Cum să fierbi pastele

Cine nu ştie cum se verifică pastele dacă-s fierte?

E clar pentru orice copil: arunci cu o macaroană spre tavan, dacă se întoarce la tine mai are de fiert, dacă rămâne lipită lângă becul ecologic pe care ai dat 300 de mii, e fiartă şi o poţi mânca.

Lăsând gluma la o parte, italienii nu greşesc fierbând pastele al dente, adică atât de mult încât să nu se lipească de dinţi când le mesteci (dacă se lipesc de dinţi înseamnă că-s fierte insuficient) dar în acelaşi timp să te oblige să le mesteci. Necesitatea de a fierbe pastele al dente a apărut în momentul în care au apărut pastele la cuptor (penne cu smântână, spaghetti cu sos ragu, lasagna şi altele) care se fierb de obicei înainte de a fi puse în tavă. Dacă le fierbem până la capăt şi mai adăugăm şi timpul de coacere la timpul de fierbere vom obţine pastă în loc de paste, textura mâncării se depreciază, gustul se schimbă şi dacă aceste motivee nu ajung, pastele fierte prea tare au un indice glicemic ridicat. Asta înseamnă că (băbeşte vorbind) contribuie la eliberarea rapidă a zaharurilor în sânge şi cresc astfel riscul de diabet.

Acum, că v-am spus povestea de mai sus, s vă spun cum se fierb pastele: dacă e posibil folosiţi un litru de apă la fiecare sută de grame de paste. Pastelor le place să aibă spaţiu când fierb. Le mai place să aibă sare în apă şi puţin ulei. Sarea dă gustul iar uleiul le împiedică să se lipească unele de altele.

De obicei, producătorul menţionează pe ambalaj timpul de fierbere (acesta diferă în funcţie de tipul de făină folosit, de prezenţa ori absenţa ouălor în paste şi în funcţie de alţi factori care nu merită pomeniţi aici). Vă propun să respectaţi pentru început indicaţiile producătorului. După ce fierbeţi pastele, nu le spălaţi sub jet de apă rece decât dacă le folosiţi la salata de paste. Dacă le mâncaţi calde, puneţi sosul peste ele sau, ideal aruncaţi-le în tigaia în care aţi făcut sau incalzit sosul, amestecaţi câteva secunde, luaţi de pe foc şi mâncaţi până-i cald.

Pofta buna!

sursa FOTO

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)