Dansatoarele din club

club_girls

Am o nedumerire. Nu, nu de ce poarta puştoaice de 20 de ani freza aia gen coamă de cal, cu părul dat pe spate, ci legată de poza alăturată. În ea, două fete în lenjerie intimă dansează pe bar. Eu de obicei mă duc la bar să beau şi apoi să agăţ femei sau sa vorbesc cu oameni. Niciodată să mă uit la decor. UAU, ia uite ce lavabilă mişto pe pereţi. Cred că mă opresc din bere şi din conversaţie şi voi admira peretii. Mă scuzaţi un pic…

Dar inteleg situaţia. Esti un lache flauşat care ai ieşit toată viaţa doar cu vecinii de la bloc, să fiţi mulţi şi sa faceţi gălăgie, normal că aia de pe bar ar vrea să se fută cu tine. Serios. Cumpără-i două cocktailuri de 100 lei bucata, tu bagă nişte uischiane cu redbull, fă-ţi nişte poze cu ea şi apoi fă cum ti-a zis, asteapt-o in faţa clubului să termine programul. A doua zi te vei putea lăuda pe facebook şi la pretenari că ai futut, chiar dacă ai stat ca prostul 3 ore în faţa clubului, să plece toată lumea. Şi vei putea savura toată săptămâna pâine cu salam victoria, ca un campion.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

28 comentarii

  1. Daca tara e plina de lesinati care n-au vazut un costum de baie la viata lor ce vrei sa le faci :)? Cat despre freza aia, mi se pare o purta o vedeta din afara si de atunci au prins romancele gustul de aeroport baneasa.

    00
  2. Nu toti sunt ca tine zoso. Unii baieti mai vin in club si lasa salariu pe o saptamana intr-o seara doar ca sa beleasca ochii la carbonizatele astea. Mai fac ei si ceva consumatie, patronul e fericit, toata lumea e fericita. Fetitele insa spera sa gaseasca in bara o rampa de lansare pentru treburi financiar mai groase:D

    00
  3. @horea: pacat ca esti din cluj, iar poza este facuta in timisoara, cu animatoare DIN timisoara :)

    00
  4. gura blogerului mare adevar grăieşte !

    . . . pe vremea mea, când eram eu junior, lumea obișnuia a merge la disco’ pentru a face mișcare din întreg corpul, nu doar din încheietură :]

    eu, deşi concetăţean cu „stimabilele” din poză, apreciez mult un club din Bucureşti – nu dau nume deşi merită promovat . . . un super concept de pub/lounge/disco, făcut parcă ca o ironie a ce se *împlântă în majoritatea cluburilor . . . și paradoxal chiar: deși cu nume tabu, nu am văzut țâțe&buci decât în poze (și alea cu ștaif, vintage, înrămate pe pereți).

    numa’ binie.

    00
  5. o stiu pe tipa din dreapta. se fute pe 80 de lei :)

    00
  6. @horea : Vorbesti serios ? :X

    00
  7. ma, contrar conceptiilor si parerilor de mai sus, sa stiti ca si fetele de genu asta sunt oameni, si ca toti oamenii se fut….si…surpriza sunt un gen de femeie pe care unii le-ar cataloga drept usoare….
    Daca doresti neaparat, stii cum sa le vorbesti si exista un hotel aproape de club poti avea parte de sex fara implicatii si dimineata sa nu te simti vinovat ca nu mai stii cum o cheama, nici prost ca nu mai stie ea cum te cheama.
    Se poate…trebuie doar sa le hranesti mult orgoliul si sa le intaresti convingerea ca sunt dive si ca toti barbatii le doresc si saliveaza dupa ele si ca celelalte tzoampe le invidiaza.

    00
  8. @horea sau @Petru … oare primim reducere pt grupuri?

    00
  9. Si da ..am dat si eu click pe horea… La asa comentariu…

    Ontopic: Se stie ca masculii sunt mai receptivil la partea vizuala… asa ca daca excita pupila… de ce nu.

    Daca vrei sa porti o discutie sunt alt gen de loclaluri.

    00
  10. NOU
    #11

    @neonu, aia nu au ce face acasa. Nu au mai vazut asa ceva…asa ca…fac si ei ce pot

    00
  11. @horea: stii sigur sau speri?

    00
  12. Daca as merge intr-un bar si as vedea fete din alea pe mese, nu as mai calca niciodata pe-acolo.
    Nu sunt pedofil, nu-mi place pornografia cu copii. :)

    00
  13. @Teniescu: Nu stiu, sunt curios daca fetele colaboreaza cu Groupon. Defapt, mai bine sa ne spuna horea :))

    00
  14. articole similare .. Manafu lansează Web Club ):- Epic !

    00
  15. Aia cu lavabila… o s-o observi atunci cand nu e. In rest…in club se duc pustanii de 17-23 de ani. Dupa 23 de ani fie ai gagica si nu te mai duci la agatat, fie ai servici si gasesti ca e mai destept sa cheltuiesti banii munciti mai inteligent decat pe wiskeane, fie esti cretin imberb care nu te poti maturiza si o arzi in cluburi pana la 35 de ani cand iti dai seama ca esti un ratat.

    01
  16. Asta e defapt reclama la salamul victoria, nu?

    00
  17. @Petru: în cei 80 de lei e inclus și transportul la domiciliul clientului :-)

    00
  18. Poza aia a fost facuta undeva dupa 3 dimineata in clubul art 700 din Timisoara, tipul poate era plictisit sau obosit. Iar poza respectiva trebuia sa fie un articol despre party-urile din tm de vineri, care din pacate nu a mai aparut, dar multumesc pentru ca nu m-ai anuntat ca mi-ai luat poza de pe wall-ul de facebook.

    Pentru ca orice articol care se respecta are si o galerie foto, free of charge ai restul de poze aici :

    Let’s have fun!

    00
  19. Cand am deschis poza puteam sa jur ca-i din Timisoara. Fetele alea au fetze de Tm cum. Exista un tip de fatzau pe care numai in Tm (Banat) il gasesti. Si nu e de bine.

    00
  20. Urasc fetele EXCESIV bronzate!

    00
  21. Imi place cum tipul din imagine le trateaza cu SPATELE! :)

    00
  22. Colega mea de banca este animatoare într-un club din Brasov. Fata la 17 ani câștiga peste 1000 euro pe luna (bă, 1000 coco la 17 ani e ceva). Fata e desteapta, nu am ce sa zic, are note mai bune ca mine la unele materii. Deși o intretin bărbați de 30 de ani, mi-a spus ca nu se considera curva ci doar a găsit o nisa in niște fraieri cu bani si familie care plătesc din ce in ce mai mult pentru a o vedea in patul lor, desigur, acest lucru nu se intampla. Când se plictiseste le lasa un bilet in care scrie un simplu „Merci [numele ei]”. Poți sa ii faci scandal stiind ca ar putea afla nevasta-ta? :)

    00
  23. dar..
    in cluburi vin numai barbati? sau exista si dansatori, nu numai dansatoare?
    in orice caz, sa le zica cineva ca „sleezy” „cheesy” anii ’70 s-au dus…. e cam tarziu Romania sa imite occidentul decadent :D de acu’ 4 decenii si mai e si ridicol.

    00
  24. cu toata mintea mea romantica nu pot gasi motivul rational pentru care fetele sa nu se fute pe bani (intr-o forma sau alta), daca tot se fut. Deci de ce sa fiti hateri? :)))

    00
  25. @petre – poza 4 e cea mai tare

    00
  26. @lecampeur: dacă între 17 şi 23 de ani n-ai serviciu, n-ai nici bani de cluburi. Ci doar de găuri infecte ca Bavaria, pentru ninja moderni care se camuflează în întuneric prin culoarea tenului :P

    ~Nautilus

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)