici speriați de perspectiva dispariției plicurilor grase, un aparat ministerial letargic, o presă ostilă, opoziția, proprii tăi parteneri care te sabotează. Așa cum lumea așteaptă minuni de la Nicușor Dan, când Firea a lăsat fântânile pârjolite.

    PNL = PSD = aceeași mizerie

    00
  25. Caz pentru vaccinare, ma uitam pe platforma pentru parintii mei si am vazut ca sunt locuri pentru Moderna. I-am sunat sa vorbeasca intai cu medicul de familie daca e ok, si eventual sa-i programeze el ca stie mai bine (au si alte boli). Medicul habar n-avea ca sunt locuri, sau cum sa-i programeze. Ca recomandare a zis ca nu stie ce sfat sa le dea, sa decida ei. Pana la urma eu i-am programat si a fost totul ok. Dar cu mama masii sa nu stie medicii de familie detaliile astea (ca sunt locuri noi, ca pot programa, ce recomanda samd)? Aici e buba, in loc sa ii implice pe medicii de familie au lasta la liber care cum poate, ca de, batranii se pricep la calculatoare.

    00
    • Pai asa la prima strigare 2 din 3 medici de famile au zis ca ei nu se baga sa vaccineze pacienti. Cum sa zic in afara de invartit acte si trimiteri singurul act pe care il mai faceau era vaccinarea pentru copii. Da’ cica pe asta pt covid nu vor sa o faca. Pai sa nu ii zbori pe toti cu dinamita sub cur?

      00
  26. cei care spuneti ca nu putea sa faca mare lucru in 4 luni
    hai sa-l comparam cu nicusor dan care, la prima vedere, e un fel de vlad voiculescu: molau, stangaci, intentii bune, vrea sa faca lucruri dar nu-l lasa mafia etc.
    – a venit cu un plan pentru refacearea retelei de termoficare
    – a atras finantare europeana si guvernamentala pentru refacerea retelei
    – a desfintat companiile municipale
    – nu a risipit banii pe lucruri inutile
    si lista poate continua cu toate ca s-a plans si el ca bugetul capitalei e praf.
    ce a facut VV notabil in afara de fastaceli ?

    00
    • hai sa dau si bonus: din cauza lui VV era nicusor sa fie tras pe linie moarta de USR, ca se vedea el primar.

      00
    • Stai linistit ca îi vine si lui ND rândul cât de curând. Nici nu știi cât de incompetent poate sa devină.
      Masina de aruncat cu căcat trebuie mentinută in formă. Între timp urmează la frăgezit Cîțu.

      00
    • @Gigi
      Momentan ND a livrat multa hartie, dar inca nu e ceva concret. Cea mai mare realizare a fost suspendarea acelor PUZ-uri.
      A venit primavara si tot mai e o avarie, tot mai sunt probleme. Sa stam absolut linistiti ca si Nicusor o sa aiba parte de niste injuraturi. Apropo ce se mai aude de pasajul Doamna Ghica?!

      00
    • Pai hai sa-l comparam.

      ND nu a facut nimic din ce ai zis tu. Dar nimic, mah.. Ca daca facea in 4 luni un plan pentru refacerea retelei de termoficare in Bucuresti iesea acelasi balamuc ca inainte.. A facut un .. draft, a venit public cu un plan de atac al problemei. Problema ce se stie, spre deosebire de MS unde sunt mii de probleme bagate sub pres.

      Nu a atras inca nici o finantare, ca nu are inca un plan.

      Nu a desfiintat inca nici o companie municipala. A zis care-i planul cu ele.. Da, da, au fost titluri cu INCEPE DESFIINTARE.. nu s-a desfiintat inca nici una. Nici nu e sigura care si ce se intampla cu locurile de munca desfiintate. E complicat, ca sunt anumite legi in tara asta care ar trebui sa ne protejeze de-un nebun ce desfiinteaza institutii si companii ampulea. Ehh, asta acum e cu doua taisuri si ne cam roade la cur..

      Bugetul Bucurestiului de abia ce a fost publicat.. Dupa 6 luni de mandat. Cu doua in plus fata de VV.

      Hai, mah, sa-l comparam.. Da’ cu realitati, cu fapte, cu actiuni.. Nu cu titluri de presa.. Nu, in 6 luni nici ND nu a facut nimic. Nici macar un proiect de curatenie, nici macar nu a pomenit de trafic, gropi, etc…. Si e normal, in cateva luni, primul mandat, un monstru de oras ca Bucuresti… Daca vrea sa faca ceva calumea si nu doar tichete de vacanta atunci are de tras

      00
  27. Eu nu contest ca avea planuri ok si era bine intentionat, dar masurile lui in contextul pandemiei au fost 0. Nimic. Zero absolut. 0 posturi noi de medici ATI, 0 masuri sa atragi rezidenti sa se mute pe ATI ca ai nevoie de personal. Poti sa faci 10000 de paturi noi, daca n-are cine sa le ingrijeasca sunt degeaba. Politicianul VV e bun pe timp de pace, ca atunci poate ma impresiona ca a deschis o linie telefonica pt psihoterapie, acum nu prea.

    00
    • sau sa deschida si de data asta o linie de psihoterapie pentru noi, astia normalii, care respectam regulile si pe care se pisa cu bolta politia si GCS care nu pot aplica propriile legi sa ne protejeze de infectare, de raspandire, de ce-o fi

      00
    • @ zurizur lucrezi cumva in sistem si stii ca nu s-a facut nimic? (ref la cooptarea rezidentilor pt ATI)

      Am citit postarea pana m-am plictisit. Da, intr-o perioada normala astea trebuiau facute de Ministrul Sanatatii, si poate asta ar fi facut si VV. Dar sa nu uitam ca suntem intr-o pandemie in care spitalele sunt coplesite, medicii sunt putini, epuizati etc. Ce audit sa faci acum la spitale? Acum tot sistemul este pe avarie.

      00
    • Da, lucrez in sistem, vorbesc de la fata locului.

      00
  28. Vreau doar sa zic că mă bucur când văd că un om care nu-și face treaba este dat afara. Mai ales când e bugetar.
    Bravo Citu, keep going!

    00
    • Intre timp, adica ieri: Andra Pleșa, fiica partenerei lui Marcel Vela (PNL), a fost numită de premierul Florin Cîțu (PNL) în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate. Mama Andrei Pleșa, Gabriela Nicoleta Pleșa, are acțiuni într-o companie care, prin intermediul altei firme, vrea să construiască patru microhidrocentrale într-o arie naturală protejată. Andra Pleșa isi va face treaba si o sa evalueze cu maxim de responsabilitate proiectele mamei.

      Tot undeva pe planeta asta: Secretarul de stat Andreea Moldovan, medic cu studii pe bune si experienta de 16 ani in domeniu, e data cu suturi in dos afara din guvern, dupa ce a fost facuta in fel si chip in ultimele saptamani: proasta, nazista, i s-au inventat declaratii, etc.

      Celalalte secretar de stat la sanatate e tot acolo, pentru ca el „isi face treaba” E vorba de Andrei Baciu, sageata lui Busoi. Omul e un monument de harnicie si integritate, dovada ca ONG-ul lui, Asociatia SOS Drepturile Pacientilor, a primit sponzorizari de 1 milion de euro in perioada 2016-2016 de la AbbVie (sponzorizare declarata public de AbbVie), companie farmaceutica ce papa tot bugetul Casei de Sanatate pentru medicamentele pentru hepatita C, de exemplu.

      Dar, cum ziceam, cat ma bucur cand vad oameni care isi fac treaba si sunt lasati la locurile lor de premierul Citu! Go, Citu, go!

      00
    • @silicon_v: la fel de tare cum ma bucur ca bugetarul VV si bugetara Moldovan au fost dati afara pentru nimicul si bataia de joc pe care le-au facut in cele 4 luni de munca, la fel ma voi bucura cand si cei despre care zici vor fi dati afara.
      Daca vei citi mai bine printre cele 2 randuri pe care le-am scris, vei sesiza ca nu am zis nicaieri ca astia erau singurii oameni-problema. Stiu de asemenea ca orice om ajuns sus in PNL (sau PSD) are niste datorii de platit. La cum e politica la noi, dar si in general, faptul ca premierul nu e un incompetent, un needucat, un corupt si un puscariabil, mi se pare un lucru minunat si imi doresc sa continuam sa avem cel putin astfel de premieri. Deci bravo Citu.

      00
  29. hai sa ne imaginam putin ca in loc de vv de la usr era xx de la pnl. si avea doar 10% din ghinionul (sa-i zicem ghinion) pe care l-a avut vv. cam cat de sus sareau useristii ca xx e incompetent si tre sa-si dea demisa?

    ps: sa te plangi ca premierul nu-i corect si ca trebuia sa se consulte cu coalitia inainte sa-l demita pe vv in timp ce vv schimbat criteriile de carantinare fara sa se consulte cu premierul ….

    00
    • Doar ca asta nu e un concurs de “hai sa-ti arat ca-s si mai prost” intre copii de 12 ani. Consultarea in cadrul coalitiei era SINGURA solutie, tocmai pentru ca puteai sa te asezi la masa si sa nu te mai ridici pana nu gaseai un inlocuitor pentru gagiul care face cum il taie capul, fara sa consulte premierul. Demiterea unilaterala arata practic ca te pisi pe ea coalitie.

      00
    • NOU
      #118

      Jumate din miniștrii PNL sunt incompetenți sau lipsesc cu desăvârșire din peisaj si nici nu fac nimic. Bode e la interne. Ce a făcut în 4 luni? Câte cereri de demisie au venit dinspre USR? Ăla de la Cultură ce a făcut?

      00
    • NOU
      #119

      @Reminghton Steel îmi place ca tu crezi ca Bode conduce ministerul.
      Ala e acolo doar cu numele. Secretarii de stat sunt șefii și el semnează ca primarul.
      El doar așteaptă ziua de 14 sa bage cardul. Restul e can-can.
      Are toate șansele sa fie mai penibil decât carmen dan, la final de mandat.
      Mai bine i-ar fi dat un tuareg și l-ar fi lăsat sa doarma pe bancheta din spate, de competent ce e.

      00
  30. Bun, ca om vaccinat intr-o tara in care se vaccineaza la foc continuu: NIMENI nu te suna. Nu te anunta nimeni ca esti sau nu eligibil. De asta freci social media toata ziua, sa stii sa citesti o stire, sa te programezi etc.

    A trecut un an de cand a inceput cacatul asta si romanii inca nu au invatat ca NU FACE NIMENI NIMIC PENTRU TINE. Trebuie sa-ti misti curul, trebuie sa te protejezi, trebuie sa dai din coate.

    Survival of the fittest – este mai actual ca niciodata.

    Dai ‘jde refreshuri, dai telefon, stai noaptea sa te programezi (ca si la emag black friday se sta), programezi mame, bunici, socri. Trecem printr-un dezastru la scara planetara, dar romanul asteapta sa fie sunat sa il vaccineze cineva. Sa aleaga ce vaccin face, unde-l face etc.

    Faceti tot ce puteti pentru voi si familiile voastre, ca pe nimeni nu-l doare spatele de durerea voastra. Daca DSP-urile nu sunt in stare sa ii anunte pe oameni ca sunt pozitivi si sa stea dracului in case (sunt atatea cazuri in care oameni s-au carantinat de bun simt si au primit rezultatele aproape dupa iesirea din carantina), voi asteptati sa va programeze cineva si sa va sune? Cine PLM sa o faca? Presendintele? Iisus?

    Orice portita trebuie folosita. Orice ocazie trebuie luata in considerare. Zbateti-va, ca va zbateti pentru VIATA voastra si a familiilor voastre. Sistemul este depasit demult, viata noastra este pe mainile noastre.

    • Nu te suna nimeni sa te programeze, te suna daca au vaccinuri libere pentru ziua aia si tu ti-ai aratat interesul pentru asta, nu iti imagina ca doctorii fac serviciu de call center. Stiu si eu centre de vaccinare care au avut zile foarte slabe, nu s-au prezentat cei programati la vaccinare, asa ca au inceput sa sune persoane de pe lista de asteptare sa ii intrebe daca pot sa ajunga repede pentru vaccin. Inainte de lista de asteptare oficiala au existat liste de asteptare facute de mana in centrele de vaccinare, te prezentai la ei si intrebai daca au doze de aruncat, daca nu aveau, lasai numarul de telefon si te sunau ei cand aparea vreo ocazie.

      00
    • Ca om nevaccinat care trăiește într-o țară care vaccinează la foc continuu, încă aștept să primesc SMS-ul de la GP că tre’ să mă prezint la vaccinare, pen’ că guvernul a decis să vaccineze cu prioritate vulnerabilii și vîrstnicii și să continue pe grupe de vîrste de la bătrîni la tineri. Survival of the fittest sau grijă față de aproapele, choose your destiny. Sincer, prefer Anglia în locul SUA.

    • @Skyler, pai sunteti deja mai sexy decat pulimea din US, ca pe noi nu ne-a invitat nimeni la nimic. M-am dus cand am considerat ca sunt eligibila, am stat juma’ de ora sa dau refresh pe unul dintre siturile mai obscure si am avut putut sa ma vaccinez numai in ziua respectiva, ca pe situl ala nu se programa mai departe de 24 de ore. A fost OK, am prins ocazia si m-am dus.

      Acolo am aflat ce vaccin primesc, cand sa mi-l bage aia in mana. Dupa vaccin am primit si data de rapel. Get what you get and don’t get upset, ca asa ii invata si la scoala pe astia micii.

      @Alex, asa s-a facut si aici, numai ca statul NY nu a dormit pe picioare si acum se pot vaccina toti, dupa cum doresc. S-a deschis vaccinarea si over 16, au pornint de la 75+ cu estentilii (doctori, politisti etc.), apoi s-au adaugat si alte categorii sociale. S-a vaccinat foarte agresiv si de cam 2 saptamani poate oricine sa se vaccineze. Acceptate sunt doar Pfizer si Moderna, Janssen cica l-au suspendat ca da si asta cheaguri de sange. Astra Zeneca nu a fost acceptat de FDA deocamdata.

      Nu stiu unde e mai bine si chiar nu conteaza. Momentan am ales sa stam aici, ne luam luna viitoare si casa, deci nu prea am de gand sa plec devreme.

      Fie-mea a avut ieri un pic de febra, am dus-o imediat la testare. GRATIS. A facut ala rapid, apoi doctorita de acolo a zis sa faca si PCR, ca a avut un pic de febra. Primul test a fost negativ, deocamdata astept rezultatele de la PCR, pana sa o las iar la scoala. Noi suntem vaccinati, dar nu vreau sa raspandim boala pe acolo. Totul rapid, rezultate pe email, fara stres si probleme. Acu’ numa’ sa nu aiba COVID :D

    • Bai @Alex daca tu in 14 Aprilie 2021 inca astepti SMS-ul in conditiile in care sunt centre fara cozi de asteptare atunci iti meriti soarta. Si doar pentru exemplificare iti pun aici un link catre o postare pusa de cineva pe 13 aprilie cu peste 50 de centre la care erau vaccinuri disponibile fara asteptare. Eventual da-i follow autorului cand mai posteaza centre disponibile ca se pare ca tie iti este greu sa faci research individual.

      https://www.facebook.com/criserb/posts/10159201506344886

      Despre articolul tau nu are rost sa comentez din moment ce nici macar nu ai habar cine se ocupa de campania de vaccinare care apropo a ajuns la 85.000/zi si potential de peste 100.000/zi.

      00
    • @Alex vezi ca sunt locuri libere la Scheia in Suceava, de ce nu va duceti toti din America sa va vaccinati la Suceava, in loc sa va plangeti pe internet ca asteptait SMS? Ha?

      00
    • @Skyler
      Nu am idee din ce oras este autorul ca ii dadeam direct centrele de acolo. Eu, in Bucuresti am gasit locuri la Romexpo (chiar si cu Pfizer) si in 3 zile de la programare primeam SMS-ul. Saptamana viitoare am programare la rapel. Si stiu colegi din Bucuresti care s-au vaccinat la Fetesti . Deci daca vrei se poate. Dar e mai simplu sa te plangi pe net ca nu sunt locuri pentru ca au prioritate anumite segmente.

      00
  31. Hai sa va lamuresca tata.

    Ati fosti prosti si de data asta.

    Ca de obicei in Romania, aia care fac ceva sunt criticati din toate partile pana sunt demisi.

    Leprele si catavencii care nu fac nimic au locul asigurat, academia oamenilor de stiinta si pensia garantata. In mod ciudat, alde Tariceanu care nu vede nicatieri coruptia e pupat in cur, iar Monica Macovei e criticata ca nu lupta destul cu coruptia. Iar penibilii Romaniei pun botul de fiecare data.

    00
    • Campioni la dat cu tesla-n coaie.

      00
    • Dacă CCR anulează restricțiile și vine Bode la Sănătate să comunice bine zic că avem șanse să facem o pandemie cinstită între Paște și 1 mai.

      00
    • NOU
      #130

      Abia aștept sa vina un bun comunicator de la p$l, fiindcă nu aveți grija, după încă 3 ani și ceva p$D va pune unul ce va comunica zi și noapte.
      Lucrul asta e inevitabil. Obișnuiți-va de pe acum cu situația.
      Stați acasă, votul nu contează +plus alte prostii.
      Ca bugetar ma bucur, macar o sa îmi permit sa îmi scolarizez copilul în afara tarii.
      Se pare ca degeaba votez cu cei care chiar încearcă sa facă ceva. Măcar sunt consecvent în alegerile mele.

      00
  32. Primul politician din Romania post-decembrista demis pentru ca nu si-a facut treaba.

    Urmeaza, peste inca 30 de ani, primul politician din Romania care isi va da demisia singur, fara proteste in strada, pentru ca nu si-a facut treaba.

    00
  33. 1. „PS: eu nu-s nici pro, nici anti VV, eu doar constat.”
    2. „În afară de niște grafice drăguțe pe pagina MS, eu habar n-am ce-a făcut în mandatul ăsta.”

    Constator cu diploma.

    00
  34. Bună, Alex
    Mai scrie pe aici. :)

    00
  35. Nu inteleg cum merge vaccinarea bine la noi si Romania este pe locul 28 din 33 de tari europene. Si acum s-au terminat valurile, cei care voiau s-au cam programat, dupa 1 iulie va bate vantul prin centre. noroc cu imunizarea naturala, e undeva la 24-26%, asta merge mult mai bine.
    Apropo, pe vremea lui Tataru s-a inceput un studiu de seroprevalenta, nu se mai aude nimic…

    00
    • Aberezi. Suntem o gramada care inca asteptam sa ne deblocheze programarile. Dintre cunostintele mele doar o mica parte au reusit sa se vaccineze, iar restul asteptam de 3-5 saptamani sa ne programam

      00
  36. NOU
    #137

    Dintr-o pura intamplare, nu neaparat fericita pentru noi toti, chiar surprinzatoare as spune, USR-ului i-a picat pleasca acest minister, o palarie si un minister mult prea mare pentru nivelul lor de aspiratii si abilitati de management, pacat ca liberalii erau minoritari si dispusi sa faca orice fel de compromis pentru acapararea puterii, ei bine, asa cum s-a vazut, la negocieri, au renuntat(li.berarii) la acest minister in plina pandemie, favor lui Barna(sau altor servicii?), ca sa obtina majoritatea si sa poata forma un guvern asa-zis de dreapta(glumesc :D).

    In plina pandemie, constatam, dureros fara sa ne dorim, ca nu orice mistret zboara si ca nu orice personaj scolit insuficient- fac referire acum la acest ilustru nimeni- Vlad V.- indiferent cat de bine intentionat si de muncitor este sau era, poate sa faca fata rigorilor, presiunilor, indatoririlor si expectatiilor unui astfel de post, vezi evenimentele recente privind expulzarile ilegale si balbele din cazul Foisor si a restrictiilor privind capitala…

    Cert este ca istoria il va pedepsi prin uitare pe acest personaj politic pasager, dupa cum s-a vazut, lipsit de etica, inteligenta, compasiune. In lipsa unei contra-reactii masive a pacientilor si apartinatorilor de la Foisor, mult prea putini, prea suferinzi, prea socati, prea de buna credinta, prea umiliti de catre acest ministru, oameni care considerau, ca si pana acum, spitalul-un: „place of safety” si carora, brutal, le-a fost incalcata demnitatea in picioare, dreptul garantat de Constitutie la sanatate si increderea in sistem si in medici, in stilul jalnic si superficial, dar aducator de probleme: mergeti noaptea acasa, totul va fi bine! Semnat Vlad Voiculescu si Arahat!, PNL a luat singura decizie logica si l-a demis pe ingamfat.

    In vreme de criza, orientarea politica si orgoliile trebuie lasate deoparte, celor care stiu si pot sa o gestioneze si sa managerieze, cu minim impact asupra populatiei si fara rascoale…..

    Daca VVV n-a inteles asta, pe langa impunerea ascunsa a agendei sale electorale, inseamna ca este chiar limitat si n-are ce cauta pe o functie atat de mare, de padisah la sanatate sau sef la nush ce viitor minister, ne-am cam lamurit de el!

    P.S. Nu ii iau apararea lui Vlad Voiculescu in niciun fel, desi il admir pentru ce nu face cu buna-stiinta si fara imbold extern.

    Va rog, fanii infocati, sa nu sariti cu VVV Presedinte!
    Multumesc.

    00
    • noroc cu P.S.-ul. citind comentariul, am avut impresia ca ii iei apararea lui Vlad Voiculescu in vreun fel.

      00
    • NOU
      #139

      @Gamblin: nu sunt chiar de ieri de azi pe internet/pamant, textul citit e rivizia a 3-a, in care am dat mult mai putin in Vlad si-n USR, poate doar cu umor si cu sare, de frica sa nu ma trezesc, pe viitor, cu vreo rafala-n ceafa! :D

      00
  37. „era să înceapă încă un audit național pe electrica spitalelor.”

    Nu doar ca s-a inceput, ba s-a si terminat. Au inspectat toate spitalele, de stat sau private. Stii care a fost urmarea inspectiei? Aia care vindeau etichete au ramas brusc fara stocuri la capitolul „220V” si „380V”. Asta a fost tot.

    00
  38. Si Europa FM a luat bani, ca multe alte posturi radio, TV, etc…..

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)