Câteva rapide înainte de Crăciun

Ies cu mașina, dau să mă bag pe bulevard. Eu trebuia să fac stânga peste bandă. Mă uit în dreapta, se pusese roșu la semafor, mașinile încetineau. Prind o gaură și mă bag. Mi-a dat un A4 negru flashuri și claxoane de zici că o încălecasem pe mă-sa.

La ora 11 era omor peste tot. Aveam de luat ceva de pus la un colet pentru, mă rog, nu contează, din partea ailaltă a orașului. Omor pe străzi. Lume pe telefoane la volan, oameni enervați, turiști care nu știu decât banda a treia deși merg mereu înainte, oameni mâncând salată de boeuf în mașină în parcări.

Așa, termin rapid, wink wink, zic, hai să intru la Carfur să iau niște greutăți pe care nu le pot comanda. Intru repede, basculez, ies repede.

Dacă e ceva ce urăsc în parcări e să nu găsesc să parchez normal. Pentru că invariabil în minim 50% din situații găsesc lângă unul care a parcat aiurea și acum trebuie să parchez și eu aiurea, ca să am și eu loc să ies din mașină și să nu mă lovească ăla când pleacă. Și el pleacă și rămân eu jegul care a parcat aiurea.

La întoarcere am făcut prostia să o iau pe calea turiștilor. Am zis eu că e mai scurt și fac o ghidușie. Proastă alegere. Am făcut de două ori mai mult. Că, din nou, e plin de turiști care nu știu pe ce lume sunt și, din nou, circulă numai pe benzile superioare, deși nu fac niciodată stânga, plus fauna locală, care nu ajută deloc.

Trebuie să nu mai ies din casă pentru cumpărături cu mașina, că nu e combinație.

 

umor1

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

80 comentarii

  1. „Că, din nou, e plin de turiști care nu știu pe ce lume sunt și, din nou, circulă numai pe benzile superioare, deși nu fac niciodată stânga, plus fauna locală, care nu ajută deloc.”
    –- absolut de fiecare data cand am venit la Bv, indiferent unde am avut cazarea, doar stanga am facut… literally e orasul in care daca faci dreapta, probabil stai in directia aia….

    Comentariu apreciat.1583
  2. Si eu la fel, aveam de luat ceva de pus la un colet pentru, mă rog, nu contează, din partea ailaltă a orașului. Omor pe străzi. Toti au treaba, nu am loc sa ma misc din cauza lor, aha.

    Comentariu apreciat.2206
  3. Da, aia cu parcatul lângă unul care deja a parcat aiurea e nașpa, ca simt ca ma prostesc si eu cand sunt obligat sa ma ajuste dupa el.

    Una faina am pățit-o cand am făcut extra efort, calculat sa pun mașina invers, ca sa nu blochez usa șoferului din mașina de lângă, fac n-spre manevre, etc, si cand ma dau jos vad ca avea mașină de anglea cu volan acolo unde an lipit-o eu….

    Comentariu apreciat.1661
    • Teapa e ca de cele mai multe ori pasagerul deschide portierea fara sa se uite cat de aproape e masina alaturata. Culmea, chiar si cand intra in masina nu apreciaza distanta…

      Comentariu apreciat.340
    • Anul trecut, opresc intr-o parcare in Germania, pauza de toaleta. Fiica-mea, teenager fără simțul răbdării sau al mediului înconjurător, deschide usa din spatele șoferului împingând-o cu ambele picioare astfel încât se înfige si rămâne înfipta in mașina de lângă noi – un Sharan nou-nout-nout. Si șoferul in mașină.
      Cu sângele in creier ma uit ca prostu’ la fiica-mea, asta la mine cu ochii mari, șoferul de Sharan se uita la mașina lui cea noua…vreo 30 de secunde de tăcere încordată. Apoi ne opintim sa descarcerăm usa din mașina lui; din fericire, vopseaua era buna pe ambele mașini, si omul a decis sa nu îmi ceara asigurarea. Nici fiica-mea nu mi-a mai cerut nimic de la magazin…

      Comentariu apreciat.8219
    • Ok ma sacrific eu sa intreb … Bataie i-ai dat ?

      Comentariu apreciat.552
    • @sebybv: hai bă Seby dă-o dracu, auzi la el, ușa înfiptă, doi tipi la descarcerare, vopsea nu are nimic… Mai taie din ele, dă-le dracu 😅
      Auzi, tu sigur ești pescar, este? 😅😅

      Indecis. Tu ce zici?296
    • Bătaie nu i-am dat, ca era lume in parcare :D

      Nu e nevoie sa ma credeți pe cuvant, as putea sa o rog pe mama fetei sa confirme aici, dar ea detesta ca „îmi pierd vremea” pe bloguri si nu va fi fericita daca afla ca va scriu. ;)

      Iar pescuitul este sportul care ma adoarme cel mai rapid… nu practic :D

      73
  4. Cum ar zice Buzz Lightyear: „Tourists! Tourists everywhere!”

    Indecis. Tu ce zici?286
  5. Asa este inainte de Craciun, toata lumea pleaca la cumparaturi.
    Sau… cei care au cumparat totul din timp, pleaca in vacanta in orasele turistice.

    Eu am vrut sa comand ieri ceva prin curier, dar tinand cont de faptul ca pentru comanda care mi-a fost trimisa Joi nu este niciun semn ca va ajunge candva saptamana aceasta, m-am razgandit. Probabil ca o sa fiu nevoit sa plec perpedes prin magazine.

    Indecis. Tu ce zici?265
  6. „Și el pleacă și rămân eu jegul care a parcat aiurea”
    poate si el a parcat aiurea fortat de altu’ si ala de altu si tot asa pana la parcagiu bulangiu 0..
    oricum misto cei care sunt in trafic, dar se plang de trafic, cand ei sunt parte din trafic.

    Comentariu apreciat.1241
  7. da cine sunt turistii astia? de ce nu sunt la munca? cine are concediu acum, inainte de sarbatori?

    Comentariu apreciat.564
    • Si mie mi se pare ca nu sunt turisti, ci locuitori veniti din alte judete care nu si-au schimbat placuta.

      De exemplu la Timisoara, dupa schimbarea demografiei, au inlocuit mesajul de la intrarea in oras. Initial era „Bine ati venit la Timisoara”. Acum e „Bine venirati la Timisoara”.

      Indecis. Tu ce zici?3410
    • @maxp tu ai zis-o in gluma. Ma uitam zilele astea (ma refer incepand de saptamana trecuta adica) ce trafic era in Bucuresti la ora 12-13-14. Si imi pun aceeasi intrebare, de data asta serios … aia nu ar trebui sa fie la munca ?

      101
    • N, n-ai înțeles tu, este saracie, o treime din angajati lucreaza pe minim….

      111
  8. Nu e de ieșit în perioada asta, te enervezi ca toți sunt pe fuga și nu ii interesează decât de propria persoana. Pt urgente, aia e, te înarmezi cu răbdare.

    176
  9. Un fel de turist aici: vin săptămânal în Brașov, doar în weekend, pentru studii.

    Las mașina lângă Colină, unde găsesc loc cu plată și dacă vreau să ajung undeva în oraș după ce-mi termin treaba, scot telefonul, bag adresa, selectez transportul în comun și în maxim 15 minute sunt în autobuz.

    Ce mi-a dat cu virgulă acum două luni când am luat la pas orașul, este că nu am putut traversa Bd. 15 Noiembrie, doar mergând până la prima intersecție pentru o trecere de pietoni. Erau câteva pasaje subterane dar nu se puteau folosi.

    254
    • Dacă mai mergeai câțiva pași, ajungeai la pasajul care se poate utiliza.

      510
    • N-ar trebui să fie toate utilizabile?!
      să nu fie necesar ca pietonul să nu meargă până-n celălalt capăt al orașului ca să poată traversa?!

      182
    • Pasajul ala a luat foc pentru ca au dat niste copii prosti cu petarde. A fost acum cateva saptamani, nu stiu daca l-au redeschis.

      120
    • oarecum offtopic…. firma unde lucrez a fost nevoita sa evacueze toate toaletele mobile pe care le avea pentru ca aparent avem o noua distractie…. unii arunca cu petarde in buda.

      sincer si mie mi-a venit sa rad… dar dupa aia m-am gandit… „de ce ai face asa ceva?”

      160
    • de prost. de foarte prost. de extrem de prost.
      și că n-ai fost pedepsit la vreme.

      171
  10. Apropo de parcat aiurea.
    – Ceva masina noua (nr rosii), SUV, frumi, parcat pe primul loc de parcare, dar cu roata pe cel de-al doilea.
    – ma chinui si parchez milimetric langa el (sa fiu regulamentar)
    – vine grabit voie mare, sa-si mute masina cand vede ca am parcat (si-a dat seama ca o loveam cu usa daca ieseam din masina)
    – EL: „domnle, dar mai sunt locuri, de ce parcati langa mine, sunteti tampit?”
    – EU zambind: „ma scuzati, dar locurile pt pers cu handicap sunt mai la dreapta”

    Si-a luat masina si a mutat-o undeva la marginea parcarii. Unii oameni inteleg doar ca animalele, de forta, nu de ratiune.

    Comentariu apreciat.547
    • Sincer eu aici nu inteleg nici cum ai gandit tu. Adica daca ii loveai masina lui, nu loveai si usa de la masina ta?

      417
    • Diferenta e ca eu niciodata n-am suferit dupa o masina. E tabla, e o unealta, ai grija sa fie tipla dpv tehnic si al sigurantei, in rest, ura si la gara. Nu e ca si cum ai grija de topor sa nu se zgaraie sau murdareasca.

      A doua parte a zicalei femeia si masina nu se dau de imprumut n-a prins niciodata la mine.

      Comentariu apreciat.3911
    • Scrieti bai frate corect. O masina rosie nu Ceva masina rosie
      De unde dracu a aparut moda asta sa pui cuvantul ceva la toate kkturile?

      Indecis. Tu ce zici?3210
    • NOU
      #30

      E vorba de Teorema lui Ceva, de la matematica.

      Aparent, s-a infiltrat si la Limba Romana, ceva de speriat!

      Comentariu apreciat.470
    • Teorema lu Cine?

      141
    • Teorema Pulelor Chioare. Omul scrie ,,Ceva masina noua (nr rosii),, .
      Vikingii de tastura intreaba ce masina rosie.

      Indecis. Tu ce zici?287
  11. Nu sunt turisti, sunt bugetari care au iesit si ei putin din birouri sa se aeriseasca

    Indecis. Tu ce zici?3311
    • fac incalzirea pentru pauza dintre 22 decembrie si 8 ianuarie. bine, aia specialii sunt deja in ”protest” de vreo doua saptamani.

      75
  12. Au la Decathlon cargo bike la vreo 15k lei.[LONGTAIL R500E ]. Poti sa cari 80-100kg pe ea. Te strecori o idee mai repede prin trafic. Faci si miscare. Este o idee mai mare si mai vizibila in trafic, plus ca e destul de ciudata incat sa se fereasca lumea de tine.

    Indecis. Tu ce zici?822
  13. Eu cred ca imbatranesti si trebuie sa schimbi orasul, sa te muti la periferie, aproape de un Hornbach sau Dedeman ;)

    Situatia in trafic va fi din ce in ce mai rea.

    Comentariu apreciat.473
  14. Omor pe strazi, 3 accidente in ultima saptamana, in fata casei. Doi frontal la 50 la ora. Altul a daramat la vecin 3 plase de gard, iar ce a ramas din el, a daramat altul asta noapte, cu tot cu porti si stalpi, am crezut ca mi s-a surpat un perete de la casa :)). In spiritul sarbatorilor, omul a fugit, a venit tacsu si ca om cum se cade, a zis ca masina a fost furata, sa nu despagubeasca. :))

    210
    • si macar un rca a cerut? si oricum nu conteaza…. cand a fost declarat furtul la politie? ah, nu a fost declarat… nasol.

      90
  15. Sunt postasi pe aici? Sunteti jegosi, postasii nu dau nimic fara spaga, nici o pensie nici un talon, jeguri jegoase. E plin de pensionari in posta care isi asteapta taloanele, stau cate 2-3 ore la coada saracii. Si peste asta mai sunt si saracii oameni ingramaditi peste ei care au primit subventii de la stat, si alea trebuie platite tot la posta daca inteleg eu corect.

    Din nou, hai ca aia cu subventiile e cum e, atata minte a avut guvernul dar postasii sunt jeguri jegoase.

    Indecis. Tu ce zici?1232
  16. Eu imi fac curaj, m-a anuntat „patroana” ca vrea la Lidl in cateva ore, ma duc sa car niste lemne sa imi mai treaca dracii…

    715
    • Tu gresesti aici.
      Te duci sa cari lemne, automat consumi calorii, automat o sa vrei de mancare. Si uite asa va fi nevoie sa va duceti la Lidl pentru cumparaturi.

      Este ca o profetie care se autoimplineste.

      Era mai simplu sa ii spui ca tu nu vrei sa mananci astazi si nu are sens sa va deplasati. Faceai si economie si toata lumea era relaxata.

      Comentariu apreciat.271
    • Da, si pana maine ramaneai fara lemne, se stingea focul, mureai de frig si scapai de mers la lidl

      113
  17. old man rant :) esti sigur ca mai vrei sa stai in oras si nu undeva in munti?

    262
  18. Mi-a dat un A4 negru flashuri și claxoane ……de ce esti invidios?
    Nu cunosc un proprietar de jaoneza fericit! Multumit da….

    203
  19. Eu am jurat ca de vineri seara nu o sa mai ies din casa. Maxim o sa ma duc pe la vreun vecin sa beau ceva sau pana la Mega daca raman fara bautura.
    Se anunta vremuri tulburi si pline de haos

    141
  20. NOU
    #52

    Ai dreacu’ turistii dreacu’, fi-r-ar ei ai dreacu’ sa fie de turisti!

    Mare kkt de oras ce e Brasovul, ce sa zic!

    Va doresc sa ramaneti numai voi, brasovenii, si sa va faceti turism intre voi, pana va iese pe nas.

    Comentariu apreciat.5620
    • Detectez o oarecare iritare in tonul tau. Turist prin Brasov cumva?

      Indecis. Tu ce zici?825
    • Multumim..chiar ne am bucura! hai sictir, vb turcului

      522
    • 1. si studentii care provin din alte localitati sunt tot un fel de turisti.
      2. brasovul chiar nu are nevoie de turism, la cata industrie emite ozon in atmosfera acolo.
      3. care este scopul si rostul aeroportului?

      134
    • ce brașovean ți-a futut ziua, un om simplu?

    • Nu va inteleg. Spuneti mereu ca sunteti impotriva turismului, dar nu am vazut nici o initiativa prin care sa cereti Primariei sa descurajeze turismul in localitate.
      Ba chiar stiu ca anul trecut s-a introdus si o taxa de 1 leu/turist pentru promovarea turistica a Municipiului Brasov si nimeni nu a protestat impotriva acestei initiative.

      243
    • Ori e clujean ori timisorean :)))

      07
    • Nu exista Brasoveni. Aia ce au construit si locuit orasul vechi, nu mai sunt nici ei nici urmasii. Restul au fost adunati de Ceausescu din sate si crescuti in Blocuri. Blocarii sunt la fel in toata tara, deci nu poti sa ii declari Brasoveni.

      41
    • Cum nici aia din Baia Mare nu sunt Maramureseni. Zona aia nici macar nu facea parte din Maramures, pana prin 1800.
      LARPeri in costume populare sunt aia care in urma cu 1-2 generatii erau desculti sau cel mult au primit o limba de pamant in interbelic. Au fost docili sub comunism sau comunisti feroce si acum se cred fosti chiaburi sau haiduci si se dezniarda cu costume si muzica populara.
      Aia pe care incearca ei sa-i copieze, nu mai au imbracat o haina traditionala de 2-3 generatii.
      Ca sa nu mai zic ca s-ar putea sa exista urmasi ai unei celebre persoane de la varful culturii din Maramures. Cu pielea ciocolatie. Stiam pe cineva din familia respectivei persoane, in cuplu cu o africanca. :))

      00
  21. Azi stomatoloaga a explodat.
    S-a saturat de masini de DB, CL, GR etc

    Sa mai stea dracu la ei acasa, ca a facut o ora si jumatate de la Corbeanca pana la Pta Victoriei.
    Ea are nr de IF.

    Situatia se va imputinpana cand toate orasele mari vor fi total paralizate.

    00
  22. Kind reminder.

    Nu mai e smecherie sa-ti faci poze cu pulpa de porc cruda. Ala e de domeniul trecutului, asa cum a fost slanina cand ati trecut la jambon.

    Ce, nu stiati? Moda noua e cu piciorul de gâscă si rață.

    Daca nu ati trecut de la porc la rață si gâscă, nu ati trecut de la ceausism la europa. Tot saraci sunteti!

    25
    • La anul, urmatorul nivel va fi sa va faceti poza cu piciorul de strut. Sa se vada bogatia, frati romani :)))

      41
    • Ej nebon, jambon de rață https://ibb.co/qmBMs9B

      No da tu de ce nu ai o suta de euro sa pui un prosciuto de rata in farfurie? Ca nu te integrezi in Europa! Bine zice Caramitru. Voi, astia neintegrati si saraci sunteti uriciosi si ne vreti raul. Ce mare lucru, 40 de ore dintr-un salariu mediu si pui intr-o singura farfurie o pastrama de rață.

      Ce? Vrei sa mananc porc ca ceausistii?
      Pai porcii au salvat Roma in secolul 4 BC? Gastele au dat alarma cand au atacat Galii.

      23
  23. „Trebuie să nu mai ies din casă pentru cumpărături cu mașina, că nu e combinație.” Citesc in globul de cristal ca urmeaza un articol sponsorizat la Tazz sau freshful.

    152
  24. ieri la 6.30 pe a3.

    la balotesti unde se termina 3 benzi, eu pe b2 cu 120. altul in fata pe b2 cu 115, altul cu 125 pe b3 ceva mai in spate, altul pe b1 cu 90 ceva mai in fata.

    ma uitam ca girofarul in toate directiile incercand sa determin ce si cum… am decis sa incetinesc la 115 pe b2 ca sa nu il incomodez pe ala de pe b3 ca venea mai tare. si exact unde se termina 3 benzi, ala de pe b1 cu 90 sare linia continua deja si marcajul diagonal pe b2. cum aveam un ochi in oglinda stanga am tras de volan in loc sa franez violent si sa il iau pe sus pe dobitoc. am dat o avarie scurta pentru ala din spate de pe b3 ca ii cer scuze, el mi-a dat un flash sa inteleg ca a a vazut tot si a inteles.

    plm, nu m-ar mira ca dobitocul sa comenteze pe aici despre nebunii din trafic.

    115
    • Pe portiunea aia de 3 benzi, cel mai bine circul pe b1. Pe bune, nu ii inteleg pe aia care circula cu 100 pe b2 si ii face pe cei care circula cu 110 sa o ia pe b3.

      21
    • am 7ncercat eu b1 in sens opus, spre bucuresti, sa merg pe b1. am zis ca s-a rupt un amortizor….

      00
  25. Acu vteo 15-20 ani un om dăstept afirma ca cea mai mare problema a omenirii va fi lipsa de activitate… plictiseala cronica… credeam ca bate campii… dar observ ca majoritatea celor care au facut ceva ,,bani” si au ceva case, masini, sunt intr-o continua miscare in jurul casei, in jurul tarii, in jurul lumii… problema e ca sunt cateva miliarde care fac miscarea asta… parca miscare browniana se numeste…

    183
  26. „oameni mâncând salată de boeuf în mașină în parcări”

    – asta e imagine de film românesc care ia premiu la Cannes

    160
  27. :))) păi ia vezi, de Crăciunul viitor să fii pregătit, că vor sta și mai „bine” lucrurile!

    20
  28. E un episod funny in Curb Your Enthusiasm cu parcatu aiurea, daca parchezi aiurea langa unu parcat aiurea si ala pleaca inaintea ta, tu ramai ala bulangiu de a parcat aiurea 😂

    30
  29. Ieri, la Paradisul Acvatic, desi nu era foarte aglomerat, am dat peste multi turisti din Republica Moldova, zici ca venisera cu autocarul. Unii intrau cu pahare de bere in bazinul exterior, altii intrau cu bebelusi in brate sau copii de 5-8 ani in sauna umeda, altii sau aceeasi intrau in saune cu slapi si fara prosoape, copiii sareau de pe margine in bazine. O experienta de vis. Cu mult clor in apa, sa ajunga la toata lumea…

    12

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)