Decalogul bloggerului (2013)

1. Scrie. Cu vervă, pasiune, fără niciun fel de limite. Scrie şi când ţi-e lehamite să scrii. Transpiră pe foaia virtuală,  exersează-ţi abilităţile la nesfârşit.

2. Editează. Nu publica toate aberaţiile pe care le scrii. Taie fără milă. Fii auto-critic. Roagă un prieten sincer să-ţi citească prostiile înainte să apeşi publish.

3. Nu îi înjura pe bloggerii mai mari decât tine doar de dragul de a-i înjura. Ei te vor înjura și mai tare, pe bună dreptate. Și te vor înjura mai apoi și cititorii lor. Vei ajunge să te înjuri singur.

4. Odihneşte-ţi creierul din când în când. Ieşi în lume, socializează, plimbă-ţi câinele. Scrisul arde cam 4 calorii pe zi.

5. Ajută-i pe cei mai mici decât tine, dacă au potenţial. Cu un sfat, o recomandare, o critică constructivă. Răsplăteşte-i cum poţi tu mai bine pe cei care te-au ajutat la un moment dat.

6. Citeşte alte bloguri. Multe. Citeşte cărţi. Citeşte recenzii, poezii, tweet-uri amuzante, presă. Citeşte orice, cât mai mult.

7. Dexonline, diacritica.wordpress.com, spellcheckplus.com dacă scrii în engleză. Foloseşte-le cu încredere pentru orice nelămurire.

8. Nu fura de la alţii. Inspiră-te, nu copia cu neruşinare.

9. Nu mai scrie rahaturi de posturi despre cum să reuşeşti în blogging. Internetul e suprasaturat şi reţetă universală nu există.

10. Ai auzit de autoironie? E benefică. Mult mai benefică decât aroganţa deghizată în falsă modestie.

Scris de Alexandra Pleșa

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube