De ce nu se vând ziarele

Ieri, la ora 12, s-a deschis Fashion House Outlet Centre in Militari. Astfel de centre comerciale sunt foarte poplare in lume si difera foarte mult de cele traditio­nale de shopping cu care s-a obisnuit consumatorul ro­man.

Ziua, 27 noiembrie

Dezvoltatorul belgian Liebrecht & wooD a amânat pentru 5 decembrie deschiderea primului centru de tip outlet din România, Fashion House Outlet Centre, inaugurarea fiind programată iniţial pentru 26 noiembrie, a anunţat, marţi, compania.

Mediafax, 25 noiembrie

Are rost să ne întrebăm cum a făcut ştirea?

Dar stati, asta nu e tot!

Delfino Borroni, italianul considerat a fi ultimul veteran în viaţă din Primul Război Mondial, a încetat din viaţă ieri, la reşedinţa sa, la vârsta de 110 ani, informează AFP.

Evenimentul Zilei

Lista veteranilor care au luptat în Primul Război Mondial de pe wikipedia spune că mai sunt câţiva în viaţă.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

7 comentarii

  1. Mai bine faceau copy/paste, cel putin era corect ce spuneau.

    00
  2. acuma nu-s eu contra gica dar e posibil ca la stirea cu soldatu sa se refere ca e ultimul italian supravietuitor al WWI. exprimarea lasa de dorit totusi

    00
  3. Sa nu uitam si de criza economica, hartia igienica e mai ieftina decat ziarele cu marmota care impacheta ciocolata.

    00
  4. ref la stirea cu ultimul veteran…
    se pare ca au scurtat-o intre timp.
    la inceput a scris gagica ca Boroni a luptat pe frontul italiano-australian. au sesizat cativa, a schimbat cu „frontul italiani-austriac”.
    dupa aia am sesizat eu de 2 ori ca e complet fals, ca e ultimul veteran ITALIAN decedat al WW1, nu ultimul din razboi.
    titlul e clar: „A murit ultimul veteran al Primului Război Mondial”. nu lasa din pacate nimic de dorit.

    00
  5. Uneori cuvantul „prost” nu e suficient…

    00
  6. deci, unde ma duc, la autlet sau la inmormantare?

    00
  7. Pai la salariile care se dau in presa, nu poti avea pretentii…

    La fel stau lucrurile si in televiziune – carcotasii ar putea avea emisiune in fiecare zi, si tot nu ar epuiza subiectele

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)