Urăsc oamenii trecuţi de 25 de ani care se plâng că nu se pot trezi dimineaţa. Gata, bă! Aveţi o vârstă, lăsaţi-o mai moale cu copilărismele. Dar orice aş face, nu mă pot trezi şi trebuie să lâncezesc două ore la muncă, cu cafeaua în mână şi ochii cârpiţi de somn ca să reuşesc să mă pun pe picioare. Chestia se numeste iresponsabilitate. Si imaturitate. Şi alţi “i”.
Şi totul se întâmplă pentru că nimeni nu le-a spus că nu mai au 20 de ani şi că ar trebui să se comporte ca nişte adulţi.
Bine, şefu’, da’ când eşti în cercul ăla vicios şi eşti nevoit să-ţi faci programul în aşa fel încât să nu stai ore întregi degeaba la serviciu, aşteptând ca alţii să-şi scrie materialele pe care tu urmează să le pui în pagină, n-ai ce-i face. Te duci la serviciu târziu, termini treaba târziu, te culci şi mai târziu şi nu te mai poţi trezi devreme.
Am programul ăsta de câţiva ani buni şi dacă mă trezeşti înainte de 11 mi-ai stricat toată ziua. Treabă valabilă pentru toată săptămâna, chiar dacă lucrez doar trei zile din şapte. Mi s-a dus naibii somnul sănătos de câţiva ani încoace.